Bank fraud conviction upheld in split; complicity and forgery appeals rejected

Asupra recursurilor penale de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 168 din data de 22 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. 3890/90/2010 al Tribunalului Călărași, secția penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării publice a faptelor din art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 - 76 C. pen. a condamnat pe inculpata C.(C.)A.M., domiciliată în Râmnicu Vâlcea, la 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)), teza a II-a și lit. b)) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 - 76 C. pen. în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la 200 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit. a)) C. pen. a stabilit ca inculpata C.(C.)A.M. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celor accesorii pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 - 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

A admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.B. SA București și a obligat pe inculpată către această parte civilă la plata sumelor de 1.331.842,13 RON și respectiv 617.245,42 RON, reprezentând credite acordate prin mijloace frauduloase.

A dispus anularea actelor false, respectiv adeverința nr. 42 din 16 noiembrie 2007 emisă de SC M. SRL Vâlcea și nr. 36 din 12 decembrie 2007 emisă de SC L. SRL Vâlcea.

A obligat pe inculpată la plata sumei de 10.300 RON cheltuieli judiciare către stat (suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală iar 300 RON cheltuieli din faza de cercetare judecătorească).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 75/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Pitești - înregistrat la Tribunalul Vâlcea au fost trimiși în judecată inculpații:

- D.D., sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: luare de mită în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 254 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infr. prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; uz de fals în formă continuată, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; infracțiunea de spălare a banilor, în formă continuată, în legătură directă cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit.

e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit.

b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la infracțiunea de delapidare în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit.

a) C. pen.;

- C.O.E., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: dare de mită în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; dare de mită în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infr. prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea de spălare a banilor, în legătură directă cu infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în legătură directă cu art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

- B.C., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: luare de mită în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 254 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. în legătură directă cu infr. prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. art. 248, art. 2481 C. pen.; complicitate la infracțiunea de delapidare, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 2151 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; complicitate la infracțiunea de spălare a banilor, în legătură directă cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.;

- P.L., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracțiunea de prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.;

- K.F., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracțiunea de prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. și

- C.A.M., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul, public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 25 din C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infr. prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.

Prin Sentința nr. 1.325 din 3 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Călărași, unde la data de 19 octombrie 2012 dosarul s-a înregistrat sub nr. 3890/90/2010.

La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2012 reprezentantul parchetului a arătat că inculpata C.(C.)A.M. a fost audiată la Tribunalul Vâlcea la data de 11 mai 2011 când aceasta a învederat că înțelege să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen. iar judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând faptele așa cum au fost prezentate în rechizitoriu solicitând judecarea cauzei față de această inculpată și disjungerea în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați.

Instanța a admis cererea având în vedere că inculpata a înțeles să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen. care sunt imperative și mai mult situația acesteia a fost incertă mai mult de 1 an și jumătate de la declarația de recunoaștere.

Având în vedere poziția de recunoaștere a inculpatei C.(C.)A.M., prima instanță a reținut că în perioada săvârșirii faptelor inculpata a fost consilier vânzări în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea și în această calitate, a avut conform fișei postului, următoarele atribuții principale: colaborează cu consilierul vânzări clienți persoane fizice la analiza preliminară a documentației de credit pentru stabilirea clasei de performanță financiară; se asigură de existența tuturor documentelor/informațiilor necesare, asigurând buna calitate a deciziei de împrumut; efectuează analiza riscului de credit, cu respectarea normelor de creditare; întocmește și semnează referatul de credit pentru clienți persoane fizice; înaintează referatul de credit pentru aprobare Consiliului de credite sau avizare pentru cele care depășesc competențele Comitetului de credite al sucursalei; redactează contractul de credit prin aplicația informatică conform referatului de credit aprobat, iar pentru clauzele specifice (altele decât cele standard) solicită consilierului juridic formularea acestora; preia clauzele speciale formulate de consilierul juridic spre a fi inserate în contractul de credit; transmite contractul de credit consilierului vânzări clienți persoane fizice pentru a-l prezenta clientului; actualizează clasa de performanță financiară a clienților, la cererea Compartimentului Monitorizare credite, în baza documentației primite de la consilierul de vânzări clienți persoane fizice; asigură consultarea bazelor de date specializate în informația de risc de credit pentru clienții persoane fizice, inclusiv pentru activitatea de carduri; efectuează alte activități pentru clienții persoane fizice, conform obiectului de activitate al C., cu respectarea prevederilor legale (norme, metodologii, legi, etc.) și îndeplinește orice alte atribuții dispuse de conducerea sucursalei.

De asemenea, conform fișei aceluiași post, răspunde de îndeplinirea sau neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului; răspunde disciplinar, material și penal după caz, de daunele și prejudiciile aduse C. datorită neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a normelor precum și a actelor normativ; răspunderile și atribuțiile menționate nu sunt limitative, la acestea se adaugă cele care decurg în mod expres sau implicit din legi, hotărâri, norme, decizii, ordine pe domeniul de activitate.

Inculpatul D.D. în calitate de director la C. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON pe o perioadă de 25 de ani de la C. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea. Contractul de credit poartă numărul RQ 07113009144516 din 16 noiembrie 2007. Atașat contractului de credit au fost următoarele adeverințe de salariu: adeverință de salariu emisă de C. - Sucursala Râmnicu Vâlcea pentru inculpatul D.D., adeverință de salariu emisă de B. Direcția Resurse Umane privind pe numita D.C., soția inculpatului D.D., adeverința de salariu emisă de SC M. SRL Râmnicu Vâlcea și înregistrată sub nr. 72 din 16 noiembrie 2007 privind pe numita D.C. din care rezultă că aceasta era angajată la societate pe durată nedeterminată în funcția de consultant financiar bancar cu un salariu de încadrare de 4.100 RON.

Această adeverință de salariat emisă de SC M. SRL a fost falsificată ea fiind întocmită de către numitul P.G.D. la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M.

Fără această adeverință inculpatul D.D. nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale.

P.G.D. a declarat că o cunoaște pe inculpata C.(C.)A.M. și la solicitarea acesteia i-a întocmit adeverință de salariat pentru atestarea în mod nereal a calității de salariat și a veniturilor sale pentru persoana D.C. pentru care a întocmit o adeverință în numele SC M. SRL, dar a fost asigurat că această adeverință va fi folosită fără a produce efecte juridice.

Din verificările efectuate a rezultat că SC M. SRL nu apare înregistrată, în bazele de date ale ITM Vâlcea ca având salariați, acest aspect rezultând din adresa emisă de ITM Vâlcea și înregistrată sub nr. 12.886 din 6 august 2010.

În baza acestor acte prin aprobarea Comitetului de direcție al C. SA, creditul de nevoi personale a fost convertit în categoria creditelor acordate salariaților, în condiții preferențiale fiind încheiat în acest sens contractul de credit salarial, înregistrat sub nr. 74 din 22 februarie 2008.

Fără ajutorul inculpatei C.(C.)A.M. respectiv fără adeverința emisă de SC M. SRL prin care se atesta calitatea de salariat al soției inculpatului D.D., acesta nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale. De asemenea, inculpata C.(C.)A.M. l-a ajutat și pe inculpatul B.C. în aceeași manieră, respectiv l-a rugat pe P.G.D. să-i obțină o adeverință de salariat pentru a putea beneficia de un contract de nevoi personale.

În acest sens, P.G.D. a întocmit o adeverință în numele SC L. SRL din care rezultă că B.C. era salariat fiind angajat la această societate pe durată nedeterminată în funcție de inginer și avea un salariu net lunar de 7.883 RON.

Această adeverință a fost dată inculpatei C.(C.)A.M. care a confirmat prin semnătură verificarea telefonică a datelor înscrise în respectiva adeverință de salariu.

Și de această dată P.G.D. a fost asigurat de către inculpata C.(C.)A.M. că va fi folosită dar nu va produce consecințe juridice.

Practic, la accesarea creditului bancar în sumă de 700.000 RON de către B.C. au fost prezentate ca și acte doveditoare a veniturilor realizate, documente care nu atestă o stare de fapt reală, respectiv calitatea de salariat a lui B.C. la SC L. SRL.

Din verificări a rezultat că SC L. SRL nu apare înregistrată în baza de date a ITM Vâlcea ca având salariați (adresă ITM Vâlcea nr. 14.793 din 16 septembrie 2010).

Cu ajutorul inculpatei C.(C.)A.M. cei doi respectiv D.D. și B.C. au obținut câte un credit de nevoi personale, pe care altfel, nu l-ar fi obținut, întrucât veniturile nu le permiteau.

Este indubitabil că cele două adeverințe emise de SC M. SRL și SC L. SRL au fost întocmite în fals de către P.G.D. la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M. și au fost esențiale în obținerea creditelor de nevoi personale.

Inculpata C.(C.)A.M. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa așa cum au fost analizate mai sus prevalându-se de disp. art. 3201 C. proc. pen.

În ședința publică din 8 noiembrie 2012 inculpata C.(C.)A.M., prin apărătorul său ales, a arătat că înțelege să se judece pe baza probelor existente dar a apreciat că încadrarea juridică ar fi de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în loc de cele două infracțiuni respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., solicitând astfel schimbarea de încadrare juridică.

În susținerea acesteia apărătorul inculpatei a apreciat că aceleași acțiuni ale inculpatei nu pot fi reținute ca formând elementul material al laturii obiective din conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la fals și, respectiv, de complicitate la abuz în serviciu deoarece infracțiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, o faptă de abuz săvârșită de un funcționar și, bineînțeles complicitatea la această faptă încadrându-se în disp. art. 246 - 248 C. pen. numai dacă fapta respectivă nu are incriminare distinctă în C. pen. sau în legi speciale.

Cum în sarcina lui P.G.D. s-a reținut numai săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod evident în sarcina inculpatei care l-a instigat trebuia să se rețină la fel.

De asemenea, câtă vreme în sarcina inculpatului D.D. s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă incriminată de disp. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în sarcina numitului P.G.D. nu se mai putea reține infracțiunea de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 întrucât falsul nu a fost săvârșit în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a II-a și a III-a din lege.

Așa fiind, în sarcina inculpatei nu se putea reține infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ci doar cea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice întrucât inculpata C.(C.)A.M. se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor așa cum au fost reținute în rechizitoriu. Inculpata exercită efectiv atribuții de serviciu în procesarea cererilor de credit care au avut la bază înscrisuri frauduloase pe care le cunoștea cu consecința acordării creditelor oneroase, respectiv a întocmit referat de credit și a confirmat prin semnătură telefonică datele respective în adeverința de salariu. Inculpata a solicitat numitului P.G.D. să-i întocmească două adeverințe false asigurându-l pe acesta că respectivele nu vor produce consecințe juridice. Prin urmare, inculpata nu s-a oprit doar la a primi aceste adeverințe false ci a mers mai departe ajutându-i pe D.D. și B.C. să obțină pe baza acestor adeverințe false, credite de nevoi personale pe care în mod normal nu le-ar fi obținut.

Dispozițiile Legii nr. 78/2000 se aplică persoanelor care exercită o funcție publică indiferent de modul în care au fost învestite în cadrul autorităților publice sau a instituțiilor publice. Prin urmare, C. este o instituție publică iar faptele săvârșite se încadrează în dispozițiile Legii nr. 78/2000.

Instanța a constatat că, în drept, fapta inculpatei C.(C.)A.M. funcționar în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, care, cu intenție, a înlesnit și ajutat pe inculpatul D.D. să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, în legătură cu împrejurările în care acesta a obținut în mod necuvenit în interes propriu și cu încălcarea dispozițiilor legale, cele două credite de nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON și respectiv 700.000 RON (acesta din urmă fiind obținut de către B.C., în fapt fiind utilizat de către D.D.), credite obținute în baza unor documente falsificate, respectiv adeverințele cu nr. 42 din 16 noiembrie 2007 emisă de SC M. SRL Râmnicu Vâlcea, ambele întocmite de către P.G.D. la solicitarea inculpatei și a inculpatului D.D. și nerambursate de către acesta din urmă, producând în acest mod o gravă pagubă materială în dauna C.B. SA, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceleiași inculpate de a-i solicita numitului P.G.D., în împrejurările și în scopurile de mai sus arătate, întocmirea cu date nereale a celor două adeverințe de venit, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. și ped. de art. 25 din C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infr. prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele, modalitatea și împrejurările comiterii acestora (prin obținerea celor două adeverințe false i-a ajutat pe cei doi inculpați D.D. și B.C. să obțină credite de nevoi personale pe care în condiții normale nu le-ar fi obținut) circumstanțele personale, tânără, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret, având în întreținere un copil minor în vârstă de 8 luni, fără antecedente penale, conștientizând caracterul faptelor săvârșite precum și criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen.

Față de aceste circumstanțe, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei și reeducarea inculpatei se pot realiza și fără executarea acesteia în regim de detenție motiv pentru care au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 81 - 82 C. pen. și nu dispozițiile art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere solicitată de reprezentantul parchetului având în vedere că obligațiile ce i-ar fi impuse în baza acestui text de lege ar impieta asupra posibilităților inculpatei de a se îngriji de copilul său care are o vârstă extrem de fragedă de doar 8 luni, iar îndreptarea și resocializarea sa se pot realiza printr-o pedeapsă în condițiile art. 81 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că C.B. SA București s-a constituit parte civilă cu suma de 1.331.842,13 RON reprezentând contravaloarea creditului acordat lui D.D. și 617.245,42 RON reprezentând credit acordat lui B.C., sume la plata cărora inculpata a fost obligată.

A apreciat că nu se impune disjungerea laturii civile solicitată de apărătorul inculpatei, întrucât pe latură civilă aceasta nu a solicitat nicio probă și mai mult decât atât ceilalți inculpați care au solicitat probatorii pe latură civilă nu au avut în vedere ca obiective și cele două credite de nevoi personale, raportul de expertiză urmând a fi întocmit în funcție de obiectivele stabilite prin Încheierile din 11 aprilie 2012 și 25 aprilie 2012 vol. VIII al dosarului 3890/90/2010 al Tribunalului Vâlcea și în care nu se regăsesc obiective din care să rezulte că ar fi contestate cele două credite.

Există contracte de credit emise pe numele celor doi inculpați prin care le-au fost acordate credite de nevoi personale cu ajutorul inculpatei C.(C.)A.M., credite certe, la acoperirea cărora se au în vedere ratele stabilite pentru fiecare.

S-a dispus anularea actelor false, respectiv Adeverința nr. 42 din 16 noiembrie 2007 emisă de SC M. SRL Vâlcea și nr. 36 din 12 decembrie 2007 emisă de SC L. SRL Vâlcea.

A fost obligată inculpată la 10.300 RON cheltuieli judiciare către stat (suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală iar 300 RON cheltuieli din faza de cercetare judecătorească).

Împotriva sentințe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata C.(C.)A.M.

Parchetul a criticat hotărârea atacată, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor și neaplicării pedepselor accesorii și complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

A apreciat că, față de modalitatea concretă de comitere a faptelor de către inculpată, poziția pe care a ocupat-o aceasta, la momentul săvârșirii infracțiunilor, calitatea specială de care s-a folosit, circumstanțele personale care relevă calitatea personală de care aceasta s-a folosit, cuantumul prejudiciului, respectiv, 1.900.000 RON care constituie un nivel ridicat, neacoperit la acest moment, nici măcar parțial, se impune aplicarea unor pedepse prin majorarea cuantumului acestora și aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Cu privire la pedeapsa complementară aplicată de un an de zile, s-a arătat că acest cuantum reprezintă minimum special, considerat ca nefiind satisfăcător pentru a conduce la îndeplinirea scopului și funcțiilor pedepsei, sens în care, a solicitat și majorarea cuantumului pedepsei complementare, iar, în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., față de împrejurarea că, în comiterea infracțiunii, inculpata s-a prevalat, atât de funcția pe care o deținea într-una din entitățile juridice prevăzute de art. 145 C. pen., fiind vorba de o instituție de utilitate publică, cât și atribuțiile de serviciu specifice fișei postului de funcționar bancar - ofițer de credite, s-a apreciat că se impunea și aplicarea acestei pedepse, ca o condiție necesară asigurării scopului de prevenire, constrângere și educare a pedepsei.

Inculpata C.(C.)A.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni reținute în concurs într-o singură infracțiune prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni, administrative, respectiv, amenda prevăzută de art. 181 C. pen., urmând a se avea în vedere că inculpata are un copil în întreținere.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.

Cu privire la latura civilă, a precizat că hotărârea este vădit nelegală, în sensul că nu se putea soluționa latura civilă pentru simplul fapt că acest prejudiciu este imputabil și altor participanți la proces.

Instanța, în opinia inculpatei, a încălcat dispozițiile art. 52 C. proc. pen. cu privire la prezumția de nevinovăție.

A mai arătat că, din considerentele sentinței, rezultă că instanța a ajuns la concluzia că nu se impune disjungerea cauzei, întrucât inculpata nu a solicitat probe, or, aceasta a uzat de procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, a arătat că, deși prin rechizitoriul parchetului se rețin cheltuieli judiciare în cuantum de 1.000 RON, prin sentința apelată i se impută inculpatei cheltuieli, în faza de urmărire penală, în cuantum de 10.000 RON.

Prin Decizia penală nr. 107/A din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpata C.(C.)A.M. împotriva Sentinței penale nr. 168 din 22 noiembrie 2012 a Tribunalului Călărași, a fost desființată, în parte, sentința atacată și rejudecând în fond:

A înlăturat aplicarea prevederilor art. 81 - 82 C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei C.(C.)A.M., din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata C.(C.)A.M. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat aceeași inculpată la pedeapsa de 200 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 861 - 862 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Conform art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, a stabilit ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat în fond.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata C.(C.)A.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246, 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Curtea a reținut că, în mod corect, instanța de fond a stabilit situația de fapt, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în faza de urmărire penală constând în aceea că, apelanta inculpată C.(C.)A.M., în calitatea sa de funcționar în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea (consilier vânzări), a înlesnit și l-a ajutat pe coinculpatul D.D. să obțină, în mod necuvenit, în interes propriu și cu încălcarea dispozițiilor legale, două credite de nevoi personale în cuantum de 1.200.000 RON și, respectiv, 700.000 RON (acesta din urmă fiind obținut de către B.C., în fapt, fiind utilizat tot de către D.D.), credite obținute în baza unor documente falsificate, respectiv, adeverințe de salariu și nerambursate, producând, în acest mod, consecințe deosebit de grave, anume, o pagubă materială mai mare de 200.000 RON, în dauna C.B. S.A.

De asemenea, inculpata a solicitat numitului P.G.D., în împrejurările și în scopul arătat mai sus, întocmirea, cu date nereale, a două adeverințe de venit.

Instanța de prim control judiciar a constatat că încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei este incorectă, reținând că, în perioada săvârșirii celor două acte materiale, inculpata era consilier de vânzări în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea și, în această calitate, a avut, conform fișei postului, atribuții arătate în actul de sesizare și menționate de instanța de fond în cuprinsul hotărârii.

Coinculpatul D.D., în calitatea sa de director în cadrul C.B. S.A. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON pe o perioadă de 25 de ani de la C. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, contract înregistrat sub numărul RQ 07113009144516 din 16 noiembrie 2007.

La contractul de credit au fost atașate următoarele înscrisuri sub semnătură privată: adeverință de salariu emisă de C. - Sucursala Râmnicu Vâlcea pentru inculpatul D.D., adeverință de salariu emisă de B. Direcția Resurse Umane privind pe numita D.C., soția inculpatului D.D., adeverința de salariu emisă de SC M. SRL Râmnicu Vâlcea și înregistrată sub nr. 72 din 16 noiembrie 2007 privind pe numita D.C. din care rezultă că aceasta din urmă era angajată la societatea respectivă, pe durată nedeterminată, în funcția de consultant financiar bancar cu un salariu de încadrare de 4.100 RON.

Această adeverință de salariat a fost întocmită, de către numitul P.G.D., la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M., în numele S.C. M. S.R.L., fiind falsificată prin atestarea, în mod nereal, a calității de salariat și a veniturilor sale, pentru persoana D.C. Din adresa nr. 12.886 din 06 august 2010 emisă de ITM Vâlcea a rezultat că SC M. SRL nu apare înregistrată, în bazele de date ale ITM Vâlcea, ca având salariați.

Fără această adeverință inculpatul D.D. nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale.

În baza acestor acte, prin aprobarea Comitetului de direcție al C. SA, creditul de nevoi personale a fost convertit în categoria creditelor acordate salariaților, în condiții preferențiale fiind încheiat, în acest sens, contractul de credit salarial, înregistrat sub nr. 74 din 22 februarie 2008.

Fără ajutorul inculpatei C.(C.)A.M., respectiv, fără adeverința emisă de SC M. SRL prin care se atesta calitatea de salariat a soției inculpatului D.D., acesta din urmă nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale.

A reținut că în aceeași manieră, inculpata C.(C.)A.M. l-a ajutat și pe inculpatul B.C., respectiv, l-a rugat pe numitul P.G.D. să-i obțină o adeverință de salariat pentru a putea beneficia de un contract de nevoi personale. În acest sens, P.G.D. a întocmit o adeverință în numele SC L. SRL din care rezulta că B.C. era salariat, fiind angajat la această societate, pe durată nedeterminată, în funcția de inginer și avea un salariu net lunar de 7.883 RON.

Această adeverință a fost dată inculpatei C.(C.)A.M. care a confirmat, prin semnătură, verificarea telefonică a datelor înscrise în respectiva adeverință de salariu.

La accesarea creditului bancar în sumă de 700.000 RON de către B.C. au fost prezentate, ca și acte doveditoare a veniturilor realizate, documente care nu atestă o stare de fapt reală, respectiv, calitatea de salariat a lui B.C. la SC L. SRL, deși această societate nu apare înregistrată în baza de date a ITM Vâlcea ca având salariați (adresă nr. 14.793 din 16 septembrie 2010).

Cu ajutorul inculpatei C.(C.)A.M., inculpații D.D. și B.C. au obținut câte un credit de nevoi personale de la C.B. S.A. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, pe care altfel, nu l-ar fi obținut.

Cele două adeverințe de salariu întocmite, în fals, de către P.G.D., la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M., au fost determinante în obținerea creditelor de nevoi personale.

Așadar, inculpata, cu depășirea atribuțiilor sale de serviciu, a procesat două cereri de credit, care au avut la bază înscrisuri frauduloase (adeverințe de salariu false), pe care le cunoștea, cu consecința acordării creditelor oneroase, respectiv, a întocmit referatul de credit și a confirmat, prin semnătură, verificarea telefonică a datelor respective din adeverința de salariu, verificare pe care, în mod evident, nu a făcut-o.

Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, pricinuindu-se astfel și o pagubă persoanei indusă în eroare.

Definitoriu pentru caracterizarea infracțiunii de înșelăciune este acțiunea amăgitoare pe care o întreprinde persoana ce comite această faptă, tocmai pentru a obține un bun mobil sau imobil pentru sine sau pentru altul.

Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale, iar subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică, de drept privat sau public, al cărei patrimoniu a fost lezat, păgubit, prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Atitudinea făptuitorului prin care acesta comite infracțiunea de înșelăciune este reprezentată de o acțiune sau inacțiune frauduloasă, de amăgire sau inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Mai mult, a constatat că în cauză, infracțiunea de înșelăciune a fost săvârșită prin folosirea, de către inculpații D.D. și B.C., a unor mijloace frauduloase (cele două adeverințe de salariu false), fiind realizat, astfel conținutul agravant al infracțiunii, prevăzut în art. 215 alin. (2) C. pen.

Infracțiunea a fost săvârșită și în forma specială a "înșelăciunii în convenții", prin inducerea în eroare a partenerului contractual, respectiv, prin acțiunea de a include în cele două contracte încheiate între părți informația esențială a venitului realizat.

Partenerul contractual C.B. S.A., prin Comitetul Director, din care făcea parte și inculpatul D.D., alături de alte persoane cu atribuții decizionale în cadrul băncii, a fost indus în eroare cu ocazia încheierii contractelor.

Urmarea imediată a săvârșirii acestei infracțiuni a constat în crearea unei situații care a produs o pagubă patrimoniului părții civile, înșelăciunea având consecințe deosebit de grave, în înțelesul art. 146 C. pen.

Prejudiciul adus patrimoniului unității bancare s-a produs în momentul încheierii contractului de credit, prin inducerea în eroare a reprezentanților societății bancare, în sensul că debitorii - soția inculpatului D.D. și inculpatul B.C. - realizează venituri constante în vederea restituirii împrumuturilor.

Sub aspectul intenției cu care făptuitorul acționează la momentul săvârșirii acestei infracțiuni, a reținut că este esențial pentru existența faptei ca, la momentul comiterii ei, făptuitorul să urmărească și să dorească inducerea în eroare a persoanei vătămate, tocmai pentru a obține un bun. Astfel, această infracțiune se comite cu intenție directă, făptuitorul urmărind obținerea unui folos material injust.

Infracțiunea de înșelăciune s-a consumat în momentul în care, prin prezentarea adeverințelor de venit false, s-a produs inducerea în eroare care a determinat societatea bancară să încheie contractele de credit în baza cărora inculpații D.D. și B.C. au primit sumele solicitate, creând, astfel, în mod corelativ, o pagubă, contracte care, în mod evident, nu s-ar fi încheiat fără aceste mijloace frauduloase.

Actele pregătitoare, deși posibile, nu sunt însă pedepsite de lege, dar trebuie avute în vedere însă la individualizarea pedepsei întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care îl prezintă făptuitorul.

Când actele pregătitoare au fost efectuate de o altă persoană, în speță, de către apelanta inculpată, ajutând, astfel, pe autor, la realizarea acțiunii de amăgire, ele devin acte de complicitate anterioară.

Cum, în cauză, inculpata a făcut mai mult decât să înlesnească și să ajute autorii (de altfel, în cazul inculpatului B.C., nici nu se pune această problemă) să îndeplinească, în mod defectuos, un act de serviciu, astfel cum este incriminat abuzul în serviciu, a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de dispozițiile art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a și dispus schimbarea încadrării juridice conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

A mai reținut instanța de apel că infracțiunea de abuz în serviciu este legată exclusiv de atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, exercitate în mod abuziv și nu privește, așadar, o acțiune de inducere în eroare, cum este cazul în speță.

Pentru aceleași considerente a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata C.(C.)A.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246, 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, a apreciat că, în mod temeinic, instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata C.(C.)A.M. din două infracțiuni reținute în concurs într-o singură infracțiune prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, a reținut că prevederile art. 17 lit. c) și d) din Legea nr. 78/2000 nu descriu și nu determină structura juridică și conținutul constitutiv al unor noi infracțiuni de fals ori de abuz în serviciu, altele decât cele regăsite în C. pen. Textele de lege incriminează modalitățile agravate ale acestor infracțiuni, atunci când faptele au fost săvârșite în scopul ascunderii uneia din infracțiunile de corupție sau asimilate acestora ori în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune.

Poziția subiectivă - caracterizată de intenție calificată de scop, determină, în reglementarea legii, modalitățile agravate ale infracțiunilor, atunci când acestea au fost săvârșite în condițiile prevăzute în Legea nr. 78/2000.

Or, fapta de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost săvârșită în scopul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în modalitatea complicității și nu constituie o infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție pentru a putea fi încadrată în prevederile art. 25 C. pen. cu referire la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste argumente a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin înlăturarea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. constând în dispozițiile părții generale a C. pen. incidente în cauza dedusă judecății, dispoziții ce privesc forma consumată și continuată în care s-au realizat infracțiunile, contribuția adusă la săvârșirea faptelor în calitate de complice și, respectiv, instigator; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite reieșit din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora - prin obținerea celor două adeverințe false, inculpata apelantă i-a ajutat pe cei doi inculpați D.D. și B.C. să obțină credite de nevoi personale pe care, altfel, nu le-ar fi obținut -, valoarea mare a prejudiciului infracțional creat și nerecuperat, persoana și conduita inculpatei - vârsta tânără a acesteia, faptul că are în întreținere un copil minor, lipsa antecedentelor penale, dar și atitudinea procesuală sinceră de recunoaștere și regret.

A constatat că, deși instanța de apel a reținut, în favoarea inculpatei, în mod justificat, circumstanțe atenuante judiciare, nu s-a indicat care anume circumstanțe au fost reținute, în mod concret, dintre cele prevăzute, în mod limitativ, de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) - c) și art. 74 alin. (2) C. pen., context în care a reținut, în favoarea inculpatei, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere conduita bună a inculpatei înainte de săvârșirea infracțiunii.

A apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art 52 C. pen. poate fi atins, numai prin aplicarea unei pedepse, pentru fiecare infracțiune săvârșită, cu închisoarea și, respectiv, cu amenda penală, orientată sub minimum special prevăzut de lege, redus cu o treime, cu reținerea de circumstanțe atenuante judiciare.

Cu referire la aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen., a apreciat, în acord cu prima instanță că nu se impune adăugarea, în totul sau în parte, a amenzii penale.

Totodată, având în vedere că relațiile sociale cu caracter patrimonial protejate de lege prin incriminarea faptei de înșelăciune sunt cele referitoare la încrederea și buna credință a celor ce intră în aceste relații, conduita inculpatei și circumstanțele personale ale acesteia a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancțiunii, prev. de art. 52 C. pen.

Pentru aceleași considerente a apreciat că se impune aplicarea pedepsei accesorii și complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de consilier de vânzări), pe lângă cele prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

La aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de consilier de vânzări, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța de apel a avut în vedere faptul că, prin săvârșirea infracțiunilor, folosindu-se de funcția sa, inculpata este nedemnă să o mai ocupe în continuare.

Instanța de control judiciar a constatat ca fiind fondată critica inculpatei C.(C.)A.M. privind greșita obligare la plata sumei de 10.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală iar 300 RON cheltuieli din faza de cercetare judecătorească), în condițiile în care, prin actul de sesizare a instanței s-au stabilit cheltuieli judiciare, pentru inculpată, în cuantum de 1.000 RON.

În legătură cu aplicabilitatea prevederilor art. 181 alin. (1) C. pen., astfel cum a solicitat apelanta a reținut că potrivit art. 181 alin. (1) C. pen., fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Or, fapta de înșelăciune este o infracțiune, esențialmente, de rezultat, în cauză, cu consecințe deosebit de grave, care afectează relațiile sociale cu caracter patrimonial referitoare la încrederea și buna credință a celor ce intră în aceste relații.

În aceste condiții, a reținut că infracțiunile prezintă un grad ridicat de pericol social reieșit din gravitatea faptelor, din modalitatea și împrejurările concrete în care inculpata a săvârșit faptele și din urmările produse.

În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a acțiunii civile, a apreciat-o ca fiind nefondată.

Având în vedere schimbarea de încadrare juridică dispusă în cauză, instanța de apel a reținut că infracțiunea de înșelăciune se consumă în momentul în care se produce paguba, ca rezultat al activității de inducere în eroare. Prin urmare, pentru analizarea existenței acestei infracțiuni și pentru încadrarea faptei, în alineatele prevăzute de art. 215 C. pen. este obligatoriu a se stabili, atât producerea efectivă a pagubei, cât și întinderea prejudiciului, așa încât, disjungerea acțiunii civile, conform art. 347 C. proc. pen., nu este posibilă.

Pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prejudiciul infracțional produs, de natură patrimonială, este cert, motiv pentru care, apreciază că instanța de fond a soluționat, în mod judicios, latura civilă exercitată în cadrul procesului penal.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata C.(C.)A.M., invocând, în drept, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Parchetul, în susținerea recursului, a invocat greșita aplicare a legii raportat la încadrarea juridică dată faptelor, în sensul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei C.(C.)A.M. din complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și a înlăturării dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în ce privește infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În esență, a susținut că, inculpata era funcționar în cadrul C.B., cu atribuții de serviciu precis determinate, în cadrul cărora avea obligația de a verifica documentele prezentate în vederea obținerii unor credite și întocmirea referatelor pentru acordarea acestora. Astfel, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a instigat la întocmirea a două adeverințe de venit false, ulterior, confirmând împrejurarea că a efectuat cercetări și a constatat corectitudinea acelor adeverințe, iar mai apoi a întocmit referatul favorabil în vederea acordării creditelor, ajutându-i în mod direct și nemijlocit pe inculpații D.D. și B.C. în obținerea nelegală a două credite, unul în valoare de 1.200.000 RON, iar cel de al doilea în valoare de 700.000 RON.

Corelativ acestei critici a solicitat aplicarea unei pedepse în limitele legale speciale reduse cu o treime, prin înlăturarea prevederilor art. 74 - 76 C. pen.

Inculpata C.(C.)A.M., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a criticat cele două hotărâri sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptelor însă nu în sensul celor invocate de Parchet, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată într-o singură infracțiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În susținerea recursului a invocat împrejurarea că în sarcina lui P.G.D. a fost reținută o singură infracțiune, cea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. și cum singura activitate materială imputată inculpatei a fost aceea că l-ar fi determinat pe P.G.D. să emită cele două adeverințe, despre care s-a reținut că au fost false, a apreciat că nu poate fi reținută o altă faptă pentru inculpată decât cea de instigator la emiterea de către P.G. a adeverințelor false, faptă pe care a și recunoscut-o, beneficiind de judecata în cadrul procedurii simplificate.

A mai arătat că atâta timp cât D.D. nu are calitatea de funcționar public în accepțiunea prev. de art. 147 C. pen., fiind director de bancă, or, banca indiferent că statul are calitatea de acționar majoritar, cum este cazul C.B., este o societate comercială pentru că toate băncile, inclusiv C.B. funcționează după o" lege specială care le califică expresis verbis ca fiind societăți comerciale, iar în opinia sa D.D. nu avea calitatea de funcționar public și atunci în sarcina acestuia nu putea să fie reținută săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 astfel că, nu se putea reține în sarcina inculpatei complicitate la o infracțiune care nu poate fi reținută în sarcina autorului.

Și sub aspectul laturii civile a solicitat să se constate că s-a făcut o greșită aplicare a legii, în sensul că, deși inculpata a solicitat judecata în cadrul procedurii simplificate, nu i s-a permis administrarea de probe sub aspectul laturii civile, or, s-ar fi impus disjungerea cauzei sub acest aspect, cum dealtfel a și solicitat inculpata.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpata C.(C.)A.M. prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de părți, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 38510 alin. (2) și (21) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod, prin urmare, verificarea instanței de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 4 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de Parchet și intimata inculpată, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că atât parchetul cât și inculpata și-au motivat recursurile în termen și constatând îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va proceda la analizarea acestora, în limitele stabilite de noile reglementări.

1. Criticile Parchetului privind greșita aplicare a legii de către instanța de apel, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei C.(C.)A.M. din complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în complicitate la infracțiunea de înșelăciune și înlăturarea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 din conținutul infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt neîntemeiate (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.).

Deși, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. ce viza greșita încadrare juridică dată faptei a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, având în vedere că aspectele învederate de Parchet nu se referă la o altă situația de fapt decât cea reținută în actul de sesizare, însușită de cele două instanțe și de către inculpată, criticile pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., controlul judiciar fiind realizat doar asupra chestiunilor de drept.

Raportat la aceste considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile recurenților, Înalta Curte constată că din analiza comparativă a conținutului infracțiunilor prev. de art. 246 cu ref. la art. 248 și art. 215 C. pen. rezultă că, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice sunt apărate relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare presupune o anumită conduită a subiectului activ - funcționar public - pentru bunul mers al activității acestor instituții și apărarea intereselor persoanelor de orice abuz iar în cazul infracțiunii de înșelăciune în oricare dintre variantele sale normative sunt apărate relațiile sociale de ordin patrimonial, a căror formare, desfășurare și dezvoltare presupune buna credință și corelativ, o încredere minimă, fără ca subiectul activ să fie circumstanțiat - poate fi orice persoană.

Sub aspectul elementului material se constată că în cazul infracțiunii de abuz în serviciu acesta constă în neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă de către subiectul activ a unui act din sfera atribuțiilor de serviciu iar în cazul infracțiunii de înșelăciune în varianta tip constă în inducerea în eroare în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, în varianta agravată de alin. (2) constă în folosirea de mijloace frauduloase care atunci când constituie o infracțiune distinctă intră în concurs cu fapta de înșelăciune iar în varianta agravată de la alin. (3), în inducerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract iar inducerea în eroare să fie determinantă pentru încheierea sau executarea respectivului contract.

Din interpretarea celor două norme de incriminare, raportat și la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatei C.(C.)A.M., Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, apreciază că infracțiunea de abuz în serviciu presupune neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către subiectul activ, or, prin acțiunile sale inculpata nu a ajutat făptuitorul să nu își îndeplinească aceste atribuții, ci prin obținerea unor adeverințe false emise de P.G.D., la solicitarea inculpatei, prin care se atesta în mod nereal, calitatea de salariat a numitei D.C. la SC M. SRL Râmnicu Vâlcea și a numitului B.C. la S.C. L. SRL, a veniturilor obținute de aceștia, a ajutat la inducerea în eroare a Comitetului de direcție al C.B. S.A., care a acceptat dosarele și acordat credite de nevoi personale inculpaților D.D., director al C. - Sucursala Râmnicu Vâlcea și B.C. (contractul de credit nr. RQ 07113009144516 din data de 16 noiembrie 2007 pentru suma de 1.200.000 RON cu o perioadă de rambursare de 25 de ani pentru D.D. și contractul de credit nr. RQ 07123293154593 din data de 13 decembrie 2007 în valoare de 700.000 RON pentru B.C.).

Mai mult, în cazul inculpatului B.C. nici nu se poate vorbi de un sprijin acordat în vederea neîndeplinirii vreunei atribuții de serviciu, câtă vreme acesta nu are calitatea cerută de lege subiectului activ în cazul infracțiunii de abuz în serviciu - funcționar public.

Sub aspectul laturii subiective se reține că făptuitorii au urmărit inducerea în eroare a băncii în scopul obținerii acelor credite iar inculpata C. i-a sprijinit în această activitate.

Se mai constată că prin prezentarea acestor adeverințe false și care au fost determinate pentru acordarea creditelor s-a realizat elementul material al infracțiunii de înșelăciune în varianta prev. de art. 215 alin. 3 C. pen., urmarea imediată constând în crearea unei situații ce a produs băncii un prejudiciu realizându-se chiar de la momentul încheierii contractelor de credit, având în vedere că documentele prezentate în susținerea cererii de acordare a creditelor nu atestau o situație reală, prin urmare, dacă aceste împrejurări ar fi fost cunoscute contractele nu s-ar fi încheiat. De asemenea, având în vedere valoarea prejudiciului creat SC C.B. S.A., de 1.331.842, 13 RON și respectiv, de 617.245,42 RON, în mod întemeiat s-a reținut de către instanța de apel că sunt incidente dispozițiile alin. (5) al art. 215 C. pen. - înșelăciune cu consecințe deosebit de grave -, prin raportare la prevederile art. 146 C. pen.

Prin urmare, activitățile desfășurate de inculpata C.(C.)A.M. în modalitatea expusă și care se circumscriu ca moment temporal anterior inducerii în eroare, constituie acte de complicitate anterioară la realizarea activității infracționale de către cei doi coinculpați - prezentarea adeverințelor false în scopul inducerii în eroare a băncii și acordării creditelor.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatei C.(C.)A.M. a fost corect încadrată de către instanța de prim control judiciar în dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., sub forma complicității.

Reținând că încadrarea juridică corectă dată faptei este cea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. iar instigarea lui P.G.D. realizată de inculpata C.(C.)A.M. s-a săvârșit în scopul înlesnirii realizării activității de inducere în eroare cu ocazia încheierii contractelor de credit de către coinculpații din prezenta cauză, faptă ce nu este în legătură directă cu infracțiunile de corupție, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, au fost înlăturate din încadrarea juridică dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și s-a dispus, de către instanța de apel, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., fiind înlăturată forma agravată a infracțiunii (comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în condițiile stabilite de Legea nr. 78/2000).

Față de aprecierile instanței de recurs referitoare la încadrarea juridică dată faptelor și având în vedere modificările aduse conținutului art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că nu poate analiza criticile parchetului care deși circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. vizează în realitate greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatei în condițiile reținerii circumstanțelor atenuate judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

În consecință, pentru toate aceste considerente urmează să respingă recursul Parchetului ca nefondat.

2. În ce privește criticile inculpatei C.(C.)A.M., circumscrise tot cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., privind greșita aplicare a legii, în sensul că se impunea schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată într-o singură infracțiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fără reținerea agravantei prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

Fără a mai relua argumentele expuse la analizarea criticii Parchetului ce au condus la aprecierea de către instanța de recurs că încadrarea juridică corectă a faptelor comise de inculpata C.(C.)A.M., sunt cele prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 25 rap. la art. 290 C. pen., în plus Înalta Curte reține că, inculpata a solicitat realizarea judecății în cadrul procedurii simplificate recunoscând faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare. Or, contrar celor susținute de recurentă în motivele de recurs, în actul de inculpare s-a reținut ca situație de fapt împrejurarea că l-a instigat pe P.G.D. să emită cele două adeverințe false și i-a ajutat pe coinculpații D.D. și B.C. să obțină cele două contracte de credit, prin inducerea în eroare a băncii urmare prezentării acestor adeverințe nereale, dar care au fost determinante în acordarea creditelor.

Ca atare, reținând că încadrarea juridică corectă este aceea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și având în vedere că mijlocul fraudulos prin care s-a realizat inducerea în eroare a băncii constituie prin el însuși o infracțiune - fals material în înscrisuri sub semnătură privată - în mod corect s-a reținut existența și concurența celor două fapte.

Neîntemeiate sunt și criticile recurentei intimate inculpate C.(C.)A.M. privind greșita aplicare a legii cu referire la soluționarea laturii civile a cauzei, circumscrise aceluiași caz de casare.

Constatând că în sarcina inculpatei s-a reținut complicitate la infracțiunea de înșelăciune, ce s-a consumat la momentul încheierii contractelor de credit iar pentru existența faptei și încadrarea juridică corespunzătoare se impune a se stabili valoarea prejudiciului cauzat, care în cauză este dat de valoarea celor două contracte de credite, nu poate fi primită critica recurentei că în mod greșit nu s-a disjuns latura civilă, instanța de recurs apreciind că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor privind soluționarea laturii civile alăturat procesului penal. Mai mult, din actele și lucrările dosarului rezultă că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate la solicitarea celorlalți inculpați dar care nu a vizat și cele două contracte de credite a căror valoare este certă și reliefată în conținutul contractelor, prin urmare, o disjungere a laturii civile nu era justificată nici din această perspectivă - administrarea de probatorii -, invocată de recurentă în susținerea recursului.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpata C.(C.)A.M. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen., având în vedere că recurenta intimată inculpată este cea care se află în culpă procesuală, o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat iar cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului parchetului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpata C.(C.)A.M. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AM