Competence of civil vs. administrative courts for compelling signing of concession contract: exclusion of public property requirement

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, reclamantul Municipiul București prin Primar General a solicitat în contradictoriu cu pârâții T.N. și T.P., obligarea acestora la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului situat în sectorul 3.

Prin sentința civilă nr. 3800 din 31 martie 2009 a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, reținându-se incidența dispozițiilor art. 66 alin. (3) din O.U.G. nr. 54/2006.

Prin sentința civilă nr. 2406 din 23 iunie 2009, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând ca raportul juridic din cauză este unul de drept privat căruia i se aplică normele de competență generală și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza la Curtea de Apel București.

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 92 din 6 octombrie 2009, a stabilit competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul Municipiul București prin Primar General în contradictoriu cu pârâții T.N. și T.P., în favoarea Tribunalului București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâților să încheie contractul de concesiune pentru terenul aferent apartamentului situat în sectorul 3, iar potrivit art. 40 alin. (2), art. 41 din Legea nr. 50/1991 și art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006, Curtea de apel a reținut că, fiind vorba de un contract de concesiune, se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 iar acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ al tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.

Împotriva sentinței civile nr. 92 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București au declarat recurs T.N. și T.P., care au invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, că dispozițiile O.U.G. nr. 54/2006 nu sunt aplicabile în cauză, iar Curtea de Apel București, în alte cauze, s-a pronunțat stabilind competența în favoarea judecătoriei.

Recursul este întemeiat.

În cauză este necontestat că prin cererea adresată instanței, Primarul General al Municipiului București a solicitat obligarea pârâților la încheierea unui contract de concesiune pentru terenul în suprafață de 7 mp, aferent apartamentului situat în sectorul 3 București.

Curtea de apel a reținut în mod corect că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, între altele, contractele de concesiune care sunt astfel supuse regimului juridic al actelor administrative.

Din textul art. 2 alin. (2) lit. c) fraza a II-a rezultă, însă, că sunt asimilate actelor administrative doar contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Or, din actele cauzei nu rezultă că terenul în litigiu, în legătură cu care s-a cerut obligarea la încheierea unui contract de concesiune, ar aparține domeniului public, singura situație în care contractul de concesiune este asimilat unui act administrativ, supus regimului de drept administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Curtea de apel a reținut în mod greșit incidența art. 66 alin. (3) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pronunțând o hotărâre nelegală.

Având în vedere că acțiunea dedusă judecății are ca obiect cererea de obligare a pârâtului la încheierea unui contract de drept civil, competența se va stabili potrivit regulilor dreptului comun, Judecătoria Sectorului 3 fiind competentă potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

În concluzie, recursul formulat va fi admis, sentința recurată va fi desființată, iar cauza va fi trimisă Judecătoriei Sectorului 3 pentru o competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.N. și T.P. împotriva Sentinței civile nr. 92 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.