Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4648/2012 AI generated

Suspension of tax administrative appeal pending criminal proceedings for tax evasion

Case Number Decizia nr. 4648/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the taxpayer's appeal, upholding the appellate court's decision to dismiss the action for lack of passive standing regarding the municipal finance administration and confirming the suspension of the administrative tax appeal pending the outcome of the criminal investigation. The dispute involved a commercial company challenging tax assessment decisions for additional corporate income tax and VAT liabilities, arguing that the suspension of the administrative procedure was unlawful because no criminal complaint or proceedings existed at the time the administrative appeal was filed. The Court held that under Article 214(1) of the Fiscal Procedure Ordinance, the timing of the criminal referral is irrelevant if the conduct has a decisive influence on the administrative solution; the suspension was justified because the criminal investigation into tax evasion was ongoing and had been reopened by a tribunal decision prior to the final ruling, necessitating the resolution of the criminal aspect before the administrative tax obligations could be definitively settled.

Legislator headnote

AI generated

art. 19 alin. (2) C. proc. pen, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of tax administrative appeal pending criminal proceedings for tax evasion: Din punct de vedere procedural recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
tax evasion proceedings fiscal law income tax assessment suspension of investigation pending proceedings administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 84/2012 din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC U.P.M. SRL în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Slatina și D.G.F.P. Olt.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina, apreciind-o ca fiind întemeiată, având în vedere că actele fiscale contestate, respectiv raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației emisă în procedura administrativă sunt emise de D.G.F.P. Olt, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă față de această pârâtă pentru lipsa de calitate procesuală.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut situația de fapt potrivit căreia, în urma verificării societății reclamante pentru perioada 1 ianuarie 2005-28 februarie 2010, D.G.F.P. Olt a întocmit raportul de inspecție fiscală înregistrat din 21 februarie 2011 și a stabilit în sarcina acesteia, prin decizia de impunere din 21 februarie 2011, obligații fiscale suplimentare în sumă de 513.535 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA cu accesoriile aferente.

Împotriva măsurilor dispuse prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, societatea reclamantă a formulat contestație în procedura administrativă, iar prin decizia emisă, organul de soluționare a acestei contestații a dispus suspendarea soluționării acesteia până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, având în vedere că atât raportul de inspecție fiscală, cât și decizia de impunere au fost înaintate de organele de inspecție fiscală către organele de cercetare penală cu plângerea penală din 21 februarie 2011, reținându-se că, între stabilirea obligației bugetare constatate prin decizia de impunere din 21 februarie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, raportul de inspecție fiscală din 21 februarie 2011 întocmit și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență, de care depinde soluționarea cauzei supusă judecății, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., coroborat cu art. 19 alin. (2) C. proc. pen.

Instanța de fond a constatat că, în urma inspecției fiscale efectuate la societatea reclamantă, D.G.F.P. Olt a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina plângerea penală din 21 februarie 2011, apreciind că prin faptele constatate au fost încălcate prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, respectiv a fost săvârșită infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din lege.

Curtea a reținut că, deși măsura suspendării soluționării contestației în procedura administrativă prevăzută de dispozițiile legale mai sus arătate este facultativă, totuși o astfel de măsură poate fi luată atunci când este temeinic justificată de organul fiscal, cum este cazul în speță, întrucât cu privire la faptele constatate, respectiv diminuarea impozitului pe profit cu suma de 109.732 RON și a TVA cu suma de 130.373 RON, la care s-au stabilit majorări și penalități de întârziere aferente, s-a reținut existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției, iar din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și adresa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a rezultat cu claritate efectuarea de cercetări penale în legătură cu activitatea societății comerciale reclamante și care justifică măsura suspendării, organul de soluționare a contestației neputându-se pronunța asupra fondului cauzei înainte de finalizarea laturii penale, iar în funcție de soluția ce se va pronunța pe latura penală, procedura administrativă va fi reluată în condițiile legii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC U.P.M. SRL Potcoava, susținând că hotărârea dată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar motivele prezentate sunt străine de natura pricinii, în sensul că la data introducerii contestației de către societate intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Slatina nu a făcut dovada că a introdus plângere împotriva administratorului societății, sau că, împotriva acestuia s-a pus în mișcare acțiunea penală sau că a început urmărirea penală;

- față de împrejurarea că împotriva administratorului societății Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, rezult că se impune admiterea prezentului recurs și modificarea soluției în sensul admiterii contestației introduse de societate împotriva deciziei de suspendare a soluționării contestației împotriva actului administrativ-fiscal.

Din punct de vedere procedural recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs, este nerelevantă împrejurarea că la data formulării contestației de către reclamantă nu exista o plângere penală, ci aceasta a fost formulată ulterior, deoarece art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/ 2003 nu distinge cu privire la momentul în care se face sesizarea organelor în drept în legătură cu indiciile săvârșirii unei infracțiuni, ci menționează doar condiția să existe „o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”, ca urmare a constatării acelei infracțiuni.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, acesta este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs, la data de 7 mai 2012 Tribunalul Olt a admis plângerea formulată de D.G.F.P. Olt în contradictoriu cu B.S., administrator la SC U.P.M. SRL Potcoava, a dispus desființarea rezoluției din 2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și a trimis cauza în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului B.S.

Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC U.P.M. SRL Potcoava împotriva sentinței nr. 84/2012 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.