Bribery conviction upheld for promise of €1,800 to border police over smuggled cigarettes

Deliberând asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 195 de la 06 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosar nr. 1664/101/2010, în baza art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.C.D. - cetățean român, studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale - la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în cond. art. 71 C. pen., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită; în baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și s-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv din 04 februarie 2010 până la data de 11 februarie 2010, când a fost pus în libertate prin încheierea nr. 15 din 11 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 442/54/2010.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite statului câte 1000 RON cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezentând cotă parte din onorariul avocatului din oficiu B.R., ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 223/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C.D. în legătură cu săvârșirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constatându-se că, în seara zilei de 03 februarie 2010, inculpatul a promis comisarului șef de poliție, D.S. și agentului C.C.A., din cadrul I.J.P.F. Mehedinți, sume de bani cuprinse între 500 euro și 1800 euro, pentru ca aceștia să nu întocmească acte de constatare și să nu-i confiște cantitatea de țigări netimbrate, descoperite în autoturismul S.O., pe care îl conducea pe raza localității Gura Văii.

În fapt, s-a arătat că în seara zilei de 03 februarie 2010, în jurul orei 17.40, agentul de poliție C.C.A. din cadrul I.J.P.F. Mehedinți se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire la controlul și verificarea autoturismelor aflate în trafic, pe DN 70, în apropierea hidrocentralei Porțile de Fier I, moment în care acesta a oprit, pentru control, un autoturism marca S.O., cu numărul de înmatriculare X, observând în habitaclul mașinii mai multe cartușe cu țigări netimbrate.

Tânărul care conducea autoturismul a prezentat documentele solicitate agentului de poliție și s-a constatat că se numește V.C.D., acesta susținând că a cumpărat țigările din localitatea Oravița, județul Caraș-Severin și că merge în satul B., la bunicii săi.

Agentul de poliție C.C.A. i-a luat inculpatului, documentele la control și s-a deplasat la autoturismul de serviciu pentru a-l verifica pe acesta în baza de date, iar, când a revenit, inc. V.C.D. i-a spus că intenționează să-i facă cinste și urmează să-i dea suma de 500 euro dacă agentul nu-i confiscă țigările și nu-l sancționează contravențional, lăsându-l să plece mai departe.

Agentul de poliție (denunțătorul) C.C.A. a respins categoric oferta inculpatului, care în cele din urmă a afirmat că este dispus să-i dea acestuia chiar și suma de 1000 euro, dacă îl ajută în modalitatea descrisă mai sus.

C.C.A. a respins toate propunerile conducătorului auto și i-a cerut inculpatului să stea în autoturism, denunțătorul, luând legătura telefonică cu șeful de tură, căruia i-a relatat cele întâmplate.

În scurt timp, la fața locului, a sosit comisarul șef D.S., șeful Biroului "Combaterea Infracționalității Transfrontaliere" din cadrul I.P.J.F. Mehedinți, care fusese sesizat telefonic de către șeful de tură de la Sectorul Poliției de Frontieră Porțile de Fier I, acesta intrând în discuție cu inc. V.C.D., prezentându-se acestuia și apoi, întrebându-l despre proveniența țigărilor din autoturismul său, inculpatul răspunzându-i că "le-a cumpărat din localitatea Oravița și că are în autoturism cantitatea de 4450 pachete țigări netimbrate".

La un moment dat, inculpatul V.C.D., i-a propus ofițerului de poliție să accepte suma de 1000 euro, pentru a nu-i confisca țigările și a nu-i aplica amendă contravențională, denunțătorul respingând categoric oferta făcută, îndeplinindu-și în continuare atribuțiile de serviciu, însă inculpatul V.C.D. nu s-a oprit aici și a continuat să promită progresiv, diverse sume de bani, începând cu 1.000 euro, apoi mărind suma până la 1.400 euro, ajungând să promită că-i poate oferi chiar și mai mult între 1.600 euro și 1.800 euro, solicitându-i de fiecare dată în schimb lui D.S. să nu-l sancționeze contravențional și să nu-i confiște marfa, ci să-i permită să plece.

Comisarul șef D.S. a respins toate promisiunile bănești făcute de inculpatul V.C.D., cei doi continuând să discute, moment în care au intervenit un ofițer din cadrul D.G.A. Mehedinți și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, care s-au prezentat și au comunicat inculpatului V.C.D. că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, întrucât a fost înregistrat audio și video în momentul în care le promitea celor doi lucrători de poliție din cadrul I.P.J.F. Mehedinți, sume de bani cuprinse între 1.000 euro și 1.800 euro pentru a trece cu vederea contravenția comisă de acesta, organele de anchetă solicitându-i inculpatului să le însoțească la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

În timpul discuției care avusese loc, inculpatul V.C.D. i-a propus ofițerului de poliție să se întâlnească în scurt timp în localitatea B., unde urma să vină și un anume B., prieten cu inculpatul, care trebuia să aducă suma de 1.800 euro, bani care urma să-i dea atunci lui D.S., acesta din urmă refuzând să facă deplasarea.

Inculpatul nu s-a înțeles la telefon cu interlocutorul său, care a rezultat că locuiește în localitatea B., întrucât acesta nu dispunea de suma de 1.800 euro și nici nu avea mijloc de transport pentru a se deplasa până în Drobeta-Turnu Severin.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, au fost audiate persoanele implicate în cauză și s-a efectuat percheziția corporală a inculpatului V.C.D., constatându-se că acesta are asupra sa telefonul mobil și suma de 4 RON (patru bancnote de câte un RON).

În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului V.C.D. - de a promite comisarului șef de poliție D.S. și agentului de poliție C.C.A., din cadrul I.J.P.F. Mehedinți, sume de bani, cuprinse între 500 euro și 1800 euro, pentru ca aceștia să nu întocmească acte de constatare și sancționare contravențională și să nu-i confiște cantitatea de țigări netimbrate, descoperite în autoturismul său - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "dare de mită" prev. de art. 255 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (2) Legea nr. 78/200, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în formă continuată.

Instanța de fond, având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, a apreciat că acesta confirmă pe deplin vinovăția inculpatului în ce privește săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fapte care în modalitatea în care au fost săvârșite de acesta, atrag răspunderea sa penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, comisă în condițiile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât actele materiale comise de inculpatul V.C.D., în ce privește promisiunea oferirii unor sume de bani lucrătorilor de poliție implicați în constatarea faptei contravenționale pe care inculpatul a fost surprins că a comis-o, atunci când a fost depistat că deține în autoturismul pe care îl conduce o mare cantitate de țigări netimbrate, circa 5000 pachete țigări, pentru care nu avea acte de proveniență, elemente ce intră în conținutul obiectului material al infracțiunii de "dare de mită", fiind realizate în baza unei rezoluții unice.

Față de aceste considerente, la individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. referitoare la pericolul social concret al faptelor comise de inculpat, determinat de consecințele produse în plan social, anume obstrucționarea actului de justiție, dar și frecvența acestui gen de infracțiuni, ce este în continuă creștere, atât în plan local, cât și la nivel național.

Totodată, instanța de fond a avut în vedere și datele ce caracterizează în plan pozitiv persoana inculpatului, anume faptul că în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței a recunoscut parțial comiterea faptelor și s-a prezentat la toate termenele de judecată, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima abatere, considerente în raport de care s-a apreciat că, condamnarea acestuia la o pedeapsă de 2 ani închisoare fără executare, respectiv cu aplicarea disp. art. 81 - 82 C. pen., va fi în măsură să satisfacă cerințele prev. de art. 52 C. pen.

Inculpatul a formulat apel împotriva hotărârii instanței de fond, iar prin Decizia penală nr. 14 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul a declarat recurs, susținând că decizia instanței de prim control judiciar este nelegală și netemeinică, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 2682 de la 07 iulie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului V.C.D., a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

În acest sens, instanța de recurs a constatat în esență că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor și cererilor formulate de către inculpat, limitându-se la a arăta doar că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt. Astfel, solicitarea inculpatului adresată instanței de apel de a dispune achitarea sa pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, obligă instanța de apel să răspundă printr-o analiză amănunțită a materialului probator aflat la dosarul cauzei în raport cu conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, printr-o argumentare pertinentă cu referire expresă la probele reținute sau înlăturate de instanță, o analiză detaliată, convingătoare a temeiniciei probelor administrate, raportată de data aceasta la principiul prezumției de nevinovăție, fiind necesitată și de cererea inculpatului de a se face aplicarea principiului in dubio pro reo.

Instanța supremă a menționat astfel că încălcarea obligației prevăzută de art. 378 alin. ultim C. proc. pen., prin omisiunea instanței de apel de a examina și de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate, în cazul în care acestea se constituie în cereri sau apărări cu caracter esențial pentru clarificarea situației juridice a inculpatului și reținerea vinovăției, de natură a-i garanta drepturile și de a influența soluția procesului, atrage casarea deciziei apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Primind cauza spre rejudecarea apelului formulat de inculpatul V.C.D., Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a înregistrat-o sub nr. 1664/101/2010*.

În motivarea apelului, inculpatul a solicitat desființarea sentinței de fond și, în rejudecare, achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 255 C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că probele administrate demonstrează lipsa intenției specifică infracțiunii. În susținerea apelului, s-a arătat că în momentul în care s-a realizat pretinsa oferire a mitei se încheiase procesul-verbal de contravenție, prin care s-a dispus și confiscarea țigărilor, astfel că inculpatul nu putea oferi mită pentru neîndeplinirea unei atribuții de serviciu deja exercitată, confiscarea mărfurilor. S-a mai susținut că nu a avut inițiativa oferirii vreunei sume de bani, ci a existat provocarea agentului constatator, după cum rezultă din declarațiile martorilor ce l-au însoțit, concluzionând că folosirea unui agent provocator reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să conducă la soluția de achitare a sa.

Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 278 din 27 septembrie 2012 a respins apelul declarat de inculpatul V.C.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că inculpatul V.C.D. a fost trimis în judecată pentru fapta de a promite oferirea unei sume de bani lucrătorilor de poliție D.S. și C.C.A. (comisar șef și respectiv agent în cadrul Inspectoratului de Poliție Mehedinți), cu ocazia surprinderii în trafic, transportând cu un autoturism țigări de contrabandă, mita fiind promisă în scopul aplicării unei sancțiuni contravenționale mai ușoare, fără confiscarea țigărilor.

În actul de trimitere în judecată a inculpatului au fost indicate drept probe de vinovăție: procesul-verbal de constatare a contravenției seria K nr. 017229 din 03 februarie 2010, declarațiile date de lucrătorii de poliție C.C.A. și D.S., procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice și a discuțiilor purtate în mediul ambiental la data de 04 februarie 2010, interceptate conform autorizației provizorii nr. 7 din 03 februarie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și confirmată prin încheierea nr. 8 din 05 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 8/2010, fișa postului pentru lucrătorii de poliție, procesul-verbal de depistare din 03 februarie 2010, mijloacele de dovadă aflate la dosarul cauzei probând că la data de 03 februarie 2010, inculpatul, care conducea autoturismul S.O. cu numărul de înmatriculare X, pe raza localității Gura Văii (județ Mehedinți) - DN 6 -, a fost oprit în trafic pentru un control de rutină de către patrula de poliție alcătuită din agenții B.C., R.Ș. și C.C.A., toți angajați la Inspectoratul de Poliție Mehedinți - Poliția de Frontieră Drobeta-Turnu Severin. Cu ocazia verificării autoturismului, s-au descoperit în portbagaj 5.000 de pachete de țigări netimbrate, pentru care inculpatul nu deținea documente de proveniență, împrejurare pe care a recunoscut-o față de agenții de poliție.

Instanța de apel a reținut că, fiind informat că urmează să fie sancționat contravențional, inclusiv privitor la confiscarea țigărilor, inculpatul a inițiat o discuție cu agentul de poliție C.C.A., angajându-se să-i ofere o sumă de bani, proporțional cu valoarea țigărilor care ar fi rămas în posesia inculpatului în scop de comercializare și, în acest fel, lucrătorul de poliție să își îndeplinească numai parțial îndatoririle de serviciu; față de această situație, lucrătorul de poliție a sesizat infracțiunea flagrantă și s-a procedat la obținerea autorizației provizorie de interceptare a convorbirilor telefonice și a discuțiilor din mediul ambiental, realizate între inculpat și lucrătorii de poliție C.C.A. și D.S.

S-a reținut ca fiind utile și concludente cauzei discuțiile interceptate din mediul ambiental - înregistrările respective fiind ascultate în ședința publică din 29 martie 2012, fără ca inculpatul să aibă obiecțiuni - dintre inculpat și comisarul D.S., precum și convorbirea telefonică purtată între inculpat și numitul "B.", din conținutul cărora rezultă explicit atât afirmațiile inculpatului, care conțin promisiunea de oferire a mitei - respectiv "Ce v-au spus băieții? ... Mi se reține marfa și mi se atribuie o amendă ... Dumneavoastră nu mă puteți ajuta? ... Să nu fie așa de mare necazul ... Cât recomandați dumneavoastră? Păi, eu nu recomand nimic. Ce să recomand eu? O mie? Ce o mie? Euro ... Pentru ca să rămân și eu cu ceva ... O mie patru sute ... Pentru? Să mă ajutați ... Total am marfa de două mii patru sute ... Așa, și? O mie șase sute?" - și solicitarea inculpatului, adresată unei cunoștințe, de a-i aduce o sumă de bani la locul unde se purta discuția cu agenții de poliție - "Am o mare rugăminte la tine, ai putea să ajungi până în Severin și să mă împrumuți cu niște bani? ... Am nevoie, m-am întâlnit cu o cunoștință și datorez aicea niște bani ... Iți rămân eu dator și o să mă revanșez mâine ... Uite că e situația că trebuie să rămân aicea și nu-mi permit ca să plec ... până nu mă revanșez." (transcriptul acestor discuții fiind la d.u.p.).

Aceleași elemente de fapt au rezultat și din declarația martorului B.C.C., care a declarat că a asistat atât la verificarea autoturismului condus de inculpat, observând prezența țigărilor netimbrate, cât și că a auzit pe inculpat în timp ce promitea lucrătorului de poliție D.S. oferirea unei sume de bani, respectiv, inițial 1.200 de euro, majorând apoi oferta până la 1.800 euro, pentru ca țigările descoperite să nu fie confiscate.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat în apărare administrarea probei testimoniale constând în audierea martorelor S.D., S.L. (audiate la termenele din 27 mai 2010 și 10 iunie 2010), precum și a martorei B.C. (audiată la termenul din 27 septembrie 2012), invocând împrejurarea că nu a avut intenția să ofere mită, că această faptă nu putea fi comisă în mod obiectiv, întrucât procesul-verbal de constatare a contravenției era deja încheiat în momentul discuțiilor purtate cu polițiștii, precum și că a fost provocat să discute aspectele evidențiate de convorbirile interceptate de atitudinea celor doi polițiști.

Din examinarea procesului-verbal de contravenție și a declarațiilor date de cele trei martore, s-a constatat că, în conținutul procesului-verbal respectiv s-a menționat săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 - constând în transportarea, în scop de comercializare, a cantității de 4.490 pachete de țigări netimbrate, marca M., pentru care contravenientul nu posedă documente de proveniență - pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 1.000 RON și confiscarea pachetelor de țigări netimbrate. Totodată, s-a mai constatat că s-a menționat împrejurarea că persoana contravenientă "nu este de față la întocmirea procesului-verbal", procesul-verbal fiind semnat la rubrica "martor" de către S.L., iar la rubrica "contravenient" nu există nicio semnătură.

De asemenea, martora B.C. a declarat că procedura uzuală de întocmire a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prev. de art. 1 din Legea nr. 12/1990, consta în redactarea procesului-verbal la sediul postului de poliție, deoarece era necesar să fie numărate pachetele de țigări transportate cu încălcarea prevederilor legale în materie, acestea urmând a fi supuse măsurii confiscării; ori, martora declară că, în același mod s-a procedat și în cazul inculpatului V.C.D., respectiv că după descoperirea acestuia în trafic, având posesia țigărilor netimbrate, inculpatul a fost informat despre contravenția comisă și despre sancțiunile ce urmau să se dispună, că acesta s-a angajat într-o discuție inițial cu agentul C.C.A., care a efectuat controlul asupra autoturismului inculpatului și, ulterior cu, comisarul D.S., după care inculpatul a fost condus cu mașina poliției la sediu și, după acest moment, s-a încheiat și procesul-verbal de către martora B.C., martor asistent figurând însoțitoarea inculpatului, S.L. Aceeași martoră a relatat că verificarea autoturismelor aflate în trafic și constatarea contravențiilor, prin redactarea proceselor-verbale de contravenție, se realiza în echipă, pentru o mai bună operativitate, respectiv un agent verifica autoturismul și, în cazul constatării încălcării legii, procesul-verbal putea fi încheiat și de un alt agent din echipă.

În același sens, s-a reținut că agenții de poliție care au alcătuit patrula de poliție care a efectuat activitatea de control trafic rutier pe raza localității Gura Văii, județul Mehedinți, la data de 03 februarie 2010, au înscrise în fișa postului atribuții de: "supraveghere a unei zone sau obiectiv stabilit în scopul descoperirii pregătirilor realizate în vederea săvârșirii de infracțiuni ori contravenții, pentru semnalarea persoanelor suspecte, acționând pentru reținerea celor care au încălcat legea", "intervenție rapidă pentru verificarea persoanelor, procedând la identificarea și, după caz, reținerea acestora", de "verificare a bunurilor transportate privitor la însoțirea acestora de documente legale", având competența de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale în funcție de competența stabilită de legislația în vigoare, (conform fișei postului aflată la dosar urmărire penală).

În consecință, fiecare dintre cei trei membri ai patrulei de poliție avea competența de verificare a posesiei de bunuri de contrabandă de către conducătorii auto opriți în trafic și, implicit, de întocmire a proceselor-verbale de constatare a contravenției, fiind astfel irelevant dacă persoana care efectua verificarea fizică a autoturismului este diferită de persoana care întocmește procesul-verbal.

În privința depozițiilor date de martorele S.L. și S.D. și invocate în apărare de către inculpat, s-a constatat că acestea au relatat că nu au perceput direct discuția dintre inculpat și lucrătorul de poliție care i-a verificat portbagajul autovehiculului, deoarece au rămas în autoturism; în privința procesului-verbal de contravenție, martora S.L. a declarat că l-a semnat la rubrica "martor asistent" și a motivat omisiunea semnării acestui document de către inculpat prin aceea că avea obiecțiuni la cele constatate, aspect care însă nu se coroborează cu mențiunea expresă din procesul-verbal referitoare la absența contravenientului, drept motiv pentru lipsa semnăturii acestuia.

De asemenea, apărarea formulată de inculpat privitor la anterioritatea momentului redactării procesului-verbal de contravenție față de discuția purtată cu cei doi polițiști, susținută parțial cu depozițiile martorelor S.L. (concubina inculpatului) și S.D. (mama martorei), nu a putut fi reținută în cauză, deoarece declarațiile martorelor sunt contradictorii referitoare la momentul efectiv al încheierii procesului-verbal, astfel: martora S.D. relatează că, după oprirea autoturismului de patrula poliției alcătuită din doi bărbați și o femeie, un lucrător de poliție a verificat portbagajul mașinii, iar inculpatul a rămas cu acest agent în spatele mașinii, discutând și, după un timp, lucrătoarea de poliție a prezentat procesul-verbal de contravenție martorei S.L., aflată în autoturism, care l-a semnat; martora S.L. declară că lucrătorii de poliție i-au întocmit proces-verbal de contravenție inculpatului, pe care l-a semnat în calitate de martor asistent, semnarea procesului-verbal realizându-se în afara autoturismului, fără însă a indica dacă inculpatul era prezent sau absent în momentul redactării procesului-verbal și motivând această omisiune prin aceea că procesul-verbal era completat față-verso, ceea ce nu i-a permis observarea tuturor rubricilor; ori, din analizarea copiei procesului-verbal aflată la dosar rezultă că acesta constă într-o singură filă, care la final poartă semnătura agentului constatator și a martorei S.L.

Totodată, s-a reținut că niciuna din martorele S. nu a declarat că ar fi auzit sau ar fi observat că lucrătorii de poliție pretind bani de la inculpat, ci doar că acesta ar fi afirmat față de martore că polițiștii îi cer bani pentru a nu îi confisca mașina; or, din discuțiile interceptate nu rezultă nicio referire la autoturismul inculpatului, urmând să se înlăture apărarea acestuia, ca nefondată.

Față de considerentele anterioare, s-a reținut că, în cauză, este dovedită promisiunea oferirii unei sume de bani, adresată de inculpat inițial agentului de poliție C.C.A. - care făcea parte din echipajul poliției de frontieră autorizat să efectueze activitate de control trafic rutier pe raza localității Gura Văii, județul Mehedinți, la data de 03 februarie 2010, având în mod expres stabilite atribuții pentru combaterea contrabandei cu țigări, după cum rezultă din adresa nr. 1885200 din 09 februarie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara - Serviciul Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin - și ulterior comisarului șef D.S. -funcționar ierarhic superior agenților de poliție, în calitate de Șef Biroului de "Combatere a Infracționalității Transfrontaliere" -, despre care inculpatul a avut reprezentarea că are competența să dispună asupra întocmirii procesului-verbal de contravenție și, implicit, asupra măsurii de confiscare a țigărilor de contrabandă, în scopul neaplicării măsurii confiscării țigărilor.

Apărarea inculpatului, care a susținut că a fost provocat de lucrătorii de poliție, a fost apreciată ca fiind vădit contradictorie față de probele administrate, întrucât nici martorele audiate la solicitarea inculpatului nu au perceput o asemenea acțiune din partea agenților de poliție.

De asemenea, apărarea referitoare la momentul ofertei inculpatului, plasat de acesta după încheierea procesului-verbal de contravenție, s-a arătat că nu are suport probator, deoarece procesul-verbal s-a încheiat în împrejurările anterior descrise, iar detaliile referitoare la desfășurarea orară a incidentului (astfel cum sunt menționate în procesul-verbal de consemnare a denunțului încheiat la 03 februarie 2010, ora 18:20; procesul-verbal întocmit cu ocazia interceptării discuțiilor dintre inculpat și D.S., încheiat la 03 februarie 2010, ora 19:00; procesul-verbal de redare a discuțiilor interceptate din 04 februarie 2010) relevă următoarele: denunțarea promisiunii de mită a avut loc la ora 18:20 și privește discuția dintre inculpat și agentul de poliție C.C.A. petrecută la ora 18:10; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante privește discuția dintre inculpat și comisarul D.S., care a avut loc după ora 19:00; ordonanța de autorizare provizorie de înregistrării audio a convorbirilor și comunicărilor este dată pentru 48 de ore, începând cu 03 februarie 2010, ora 19:00, iar procesul-verbal de redare a convorbirilor menționează că acestea au avut loc în data de 03 februarie 2010, începând cu ora 19:10. Aceste date se coroborează cu declarația martorului B.C.C., care declară că a ajuns la locul incidentului după ora 19:00, respectiv că la ora 18:45 se afla la intrarea în municipiul Severin, Stația P., iar la solicitarea poliției, s-a deplasat în direcția Gura Văii, în apropierea Hidrocentralei Porțile de Fier I, participând în calitate de martor asistent la verificările efectuate asupra inculpatului și, implicit, având posibilitatea să audă discuțiile purtate de acesta, despre al căror conținut a relatat în declarațiile date în cauză.

În aceste condiții, instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță a reținut corect vinovăția inculpatului la săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a dispus condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate orientată la minimul special și cu suspendarea condiționată a executării, în condițiile art. 81 - 84 C. pen., sancțiunea penală aplicată fiind corespunzătoare criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., inclusiv împrejurărilor personale favorabile referitoare la lipsa antecedentelor penale, buna conduită anterioară și integrarea socială (studii superioare, loc de muncă, susținerea familiei), date pozitive care au condus la modalitatea de executare a pedepsei neprivativă de libertate.

Pentru aceste argumente, curtea de apel a respins apelul inculpatului ca nefondat.

Împotriva deciziei Curții de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul V.C.D.

În motivarea recursului, inculpatul V.C.D. a reiterat motivele invocate în calea de atac a apelului și a solicitat în principal, casarea hotărârilor atacare în baza art. 38515 alin. (1), pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și, prin rejudecarea cauzei, achitarea sa în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, casarea hotărârilor recurate în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) coroborat cu art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., dispunând reindividualizarea pedepsei și, în aceste condiții, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, reținând circumstanțe atenuante conform art. 74 - 76 C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile art. 81 - 82 C. pen.

Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859, alin. (1), pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a susținut că instanțele anterioare nu s-au pronunțat cu privire la neregularitatea întocmirii actului de denunț, având în vedere că agentul de poliție C.C.A. nu a specificat elementele de bază ale denunțării care privesc: ora constatării faptei contravenționale, ora săvârșirii faptei infracționale la care face referire, persoana care a întocmit actul contravențional și mijloacele de probă pe care se bazează și nici asupra tuturor probelor administrate în cauză, arătând că instanțele au omis să cerceteze aspecte esențiale și determinante pentru stabilirea momentului consumării infracțiunii de dare de mită, context în care s-ar fi observat că pretinsele acte materiale care se circumscriu acestei infracțiuni, se situează după momentul constatării și sancționării contravenției, în concret, după îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale agentului constatator B.C.

A mai arătat inculpatul că nu a fost vorba despre o promisiune sau ofertă de sume de bani, ci de rugămintea de a nu fi sancționat și aceasta după momentul constatării și sancționării contravenției, că acuzația de promisiune a unei sume de bani nu s-a făcut agentului constatator care a încheiat procesul-verbal de contravenție, respectiv B.C., ca aceasta să își îndeplinească sau nu atribuțiile de serviciu și că discuțiile purtate cu cei doi denunțători, pe marginea faptei contravenționale săvârșite, au avut loc după momentul constatării și sancționării contravenției, dovada fiind însăși actul de denunț, procesele-verbale de înregistrare a convorbirilor și de constatare a infracțiunii flagrante, inclusiv ordonanța de autorizare a înregistrărilor a fost emisă după acest moment.

Inculpatul a concluzionat că în cauză condițiile subsumate laturii obiective ale infracțiunii nu sunt îndeplinite, deoarece presupunerea de promisiune sau oferire a unor sume de bani este plasată în afara cadrului constatării și sancționării contravenției și față de un funcționar care nu a avut calitatea de agent constatator.

Subsumându-se aceluiași caz de casare, inculpatul a mai invocat nepronunțarea instanțelor asupra cererilor esențiale formulate în cauză de natură să asigure respectarea dreptului la apărare, arătând că fragmente importante din convorbirile înregistrate lipsesc, respectiv "finalul convorbirii dintre mine și denunțătorul D.S.", cum ar fi:

"D.M. - Păi zi, mie nu-mi dai nimic?

V.S.C. - Dumneavoastră nu va dau nimic.

D.M. - Ce am vorbit până acum.

V.S.C. - Nu știu, spuneți-mi dumneavoastră", precum și aproape jumătate din stenogramă. Inculpatul a susținut că orice caracter ar fi avut discuțiile purtate în mediu ambiental cu cel de-al doilea denunțător, ele nu puteau fi hotărâtoare pentru obținerea condamnării sale, atâta timp cât s-au încheiat cu afirmația categorică care releva refuzul de a promite sau a oferi sume de bani acestuia, iar dacă acest fragment decisiv pentru soluția pronunțată nu a fost transcris în stenogramă, evident ca s-a produs o încălcare gravă a dreptului de apărare.

Inculpatul a mai invocat și încălcarea flagranta a principiului egalității de arme între acuzator și apărător, prevăzut de Tratatul de la Lisabona, în contextul în care Parchetului i s-a acordat posibilitatea și a beneficiat de toate înlesnirile pentru a-și construi acuzarea, în timp ce lui și apărătorului său li s-au limitat toate aceste posibilități de formulare a apărării pe parcursul cercetărilor judiciare.

S-a mai susținut și incidența acestui caz de casare ca urmare a nepronunțării instanțelor asupra caracterului provocator al actelor săvârșite de către agenții de poliție, arătând că agenții de poliție și-au depășit atribuțiile, conduita lor evocând faptul ca aceștia au făcut insinuări de promisiune sau oferire de sume de bani, pentru a-l determina (instiga) la săvârșirea de infracțiuni de corupție.

Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859, alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a arătat că instanțele anterioare ar fi trebuit să rețină incidența circumstanțelor atenuante având în vedere datele care caracterizează persoana sa și împrejurările concrete care atenuează răspunderea penală, întrucât se află pentru prima dată în conflict cu legea penală și contravențională, a recurs la această modalitate de a-și procura sumele de bani necesare, prin operațiuni de mic trafic cu mărfuri de natura celor depistate, în vederea susținerii studiilor pe care și le desăvârșește în învățământul superior, neavând posibilitatea de a găsi un loc de muncă din care să câștige venituri care să-i acopere aceste cerințe, este absolvent al Universității Tehnice din Timișoara, având profesia de inginer în specialitatea producție și transporturi, precum și al Facultății de Drept din Timișoara, este încadrat în muncă și, anterior, a avut o bună conduită în familie și societate, a făcut declarații în concordanță cu realitatea faptică determinată de împrejurările concrete în care s-au desfășurat evenimentele și s-a prezentat în fața autorităților judiciare, precum și că are vârsta de 26 de ani.

În motivarea orală a căii de atac, inculpatul prin apărător a invocat și dispozițiile art. art. 3859 pct. 12 și 17 C. proc. pen., referindu-se la aceleași aspecte ca cele prezentate în motivarea scrisă a recursului.

Examinând recursul declarat de inculpatul V.C.D. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că va analiza criticile recurentului inculpat privitoare la lipsa unui element constitutiv al infracțiunii din perspectiva dispozițiilor art. 3859 alin. (1), pct. 12 C. proc. pen., iar nu din perspectiva dispozițiilor art. 3859 alin. (1), pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost indicat în motivarea scrisă, pct. 10 urmând a fi valorificat pe alte aspecte invocate în apărare.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, este nefondat.

Fapta de dare de mită pentru care este acuzat recurentul inculpat este incriminată de art. 255 C. pen. și constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen. (în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri), fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) (persoana care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, pentru angajarea răspunderii penale este necesar să fie întrunite sau verificate următoarele condiții:

1. dovedirea elementului material al laturii obiective în varianta acuzației reținute în sarcina inculpatului, aceea a promisiunii remiterii unor sume de bani;

2. promisiunea să fi fost adresată unui funcționar și să fie în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia;

3. dovedirea intenției în cadrul conduitei infracționale;

4. momentul consumării infracțiunii.

Apărările formulate au vizat faptul că elementul material nu este realizat întrucât legea nu incriminează demersurile, rugămințile sau insistențele care au ca rezultat determinarea funcționarului de a face un act contrar atribuțiilor sale de serviciu sau de a nu le îndeplini, iar faptul că lucrătorii de poliție l-au provocat să le ofere o sumă de bani îl exonerează de răspundere.

Ambele instanțe anterioare au analizat elementele constitutive ale infracțiunii ajungând la concluzia corectă că sunt întrunite, atât latura subiectivă, cât și latura obiectivă, aceste aspecte fiind susținute de probele administrate.

Cu privire la elementul material al laturii obiective, Înalta Curte reține că acesta a fost realizat în modalitatea promisiunii, inculpatul, după ce a fost oprit în trafic de către agentul de poliție C.C.A. din cadrul I.J.P.F. Mehedinți în cadrul unui control de rutină și după ce acesta din urmă a observat în habitaclul mașinii mai multe cartușe cu țigări netimbrate, pentru care primul nu au putut să prezinte documentele de proveniență, i-a spus agentului de poliție că intenționează să-i dea suma de 500 de euro dacă nu i se confiscă țigările și nu este sancționat contravențional. La refuzul agentului de poliție de a primi suma de bani, inculpatul a spus că este dispus să îi dea chiar 1000 de euro, numai să nu îi fie confiscate țigările.

În jurul orei 18:10, agentul de poliție a denunțat telefonic cele petrecute șefului de tură, iar la fața locului a ajuns comisarul șef D.S., șeful Biroului "Combaterea Infracționalității Transfrontaliere" din cadrul I.P.J.F. Mehedinți, care fusese sesizat telefonic de către șeful de tură de la Sectorul Poliției de Frontieră Porțile de Fier, căruia inculpatul i-a reiterat promisiunea de a-i da o sumă de bani în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, și anume, sancționarea lui contravențională. La refuzul comisarului șef D.S., inculpatul a mărit suma până la 1800 de euro.

Înalta Curte constată că existența promisiunii se dovedește cu declarațiile date de lucrătorii de poliție C.C.A. și D.S., procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice și a discuțiilor purtate în mediul ambiental la data de 04 februarie 2010, interceptate conform autorizației provizorii nr. 7 din 03 februarie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și confirmată prin încheierea nr. 8 din 05 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 8/2010.

Înalta Curte apreciază că este temeinic probată promisiunea repetată a remiterii unor sume către lucrătorii de poliție pentru a se obține punerea la adăpost de efectele constatării săvârșirii unei contravenții cu consecința confiscării pachetelor de țigări netimbrate.

Din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice și a discuțiilor purtate în mediul ambiental sus menționat, reiese că inculpatul a telefonat unei persoane pe care o cheamă B., căreia i-a spus că are nevoie să-l împrumute cu 1800 de euro, dar a fost refuzat de către acesta din urmă.

Instanțele anterioare au reținut riguros faptul că actul de serviciu pentru a cărui neîndeplinire s-au promis banii făcea parte din cadrul atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, respectiv intra în competența lucrătorului de poliție, aspect susținut probator cu fișa postului. Înalta Curte observă că, instanța de apel în mod corect a arătat că agenții de poliție care au alcătuit patrula ce a efectuat activitatea de control trafic rutier pe raza localității Gura Văii, județul Mehedinți, la data de 03 februarie 2010, au înscrise în fișa postului atribuții de: "supraveghere a unei zone sau obiectiv stabilit în scopul descoperirii pregătirilor realizate în vederea săvârșirii de infracțiuni ori contravenții, pentru semnalarea persoanelor suspecte, acționând pentru reținerea celor care au încălcat legea", "intervenție rapidă pentru verificarea persoanelor, procedând la identificarea și, după caz, reținerea acestora", de "verificare a bunurilor transportate privitor la însoțirea acestora de documente legale", având competența de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale în funcție de competența stabilită de legislația în vigoare.

Comisarul șef D.S. este funcționarul ierarhic superior agenților de poliție, în calitate de Șef al Biroului de "Combatere a Infracționalității Transfrontaliere", astfel încât acesta avea competența să dispună asupra întocmirii procesului-verbal de contravenție și, implicit, asupra măsurii de confiscare a țigărilor de contrabandă.

Susținerea inculpatului că nu putea fi sancționat penal întrucât ar fi promis bani ofițerului de poliție C.C.A., iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost încheiat de ofițerul B.C., martor în prezenta cauză, nu poate fi reținută, având în vedere că întreaga echipă de lucrători de poliție, deci inclusiv martora B.C., aveau calitatea de funcționari. În plus, infracțiunea există chiar dacă funcționarul ce se dorește a fi mituit nu va îndeplini ori neîndeplini actul de serviciu urmărit de către mituitor. În consecință, împrejurarea că martora B.C. a redactat în mod concret procesul-verbal nu are nicio relevanță, aceasta explicitând în declarația sa și modul de lucru în cazul constatării unor infracțiuni de natură economică astfel: "Am participat în calitate de agent de poliție la verificarea autoturismelor aflate în trafic pe raza localității Gura Văii din jud. Mehedinți în ziua de 3 februarie 2010 din patrulă făcând parte și agenții C.C.A. și R.Ș. Menționez că mașina condusă de V.C.D. a fost verificată de colegul meu C.C.A., iar eu am verificat celelalte două autoturisme oprite în trafic și staționate la o distanță de 4 - 5 metri față de autoturismul inculpatului. Precizez că la verificarea mașinii inculpatului s-a constatat prezența a 4990 pachete de țigări netimbrate, existând suspiciunea că sunt produse de contrabandă, bunuri care erau ascunse prin acoperirea cu o pătură și depozitarea unei părți într-un geamantan. Arăt că inculpatul a discutat cu agentul C. timp de 10 - 15 min., ambii aflându-se lângă autoturism. Menționez că eu nu am avut posibilitatea să aud discuția dintre cei doi pentru că, la rândul meu, verificam celelalte mașini, dar după discuțiile despre care am relatat, agentul C. a venit la mașina de poliției și ne-a spus mie și colegului R. că inculpatul stăruie să îi ofere suma de 500 de euro pentru a nu fi încheiat procesul-verbal de contravenție și a nu fi confiscate țigările. Arăt că agentul C. nu a relatat nimic despre posibilitatea confiscării mijlocului de transport, iar procedura obișnuită se referă numai confiscarea bunurilor de contrabandă.

În aceste condiții noi agenții de poliție am anunțat șeful de tură și am primit dispoziție să îl oprim pe V. până la sosirea unei echipe formate din superiorul nostru, comisarul D. și din compartimentul D.G.A. Menționez că V.C.D. s-a supus solicitării noastre și a așteptat două ore și 30 minute, iar la sosirea echipei despre care am vorbit ne-am deplasat cu toții la sediul poliției de frontieră.

Arăt că la locul opririi în trafic inculpatul V.C.D. a purtat o discuție cu comisarul D., la sosirea acestuia cei doi aflându-se în mașina inculpatului iar deplasarea la sediu s-a realizat astfel: inculpatul și D. în mașina poliției iar eu cu martorele cu mașina inculpatului. Din câte îmi amintesc înregistrarea discuțiilor dintre D. și V. a avut loc când cei doi au discutat în mașină, acesta fiind momentul flagrantului și îmi amintesc că am văzut că inculpatului i-au fost puse cătușe în momentul când a fost dus cu mașina poliției la sediu. Precizez că procesul-verbal de contravenție l-am încheiat în momentul în care am ajuns la sediu eu figurând în calitate de agent constatator și tot atunci s-au descărcat și țigările din mașină de către agentul C.C.A. Întocmirea proceselor-verbale nu sunt supuse unor reguli stricte pentru membrii patrulei în situația dată procedându-se după cum am declarat deoarece în ziua anterioară constatarea contravenției s-a făcut de către agentul C. tot pentru o activitate în echipă. Precizez că după ce am completat rubricile din procesul-verbal de contravenție am observat că inculpatul V.C.D. nu se mai afla la sediu fiind dus la parchet și din acest motiv i-am cerut martorei S.L. care era însoțitoarea inculpatului să îl semneze și am făcut mențiunea că inculpatul nu este de față la întocmirea actului. Precizez că procesul-verbal de contravenție putea fi anulat doar de agentul constatator doar pentru o cauză justificată, caz în care se poate elibera un nou proces-verbal pentru aceleași constatări cu prezentarea unei note explicative la compartimentul juridic. De la sosirea echipei și până la deplasarea la sediu și încheierea procesului-verbal au trecut circa 10 - 15 minute, iar inculpatul a fost oprit în trafic și verificat cu 2 ore și jumătate înainte. Și în situația în care nu exista incidentul de oferire de bani procesul-verbal s-ar fi încheiat tot la sediu deoarece era necesar să fie numărate pachetele de țigări pentru a nu se dispune confiscarea unei cantități inexacte."

În fine, promisiunea de bani sau de alte foloase necuvenite trebuie să aibă loc înainte sau concomitent cu neîndeplinirea actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului mituit. Susținerea recurentului-inculpat în sensul că pretinsa promisiune a banilor a avut loc după redactarea procesului-verbal de constatare a contravenției nu va fi reținută de Înalta Curte având în vedere că din declarația martorei B.C. reiese că procedura uzuală de întocmire a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prev. de art. 1 din Legea nr. 12/1990, consta în redactarea procesului-verbal la sediul postului de poliție, deoarece era necesar să fie numărate pachetele de țigări transportate cu încălcarea prevederilor legale în materie, acestea urmând a fi supuse măsurii confiscării, iar în același mod s-a procedat și în cazul inculpatului V.C.D., respectiv că după descoperirea acestuia în trafic, având posesia țigărilor netimbrate, inculpatul a fost informat despre contravenția comisă și despre sancțiunile ce urmau să se dispună, că acesta s-a angajat într-o discuție inițial cu agentul C.C.A., care a efectuat controlul asupra autoturismului inculpatului și, ulterior, cu comisarul D.S., după care inculpatul a fost condus cu mașina poliției la sediu și, după acest moment, s-a încheiat și procesul-verbal de către martora B.C., martor asistent figurând însoțitoarea inculpatului, S.L.

Instanța de apel în mod corect a înlăturat declarațiile martorelor S.L. (concubina inculpatului) și S.D. (mama martorei), deoarece declarațiile martorelor sunt contradictorii referitor la momentul efectiv al încheierii procesului-verbal și nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, martora S.D. a relatat că lucrătoarea de poliție a prezentat procesul-verbal de contravenție martorei S.L., aflată în autoturism, care l-a semnat, iar martora S.L. a declarat că a semnat procesul-verbal în afara autoturismului, fără însă a indica dacă inculpatul era prezent sau absent în momentul redactării procesului-verbal și motivând această omisiune prin aceea că procesul-verbal era completat față-verso, ceea ce nu i-a permis observarea tuturor rubricilor; or, din analizarea copiei procesului-verbal aflată la dosar a rezultat că acesta constă într-o singură filă, care la final poartă semnătura agentului constatator și a martorei S.L. Martora S.L. a mai declarat că omisiunea semnării acestui document de către inculpat prin aceea că avea obiecțiuni la cele constatate, aspect care însă nu se coroborează cu mențiunea expresă din procesul-verbal referitoare la absența contravenientului, drept motiv pentru lipsa semnăturii acestuia.

În concluzie, cu privire la prima apărare, Înalta Curte constată că inculpatul le-a oferit lucrătorilor de poliție sume de bani cuprinse între 500 și 1800 de euro, sporind suma în lipsa unei achiesări a lucrătorilor de poliție la pretențiile sale și încercând să-i convingă să îi permită să păstreze pachetele cu țigări netimbrate. Relevante sunt sub aspect probator datele conținute de procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice și a discuțiilor purtate în mediul ambiental la data de 04 februarie, declarațiile martorilor C.C.A. și D.S. În cursul urmăririi penale inculpatul nu a negat faptul că promis remiterea unor sume de bani către lucrătorii de poliție însă a susținut această atitudine s-a datorat atitudinii acestora care insinuau că în aceste condiții va fi avantajat. În realitate, lipsa achiesării lucrătorilor de poliție la promisiunile inculpatului l-au condus pe acesta din urmă la sporirea sumelor oferite.

Cu privire la cea de-a doua apărare, Înalta Curte observă că din materialul probator rezultă că inculpatul a avut inițiativa promisiunii unei sume de bani. Pe toată perioada dialogului inculpatul a încercat constant să-l convingă pe funcționar să primească sumele oferite. Mai mult, cum s-a arătat anterior, acesta a încercat să îi persuadeze pe lucrătorii de poliție prin majorarea sumei promise. În plus, pretinsa provocare nu a fost confirmată nici de cele două martore propuse în apărare de către inculpat, martore care erau pasagere în autovehiculul condus de acesta. De asemenea, martorul B.C.C., martor asistent, a confirmat faptul că inculpatul le-a promis remiterea unor sume de bani lucrătorilor de poliție.

Înalta Curte amintește că în finalul dialogului ambiental lucrătorul de poliție D.S., după consumarea efortului inculpatului de a-l convinge să primească o sumă de bani și după solicitarea pe care inculpatul a adresat-o unui cunoscut pentru a-l ajuta să intre în posesia acelei sume promise, i-a spus inculpatului "Ceea ce faceți nu este bine."

Cu privire la la momentul consumării infracțiunii cercetate, Înalta Curte apreciază ca nesusținută și apărarea referitoare la faptul că după discuțiile purtate cu agenții de poliție, inculpatul s-a exprimat, în final, ferm în sensul că nu are nimic de oferit, ceea ce, din perspectiva apărării, ar fi un aspect util pentru reținerea lipsei conduitei sale infracționale. Din perspectiva întrunirii condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului, Înalta Curte constată că infracțiunea de dare de mită s-a consumat la momentul emiterii primei promisiuni către agentul de poliție C.C.A. pentru suma de 500 de euro, fiecare nouă încercare fiind consecința unei unice rezoluții infracționale anterioare.

Potrivit art. 122 alin. (2) C. pen., infracțiunea continuată se consideră săvârșită la data încetării acțiunii sau inacțiunii. Instanțele anterioare au reținut că inculpatul a comis o infracțiune în formă continuată. Înalta Curte constată, de asemenea, că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a promis bani lucrătorului de poliție C.C.A., moment ce susține consumarea infracțiunii și ulterior și repetat a promis remiterea unor sume de bani comisarului șef D.S., moment în care infracțiunea s-a epuizat. Faptul că inculpatul a majorat sumele promise, atât față de lucrătorul de poliție C.C.A., cât și față de comisarul șef D.S., nu reprezintă acte materiale distincte, ci o continuare a actului de executare, continuare realizată în baza unei unice și anterioare rezoluții infracționale.

Cu privire la existența unei cauze de impunitate inculpatul a mai criticat faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra cererilor esențiale formulate în cauză de natură să asigure respectarea dreptului său la apărare, arătând că fragmente importante din convorbirile înregistrate lipsesc, respectiv finalul acestui dialog în care s-ar fi exprimat ferm în sensul că nu are nimic de oferit sau promis lucrătorilor de poliție, aspect ce ar dovedi nevinovăția sa. Înalta Curte constată că susținerea inculpatului în sensul că după discuțiile purtate cu agenții de poliție, s-a exprimat ferm în sensul menționat nu are relevanță juridică în raport cu momentele consumării sau epuizării infracțiunii, momente de la care fapta ilicit penală se consideră săvârșită.

În ceea ce privește critica inculpatului că instanțele anterioare nu au analizat regularitatea denunțului, Înalta Curte nu o poate reține având în vedere că instanța de apel a stabilit în mod corect succesiunea evenimentelor din ziua de 03 februarie 2010, constatând astfel și faptul că actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru denunț. Astfel, denunțarea promisiunii de mită a avut loc la ora 18:20 și privește discuția dintre inculpat și agentul de poliție C.C.A. petrecută la ora 18:10, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante privește discuția dintre inculpat și comisarul D.S., care a avut loc după ora 19:00, ordonanța de autorizare provizorie de înregistrării audio a convorbirilor și comunicărilor este dată pentru 48 de ore, începând cu 03 februarie 2010, ora 19:00, iar procesul-verbal de redare a convorbirilor menționează că acestea au avut loc în data de 03 februarie 2010, începând cu ora 19:10. Aceste date se coroborează cu declarația martorului B.C.C., care declară că a ajuns la locul incidentului după ora 19:00, respectiv că la ora 18:45 se afla la intrarea în municipiul Severin, Stația P., iar la solicitarea poliției, s-a deplasat în direcția Gura Văii, în apropierea Hidrocentralei Porțile de Fier I, participând în calitate de martor asistent la verificările efectuate asupra inculpatului și, implicit, având posibilitatea să audă discuțiile purtate de acesta, despre al căror conținut a relatat în declarațiile date în cauză.

Fapta inculpatului a avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în cadrul unității din care fac parte cei doi lucrători de poliție, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu intenția directă, multitudinea demersurilor sale pentru persuadarea lucrătorilor de poliție justificând concluzia asupra formei de vinovăție.

Așadar Înalta Curte constată că instanțele anterioare au stabilit o încadrare juridică riguroasă a activității ilicit penale desfășurate de inculpat.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385, alin. (1), pct. 10 C. proc. pen., referitor la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 3859 - 38510 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării în cazul în care instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Analizând structura și conținutul deciziei recurate se constată că aceasta cuprinde considerente proprii în fapt și în drept și nu s-a mărginit a trimite la motivarea instanței fondului deși și-a însușit starea de fapt și încadrarea juridică. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a răspuns criticilor formulate de inculpat, iar concluzia la care a ajuns, în urma interpretării coroborate a probelor, nu poate fi considerată nici eroare de fapt și nici omisiune sub aspectul analizei cererilor esențiale.

În hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Boldea împotriva României (pg. 29, 30) se arată că art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze hotărârile, și nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citată mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligații poate să varieze în funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie să țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanță ... De aceea, problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (Ruiz Torija, citată mai sus, § 29).

În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle, citată mai sus, § 60).

Dacă este adevărat că obligația de a-și motiva hotărârile, pe care art. 6 alin. (1) din Convenție le-o impune instanțelor, nu poate fi înțeleasă în sensul de a da un răspuns detaliat la fiecare argument [Perez, citată mai sus, §81, Van de Hurk, citată mai sus, p. 20, § 61, și Ruiz Torija, citată mai sus, § 29; a se vedea și Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.) nr. 40.490/98, CEDO 2000-IX], trebuie constatat că, în speța (c. Boldea), Tribunalul Timiș nu făcuse decât să trimită la considerentele sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara. Chiar dacă aceasta poate constitui o motivare prin preluarea motivelor instanței inferioare în sensul Cauzei Helle împotriva Finlandei (hotărâre citată mai sus, § 56), ar fi fost necesară o hotărâre motivată în detaliu și completă din partea Judecătoriei Timișoara pentru a putea considera drept echitabilă procedura îndreptată împotriva reclamantului.

Revenind la prezenta cauză, în considerarea caracterului echitabil al procedurii, trebuie concluzionat în sensul că și în cazul în care hotărârea anterioară ar fi expus lapidar și incomplet considerentele ori aspectele esențiale pentru părți, instanța de recurs are posibilitatea de a înlătura aceasta în cadrul judecării căii de atac, fără a fi necesară casarea cu trimitere spre rejudecare. Această din urmă soluție, întemeiată pe dispozițiile art. 38515 lit. c) C. proc. pen., este incidentă atunci când lipsește motivarea instanței anterioare ceea ce generează pentru instanța de recurs imposibilitatea de a cenzura raționamentul juridic ce a condus la soluția recurată.

S-a mai invocat nepronunțarea asupra caracterului provocator al actelor săvârșite de către agenții de poliție, însă Înalta Curte constată că instanțele anterioare au analizat această apărare, fiind respinsă motivat, față de probele administrate în cauză.

Se constată că sesizarea organului judiciar și ulterior participarea denunțătorului la procedura flagrantului s-au realizat după debutul activității infracționale. Organul judiciar nu a influențat ori determinat formarea manifestării de voință a inculpatului de trecere la act. Toate aceste aspecte relatate anterior sunt susținute și de declarațiile martorilor denunțători, C.C.A. și D.S., a martorului asistent B.C.C.

În mod corect s-a apreciat că organul judiciar a înregistrat sesizarea denunțătorului, iar ulterior a "sprijinit" demersul acestuia în procedura flagrantului, iar nu a "inițiat" activitatea inculpatului. Este de subliniat că această conduită ilicit penală a inculpatului s-a desfășurat suficient de conturat și anterior sesizării organului judiciar (promisiunea de remitere a sumelor de 500 și 1000 euro către denunțătorul C.C.A.), aspecte din care rezultă existența unei rezoluții infracționale deja formate. Aceste aprecieri au în vedere și principiile ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv din hotărârea din 24 iunie 2008 pronunțată în cauza Miliniene c. Lituaniei, parag. 38 și din Hotărârea din 5 februarie 2008 pronunțată în cauza Ramanauskas c. Lituaniei, parag. 55.

Similar, instanța supremă a statuat prin Decizia nr. 5169 din 12 noiembrie 2003 faptul că folosirea unui investigator sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict a făptuitorului nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe. În aceeași decizie s-a arătat că nu agentul sub acoperire este cel care determină săvârșirea sau continuarea săvârșirii acestora, dacă rezoluția infracțională este luată anterior de făptuitor. În atare caz, investigatorul acoperit acționează, numai în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor, între care și prin participarea sa la surprinderea acestora în flagrant delict.

Având în vedere aceeași problematică, prin Decizia penală nr. 336 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 753/64/2007, s-a arătat că organizarea și desfășurarea flagrantului s-a realizat cu respectarea dispozițiilor procedurale și nu există indicii de alterare a probelor, iar vinovăția inculpatului s-a stabilit pe baza declarațiilor denunțătorului, coroborate cu conținutul înregistrărilor audio-video autorizate ale convorbirilor dintre inculpat și denunțător, din care reiese, cu certitudine, că inculpatul a pretins denunțătorului suma de 300 euro.

Ca urmare, în cauză nu este incident art. 68 alin. (2) C. proc. pen., probatoriile în procedura flagrantului fiind obținute în limitele dispozițiilor legale aplicabile, iar declarațiile ulterioare date de martorii menționați au susținut și confirmat datele cuprinse în denunț și în procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante și de redare a convorbirilor ambientale.

Referitor la temeiul de casare prevăzut de art. 3859, alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte observă că și acesta este nefondat.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanțele anterioare au avut în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., potrivit cărora pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, cât și dispozițiile art. 72 C. pen., care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei și modalității de executare, Înalta Curte apreciază că au fost analizate criteriile enumerate de art. 72 C. pen., instanța de fond și de apel stabilind și aplicând pedeapse în cuantum (2 ani închisoare), orientat către jumătatea intervalului (6 luni - 5 ani închisoare), astfel încât nu se impune reindividualizarea judiciară cu consecința reducerii acestui cuantum.

Înalta Curte adaugă analizei instanței anterioare faptul că din perspectiva gradului de pericol social al făptuitorului-recurent acesta trebuie apreciat, având în vedere modul de operare caracterizat prin persistență în atingerea scopului infracțional, lipsa oricărei inhibiții în realizarea promisiunilor succesive și repetate cu sporirea obiectului material, conduita în cursul procesului penal concretizată într-o atitudine de negare a săvârșirii faptelor sau a unor împrejurări esențiale de natură a denatura sau diminua contribuția infracțională, precum și elementele favorabile ce evidențiază o atitudine adecvată în societate, anterior sau ulterior săvârșirii infracțiunilor, situația familială, lipsa antecedentelor penale.

În ceea ce privește modalitatea de executare, Înalta Curte reține că instanța de fond, având în vedere lipsa antecedentelor penale, situația familială și conduita în societate înainte de săvârșirea faptei, a apreciat riguros că reevaluarea atitudinii inculpatului față de normele penale este posibilă și fără executare în regim de detenție a pedepsei aplicate.

În ceea ce privește reținerea circumstanțelor atenuante judiciare cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special, Înalta Curte apreciază că lipsa antecedenței penale sau atitudinea adecvată în societate, anterioare săvârșirii faptei sunt elemente de normalitate care nu justifică incidența art. 74 C. pen.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.D. și, în temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 278 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV