Challenge to statutory 15-day limitation period for appealing administrative discrimination authority decisions as unconstitutional and ambiguous

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 3134 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv formulată, acțiunea formulată de reclamantul H.F.I., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., prin care solicita anularea hotărârii acestuia din 08 iulie 2008.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a admis excepția tardivității formulării acțiunii, reținând, în esență, că aceasta a fost introdusă peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (8) și 9 din O.G. nr. 137/2000.

2. Recursul declarat de H.F.I.

Împotriva sentinței Curții de apel, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul H.F.I., invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., precum și art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță întrucât dispozițiile cuprinse în art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 și art. 6 din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale.

Ca urmare, consideră că termenul de 15 zile, în interiorul căruia pot fi atacate hotărârile adoptate de pârât, nu îi este aplicabil în speță reglementarea fiind confuză, de natură a împiedica accesul liber la justiție.

3. Procedura în fața Înaltei Curți

La data de 17 aprilie 2009, recurentul printr-un memoriu intitulat „Completare la cererea de recurs” a invocat și neconstituționalitatea art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008.

Prin încheierea pronunțată la data de 15 mai 2009, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, respingând totodată cererea de sesizare în privința art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008, text care nu are legătură cu obiectul recursului.

Referitor la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că aspectele indicate de recurent în motivarea excepției nu relevă critici de neconstituționalitate, ci de aplicabilitate la cazul concret a termenelor și condițiilor instituite prin această normă legală.

4. Decizia Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 1494 din 10 noiembrie 2009 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În considerentele instanței de control constituțional s-a reținut că norma incriminată este constituțională întrucât data de la care curge termenul de 15 zile rezultă din coroborarea alin. (8) și (9) ale art. 20 din aceeași ordonanță, hotărârea fiind comunicată părților în termen de 15 zile de la adoptare și producând efecte de la data comunicării, ea putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar în cazul concret acesta a respectat dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală cât și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că soluția adoptată de Curtea de apel este legală.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, Hotărârea din 8 iulie 2008 a C.N.C.D. prin care această autoritate de stat autonomă a constatat că faptele sesizate - ce vizau o pretinsă discriminare din punct de vedere salarial, între consilierii juridici angajați în sistemul public și cei din sistemul privat - nu intră în sfera sa de competență.

Hotărârea atacată a fost comunicată recurentului la data de 25 august 2008 (data poștei, fila 9, verso, dosar Curtea de apel), aceasta formulând cerere de chemare în judecată la data de 29 septembrie 2008 (data poștei, fila 17, verso, dosar Curtea de apel).

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (8) - (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

„8) Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu”.

Interpretând coroborat dispozițiile legale citate se desprinde în mod necesar concluzia că hotărârile pronunțate de C.N.C.D. în materia examinată pot fi atacate la curtea de apel competentă în termen de 15 zile de la comunicare.

De altfel, având în vedere natura administrativ jurisdicțională a hotărârii atacate, natură dedusă din modul în care este reglementată procedura în fața C.N.C.D., confirmată prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (de ex. Decizia nr. 997/2008 și Decizia nr. 1096/2008), aplicând dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, se ajunge, de asemenea, la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea plângerii prealabile invocate de recurent.

Pretinsa neclaritate și lipsă de previzibilitate a normelor analizate, susținute de recurent pentru a justifica întârzierea în formularea acțiunii judiciare nu pot fi reținute, pentru argumentele deduse din considerentele Deciziei nr. 1494 din 10 noiembrie 2009 a Curții Constituționale, prezentată la pct. I.4 din decizie.

În plus, recurentul nu este un destinatar oarecare al normelor legale examinate, ci un destinatar avizat prin prisma pregătirii sale profesionale, el îndeplinind funcția de consilier juridic și, prin aceasta, fiind într-o mai mare măsură abilitat să le deslușească sensul.

2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul H.F.I. împotriva sentinței nr. 3134 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.