Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4504/2012 AI generated

Eligibility of offspring born during parental ethnic persecution for compensation under Law 189/2000 and calculation of benefit start date

Case Number Decizia nr. 4504/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's claim to include a prenatal period in the compensation calculation but allowed the respondent's appeal, modifying the lower court's judgment to correct the start date for monetary benefits to May 1, 2011, while maintaining the core ruling that recognized the appellant's status as a refugee. The dispute concerned the validity of an administrative decision denying compensation under Emergency Ordinance No. 105/1999, approved by Law No. 189/2000, where the claimant, born on January 12, 1945, during her parents' ethnic persecution and displacement in Romania between September 6, 1940, and March 6, 1945, challenged the pension fund's refusal to grant benefits. The court held that under Article 1(c) of the ordinance, children born during the parents' refugee period are implicitly included in the protected category as they shared the consequences of ethnic persecution, thereby confirming the claimant's eligibility, but applied Article 5 to determine that benefits accrue from the first day of the month following the filing of the application (registered in April 2011), not from a date prior to the formal request.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Eligibility of offspring born during parental ethnic persecution for compensation under Law 189/2000 and calculation of benefit start date: Recurenta-reclamantă P.A., în recursul declarat, solicită să se modifice sentința recurată în sensul de a se avea în vedere, pe lângă perioada de refugiu 12 ianuarie 1945-6 martie 1945 și perioada concepției de 9 luni, în temeiul art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution refugee status parents' pension calculation of benefit date of filing parental dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii din 11 octombrie 2011 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.

Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia, având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Reclamanta a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost născută în perioada de refugiu.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă și menținerea actului administrativ atacat, învederând faptul că solicitanta nu era născută la data strămutării părinților, deci nu avea domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 687/2011 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.A. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și, în consecință, a dispus anularea hotărârii din 11 octombrie 2011 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 12 ianuarie 1945-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2011.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2011 reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000, depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public și că din actele de stare civilă rezultă că reclamanta s-a născut în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu, respectiv la 12 ianuarie 1945.

Instanța a reținut că atât în fața organului administrativ, cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamanta a depus declarații autentificate ale martorilor N.R. și B.A., constatând, în analiza probei testimoniale administrate, că declarațiile martorilor sunt pertinente , având legătură cu obiectul cauzei, că mărturia testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând detalii ale refugiului familiei reclamantei, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Instanța a apreciat că se poate așadar constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului de către familia reclamantei s-a datorat persecuțiilor etnice, or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de vreme ce legea nu exclude copiii care s-au refugiat împreună cu părinții, sau au fost născuți în aceea perioadă, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.

Instanța a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 12 ianuarie 1945-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești ce i se cuvin potrivit prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2011.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta P.A., cât și pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate în cauză, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a arătat că data de acordare a drepturilor este greșită, cea corectă fiind data de 1 decembrie 2010, aceasta fiind data de întâi a lunii următoare depunerii actelor, cererea datând din 29 noiembrie 2010.

Recurenta-pârâtă solicită să se modifice sentința nr. 687/2011 și să se respingă acțiunea introdusă, cu consecința menținerii actului administrativ atacat.

Recurenta-reclamantă P.A., în recursul declarat, solicită să se modifice sentința recurată în sensul de a se avea în vedere, pe lângă perioada de refugiu 12 ianuarie 1945-6 martie 1945 și perioada concepției de 9 luni, în temeiul art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta P.A. este nefondat, urmând a fi respins, iar recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj este fondat, în limita considerentelor în continuare arătate.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, respectiv la data de 12 ianuarie 1945, în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta a suportat consecințele nefavorabile ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În speță nu prezintă relevanță perioada cuprinsă între data la care reclamanta a fost concepută și data nașterii acesteia, întrucât drepturile recunoscute în favoarea reclamantei se acordă, potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Cum în speță cererea formulată de reclamantă a fost înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 la data de 19 aprilie 2011, drepturile recunoscute în favoarea acesteia urmează a fi acordate începând cu data de 1 mai 2011 și nu cu data de 1 februarie 2011, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta P.A., ca nefondat și va admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, va modifica sentința atacată, în sensul că drepturile bănești se acordă începând cu data de 1 mai 2011 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.A. împotriva sentinței civile nr. 687/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 687/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că drepturile bănești se acordă începând cu data de 1 mai 2011.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012.