In-kind restitution barred by substantial transformation and state public domain status of expropriated property

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei

1.1. Notificarea și decizia unității deținătoare.

La data de 3 iulie 2001, pe temeiul din art. 21 al Legii nr. 10/2001, reclamantul L.I. a notificat Primăria comunei Ghioroc, pentru restituirea imobilului situat în Cuvin, jud. Arad, afirmând că are calitate de persoană îndreptățită, fiind moștenitorul legal al fostei proprietare L.E., decedată la 15 octombrie 1992.

Primăria a transmis notificarea Stațiunii de Cercetare și Producție V.V.M., deținătoarea imobilului, care, prin decizia nr. 35 din 27 septembrie 2001, a respins cererea de restituire în natură și a făcut ofertă de echivalent în sumă de 210 milioane lei (pe care reclamantul a indicat-o ca fiind valoarea imobilului).

1.2. Hotărârile instanțelor.

La 10 octombrie 2001 L.I. a înregistrat contestația contra deciziei nr. 35/2001, susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 18 lit. c) și art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, iar Complexul Muzeal Arad a introdus cerere de intervenție în interesul propriu.

Prin sentința civilă nr. 159 din 4 aprilie 2002, Tribunalul Arad a respins contestația și cererea de intervenție, reținând că imobilul a fost preluat cu titlu valabil prin Decretul nr. 454/64 în scopul amenajării unei cabane turistice, iar după efectuarea unor substanțiale învestiții și modernizări, a primit destinația de muzeu al vinului, astfel că nu se restituie în natură conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 152 din 2 decembrie 2002, a schimbat, în tot, sentința, a anulat decizia nr. 35/2001 și a obligat intimata să restituie imobilul reclamantului, condiționat de rambursarea sumei de 22.016 lei, actualizată cu indicele inflației, încasată la data exproprierii.

Instanța a reținut că:

- imobilul nu figurează pe lista oficială a muzeelor înființate, astfel că nu operează dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, iar

- raportul de expertiză atestă că lucrările noi au sporit confortul și au asigurat exploatarea comercială a imobilului cu circa 25% din construcții și 18% din instalații, astfel că nu este un bun nou în sensul art. 18 lit. c) din Legea 10/2001.

Contra deciziei intimata a declarat recurs pe temeiul din art. 304 punctele 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că

- a preluat concluzia noii expertize care nemotivat a reținut, pe aceleași constatări ale primei expertize, că imobilul nu a fost transformat substanțial cu suma cheltuită de peste 5 miliarde lei,

- imobilul face parte din domeniul public al proprietății statului, iar instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ și nu a suspendat judecata până la apariția H.G., prin care se aprobă lista de imobile exceptate de la retrocedare în natură.

2. Recursul este fondat.

2.1 Calitatea reclamantului

La data de 29 noiembrie 1990 se încheie căsătoria dintre L.E., născută la 28 aprilie 1899 (în vârstă de 91 de ani) și C.I., născut la 29 martie 1946 (în vârstă de 44 ani). Numele soților după căsătorie a fost de L., astfel că soțul s-a numit L.I., în loc de C.I. (diferența de vârstă fiind de 47 de ani între cei doi soți).

La 24 ianuarie 1992 L.E. a întocmit testamentul autentic prin care a lăsat întreaga sa avere soțului L.I., iar la 15 octombrie 1992, autoarea a decedat.

Prin certificatul de moștenitor din 4 octombrie 1993 reclamantul, ca soț supraviețuitor, este atestat drept unic succesor legal pentru 16 terenuri în municipiul Arad și imobilul în litigiu.

Așadar, contestatorul intimat L.I. a probat calitatea sa de succesor legal al autoarei E.L., având, deci, aptitudinea de „persoană îndreptățită”, în sensul art. 1 din Legea nr. 10/2001.

2.2. Dreptul de proprietate asupra imobilului

Prin Decretul nr. 454 din 31 iulie 1964 al Consiliului de Stat imobilul a fost expropriat de la „proprietarul L.E., născută I.”, care este proprietara tabulară, înscrisă ca atare în cartea funciară.

Pe această bază (decretul nr. 454/64) Statul s-a intabulat în aceeași carte funciară, în procesul verbal din 1964 fiind consemnat, „fosta proprietate L.E. născută I.”.

Așadar, rezultă neîndoielnic titlul de proprietate al autoarei și identitatea imobilului, astfel că s-a probat legitimarea activă a lui L.I., ca moștenitor legal, cât și faptul că imobilul face parte, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, din categoria celor preluate abuziv.

2.3. Preluarea cu titlu valabil și transformarea bunului în acord cu destinația dată

Cum s-a arătat statul a preluat bunul prin expropriere, conform Decretului nr. 454/1964, despăgubind proprietarul, în condițiile legii în vigoare la acea dată. Exproprierea a fost efectuată în scop de utilitate publică (turism, iar, ulterior imobilul, substanțial transformat, a primit destinația muzeală specifică viei și vinului, aparținând intimatei, ca stațiune de cercetare viti-vinicolă a Academiei de Științe Agricole și Silvice din România.

Intervenienta Complexul Muzeal Arad arată că, începând din anul 1987 s-a organizat, cu intimata, în acest imobil un muzeu al viei și vinului, care concentrează piese de patrimoniu național privind istoria viticulturii din Podgoria Aradului.

Unitatea deținătoare a efectuat substanțiale lucrări a căror valoare depășește suma de 5 miliarde lei, ceea ce au confirmat ambele expertize tehnice. Instanța de apel, însă, și-a însușit numai concluzia simplistă și neargumentată a expertizei din apel privind determinarea procentuală a ponderii lucrărilor, fără a le analiza în structură și a le corela cu celelalte probe (decizie, planșe foto ș.a.).

Experta P. prezintă laborios și avialitic situația lucrărilor care, în „ansamblul lor, au transformat acest imobil într-unul nou”.

Imobilul are o vechime de aproape 100 de ani, fiind transformat dintr-o clădire mixtă (de locuit și fermă) într-un sediu administrativ și muzeu. Lucrările executate sunt:

- la cabană, în locul pivniței s-a amenajat muzeul, prin lucrări de peste 3,5 miliarde lei, suportate din fondurile Consiliului Județean Arad,

- instalații noi (electrice, termice, apă-canal),

- branșamente noi,

- recompartimentări, grupuri sanitare noi și altele,

- lucrări de consolidare,

- amenajări și modernizări în incinta și pe terenul aferent.

Prin urmare aplicarea dispoziției din art. 18 lit. c) al Legii nr. 10/2001 s-a făcut eronat de instanța de apel.

2.4 Apartenența imobilului la domeniul public al statului.

După expropriere imobilul a fost transmis în administrarea Oficiului județean de Turism Arad, iar, prin H.C.M. nr. 22/1985 a fost scos din patrimoniul acestuia și transmis intimatei în vederea utilizării în cercetare și ca muzeu (amenajat propriu începând cu anul 1987).

Prin adresa nr. 65 din 24 ianuarie 2002 Academia de Științe Agricole și Silvice a transmis intimatei anexa la H.G. nr. 1326 din 27 decembrie 2001 (publicată în M. Of. nr. 17 din 15 ianuarie 2002), adoptată cu un an înaintea deciziei din apel (nr. 152 din 2 decembrie 2002) care cuprinde „inventarul bunurilor din patrimoniul public aflate în administrarea” stațiunii. În anexă, la poziția 30 este trecut imobilul în litigiu identificat complet, „cărămidă 3 nivele, 215 mp, clădiri 416 mp, terase 55 mp, scări”, dat în administrare intimatei S.C.P.W. Miniș, cu denumirea „clădire muzeu”.

Prin H.G. nr. 1326 din 27 decembrie 2001 s-a aprobat, deci, „inventarele bunurilor din domeniul public al statului în baza art. 107 din Constituție și art. 20 alin. (2) din legea nr. 213/1981 și s-a transmis în administrare bunurile din anexă unităților deținătoare nominalizate, inclusiv imobilul în litigiu aparținând, cu acest titlu, intimatei și cu destinația muzeu.

Așadar, concluzia instanței de apel, în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001 este evident eronată, cât timp destinația de muzeu s-a dat și de guvern prin hotărârea menționată și neexaminată în apel.

Alte hotărâri jurisdicționale

Prin Hotărârea nr. 13/996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1996 s-a respins cererea lui L.I. de restituire în natură a aceluiași imobil, hotărâre neatacată.

Prin decizia nr. 608 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, s-a casat decizia nr. 34/1999 a Curții de Apel Timișoara și a fost respinsă acțiunea în revendicare a reclamantului L.I. privind imobilul în litigiu, între aceleași părți.

Instanța de recurs a reținut că preluarea, prin actul de expropriere, s-a făcut cu titlu valabil, în scopul turistic, ceea ce intră în sfera noțiunii de utilitate publică, care s-a și realizat în practică, cu acordarea despăgubirilor legale.

Așadar, în mod corect prima instanță a respins contestația reținând că imobilul nu poate fi restituit în natură, pe temeiul din art. 16 și art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, urmând a se admite recursul intimatei, a fi casată decizia nr. 102/2002 și a se respinge apelul contestatorului L.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de intimata Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș, comuna Ghioroc, județul Arad împotriva deciziei nr. 152 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și respinge apelul declarat de contestatorul L.I. împotriva sentinței nr. 159 din 4 aprilie 2002 a Tribunalului Arad, secția civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.