Territorial competence in contraventional proceedings: applicability of domicile-based jurisdiction under O.G. 15/2002 Art. 101 vs. place-of-offense rule under O.G. 2/2001 Art. 32
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Court of Cornetu (Ilfov County), determining that the initial court had competence and reversing the subsequent declination by the Court of Galați. The dispute arose from a civil action to annul a contraventional process-verbal and associated fine/compensation for vehicle travel on the National Road Network without a valid "roviniet," where the parties and lower courts disagreed on territorial competence based on the defendant's domicile versus the location of the offense. The Court held that Article 101 of O.G. 15/2002, as amended by Law 2/2013, which assigns jurisdiction to the court of the offender's domicile, applied only to complaints filed after February 15, 2013; since the action was registered in January 2013, the prior rule under Article 32(2) of O.G. 2/2001 governed, vesting competence in the court of the circumscription where the contravention was committed (Cornetu), and excluding the application of the new procedural rules for administrative/fiscal matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (3) din C. proc. civ; Territorial competence in contraventional proceedings: applicability of domicile-based jurisdiction under O.G. 15/2002 Art. 101 vs. place-of-offense rule under O.G. 2/2001 Art. 32: Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie anularea procesului-verbal nr. C1. din data de 27 noiembrie 2012 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R., prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, petentul L.N. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250,00 RON și obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 225,00 RON, pentru că vehiculul categoria A, ce-i aparținea, cu numărul de înmatriculare Q1., a circulat, la data de 27 noiembrie 2012, pe Autostrada A2 km12+450m, G., județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 03 ianuarie 2013, petentul L.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. C1. din data de 27 noiembrie 2012.
Prin sentința nr. 2829 din 18 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, instanța în circumscripția căreia își are domiciliul contravenientul, reținând dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.
2. Hotărârea celei de-a doua instanțe
Judecătoria Galați, prin sentința nr. 11035 din 22 noiembrie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând, în esență, că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, avute în vedere de prima instanță, nu sunt incidente în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 își păstrează aplicabilitatea.
Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 20 pct. 2 coroborat cu art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie anularea procesului-verbal nr. C1. din data de 27 noiembrie 2012 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R., prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, petentul L.N. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250,00 RON și obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 225,00 RON, pentru că vehiculul categoria A, ce-i aparținea, cu numărul de înmatriculare Q1., a circulat, la data de 27 noiembrie 2012, pe Autostrada A2 km12+450m, G., județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, publicată în M.Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, „plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 3 ianuarie 2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură aplicându-se numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
În opinia Înaltei Curți, norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a actelor normative prin care s-au modificat normele procedurale sus-menționate.
În ceea ce privește dispozițiile legale invocate de Judecătoria Cornetu, prevederile Legii nr. 2/2013, se reține că acestea se aplică numai în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Astfel, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ anterior Legii nr. 2/2013, potrivit cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentului, este A2 km12+450m, G., județul Ilfov, în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu.
4. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește în favoarea Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de petentul L.N. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA -C.E.S.T.R.I.N.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2014.