Failure to prove identity with pre-1945 nationalized legal entity bars active procedural capacity under Law No. 10/2001

Prin cererea înregistrată la data de la 06 iulie 2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 21731/299/2006, reclamanta Asociația „S.I.P.G.” a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București și pe intervenienții forțați L.M., I.E., I.N. și S.I.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str. L.C., sector 1.

La termenul din 19 octombrie 2006, reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece în calitate de pârâți cu următorii: Primăria Municipiului București, L.M., I.E., I.N. și S.I.A. și că obiectul acțiunii este imobilul situat în București, str. L.C., sector 1, format din teren în suprafață de 223 mp, pe care se află curte, și o construcție edificată pe fundație din beton, din cărămidă și acoperită cu tablă.

La data de 29 martie 2007, pârâtul S.I.A. a formulat cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul General, și Administrația Fondului Imobiliar a Municipiului București, pentru a-l apăra de evicțiune, în cadrul garanției de evicțiune.

Prin încheierea din 29 martie 2007, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților L.M., I.E. și I.N.

Prin sentința civilă nr. 10312 din 28 iulie 2007, pronunțată Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 21731/299/2006, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat cauza la Tribunalul București, secția civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanță a reținut dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și faptul că obiectul litigiului are o valoare de peste 500.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 1402 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația „S.I.P.G.” și a respins acțiunea formulată de reclamantă Asociația în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, prin Primar General, I.E., L.M., I.N. și S.I.A. și Administrația Fondului Imobiliar (A.F.I. - fostă D.G.A.F.I), ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta Asociația „S.I.P.G.” este o persoană juridică fără scop patrimonial înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. 111/2011, la data de 01 noiembrie 2001.

Pentru a introduce acțiunea în revendicare imobiliară reclamanta sau autorul acesteia trebuie să aibă calitatea de proprietar neposesor.

În speță, reclamanta a susținut că este succesoarea A.I.T.I.M. (A.I.T.I.M.) care a obținut imobilul revendicat în anul 1934 prin vânzare - cumpărare și de la care imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Pentru a avea calitate procesual activă, reclamanta trebuia să facă dovada faptului că este succesoarea fostului proprietar al imobilului. Pentru a face o astfel de dovadă nu este suficient ca în statutul reclamantei să se menționeze obiectivul preluării patrimoniului ce a aparținut asociațiilor cu profil de petrol și gaze, deoarece în acest caz orice asociație și-ar putea atribui prin propriul statut calitatea de succesor al altor asociații ce nu mai sunt în ființă în scopul obținerii bunurilor ce au făcut parte din patrimoniul acestora din urmă.

De altfel, în art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 se arată că sunt îndreptățite în înțelesul legii la măsuri reparatorii persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridica după data de 06 martie 1945. Îndreptățirea la măsurile reparatorii este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speță, sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, s-a constatat că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Reclamanta nu a făcut dovada prin hotărâre judecătorească că este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă pentru a putea fi considerată titulara dreptului de a introduce acțiunea în revendicare a imobilului ce a aparținut asociației de la care imobilul a fost naționalizat.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 19 februarie 2008 a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 6/A din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentința atacată, a fost schimbată în parte sentința în sensul că, a fost anulată acțiunea pentru lipsa capacității procesuale de folosință, cu referire la pârâții I.E., L.M. și I.N., au fost menținute celelalte dispoziții.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

I. Sub aspectul părților și al calității acestora în cauză, Curtea reține că cererea principală, astfel cum a fost modificată la termenul din 19 octombrie 2006, a fost formulată de reclamanta Asociația „S.I.P.G.” în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, L.M., I.E., I.N. și S.I.A. Contrar susținerilor apelantei reclamante, la termenul din 29 martie 2007 judecătoria nu a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului București, prin Primarul General, neexistând o precizare a reclamantei sau o calificare a instanței în acest sens; în plus, pentru termenele următoare s-a dispus citarea în continuare în calitate de pârâtă a Primăriei Municipiului București.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, se constată că aceasta a fost formulată la data de 29 martie 2007 de pârâtul S.I.A. în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul General, și cu Administrația Fondului Imobiliar a Municipiului București. Menționarea acestora din urmă în calitate de pârâți, iar nu de chemați în garanție prin hotărârea atacată, ca de altfel orice critică în legătură cu modul de soluționare a chemării în garanție, putea fi însă invocată numai de persoanele cu calitatea de părți în această cerere incidentală, iar nu și de reclamantă, care figurează într-o asemenea calitate numai în acțiunea principală.

Prin încheierea din 29 martie 2007, judecătoria a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților L.M., I.E. și I.N., însă potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de o instanță necompetentă sunt nule. De aceea, în mod corect după declinarea competenței în favoarea sa tribunalul a reținut în continuare calitatea acestora de părți în litigiu.

Este în schimb întemeiată critica referitoare la faptul că tribunalul a respins acțiunea în contradictoriu cu persoane decedate anterior introducerii acțiunii, fără capacitate de folosință (L.M., I.E. și I.N.).

Astfel, exercitarea acțiunii civile în justiție presupune mai multe condiții: formularea unei pretenții, existența capacitații procesuale, a calității procesuale și a interesului, aceste cerințe trebuind întrunite în mod cumulativ și verificate în această ordine.

În acest sens, art. 41 C. proc. civ. prevede că poate fi parte în judecată „orice persoană care are folosința drepturilor civile”. Capacitatea procesuală de folosință nu este astfel decât aplicațiunea pe plan procesual a capacității civile de folosință, definită de art. 5 din Decretul nr. 31/1954 ca fiind „capacitatea de avea drepturi și obligații”. Capacitatea procesuală de folosință este deci acea parte a capacității procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, în cazul persoanelor fizice capacitatea de folosință începe la nașterea lor și încetează la moartea lor.

Din adresele nr. A1. din 18 ianuarie 2007 și A2 din 13 martie 2007 emise de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor rezultă că decesul pârâtei L.M. a fost înregistrat la nr. N1. în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 1 București, decesul pârâtului I.N. a fost înregistrat la nr. 236/2003 în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 1 București și decesul pârâtei I.E. a fost înregistrat la nr. N2. în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 5 București, intervenind la 7 ianuarie 2006 conform extrasului pentru uz oficial eliberat de instituția respectivă, situație în care la data introducerii acțiunii în privința acestora nu era îndeplinită condiția existenței capacității de folosință.

II.1. Prin articolul unic din Legea nr. 2448 bis din 4 iunie 1922: „A.I.T.I.M. din România se recunoaște de persoană morală, conform alăturatelor statute”. În același M. Of. din 17 noiembrie 1922 a fost publicat și Statutul A.I.T.I.M., scopul său, stabilit prin art. 3, fiind acela de apărare în mod solidar a intereselor breslei care se grupează în jurul ei; prin art. 4 s-a prevăzut că pot face parte din asociație inginerii de mine, precum și inginerii de alte specialități, metalurgii, geologii și tehnicienii a căror ocupație este în legătură cu industria minieră. Conform art. 6 alin. (4): „În caz de disolvare, averea asociației va trece la o instituție sau asociație cu scopuri similare, în condițiile ce se vor fixa de adunarea generală de disolvare”.

În numărul 4 din anul 1934 al revistei „A.M.R.” a fost publicată o fotografie cu mențiunea că este vorba despre imobilul „A.I.T.I.M.” cumpărat la București, str. L.C. În numărul 7 din 1935 al aceleiași reviste a fost publicat un proces-verbal al Ședinței Comitetului Secțiunei din 3 iunie 1935, în care s-a consemnat că: „D-l inginer T.M., cerând informațiuni asupra situația imobilului Asociației noastre, d-l Președinte arată că acest imobil este complet achitat, producând venit prin închiriere celor 2 apartamente”. De asemenea, în numărul 8 din anul 1835 a fost publicat raportul cenzorilor A.I.T.I.M. pe exercițiul 1934-1935, în „bilanțul general încheiat pe ziua de 31 Decembrie 1934” fiind menționat și imobilul din București, str. L.C., în valoare de 2.380.883 RON.

În același sens, în procesul verbal nr. PV1. din 18 ianuarie 1943 întocmit de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București s-a consemnat că imobilul situat în str. L.C. aparține A.I.T.I.M., care l-a dobândit cu titlu de cumpărare în temeiul contractului încheiat cu C., T. și F.L. autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 2547 din 20 februarie 1934.

Tot astfel, în anexa la Decretul nr. 92/1950 s-a menționat că au fost preluate de la A.I.T.I.M. 2 apartamente situate în București, str. L.C.

2. Pe de altă parte, prin încheierea din 18 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 360/PJ/2001, a fost acordată personalitate juridică reclamantei, Asociația „S.I.P.G.”. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că actul constitutiv și statutul asociației sunt încheiate în formă autentică și cuprind mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 6 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2000, că petenta a prezentat dovada eliberată de Ministerul Justiției privind disponibilitatea denumirii și a dovedit existența sediului și a patrimoniului inițial, că cererea asociației se încadrează în dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 26/2000, reținând astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru constituirea asociației.

În Statutul Asociației „S.I.P.G.” s-a prevăzut la art. 6 că scopul principal al asociației este crearea unui parteneriat între specialiștii din asociație și autoritățile publice în fundamentarea deciziilor și actelor normative emise de acestea privind dezvoltarea și valorificarea în interes național a resurselor minerale de hidrocarburi și a infrastructurii petro-gaziere existente cu protejarea mediului ambiant, creșterea competenței profesionale și a prestigiului internațional al specialiștilor români din activitățile petro-gaziere prin dezvoltarea relațiilor profesionale; alinierea la standardele și exigențele mondiale în domeniu, cucerirea unei poziții importante și stabile pe piața hidrocarburilor, a echipamentelor și serviciilor specializate. S-a arătat că pentru atingerea acestor deziderate asociația înțelege să folosească mai multe principii, printre care și preluarea întregului patrimoniu al asociațiilor profesionale cu profil de petrol și gaze, care au ființat înainte de 1948, și al căror moștenitor declarat este, în condițiile și limitele prevăzute de lege.

3. Potrivit art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanța competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existența unei identități între persoana reclamantului și cel care se pretinde titularul dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecății.

Aplicând această regulă de drept în cazul acțiunii în revendicare, care este, potrivit definiției consacrate de practica judecătorească și de literatura de specialitate în absența unei definiții legale, acea acțiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar, calitatea procesuală activă aparține în asemenea situații proprietarului bunului respectiv.

În raport de motivarea cererii de chemare în judecată, în speță, dovedirea calității de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii presupune fie dovedirea de către reclamantă a identității cu A.I.T.I.M. din România, care figurează în actul de preluare a imobilului de către stat, fie a calității sale de succesoare a acestei persoane juridice.

În primul rând, nu poate fi vorba de identitate, având în vedere că Asociației „S.I.P.G.” a luat ființă, în condițiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, abia prin încheierea din 18 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 360/PJ/2001.

Sub cel de-al doilea aspect, se constată că la dosar nu există nicio dovadă în sensul că ar fi intervenit o comasare prin absorbirea A.I.T.I.M. din România de către reclamantă, în temeiul art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului asociației înființate în anul 1922, în baza art. 41 alin. (2), sau o desprindere a unei părți din patrimoniul primei persoane juridice, ce și-ar fi menținut ființa, urmată de o transmitere a sa la Asociația „S.I.P.G.” persoana juridică nou înființată, potrivit art. 42 din același act normativ, fiind de principiu că oricare dintre aceste operațiuni ar fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de drept prin manifestarea sa unilaterală de voință, cum este propriul statut. Acest principiu se deduce din prevederile art. 43 din Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează de a avea ființă o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său și acela în care s-a înființat.

În legătură cu desprinderea unei părți din patrimoniul persoanei juridice și transmiterea ei către o altă persoană juridică, posibilitate recunoscută prin art. 6 alin. (4) din Statutul A.I.T.I.M. din România, citat anterior, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că s-a făcut dovada existenței unei adunări generale de dizolvare care să fi indicat asociația cu scopuri similare care urmează să preia bunurile din patrimoniul acesteia.

În al doilea rând, această operațiune nu poate fi realizată nici de către instanță, deoarece, pentru identitate de rațiune, succesorul unei persoane juridice, în mod similar legatarului, trebuie să fie desemnat de către persoana al cărei patrimoniu urmează a fi transmis la încetarea capacității sale de folosință.

În fine, admițând pe baza aceluiași argument de analogie ce ține de interpretarea logică a normelor juridice civile că se pune problema de a da eficiență unei dispoziții cu titlu gratuit făcute în favoarea unei persoane ce urmează a fi aleasă dintr-un cerc restrâns, stabilit de dispunător (o instituție sau asociație cu scopuri similare), reclamanta nu se încadrează în această categorie, deoarece domeniul în care activează conform statutului este industria petroliferă (reglementată de Legea nr. 238/2004), ramură diferită de cea a industriei miniere, în vederea dezvoltării căreia a acționat A.I.T.I.M. din România înființată în anul 1922 (reglementată în prezent de Legea nr. 85/2003).

De altfel, această divizare a industriei extractive este una tradițională și general acceptată. În acest sens, instanța urmează să ia în considerare definițiile referitoare la domeniul industriei extractive date prin „Standardul Internațional de Practică în Evaluare 14 - GN 14 - Evaluarea proprietarilor din industria extractivă” de către Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVSC), care este o asociație non profit, formată din organizații profesionale în domeniul evaluării, la nivel mondial, unite printr-un singur act constitutiv.

Distinct de acestea, Curtea mai reține că hotărârea judecătorească prin care s-a acordat personalitate juridică reclamantei, care nu a fost pronunțată în contradictoriu cu succesorul universal sau particular al A.I.T.I.M. din România nu poate fi invocată în justificarea transmiterii bunului în litigiu din patrimoniul acesteia din urmă în cel al reclamantei, deoarece ea își produce efectele substanțiale (modificarea situației juridice dintre părțile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părți.

Pe de altă parte, primirea unor relații privind situația juridică a acestui imobil, din partea Primăriei Municipiului București și a Arhivelor Naționale ale României nu poate fi considerată o recunoaștere făcută de stat cu privire la dreptul de proprietate al autoarei reclamantei, deoarece conform art. 218 C. proc. civ. mărturisirea nu poate privi decât fapte personale ale părții care o face.

Este de menționat și faptul că la momentul actual există și o altă asociație care s-a considerat îndreptățită să obțină restituirea imobilului în litigiu, respectiv A.G.I. din România, a cărei notificare a fost respinsă prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 3010 din 24 mai 2004.

Nici celelalte motive de apel nu sunt întemeiate. Curtea reține în acest sens că art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu impune ca domiciliile și sediile părților să fie indicate în practica, iar excepția pusă în discuție de tribunal la termenul din 13 noiembrie 2007 nu a fost cea invocată de pârâtul S.I.A., ce nu putea privi decât partea din imobil asupra căreia exercită acesta posesia, ci una invocată din oficiu de către instanță (fiind aplicabil într-o asemenea situație regimul excepțiilor de ordine publică) fără nicio distincție, deci care s-a referit la întreg imobilul în litigiu.

Împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Atât instanța de fond cât și cea de recurs și-au întemeiat soluția de respingere a cererii, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active considerând ca reclamanta nu a făcut dovada calității de succesor în drepturi al fostei A.I.T.I.M.

La punctul II.3. din decizia recurata Curtea de Apel consideră că Asociația „S.I.P.G.", nu a făcut dovada „de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii", că nu ar fi îndeplinită condiția de „identitate cu A.I.T.I.M. din România întrucât reclamanta a luat ființă numai în anul 2001, adică la aproape 80 de ani mai târziu.

Această reținere este eronată deoarece art. 62.2 din Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, modificată prin Legea nr. 246 din 25 iulie 2005 prevede „Aceste bunuri pot fi: transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător". Instanța, în mod eronat consideră că nici această condiție (de scop asemănător) nu este îndeplinită deoarece domeniul în care activează S.I.P.G. este industria petroliferă (reglementată de Legea nr. 238/2004) ramură diferită de cea a industriei miniere în vederea dezvoltării căreia a acționat A.I.T.I.M. din România înființată în anul 1922 (reglementată prezent de Legea nr. 85/2003)".

În susținerea acestei erori, Curtea a interpretat în mod greșit Standardul internațional de Practică în Evaluare 14 -GN14 - Evaluarea proprietăților din industria extractivă, elaborat de către Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare, care ar face o diferențiere între petrol și restul minereurilor excluzându-l chiar din rândul „combustibililor minerali". Or, Standardul, pe lângă caracterul opțional, general, al standardelor, se referă la cu totul altceva și anume: la evaluarea comercială a resurselor minerale și a rezervelor de substanțe utile, care trebuie să îndeplinească algoritmi și metode de evaluare specifice naturii fizice (solide/­lichide) a fiecărui tip de substanță utilă extractibilă industrial, insistând asupra faptului că pentru țiței-gaze algoritmii de evaluare sunt diferiți față de cei ai substanțelor solide și că orice evaluare trebuie făcută de specialiști din domeniu.

Conform art. 2 din Legea Minelor din 1924, publicată în M. Of. nr. 143 din 4 iulie 1924, activitățile petroliere erau și sunt prin natura lor activități miniere. Din documentele existente la dosar rezultă că majoritatea membrilor fondatori ai A.I.T.I.M. aflați în conducerea Asociației erau personalități, ingineri de mine care activau în funcții de conducere la societățile petroliere. Din cuprinsul tabelului „încasările A.I.T.I.M. efectuate de la 15 Iulie 1933 - 15 Februarie 1934" rezultă fără echivoc atât structura A.I.T.I.M.; respectiv Secțiunile petrolifere ale A.I.T.I.M. de la Moreni, Câmpina, Ploiești, Mislea, Boldești, Băicoi, iar dintre secțiunile cu minerit pentru minereuri solide: Baia Mare, Brad și Valea Jiului, pentru perioada 1932-1934, rezultă următoarele contribuții: Secțiunile de petrol 95.950 RON Secțiunile cu minerit pentru solide 31.700 RON.

În privința inexistenței unei adunări generale de dizolvare a A.I.T.I.M., motiv susținut de instanța de apel pentru a justifica admiterea excepției calității procesuale active, instanța a făcut abstracție de perioada de după 23 august 1944, în care societățile petroliere și miniere au trecut sub autoritatea U.R.S.S. prin S.P., S.G.; S.C., etc; de împrejurarea că societățile au fost abuziv naționalizate, - corpul tehnic a fost îndepărtat din întreprinderi și , în cea mai mare parte arestați, autoexpatriați sau decedați. Aceste evenimente istorice au făcut imposibilă desființarea legală a Asociației, iar activitatea sa nu a mai putut fi reluată decât prin S.I.P.G., în condițiile specifice în anul 2001. Din anul 2002 S.I.P.G. a început editarea Revistei lunare a A.I.T.I.M. „Monitorul Petrolului Românesc", sub denumirea de „Monitorul de Petrol și Gaze" , cu același conținut. (ISSN nr. 1583-0322.) din care anexează primul și ultimul număr. Precizează că mineritul tradițional pentru cărbuni și minereuri a fost în cea mai mare parte restructurat sau subvenționat, astfel că deși unitățile respective au fost invitate să se înscrie ca membri colectivi ai S.I.P.G., situația lor financiară de până în prezent nu le-a permis, în schimb, o serie de specialiști ai acestora sunt „membri individuali" ai S.I.P.G.

În realitate, membrii celor două Asociații erau și sunt ingineri de aceeași specialitate (ingineri și tehnicieni minieri - la vremea respectivă ingineria minieră nu se specializase pe categorii de substanțe minerale utile așa cum vom demonstra mai jos, cum de altfel este bine cunoscut) și deci, sub aspectul personalului asociat există identitate, iar structura A.I.T.I.M. arată că activitatea S.I.P.G. nu numai că este asemănătore cu cea a A.I.T.I.M., dar este identică și continuatoare a scopurilor acesteia și este moștenitoare îndreptățită la patrimoniul fostei A.I.T.I.M., ceea ce a fost de fapt confirmată prin hotărârea Judecătoriei sector 1, prin decizia de aprobare a Statutului S.I.P.G. și care are autoritate de fapt judecat.

Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 60 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 modificată prin Legea nr. 246 din 25 iulie 2005: „în cazul dizolvării asociației sau fundației, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice" și, conform statului A.I.T.I.M. din România art. 6, alin. (4): „în caz de dizolvare, averea asociației va trece la o instituție sau asociație cu scopuri similare, în condițiile ce se vor fixa de adunarea generală de dizolvare". Or, această prevedere este clar încălcată prin atribuirea abuzivă a spațiului A.I.T.I.M. unor persoane fizice, iar Curtea, în mod implicit, confirmă această ilegalitate.

În drept, invocă disp. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) și alin. (6) C. proc. civ.

La termenul din 30 octombrie 2012 intimatul-pârât S.I.A. a invocat nulitatea recursului întrucât nu cuprinde critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Având în vedere că în motivarea recursului s-a invocat greșita interpretare a unor prevederi legale, așa cum se va detalia mai jos, motive care pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul S.I.A.

În ceea ce privește recursul de față, Înalta Curte a reținut că obiectul acțiunii, formulată la data de 6 iulie 2006, îl constituie revendicarea unui imobil naționalizat prin aplicarea Decretul nr. 92/1950, în temeiul dreptului comun, art. 480 și urm. C. civ.

Așa cum rezultă din răspunsul reclamantei la întâmpinarea formulată în fața primei instanțe de către S.I.A., aceasta nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât ar fi aflat în cursul anului 2006 despre imobilul în cauză că a fost naționalizat de la A.I.T.I.M.

Recurenta reclamantă își justifică în speță calitatea procesuală activă prin încheierea din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 prin care i-a fost acordată personalitate juridică, coroborată cu Statutul asociației, în cadrul căruia la art. 8 s-a prevăzut dreptul de a prelua și patrimoniul Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră, asociație de la care a fost naționalizat imobilul în cauză în temeiul Decetul nr. 92/1950.

În mod evident, atâta timp cât recurenta reclamantă s-a înființat în 2001 nu este aceeași persoană juridică cu A.I.T.I.M., asociație de la care a fost naționalizat imobilul în cauză în temeiul Decetul nr. 92/1950.

Faptul că în statutul reclamantei s-a inserat ca obiectiv recuperarea imobilelor care au fost proprietatea A.I.T.I.M. și că aceasta ar fi continuatoarea acestei asociații nu este suficient pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, statutul reprezentând doar un acord al asociaților, oricine putând să creeze o astfel de asociație prin care să își stabilească un astfel de obiectiv.

Dovada în acest sens o reprezintă chiar existența unei alte asociații care s-a considerat îndreptățită la restituirea aceluiași imobil, și anume A.G.I. din România, care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare respinsă prin decizia nr. 3010/2004 a Primarului General al municipiului București.

Legea nr. 10/2001 conține reglementări speciale în cadrul art. 3 alin. (1) lit. c) în ceea ce privește restituirea imobilelor naționalizate de la persoanele juridice după data de 6 martie 1945 în sensul că „îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Trecând peste faptul că reclamanta în cauză nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 (chiar cu depășirea termenului, numai în cadrul acelei proceduri putându-se verifica dacă reclamanta poate fi repusă în termenul de decădere prevăzut de această lege pentru formularea notificării), fapt care ar fi putut atrage aplicarea dispozițiilor speciale ale acestei legi în ceea ce privește modalitatea de probare a transmiterii drepturilor asupra imobilelor care fac obiectul acestei legi, reclamanta nici nu a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate că este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Încheierea din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 prin care i-a fost acordată personalitate juridică nu poate avea valoarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate că este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, în sensul art. 3 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 10/2001, având în vedere că obiectul acelei cereri nu a fost acela de a se face verificări sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 10/2001, ci dacă actul constitutiv și statutul conțin mențiunile prevăzute de art. 6 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2000 și dacă s-au făcut celelalte dovezi prevăzute la art. 4 din aceeași Ordonanță pentru a se acorda personalitate juridică asociației.

Întregul raționament din recurs se axează pe modul în care pot fi transmise bunurile unei asociații fără scop patrimonial potrivit O.G. nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații, în condițiile în care A.I.T.I.M., care deținea imobilul în cauză înainte de trecerea acestuia în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, nu mai exista la data intrării în vigoare a acestui act normativ, și cu atât mai puțin în octombrie 2001, când a dobândit personalitate juridică reclamanta.

Ca atare, sunt nerelevante, în ceea ce privește stabilirea calității procesuale active a reclamantei, argumentele acesteia în sensul existenței scopului asemănător între asociațiile care activează în industria minieră (cum era A.I.T.I.M.) și cea petroliferă (cum este reclamanta) și cele privind justificarea inexistenței unei hotărâri de dizolvare a A.I.T.I.M. în contextul perioadei ce a urmat datei de 23 august 1944.

De asemenea, sunt nerelevante susținerile recurentei reclamante în sensul încălcării art. 60 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 prin transmiterea imobilelor care au aparținut A.I.T.I.M. în proprietatea unor persoane fizice, având în vedere pe de o parte că această ordonanță nu era în vigoare la data dizolvării A.I.T.I.M., iar pe de altă parte imobilul în cauză a trecut în proprietatea unor persoane fizice nu ca urmare a aplicării dispozițiilor legale referitoare la dizolvarea asociațiilor fără scop patrimonial, ci în temeiul Legii nr. 112/1995, în condițiile în care imobilul se afla în proprietatea statului prin aplicarea Decretul nr. 92/1950.

De altfel, aceste considerente țin de fondul litigiului, de aprecierea valabilității titlului de proprietate al pârâților persoane fizice, or, în speță nu s-a ajuns la această fază a litigiului, acțiunea fiind soluționată în temeiul excepției lipsei calității procesuale active.

Argumentele instanței de apel, legat de faptul că reclamanta nu este o asociație cu scopuri similare bazat pe faptul că domeniul industriei petrolifere face parte dintr-o ramură diferită de cea a industriei miniere, în care a activat A.I.T.I.M. sunt argumente subsidiare celor reținute în principal, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada nici a identității cu A.I.T.I.M. din România, care figurează în actul de preluare a imobilului de către stat (raportat la momentul la care a luat ființă reclamanta), nici a calității sale de succesoare a acestei persoane juridice, ca urmare a unor raporturi juridice directe dintre cele două asociații (comasare prin absobție, tranmitere cu titlu gratuit, etc.), constatări care nu au fost contestate de către recurentă.

În lipsa dovedirii primei condiții, conform celor expuse anterior, este inutilă analizarea următoarei condiții de transmitere a bunurilor de la o asociație la alta, și anume a existențeiscopului identic sau asemănător al celor două asociații.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul S.I.A.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația S.I.P.G. împotriva deciziei nr. 6/A din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012.