Appeal nullified for failure to state grounds; suspension of ministerial dismissal order upheld
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice declared the appellant’s appeal null and void, thereby leaving in force the first-instance decision that suspended the execution of the administrative order discharging the claimant from their position. The dispute concerned a request to suspend the enforcement of a ministerial order removing a state-owned enterprise director, which the Court of Appeal had previously admitted after finding the conditions for interim relief were met. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally defective and null because the appellant failed to include the specific grounds of illegality or a note that such grounds would be submitted in a separate memorandum within the initial appeal petition, as required by law, and no grounds of public order existed to allow the court to assess them ex officio. The decision was based on Article 302¹(1)(c) of the Civil Procedure Code, which mandates the inclusion of appeal grounds under sanction of nullity, and Article 306(1), which provides that an appeal is null if not justified within the legal term unless public order grounds are apparent.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 303 alin. (2) C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ, art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004; Appeal nullified for failure to state grounds; suspension of ministerial dismissal order upheld: Cererea de recurs formulată inițial la 21 decembrie 2009 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul B.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, suspendarea executării Ordinului din 5 octombrie 2009 emis de pârât, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director general al CN M.P.N.R. SA Baia Mare, până la pronunțarea instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 661 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile necompetenței teritoriale, de netimbrare a cererii, de prematuritate și inadmisibilitate a cererii, invocate de către pârât, a admis cererea formulată de reclamant, a dispus suspendarea executării Ordinului Ministerului Economiei din 5 octombrie 2009 prin care s-a dispus eliberarea reclamantului B.I.G. din funcția de director general al CN M.P.N.R. SA Baia Mare, până la pronunțarea instanței de fond și a respins cererea de intervenție formulată de CN M.P.N.R. SA Baia Mare.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că excepțiile invocate de către pârât sunt neîntemeiate, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării ordinului atacat, iar cererea de intervenție formulată în cauză apare ca neîntemeiată de vreme ce s-a dovedit existența unui caz bine justificat în vederea prevenirii unei cauze iminente.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Economiei a formulat la data de 21 decembrie 2009 declarație de recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., arătând că va depune motivele de recurs după comunicarea sentinței atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Cererea de recurs formulată inițial la 21 decembrie 2009 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Este adevărat că recurentul-pârât, prin cererea formulată, a arătat că va depune motivele de recurs după comunicarea sentinței atacate, însă ulterior a depus la dosar precizări la cererea de recurs, prin care a arătat faptul că nu mai este necesară motivarea recursului în raport de declarația de renunțare la dreptul pretins, dată de reclamant în formă autentică la data de 5 ianuarie 2010.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.
Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale art. 306 alin. (1) și (2) și art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul M.E.C.M.A., împotriva sentinței civile nr. 661/2009 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.