Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1333/2014 AI generated

Evidentiary sufficiency for refugee status under Law 189/2000: rejection of witness-only proof without official corroboration

Case Number Decizia nr. 1333/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the County Pension House, quashed the appellate court’s decision, and remanded the case for retrial, effectively reversing the lower court's finding in favor of the claimant. The dispute involved an administrative action challenging a pension authority's refusal to recognize the claimant's status as a refugee under Law No. 189/2000 for the period of 1942–1945, based on a decision originally issued in January 2012. The Supreme Court held that the appellate decision was unfounded and illegal because the claimant’s status was proven solely through witness testimony and notarial declarations, lacking the mandatory official acts or corroboration required to establish persecution by ethnic motives; furthermore, the lower court violated its duty under the Code of Civil Procedure to actively conduct investigations and ensure a conclusive probative framework. Relying on Article 1 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (as approved by Law No. 189/2000), Articles 6 of the Ordinance and 4 of HG No. 127/2002, and Article 3041 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the evidentiary basis was insufficient to establish the specific requirements for beneficiary status.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ; Evidentiary sufficiency for refugee status under Law 189/2000: rejection of witness-only proof without official corroboration: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
refugee status evidentiary requirements proof of persecution witness testimony civil status credibility of asylum claims

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta M.M. a solicita, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii din 16 ianuarie 2012 și pe cale de consecință să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 166 din 4 martie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea Casei Județene de Pensii Cluj din 16 ianuarie 2012 și a obligat pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să îi acorde drepturile prevăzute de lege pentru perioada 1 aprilie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2011.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că recunoașterea calității de refugiat conform legii în cazul în care nu există nici un document oficial se bazează pe două declarații notariale.

Recurenta consideră că lipsesc actele oficiale concludente, dosarul fiind întocmit exclusiv pe bază de declarații de martori și a unei adeverințe în care se arată că nu există înregistrări cu numele petentei.

Așadar, recurenta apreciază că refuzul a avut la bază neconcordanța între datele specifice refugiului martorilor și cele declarate în acțiune, informațiile adunate de instanță nefiind suficiente pentru a acorda drepturile pe perioada respectivă.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

În scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

La dosarul cauzei nu au fost depuse hotărârile prin care li se recunoaște martorilor calitatea de persoană refugiată.

Din actele dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 166/2013 din 4 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2014.