Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3071/2004 AI generated

Validity of real estate donation to the State and liability for inflation-adjusted civil damages

Case Number Decizia nr. 3071/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, rendering the lower court's decision final and ordering the recurent to pay 10,000,000 lei in legal costs to the intimators. The dispute centered on the validity of a donation of real estate to the State, with the trial court finding the donation null and void and awarding civil damages to the original claimants, a ruling affirmed by the Court of Appeal. The recurent, representing the Ministry of Public Finance, challenged the appeal on grounds of improper notification, incorrect calculation of inflation-adjusted damages, and lack of passive standing, arguing that the local council bore responsibility for the damages rather than the Ministry. The Supreme Court rejected all grounds, ruling that notification errors did not constitute grounds for cassation, that inflation adjustment was legally necessary for just compensation, and that the Ministry possessed proper passive standing for the monetary claims while the local council was only relevant to the nullity of the donation; the court also affirmed the lower instances' correct application of procedural rules regarding litigation costs against the losing party.

Legislator headnote

AI generated

art. 274 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Validity of real estate donation to the State and liability for inflation-adjusted civil damages: Instanțele au aplicat corect și prevederile art. 274 C. proc. civ., obligând Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți, deoarece acesta a căzut în pretenții.

Keywords

AI generated
civil liability damages real estate public finance donation passive legal standing state compensation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 449/C din 19 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele T.F.M. și A.A., decedată pe parcursul procesului continuat de succesorii acesteia, T.D. și T.T.R., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat de Consiliul local Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.C.F.S. Bihor, a fost constatată nulitatea donației făcută de reclamante în favoarea Statului Român, privind imobilul situat în Oradea, a fost obligat Ministerul Finanțelor, prin D.G.F.P.C.F.S. Bihor să le plătească reclamantelor suma de 398.868.216 lei reprezentând despăgubiri civile, sumă ce va fi actualizată la data efectuării plății, s-a constatat că suma de 398.868.216 lei a fost achitată de Ministerul Finanțelor prin ordinul de plată nr. 969 din 30 august 2000 și a fost obligat acesta la plata sumei de 197.800.729 lei, reprezentând diferența rezultată ca urmare a inflației înregistrată de la data stabilirii valorii imobilului, 15.06.1999 și până la data efectuării plății 30 august 2000, sumă care, de asemenea va fi actualizată la data plății, precum și la plata sumei de 12.115.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de D.G.F.P. Bihor, în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanțelor, împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 17 A din 26 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă, iar apelanta a fost obligată să le plătească reclamanților suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs D.G.F.P. Bihor, în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că decizia atacată trebuia comunicată Ministerului Finanțelor Publice, iar nu D.G.F.P. Bihor, care l-a reprezentat în baza delegației nr. 576272/2003, că nelegal s-a dispus actualizarea sumei la plata căreia a fost obligat, că întrucât donația făcută în favoarea statului a fost acceptată de fostul Consiliu popular al orașului Oradea, la plata despăgubiri lor trebuia obligat Consiliul local Oradea, că deși a achitat suma de 398.868.216 lei, a fost menținută obligarea sa la plata aceleiași sume și că nu datorează reclamanților cheltuielile de judecată.

Recursul este nefondat.

Prima critică formulată de recurent nu constituie un motiv de casare, deoarece modul de comunicare al deciziei nu vizează soluția atacată, ci putea fi relevant doar în situația în care ar fi fost invocată excepția tardivității declarării recursului.

Instanțele au procedat corect actualizând suma ce reprezintă despăgubirile cuvenite pentru imobil, în raport de indicele de inflație, deoarece numai așa poate fi realizată o justă despăgubire.

Consiliul local Bihor are calitate procesuală pasivă în proces numai în privința capătului de cerere referitor la constatarea nulității donației, dar în ceea ce privește plata despăgubirilor, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanțelor Publice, cum legal au stabilit instanțele.

Instanța de fond, a cărei soluție a fost menținută de instanța de apel a precizat în dispozitivul sentinței că suma de 398.868.216 lei a fost achitată de Ministerul Finanțelor, prin D.G.F.P.C.F.S. Bihor, prin ordinul de plată nr. 969 din 30 august 2000 și l-a obligat la plata sumei de 197.800.729 lei, reprezentând diferența rezultată ca urmare a inflației înregistrată de la data stabilirii valorii imobilului – 15 iunie 1999 și până la data efectuării plății – 30 august 2000, astfel că și motivul de recurs ce vizează acest aspect este neîntemeiat.

Instanțele au aplicat corect și prevederile art. 274 C. proc. civ., obligând Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți, deoarece acesta a căzut în pretenții.

În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

La cererea intimaților, recurentul urmează a fi obligat la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Bihor în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 17 A din 26 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10 (zece) milioane lei către intimații T.T.R., T.D. și T.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2004.