Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4187/2012 AI generated

Fuel theft and money laundering convictions affirmed despite prescription of forgery charges and application of witness protection penalty reductions

Case Number Decizia nr. 4187/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of five defendants and one civilly responsible entity, quashing the appellate decision and the first-instance judgment only regarding the criminal aspect of the named defendants to address procedural omissions, prescription, and penalty mitigation, while rejecting the appeal of one defendant as untimely and the appeals of three others and the civilly responsible entity as unfounded; the operative outcome entails the cessation of criminal proceedings for all five admitted appellants for the crime of forgery in private documents due to the expiration of the five-year prescription period, the application of the Witness Protection Act to reduce their sentences for money laundering and aggravated theft, the suspension of the execution of the sentence under supervision for one defendant, and the maintenance of civil liability for the civilly responsible entity. The dispute arose from a complex criminal case involving the theft of fuel from a pipeline, the use of "phantom" companies to launder proceeds, and the forgery of fiscal documents, where the defendants challenged the lower courts' failure to observe prescription limits and the civil liability of the corporate entity; the decisive legal basis includes Articles 11 and 10 of the Code of Criminal Procedure for prescription, Articles 122 and 124 of the Penal Code for prescription terms, Article 19 of Law No. 682/2002 for penalty reduction, and Articles 33, 34, and 35 of the Penal Code for the unification of penalties and suspension of execution, with civil liability grounded in Articles 14 and 24 of the Code of Criminal Procedure and the Civil Code provisions on vicarious liability.

Legislator headnote

AI generated

art. 290 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 76 lit. e) C. pen, art. 26 C. pen, art. 209 alin. (4) C. pen, art. 76 alin. (2) C. pen; Fuel theft and money laundering convictions affirmed despite prescription of forgery charges and application of witness protection penalty reductions: The dispute arose from a complex criminal case involving the theft of fuel from a pipeline, the use of "phantom" companies to launder proceeds, and the forgery of fiscal documents, where the defendants challenged the lower courts' failure to observe prescription limits and the civil liability of the corporate entity; the decisive legal basis includes Articles 11 and 10 of the Code of Criminal Procedure for prescription, Articles 122 and 124 of the Penal Code for prescription terms, Article 19 of Law No. 682/2002 for penalty reduction, and Articles 33, 34, and 35 of the Penal Code for the unification of penalties and suspension of execution, with civil liability grounded in Articles 14 and 24 of the Code of Criminal Procedure and the Civil Code provisions on vicarious liability.

Keywords

AI generated
forgery proceedings aggravated money laundering criminal sentence legal protection corporate criminal liability grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 290 C. pen
de art. 290 C. pen., cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
art. 76 lit. e) C. pen
(2) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.; la 6 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev.
art. 26 C. pen
656/2002 și cea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.
art. 209 alin. (4) C. pen
a), art. 209 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art.
art. 76 alin. (2) C. pen
(2), art. 76 alin. (2) C. pen., în baza art.
art. 65 C. pen
pen., în baza art. 65 C. pen., cu referire la art.
art. 66 C. pen
pen., cu referire la art. 66 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Ground for the cessation of criminal proceedings for several defendants due to the expiration of the prescription period.

art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Basis for admitting the appeals and quashing the lower court decisions.

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Basis for rejecting the appeals of certain defendants and the civilly responsible entity as unfounded.

art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Basis for rejecting one defendant's appeal as untimely.

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen.

Legal basis for the unification of penalties and determination of the resulting sentence.

art. 861 C. pen.

Legal basis for suspending the execution of the sentence under supervision for one defendant.

art. 19 din Legea nr. 682/2002

Legal basis for reducing the sentences for two defendants in accordance with witness protection provisions.

art. 359 C. proc. pen.

Provision used to warn the defendant about the consequences of failing to comply with supervision measures.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, prin Sentința penală nr. 154 din 10 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 13/118/2003, a condamnat pe inculpații:

- S.V., (fiul lui T. și M.) la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.; la 6 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), în condițiile art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., în baza art. 65 C. pen., cu referire la art. 66 C. pen. pentru această infracțiune inculpatului aplicându-i-se, pe termen de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- C.N. (fiul lui S. și C.), la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) în condițiile art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen.; la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- C.A., (fiul lui P. și S.), la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 5 ani și 8 luni închisoare, și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe, deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), în condițiile art. 209 alin. (2) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.

Sus-numitul inculpat a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (lipsa laturii obiective).

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 5 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- T.N., (fiul lui M. și E.), la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.

Inculpatul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (lipsa laturii obiective).

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani și 6 luni închisoare.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- D.E., (fiica lui M. și I.), la 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 5 luni închisoare pentru infracțiunea de fals la legea contabilității în formă continuată, prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., la 6 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., precum și la 2 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. c) și art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 71 rap. la de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- C.B.S., (fiul lui C. și C.), la 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), art. 209 alin. (3), art. 209 alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- Ș.M., (fiul lui C. și L., recidivist) la 5 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), i), cu referire la art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 252 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Constanța, precum și a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1290 din 14 iulie 2000 a Judecătoriei Constanța, executarea acestora alături de pedeapsa din cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, 5 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- U.V.C., (fiul lui V. și M.), la 3 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu referire la art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

-V.V., (fiul lui V. și A., urmărit general în baza ordinului IGP nr. VMQMMM2Q91), la 6 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1), rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu referire la art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4) cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În aceeași cauză, au mai fost condamnați inculpații S.V. și C.I., pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu referire la art. 209 alin. (2) lit. a) C. pen., pentru ambii cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., S.V. urmând să execute 6 ani închisoare, iar C.I., la 5 ani și 8 luni închisoare.

Pe latură civilă, în baza art. 14 alin. (2) lit. b), cu referire la art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999, 1003 C. civ., inculpații U.V.C., S.V., C.I., S.M., V.V., C.B.S., S.V., C.N., C.A., D.E., aceasta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Slobozia, toți inculpații în solidar, au fost obligați să plătească părții civile SC P. SA Ploiești, prin lichidator judiciar SC R.C. SPRL București, suma de 4.060.327 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea reparației conductei.

Totodată, s-a constatat a fi fost recuperată cantitatea de 23.346 kg motorină sustrasă în noaptea de 6 din 7 ianuarie 2003.

Inculpații V.V., C.B.S., S.V., C.N., C.A., D.E., aceasta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Constanța, toți acești inculpați în solidar, către partea civilă SC P. SA Ploiești prin lichidator judiciar SC R.C. SPRL București, suma de 7.269.659.550 lei despăgubiri reprezentând contravaloarea cantității de 3.758.693 litri motorină EN 590 sustrasă.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. și art. 25 din Legea nr. 21/1999, s-a dispus confiscarea specială de la inculpații S.V., C.N., C.A., D.E. și T.N. a sumei de 82.987.864.470 lei, sumă rezultat al săvârșirii infracțiunii prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor menționate la punctele 1 - 10 din raportul de expertiză criminalistică nr. 229 din 29 decembrie 2008 întocmit de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpaților U.V.C. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), S.V. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), C.I. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), C.B.S. (ordonanța din 15 ianuarie 2003), S.V. (ordonanța din 05 ianuarie 2003), T.N. (ordonanța din 15 ianuarie 2003).

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:

Inculpații au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 12/P/2003 din data de 21 aprilie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în esență reținându-se că în noaptea de 06/07 ianuarie 2003, spre ora 2,45 polițiști din cadrul Poliției orașului Basarabi, jud. Constanța, constituiți în patrulă, în zona conductei magistrale de transport motorină Teleajen, tronson Basarabi - Valu lui Traian, verificând posibile furturi de produse petroliere, au sesizat zgomotul produs de motorul unui autovehicul, motor puternic ambalat, localizarea fiind în perimetrul Penitenciarului Valea Seacă. Procesul-verbal încheiat înscria că s-a constatat, în spatele locului de detenție menționat, în apropierea conductei, staționat, un autotractor cisternă marca "I.". Observând patrula, conducătorul auto a coborât și a fugit spre o solă cu viță de vie, alte două persoane aflate în apropiere, fugind spre orașul Basarabi.

Aproape instantaneu, patrula a sesizat luminile unul alt vehicul, acesta, odată ce s-au executat focuri de armă, a rulat spre orașul Basarabi. La acel loc, polițiștii au găsit două furtune prevăzute cu ștuțuri metalice, în lungime fiecare de circa 20 metri.

Martorul P.L., ofițer în cadrul Penitenciarului Valea Seacă a confirmat constatările din procesul-verbal, acesta, fiind de gardă, folosind un binoclu, văzuse derularea celor prezentate, a auzit zgomotul motorului și voci. Același martor a mai declarat că în dimineața de 7 ianuarie 2003, deplasându-se cu comandantul locului de detenție la zona menționată, a văzut acolo o cisternă de culoare albă.

În aceeași dimineață, ora 8.00, cercetarea amănunțită a locului, în prezența martorului asistent O.P., a relevat constatarea, despre aceasta efectuându-se și planșe foto.

Astfel, s-a constatat că autotractorul nu avea număr de înmatriculare, iar în spate, avea cuplată o cisternă albă, semiremorcă, împărțită în patru compartimente, cu patru guri de umplere și două vane pentru descărcare, situate la partea inferioară. Pe semiremorcă era montată o plăcuță de culoare galbenă, pe aceasta fiind înscris numărul X.

La distanța de aproximativ 2 metri de vehicul, s-au depistat două robinete, iar pe conductă, patru instalații artizanale prevăzute cu ștuț metalic, came și țeavă cu lungimea de circa 60 cm. La 7 - 8 metri, s-au mai găsit două bucăți de furtun din plastic, cu inserție textilă, diametrul 1 țol, fiecare capăt având montat un racord metalic fixat cu colier, racordurile fiind filetate. Procedându-se la infiltrarea racordurilor la furtune, cu robinete montate pe instalații, s-a constatat că s-au cuplat.

Cu aceeași ocazie, s-au ridicat și conservat urme palmare și digitale din exteriorul și din interiorul cabinei autotractorului.

Polițiștii și reprezentanții SC P. SA Ploiești au constatat că în aer se simțea miros puternic de combustibil, cisterna fiind plină cu motorină.

S-au ridicat probe pentru expertizarea produsului petrolier.

SC P. SA Ploiești, cu adresa din 15 ianuarie 2002 a comunicat că în cisternă s-au găsit 23.346 litri motorină EN 590.

Raportul de încercări nr. 59 din 7 ianuarie 2003 a înscris că motorina găsită este tip EN590 și poate proveni din conducta magistrală a SC P. SA Ploiești.

În dimineața zilei de 07 ianuarie 2003, în jurul orelor 3.20, lucrătorii de poliție de la Poliția orașului Basarabi au mai observat, prezența, pe str. M. a unui autoturism marca D., de culoare gri metalizat, care se deplasa dinspre orașul Basarabi spre loc. Valu lui Traian, încheindu-se și un proces-verbal.

În autoturism au fost identificați inculpații U.V.C. (conducătorul auto), S.V. și C.I., care aveau hainele și încălțămintea îmbibate cu produs petrolier, și cu miros specific de motorină.

Aspectul și mirosul emanat de obiectele vestimentare și de încălțămintea inculpaților au fost remarcate și de martorul asistent B.M., cu prilejul conducerii inculpaților la sediul poliției.

Pe parcursul cercetărilor penale s-a procedat la examinarea științifică a pantalonilor purtați de către inculpații S.V. și C.I.

Conform constatării tehnico-științifice efectuate de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.: "pe obiectele de îmbrăcăminte ale inculpaților S.V. și C.I. s-au pus în evidență urme de motorină, parțial evaporată. Compoziția chimică a urmelor de motorină evidențiate pe obiectele de îmbrăcăminte ale celor doi inculpați este asemănătoare cu compoziția chimică a probei de motorină ridicată din autotrenul marca I.".

Potrivit raportului de constatare-dactiloscopică ca urmare a exploatării dactiloscopice a urmelor papilare ridicate de pe cabina autotractorului I., s-a constatat că urma palmară conservată de pe portiera dreapta față a capului tractor implicat în furtul de motorină a fost creată de regiunea digito-palmară de la mâna dreapta, a inculpatului Ș.M.

Referitor la autocisterna cu nr. de înmatriculare X, s-a stabilit că aceasta a fost vândută în anul 2001 de către o societate franceză, firmei românești SC "S.S." SRL Timișoara.

Conform adresei din 31 ianuarie 2003 a I.G.P. de Frontieră, autovehiculul a fost introdus în România prin PPF Nădlac, la data de 04 iunie 2001.

Oficiul Național Interpol a comunicat, la data de 18 ianuarie 2003 că numărul de înmatriculare X a fost atribuit unei cisterne alimentare marca "S.E." ce a fost exportată în România la 03 mai 2001, iar aceste aspecte referitoare la proveniența autovehiculului, au dovedit că acesta ar fi fost destinat desfășurării unor activități ilicite.

Întrucât capul tractor nu a fost înmatriculat în circulație cu respectarea dispozițiilor legale, la data de 09 ianuarie 2003 organele de politie au procedat la efectuarea unei recunoașteri a autovehiculului de către martorii L.D. și C.M. care erau angajații SC "L.M.S." SRL - autobaza Ovidiu.

Precum reiese și din procesul-verbal încheiat, și a planșei fotografice, coroborate cu declarațiile martorului L.D., capul tractor a circulat sub numărul de înmatriculare Y.

Martorul L.D. a menționat că a văzut autocisterna X cât și capul tractor parcate în incinta autobazei Ovidiu din luna noiembrie 2002. În repetate rânduri, autocisterna pleca din incinta autobazei noaptea și se întorcea dimineața, plină cu motorină. Martorul a precizat că motorina adusă cu acest autovehicul era depozitată în bazinul din curtea societății comerciale, bazin amplasat în fața pompei de alimentare.

Referitor la numărul de înmatriculare Y, cercetările penale au stabilit că acesta aparține unui tractor care este proprietatea martorului C.A.

Martorul C.A. a declarat că la spre sfârșitul anului 2002 a intenționat să radieze din circulație tractorul iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare fie le-a pierdut, fie nu-și mai amintește unde anume le-a pus.

Ca urmare a declarațiilor martorului L.D., organele de cercetare penală au efectuat verificări la SC L.M.S. SRL Constanța, autobaza Ovidiu, fiind încheiat și un proces-verbal.

S-a constatat că în incinta autobazei Ovidiu au fost amplasate două rezervoare în care se depozita motorină, și anume un rezervor aparținând SC "L.M.S." SRL Constanța iar celălalt fiind închiriat de o societate comercială din Iași, respectiv SC "M.P.C.". SRL

În prezența martorului P.C. s-a constatat că, în rezervorul aparținând SC "L.M.S." SRL Constanța se afla cantitatea de 17.900 litri motorină iar celălalt rezervor era gol.

Au fost prelevate 5 probe și 5 contraprobe din rezervorul ce conținea motorină și, ca urmare a analizării acesteia, s-a stabilit că este motorină EN 590 (EURO) care ar fi putut proveni din conductele SC "P." SA. Ploiești aspect reieșit și concluziile Rapoartelor de încercări nr. 79 - 80 din data de 09 ianuarie 2003.

Martorul P.C.S. a declarat că, din vara anului 2002 în incinta autobazei Ovidiu și-a făcut apariția inculpatul C.S.B., care era singurul care avea acces la bazinul închiriat de către SC "M.P.C." SRL Iași și livra motorină la diferite autocisterne.

Prezența inculpatului C.S.B. la autobaza Ovidiu precum și faptul că acesta era singurul ce descărca motorina în rezervorul închiriat societății comerciale ieșene sau livra motorină din acest rezervor, a fost confirmată și de martorii G.F.V. și S.I.

Cei doi martori au mai precizat că din luna noiembrie 2002 în mod frecvent, cisterna de culoare albă, cu numere de înmatriculare străine și capul tractor cu nr. de înmatriculare Y, venea în incinta autobazei Ovidiu, pe timp de noapte, și descărca motorina în rezervorul aflat în grija inculpatului C.S.B.

Martorii și-au menținut afirmațiile, și cu prilejul confruntării efectuate în faza de urmărire penală cu inculpatul C.S.B., care a negat că ar fi întreprins vreuna dintre acțiunile precizate de martori, fiind încheiate cu acest prilej și procesele-verbale de confruntare.

Pentru a se stabili cărei persoane i s-a închiriat bazinul indicat de acești martori, s-au efectuat verificări la SC "L.M.S." SRL Constanța.

Martorul B.C.E. - director executiv la societatea menționată, a susținut că unul dintre bazine a fost închiriat din anul 2001 la SC "T.C.E." SRL Constanța iar cel de-al doilea a fost închiriat în perioada 31 mai - 31 decembrie 2001, la SC "M." SRL Constanța, și în perioada 01 februarie - 31 martie 2002 aceleiași societăți iar în perioada 14 octombrie - 14 decembrie 2002 la SC "M.P.C." SRL Iași.

Martorul P.C. a declarat că contractul de închiriere al bazinului cu SC "M.P.C." SRL Iași s-a încheiat prin intermediul inculpaților S.V. și C.N. care s-au prezentat la autobaza Ovidiu și au solicitat închirierea bazinului în numele unor prieteni care ar fi fost administratori la societatea ieșeană, iar inculpatul S.V. era și reprezentantul SC "M." SRL Constanța.

Având în vedere existența contractului de închiriere încheiat între SC "L.M.S." SRL și SC "M." SRL Constanța, în 2 - 3 situații reprezentanții proprietarilor autobazei i-au solicitat inculpatului S.V. să transfere cantitățile de motorină în bazinul ce aparține SC "L.M.S." SRL Constanța, și urmare acestor solicitări, s-a explicat prezența motorinei cu caracteristici asemănătoare celei din conductele SC "P." SA. în bazinele SC "L.M.S." SRL Constanța.

S-a stabilit că SC "M.P.C.". SRL Iași, ai cărei reprezentanți s-au declarat a fi inculpații S.V. și C.N., era în realitate o persoană juridică fără activitate, aspect care a reieșit din adresa din 05 februarie 2003 emisă de Poliția mun. Iași, și din care a rezultat că SC "M.P.C.". SRL Iași nu mai funcționa la adresa din Iași de la data de 15 mai 2000 neputând fi contactat niciun reprezentant al acestei societăți.

La Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Iași nu a fost identificată nicio persoană cu numele de C.T.T., nume ce era indicat pe contractul de închiriere din 14 octombrie 2002 ca aparținând directorului SC "M.P.C." SRL Iași.

Numitul C.T.T., a fost identificat în com. Puiești, jud. Buzău (adresa din 17 ianuarie 2003 a I.P.J. Buzău), fiind o persoană cu o situație familială precară, și care în declarația sa olografă, a negat orice legătură cu persoane fizice și juridice implicate în prezenta cauză penală și, a afirmat că în anul 1996, în zona Midia - Năvodari, și-a pierdut buletinul de identitate.

Angajații SC "L.M.S." SRL. Constanța, autobaza Ovidiu, ca și agenții de pază, respectiv martorii P.D., P.G., N.V., C.M., E.M., H.D., au afirmat că bazinul închiriat la SC "M.P.C." SRL Iași se afla în grija exclusivă a inculpatului C.B.S. și că, în acest bazin, se depozita motorina transportată noaptea cu autocisterna implicată în furtul de motorină.

Martora P.G., gestionar combustibili, a declarat că i-a văzut venind la bazinul închiriat de cca 6 - 7 ori, în toamna anului 2002, octombrie - noiembrie, dar și în 2000 - 2001, pe inculpații S.V. și C.N., care stăteau vorbă cu coinculpatul C.B.S., de bazin ocupându-se acesta din urmă.

Martora N.V., portar la SC L.M., a declarat că îi vedea des pe inculpații S.V. și C.N. venind în decembrie 2002, și a aflat de la șeful său că aceștia închiriaseră un bazin, a mai văzut și o cisternă plecând din depozit mai mult noaptea, și care descărca combustibil, dar nu-și amintește rezervorul.

Martora C.M., a declarat că fiind portar la punctul de lucru Ovidiu, a văzut o cisternă care avea număr străin, iar capul de tractor era alb, marca "I.", și intra doar noaptea, o reține pentru că nu plătea intrarea, pe inculpații S.V. și C.N. îi știe pentru că veneau la autobază, în noiembrie - decembrie 2002, și de la șeful său a aflat că cei doi sunt patronii societății care deținea acea autocisternă, și a mai aflat că au închiriat un bazin.

Martora E.M. a susținut în fața judecătorului că fiind portar la SC L.M. a văzut o cisternă albă care avea numere străine, și un cap tractor cu număr românesc, aceasta intra și ieșea în cursul aceleiași nopți. Pe inculpații C.B.S., S.V. și C.N. i-a văzut în noiembrie - decembrie 2002 venind în curtea autobazei, iar când a văzut la televizor cisterna a recunoscut-o ca fiind cea care venea la autobază.

Martorul H.D. a declarat în fața judecătorului că era agent de pază și a văzut intrând în parcul auto o cisternă de gabarit mare de culoare albă cu verde cu numere străine, în perioada octombrie - decembrie 2002, noaptea, când era de tură, și care descărca motorină în bazinul din dreapta. Din acest bazin în care se descărca motorina se încărca apoi motorină într-o cisternă din inox, aflând că bazinul respectiv era închiriat. L-a recunoscut pe inculpatul C.B.S. care era prezent când cisternele erau încărcate cu motorină.

Urmare acestor susțineri ale martorilor arătați, la data de 13 ianuarie 2003 s-a procedat la ridicarea probelor de motorină din acest bazin închiriat la SC "M.P.C." SRL Iași.

Prin raportul de încercări nr. 152 din 14 ianuarie 2003 s-a stabilit că motorina din rezervorul închiriat prezintă caracteristici asemănătoare motorinei EN 590 (EURO) și poate proveni din conductele SC "P." A. Ploiești.

Verificarea Registrului de poartă intrări - ieșiri ale Autobazei Ovidiu a SC L.M.S. SRL Constanța, pentru perioadele cuprinse între 28 mai 2001 - 08 ianuarie 2003 a relevat faptul că autovehiculul Y (capul - tractor) a circulat în perioada 12 noiembrie 2002 - 06 ianuarie 2003 numai pe timpul nopții iar în seara zilei de 06 ianuarie 2003 a ieșit la orele 22.45, fără să mai figureze cu intrare în autobaza Ovidiu.

Corelativ cu deplasarea capului tractor Y și a cisternei X a fost analizată cantitatea de motorină pierdută prin cele patru instalații artizanale ce au fost depistate de către organele de poliție în noaptea de 06/07 ianuarie 2003.

Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că urmare a analizei diagramelor și registrelor care au evidențiat variațiile de presiune pe conducta magistrală Teleajăn și cantitatea de motorină ce se putea transporta pe această conductă, în perioada 12 noiembrie 2002 - 07 ianuarie 2003, s-au constatat pierderi de 842.282 kg.

Expertul tehnic judiciar a mai stabilit că, atunci când se constată o depășire a capacității maxime de transport, urmează să se aibă în vedere ca fiind sustrasă, numai cantitatea de motorină egală cu capacitatea maximă de transport.

Prin adresa din 10 aprilie 2003 a SC "P." S.A. Ploiești, s-a stabilit ca fiind sustrasă în perioada 12 noiembrie 2002 - 06 ianuarie 2003, cu mijloacele de transport menționate, cantitatea totală de 3.758.693 litri. motorină în valoare de 7.269.659.550 lei.

Martorii P.C.S. , S.I. și L.D., angajați la SC L.M.S." SRL, l-au recunoscut din albumul foto pe inculpatul V.V. ca fiind persoana ce a transportat motorină cu autocisterna Y și a descărcat-o în bazinul amplasat în incinta autobazei Ovidiu.

Acești trei martori i-au mai recunoscut și pe inculpații S.V. și C.N. ca fiind persoanele ce aduceau documentele întocmite în numele SC "M." SRL Constanța pentru livrarea motorinei pe care o descărca coinculpatul V.V., și legătura lor cu coinculpatul C.B.S.

Martorul S.I. în declarațiile sale a susținut că fiind ospătar la SC L.M.S.,într-un restaurant din incinta Autobazei Ovidiu l-a cunoscut pe inculpatul C.B.S. ca fiind administratorul bazinului închiriat, și acesta deschidea și închidea rezervorul. A văzut venind în autobază, noaptea o autocisternă de culoare albă, cu numere de înmatriculare străine, și a mai văzut și o cisternă albastră cu cap "V.", care venea ziua. Martorul a mai făcut referire și la inculpații S.V. și C.N. pe care i-a văzut în zonă, precum și la împrejurarea că atunci când venea autocisterna "V." inculpatul C.B.S. era la rezervor. De la inculpatul C.B.S. a aflat că inculpații S.V. și C.N. îi erau "șefi", și i-a văzut venind cu un M. de culoare albă și cu un J. negru. L-a văzut și pe inculpatul V.V., ca fiind persoana care descărca motorină.

Martorul L.D. a susținut în fața judecătorului că a văzut o autocisternă cu numere străine de culoare albă descărcând în unul dintre bazine, și a aflat de la P.C., că bazinul în care descărca cisterna fusese închiriat de către o firmă la care lucra inculpatul S.V. Cisterna ieșea noaptea între orele 10,00 - 12,00 din interiorul autobazei și se întorcea în jurul orelor 3,00 - 4,00 dimineața. L-a văzut pe inculpatul C.B.S. discutând cu inculpatul S.V. în autobază, și de asemenea l-a văzut pe inculpatul C.N. însoțindu-l pe inculpatul S.V.

În declarația de la dosar, același martor L.D. a mai arătat că inculpatul V.V. era șoferul de pe autocisterna Y care transporta motorină și anume o descărca în bazinul amplasat în incinta autobazei Ovidiu, nu știe de unde aducea motorina, l-a văzut pe V.V. de mai multe ori și numai pe timp de noapte. A fost informat că rezervorul de lângă cabină este închiriat de inculpații S.V. și C.N., societatea numindu-se SC M. SRL.

Martorul P.C. a declarat că l-a văzut pe inculpatul S.V. care venea în numele SC M. SRL iar o dată sau de două ori l-a văzut însoțit și de către inculpatul C.N., în lunile octombrie - noiembrie 2002. Din octombrie 2002 până la 08 ianuarie 2003 l-a văzut pe inculpatul C.B.S. ocupându-se efectiv de descărcări din bazinul închiriat, l-a văzut pe S.V. și pe C.B.S. stând de vorbă,în timp ce se încărca din bazinul închiriat.

Martorul P.C. a mai declarat că inculpatul V.V. era șoferul de pe autocisterna care a transportat motorină.

În faza de urmărire penală, pentru stabilirea conexiunilor dintre membrii grupului infracțional s-au solicitat relații rețelelor de telefonie mobilă C. și O. cu privire la apelurile telefonice care s-au efectuat în noaptea de 06/07 ianuarie 2003.

Din conținutul desfășurătoarelor existente la dosar, a rezultat că în noaptea de 06/07 ianuarie 2003 inculpații U.V.C., S.V., Ș.M., C.N., V.V. și numitul O.M. au avut convorbiri telefonice, purtate fie între ei, fie cu alți posesori de telefoane mobile.

Numărul de telefon corespunzător cartelei telefonice ce s-a găsit asupra inculpatului Ș.M. a apelat de mai multe ori două numere de telefon ce au fost găsite în agenda telefonului ca aparținând numiților "S." și "B." identificate ca fiind numiții S.A. și S.C., vecinii inculpatului Ș.M., dar care au negat că ar fi fost vreodată în posesia acelor numere de telefon.

Cu privire la acest aspect inculpatul Ș.M. a afirmat că a găsit cartela telefonică în ziua de 08 ianuarie 2003, în momentul reținerii sale de către organele de poliție, în incinta unei benzinării, aspect însă neprobat.

Inculpatul C.N. a fost apelat de martorul P.V. pe numărul de telefon mobil înregistrat pe SC "Z.M." SRL.

Deși martorul a afirmat că a vorbit cu inculpatul la ora 0,19 min și 50 sec, despre posibilitatea achiziționării unor cauciucuri, inculpatul a negat că ar fi avut această discuție.

În noaptea de 06/07 ianuarie 2003 inculpatul U.V.C. a fost sunat de 11 ori de la numărul de telefon xxx, de la același număr de telefon fiind sunat și numitul O.M.

Inculpatul S.V. l-a apelat o dată pe numitul O.M. iar acesta din urmă l-a apelat pe inculpatul V.V. la nr. qqq.

Numărul de telefon qqq a fost găsit în agenda concubinei inculpatului V.V., martora Ș.L. care a precizat că acesta i-a spus că lucrează la un patron din Basarabi cunoscut sub numele de "I." (porecla numitului O.M.).

Martora Ș.L. a mai afirmat că, în luna noiembrie 2002, a observat ca fiind parcat în curtea fostului CAP Poarta-Albă, un autovehicul asemănător celui ce a fost găsit abandonat în noaptea de 6/07 ianuarie 2003 și referitor la care a înțeles că este folosit de V.V.

Întrucât verificările efectuate la SC "L.M.S." SRL Constanța au evidențiat participația penală a persoanelor ce lucrau în beneficiul SC "M." SRL Constanța, respectiv inculpații C.S.B. și S.V., au fost extinse verificările asupra activității desfășurate de SC "M." SRL Constanța, persoană juridică administrată de către inculpata D.E.

S-a constatat că SC "M. SRL" Constanța, a avut închiriat un bazin în incinta SC "T." SA (aspect inserat în procesul-verbal încheiat cu acest prilej de la dosar).

Potrivit declaraților date de către angajații SC "T." SA Constanța respectiv de martorii H.D., S.A., D.Ș., B.G., U.G., reprezentantul SC "M." SRL Constanța, care însoțea transporturile de motorină era inculpatul C.S.B.

Acești martori au mai afirmat că au semnalat și prezența unei cisterne de culoare albă din care se descărca motorină în rezervorul închiriat de la SC "T." SA Constanța.

Deoarece SC "M." SRL Constanța deținea un rezervor cu capacitatea de 1000 tone în incinta Depoului CFR Palas, în baza contractului închiriere din 08 februarie 2002 la data de 09 ianuarie 2003 organele de poliție, în prezența inculpatului C.S.B., au procedat la calibrarea rezervorului, stabilindu-se că acesta are un volum de 311.529 litri Acest aspect a reieșit din adresa din 16 ianuarie 2003 a Biroului Român de Metrologie Legală ca și din procesul-verbal de la dosar.

Inculpatul C.S.B., a declarat că ultimele aprovizionări cu combustibil le-a efectuat la începutul lunii decembrie 2002.

Raportul de încercări nr. 91 din 10 ianuarie 2003, a stabilit că motorina existentă în bazinul închiriat de SC "M." SRL Constanța în incinta Depoului CFR Palas este de tip EN 590 (EURO) și poate proveni din conductele SC "P." SA. Ploiești.

Ca urmare a constatării provenienței ilicite a produsului petrolier existent în proprietatea SC "M." SRL Constanța, s-au efectuat cercetări penale ce au vizat activitatea desfășurată de agentul economic în perioada 2000 - 08 ianuarie 2003.

Reprezentanții Direcției de Control Fiscal Constanța au stabilit, prin verificările efectuate în perioada 23 ianuarie - 24 ianuarie 2003, că SC "M." SRL Constanța are ca principal obiect de activitate, comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate, are declarat punct de lucru în incinta Depou Palas Constanța dar a mai desfășurat activitate atât în incinta SC "L.M.S." SRL Constanța, autobaza Ovidiu, cât și în incinta SC "T." SA Constanța, puncte de lucru care s-au dovedit că nu există.

Raportul de expertiză tehnică-contabilă efectuat în cauză a reținut că SC "M." SRL Constanța nu și-a organizat evidența din punct de vedere gestionar, nu a condus fișe de magazie la fiecare punct de lucru, fiind încălcate dispozițiile Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, iar referitor la activitatea desfășurată la punctul de lucru din orașul Ovidiu, cercetările penale au stabilit că aceasta era atributul exclusiv al inculpatului C.S.B.

Inculpata D.E. a afirmat, în faza de urmărire penală, că inculpatul C.S.B. a început să lucreze în beneficiul SC "M." SRL Constanța de la începutul anului 2001, fiind recomandat de către inculpații S.V. și C.N. care-l cunoșteau de mult timp, și o ajuta în derularea activităților pe care le desfășura societatea.

S-a stabilit că inculpatul C.S.B. a lucrat atât la SC "D.B.S." SRL Constanța, societate comercială administrată de inculpatul S.V., cât și la SC "Z.M." SRL Constanța, societate ce aparține inculpatului C.N.

A fost identificată împuternicirea din 14 februarie 2001 semnată de inculpata D.E., în baza căreia inculpatul S.V. reprezentant SC "M." SRL Constanța la depozitul din incinta depoului CFR Palas Constanța, era împuternicit pentru primirea și semnarea documentelor societății, dar împuternicirea își producea efecte numai între administrator SC. "M." SRL Constanța, inculpata D.E., și inculpatul S.V.; în mod legal, în realitate, acest înscris nu-i conferea inculpatului nicio calitate în raporturile cu SC "M." SRL Constanța.

Inculpații S.V. și D.E. au folosit această împuternicire ca pe o justificare a actelor ilicite pe care le-au săvârșit.

Pe parcursul cercetărilor penale s-a procedat la verificarea furnizorilor de produse petroliere ai SC "M." SRL Constanța în perioada 2000 - 2002 și s-a constatat că o parte din societățile comerciale implicate nu existau sau nu au avut activitate, sau activitatea lor nu se referea și la SC M. SRL, și anume:

1. SC "C." Constanța nu a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului (conform expertizei tehnice-contabile;

2. SC "S." SRL Bârlad, jud. Vaslui, care, legal nu avea activitate iar asociatul unic ''administratorul societății a fost dat în urmărire generală" (conform verificărilor întreprinse);

3. SC "L." SRL Constanța administrată de numitul S.L.T. și care, legal nu a desfășurat activități de comercializare sau de procesare a produselor petroliere (conform verificărilor întreprinse);

4. SC "B.C." SRL București, societate comercială fără activitate (precum a rezultat din conținutul expertizei tehnice-contabile și verificările efectuate de organele de cercetare penală);

5. SC "G.M.C." SRL București, societate comercială fără activitate și care nu a funcționat la sediul declarat conform verificărilor întreprinse);

6. SC "J.C." SRL București, în privința căreia cercetările penale au stabilit că are același statut referitor la funcționare și la activitatea desfășurată ca și societățile comerciale menționate anterior;

7. SC "S.I." SRL Constanța, societate comercială ce a fost dizolvată în baza Legii nr. 314/2001 (aspect stabilit prin expertiza tehnică-contabilă);

8. SC "W.O.I." SRL Constanța, societate comercială care nu a avut în obiectul său de activitate comercializare sau procesare de produse petroliere (aspect stabilit prin expertiza tehnică-contabilă).

Referitor la "furnizoarea" SC "S.I." SRL Constanța s-a stabilit că a "aprovizionat" SC "M." SRL Constanța, în perioada 22 aprilie 2002 - 22 decembrie 2002, cu cantități de produse petroliere în valoare totală de 26.704.347.918 lei, deși de la data înființării și până la data dizolvării de drept, respectiv 23 noiembrie 2001, a avut ca obiect principal de activitate "comerțul cu ridicata cu produse alimentare, băuturi și tutun".

Din documentele constitutive ale SC "S.I." SRL Constanța a reieșit că această societatea comercială a fost autorizată să funcționeze prin Sentința civilă nr. 2666/C din 23 august 1994 a Tribunalului Constanța, și avea sediul declarat în oraș Ovidiu, str. A.

Oficiul Registrului Constanța a comunicat că societății comerciale i s-a eliberat certificatul de înmatriculare seria A.

Însă acest certificat de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului a fost falsificat, fiind plăsmuit un alt document din conținutul căruia a rezultat că SC "S.I." SRL are sediul în Constanța, str. S.

D.G.F.P. Constanța - Biroul de Gestiune Registru Contribuabili și Declarații Fiscale a comunicat, prin adresa din 13 ianuarie 2003 că S.C "S.I." SRL Constanța nu este plătitoare de TVA, a avut sediul în oraș Ovidiu, str. A. și i s-a atribuit codul fiscal nr. ccc.

În cursul cercetărilor penale efectuate la sediul SC "M." SRL Constanța a fost identificat cu un certificat de înregistrare fiscală a furnizorului SC "S.I." SRL Constanța contrafăcut, conform căruia agentul economic este plătitor de TVA.

Verificările efectuate la imobilul din oraș Ovidiu, str. A., sediul societății, au stabilit că a fost locuit de unul dintre asociații de drept ai SC "S.I." SRL Constanța, respectiv numita P.D. (fostă P.), și a fost folosit ca depozit en-gros.

Cei doi asociați ai SC "S.I." SRL Constanța, martorii P.D. (fostă P.) și V.G., au declarat că nu au desfășurat activitate comercială în numele și pe seama persoanei juridice, iar martora P.D. a precizat că nu a ridicat de la Administrația Financiară Constanța imprimate cu regim special pentru SC "S.I." SRL Constanța.

Cu ocazia cercetărilor la SC "M." SRL Constanța a fost identificat un set de documente din conținutul căruia a rezultat că furnizorul său SC S.I. SRL are sediul la adresa menționată anterior din mun. Constanța, are ca asociat unic și administrator pe numitul "C.R." și desfășoară, în mod legal, activități de comercializare a produselor petroliere, aspecte contrare documentelor reale identificate.

Printre documentele ce au fost ridicate de la sediul SC "M." SRL Constanța a fost și înscrisul ce s-a pretins a fi Sentința civilă nr. 2666 din 23 august 1994 a Tribunalului Constanța, și care a prezentat elemente vădite de contrafacere, elemente grafice contrastând cu conținutul tipizat al hotărârii judecătorești reale.

Deși inculpata D.E. a pretins în declarațiile sale că nu avea posibilitatea să cunoască statutul ilicit al furnizorului său, hotărârea judecătorească în posesia căreia s-a aflat, nu conținea semnăturile olografe ale membrilor completului de judecată, ceea ce a constituit un indiciu concludent asupra atitudinii nesincere a inculpatei.

Ca urmare a examinării documentelor contabile primare în baza cărora s-au efectuat furnizările de produse petroliere către SC "M." SRL Constanța, s-a stabilit că, în perioada aprilie - august 2002 au fost utilizate facturi fiscale care, în realitate, au fost ridicate în numele SC "C." SRL prin delegatul său "M.P.".

Această situație a rezultat din compararea facturilor de la dosar și care au făcut parte din carnetul facturier, înaintat cu adresa SC H.M. SRL Constanța, carnet ce a fost ridicat la data de 13 decembrie 2000.

Cum a reieșit din adresa D.G.F.P. Constanța nr. 426 din 13 ianuarie 2003 în perioada 17 octombrie 2002 - 22 decembrie 2002 pentru vânzările efectuate în numele SC "S.I." SRL Constanța au fost folosite facturi, ce au fost achiziționate de SC "S.O.S." SRL Constanța.

La dosarul cauzei au fost atașate cererea formulată de numitul I.S., administrator la SC "S.O.S." SRL Constanța și nota de comandă pentru documente fiscale speciale înscrisuri ce dovedesc, indubitabil, faptul că facturile fiscale întocmite în numele SC "S.I." SRL Constanța în perioada 17 octombrie - 22 decembrie 2002, aparțin în realitate SC "S.O.S." SRL Constanța reprezentată de I.S.

Raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 05 martie 2003 a concluzionat că scrisul olograf depus pe 25 de facturi fiscale emise în numele SC "S.I." SRL Constanța aparține inculpatului S.V., iar scrisul olograf depus pe 10 facturi fiscale emise în numele aceluiași furnizor aparține inculpatului C.N.

Conform anexei 18B la expertiza tehnică-contabilă valoarea totală a produselor petroliere "livrate" de către SC S.I. SRL în baza documentelor contrafăcute menționate a fost stabilită la suma de 26.704.347.918 lei.

Referitor la persoana care reprezenta SC "S.I." SRL Constanța în relațiile cu SC "M." SRL conform declarațiilor inculpatei D.E. a fost numitul "C.R.".

Fiind identificat numitul C.R., acesta a afirmat că nu o cunoaște pe inculpata D.E., poziție care, a fost adoptată și de reprezentanta SC "M." SRL persoana reală afirmând că nu are nicio legătură cu persoanele fizice și juridice implicate în prezenta cauză penală.

Numitul C.R. a confirmat faptul că locuiește la adresa ce figurează pe documentele constitutive contrafăcute ale SC "S.I." SRL Constanța, dar la domiciliul său nu a funcționat niciodată o societate comercială sau vreun punct de lucru al acesteia.

Explicația prezenței numelui său în derularea activităților comerciale ilicite a constituit-o pierderea buletinului de identitate. (declarația pe proprie răspundere din data de 18 noiembrie 2002).

Numele de "C.R.", în calitate de reprezentant al SC "S.I." SRL Constanța, a figurat și în operațiunile bancare efectuate prin intermediul B.P.C.T. - C.C. Constanța.

S.C. "M." SRL Constanța a efectuat plata produselor petroliere "livrate" de către SC "S.I." SRL Constanța prin ordine de plată, în conturile pe care furnizorul le avea deschise la B.

Martorele B.I.M., T.M., Ș.D. și G.S., angajate B., au declarat că persoana care s-a prezentat la unitatea bancară sub identitatea de "C.R." și a ridicat sumele de bani virate de SC M. " SRL Constanța a fost inculpatul T.N.

În privința SC S.I. SRL, martora D.D., angajată la B.P. a susținut în fața instanței că inculpatul T.N. se prezenta și ridica bani în numele acestei societăți.

Martora T.M. a declarat că deplasându-se la B. îl vedea pe inculpatul T.N. care ridica bani, și chiar se spunea când venea acest inculpat că "a venit SC S." existând practic o identificare a firmei cu inculpatul.

Martora B.I.M. a declarat că inculpatul T.N. venea la B. și ridica bani în numele SC S.I. SRL.

Depozițiile acestor martore s-au coroborat și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafoscopică 24 februarie 2003, conform căruia scrisul olograf depus pe un număr de 38 chitanțe fiscale și de 30 cereri completate la B., în numele numitului "C.R.", aparține în realitate inculpatului T.N.

Pe parcursul procesului penal inculpatul T.N. a negat orice participare la activitatea ilicită și nu a furnizat niciun fel de date utile pe baza cărora să se stabilească modalitatea de utilizare a sumei de bani ridicate de către acesta.

Raportul de expertiză tehnico-contabilă a reținut că veniturile obținute de SC M. SRL Constanța, ca urmare a tranzacțiilor efectuate cu SC S.I. SRL Constanța, în valoare totală de 22.624.656 lei sunt ilicite și se impune a fi confiscate.

Referitor la "furnizoarea" SC "W.O.I." SRL București s-a stabilit că ar fi "livrat" SC M. SRL Constanța, în perioada 20 iulie 2000 - 29 iulie 2002, produse petroliere în valoare totală de 55.996.828.174 lei (conform anexelor expertizei tehnico-contabile) și figura ca fiind înregistrată la O.R.C. București din anul 1999, cu sediul în București, str. P.

Conform certificatului de înregistrare fiscală, societatea comercială figura ca plătitoare de TVA dar D.G.F.P. București a comunicat, prin adresa din 19 februarie 2003, că SC "W.O.I." SRL nu a depus bilanțuri contabile sau raportări contabile semestriale. Potrivit mențiunilor existente în evidențele O.R.C. asociat unic și administrator a fost cetățeanul irakian I.M.

Urmare verificărilor efectuate la sediul declarat al societății comerciale s-a constatat că imobilul aparținea unei persoane fizice, D.T., care-l deținea din data de 27 ianuarie 2000 și în incinta căruia nu a funcționat niciodată vreo firmă, împrejurare atestată și prin adresa din 07 februarie 2002 a O.R.C. București coroborată cu declarația martorului V.G.

Martorul V.G. a susținut că în anul 1999 i s-a solicitat de persoane de naționalitate arabă să întreprindă demersuri pentru schimbarea denumirii unei societăți comerciale, aceasta urmând să se numească "W.O.I." SRL Constanța și nu deține informații referitoare la activitatea acestei societăți comerciale.

Martora M. (V.) M. a susținut că de multe ori transmitea documente din partea SC M. SRL către SC W.O.I. SRL, dar de fiecare dată, când suna nu răspundea nimeni, și se intra pe automat, nu a văzut niciodată vreun reprezentant al acestei societăți.

Deși în mod legal SC "W.O.I." SRL Constanța nu desfășura activitate, pe parcursul urmăririi penale inculpata D.E. a afirmat că a fost contactată de doi reprezentanți ai acestei societăți, respectiv B.L. și M.P.

La data de 16 ianuarie 2003, în prezența apărătorului, inculpatei D.E. i s-a prezentat fotografia numitei B.L. pe care a indicat-o ca fiind numita "B.L." persoana care reprezenta SC W.O.I. SRL București, și totodată fiindu-i prezentată și fotografia numitului M.P., inculpata D.E. l-a recunoscut ca fiind cel care a contactat-o din partea SC "W.O.I." SRL.

Martora B.V., audiată, a negat însă orice legătură cu SC "M." SRL Constanța susținând că în anul 1998 i-a dispărut buletinul de identitate.

S-a stabilit că SC "W.O.I." SRL București a fost implicată în tranzacțiile cu produse petroliere de către inculpata D.E., pe parcursul derulării contractului pe care SC "M." SRL; Constanța l-a încheiat cu Rafinăria Dărmănești.

Ca urmare a procesării cantității de 3.000 tone benzină de către SC "P." SA - în beneficiul Rafinăriei Dărmănești - (contractul nr. 54 din 06 iunie 2000), prin adresa din 20 iunie 2000 Rafinăria Dărmănești a solicitat prestatorului de servicii ca benzina rezultată să fie eliberată direct către SC "M." SRL Constanța.

Între Rafinăria Dărmănești și SC "M." SRL Constanța a fost încheiat contractul de vânzare nr. 132/2000 având ca obiect furnizarea de benzină în cantitate de 5.000 tone, iar modalitatea de derulare a acestui contract a fost documentată prin facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii existente.

Prin adresa din 24 iulie 2000 pe parcursul derulării acestui contract, inculpata D.E. a solicitat Rafinăriei Dărmănești, ca, din totalul cantității de benzină ce îi revenea conform contractului nr. 132/2000, cantitatea de 709.100 kg să fie facturată direct către SC "W.O.I." SRL București.

Inculpata D.E. a afirmat că inițiativa de a factura benzina în favoarea SC "W.O.I." SRL București ar fi aparținut Rafinăriei Dărmănești, dar afirmațiile sale nu s-au coroborat cu niciun mijloc de probă, iar Rafinăria Dărmănești a infirmat susținerile inculpatei.

La cererea inculpatei D.E., Rafinăria Dărmănești a întocmit, la data de 24 iulie 2000, factura fiscală prin care s-a atestat că a livrat către SC "W.O.I." SRL București cantitatea de 9,1 tone benzină în valoare de 9.182.845.235 lei.

Deoarece inițial Rafinăria Dărmănești facturase benzina în numele beneficiarului SC "M." SRL Constanța, a fost necesar să se procedeze la stornarea primei facturi din 24 iulie 2000 și să se întocmească o nouă factură, cu același număr, dar din data de 04 august 2000, pe care să figureze ca beneficiar SC "W.O.I." SRL București.

Verificările întreprinse atât la Rafinăria Dărmănești cât și la SC "M." SRL Constanța, au stabilit că la data de 31 iulie 2000 între Rafinăria Dărmănești și SC "W.O.I." SRL s-ar fi făcut o compensare cu privire la livrarea unei cantități de produse petroliere în valoare totală de 9.260.580.000 lei, dar la sediul Rafinăriei Dărmănești nu au fost identificate procesul-verbal de compensare și factura de achiziționare a celor patru transformatoare ce au constituit obiectul compensării dintre cele două societăți.

A fost însă identificat NIR-ul din 31 iulie 2000 întocmit de Comisia de Recepție din cadrul Rafinăriei Dărmănești, în baza căruia s-a procedat la compensarea produselor petroliere ce ar fi fost livrate către SC "W.O.I." SRL București.

Dovada faptului că SC "W.O.I." SRL nu a funcționat la sediul social declarat și nu a avut activitate reală a reieșit și din declarațiile angajaților Rafinăriei Dărmănești care au precizat că au avut o corespondență cu SC "W.O.I." SRL București, corespondență care s-a returnat, astfel cum a rezultat din copia plicului transmis poștal.

În apărarea sa, inculpata D.E. a afirmat că SC W.O.I. SRL București a avut relații comerciale independente de implicarea societății pe care o administra, anterior lunii iulie 2000.

S-a stabilit că SC "W.O.I." SRL București a lansat Rafinăriei Dărmănești o comandă în luna martie 2000 pentru livrarea de concentrat aromatic.

Comanda prin care se solicita livrarea produsului petrolier a fost scrisă în numele SC "W.O.I. " SRL București de către martora C.A.M.A., precum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 07 aprilie 2003.

Martora C.A.M.A. a declarat că în perioada septembrie 1999 - septembrie 2000, a fost angajată, în calitate de secretară, la SC "M." SRL Constanța, iar inculpata D.E. i-a solicitat să completeze comanda în litigiu în numele SC "W.O.I." SRL București, inculpata dictându-i și datele consemnate în nota de comandă. Mențiunile pe care le completa la ordinele de plată erau cele pe care i le spunea inculpata D.E., iar cu aceste ordine de plată se achitau facturi.

Martora C.A.M.A. a mai declarat că în perioada în care a fost angajată la SC "M." SRL Constanța nu a cunoscut nicio persoană pe nume de B.V.

Martorul N.M.Ș., contabil în cadrul SC ''M." SRL Constanța, a declarat că la cererea inculpatei D.E. a completat chitanțe de casă în numele SC "W.O.I." SRL București, afirmații care au fost confirmate și de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 24 februarie 2003. Din conținutul acestui raport a mai reieșit că semnăturile depuse la rubrica "casier" pe cele 22 chitanțe, emise în numele SC "W.O.I." SRL au fost executate de către martorul N.M.Ș.

Martorul N.M.Ș. a declarat că inculpata D.E. îi spunea ce anume sume de bani trebuie virate furnizorilor, iar el completa aceste sume pe ordinele de plată.

Alături de martorii indicați (N.M.Ș. și C.A.M.A.), au mai completat documente fiscale în numele S.C, "W.O.I." SRL și inculpații S.V., C.N. și C.A.

Martorul M.I., economist la SC M. SRL, a declarat că inculpata D.E. i-a dat și lui să înregistreze în contabilitate facturi emise de "W.O.I." SRL în calitate de furnizor către SC M. SRL, iar SC W.O.I. SRL a avut întotdeauna calitatea de "furnizor" iar SC M. de "beneficiar". Îl vedea pe inculpatul S.V. la firmă, care venea chiar de 2 - 3 ori pe săptămână, dar nu știe motivul.

Raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 04 februarie 2003 a stabilit că înscrisul olograf depus pe un număr de 10 facturi fiscale emise în perioada 02 martie 2001 - 23 octombrie 2001 de către SC "W.O.I." SRL în beneficiul SC "M." SRL Constanța a fost executat de inculpatul C.N.

Raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 04 februarie 2003, a stabilit că un număr de 41 facturi fiscale emise în numele SC "W.O.I." SRL în perioada 25 martie 2001 - 28 decembrie 2001 au fost completate de către inculpatul S.V.; scrisul olograf ce completează factura fiscală din 15 septembrie 2001 emisă în numele SC "W.O.I." SRL București aparține inculpatului S.V., iar scrisul olograf depus pe un număr de 9 facturi fiscale emise de SC W.O.I. SRL a fost executat de inculpatul C.N.

Raportul de constatare tehnico-științifică din 18 martie 2003 a concluzionat că scrisul olograf depus pe avizele de însoțire a mărfii emise de SC "W.O.I." SRL către SC "M." SRL Constanța în perioada iulie - septembrie 2001 aparține inculpatului S.V., totodată, inculpatul S.V. a fost cel care a completat și chitanțele fiscale emise în numele SC "W.O.I."SRL București în perioada septembrie - decembrie 2001.

Raportul de constatare tehnico-științifică din 17 februarie 2003 a stabilit că scrisul olograf și semnăturile de pe documentele și tipizatele de cerere pentru deschidere cont persoane juridice SC W.O.I. SRL - specimen de semnături - aparține inculpatului C.A.

Examinarea grafoscopică din 17 februarie 2003 a stabilit că scrisul olograf existent pe toatele filele cec menționate, a fost executat de inculpatul C.A., iar semnăturile aflate la poziția trăgătorului au fost executate de către același inculpat.

Aceste mijloace de probă, rapoartele de constatare tehnico-științifice, au demonstrat fără echivoc că inculpații S.V., C.N. și C.A. au intenționat prin întocmirea în fals, a documentelor de achiziție a produselor petroliere, să ascundă reala proveniență ilicită a acestora și, prin aceste manopere să confere aparența de legalitate "achizițiilor" ce ar fi fost efectuate de către SC "M." SRL Constanța.

Inculpata D.E., prin activitatea desfășurată, a dovedit faptul că a acceptat și a contribuit în mod direct, la utilizarea acestei metode de a achiziționa produse petroliere.

Depozițiile martorilor N.M.Ș. și C.A.M.A., coroborate cu celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei, au dovedit că acțiunile lor au fost determinate în mod intenționat de către inculpata D.E., administrator al SC M. SRL Constanța, astfel că în aceste condiții, completarea înscrisurilor în numele SC "W.O.I." SRL București de către cei doi se constată a se fi realizat fără vinovăție.

Referitor la acțiunile întreprinse fără vinovăție de către martorii N.M.Ș. și C.A.M.A., determinate însă cu intenție de către inculpata D.E., se va reține comiterea de către aceasta a participației improprii la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Ca urmare a verificărilor efectuate la B.T. SA - Suc. Constanța, s-a stabilit că reprezentantul SC "W.O.I." SRL București, care avea drept de semnătură, se numea "M.P.".

Procedându-se la examinarea grafoscopică a scrisului olograf ce a completat rubricile tipizatului de cerere pentru deschidere de cont, a rubricilor tipizatelor "specimen de semnături" către B.T. - Suc. Constanța, precum și grafismele ce aparțin semnăturilor depuse pe tipizatul de cerere pentru deschidere de cont persoane juridice, prin Raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopice din 17 februarie 2003 s-a concluzionat că scrisul olograf și semnăturile de pe documentele menționate aparțin inculpatului C.A.

Mijloacele de probă științifice care au dovedit reala identitate a pretinsului "M.P." s-au coroborat cu declarațiile angajatelor B.T. - Suc. Constanța, martorele S.G., casieră, C.R.M. și M.T. care, în declarațiile lor au recunoscut în albumul de fotografii, pe inculpatul C.A. ca fiind persoana căreia i s-au înmânat banii din contul SC "W.O.I." SRL și care s-a prezentat la bancă la ghișeu sub identitatea de "M.P.", ca și pe inculpații S.V. și D.E., care se prezentau la bancă.

Martora S.G. a declarat că inculpatul C.A. ("M.P.") venea la B.T. în numele SC W.O.I. SRL, iar despre coinculpații S.V., a arătat că era doar prezent, și D.E., pe care a văzut-o efectuând operațiuni.

Martora M.T. a declarat că inculpatul C.A. "M.P." venea chiar și de 2 - 3 ori pe săptămână.

Concluziile examinării fotografiilor judiciare de către cele trei martore au fost sunt consemnate în procesul-verbal de la dosar.

Pornindu-se de la depozițiile celor trei angajate ale B.T., - Sucursala Constanța, s-a procedat la examinarea grafoscopică a filelor de cec emise în numele SC "W.O.I." SRL de către pretinsul "M.P.".

Filele de cec au fost atașate la dosarul cauzei la dosar, conform procesului-verbal de predare-primire din 06 martie 2003 încheiat între B.T. - Sucursala Constanța și organele de cercetare penală.

Raportul de constatare grafoscopică din 17 februarie 2003 a concluzionat în sensul că scrisul olograf existent pe toate filele cec menționate a fost executat de către inculpatul C.A., iar semnăturile aflate la poziția trăgătorului au fost executate de către același inculpat.

Atât organele de cercetare penală cât și prin expertiza tehnică-contabilă s-a procedat la verificarea imprimatelor cu regim special care au fost utilizate de către inculpați în numele SC "W.O.I." SRL pentru efectuarea livrărilor către SC "M." SRL Constanța.

Fiind audiat martorul M.P. a susținut că îl cunoaște numai pe inculpatul C.B.S. cu care îi este vecin, nu a auzit niciodată de SC M. SRL, nu a administrat niciodată vreo societate comercială.

Din conținutul adresei R.H. SA a rezultat faptul că inculpații S.V., C.N. și C.A. au folosit facturi fiscale și chitanțe ce aparțin altor societăți tocmai cu intenția de a ascunde proveniența bunurilor a căror livrare sau plată se atesta prin aceste documente.

Astfel, facturile fiscale au fost achiziționate de către SC "R.E." SRL București, facturile fiscale au fost achiziționate de către SC "C.D." SRL București, chitanțele fost achiziționate de către SC "G.M.C." SRL București.

Referitor la veniturile-obținute din tranzacțiile cu SC "W.O.I." SRL de către SC M. SRL, Constanța, expertiza tehnică-contabilă a stabilit faptul că acestea sunt ilicite iar valoarea acestor venituri ilicite s-a stabilit a fi de 63.813.416.445 lei.

Conform evidențelor contabile ale SC "M." SRL Constanța, la data de 16 aprilie 2000 această societate ar fi achiziționat 24 tone motorină de la SC "G.M.C." SRL București, societate ce a fost autorizată să funcționeze în anul 1998, asociat unic și administrator fiind cetățeanul irakian M.A.M.

Prin adresa din 10 iunie 2002 Administrația Finanțelor Publice București, sector 1, a comunicat că această societate nu a depus bilanțuri și raportări semestriale pentru perioada 2000 - 2002, iar la sediul declarat, organele de poliție au constatat că la adresa menționată nu funcționează nicio persoană juridică și nici nu locuiesc cetățeni de naționalitate arabă (proces- verbal și declarația martorei L.G.).

Din examinarea din 25 februarie 2003 a R.H. SA, a reieșit că factura, în baza căreia s-a livrat motorină către SC "M." SRL Constanța nu face parte din formularele tipizate cu regim special ridicate de la SC "G.M.C." SRL București.

Caracterul ilicit al achiziției produsului petrolier de către SC M. SRL a reieșit și din raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 05 aprilie 2003 care a stabilit că cele două facturi fiscale emise de către SC "G.M.C." SRL București precum și chitanța de încasare a contravalorii produselor a fost executată de inculpatul S.V.

Raportul de expertiza tehnică-contabilă, efectuat în faza de urmărire penală a precizat că SC "M." SRL Constanța a obținut în mod ilicit suma de 155.634.556 lei ce a constituit venit rezultat din achiziția cantității de produs petrolier de la SC G.M.C. SRL București.

Prin factura din 13 decembrie 2000 înregistrată în evidențele contabile ale SC "M." SRL Constanța, s-a atestat și achiziționarea cantității de 8,227 tone motorină de la SC "C." SRL Constanța în valoare de 103.465.358 lei.

Întrucât societatea comercială furnizoare nu era înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului (adresa O.R.C. Constanța nr. 63158 din 15 ianuarie 2003), s-a constatat că prin întocmirea în fals a documentelor de achiziție a cantității de produs petrolier s-a urmărit ascunderea provenienței ilicite a produsului.

Raportul de constatare grafoscopică din 05 aprilie 2003 a concluzionat că atât factura de achiziție a motorinei cât și chitanțele fiscale prin care SC "C." SRL Constanța a încasat contravaloarea acestei facturi au fost întocmite în fals de către inculpatul S.V.

Referitor la furnizorii SC "S." SRL Bârlad, SC "L." Constanța, SC "J." SRL București, care figurează în evidențele contabile ale SC "M." SRL Constanța ca fiind persoane juridice de la care s-au cumpărat cantități importante de produse petroliere, cercetările penale au dovedit că, în fapt acestea reprezintă societăți comerciale "fantomă" întrucât nu au fost cunoscute cu activitate.

SC "J.C." SRL București ar fi fost reprezentată, potrivit declarațiilor inculpatei D.E., de către numitul L.P., dar s-a constatat că persoana cu această identitate de "L.P." nu a fost implicată direct sau indirect în raporturile comerciale dintre cele două societăți și nici nu a reprezentat societăți comerciale.

Martorul L.P. a declarat că nu a cunoscut-o niciodată pe inculpata D.E. iar în perioada 1994 - 1996, în împrejurări necunoscute, și-a pierdut buletinul de identitate, astfel încât este posibil ca persoane necunoscute să se fi folosit de identitatea sa, declarația martorului coroborându-se și cu adresa I.P.J. Vrancea din care a reieșit că L.P., în vârstă de 32 de ani, lucrează ca zugrav la SC "C." SA Focșani, nu posedă permis de conducere și nici pașaport valabil.

În evidențele contabile ale SC M. SRL Constanța a fost identificată și factura fiscală din 05 iulie 2000, conform căreia SC ''B.C." SRL București i-ar fi livrat trei motoare electrice în valoare totală de 4.403.000.000 lei.

Din adresa din 20 februarie 2003 a Administrației Finanțelor Publice, sector 6, a reieșit că SC "B.C." SRL nu a depus, de la data înființării, respectiv 26 aprilie 2000, bilanț contabil, raportare contabilă, deconturi TVA și declarații privind obligațiile fiscale de plată la bugetul statului.

Din fișa persoanei juridice emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului rezultă că activitatea principală consemnată în obiectul persoanei juridice B.C. SRL București este comerțul cu ridicata cu cafea, ceai, cacao și condimente.

Având în vedere inexistența faptică a societății, precum și obiectul de activitate al acesteia, nu rezultă date și indicii certe privitoare la posibilitățile reale de vânzare a celor trei motoare electrice și, cu atât mai puțin, compensarea datoriilor cu produse petroliere, existând dubii cu privire la derularea de relații între această societate și SC M. SRL.

De altfel SC "M." SRL Constanța a achitat c/valoarea celor trei motoare electrice prin două foi de vărsământ, la data de 19 iulie 2000 și de 20 iulie 2000 în conturile D.B.

Raportul de expertiză tehnică-contabilă efectuată în faza de urmărire penală, a concluzionat că evidența contabilă a SC "M." SRL Constanța nu reflectă operațiuni cu caracter licit, iar o parte din veniturile obținute au proveniență ilicită.

Caracterul contrafăcut al documentelor primare emise de către "furnizorii" SC "C." SRL, SC "G.M.C." SRL București, SC "S.I." SRL și SC "W.O.I." SRL a fost dovedit prin probatoriul științific și testimonial administrat în cauză.

Documentele primare analizate au fost procurate de la distribuitorii autorizați de formulare cu regim special, fie de către cei patru furnizori (SC "C." SRL, SC "G.M.C." SRL, SC "S.I." SRL și SC "W.O.I." SRL), fie de către alte societăți, dar utilizate, în parte, de către furnizorii analizați.

Pe parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, niciunul dintre inculpații cercetați în cauză nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor ce li s-au reținut în sarcină.

Inculpatul U.V.C. a declarat că, în jurul orelor 3.00, în noaptea respectivă când a plecat din orașul Basarabi, a hotărât să se deplaseze pe drumul de pământ de pe marginea Canalului Dunăre - Marea Neagră (unde a fost identificat de către organele de poliție), întrucât nu avea achitată polița de asigurare a autovehiculului pentru anul 2003 și constatase că, pe șoseaua națională, patrula un echipaj al poliției rutiere care nu era din orașul Basarabi.

Conform adresei din 09 ianuarie 2003 a I.P.J. Constanța - Serviciul Poliției Rutiere, la data de 06 ianuarie 2003 serviciul de patrulare dintre localitățile Valu lui Traian - Basarabi - Poarta Albă a fost asigurat de agentul șef M.L. până la orele 24.00 când a încetat activitatea (raportul lucrătorului de poliție).

Inculpatul S.V. a explicat prezența petelor de motorină pe obiectele sale de îmbrăcăminte prin aceea că în ziua de 05 ianuarie 2003, ar fi cumpărat motorină de la diverși conducători auto.

Fratele inculpatului S.V., martorul S.C., a declarat că, în ziua de 06 ianuarie 2003 inculpatul a afirmat că merge în vizită la sora lui care locuiește în Constanța, iar inculpatul era îmbrăcat "frumos, având hainele bune", ceea ce exclude varianta prezentată de inculpat în timpul anchetei penale. Din dorința de a șterge canistra, inculpatul i-ar fi solicitat conducătorului auto o cârpă și, în aceste condiții, a deschis portiera din partea dreaptă a autovehiculului.

Modalitatea de apărare aleasă de acest inculpat confirmă însă contactul pe care l-a avut cu autovehiculul implicat în furt iar varianta prezentată cu privire la achiziționarea motorinei urmează să fie înlăturată întrucât inculpatul nu a justificat scopul achiziționării combustibilului, împrejurările care l-au determinat ca dimineața, la orele 7.00 - 8.00, să fie nevoit să cumpere motorină (declarațiile martorilor propuși în apărare A.M. și G.D).

Este imposibil de explicat condițiile în care cei doi martori l-au văzut pe inculpatul Ș.M. cumpărând motorină dimineața, la orele 7.00, în condițiile în care inculpatul însuși a afirmat că a achiziționat produsul petrolier în jurul orelor 14.30 - 15.00.

În condițiile în care inculpatul Ș.M. a afirmat că și-ar fi petrecut noaptea la domiciliul său împreună cu finii săi, martorii C.C. și C.D., declarația martorei C.C. contrazice apărarea inculpatului.

În raport de materialul probator administrat în cauză și din care rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului Ș.M. în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, se vor înlătura depozițiile nesincere ale martorilor audiați în apărare pentru acesta și anume C.C., P.E., P.C., Ș.R., C.D. care au declarat că inculpatul și soția acestuia s-ar fi aflat în vizită, în com. P. A., la domiciliul său și și-au petrecut noaptea de 06/07 ianuarie 2003 la locuința finilor.

În faza de judecată a fost întocmit Raportul de expertiză criminalistică din 30 august 2007 întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, care a confirmat concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică efectuate în faza de urmărire penală, și a concluzionat că inculpatul S.V. a completat facturile fiscale, a mai completat și avizele de însoțire a mărfii emise de către SC W.O.I. SRL către SC M. SRL, a mai completat chitanțele fiscale emise de SC W.O.I. SRL către SC M. SRL, facturi fiscale, chitanțele fiscale emise de către SC G.M.C. SRL către SC M. SRL, chitanțele fiscale emise de SC C. SRL către SC M. SRL.

S-a mai constatat că inculpatul C.N. a completat facturile fiscale din 02 martie 2001.

S-a mai constatat că inculpatul C.A. a semnat la anumite poziții cererile de comunicare a specimenelor de semnături, semnăturile aflate pe cele două acte la pozițiile "specimen de semnătură" și "semnătură titular de cont", ca și cele 146 file cec (pe numele "M.P.").

S-a mai concluzionat că inculpatul T.N. a completat/scris chitanțele fiscale și cererile completate pe numele de "C.R.".

Raportul de expertiză criminalistică din 29 decembrie 2008 întocmit de Ministerul Justiției - Institutul Național de Expertize Criminalistice București, a concluzionat:

- inculpatul S.V. a completat facturile fiscale din 03 iunie 2002, din 30 august 2002, din 17 octombrie 2002, din 22 decembrie 2002; facturile fiscale cu seria CCC și numerele 00000, au fost completate de inculpatul C.N. O serie de chitanțe au mai fost completate de inculpatul T.N.

- cele 30 cereri olografe pe numele de "C.R." datate 31 mai 2002, 18 mai 2002, 20 mai 2002, 21 mai 2002, 22 mai 2002, 23 mai 2002, 24 mai 2002, 27 mai 2002, 28 mai 2002, 29 mai 2002, 30 mai 2002, 05 mai 2002, 03 mai 2002, 07 iunie 2002, 10 iunie 2002, 11 iunie 2002, 18 iunie 2002, 21 iunie 2002, 04 iulie 2002, 06 iulie 2002, 07 iulie 2002, 22 iulie 2002, 25 iulie 2002, 26 iulie 2002, 31 iulie 2002, 01 august 2002, 01 august 2002, 07 august 2002, 06 august 2002, 02 august 2002, au fost scrise de inculpatul T.N.

- facturile fiscale din 02 martie 2001, din 07 octombrie 2001, din 18 septembrie 2001, din 19 septembrie 2001, din 19 septembrie 2001, din 29 septembrie 2001, din 05 octombrie 2001, din 12 octombrie 2001, din 15 octombrie 2001, din 23 octombrie 2001 au fost completate de inculpatul C.N.;

- cele trei formulare tipizate intitulate "Aviz de însoțire a mărfii" emise de SC W.O.I. SRL către SC M. SRL în perioada iulie - septembrie având seria Q și numerele 0000 au fost completate de inculpatul S.V.;

- rubricile din primul chenar ("titular/nume","adresa","act de identitate" al formularelor intitulate "Specimen de semnătură" ce poartă data 08 martie 2001 au fost completate de inculpatul C.A.

- cererea pentru deschidere cont persoane juridice "Către B.T. SA Sucursala Constanța", două înscrisuri intitulate "Specimen de semnături" ce poartă data de 08 martie 2001, act constitutiv întocmit în vederea constituirii SC P.B. SRL, act adițional al SC P.B. SRL, procură ce prezintă încheierea de autentificare din 24 februarie 2001 la BNP C.P. au fost semnate de inculpatul C.A.

- file cec aflate la dosar au fost semnate la poziția "trăgător" de inculpatul C.A. ca și facturi fiscale care au fost completate de inculpatul S.V.

Nu pot fi reținute obiecțiunile formulate ca și raportul de expertiză grafoscopică întocmite de către expertul parte P.L., care a prezentat un alt punct de vedere, în sensul nevinovăției inculpaților în completarea facturilor fiscale și a chitanțelor, din partea societăților comerciale "furnizoare".

Raportul de expertiză criminalistică din 30 august 2007 întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, ca și Raportul de expertiză criminalistică din 29 decembrie 2008 întocmit de Ministerul Justiției - Institutul Național de Expertize Criminalistice București, de către 3 experți, au fost efectuate de către instituțiile specializate de la nivelul cel mai înalt, din țară, abilitate a întocmi astfel de expertize, la efectuarea lor au fost respectate drepturile procesuale ale părților conform art. 6 C. proc. pen., cu invitarea expertului-parte, ca și dispozițiile art. 7 alin. (1) O.G. nr. 75/2000, susținerile lor coroborându-se cu materialul probator existent la dosar, confirmând și concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică efectuate în faza de urmărire penală.

Față de aceste considerente, neconstatându-se motive de nulitate absolută în sensul disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se va respinge ca nefondată cererea de constatare a nulității absolute a rapoartelor de expertiză grafoscopică efectuate în cursul procesului penal, formulată de inculpatul S.V., prin apărător.

Se rețin în parte și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, petrol-gaze, întocmit la 11 septembrie 2007 de expert B.A., care face referire la împrejurarea că parametrii tehnici ai motorinei prelevate din rezervorul de la Ovidiu conform rapoartelor de încercări nr. 79 și 80 din 09 ianuarie 2003 se încadrează în parametrii prevăzuți de specificația transmisă de SC P. pentru motorinele transportate prin conducta Ploiești - Constanța cât și în SR EN 590 și care a confirmat constatările efectuate în faza de urmărire penală.

Situația de fapt prezentată și reținută de instanță a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procesele-verbale de constatare și de cercetare la fața locului întocmite de lucrătorii de poliție, Postul de Poliție Basarabi; raport de expertiză contabilă, din faza de urmărire penală; procesele-verbale de verificare a bazinelor situate în incinta SC L.M.S. SRL și rapoarte de încercări de constatare a naturii și provenienței motorinei sustrase din 09 ianuarie 2003; desfășurătoarele rețelelor de telefonie mobilă C. și O.; depozițiile martorilor P.L., angajații și agenți de pază, la SC L.M. S.I., L.D., P.C., P.G., H.D.,P.D., N.V., C.M., E.M., angajatele B.T., S.G., C.R., M.T., angajatele B.Ș.D., T.M., B.I., G.S., a martorilor M.P., B.V., D.T., C.A.M.A., a contabililor SC M. SRL, M.I., N.M.Ș., M. (V.) M., G.C.; procesele -verbale de confruntare între inculpați; raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 05 martie 2003, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 24 februarie 2003, raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 07 aprilie 2003; raport de constatare tehnico-științifică din 24 februarie 2003; raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 04 februarie 2003; raport de constatare tehnico-științifică din 04 februarie 2003; raport de constatare tehnico-științifică din 18 martie 2003; raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 17 februarie 2003; expertiză grafoscopică nr. 35223 din 17 februarie 2003; raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 05 aprilie 2003; raport de constatare grafoscopică din 17 februarie 2003; raportul de expertiză criminalistică nr. 271 din 30 august 2007 întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, raportul de expertiză criminalistică din 29 decembrie 2008 întocmit de Ministerul Justiției -Institutul Național de Expertize Criminalistice București; declarațiile inculpaților din faza de urmărire penală.

În legătură cu cererile formulate de către apărătorii inculpaților, de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale pentru că li s-a încălcat dreptul la apărare, respectiv că urmărirea penală s-a efectuat de către un organ necompetent, și că ar fi incompletă, se constată că instanța de judecată prin încheierile de ședință din data de 22 mai 2003 și respectiv din 13 mai 2004, ca și prin încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2006 s-a pronunțat motivat asupra acestor aspecte, prin respingerea cererilor ca nefondate, în temeiul disp. art. 300 alin. (1), (2) C. proc. pen., sau art. 332 C. proc. pen. ori art. 333 C. proc. pen., neconstatându-se vreun caz de nulitate absolută, sau relativă, astfel că nu se mai impune reluarea examinării cererilor.

Aceste cereri reluate în faza dezbaterilor de către apărătorii inculpaților, au fost respinse, nefiind întemeiate.

Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2003, fiind analizată regularitatea sesizării instanței, în temeiul disp. art. 300 alin. (1), (2) C. proc. pen. instanța motivat și amplu a respins cererea inculpaților de restituire a cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Această încheiere de ședință a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 397/P din 06 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța (Dosar nr. 570/P/2003) prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Prin încheierea de ședință din data de 13 mai 2004, instanța de judecată motivat a respins ca nefondate cererile formulate de inculpați privind restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 332 C. proc. pen. când cercetarea penală se efectuează de către un organ necompetent și în temeiul art. 333 C. proc. pen. pentru completarea urmăririi penale. Această încheiere a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 380/P din 25 mai 2004 a Curții de Apel, Constanța, care a respins ca inadmisibil recursurile declarate de către inculpații S.V. și D.E.

Prin încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2006, instanța de judecată motivat a respins în baza art. 332 - 333 C. proc. pen. cererea de restituire a cauzei la procuror, formulată din nou de către inculpați, bazată pe aceleași temeiuri, ca nefondată având în vedere cele două încheieri pronunțate anterior și care au intrat în autoritatea de lucru judecat din punct de vedere al aspectelor invocate.

La dosarul cauzei s-a depus Decizia nr. 3888/din data de 04 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, (Dosar nr. 2549/36/2007) privind relațiile SC M. SRL cu unii furnizori printre care și SC S.I. SRL Constanța și SC W.I. SRL București, în perioada septembrie 2000 - decembrie 2002. A fost admis recursul declarat de SC M. SRL, s-a modificat în parte Sentința civilă nr. 223/CA din 17 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, și a fost anulată Decizia nr. 269 din 21 septembrie 2007 emisă de M.E.F. - A.N.A.F. - Direcția de soluționare a contestațiilor și Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 emisă de D.G.F.P. Constanța. A fost obligată pârâta D.G.F.P. Constanța să restituie reclamantei SC M. SRL "Slobozia" sumele încasate în baza actelor menționate și anulate.

Instanța de fond nu a ținut seama de această hotărâre, în considerarea disp. art. 22 alin. (2) C. proc. pen. care stabilește în mod imperativ că hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. De altfel dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție privește o cauză din domeniul contencios administrativ și fiscal.

Referitor la încadrările juridice ale faptelor, s-a avut în vedere că în cauză nu se poate reține comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. întrucât înscrisurile falsificate au fost facturi fiscale, chitanțe emanate de la persoane juridice private, societăți comerciale cu capital privat, neîntrunind cerințele ca acestea să fie considerate înscrisuri oficiale în accepțiunea dispozițiilor art. 150 alin. (2) C. pen. Aceste înscrisuri nu au fost emise de către o unitate dintre cele la care se referă art. 145 C. proc. pen., astfel că respectivele înscrisuri constituie înscrisuri sub semnătură privată.

În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., s-a constatat că în cazul acestei infracțiuni conținutul său este absorbit de conținutul constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care presupune și folosirea înscrisului sau încredințarea înscrisului altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice în privința inculpaților S.V., C.N., C.A., T.N., pentru fiecare din infracțiunile prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Ținând seama de aceleași considerente, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata D.E. din infracțiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 31 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 290 C. pen. și de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În considerarea împrejurării că Legea nr. 21/1999 este abrogată, noua lege conținând dispoziții mai favorabile, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus în privința inculpaților S.V., C.N., C.A. și D.E. pentru fiecare schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1999, în infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Totodată, ținând seama de modificările legislative actuale, respectiv renumerotarea textului de lege, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata D.E. din infracțiunea prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de fals intelectual la Legea contabilității prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 289 C. pen. în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Referitor laturii civile a cauzei, SC P. SA Ploiești, cu adresa din 15 ianuarie 2003 a adus la cunoștință că autotractorul cu cisternă marca I., găsit abandonat în noaptea de 6/7 ianuarie 2003 lângă conducta magistrală de motorină Ploiești - Constanța, produsul fiind motorină EN590, pe acea conductă a vehiculat acest produs de calitatea indicată astfel cum a fost analizat, contravaloarea celor 23.346 litri motorină (proces-verbal din 9 ianuarie 2003) era de 535.627.350 lei, contravaloarea reparației conductei fiind 4.060.327 lei.

Cantitatea sustrasă a fost recuperată.

La 3 iunie 2003, aceeași parte civilă, cu adresa nr. E/594, la cercetarea judecătorească și-a menținut pretențiile civile, și anume 7.273.719.877 lei, alcătuită din suma de 7.269.659.550 lei contravaloarea cantității de 3.758.693 litri motorină EN 590 sustrasă pentru intervalul 12 noiembrie 2002 - 2 ianuarie 2003 (defalcată pe zile și preț), și suma de 4.060.327 lei contravaloare reparație conductă. Aceeași parte civilă a menționat că, în realitate, cantitatea de motorină sustrasă este, de regulă, mai mică decât pierderile din conductă, aceasta, perforată, permițând scurgeri și infiltrări în sol.

În dovedirea pretențiilor civile, partea a atașat adresele despre care s-a făcut vorbire (nr. 952 din 15 ianuarie 2003, nr. 6527 din 10 aprilie 2003, nr. 619 din 12 aprilie 2003 privind sustragerile de motorină perioada 12 noiembrie 2002 - 2 ianuarie 2003 din conducta magistrală amintită în zona Basarabi, cantitățile, prețul, evaluare prejudiciu, raportul de încercare nr. 85 din 9 ianuarie 2003 al SC O.T. SA Constanța.

În legătură cu caracteristicile motorinei sustrase, s-au atașat bonul de predare-primire nr. 24.654 din 9 ianuarie 2003 privind cantitatea de 23.346 litri motorină recuperată, calculul contravalorii reparației conductei Constanța - Valea Seacă, aceasta la data de 7 ianuarie 2003.

Judecătorul fondului, coroborând materialul probator care a evidențiat activitatea infracțională a inculpaților, referitor apărării acestora, susținută pe baza și a expertizei contabile-judiciare de la cercetarea judecătorească, respectiv că acesta nu a avut la dispoziție, din partea lichidatorului judiciar, toate documentele solicitate, astfel neexistând prejudiciu, iar operațiunile SC M. SRL au fost legale, au fost înlăturate, în procesul penal a fost introdus în cauză lichidatorul judiciar R.C. SPRL București, SC P. SA Ploiești fiind în faliment (adresa ORC - Sentința comercială nr. 511 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Prahova).

Ca atare, privindu-i pe inculpații U.V.C., S.V., C.I., S.M., în sarcina lor prejudiciul cert (contravaloarea cantității de 23.346 kg motorină sustrasă și recuperată) este de 539.687.677 lei, iar contravaloarea reparației conductei este 4.060.327 lei.

În sarcina inculpatului V.V., s-a reținut ca prejudiciu, suma de 7.273.719.877 lei, din care 7.269.659.550 lei contravaloarea furturilor la care a participat, în calitate de coautor în perioada 12 noiembrie 2002 - 7 ianuarie 2003, din acesta 539.687.677 lei recuperându-se, iar 4.060.327 lei reprezintă contravaloare reparație conductă.

Privindu-i pe inculpații S.V., C.N., C.A., D.E., C.B.S., complici la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, aceștia au cauzat un prejudiciu de 7.269.659.550 lei contravaloarea furturilor perioada 12 noiembrie 2002 - 7 ianuarie 2003, respectiv 3.758.693 litri motorină EN 590 și 4.060.327 lei contravaloarea reparației conductei perforată, din care s-a sustras motorina.

În ce privește valoarea totală a produsului petrolier a cărei proveniență ilicită a fost disimulată de către cei de mai sus și de inculpatul T.N., aceasta a fost stabilită la 82.987.864.470 lei, suma fiind rezultatul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, pentru ea dispunându-se, în baza art. 118 lit. a) C. pen., cu referire la art. 25 din Legea nr. 656/2002, confiscarea.

Referitor plângerii inculpatului S.V. împotriva ordonanței din 5 februarie 2003 și a procesului-verbal de sechestru din 13 februarie 2003 în legătură cu apartamentul proprietatea sa, aceasta a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței, au declarat apeluri inculpații C.I., S.M., S.V., S.V., C.N., C.A., T.N., D.E., U.V.C., C.B.S., V.V. și partea responsabilă civilmente SC M. SRL, în dezvoltarea motivelor de apel susținându-se nelegala sesizare a instanței, nelegala urmărire penală, nelegala condamnare, greșita individualizare a pedepselor.

Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 743/36/2009, prin Decizia penală nr. 93 din 28 octombrie 2009, a admis toate apelurile, a desființat sentința și în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea disp. art. 209 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel reținând, în esență, că potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 207/2000, aprobată prin Legea nr. 456/2001, art. 27 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. s-a modificat în sensul că "judecata în primă instanță a infracțiunii de spălare de bani este de competența tribunalului", iar în baza art. 209 alin. (3) C. proc. pen., modificat prin art. 5 din Legea nr. 169/2002, urmărirea penală se efectuează, obligatoriu, de către procuror.

În cauză, prin referatul din 9 aprilie 2003, Serviciul cercetări penale IPJ Constanța a propus extinderea cercetărilor, printre altele, și pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, iar prin Rezoluția nr. 12/P/2003 din 9 aprilie 2003, procurorul a dispus extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale față de inculpații S.V., C.N., D.E., C.A., T.N., pentru această infracțiune.

La aceeași dată, s-a pus în mișcare urmărirea penală a celor cinci inculpați pentru această infracțiune, cu aplicarea art. 13 C. pen., fără însă a se indica probele ce urmau a se administra și fără a delega poliția judiciară în vederea efectuării vreunei probe.

La 17 aprilie 2003, prin referat de terminare a urmăririi penale, s-a propus declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, susținându-se că prin activitatea concretă desfășurată de inculpații menționați, urmare unei înțelegeri prealabile de a se asocia, au introdus în circuitul comercial mărfuri de proveniență ilicită în valoare de 155.799.156.478 lei, iar prin manoperele folosite s-a reușit valorificarea, în final conferindu-se aparența de licit, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (19) pct. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1999.

La 21 aprilie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a emis rechizitoriul și cu privire la această infracțiune, ceea ce înseamnă că procurorul, în numai 4 zile, nu a efectuat urmărirea penală și nu a delegat motivat, o asemenea activitate organului de cercetare penală, iar dreptul la apărare a fost încălcat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 797 din 2 martie 2010, a admis recursul declarat de parchet împotriva deciziei pronunțată în apel, a casat decizia și a trimis cauza la aceeași instanță de apel, pentru continuarea judecății, instanța de recurs, în esență, reținând că urmărirea penală pentru infracțiunea de spălare de bani a fost legal efectuată de procuror, inculpații, pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1999 (vechea reglementare), cu aplicarea art. 13 C. pen., fiind audiați, la 10 aprilie 2003 D.E., C.A., T.N. și la 14 aprilie 2003, inculpații S.V. și C.N.

S-a mai reținut că la 16 aprilie 2003, celor 5 inculpați li s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezența apărătorilor aleși, procesele-verbale fiind semnate deci, fiind prezenți și avocații lor, cu această ocazie ei precizând că nu au cereri sau probe noi, cu excepția inculpaților S.V. și C.N. care le-au rezervat dreptul de a solicita probe noi în fața instanței. La 21 aprilie 2003 s-a emis rechizitoriul și s-a dispus trimiterea în judecată.

Ca atare, începând cu 9 aprilie 2003, urmărirea penală s-a efectuat în integralitate de către procuror, nefiind, deci incidente disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. fiind respectate normele procesuale relative la competența materială.

În ce privește celelalte nulități invocate de apărarea inculpaților, instanța de recurs a reținut că sunt relative, invocarea lor trebuia însoțită de susținerea vătămării aduse, a dovezii pe care, eventual s-ar sprijini. Totodată, pe parcursul urmăririi penale a fost respectat dreptul la apărare, cercetarea judecătorească s-a întins pe parcursul a 6 ani, s-au administrat probele nemijlocit, s-au încuviințat probe noi, astfel că inculpații au avut parte de proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În instanța de apel, în rejudecare, la 3 iunie 2010, inculpații C.I. și S.V., personal, și-au retras apelurile.

În legătură cu ceilalți inculpați și partea responsabilă civilmente, instanța de rejudecare a reținut că inculpatul S.M. a considerat sentința ca nefiind legală în ce privește condamnarea sa, el susținând că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) (nu a săvârșit faptele), iar în subsidiar, a criticat netemeinicia pedepsei aplicate.

D.E., C.B.S. și partea responsabilă civilmente au criticat sentința sub aspectul nelegalei sesizări, organul de urmărire penală nefiind competent, s-a încălcat dreptul la apărare, judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe toate cererile și apărările formulate, ei susținând că se impune achitarea pentru că nu au săvârșit faptele (art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave), iar pentru celelalte, achitarea pe temeiul lipsei elementelor constitutive (art. 10 lit. d) C. proc. pen.).

Aceiași inculpați și partea responsabilă civilmente au mai susținut că relațiile comerciale cu așa-zisele societăți fantomă, considerate de procuror și de judecătorul fondului ca fiind dovezi ale fraudei, nu sunt decât neobservarea realității în sensul că în anul 2000 Compania D. a vândut către W.O.I., 9000 tone benzină, dar când cea din urmă vinde lui M., operația este considerată ilicită, SC P. SA nu a demonstrat că a fost vătămată prin sustrageri repetate de motorină pentru că nu s-au înregistrat lipsuri, sustrageri, suplimentul de expertiză judiciară din aprilie 2003 a demonstrat în cât timp se poate încărca produsul în cisternă, respectiv 133.661 litri timp de 27 ore și 15 minute, cantitatea depășea volumul vehiculelor cisternă, deci sustragerile au fost făcute de alții, sunt neconcordanțe în chitanțele întocmite de M. în condițiile în care la fel se completau și pentru alte societăți comerciale, numai pentru W.O.I., iar în ce privește înscrisul trimis prin fax la 3 martie 2000 de către martora C.A.M.A., aceasta nu era în țară, SC M. nu folosea exemplarul de comandă cel reținut la urmărirea penală, convorbirile telefonice din perioada 1 martie 2000 - 1 martie 2003 nu relevă trimiterea prin fax a vreunui document din 3 martie 2000 către Rafinăria Dărmănești, între 12 noiembrie 2002 - 8 ianuarie 2003, cele 243 tone marfă s-au găsit în depozitul din Palas, iar în intervalul 12 noiembrie 2002 - 22 decembrie 2002 societatea a cumpărat de la S. și R. și produs petrolier circa 400 tone. În ce privește tipul produsului petrolier, expertiza tehnică de la cercetarea judecătorească a reținut că între cele deținute de SC M. SRL în depozite și cele despre care s-a relevat că au fost sustrase, nu există caracteristici fizico-chimice asemănătoare, similare sau identice, iar în perioada 2000 - decembrie 2002 W.O.I. și S., i-au vândut 4000 tone marfă, deci, W.O.I. nu poate fi societate fantomă.

La fel, inculpații și partea responsabilă civilmente au mai susținut că la SC M., organele de poliție și expertiza B.C. nu au evidențiat că motorina din depozitul L.M. la Ovidiu și la CFR Palas, ale societății M. ar fi aceeași cu cea găsită în mijloacele de transport suspectat a fi fost utilizate pentru sustrageri, iar în alte cauze vizând SC M. s-au dat soluții de neîncepere urmărire penală în legătură cu aceleași raporturi comerciale din aceeași perioadă, iar în contencios s-au pronunțat hotărâri care au rezolvat probleme ce țin de elementele constitutive ale infracțiunilor din cauză cel puțin pentru infracțiunea de spălare de bani, neexistând, deci, fraudă.

Susținând că fondul nu a dovedit că s-a furat motorină, nu s-a stabilit nici natura produsului petrolier, cantitatea sustrasă, că inculpata D.E. a cunoscut vreun autor al infracțiunii de furt, că P. a dovedit numai sustragerea a 450 litri motorină în valoare de 8.000.000 lei, că era imposibil să se sustragă o asemenea cantitate, produsele petroliere aflându-se în stoc, faptic în depozit, și contabil înainte de perioada de timp reținută, acestea erau aprovizionate de la societăți serioase, altele nu erau fantomă, nu există probe pentru condamnare.

Inculpatul S.V. a susținut că nu s-au probat faptele de sustragere, nu s-a probat că este vorba de motorina în discuție, de cantitatea reținută, expertiza INEC este nulă, expertul său nu poate fi ignorat, el a dovedit legalitatea înregistrărilor contabile de la SC M., de asemenea, plângerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța privind-o pe inculpata D.E., față de care se dispusese scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 privind pe aceleași societăți comerciale susținut a fi fost fantomă, a fost respinsă, aspecte pentru care judecătorul fondului nepronunțându-se, este imperios necesar a se rejudeca fondul. Totodată, inculpatul a susținut că rapoartele de expertiză au demonstrat "fantezia" rechizitoriului privind zilele în care se pretinde că a fost atacată conducta, iar societăți fantomă, nu au existat.

C.N. a criticat sentința pentru nelegala sa condamnare, el nu a avut raporturi cu SC M. și inculpata D.E., era prieten numai cu coinculpatul S.V., nu a avut relații comerciale cu S. sau cu W.O.I., expertiza grafoscopică a demonstrat că relațiile comerciale nu s-au derulat cu societăți fantomă, nu s-au folosit formulare cu regim special, deci nu s-a dovedit că produsele petroliere au fost ilicit procurate, expertiza INEC nu are valoare probantă, expertul parte a motivat că nu sunt certe semnăturile lui, actele au regim special și au fost întocmite cu respectarea condițiilor de formă și de fond.

Inculpatul C.A. a cerut trimiterea cauzei pentru rejudecare sau achitarea sa pentru că faptele nu există în materialitatea lor (art. 10 lit. a)) pentru infracțiunea de furt), și nu a săvârșit faptele (art. 10 lit. c)) pentru celelalte. În ce privește infracțiunea prev. de art. 323 C. pen., inculpatul a susținut că nu s-a arătat modalitatea în care s-a asociat, el a completat un dosar de deschidere de cont bancar, recunoașterea lui fiind nerelevantă.

T.N. a susținut că sentința nu este motivată, el săvârșind faptele pentru care a fost condamnat, relațiile comerciale dintre SC M. SRL și SC S.I. SRL au fost legale, nu s-a indicat cum s-a asociat cu ceilalți, iar în ce privește aplicarea art. 118 lit. a) C. pen. cu referire la dispozițiile Legii nr. 21/1999, el nu poate răspunde decât pentru 26 miliarde lei, nu pentru 80 miliarde.

Inculpatul U.V.C. a susținut că probele administrate nu au dovedit implicarea sa, impunându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

V.V., de asemenea, a susținut că nu a participat la infracțiunea de furt, la fel, pentru că există dubiu și cu privire la celelalte fapte, achitarea este impusă de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Instanța de apel a reaudiat martorii S.F., cetățean A.M.A., la 13 ianuarie 2011 a procedat la luarea de scris de la inculpații S.V., C.N., C.A., T.N. și a dispus efectuarea, de către INEC, a unei expertize criminalistice, cu participarea expertului parte (propus de inculpați, P.C.L., raportul nr. 150 din 1 septembrie 2011 și opinia expertului parte fiind depuse în dosar.

Totodată, în dosar a fost depus un supliment raport expertiză contabilă judiciară, expert B.C.

Curtea de Apel Constanța a constatat că sunt fondate apelurile declarate de inculpații S.V., C.N., C.A., T.N., D.E., C.B.S., V.V. și partea responsabilă civilmente SC M. SRL numai cu privire la latura civilă și la cuantumul sumei pentru care s-a dispus confiscarea specială de la inculpații S.V., C.N., C.A., D.E., T.N. în ce privește infracțiunea de spălare de bani.

Prin Decizia penală nr. 152 P din 13 decembrie 2011, s-a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpații C.I. și S.V., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S.M. și U.V.C.

Apelurile declarate de inculpații S.V., C.N., C.A., T.N., D.E., C.B.S., V.V. și de partea responsabilă civilmente SC M. SRL au fost admise, s-a desființat sentința, s-a redus cuantumul despăgubirilor civile la care au fost obligați inculpații, inculpata D.E. și în solidar cu partea responsabilă civilmente, inculpații în solidar între ei, către partea civilă SC P. SA Ploiești, prin lichidatorul judiciar SC R.C. SPRL București, de la suma de 7.269.659.550 lei (vechi), la suma de 4.159.476.000 lei (vechi), aceasta reprezentând contravaloarea cantității de 214.960 litri motorină EN590 sustrasă. S-a redus cuantumul sumei pentru care s-a dispus confiscarea specială de la inculpații S.V., C.N., C.A., D.E., T.N., de la 82.987.864.470 lei (vechi) la 63.813.416.445 lei (vechi).

Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recursuri inculpații și partea responsabilă civilmente SC M. SRL, cazurile de casare și motivarea căilor de atac fiind detaliate în încheierea de dezbateri de la termenul de judecată 30 octombrie 2012.

Inculpații, cu excepția inculpatului U.V.C., s-au prezentat la termenele de judecată acordate în recurs.

La 29 august 2012, pentru termenul de judecată 4 septembrie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța a comunicat că D.E., fiica lui M. și I., a denunțat o persoană care trafica droguri de mare risc și aceasta a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, la 23 octombrie 2012, pentru termenul de judecată 30 octombrie 2012, același organ judiciar a adus la cunoștință că S.V. a denunțat o persoană ce ulterior a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Cu aceeași comunicare, același organ judiciar a adus la cunoștință că numitul C.N., la 15 mai 2012 a informat despre săvârșirea unor fapte privind circulația ilicită a drogurilor, dar activitățile specifice întreprinse nu au confirmat, lucrarea fiind clasată din lipsa datelor necesare formării unei cauze penale. Privindu-l pe același C.N., s-a comunicat că la 10 august 2012 ar fi informat despre implicarea, în același gen de infracțiuni, a unei persoane indicată numai prin poreclă, dar refuzând să se prezinte pentru a da detalii, a refuzat, astfel că și acea lucrare a fost clasată.

În aceeași adresă, organul judiciar, cu referire la C.A., acesta, la 12 iulie 2012, informând că o persoană, la fel indicată prin prenume, ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc, a comunicat că s-au strâns date, dar nu s-a reușit administrarea probelor.

Pentru termenul de judecată 30 octombrie 2012, inculpații C.N. și C.A. au depus câte un înscris emanat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prin acesta comunicându-li-se lor, pe adresele de domiciliu, că pe marginea informării dată de ei se efectuează cercetări în vederea întocmirii rechizitoriului și sesizării instanței față de G.C.L. pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005, Legea nr. 571/2003, furt energie electrică.

Exceptându-l pe inculpatul U.V.C., recursurile celorlalți inculpați și al părții responsabile civilmente au fost declarate în termenul legal.

În ce privește recursul declarat de inculpatul U.V.C., acesta este tardiv pentru considerentul ce se va detalia.

Potrivit art. 3853 (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile. Alin. (2) al textului, prevede că disp. art. 363 - 365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.

Art. 363 (3) C. proc. pen. prevede că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.

Art. 364 (1) C. proc. pen. prevede că apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcută în termen, dacă se constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare. Art. 365 (11) prevede că partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen.

În cauză, inculpatul U.V.C. a fost prezent personal la termenul de dezbatere a apelurilor - 6 decembrie 2011, pronunțarea deciziei amânându-se pentru 13 decembrie 2011.

La 6 ianuarie 2012, avocatul M.V.A. a declarat, pentru inculpat, recurs, în cererea declarativă susținându-se că "nu a putut face recurs în termenul de 10 zile pentru că soluția nu i-a fost comunicată și nu s-a putut deplasa la instanță din motive de sănătate". În dovedirea motivelor de sănătate, s-a atașat o adeverință medicală nr. 5143 din 13 decembrie 2011, eliberată la 13 decembrie 2011, act însoțit de mai multe înscrisuri datate 2 mai 2002, 16 ianuarie 2003, 27 octombrie 2010, 25 ianuarie 2008, 3 octombrie 2007, 12 martie 2011, 16 septembrie 2008, 24 martie 2008.

Analizând apărările inculpatului vizând declararea căii de atac a recursului, termenul de 10 zile se împlinea la 26 decembrie 2012 (ultima zi), el fiind prezent la dezbateri, iar "împiedicarea", eventual, putea fi reținută numai pentru data de 13 decembrie 2011, data pronunțării deciziei recurate, celelalte înscrisuri neconstituind o "împiedicare".

Ca atare, recursul declarat de inculpat va fi respins ca tardiv, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192, cu referire la art. 189 același Cod, inculpatul recurs va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În ce privește recursurile declarate de inculpații C.B.S., V.V., S.M. și partea responsabilă civilmente SC M. SRL Slobozia, acestea nu sunt fondate.

Cu privire la stabilirea situației de fapt, vinovăția acestor inculpați și răspunderea civilă inclusiv a părții responsabile civilmente, instanța de fond și cea de apel, corect, au stabilit că S.M., împreună cu alții (U.V.C., S.V., C.I.), în baza unei rezoluții infracționale unice, în noaptea de 6/7 ianuarie 2003, prin efracție, a sustras motorină tip EN590 din conducta magistrală Teleajen, au încărcat-o în capul tractor înmatriculat sub nr. Y și în cisterna X.

Inculpatul V.V., în perioada 12 noiembrie 2002 - 7 ianuarie 2003, repetat, la intervale scurte de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în baza înțelegerii cu coinculpatul C.B.S., noaptea, prin efracție, a sustras cantitatea de 375.693 litri motorină tip EM 590 din conductele SC P. S.A. Ploiești (declarații P.C., S.I., L.D., angajați ai SC L.M.S. SRL recunoscându-l ca fiind persoana care a transportat motorină cu autocisterna Y, a descărcat-o în bazinul amplasat în incinta autobazei Ovidiu Ș.L., de asemenea, inculpatul C.B.S., în înțelegere cu coinculpatul V.V., în aceeași perioadă, la intervale scurte de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de noapte, prin efracție, a sustras 375.693 litri motorină EM590 din conductele SC P. SA Ploiești în forma complicității, fondul și apelul dezvoltând probele și coroborarea acestora.

Același inculpat, precum și inculpatul S.V., ambii "lucrând" în beneficiul SC M. SRL, inculpata D.E. fiind administratorul acesteia, referitor activității ei în perioada 2000 - 08 ianuarie 2003, respectiva societate având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata combustibil solid, lichid, gazos, produse derivate, având un punct de lucru și în incinta depoului P. Constanța, dar și în cel al SC Z.M.S. SRL Constanța - Autobaza Ovidiu, precum și în zona SC T. Constanța, acestea neexistând și faptic, raportul de expertiză contabilă, a evidențiat că nu și-a organizat evidența gestionară, nu a întocmit fișe de magazie la punctele de lucru, primul inculpat având atribuții pentru zona Ovidiu, furnizorii, unii fie nu existau, fie nu au avut activitate sau activitatea lor nu viza și raporturi comerciale cu SC M.

SRL (ex. SC C. Constanța, SC S. SRL Bârlad, SC L. SRL Constanța, SC B.C. SRL București, SC G.M.C. SRL București, SC J.C. SRL București, SC S.I. SRL Constanța, aceasta din urmă dizolvată, SC W.O.I. SRL Constanța. Cu referire la SC S.I. SRL Constanța, dizolvată la 23 noiembrie 2001, aceasta, de la înființare și pe întreaga perioadă până la data amintită, obiectul de activitate fiind comerțul cu ridicata produse alimentare, alcool, tutun, ea figurând printre furnizorii lui SC M. SRL, actele cauzei, inclusiv declarațiile asociaților P.D.

și V.G. au relevat că fie nu a desfășurat nicio activitate, nu s-au ridicat imprimate cu regim special, iar sediul său a fost stabilit pentru orașul Ovidiu, str.A.

La SC M. SRL, cu referire la sus-numita societate, s-au identificat documente în care era menționat ca sediu, municipiul Constanța, str. S., administrator C.R., acestea, deci, fiind nereale.

În perioada aprilie - august 2002, SC M. SRL a folosit facturi fiscale ridicate în numele SC C. SRL, menționându-se ca delegat M.P. (13 decembrie 2000), la fel, pentru livrările susținut a fi fost făcute de SC S.I. SRL Constanța, facturile utilizate fuseseră achiziționate de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, de către SC S.O.S. SRL Constanța, administrator I.S.

Implicarea inculpatului S.V. este relevată și de raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 5 martie 2003, scrisul olograf existent pe 25 facturi fiscale în numele SC S.I. SRL Constanța, aparținându-i, iar pe alte 10, pentru același presupus furnizor, scrisul fusese executat de coinculpatul C.N.

Expertiza contabilă a stabilit că, în total, valoarea produselor petroliere susținut a fi fost "livrate" de SC S.I. SRL în baza documentelor contrafăcute, a fost de 26.704.347.918 lei, coinculpata D.E. declarând că persoana reprezentantă a societății amintită a fost "C.R.", acesta, la rândul său, declarând că nu a cunoscut-o niciodată pe D.E., nu a avut nicio legătură cu persoanele juridice și fizice implicate, el, într-adevăr, având domiciliul înscris în documentele contrafăcute, dar acolo nu a funcționat vreo societate sau punct de lucru, dând ca explicație a prezenței numelui lui faptul că și-a pierdut actul de identitate.

În ce privește sumele plătite de SC M. SRL, acestea, potrivit declarațiilor martorelor B.I.M., T.M., Ș.D., G.S., au fost ridicate de la B., de către inculpatul T.N., același, ridicându-le și de la B.P., ele știind că acționează în numele SC S. Declarațiile amintite se coroborează și cu concluziile aceluiași raport grafoscopic, scrisul olograf depus pe 38 chitanțe fiscale și 30 cereri completate la B. în numele lui C.R. fiind, în realitate, al inculpatului T.N.

În mod asemănător, probatoriul a evidențiat fictivitatea "furnizorilor" deja amintiți (declarații D.T., V.G., M.M., B.V., în ce privește SC W.O.I. SRL București, aceasta "apărând" pe parcursul derulării, de către SC M. SRL cu SC P. S.A. - Rafinăria D., a contractului din 06 iunie 2000, inculpata D.E., la 24 iulie 2000, cerând ca 709.100 kg benzină să se factureze direct către SC W.I. SRL București, valoare 9.182.845.235 lei (04 august 2000), dar, în realitate, aceasta nu a existat la sediul declarat, nu a avut activitate, persoana care ceruse livrarea produsului în numele SC W.O.I. SRL fiind martora C.A.M.A., aceasta, în perioada septembrie 1999 - septembrie 2000 fiind secretară la SC M. SRL, cea care-i ceruse completarea comenzii fiind inculpata D.E., aceasta dictându-i și datele consemnate în comandă, la fel, mențiunile necesare ordinelor de plată pentru achitarea facturilor, declarațiile acesteia fiind menținute și la cercetarea judecătorească. La fel, martorul N.M.Ș., contabil la SC M. SRL a declarat, inclusiv la cercetarea fondului, că la cererea inculpatei D.E., completa chitanțe în numele SC W.O.I. SRL București, raportul grafoscopic confirmând că semnăturile depuse la rubrica "casier" de pe 22 chitanțe emise în numele societății amintite, au fost executate de el. Activitatea de completare de documente fiscale în numele SC W.O.I. SRL București a mai fost realizată și de coinculpații S.V., C.N., C.A. (martor M.I., raport de constatare grafoscopică pentru facturi fiscale perioada 02 martie 2001 - 23 octombrie 2001 C.N., perioada 25 martie 2001 - 28 decembrie 2011 inculpatul S.V., 9 facturi fiscale inculpatul C.N., la fel, pentru perioadele iulie - septembrie 2001, septembrie - decembrie 2001, inculpatul C.A. executând scrisul și pe toate filele cec, la fel, semnătura trăgătorului. Același inculpat a executat scrisul olograf de completare a rubricilor cererii de deschidere de cont, specimen de semnătură către B.T. - Sucursala Constanța pentru SC W.O.I. SRL București, el înscriind că s-ar numi M.P., dar martorele angajate ale băncii, S.G., C.R.M., M.T. au declarat că cel căruia i s-au înmânat banii și care li s-a prezentat a fi "M.P." era inculpatul, iar alteori inculpații S.V. și D.E. De asemenea, expertizarea filelor cec a evidențiat că scrisul olograf era al inculpatului C.A., tot el executând și semnătura de la poziția "trăgător".

M.P., realul, audiat, a declarat că îl cunoștea pe inculpatul C.B.S., acesta fiindu-i vecin, dar nu a auzit niciodată de SC M. SRL și nu a administrat vreo societatea comercială.

Inculpații S.V., C.N., C.A., folosind facturi fiscale și chitanțe ale altor societăți comerciale, au ascuns proveniența bunurilor a căror livrare sau plată se atesta prin ele (ex R.H. S.A., SC R.E. SRL București, SC C.D. SRL București, SC G.M.C. SRL București.

Expertiza contabilă, în legătură cu veniturile obținute de SC M. SRL din tranzacțiile descrise ca fiind cu SC W.O.I. SRL București a stabilit că s-au ridicat la 63.813.416.445 lei.

Privind achiziția a 24 tone motorină de la SC G.M.C. SRL București, administrată de cetățeanul irakian M.A.M., aceasta s-a probat, nu a depus bilanț, balanță semestrială pentru anii 2000 - 2002, la sediul declarat nefiind găsită nicio persoană juridică sau un cetățean irakian - martoră Z.G., factura cu care s-ar fi livrat produsul nefiind dintre cele ridicate, scrisul de pe ea și de pe chitanța de încasare a contravalorii a 24 tone motorină fiind al inculpatului S.V., SC M. SRL obținând în acest mod suma de 155.634.556 lei.

O situație asemănătoare s-a constatat și în ce privește cantitatea de 8227 tone motorină de la SC C. SRL Constanța, valoare 103.465.358 lei, aceasta nefigurând a fi fost înregistrată la ORC, factura și chitanțele fiind întocmite de inculpatul S.V.

SC S. SRL Bârlad, SC L. Constanța, SC J.C. SRL București, evidențiate contabil în documentele SC M. SRL ca fiind furnizori de produse petroliere, acestea nu au avut activitate, iar privind SC B.C.I. SRL București neștiut a fi livrat lui SC M. SRL trei motoare electrice - valoare 4.403.000.000 lei, aceasta avea ca obiect de activitate comerțul cu cafea, ceai, cacao, condimente și nu depusese bilanț, raportare contabilă, deconturi TVA, alte obligații fiscale.

La judecarea fondului, expertiza criminalistică din 30 august 2007 a concluzionat că S.V. a completat facturi fiscale, avize de însoțire marfă către SC M. SRL, chitanțe vizând societățile comerciale enumerate, la fel inculpații C.N., C.A., T.N.

Raportul de expertiză criminalistică din 29 decembrie 2008 al INEC București a stabilit, încă o dată, cele deja amintite privindu-i pe inculpații S.V., C.N., T.N., C.A.

Totodată, încuviințându-se cererea apărării inculpaților menționați, în apel, raportul de expertiză criminalistică nr. 150 din 1 septembrie 2011 al INEC București întocmit cu luarea de scripte probe de la cei 4, a concluzionat similar celorlalte.

Recursurile declarate de inculpații S.V., C.N., C.A., T.N. și D.E. sunt fondate, dar pentru considerentele ce se vor detalia.

Privindu-i pe acești inculpați, situația de fapt, vinovăția, încadrarea juridică a faptelor, rezolvarea laturii civile au fost corect și just stabilite, apărările lor, cazurile de casare fiind analizate detaliat și în faza apelului.

Astfel, privind nerespectarea dreptului la apărare, raportat la infracțiunea de spălare de bani, motivată de împrejurarea că inculpatul S.V., nu și l-ar fi exercitat nici în calitate de învinuit, nici de inculpat pentru că a fost audiat o singură dată, verificând actele și lucrările dosarului, se constată că inculpatul a fost asistat de doi avocați aleși și a fost audiat cu privire la toate faptele reținute în sarcina sa.

Astfel, la dosar urmărire penală, se află declarația olografă a inculpatului (dată în calitate de învinuit la 03 februarie 2003, în prezența avocatului ales I.H.). La fila 110 a aceluiași volum, se găsește declarația aceluiași, din aceeași dată, 03 februarie 2003, în prezența procurorului și asistat de același avocat ales. La fila 116 același volum, se află declarația din 04 februarie 2003, inculpatul fiind audiat de către procuror, în prezența avocatului ales, I.H. La fila 118 același volum, se află declarația din 31 ianuarie 2003 dată la procuror, în prezența aceluiași avocat ales. La fila 126 același volum, inculpatul este audiat din nou, de către procuror, la 14 aprilie 2003, la fel în prezența avocatului ales I.H. La fila 135 dosar urmărire penală, se găsește procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală întocmit la 16 aprilie 2003, în cadrul acestuia inculpatul menționând: "îmi mențin declarațiile date până în prezent, îmi rezerv dreptul de a depune noi probe în instanță". Procesul-verbal a fost semnat de inculpat și de avocatul ales al acestuia, C.I.

Ca atare, se reține că inculpatul S.V. a beneficiat de apărare calificată, a fost audiat și a avut posibilitatea să-și formuleze apărări, cereri, raportat la toate infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Faptul că între data punerii în mișcare a acțiunii penale (09 aprilie 2003) și emiterea rechizitoriului (21 aprilie 2003) au trecut doar 12 zile (interval de timp prea scurt, în opinia apărării inculpatului) nu atrage nicio sancțiune procesuală, legiuitorul neprevăzând un termen obligatoriu.

Dimpotrivă, raportat atât la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cât și la normele procesuale interne, urmărirea penală, prima fază a procesului penal, trebuie să se desfășoare atât cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, cât și cu celeritate. Nu în ultimul rând, se reține că inculpatul, în prezența avocatului ales, a arătat, cum s-a detaliat, la prezentarea materialului de urmărire penală, că nu formulează alte cereri sau probe.

Privind apărarea aceluiași inculpat, că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 209 alin. (3) C. proc. pen. (efectuarea urmăririi penale, în mod obligatoriu, de către procuror), această critică a fost avută în vedere și tranșată definitiv prin Decizia penală nr. 797 din 02 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 743/36/2009 (hotărâre definitivă existentă în dosarul cauzei), argumentele și rezolvarea date fiind concludente.

Referitor apărării, că în cauză nu s-ar fi pronunțat instanțele anterioare pe toate probele și cererile formulate, se reține că dosarul cauzei s-a aflat în faza de cercetare judecătorească aproximativ 9 ani, perioadă de timp în care s-au administrat toate probatoriile cerute de părți și încuviințate pentru aflarea adevărului, s-au analizat toate criticile aduse de inculpați prin apărători aleși, instanța de prim control judiciar analizându-le și detaliindu-le pe aproximativ 35 de pagini. Simpla invocare a cazurilor de casare prevăzute de punctele 9 și 10 ale art. 3859 C. proc. pen., bazate pe nemulțumiri că s-au respins (motivat), nu înseamnă omisiunea instanței de a se pronunța sau nemotivarea hotărârii.

În ce privește celelalte critici, respectiv greșita condamnare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat (pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen.), pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., vastul material probator expus și analizat și în prezenta, a evidențiat vinovăția inculpatului.

Referitor omisiunii instanței de apel, de a constata prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. (pct. 15 al art. 3859 C. proc. pen.), acest caz de casare este fondat.

Potrivit art. 290 C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

Art. 122 C. pen. - termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani (lit. d)), art. 124 același cod prevăzând că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.

În cauză, considerând datele săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (ianuarie 2003), termenul de prescripție specială (7 ani și 6 luni) s-a împlinit, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului S.V., pentru infracțiunea menționată.

Totodată, văzând și că în ce-l privește pe inculpat, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, cu referire la art. 2 pct. 2 din aceeași lege și la lit. h) a acestui din urmă art., aplicând textul menționat cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și cea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), în condițiile art. 209 alin. (3) lit. a), art. 209 alin. (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru aceste două infracțiuni reținându-se și aplicarea circumstanțelor atenuante, pedepsele se vor micșora de la 2 ani și 10 luni închisoare (prima infracțiune) la 1 an și 5 luni închisoare și de la 6 ani și 6 luni închisoare (a doua infracțiune), la 3 ani și 3 luni închisoare.

Referitor recursului declarat de inculpatul C.N., situația de fapt, vinovăția, încadrarea juridică a faptelor fiind corect stabilite, recursul său este fondat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., în sensul intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Ca atare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva sa pentru infracțiunea menționată.

La fel, în baza aceluiași caz de casare, este fondat recursul declarat de inculpatul C.A., în sensul intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în temeiul acelorași texte procedural penale urmând a se dispune încetarea procesului penal.

Apărarea inculpaților C.N. și C.A., că se impune reținerea, în ce-i privește, a art. 19 din Legea nr. 682/2002, aceasta nu este fondată.

Înscrisurile depuse la instanța de recurs, detaliate în prezenta, nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 19 și art. 2 din Legea nr. 682/2002, informațiile și datele furnizate de ei nefiind încadrate în cauze privind infracțiuni grave sau cu prejudicii deosebite.

Referitor recursului declarat de inculpatul T.N., cum s-a detaliat, situația de fapt, vinovăția și încadrarea juridică a faptelor reținut în sarcina sa fiind corecte, recursul este admisibil pentru cazurile de casare prevăzute de pct. 15 și pct. 14 ale art. 3859 C. proc. pen., în sensul intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., impunându-se încetarea procesului penal pornit împotriva sa pentru infracțiunea menționată.

Având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (rezultantă), individualizată cu luarea în considerare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținerea, în ce-l privește, de circumstanțe atenuante, comportamentul procesual, se apreciază că executarea ei fără privare de libertate va fi în măsură să realizeze scopul ei, astfel cum prevede art. 52 C. pen.

Ca atare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 și art. 81 C. pen., se va dispune suspendarea executării sub supraveghere.

Inculpata D.E., în recurs, a criticat hotărârea instanței de apel pentru că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare în legătură cu infracțiunea de spălare de bani și de furt calificat, pentru că nu ar fi fost audiată, rechizitoriul a fost întocmit după o perioadă scurtă de timp de la data audierii (10 aprilie 2003), nu s-au respectat dispozițiile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., acestea nu sunt fondate, instanța de apel și cea de recurs, cum s-a arătat în ce-l privește și pe inculpatul S.V., analizând corect și motivat respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale.

La fel, probatoriile propuse, cererile apărării inculpatei au fost analizate și corespunzător motivate, criticile fiind supuse analizei încă din faza judecării fondului, neexistând nulități ale urmăririi penale.

De asemenea, mijloacele de probă au fost interpretate și coroborate, vinovăția inculpatei pentru toate infracțiunile reținute în sarcina ei fiind analizată și în faza apelului.

Recursul acestei inculpate este fondat pentru cazul de casare prevăzut de pct. 15 al art. 3859 C. proc. pen. și pentru reținerea aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, similar motivării în ce-l privește pe inculpatul S.V.

Astfel, referitor infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., în forma participației improprii, intervenind prescripția specială a răspunderii penale, se impune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru această infracțiune.

Fiind aplicabil art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedepsele pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și pentru art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), în condițiile art. 209 alin. (3), art. 209 alin. (4) C. pen. se vor reduce până la limita prevăzută de textul din Legea nr. 682/2002.

Cum, față de inculpată s-au reținut circumstanțe atenuante, dar și infracțiune continuată, pedeapsa rezultantă, 3 ani și 2 luni închisoare, executabilă în regim de privare de libertate respectă criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și scopul, astfel, cu stipulează art. 52 C. pen.

Partea responsabilă civilmente SC M. SRL a criticat decizia instanței de apel pe considerente ținând, în opinia sa, de nelegala obligare la plata despăgubirilor civile reprezentând motorina sustrasă și reparația conductei, ea susținând că expertizele nu au reținut existența prejudiciilor, nu există temei legal pentru antrenarea răspunderii civile în ce o privește pentru că textele art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998, 999, 1003 C. civ. (în vigoare la datele săvârșirii faptelor) nu îi sunt aplicabile, s-a comis o eroare gravă de fapt care a condus la greșita sa obligare odată ce inculpata D.E. nu a săvârșit complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave.

Recursul părții responsabile civilmente nu este fondat.

În cauză, expertizele contabile judiciare și alte probe evidențiate, au determinat cantitățile de produs petrolier sustrase, valorile acestora, inclusiv contravaloarea conductei magistrală deteriorată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă avându-și izvorul în faptele materiale, acestea antrenând și răspunderea civilă.

Art. 14 alin. (1) C. proc. pen. prevede că acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a părții responsabile civilmente.

Alin. (3) al art. 24 C. proc. pen. prevede că persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele cauzate prin fapta inculpatului, este parte responsabilă civilmente.

Inculpata D.E. a fost administrator la SC M. SRL, ea, împreună cu coinculpații S.V., C.N., C.A., în perioada 11 noiembrie 2002 - 08 ianuarie 2003, repetat, la intervale scurte de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

Valorificând produse petroliere despre care cunoștea că provin din furturi săvârșite de alți coinculpați împreună și prin efracție, i-a sprijinit, calitatea ei, relațiile evidențiate cu inculpații S.V., C.N., inclusiv între SC M. SRL și aceștia determinând prejudicierea părții civile.

În temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ. (în vigoare la datele săvârșirii faptelor) răspunderea SC M. SRL pentru prejudiciul adus de inculpată, administrator, este angajată în cadrul atribuțiilor încredințate administratorului, operând prezumția de culpă în alegere, între inculpată și societatea comercială existând raport de prepușenie, cantitățile sustrase (lămuriri esențiale fiind aduse prin Suplimentul de expertiză tehnică expert B.I.G.) fiind valorificate prin intermediul SC M. SRL și introducerea în circuitul comercial de produse petroliere de proveniență ilicită.

Ca atare, pentru considerentele arătate, recursurile declarate de inculpații S.V., C.N., C.A., T.N. și D.E. fiind fondate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admise.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpații C.B.S., V.V., Ș.M. și de partea responsabilă civilmente SC M. SRL vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul U.V.C. va fi respins ca tardiv.

Cheltuielile judiciare, inclusiv onorariile cuvenite apărării din oficiu a inculpaților recurenți, vor fi suportate potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații S.V., C.N., C.A., T.N. și D.E., împotriva Deciziei penale nr. 152/P din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează decizia și Sentința penală nr. 154 din data de 10 aprilie 2009 a Tribunalului Constanța, numai cu privire la latura penală privindu-i pe acești inculpați, cu referire la omisiunea încetării procesului penal pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., la aplicarea, în ce-i privește pe inculpații S.V. și D.E., a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și la modalitatea de executare a pedepsei, în ce-l privește pe inculpatul T.N.

În ce-l privește pe inculpatul S.V. descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., și cu aplicarea art. 122 și 124 C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva sus-numitului inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Modifică pedeapsa aplicată sus-numitului inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., în sensul că, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, o micșorează de la 2 ani și 10 luni închisoare la 1 an și 5 luni închisoare.

Modifică pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i), în condițiile art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 209 alin. (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74, 76 C. pen., în sensul că, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, o micșorează de la 6 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea 3 ani și 3 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În ce-l privește pe inculpatul C.N. descontopește pedeapsa rezultantă, de 6 ani închisoare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., și cu aplicarea art. 122 și 124 C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva sus-numitului inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Menține pedepsele aplicate acestui inculpat și pedeapsa rezultantă, 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În ce-l privește pe inculpatul C.A. descontopește pedeapsa rezultantă, 5 ani și 8 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., și cu aplicarea art. 122 și 124 C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva sus-numitului inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Menține pedepsele aplicate acestui inculpat și pedeapsa rezultantă 5 ani și 8 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În ce-l privește pe inculpatul T.N. descontopește pedeapsa rezultantă, 2 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., și cu aplicarea art. 122 și 124 C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva sus-numitului inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Menține pedepsele aplicate acestui inculpat și pedeapsa rezultantă, 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni, calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere.

În ceea ce o privește pe inculpata D.E. descontopește pedeapsa rezultantă, 6 ani și 4 luni închisoare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., și cu aplicarea art. 122 și 124 C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva sus-numitei pentru participație improprie prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. la infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Modifică pedeapsa aplicată inculpatei pentru art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen., în condițiile art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen. și art. 209 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, 76 C. pen., în sensul că, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, o reduce de la 6 ani și 4 luni închisoare la 3 ani și 2 luni închisoare.

Modifică pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74, a art. 76 C. pen., în sensul că, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, o reduce de la 2 ani și 10 luni închisoare la 1 an și 5 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. contopește pedepsele și dispune ca inculpata să execute 3 ani și 2 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul U.V.C. împotriva aceleiași decizii penale.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC M. SRL Slobozia și de inculpații C.B.S., V.V., Ș.M. împotriva aceleiași decizii penale.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați S.V., C.N., C.A., T.N., C.B.S. și D.E., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurenții inculpați U.V.C., V.V. și Ș.M. la plata sumei de câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente SC M. SRL Slobozia la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 17 decembrie 2012.

Procesat de GGC - NN