Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3438/2010 AI generated

Admissibility of administrative appeal suspension: failure to file prealable complaint against specific appointment decision despite prior challenge to selection procedure

Case Number Decizia nr. 3438/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court’s decision to reject the request for suspension of the contested administrative act as inadmissible. The dispute involved a challenge to a university’s decision appointing an applicant to a tenured professorship, where the appellant sought to suspend execution of the appointment order based on her prior contestation of the broader competitive selection procedure. The court held that the requirement of prior administrative challenge under Article 7 of Law No. 554/2004 was not met, as the prior objection targeted distinct administrative acts (Senate resolutions and ministerial orders) rather than the specific final appointment decision, which constitutes a separate legal act requiring its own prealable complaint; consequently, the condition for seeking interim measures under Article 14 of the same law was not satisfied.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 62 din Legea nr. 128/1997, art. 3041 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 7 din Legea nr. 554/2004; Admissibility of administrative appeal suspension: failure to file prealable complaint against specific appointment decision despite prior challenge to selection procedure: În altă ordine de idei, recurenta a susținut că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Keywords

AI generated
prior administrative complaint administrative acts judicial review preliminary decision appointment procedure disqualification of attorney

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.
art. 62 din Legea nr. 128/1997
Recurenta susține că a formulat contestație împotriva procedurii de examinare și a hotărârii de validare a concursului, în baza art. 62 din Legea nr. 128/1997, în termen de 10 zile.
art. 3041 C. proc. civ
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În mod corect, judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu este întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de textele legale anterior citate, întrucât recurenta nu a îndeplinit procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
(1) coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată - pentru a fi pusă în discuție suspendarea executării Deciziei nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 25 din 5 ianuarie 2010, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Z.M. în contradictoriu cu pârâții Universitatea București, M.E.C.I. (în prezent, M.E.C.T.S.) și L.M.V., având ca obiect suspendarea Deciziei nr. 876 din 4 septembrie 2009 emisă de primul pârât.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 876 din 4 septembrie 2009, pârâta L.M.V. a fost numită în funcția de profesor universitar doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, catedra de germană.

În speță, nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a se dispune suspendarea deciziei anterior individualizate, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat autorității emitente revocarea acesteia; demersurile întreprinse de reclamantă se referă la acte anterioare emiterii deciziei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

Prin hotărârea Senatului Universității București din data de 11 iunie 2006, precum și prin ordinul M.E.C.I. nr. 4694 din 13 august 2009, a fost validat concursul organizat pentru ocuparea postului de profesor universitar - poziția 6 de la Catedra de Limba și Literatura Germană din data de 1 iunie 2009.

Recurenta susține că a formulat contestație împotriva procedurii de examinare și a hotărârii de validare a concursului, în baza art. 62 din Legea nr. 128/1997, în termen de 10 zile. Această contestație a fost soluționată pe cale administrativă, iar împotriva deciziei primite a formulat acțiune în contencios administrativ ce formează obiectul Dosarului nr. 8421/2/3009 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal

În opinia recurentei, contestația anterior individualizată are un regim juridic deosebit și se referă la întreaga procedură de desfășurare a concursului, procedură ce are ca finalitate emiterea deciziei de numire pe postul de profesor al câștigătorului concursului.

Ca atare, decizia nu reprezintă un act juridic de sine stătător, ci este actul administrativ final cu care se încheie concursul.

Prin urmare, plângerea prealabilă îndreptată în mod distinct împotriva deciziei de numire în funcție ar avea aceleași temeiuri de fapt și de drept și ar conduce la un abuz de drept, prin exercitarea nelimitată a unor acte procesuale cu aceleași temeiuri.

În altă ordine de idei, recurenta a susținut că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În prezenta cauză, se pune problema admisibilității cererii de suspendare a executării deciziei nr. 876 din 4 septembrie 2009 emisă de Universitatea București prin care intimata-pârâtă L.M.V. a fost numită în funcția de profesor universitar doctor, poziția 6, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, catedra de germană, în urma unui concurs desfășurat la data de 1 iunie 2009.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Potrivit art. 7 alin. (3) din același act normativ, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond; în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

În mod corect, judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu este întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de textele legale anterior citate, întrucât recurenta nu a îndeplinit procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei, în sensul că a respectat dispozițiile art. 62 din Legea nr. 128/1997, întrucât a contestat procedura de examinare și hotărârea de validare a concursului, și că decizia a cărei suspendare o solicită nu reprezintă un act juridic de sine stătător, ci este actul administrativ final cu care se încheie concursul.

Pe acest aspect, instanța de control judiciar reține că întreaga procedură a concursului de ocupare a postului de profesor universitar presupune, pe parcursul derulării sale, emiterea mai multor acte administrative: hotărârea Consiliului facultății, ordinul Ministrului Educației și decizia Universității de numire în funcție.

Aceste acte administrative sunt emise de autorități publice diferite, în diverse etape ale concursului și nu pot face obiectul unui singur recurs administrativ.

Cu alte cuvinte, hotărârea Senatului Universității București din data de 11 iunie 2006, precum și ordinul M.E.C.I. din 13 august 2009 sunt acte administrative distincte, motiv pentru care plângerea prealabilă îndeplinită în cazul hotărârii nu poate, sub nicio formă, să fie asimilată plângerii prealabile pe care recurenta trebuia să o urmeze, distinct de aceasta, și în privința Deciziei nr. 876 din 4 septembrie 2009 emise de Universitatea București.

În aceste condiții, este evident că nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția promovării recursului administrativ - impusă de art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată - pentru a fi pusă în discuție suspendarea executării Deciziei nr. 876 din 4 septembrie 2009, prima instanță apreciind în mod legal că demersurile recurentei se referă la acte administrative anterioare emiterii deciziei aflate în discuție.

Având în vedere faptul că recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Z.M. împotriva sentinței civile nr. 25 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.