Admissibility of administrative complaint under Law 18/1991 for post-deprivation land reallocation to co-owners

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 august 2000 reclamanții P.V. și P.L. au chemat în judecată Prefectura județului Bistrița Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și F.I. și F.M. solicitând anularea parțială a deciziei nr. 30 din 31 ianuarie 1993 și a Ordinului Prefecturii nr. 100/1993 și obligarea Prefecturii Bistrița Năsăud să emită alte ordine privind atribuirea terenurilor aferente caselor de locuit situate în Bistrița, nr. 5 și, respectiv, la nr. 15, primul pentru reclamanți și cel de-al doilea pe numele pârâților F.I. și M., prin care reclamanților să le fie atribuită suprafața de 278 mp plus cota de ½ din curtea comună în indiviziune, iar pârâților F. suprafața de teren aferentă apartamentului proprietatea dânșilor și, în indiviziune, ½ din curtea comună; au solicitat să se dispună și radierea din C.F. a înscrierii făcute în baza Ordinului Prefectului nr. 100/1993.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din imobil, cu intrare prin str. L., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1952 din 18 septembrie 1984. La data cumpărării s-a făcut, prin același înscris autentic, o parcelare a terenului cuprins în C.F., ocazie cu care apartamentului nr. 2 i-au revenit 278 mp, iar curtea casei a rămas comună, suprafață de teren aferentă construcției trecând, la acea dată, în proprietatea statului.

Pârâții F.I. și M. sunt proprietarii apartamentului nr. 1 din același imobil, cu intrarea prin str. P., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2903 din 20 decembrie 1985.

După apariția Legii nr. 18/1991 reclamanții P. și pârâții F. au solicitat atribuirea terenului trecut în proprietatea statului. Pârâților F. li s-a atribuit suprafața de 895 mp, mai mult decât terenul aferent apartamentului lor, în care este inclusă și curtea comună pentru cele două apartamente.

Primăria Municipiului Bistrița a depus întâmpinare prin care arată că nu se opune admiterii cererii deoarece suprafața de teren atribuită reclamanților prin decizia nr. 30/1992 este mai mică decât cea la care aveau dreptul.

Pârâții F. au formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care au învederat că cererea reclamanților este tardivă, iar în subsidiar au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1082/2001 Judecătoria Bistrița respinge acțiunea ca tardivă reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (2) raportat la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 ordinul prefectului se contestă în termen de 30 de zile de la comunicare sau de la data luării la cunoștință. În speță, reclamanții P., deși au cunoscut ordinul la 30 martie 2000 când au înaintat cererea la Primărie pentru remedierea greșelilor (sau la data de 18 mai 2000 când au primit răspunsul scris de la Primăria Bistrița), au solicitat anularea lui abia la data de 11 august 2000, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P. învederând că cererea a fost respinsă nelegal ca tardivă câtă vreme pentru dânșii nu s-a înaintat nici o documentație privind atribuirea cotei ce li se cuvine din teren, iar calificarea lor ca terți față de ordinul Prefectului nr. 100/1993 este greșită.

Prin decizia nr. 775/A/2001 Tribunalul Bistrița Năsăud admite apelul, schimbă în totalitate sentința și anulează, în parte, decizia nr. 30/1992 a Prefecturii Bistrița Năsăud și în totalitate ordinul nr. 100/1993 al Prefectului, obligă Prefectul să emită ordin pentru fiecare parte, având ca obiect atribuirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente construcției, grădină și curte comuna în cote egale, după cum urmează: 498 mp aferenți apartamentului nr. 2 proprietatea reclamanților P. și 664 mp aferenți apartamentului nr. 1 proprietatea pârâților F. și dispune rectificarea înscrisurilor C.F. în sensul celor dispuse.

În motivarea soluției instanța de apel a reținut ca decizia nr. 30/1992 și ordinul nr. 100/1993 au fost emise cu încălcarea dreptului reclamanților P.

Primul act din care se desprinde suprafața de teren ce s-a dobândit de către reclamanți este actul de „predare primire – minuta” intervenit la 30 ianuarie 1984 prin care C.A. a înțeles să vândă reclamanților P. curtea în suprafață de 233 mp și grădina de 444 mp.

Ulterior s-a încheiat actul de parcelare a terenului și împărțeala pe apartamente prin care apartamentul nr. 1 a dobândit suprafața de 895 mp și apartamentul nr. 2, 278 mp, făcându-se mențiunea că cele două apartamente vor avea curte comună.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții F.I. și M. arătând că plângerea reclamanților P. este tardivă conform art. 53 și art. 54 din Legea nr. 18/1991 și că instanța de apel, în mod greșit, nu a ținut cont de actul de împărțeală.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 1222/2002 respinge recursul deoarece din toate probele administrate în cauză a rezultat, fără îndoială, că Ordinul Prefectului și Decizia nu au fost comunicate reclamanților, iar luarea la cunoștință în alt mod decât cel prevăzut de lege (scrisoarea recomandată cu confirmare de primire) nu echivalează cu comunicarea în vederea curgerii termenului de exercitare a plângerii.

Instanța de recurs mai reține că la emiterea deciziei nr. 30/1992 și a ordinului nr. 100/1993 nu au fost respectate cotele de 2/3 părți și 1/3 parte din terenul în suprafață de 1173 mp, aferent construcției, nu s-a ținut cont, la parcelarea terenului, de suprafața construită a celor două apartamente și de suprafața ocupată de curtea comună.

Împotriva deciziei civile nr. 775/A din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului Bistrița Năsăud și a deciziei nr. 1222 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, considerându-le nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:

- deciziile au fost date cu încălcarea dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 18/1991 potrivit căruia terții care au fost vătămați în drepturile lor prin hotărârea Comisiei județene sau prin Ordinul Prefectului, ori în alt mod, prin acte administrative, cum este cazul propunerilor primarului, și care nu aveau interes a se adresa acestor organe, având deja un titlu de proprietate privată asupra terenului sau li se recunoscuse un asemenea drept, potrivit legii, pot folosi calea acțiunilor de drept comun, petitorii sau posesorii, în special revendicarea, și nu procedura prevăzută de acest capitol, în consecință instanțele au admis plângerea pe Legea nr. 18/1991, deși legea prevede că în astfel de situații se poate folosi doar calea acțiunii de drept comun;

- chiar dacă reclamanții aveau dreptul să formuleze plângere pe Legea nr. 18/1991, aceasta este tardivă deoarece au luat la cunoștință de ordinul Prefectului prin adresa Prefecturii Județului Bistrița Năsăud expediată la 6 martie 2000, iar plângerea a fost formulată la 11 august 2000;

- pe fond, s-au încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți.

Recursul în anulare este nefondat.

Intimații reclamanți P.V. și P.L. nu sunt terți în raport de ordinul Prefectului nr. 100/1993 și de decizia nr. 30/1992 deoarece aceste acte administrative privesc reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței deținute în coproprietate cu intimații pârâți F.I. și F.M., teren care, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 trece în proprietatea actualilor proprietari ai locuinței, proporțional cu cota deținută din construcție. Ca atare, intimații reclamanți au fost vătămați prin emiterea acestor acte administrative și aveau dreptul de a formula plângere în baza art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Plângerea nu este tardivă. Din probatoriile administrate în cauză a rezultat că decizia nr. 30/1992 și ordinul Prefectului nr. 100/1992 nu au fost comunicate intimaților reclamanți, iar luarea la cunoștință prin alt mod decât cel prevăzut de lege, respectiv prin adresa Prefectului Județului Bistrița Năsăud expediată la 6 martie2000, de care se face vorbire în motivarea recursului în anulare, nu poate echivala cu comunicarea în vederea curgerii termenului de exercitare a plângerii.

Instanțele de control judiciar care au instrumentat cauza au apreciat corect că cele două acte administrative au fost emise cu încălcarea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți P. și au procedat, în mod firesc, la clarificarea amplasamentului cotelor de teren deținute de cei doi proprietari în cadrul suprafeței totale de 1173 mp, așa încât fiecare proprietar să aibă în posesie o suprafață corectă de teren și să fie remediate erorile săvârșite la încheierea actului de parcelare teren nr. 1952/1984 (existent la dosarul de fond). În consecință, stabilirea corectă a amplasamentului cotelor de teren nu s-a realizat contrar prevederilor art. 969 C. civ.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se dovedește a fi nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1222 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Cluj și a deciziei civile nr. 775/A din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.