Suspension of imprisonment for grave family consequences: foster care of minor children precludes special circumstance under Article 453(1)(c) CPP

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 28 iunie 2013 sub nr. 506/42/2013 condamnata O.C.R. a solicitat în temeiul art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei rezultante de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, condamnat a arătat că executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe deosebit de grave asupra familiei sale, respectiv în ceea ce îi privește pe cei doi minori dați între timp în plasament familial.

Prin sentința penală nr. 161 din 9 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de condamnata O.C.R.

A obligat condamnata la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON onorarii apărători desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că deși condamnata are doi minori, aceștia se află în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5 București și dați în plasament familial unei persoane.

Totodată s-a apreciat că motivele invocate de condamnată nu se încadrează în cazul expres prevăzut de dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atâta vreme cât statul s-a preocupat de situația minorilor.

Împotriva sentinței penale nr. 161 din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs condamnata O.C.R.

Apărătorul acesteia a pus concluzii de admitere a recursului. A arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că cererea formulată de condamnată nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că aceasta are în întreținere doi copii minori, unul dintre ei având un handicap grav, că au fost dați în plasament unei persoane în vârstă și că în perioada întreruperii executării pedepsei inculpata ar putea contribui la îmbunătățirea situației familiei sale.

Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că prin sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, O.C.R. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz contra intereselor persoanelor, fals intelectual și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În vederea executării acestei pedepse, Curtea de Apel București, secția I penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 19 martie 2013 în prezent inculpata aflându-se încarcerată în Penitenciarul T.

Din certificatele de naștere depuse la dosar rezultă că aceasta are doi copii minori, respectiv O.L.I.

Din actele medicale depuse la dosar și în principal din certificatul medical din 24 mai 2011 dar și din certificatul anexă la hotărârea din 13 septembrie 2012 a Comisiei pentru Protecția Copilului de pe lângă Consiliul Local Sector 6 București rezultă că minorul O.M.I.V. are diagnosticul de „tulburare de spectru autist, întârziere mintală și de limbaj medie”, fiind încadrat în gradul de handicap „grav” conform raportului de evaluare complexă din data de 12 septembrie 2012 eliberat de Serviciul Evaluare Complexă a Copilului cu Dezabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului București, sector 6.

În prezent, minorii se află în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5 București și dați în plasament familial unei persoane în vârstă.

Potrivit dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă și atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Se constată că în speță, în mod corect prima instanță a apreciat că motivele invocate de condamnată pentru care aceasta a solicitat întreruperea executării pedepsei, respectiv pentru a verifica situația în care se află cei doi copii minori și dacă sunt bine îngrijiți de persoana care i-a luat în plasament familial, nu se încadrează în cazul expres prevăzut de dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atâta vreme cât statul s-a preocupat de situația minorilor. În plus, așa cum corect a arătat și instanța de fond în perioada scurtă de 3 luni, cât ar dura întreruperea executării pedepsei, condamnata nu poate contribui la îmbunătățirea situației familiei sale.

Față de aceste considerente Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnata O.C.R.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata O.C.R. împotriva sentinței penale nr. 161 din 9 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie.

Obligă recurenta condamnată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 1 noiembrie 2013.