Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3361/2010 AI generated

Damages claim for administrative execution errors remanded to civil court due to lack of prior administrative litigation

Case Number Decizia nr. 3361/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the appellate court’s judgment dismissing the action as inadmissible, and remanded the case to the competent common-law tribunal, thereby prevailing for the plaintiff. The dispute involved a claim for damages exceeding 500,000 lei arising from unjustified delays and refusals by an administrative authority to reverse forced executions following the annulment of a tax decision in administrative proceedings; the lower courts had erroneously treated this as a standalone administrative liability action under Article 19 of Law No. 554/2004, which requires a prior judicial challenge to the administrative act. The Supreme Court held that because no prior administrative litigation regarding the legality of the act or refusal was filed, the claim lacked the requisite administrative character and fell within the jurisdiction of the ordinary civil courts pursuant to Article 21 of the Constitution and Article 6 of the European Convention on Human Rights, necessitating referral to the Tribunal based on the value criterion of Article 2(1)(b) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 21 din Constituția, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (5) C. proc. civ, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Damages claim for administrative execution errors remanded to civil court due to lack of prior administrative litigation: The dispute involved a claim for damages exceeding 500,000 lei arising from unjustified delays and refusals by an administrative authority to reverse forced executions following the annulment of a tax decision in administrative proceedings; the lower courts had erroneously treated this as a standalone administrative liability action under Article 19 of Law No. 554/2004, which requires a prior judicial challenge to the administrative act. The Supreme Court held that because no prior administrative litigation regarding the legality of the act or refusal was filed, the claim lacked the requisite administrative character and fell within the jurisdiction of the ordinary civil courts pursuant to Article 21 of the Constitution and Article 6 of the European Convention on Human Rights, necessitating referral to the Tribunal based on the value criterion of Article 2(1)(b) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
administrative error civil liability damages action for annulment ordinary proceedings judicial law tax litigation proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 19 din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere temeiul acțiunii - art. 19 din Legea nr. 554/2004 - și cuantumul despăgubirilor solicitate care depășesc suma de 500.000 lei, considerând astfel că îi aparține competența de soluționare a cauzei.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
În principal, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.
art. 21 din Constituția
6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României, recurenta a solicitat ca în cazul în care acțiunea va fi recalificată ca acțiune de drept comun, să se caseze hotărârea atacată și să se trimită cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei cât și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art.
art. 312 alin. (5) C. proc. civ
civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere temeiul acțiunii - art. 19 din Legea nr.
art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Dacă art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează situația care constituie regula în materia contenciosului administrativ - anume, când cererea de despăgubiri se formulează odată cu cererea de anulare a unui act administrativ pretins vătămător - art.
art. 21 din Constituție
Obligația instanței, tocmai pentru a da eficiență dreptului consacrat prin art. 21 din Constituție și art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, quashing the lower court's judgment, and remanding the case to the competent jurisdiction.

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Legal basis cited in the dispositive to justify the transfer of the case to the common-law tribunal due to lack of administrative litigation character.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 403 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere temeiul acțiunii - art. 19 din Legea nr. 554/2004 - și cuantumul despăgubirilor solicitate care depășesc suma de 500.000 lei, considerând astfel că îi aparține competența de soluționare a cauzei.

În privința excepției inadmisibilității acțiunii, instanța a avut în vedere dispozițiile exprese ale art. 19 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele:

Cererea de despăgubiri, de cele mai multe ori, trebuie să reprezinte un capăt de cerere în cadrul acțiunii principale pentru a da posibilitatea instanței care analizează legalitatea actului sau contractului administrativ să decidă și asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului. O scindare a acțiunii de contencios administrativ prin introducerea ulterioară a cererii de despăgubiri nefiind utilă.

În situații de excepție, când reclamantul nu are posibilitatea de a cunoaște întinderea pagubei în termenul de introducere a acțiunii principale, o asemenea cerere de acordare a despăgubirilor poate fi formulată pe cale separată, după ce anterior a fost introdusă acțiunea în anularea actului administrativ pe cale principală.

Instanța a reținut că, condiția primordială impusă de legiuitor pentru promovarea unei acțiuni în despăgubiri introduse în virtutea art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de formularea anterior a unei cereri având ca obiect anularea actului administrativ și a constatat că reclamanta nu a atacat anterior niciun act administrativ care să fie în legătură cu speța dedusă judecății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC I.P. SRL Arad.

În principal, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 și că în aceste condiții se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sub acest aspect s-a apreciat că interpretarea art. 19 din Legea contenciosului administrativ trebuie făcută în sensul de a produce efecte și nu acela de a nu produce efecte și că în cauza sa, prin Decizia nr. 771 din 13 august 2009 a D.G.F.P. Arad s-a desființat actul fiscal atacat (Decizia de impunere nr. 15544 din 29 mai 2009) astfel că formularea unei acțiuni în anulare devenise lipsită de interes.

În opinia recurentei prin soluția pronunțată au fost ignorate prevederile art. 18 alin. (3) din actul normativ menționat și a fost înfrânt dreptul societății de acces la justiție și la un proces echitabil așa cum este acesta recunoscut și prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În subsidiar, în virtutea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României, recurenta a solicitat ca în cazul în care acțiunea va fi recalificată ca acțiune de drept comun, să se caseze hotărârea atacată și să se trimită cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad.

Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei cât și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 20 octombrie 2009, SC I.P. SRL Arad a solicitat obligarea pârâtei A.F.P.C.M. Arad la repararea prejudiciului cauzat în perioada 3 iulie 2009 - 18 octombrie 2009 prin refuzul și tergiversările nejustificate în a repune reclamanta în situația anterioară executării Deciziei nr. 15544 din 29 mai 2009 prin executările silite începute împotriva societății, cheltuieli proprii societăți, care se ridică la suma de 2.064.455 lei.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”.

Din conținutul textului legal citat rezultă în mod evident că admisibilitatea acțiunii în daune este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ.

În speță, o asemenea acțiunea în anulare nu a fost promovată, recunoscându-se chiar prin cererea de recurs că nu mai exista interesul în formularea acestei acțiuni deoarece Decizia de impunere din 29 mai 2009 a fost desființată în procedura de soluționare administrativă a contestației împotriva deciziei.

Dacă art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează situația care constituie regula în materia contenciosului administrativ - anume, când cererea de despăgubiri se formulează odată cu cererea de anulare a unui act administrativ pretins vătămător - art. 19 privește situația în care cererea de despăgubire se formulează pe cale separată.

Totuși, din economia normelor legale menționate, rezultă că în ambele situații acțiunea în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului considerat nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri.

Așadar, cererea formulată de SC I.P. SRL Arad de obligare a autorității publice administrative la plata unor despăgubiri, în lipsa dovedirii că anterior s-ar fi adresat cu o cerere în constatarea refuzului de soluționare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege, intră în competența de soluționare a instanței de drept comun.

Obligația instanței, tocmai pentru a da eficiență dreptului consacrat prin art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, era aceea de a pune în discuția părților natura juridică a cauzei și de a o trimite instanței competente, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii nefiind legală.

În speță instanța competentă este tribunalul față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform criteriului valoric prevăzut în acest text legal și sumei pretinse de reclamantă - 2.064.455 lei.

Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmare admiterii recursului cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC I.P. SRL Arad împotriva sentinței nr. 403 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.