Material incompetence of Court of Appeal in judicial review of acts by private university of public utility status
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of National Education, quashed the Court of Appeal's decision which had ordered the issuance of a bachelor's diploma, and remanded the case to the Vrancea Tribunal for competent jurisdiction, with no merits decision rendered at this instance. The dispute concerned a former student's claim against a private university of public utility and the Ministry to compel the approval of diploma forms and the issuance of a law degree, which the first-instance court granted despite the university lacking governmental accreditation for the specific distance-learning program. The appellate court established material incompetence of the Court of Appeal, ruling that the university, as a private legal entity with public utility status, constitutes a local public authority rather than a central one; consequently, under Article 10(1) of Law No. 554/2004 and Articles 304(3) and 312(6) of the Civil Procedure Code, the lower-grade court (Tribunal) was the correct forum for judicial review of acts issued by such authorities, rendering the prior judgment void.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 312 alin. (6) C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 17 C. proc. civ; Material incompetence of Court of Appeal in judicial review of acts by private university of public utility status: Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea S.H. București, a solicitat obligarea primei pârâte să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență, iar ce a de-a doua pârâtă să dispună eliberarea efectivă a diplomei de licență promoția 2009.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este absolvent al Facultății S.H. București promoția 2009, forma de învățământ I.D. așa cum rezultă din adeverința din 9 iulie 2009, eliberată de pârâta Universitatea S.H. București.
A arătat că Universitatea S.H. București este o instituție de învățământ superior acreditată prin Legea nr. 443/2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 și H.G. nr. 676/2007 a fost acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, pentru domeniile de licență precum drept, psihologie, management, științe ale educației și altele.
La finalizarea studiilor absolvite, reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen în urma căruia i-a fost eliberată numai o adeverință de absolvire a studiilor de către Universitatea S.H. București, Facultatea de Drept și Administrație Publică, specializarea drept, din 9 iulie 2009.
A mai arătat că pârâta Universitatea S.H. București refuză în mod sistematic eliberarea diplomei de licență promoția 2009, motivând că, deși a întreprins toate demersurile necesare, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a dat aprobările legale pentru tipărirea formularelor de diploma de licență, pentru absolvenții promoției 2009.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, motivat de faptul că procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituțiile de învățământ superior particulare, acreditate Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și SC R. SA și nicidecum absolvenții universităților respective.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, motivat de faptul că universitățile nu au dreptul să elibereze diplome pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate sau neacreditate.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 445 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București; a admis acțiunea reclamantului B.P., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având ca obiect, obligația de a face și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licența, iar pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului B.P. diploma de licență promoția 2009.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de fond a reținut că pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București refuză în mod constant să își dea avizul pentru tipărirea diplomelor de licență, astfel că reclamantul, absolvent al facultății de drept, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, este îndreptățit să solicite obligarea acestei instituții la emiterea acestui aviz, fiind direct interesat în soluționarea acestui litigiu.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat, referitor la specializarea urmată de reclamant, pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, că prin metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor din 21 mai 2009, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”.
Din dispozițiile art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, rezultă că Universitatea S.H. organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995.
În art. 4 din Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ absolvită de reclamantul din prezenta cauză.
Judecătorul fondului, analizând probele administrate în cauză, a constatat că reclamantul a urmat cursurile organizate de pârâtă și este licențiat în drept, motiv pentru care este îndreptățit să i se elibereze diploma de licență.
Instanța de fond a considerat întemeiat și al doilea capăt de cerere, având în vedere că pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației și Cercetărilor.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurentul, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., a arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat hotărârile de Guvern prin care sunt acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, luând în considerare numai un comunicat al conducerii Universității S.H. și Regulamentul de organizare și funcționare al universității, documente care nu sunt opozabile ministerului.
A mai arătat că Facultatea de Drept și Administrație Publică din București, specializarea drept, nu figurează în cuprinsul H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior și nici în cuprinsul H.G. nr. 1609/2004 și H.G. nr. 940/2004.
Apărările formulate în fața instanței de recurs.
Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți al Universității S.H.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.
Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte, Universitatea S.H., competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.
Reținând în mod greșit că este competentă să soluționeze cauza de față în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței nr. 445 din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2014.