Human trafficking convictions quashed and remanded for retrial over inadequate appellate reasoning

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 230/PI din 6 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1517/30/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.M. din infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. și art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.M. (zis F.), la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul D.M. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului D.M., alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în dauna părților vătămate L.L., L.V. și M.T.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata D.D. (zisă "G."), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.V., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen. a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul B.V. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului B.V., alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnată inculpata L.J. (fosta C.), zisă "J.", la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, urmând ca în final inculpata L.J. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei L.J., alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.F., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauză, cu pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 190 din 14 mai 2009 a Tribunalului Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul S.F. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului S.F., alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.F. durata arestului de la data de 21 aprilie 2011 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele inculpatului S.F. în baza Sentinței penale nr. 190 din 14 mai 2009 a Tribunalului Mehedinți și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.N., zis "E.", la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul S.N. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului S.N., alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului J.F., din infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. și art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul J.F., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul J.F. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului J.F., alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părțile vătămate P.D., M.I., M.G., L.V., L.L., M.T., B.G., M.I., B.C. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar partea civilă C.G. a renunțat la pretențiile civile.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul D.M. la plata sumelor de 800 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă T.M.; 800 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă M.R. și 800 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă M.M. și au fost respinse în rest pretențiile civile ale părților civile M.R. și M.M.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. au fost obligați inculpații B.V. și L.J., în solidar, la plata sumelor de 800 euro, în RON la data executării, daune morale către fiecare dintre părțile civile C.M., C.P. și M.R. și au fost respinse în rest pretențiile civile ale părții civile M.R.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. au fost obligați inculpații S.F. și S.N., în solidar, la plata sumei de 1.500 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă Ș.L. și au fost respinse în rest pretențiile civile ale părții civile Ș.L.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. și J.F. la plata sumei de 3.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului. S-a dispus plata sumei de 9.200 RON din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș nr. 46/D/P/2010, emis la data de 27 februarie 2012 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 01 martie 2012 sub număr unic de dosar 1517/30/2012, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații D.M., D. (Fostă B.) D., B.M., B.V., B.C., L.J., J.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.p, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul L.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și inculpații S.F. și S.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului D.M., că în perioada 2009 - 2010 și în luna mai 2011, prin înșelăciune, împreună cu inculpații J.F., B.D., B.N. și martorul D.C.L. (fostă L.A.) au racolat și exploatat mai multe persoane majore și pe minora C.G., în vederea determinării acestora la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului B.M. s-a reținut că împreună cu martorul B.N. și inculpații D.M., S.F., B.V., în perioada mai 2009 - decembrie 2010, a recrutat și exploatat victimele majore în vederea obligării acestora la practicarea cerșetoriei pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului B.V. s-a reținut că în cursul anului 2009 (lunile ianuarie și noiembrie), împreună cu inculpatul B.C. și inculpatul B.M., a racolat, transportat și exploatat victimele majore în vederea obligării acestora la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului B.C. s-a reținut că în cursul anului 2009, împreună cu inculpații B.V. și B.M., a racolat și exploatat victimele în vederea determinării acestora la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatei D. (fostă B.D., zisă "G.") s-a reținut că în perioada septembrie 2009 - mai 2010, împreună cu inculpații D.M., J.F. și martorul B.N., a exploatat victimele în vederea determinării acestora la practicarea cerșetoriei pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatei L.J., zisă "J.", s-a reținut că în perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2010, a intermediat racolarea victimelor majore pentru inculpații D.M. și B.V. și a racolat victima B. pentru inculpatul L.M., pe care o și exploatase împreună cu acesta, în vederea determinării victimelor la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului L.M. s-a reținut că în martie 2010, a exploatat, împreună cu inculpata L.J., zisa "J.", victima B., racolată de inculpata L.J., în vederea obligării acesteia la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului S.N., zis "E.", s-a reținut că împreună cu S.F. și B.V. a recrutat și exploatat victima minoră Ș.L., în vederea determinării acesteia la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului S.F. s-a reținut că împreună cu S.N., zis "E." și B.V., a racolat și exploatat victima minoră Ș., în vederea determinării acesteia la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului J.F. s-a reținut că a transportat victimele majore din România în Franța, în orașul francez Clermont Ferrand, și în localitatea franceză, în locațiile în care victimele erau plasate pentru a cerși, în vederea exploatării de către inculpații D.M., B.D., L.J. și de către numita L.A.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de transcriere interceptări, procese-verbale care atestă tranzacțiile bancare efectuate de inculpați, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În ceea ce-l privește pe inculpatul D.M., zis "F.", acesta locuia în Franța. Profitând de această împrejurare, inculpatul a desfășurat activități constând în recrutarea și cazarea unor persoane interesate de a se deplasa în Franța pentru a cerși pe teritoriul orașului francez Clermont Ferrand. Această activitate a avut loc în perioada 2009 - 2010, iar în luna mai 2011, inculpatul a adus în Franța, în același scop, și o persoană minoră, respectiv pe numita C.G.

Victimele activităților infracționale desfășurate de inculpat sunt numiții P.D., T.M., M.I., M.R., M.M., M.G. și C.G.. Aceștia au fost transportați în Franța de către inculpatul J.F., cu excepția numitului M.M., care a fost transportat de către martorul B.N.

Înainte de plecarea din țară, inculpatul le-a promis părților vătămate asigurarea unor locuri de muncă în Franța, precum și asigurarea cazării și a hranei zilnice. Odată ajunși însă în localitatea Clermont Ferrand, părțile vătămate au fost cazate într-un microbuz dezafectat, în condiții insalubre. Părților vătămate nu le-a fost asigurată niciun fel de hrană și nici locuri de muncă, astfel încât, pentru a se întreține, au fost nevoite să practice cerșetoria, banii astfel câștigați fiind împărțiți cu inculpatul D.M.

Deși organele de urmărire penală au reținut în sarcina inculpatului și exploatarea victimelor L.L., L.V. și M.T., în privința acestora activitatea de inducere în eroare nu a fost probată.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B.M., în sarcina acestuia a fost reținută recrutarea și exploatarea numiților B.G. și M.I.. Aceștia au fost transportați în Franța de martorul B.N., însă înainte de a pleca din țară au avut cunoștință de împrejurarea că se vor deplasa în Franța pentru a cerși. Odată ajunși la Clermont Ferrand, cei doi au fost cazați într-o cameră de B.M., după care au cerșit pe străzile orașului, banii câștigați fiind nevoiți să-i împartă cu inculpatul B.M.

Referitor la inculpatul B.V., sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă în construcții sau agricultură, împreună cu inculpata L.J., inculpatul B.V. i-a recrutat pe numiții C.M., M.R. și C.P., cărora cei doi inculpați le-au promis locuri de muncă în Franța. Odată ajunși în Franța, părțile vătămate au fost cazate într-o clădire dezafectată, în condiții insalubre. Nu le-au fost asigurate niciun fel de locuri de muncă și pentru a-și câștiga existența au fost nevoiți să cerșească, banii câștigați fiind împărțiți cu inculpatul B.V.

În aceeași situație s-au găsit și victimele U.T. și U.I., în privința cărora însă organele de urmărire penală au reținut împrejurarea că au fost recrutați de inculpatul B.C., fără însă ca acest lucru să se confirme.

De asemenea, deși organele de urmărire penală au reținut și implicarea inculpatei D.D. în activitatea de exploatare a numiților M.R., M.M. și M.G., persoane care au fost aduse în Franța de soțul său, această implicare nu a fost confirmată de probele administrate în cauză.

Pe lângă numiții M.I., C.M., C.P. și M.R., pe care i-a recrutat pentru D.M. sau B.V., inculpata L.J. s-a implicat și în recrutarea numitului B.C., care a fost transportat în Franța de B.N. și a fost cazat în locuința familiei L., fără însă ca implicarea inculpatului L.M. în activitatea de exploatare a acestei părți vătămate să poată fi confirmată.

În sfârșit, partea vătămată Ș.N.L. a plecat în Franța în luna octombrie 2010, fiind cazată la locuința inculpaților S.N. și S.F. Partea vătămată a fost transportată în Franța sub pretextul unei viitoare căsătorii cu inculpatul S.N. După ce a ajuns la locuința inculpaților S., părții vătămate i s-a pus în vedere că trebuie să cerșească pentru a-și câștiga existența, iar în condițiile în care minora a refuzat, ea a fost constrânsă să practice cerșetoria de S.N.

Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Noțiunea de exploatare este definită de art. 2 din Legea nr. 678/2001, legiuitorul stabilind, la lit. a) și e), că prin exploatare se înțelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, precum și efectuarea oricăror activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Raportându-se la aceste prevederi legale, instanța a constatat că pentru existența infracțiunii de trafic de persoane nu este suficientă executarea uneia dintre acțiunile ce reprezintă elementul material (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane), ci aceste acțiuni trebuie realizate într-una dintre modalitățile descrise de legiuitor, respectiv prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. Ca atare, în opinia instanței, în lipsa amenințării, violenței, constrângerii, inducerii în eroare sau a celorlalte forme expres prevăzute de legiuitor, nu se poate vorbi de trafic de persoane.

Or, în cauză, procurorul a dispus trimiterea în judecată a celor 10 inculpați, deși nu în privința tuturor a fost dovedită existența unei activități de inducere în eroare a presupuselor victime, înșelăciunea fiind reținută de către organele de urmărire penală ca fiind modalitatea în care părțile vătămate au fost convinse să plece în Franța.

În primul rând, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 75 C. proc. pen., declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Această dispoziție legală nu împiedică însă instanța de judecată să pronunțe o anumită soluție atunci când declarațiile unei părți vătămate pot fi coroborate cu fapte sau împrejurări care rezultă din declarațiile altor părți vătămate audiate în cauză.

În sarcina inculpatului D.M. a fost reținută săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prin raportare la părțile vătămate P.D., L.L., L.V.. T.M., M.I., M.R., M.M., M.G., M.T. și C.G.

În cursul urmăririi penale inculpatul nu a fost audiat, însă în fața instanței de judecată el a precizat că nu recunoaște săvârșirea faptei. El a arătat că lucrează în Franța în calitate de mecanic auto și a precizat că nu are nicio legătură cu părțile vătămate, care nu au fost recrutați și transportați în Franța de el și nici nu au fost cazați de el.

Susținerile inculpatului au fost însă contrazise de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, partea vătămată P.D. a indicat faptul că, în luna ianuarie 2010, a aflat de la numita L.A. că mai multe persoane vor pleca în Franța la muncă prin intermediul inculpatului D.M. Partea vătămată a observat că L.A. vorbea frecvent la telefon cu inculpatul D.M., iar cu ocazia discuțiilor purtate cu aceasta, i s-a transmis că în Franța urma să-i fie asigurate cazarea și masa de inculpatul D.M., care îi va găsi și un loc de muncă. Totodată, partea vătămată a aflat că nu trebuie să plătească transportul până în Franța, dar că pentru serviciile prestate va trebui să-i plătească inculpatului D.M. o sumă de bani periodic, până la achitarea tuturor cheltuielilor.

Ajuns în Franța, partea vătămată a menționat că a fost preluat de inculpat, care i-a explicat că, în realitate, a fost adus acolo pentru a cerși în fața unor magazine. Totodată, inculpatul i-a spus că din banii câștigați va trebui să-i plătească lui jumătate pentru transportul din România și celelalte cheltuieli pe care le va mai avea.

Partea vătămată a mai precizat că deși îi fusese promisă cazarea și masa, inculpatul D.M. l-a cazat într-un microbuz dezafectat, unde nu existau niciun fel de condiții de trai.

În final, partea vătămată P. a menționat că inculpatul D.M. este cel care îl transporta zilnic în fața unor magazine pentru a cerși, iar banii câștigați erau împărțiți, această situație durând aproximativ două luni și trei săptămâni.

La rândul său, partea vătămată T.M. a precizat că în luna ianuarie 2010 a fost contactat de către L.A., care i-a propus să plece în Franța la cerșit. Partea vătămată a discutat la telefon cu inculpatul D.M. despre condițiile în care va pleca, inculpatul promițându-i că îi va asigura transportul până în Franța și îi va asigura masa și cazarea până va strânge suficienți bani să-i plătească datoria. Totodată, partea vătămată a precizat că inculpatul i-a promis faptul că toți banii pe care îi va câștiga din cerșit îi vor rămâne lui, fiind nevoit doar să-i plătească contravaloarea transportului

În acest context, partea vătămată a acceptat propunerile inculpatului, dar odată ajuns în Franța inculpatul D.M. a constatat că promisiunile nu au fost respectate. Cazarea i-a fost asigurată în același microbuz dezafectat situat într-o parcare și nu i-a fost asigurată niciun fel de masă, timp de aproximativ două luni de zile trăind doar din mila publicului.

De asemenea, partea vătămată a menționat că nici înțelegerea referitoare la împărțirea banilor nu a fost respectată, sumele câștigate din cerșit fiind preluate, în totalitate, de inculpat.

Ca atare, în privința numitului T.M., instanța de fond a constatat că a existat o inducere în eroare a părții vătămate. Deși acesta a cunoscut împrejurarea că va merge în Franța pentru a cerși, i-au fost promise anumite condiții în care își va desfășura această activitate, condiții care nu au fost respectate.

La rândul său, partea vătămată M.I. a menționat că în luna ianuarie 2010 a aflat de la inculpata L.J. că ar putea câștiga bani din practicarea cerșetoriei în Franța, cu ajutorul inculpatului D.M. Ulterior acestui moment, după ce s-a arătat interesat de această propunere, partea vătămată a fost contactat telefonic de inculpatul D.M., care i-a spus că va locui la domiciliul său și că el se va ocupa de găsirea unui loc de muncă. Totodată, inculpatul i-a promis că îi va asigura masa pe întreaga perioadă a șederii în Franța, precum și transportul, fără însă a vorbi și despre faptul că aceste servicii vor trebui plătite.

La fel ca și în cazul părții vătămate T.M., promisiunile nu au fost respectate. Părții vătămate M.I. nu i-a fost asigurată nicio masă, cerșind pe străzi fără mâncare și fără apă, iar cazarea fiind asigurată în același microbuz. De asemenea, și în acest caz partea vătămată a fost nevoit să împartă banii câștigați din cerșit cu inculpatul D.M.

Aceeași este și situația părții vătămate M.R. Aceasta a precizat că a discutat cu partea vătămată L.L., care i-a propus să meargă în Franța la cerșit, urmând ca inculpatul D.M. să-i asigure cazarea și masa. În ceea ce privește transportul, contravaloarea acestuia urma să-i fie restituită inculpatului din banii ce vor fi câștigați din cerșit.

Ajunsă în Franța, părții vătămate i-a fost asigurat același loc de cazare - rulota dezafectată. Partea vătămată a fost transportată de inculpatul D.M. în fața unor magazine, unde cerșea fără să primească nimic de mâncare, iar banii câștigați erau însușiți de inculpatul D.M., care i-a spus că atunci când se va întoarce în țară îi va da partea ei din sumă.

Aceleași aspecte au fost relatate și de partea vătămată M.M., soțul părții vătămate M.R. Acesta a precizat că, în condițiile în care soția sa a plecat în Franța și nu a mai primit nicio veste de la ea, l-a contactat pe inculpatul D.M. la telefon și i-a comunicat că este interesat și el să plece în Franța. Ajuns la locuința inculpatului, partea vătămată a fost cazat în microbuzul dezafectat alături de alte persoane care cerșeau pentru inculpatul D.M., iar apoi a fost trimis să cerșească, fără mâncare, banii câștigați fiind însușiți de inculpatul D.M., care i-a comunicat părții vătămate că atunci când se va întoarce în România îi va restitui aceste sume.

Partea vătămată M.G. a menționat că a aflat că inculpatul D.M. duce oameni la muncă în Franța de la fratele său M.I. El a plecat în Franța în aceleași condiții ca și M.I., dar odată ajuns acolo a fost cazat în aceleași condiții ca și celelalte părți vătămate. Inculpatul i-a transmis că nu a fost adus acolo pentru a munci, ci pentru a cerși, iar banii câștigați din această activitate au fost preluați de către inculpat.

În sfârșit, partea vătămată C.G. a precizat că în luna mai 2011, întrucât nu avea bani să-și întrețină familia, a luat legătura cu M.G., care îl cunoaște pe inculpatul D.M., despre care știa că duce oameni în Franța la cerșit. A discutat la telefon cu inculpatul, care i-a spus că în Franța va trebui să cerșească pentru el. Și partea vătămată C.G. a fost cazată într-un imobil abandonat, în condiții insalubre. Ea a fost transportată zilnic în fața unor magazine unde a cerșit, iar banii câștigați au fost însușiți, pe jumătate, de inculpat.

Ca atare, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului D.M. de a recruta, transporta și primi, prin înșelăciune, părțile vătămate P.D., T.M., M.I., M.R., M.M. și M.G., în vederea exploatării lor prin supunerea la tratamente umilitoare și degradante, părțile vătămate fiind determinate să locuiască în condiții insalubre și să cerșească în locuri publice, fără apă și mâncare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Inculpatul a profitat de naivitatea și gravele probleme financiare ale părților vătămate, persoane aflate în situații de vulnerabilitate, și, fie sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, fie sub promisiunea asigurării unor condiții decente în care vor cerși, i-a determinat pe aceștia să plece în Franța. Odată ajunși în străinătate, profitând de lipsa de educație a părților vătămate, de împrejurarea că nu cunoșteau limba franceză și de faptul că, dat fiind statutul lor, părțile vătămate se temeau să se adreseze organelor de poliție, inculpatul D.M. a abuzat de autoritatea de care dispunea asupra acestora, nerespectându-și promisiunile inițiale și forțând părțile vătămate să desfășoare activități de cerșetorie în condiții inumane, în scopul obținerii unor foloase materiale ilicite.

La termenul de judecată din data de 29 iunie 2012 instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.M. în sensul reținerii și a infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la situația particulară a părții vătămate C.G.

Aceasta este născută la data de ... 1993 și din probele administrate în cauză rezultă că a fost în Franța, unde a cerșit în folosul inculpatului D.M., în perioada ianuarie - martie 2011, când avea doar 17 ani.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituie infracțiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

După cum s-a arătat deja, determinarea unui minor la practicarea cerșetoriei poate fi încadrată în noțiunea de "exploatare" în sensul pe care legiuitorul l-a dat acesteia prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 678/2001.

Spre deosebire de traficul de persoane, unde este necesar la acțiunea ce reprezintă elementul material să fie realizată în modalitățile descrise de legiuitor, în cazul infracțiunii de trafic de minori este suficientă executarea oricăreia dintre acțiunile ce constituie modalități alternative de săvârșire a faptei, în scopul indicat, pentru ca infracțiunea să fie realizată.

Este adevărat faptul că partea vătămată C.G. știa împrejurarea că se va deplasa în Franța la cerșit. Însă, fiind minoră, infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 subzistă, chiar dacă în privința acestei părți vătămate nu au fost desfășurate niciun fel de manopere dolosive pentru inducerea ei în eroare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice și reținerea în sarcina inculpatului D.M. și a infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, partea vătămată fiind transportată în Franța de inculpatul J.F. în sarcina căruia s-a reținut aceeași infracțiune.

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 traficul de persoane este mai grav dacă infracțiunea a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Existența formei agravate a infracțiunii nu este condiționată de împrejurarea ca toți participanții să fi acționat cu aceeași formă de vinovăție și nici măcar de împrejurarea ca toți participanții să răspundă penal.

Probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că la exploatarea părților vătămate mai sus indicate, de către inculpatul D.M., și-au adus contribuția și alte persoane, respectiv inculpata L.J., martorul L.A., partea vătămată M.G. sub aspectul recrutării, ori inculpatul J.F. sau martorul B.N., sub aspectul transportului. În acest context, exploatarea părților vătămate realizându-se de două sau mai multe persoane, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului D.M. și prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatul D.M. a fost trimis în judecată și pentru presupusa exploatare a numiților L.L., L.V. și M.T. Sub acest aspect învinuirea nu a fost confirmată de probele administrate în cauză, în condițiile în care presupusele victime nu au fost induse în eroare de către inculpat.

L.L. a arătat că în luna ianuarie 2010 a discutat cu M.T., care se afla în Franța la cerșit. I-a spus acesteia că dorește să meargă și ea acolo, motiv pentru care M.T. a discutat cu inculpatul D.M. Acesta a luat legătura cu ea la telefon, spunându-i că îi va asigura cazarea, masa și transportul, urmând ca banii să-i fie restituiți din sumele câștigate din cerșit. De asemenea, inculpatul i-a transmis că va trebui să împartă cu el și jumătate din banii câștigați din cerșit reprezentând contravaloarea cazării și a mâncării.

Partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului și după ce a ajuns în Franța, spre deosebire de celelalte părți vătămate, a fost cazată în locuința inculpatului. Partea vătămată a recunoscut că a cerșit în Franța, iar banii astfel câștigați au fost împărțiți cu inculpatul D.M., însă a indicat faptul că nu a fost indusă în eroare.

Aceleași aspecte au fost relatate și de partea vătămată L.V., cu singura deosebire că acesta a fost recrutat de către sora sa, L.L., iar în Franța a fost cazat într-o rulotă.

În acest context, prima instanță a constatat că în sarcina inculpatului D.M. nu poate fi reținută infracțiunea de trafic de persoane raportat la părțile vătămate L.L. și L.V. Ambele părți vătămate au cunoscut împrejurarea că vor pleca în Franța pentru a cerși, lucru pe care l-au acceptat de bună voie. Sub acest aspect nu s-a putut reține o inducere în eroare a părților vătămate, cărora nu li s-a promis alte locuri de muncă. Apoi, părților vătămate li s-a promis asigurarea cazării, lucru pe care inculpatul l-a respectat. De la bun început înțelegerea între părți, acceptată de L.L. și L.V., a fost ca în schimbul cazării aceștia să-i dea inculpatului D.M. jumătate din banii câștigați, aspect care a fost de asemenea respectat de către inculpat, părțile vătămate arătând că inculpatul prelua jumătate din bani.

În acest context, neexistând nicio inducere în eroare sau constrângere a părților vătămate, chiar dacă aceștia au practicat cerșetoria și în folosul financiar al inculpatului D.M., cu care au împărțit banii obținuți în această modalitate, instanța de fond a apreciat că în sarcina inculpatului D.M. nu poate fi reținută infracțiunea de trafic de persoane în ceea ce privește cele două părți vătămate, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

Soluția este justificată de către prima instanță și prin raportare la declarațiile martorilor G.T. și D.C.L., părinții părții vătămate L.V., care au relatat aceeași modalitate de desfășurare a evenimentelor, subliniind faptul că nu numai L.V. a știut că merge la cerșit în Franța, ci și M.G. și M.I. Însă, spre deosebire de situația lui L.V., în privința celorlalți doi condițiile stabilite la plecarea din țară nu au fost respectate de inculpatul D.M., motiv pentru care în privința lui M.G. și M.I. poate fi reținută o inducere în eroare.

În ceea ce privește situația părții vătămate M.T., instanța de fond a constatat că aceasta nu a fost audiată nici în faza de urmărire penală și nici în cursul cercetării judecătorești, neprezentându-se niciodată în fața organelor judiciare. În acest context, nu se cunosc împrejurările în care partea vătămată a plecat din țară, locul unde aceasta se află, activitatea pe care o desfășoară, astfel că prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul D.M. nu poate fi răsturnată. Martorii G.T. și D.C.L., părinții părții vătămate M.T., au indicat faptul că fiica lor locuiește în Franța de 3 ani și cerșește acolo, fără a oferi însă mai multe detalii, astfel că în prezenta cauză nu există suficiente probe care să justifice o soluție de condamnare a inculpatului D.M. sub acest aspect.

Pentru aceste considerente instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru actele materiale vizând părțile vătămate L.L., L.V. și M.T., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Procurorul a dispus și trimiterea în judecată a soției inculpatului D.M., D.D., considerând că și aceasta a participat la exploatarea părților vătămate M.R., M.M. și M.G.

Inculpata a arătat că nu recunoaște săvârșirea faptelor. Ea a precizat că niciodată părțile vătămate nu au locuit la ea și nu a primit nicio sumă de bani de la aceștia.

Probele administrate în cauză, în special declarațiile părților vătămate, nu au confirmat acuzațiile organelor de urmărire penală. Astfel, partea vătămată M.R. a precizat doar că timp de aproape o lună a cerșit în Franța pentru D.M. și D.D., fără însă a preciza ce înseamnă că a cerșit pentru D.D., cu atât mai mult cu cât aceeași parte vătămată a menționat că banii câștigați din cerșetorie erau predați inculpatului D.M. și nu inculpatei D.D.

În ceea ce o privește pe D.D., partea vătămată a mai adăugat doar că inculpatul D.M. și soția sa nu îi dădeau nimic de mâncare toată ziua, fiind nevoită să trăiască din mila trecătorilor.

La rândul său, partea vătămată M.M. nu a amintit nimic de implicarea inculpatei D.D. în activitățile de exploatare. Singurele mențiuni pe care această parte vătămată le-a făcut în legătură cu inculpata D.D. se referă la un incident în cursul căruia a fost amenințat de inculpatul D.M., incident la care a asistat și soția sa.

În sfârșit, partea vătămată M.G. a precizat, la fel ca și M.R., faptul că a cerșit în Franța pentru D.M. și D.D., fără însă a preciza ce înseamnă că a cerșit pentru D.D., cu atât mai mult cu cât aceeași parte vătămată a menționat că banii câștigați din cerșetorie erau predați inculpatului D.M. și nu inculpatei D.D. M.G. a mai adăugat că era nemulțumit întrucât D.D. vorbea foarte urât cu el, insultându-l și amenințându-l de mai multe ori.

Ținând seama de aceste declarații, instanța de fond a constatat că în prezenta cauză nu există suficiente probe care să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpata D.D. Materialul probator nu a confirmat împrejurarea că inculpata ar fi desfășurat vreuna dintre acțiunile ce realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane, iar simplele afirmații că "am cerșit pentru D.D.", fără a se arăta în concret ce anume se poate reține în sarcina acestei inculpate, ori împrejurarea că inculpata a vorbit urât, nu pot conduce la condamnarea unei persoane pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatei D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Inculpatul B.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, reținându-se în sarcina sa exploatarea a două părți vătămate, respectiv B.G. și M.I.

Fiind audiat, inculpatul B.M. a contestat existența infracțiunii. El a precizat că nu are nicio legătură cu părțile vătămate, pe care i-a cunoscut la un târg de vechituri. M.I. este unchiul soției sale și cunoaște faptul că atât el, cât și B.G. au cerșit în Franța, dar au făcut-o doar pentru ei și nu pentru altcineva.

B.G. a menționat că în luna februarie 2010 a fost abordat de un vecin pe nume F.I., care l-a întrebat dacă nu dorește să plece în Franța unde poate câștiga niște bani. În condițiile în care nu avea niciun loc de muncă, s-a arătat interesat de această propunere, astfel că în ziua următoare a plecat în Franța, alături de F.I. și un alt bărbat, fiind transportați de B.N.

Partea vătămată a continuat arătând că pe drum F.N. i-a explicat că în Franța vor locui la un prieten de-al său, care le va oferi cazare și masă și le va plăti și transportul, în schimb ei urmând să cerșească pentru acest prieten. Totodată, F.I. i-a comunicat faptul că din banii câștigați din cerșit jumătate îi vor da celui care îi cazează.

Auzind aceste propuneri, partea vătămată B.G. le-a acceptat întrucât nu avea nicio sursă de venit în România.

Ajuns în Franța, partea vătămată a fost condus la locuința inculpatului B.M., care l-a cazat într-o cameră și i-a comunicat că din ziua următoare va trebui să cerșească în fața unor magazine.

Partea vătămată a mai adăugat că în Franța a cerșit timp de aproape 3 luni, fiind transportat în fața unor magazine de inculpatul B.M. Conform înțelegerii, din banii câștigați jumătate îi dădea inculpatului B.M., contribuind și alte cheltuieli legate de alimente și țigări.

La rândul său, partea vătămată M.I. a menționat că în luna mai 2009, după o discuție purtată cu inculpatul B.M. și pe fondul unor mari probleme financiare, s-a hotărât să plece în Franța la cerșit. Inculpatul B.M. i-a spus că în Franța va locui în apartamentul său, că îi va plăti transportul, urmând ca în schimb să-i dea jumătate din banii câștigați din cerșit.

Partea vătămată a menționat că a acceptat această ofertă și a plecat în Franța fiind transportat de B.N. În Clermont Ferrand, partea vătămată a fost cazat în locuința inculpatului B.M., și a practicat cerșetoria timp de 6 luni. Conform înțelegerii, partea vătămată i-a dat inculpatului B.M. jumătate din banii câștigați, chiar dacă acest lucru a generat nemulțumiri pentru M.I.

În acest context, instanța de fond constatat că în sarcina inculpatului B.M. nu a putut fi reținută infracțiunea de trafic de persoane. Ambele părți vătămate au cunoscut împrejurarea că vor pleca în Franța pentru a cerși, lucru pe care l-au acceptat de bună voie. Sub acest aspect nu se poate reține o inducere în eroare a părților vătămate, cărora nu li s-a promis alte locuri de muncă. Apoi, părților vătămate li s-a promis asigurarea cazării, lucru pe care inculpatul l-a respectat, cei doi locuind în apartamentul său. De la bun început înțelegerea între părți, acceptată de B.G. și M.I., a fost ca în schimbul cazării aceștia să-i dea inculpatului B.M. jumătate din banii câștigați, aspect care a fost de asemenea respectat de către inculpat, părțile vătămate arătând că inculpatul prelua jumătate din bani.

În acest context, neexistând nicio inducere în eroare sau constrângere a părților vătămate, chiar dacă aceștia au practicat cerșetoria și în folosul financiar al inculpatului B.M., cu care au împărțit banii obținuți în această modalitate, instanța apreciază că în sarcina inculpatului B.M. nu poate fi reținută infracțiunea de trafic de persoane nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

Este adevărat faptul că mai multe părți vătămate au confirmat că în Franța se aflau mai multe persoane care cerșeau pentru inculpatul B.M. Însă, potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței. Ori, în prezenta cauză, instanța a fost sesizată, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.M., numai cu privire la presupusele acte de exploatare a părților vătămate B.G. și M.I. motiv pentru care judecata se limitează doar la aceste acte.

Inculpatul B.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în sarcina sa reținându-se exploatarea părților vătămate C.M., M.R., C.P., U.T. și U.I.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor. El a arătat că nu a locuit niciodată în Franța, dar s-a întâmplat să se deplaseze acolo și să lucreze sezonier. Când a avut ocazia să plece la muncă în Franța a transportat și alte persoane până acolo, persoane care l-au rugat să facă acest lucru, pasagerii plătind contravaloarea combustibilului.

Însă declarațiile inculpatului au fost contrazise de declarațiile mai multor persoane. Părțile vătămate C.M., M.R. și C.P. au precizat că în luna noiembrie 2009 au aflat că L.J. se ocupă de racolarea unor persoane pe care le duce la muncă în Franța, urmând să lucreze în domeniul construcțiilor. Întrucât nu aveau niciun loc de muncă, cei trei au luat legătura cu inculpata L.J., care le-a promis că vor pleca imediat, urmând ca transportul să fie asigurat de B.V. În ceea ce privește transportul, inculpata L.J. le-a transmis că vor plăti suma de 130 euro după ce vor câștiga bani în Franța, repetându-le faptul că vor lucra în construcții pentru un salariu de 1200 euro lunar, urmând să le fie asigurată și masa și cazarea.

Părțile vătămate au continuat arătând că au fost luați cu mașina de la locuința inculpatei L.J., după care au fost transportați în Franța. Ajunși acolo, inculpatul B.V. le-a spus că nu a reușit să rezolve angajarea la o firmă de construcții și nici problema cazării, motiv pentru care au fost cazați în corturi.

După acest moment, B.V. le-a transmis că nu exista altă soluție de a câștiga bani decât cerșind, motiv pentru care zilnic i-a transportat în fața unor magazine pentru a cerși. Apoi, în cursul serii, inculpatul B.V. îi percheziționa și le lua toți banii.

La rândul lor, părțile vătămate U.T. și U.I. au menționat că în satul în care locuiesc se vorbea despre faptul că cei din familia B. se ocupă cu racolarea de persoane în scopul găsirii de locuri de muncă în Franța. S-au deplasat la locuința inculpatului B.C. și au discutat cu acesta, inculpatul promițându-le asigurarea unor locuri de muncă în agricultură. Inculpatul le-a mai spus că transportul va fi asigurat de el, urmând ca banii să-i fie restituiți ulterior. Nu în ultimul rând, B.C. le-a transmis că vor fi cazați în apartamentul fratelui său B.M. și că vor primi un salariu de 1000 euro lunar.

Când au ajuns în Franța părțile vătămate au fost transportate la domiciliul inculpatului B.M., care le-a transmis însă că nu-i poate primi și că vor locui la fratele său B.V.

Inculpatul B.V. i-a preluat și i-a cazat într-o clădire abandonată, la marginea orașului Clermont Ferrand, unde nu existau niciun fel de condiții de trai.

În ziua următoare, inculpatul B.V. le-a spus că nu pot începe lucrul la seră, dar le-a sugerat că ar fi bine să cerșească pe străzile orașului pentru a putea strânge bani. Inițial au refuzat, dar fiind amenințați și bătuți de inculpatul B.V., părțile vătămate au acceptat să cerșească, banii astfel câștigați fiind luați de către inculpat.

Ca atare, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului B.V. de a transporta și caza, prin înșelăciune, părțile vătămate C.M., M.R., C.P., U.T. și U.I., în vederea exploatării lor prin supunerea la tratamente umilitoare și degradante, părțile vătămate fiind determinate să locuiască în condiții insalubre și să cerșească în locuri publice, fără apă și mâncare, inculpatul B.V. exercitând amenințări și violențe pentru a-i obliga să se supună acestui tratament, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Inculpatul a profitat de naivitatea și gravele probleme financiare ale părților vătămate, persoane aflate în situații de vulnerabilitate, și, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, i-a determinat pe aceștia să plece în Franța. Odată ajunși în străinătate, profitând de lipsa de educație a părților vătămate, de împrejurarea că nu cunoșteau limba franceză și de faptul că, dat fiind statutul lor, părțile vătămate se temeau să se adreseze organelor de poliție, inculpatul B.V. a abuzat de autoritatea de care dispunea asupra acestora, nerespectându-și promisiunile inițiale și forțând părțile vătămate să desfășoare activități de cerșetorie în condiții inumane, în scopul obținerii unor foloase materiale ilicite.

Probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că la exploatarea părților vătămate mai sus indicate, de către inculpatul B.V., și-au adus contribuția și alte persoane, respectiv inculpata L.J. În acest context, exploatarea părților vătămate realizându-se de două sau mai multe persoane, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului B.V. și prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Procurorul a dispus trimiterea în judecată și a inculpatului B.C. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane. În sarcina acestui inculpat s-a reținut faptul că ar fi recrutat părțile vătămate U.T. și U.I., părți vătămate care au fost exploatate în Franța de inculpatul B.V.

Inculpatul B.C. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, învederând faptul că a cunoscut părțile vătămate doar întâmplător în Franța. Cei doi nu au locuit niciodată cu el și nu a primit de la U.T. și U.I. nicio sumă de bani.

Este adevărat faptul că, după cum s-a arătat deja, în cursul urmăririi penale cele două părți vătămate au indicat faptul că inculpatul B.C. este cel care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă în agricultură în Franța.

Însă, în afara celor două declarații, nici în faza de urmărire penală nu există altele care să confirme învinuirea.

Apoi, în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată U.T. a revenit asupra poziției sale și a arătat că nu inculpatul B.C. este cel care a racolat-o, ci inculpatul B.V. Acesta a contactat-o și a întrebat-o dacă nu este interesată să plece la muncă în Franța, promițându-i un loc de muncă în agricultură.

Partea vătămată U.I. nu a putut fi audiat în cursul cercetării judecătorești întrucât era plecat din țară.

În acest context instanța de fond a apreciat că numai declarațiile a două părți vătămate, soț și soție, nu sunt suficiente pentru a conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție, cu atât mai mult cu cât aceste declarații sunt contradictorii, inițial U.T. menționând că a fost racolată de inculpatul B.C., pentru ca ulterior să indice că persoana care a recrutat-o a fost B.V.

Pentru aceste considerente instanța a dispus achitarea inculpatului B.C., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce o privește pe inculpata L.J., nici aceasta nu a recunoscut săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală. Ea a menționat că nu a racolat pe nimeni pentru a pleca la cerșit în Franța. Inculpata a adăugat că este posibil ca în discuțiile purtate cu diferite persoane să le fi comunicat acestora că banii câștigați în Franța din cerșit i-au ajutat să-și plătească datoriile, dar nu a chemat pe nimeni să cerșească în Franța.

Susținerile inculpatei au fost însă contrazise de părțile vătămate C.M., M.R. și C.P. care, după cum s-a arătat deja, au plecat în Franța în urma unor discuții purtate cu inculpata L.J., care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă în construcții. Odată ajunși în Franța, cei trei au fost exploatați de inculpatul B.V.

La rândul său, M.I. a indicat faptul că inculpata L.J. este cea care i-a transmis că ar putea câștiga bani mulți din cerșit în Franța, punându-l în legătură cu inculpatul D.M.

De asemenea, partea vătămată B.C. a precizat că s-a hotărât să plece în Franța în urma propunerii ce i-a fost făcută de către inculpata L.J., care i-a transmis că va câștiga mulți bani din cerșit în Franța. Totodată, inculpata este cea care i-a promis că-i va asigura transportul, cazarea, iar banii câștigați din cerșit vor fi împărțiți pe jumătate.

În acest context, instanța a apreciat că activitatea de racolare desfășurată de inculpata L.J. a fost pe deplin dovedită. Ca atare, instanța a constatat că fapta inculpatei L.J. de a recruta, prin înșelăciune, părțile vătămate C.M., M.R., C.P. și M.I., în vederea exploatării lor prin supunerea la tratamente umilitoare și degradante, părțile vătămate fiind determinate să locuiască în condiții insalubre și să cerșească în locuri publice, fără apă și mâncare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Inculpata, la fel ca și D.M. și B.V., a profitat de naivitatea și gravele probleme financiare ale părților vătămate, persoane aflate în situații de vulnerabilitate, și, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, i-a determinat pe aceștia să plece în Franța. Odată ajunși în străinătate, profitând de lipsa de educație a părților vătămate, de împrejurarea că nu cunoșteau limba franceză și de faptul că, dat fiind statutul lor, părțile vătămate se temeau să se adreseze organelor de poliție, inculpații D.M. și B.V. au abuzat de autoritatea de care dispuneau asupra acestora, nerespectându-și promisiunile inițiale și forțând părțile vătămate să desfășoare activități de cerșetorie în condiții inumane, în scopul obținerii unor foloase materiale ilicite.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatei comiterea infracțiunii de trafic de persoane în condițiile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în activitatea infracțională desfășurată de inculpata L.J. implicându-se și inculpații D.M. și B.V.

În cauză a fost trimis în judecată și soțul inculpatei L.J., L.M.. În sarcina acestuia s-a reținut că s-ar fi implicat în exploatarea părții vătămate B.C.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că partea vătămată B.C. nu a locuit niciodată cu el și niciodată nu a primit vreo sumă de bani de la acesta.

La rândul său, partea vătămată B.C. a menționat faptul că a fost recrutat pentru a pleca la cerșit în Franța de inculpata L.J. Aceeași inculpată este cea care l-a cazat și l-a trimis la cerșit.

În ceea ce-l privește pe inculpatul L.M., partea vătămată a indicat faptul că acesta îl transporta zilnic la locul unde cerșea, iar la sfârșitul zilei îi lua jumătate din încasări, conform înțelegerii avute cu L.J.

În afara acestei declarații instanța de fond a constatat că nu există alte probe care să confirme învinuirea. În acest context instanța a apreciat că numai declarațiile unei părți vătămate nu sunt suficiente pentru a conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție.

Pe de altă parte, partea vătămată B.C. a cunoscut împrejurarea că va pleca în Franța pentru a cerși, lucru pe care l-a acceptat de bună voie. Sub acest aspect nu s-a putut reține o inducere în eroare a părții vătămate, căreia nu i s-a promis alt loc de muncă. Apoi, părții vătămate i s-a promis asigurarea cazării, lucru pe care inculpata L.J. l-a respectat, partea vătămată locuind în apartamentul său. De la bun început înțelegerea între părți, acceptată de B.C., a fost ca în schimbul cazării acesta să-i dea inculpatei L.J. jumătate din banii câștigați, aspect care a fost de asemenea respectat de către inculpată, partea vătămată arătând că inculpatul L.M. prelua jumătate din bani.

În acest context, neexistând nicio inducere în eroare sau constrângere a părții vătămate, chiar dacă acesta a practicat cerșetoria și în folosul financiar al inculpatului L.M., cu care a împărțit banii obținuți în această modalitate, prima instanță a apreciat că în sarcina inculpatului L.M. nu poate fi reținută infracțiunea de trafic de persoane, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

Referitor la inculpații S.N. și S.F., aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori raportat la partea vătămată Ș.N.L.

Cei doi inculpați au recunoscut faptul că au transportat partea vătămată în Franța, însă nu pentru a cerși, ci pentru a se căsători cu inculpatul S.N. În acest sens a existat și acordul mamei părții vătămate. Inculpații au continuat arătând că partea vătămată a locuit cu ei doar două zile, perioadă în care nu a fost obligată să cerșească. După trecerea celor două zile, partea vătămată a făcut o criză de nervi, motiv pentru care a fost dusă la inculpatul B.M., unde a locuit până la întoarcerea în țară.

Susținerile inculpaților nu au putut fi luate în considerare. Partea vătămată a precizat că martorul M.T., în luna octombrie 2010, a sunat-o pe mama sa și a întrebat-o dacă nu dorește să se mărite cu inculpatul S.N. Partea vătămată s-a arătat interesată, deși avea doar 14 ani la acel moment, motiv pentru care a plecat în Franța împreună cu cei doi inculpați.

După ce au ajuns în Franța, partea vătămată a fost cazată în locuința familiei S., după care inculpatul S.N. i-a spus că a fost adusă acolo doar pentru a cerși. Partea vătămată a refuzat acest lucru, însă a fost obligată să cerșească de către inculpații S.F. și S.N.

Această situație a durat patru zile, conform afirmațiilor părții vătămate, după care, pentru a scăpa de cei doi inculpați, partea vătămată s-a prefăcut că a înnebunit, motiv pentru care inculpații S. au transportat-o la inculpatul B.M., spunându-i acestuia că nu mai au nevoie de ea în aceste condiții.

Aceleași aspecte au fost relatate și de martorul M.T., care a precizat că în Franța partea vătămată Ș.L. a fost obligată, de către inculpații S., să cerșească.

Instanța de fond a reținut că, după cum rezultă din adresa din 21 decembrie 2011 a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Timișoara, partea vătămată Ș.N.L. se afla, în momentul recrutării, într-o situație de vulnerabilitate, nebeneficiind de suportul familiei și având o situație materială precară. A fost supusă exploatării emoționale prin amenințări repetate și restricționarea libertății de mișcare, victima fiind puternic afectată de experiența prin care a trecut, ea prezentând simptome caracteristice sindromului de stres post traumatic.

Partea vătămată este născută la data de ... 1996 și din probele administrate în cauză rezultă că a fost în Franța, unde a cerșit în folosul inculpatului D.M., în luna octombrie 2010, când avea doar 14 ani.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituie infracțiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

După cum s-a arătat deja, determinarea unui minor la practicarea cerșetoriei poate fi încadrată în noțiunea de "exploatare" în sensul pe care legiuitorul l-a dat acesteia prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 678/2001.

Spre deosebire de traficul de persoane, unde este necesar la acțiunea ce reprezintă elementul material să fie realizată în modalitățile descrise de legiuitor, în cazul infracțiunii de trafic de minori este suficientă executarea oricăreia dintre acțiunile ce constituie modalități alternative de săvârșire a faptei, în scopul indicat, pentru ca infracțiunea să fie realizată. Însă, în situația în care traficul de minori a fost comis prin înșelăciune sau de două sau mai multe persoane împreună, fapta este mai gravă, regimul sancționator fiind mai drastic.

Partea vătămată Ș.N.L. a plecat în Franța sub promisiunea unei viitoare căsătorii cu inculpatul S.N. În Franța a fost obligată să cerșească de către inculpații S.N. și S.F., care au contribuit la exploatarea acestei părți vătămate, motiv pentru care în sarcina lor a fost reținută infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

În ceea ce-l privește pe inculpatul J.F., acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, reținându-se în sarcina sa că a transportat părțile vătămate P.D., L.L., L.V., T.M., M.I., M.R., M.G., M.T. și C.G. în Franța, unde părțile vătămate au fost exploatate de inculpatul D.M.

Inculpatul J.F. a menționat că a mers de mai multe ori în Franța, împreună cu soția sa, pentru a cerși. De fiecare dată când pleca era sunat de diferite persoane care doreau să se deplaseze în Franța și îl rugau să-i ajute cu transportul. De la aceste persoane a primit câte 100 euro pentru serviciul prestat, fiecare dintre pasageri fiind transportat la locul dorit.

În sarcina inculpatului J.F. nu a putut fi reținută infracțiunea de trafic de persoane. După cum s-a arătat deja, în ceea ce privește părțile vătămate L.V., L.L. și M.T., instanța a dispus achitarea inculpatului D.M., care se presupune că ar fi exploatat aceste persoane. Ca atare, atâta timp cât nu a existat niciun fel de exploatare a părților vătămate, nu poate fi reținută nici infracțiunea de trafic de persoane față de persoana care a transportat aceste presupuse victime ale exploatării.

Referitor la părțile vătămate P.D., T.M., M.I. și M.G., după cum s-a arătat deja, toți știau că se deplasează în Franța pentru a cerși, lucru cunoscut și de inculpatul J.F., care presta și el aceeași activitate. Însă la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că inculpatul J.F. ar fi fost implicat în activitatea de recrutare a acestor părți vătămate. Nu există probe din care să rezulte că inculpatul J. a cunoscut înțelegerile dintre inculpatul D.M. și părțile vătămate. Inculpatul J. a acceptat să transporte părțile vătămate, care au dorit să plece în Franța pentru a cerși, acceptând acest lucru de bunăvoie, motiv pentru care, neexistând nicio activitate de inducere în eroare sau constrângere desfășurată de inculpatul J., în sarcina acestuia nu a putut fi reținută infracțiunea de trafic de persoane, fiind achitat sub acest aspect în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La fel ca și în cazul inculpatului D.M., la termenul de judecată din data de 29 iunie 2012, și în privința inculpatului J.F. instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reținerii și a infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatul J.F. a transportat-o în Franța pe partea vătămată C.G., care la data ieșirii din țară era minoră, având doar 17 ani. Inculpatul a cunoscut vârsta părții vătămate întrucât împuternicirea prin care partea vătămată a putut părăsi România a fost întocmită pe numele său, iar această împuternicire a fost prezentată la frontieră.

Instanța a arătat deja că între traficul de traficul de persoane și traficul de minori există o diferență substanțială. Astfel, dacă în cazul traficului de persoane este necesar la acțiunea ce reprezintă elementul material să fie realizată în modalitățile descrise de legiuitor (în prezenta cauză inducerea în eroare), în cazul infracțiunii de trafic de minori este suficientă executarea oricăreia dintre acțiunile ce constituie modalități alternative de săvârșire a faptei, în scopul indicat, pentru ca infracțiunea să fie realizată.

După cum s-a arătat deja, supunerea unui minor la practicarea cerșetoriei poate fi încadrată în noțiunea de "exploatare" în sensul pe care legiuitorul l-a dat acesteia prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 678/2001.

În acest context, transportarea unui minor în vederea practicării cerșetoriei poate fi încadrată în sfera traficului de minori, chiar dacă minorul a acceptat de bună voie desfășurarea acestei activități.

În acest context, în opinia instanței, fapta inculpatului J.F. de a transporta partea vătămată minoră C.G. în Franța, știind că aceasta va cerși, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, la exploatarea victimei aducându-și contribuția și inculpatul D.M., motiv pentru care a procedat la schimbarea încadrării juridice.

Sub aspectul laturii subiective, toți inculpații enumerați mai sus au acționat cu intenție directă. În acest sens, ei au avut reprezentarea că persoanele vătămate sunt transportate și găzduite în condiții inumane în scopul exploatării lor, scop pe care l-au urmărit prin desfășurarea activității infracționale întrucât doreau să obțină foloase materiale de pe urma practicării cerșetoriei de către aceste persoane.

Organele de urmărire penală au reținut în sarcina celor 10 inculpați și comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, infracțiune care face trimitere la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, potrivit art. 323 C. pen. aceasta constă în fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni.

În opinia instanței, în ceea ce-i privește pe inculpații D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. și J.F., în prezenta cauză se poate vorbi despre existența infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen., în condițiile în care grupul constituit de aceste persoane a avut ca scop săvârșirea unor infracțiuni grave, infracțiuni specifice traficului de persoane.

Dovezile administrate în cauză atestă faptul că fiecare dintre cei șase inculpați au avut un rol prestabilit la activitatea ce a avut ca finalitate aducerea din România în Franța a unor persoane care să practice cerșetoria.

Activitatea ilicită efectuată de către cei 6 inculpați a presupus un plan bine conturat, care implica mai multe etape: racolarea unor persoane lipsite de experiență și de educație dispuse ca, în schimbul promisiunii asigurării unor locuri de muncă, a unei eventuale căsătorii sau a asigurării unor sume mari de bani, să plece în Franța, unde să fie determinate să practice cerșetoria; găsirea unei persoane dispuse să asigure transportul acestor persoane și care să asigure și mijlocul de transport; asigurarea unor așa-zise locuri de cazare (imobile abandonate, rulote abandonate, corturi), care să nu implice niciun fel de angajament financiar din partea inculpaților; asigurarea instruirii persoanelor aduse din România pentru a cerși (stabilirea locurilor pentru cerșit, învățarea câtorva cuvinte în limba franceză, asigurarea recuzitei necesare - pahare de plastic, cartoane); supravegherea cerșetorilor și preluarea sumelor de bani câștigate din cerșit.

Toate aceste etape au fost parcurse de către inculpați, fiecare dintre ei având un rol bine stabilit, rol care a fost evidențiat cu prilejul analizării probelor administrate în cauză.

În opinia instanței, scopul acțiunilor conjugate era evident, și anume obținerea de sume de bani în mod fraudulos din practicarea cerșetoriei pe teritoriul statului francez.

Prin urmare, în prezenta cauză nu se poate contesta faptul că gruparea inculpaților a avut drept scop săvârșirea de infracțiuni de trafic de persoane și minori, infracțiuni de natură să producă consecințe dintre cele mai grave pentru sănătatea părților vătămate.

Luând în considerare aspectele mai sus evidențiate, instanța de fond a reținut în sarcina celor șase inculpați și infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 399/2003 raportat la art. 323 C. pen. În opinia instanței, în cauză toate elementele definitorii ale asociației infracționale se regăsesc. Astfel, grupul celor patru inculpați a avut o structură proprie, în care au putut fi identificate persoane cu roluri diferite (organizatori - inculpații D.M. și B.V., racolator - inculpata L.J., transportatori - inculpații J.F. și B.V., persoane care au asigurat supravegherea cerșetorilor și banilor - inculpații D.M. și B.V.), toate aceste persoane acționând în mod coordonat, împărțindu-și sarcinile în vederea realizării scopului menționat anterior. În același timp, dovezile administrate în cauză confirmă existența grupului pe o perioadă suficientă de timp ca să asigure succesul operațiunii, ceea ce exclude existența unei grupări constituite întâmplător și spontan.

În ceea ce-i privește pe inculpații D.D., B.M., L.M. și B.C., în contextul în care instanța a dispus achitarea lor pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, nu a putut fi reținută în sarcina lor nici infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii acestei infracțiuni. Neexistând infracțiunea scop - traficul de persoane, referitor la acești inculpați nu s-a putut reține nici că au constituit o asociere în vederea comiterii acestei infracțiuni, motiv pentru care instanța de fond a dispus achitarea lor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Ținând seama de condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților D.M., B.V. și L.J. și prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpații au comis mai multe acte materiale de recrutare și exploatare a părților vătămate, fiecare dintre aceste acte materiale realizând conținutul legal al aceleiași infracțiuni de trafic de persoane.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. și J.F. pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor în modalitatea descrisă mai sus.

Este adevărat faptul că apărătorii inculpaților au solicitat înlăturarea declarațiilor părților vătămate date în faza de urmărire penală, invocând împrejurarea că aceste declarații nu sunt reale, fiind consemnate de organele de urmărire penală fără ca părțile vătămate să fi cunoscut ce anume au semnat. Această poziție nu a putut fi acceptată de către prima instanță întrucât nu există nicio dovadă din care să rezulte că acele declarații nu reprezintă poziția exprimată de părțile vătămate. Simpla schimbare a declarațiilor părților vătămate produsă în cursul cercetării judecătorești, fără oferirea unei explicații plauzibile în ceea ce privește această modificare de perspectivă (aspecte potrivit cărora nu au știut ce anume semnează nu pot fi acceptate, în condițiile în care chiar în cuprinsul declarațiilor s-a consemnat faptul că au semnat acele declarații după ce le-a fost adus la cunoștință conținutul lor) nu este suficientă pentru a conduce la înlăturarea acestor declarații din cauză.

Apoi, împrejurarea că inculpații B.V., D.M., S.F. au preocupări în ceea ce privește exploatarea unor persoane care practică cerșetoria rezultă și din analizarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate.

De asemenea, instanța de fond a constatat că în cuprinsul rechizitoriului organele de urmărire penală au indicat faptul că inculpații au efectuat, prin intermediul serviciului W.U., tranzacții bancare vizând sume importante de bani. Aceste tranzacții se regăsesc de altfel și la dosarul de urmărire penală.

Sub acest aspect prima instanță a constatat că aceste dovezi nu pot fi luate în considerare. Nu există nicio certitudine în ceea ce privește proveniența acestor sume de bani și nici destinația lor. În cauză nu există nicio certitudine în ceea ce privește sumele de bani câștigate de către părțile vătămate, aceștia indicând diferite sume fără a exista un fundament probator. Mai mult decât atât, chiar părțile vătămate au indicat faptul că, în condițiile în care nu știu să scrie și să citească, au apelat la inculpați pentru a trimite bani acasă, motiv pentru care anumite tranzacții au fost încheiate pe numele inculpaților chiar dacă sumele respective au fost destinate familiilor părților vătămate.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate celor șase inculpați, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faptele inculpaților prezintă un ridicat grad de pericol social, prin activitățile lor aceștia aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la asigurarea demnității umane, în același timp ei punând în pericol dezvoltarea ulterioară, fizică și psihică, a unor minori, victime ale exploatării.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere și persoana acestora. Inculpații J.F., B.V. și S.N. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen.

Pe de altă parte, inculpații L.J., D.M. și S.F. sunt cunoscuți cu antecedente penale.

Luând în considerare și împrejurările concrete în care au fost comise faptele, prima instanță, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancțiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, 5 ani închisoare pentru trafic de persoane și 7 ani închisoare pentru trafic de minori.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. prima instanță a aplicat inculpaților pedepsele cele mai grele, după cum urmează: 7 ani închisoare - inculpatul D.M., 5 ani închisoare - inculpatul B.V., 5 ani închisoare - inculpata L.J., 7 ani închisoare - inculpatul J.F. și 7 ani închisoare inculpatul S.N., acestea fiind și pedepsele rezultante ce vor fi executate de inculpați.

Raportându-se la pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și de minori, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. prima instanță a aplicat celor 6 inculpați și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani - traficul de persoane și 6 ani - traficul de minori, după executarea pedepsei principale. Este evident că raportat la gravitatea infracțiunilor săvârșite de către inculpați, aceștia fiind implicați în exploatarea unor persoane, printre care și minori, apare ca fiind necesară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. d) și e) C. pen., comiterea infracțiunii de trafic de persoane și minori făcându-i pe cei 6 inculpați nedemni pentru exercitarea drepturilor părintești.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. prima instanță a aplicat inculpaților L.J., J.F., S.N., B.V. și S.F., alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară indicată mai sus.

De asemenea, inculpatului D.M., în temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i-a fost aplicată, alături de pedeapsa principală rezultantă, și cea mai grea dintre cele două pedepse complementare indicate mai sus.

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, justificarea interzicerii exercitării drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, fiind deja arătată în momentul aplicării pedepselor complementare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul S.F., instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 190 din 14 mai 2009 a Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1522 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Justiție și Casație, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Fapta ce formează obiectul prezentului dosar este concurentă cu fapta care a condus la condamnarea inculpatului prin sentința Tribunalului Mehedinți. Această sentință a rămas definitivă la data de 14 aprilie 2011, în vreme ce partea vătămată Ș.L. a fost exploatată de inculpatul S.F. în luna octombrie 2010.

Ca atare, în temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. instanța de fond a contopit pedepsele aplicate inculpatului S.F. în prezenta cauză, cu pedeapsa aplicată aceleiași persoane de Tribunalul Mehedinți, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, aceasta fiind și pedeapsa rezultantă ce va fi executată în final de inculpat.

Instanța de fond a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, iar în temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată, durata pedepsei deja executate începând cu data de 21 aprilie 2011.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a reținut că părțile vătămate P.D., M.I., M.G., L.V., L.L., M.T., B.G., M.I., B.C. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar partea civilă C.G. a renunțat la pretențiile civile.

Părțile vătămate T.M., C.M. și C.P. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 800 euro daune morale, părțile vătămate M.R., M.M. și M.R. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 1000 euro daune morale, în vreme ce partea vătămată Ș.N.L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro daune morale.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., dispoziții aflate în vigoare la data desfășurării activității infracționale, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.

Față de aceste dispoziții legale și având în vedere materialul probator administrat în cauză, prima instanță a constatat că într-adevăr, prin săvârșirea faptelor ilicite de a contribui la exploatarea părților civile în Franța, unde acestea au practicat cerșetoria, inculpații au cauzat prejudicii de natură morală patrimoniile părților civile, prejudicii care se impune a fi reparate. În acest sens, prima instanță a luat în considerare efectele negative suportate de părțile civile, constând în sentimentul de umilire determinat de supunerea lor la desfășurarea unor activități de cerșetorie, de cazarea părților civile în locuri insalubre, lipsite de orice condiții de igienă, de lipsa oricărui interes din partea inculpaților de a le asigura minime condiții de existență.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., fiecăreia dintre părțile civile i-a fost acordată suma de 800 euro cu titlul de daune morale, cu excepția părții civile Ș.N.L., în privința căreia, date fiind vârsta și împrejurarea că atitudinea inculpaților poate avea consecințe dezastruoase pe termen lung, i-au fost acordate daune morale în cuantum de 1500 euro.

La plata acestor despăgubiri, în temeiul art. 1003 C. civ., inculpații au fost obligați în solidar.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de părțile civile M.R., M.M., M.R. și Ș.N.L., instanța de fond a apreciat că întinderea prejudiciului nu poate justifica acordarea acestora în cuantumul solicitat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. și J.F.

În motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara s-a solicitat condamnarea inculpaților B.M., D.D., B.C. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 și în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; a inculpatului L.M. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 și în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; a inculpatului J.F. și în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. S-a solicitat, de asemenea, înlăturarea dispozițiilor privind achitarea inculpatului D.M. pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în dauna părților vătămate L.L., L.V. și M.T. Totodată, s-a solicitat obligarea inculpaților D.M. și J.F. la despăgubiri către victima minoră C.G. și majorarea pedepselor aplicate inculpaților.

Astfel, s-a arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică cu privire la soluțiile de achitare.

Referitor la inculpatul B.M., s-a menționat că martorul B.N. a declarat că la cererea inculpatului B.M., a transportat în ultimii 3 ani, contra sumei de 100 euro pentru o persoană, mai multe persoane din Cenad în localitatea franceză Clermont Ferrand, dar și din această localitate în România, ocazie cu care a auzit unele dintre aceste persoane discutând că nu au primit toți banii.

Partea vătămată T.M. a relatat că a fost prezent când inculpatul B.M. l-a bătut pe B.G., care era obligat să cerșească pentru inculpat și a obținut prea puțini bani într-o zi.

Părțile vătămate M.I., P.D., L.V., L.L. și M.R. au declarat că în orașul Clermont Ferrand sunt mai multe persoane care practică cerșetoria în beneficiul lui B.M., partea vătămată M.R. arătând că victimele erau agresate și amenințate de frații B.

În faza de judecată, partea vătămată M.I. a declarat că nu îi cunoaște pe inculpați, iar în Franța a cerșit pentru el, iar din bani nu a dat nimănui nimic.

Partea vătămată M.R. a declarat în faza de judecată că știe de la fratele său, M.I., că a cerșit pentru inculpatul B.M., inculpat la care erau cazate mai multe persoane cu care i s-a interzis să ia legătura. A mai arătat partea vătămată că persoanele care și-au schimbat declarațiile în fața instanței de judecată, au făcut-o pentru că au fost amenințate de către B.V., fiind și el amenințat de acesta, motiv pentru care a părăsit sala de judecată la unul dintre termene.

Partea vătămată M.G. a declarat că inculpatul B.M., care avea un pistol, l-a amenințat, spunându-i că îl omoară dacă se mai împotrivește inculpaților D.M. și D.D.

Martorul F.E. a declarat că inculpata L.J. a racolat-o pe soția sa, M.A., pe care inculpatul B.M. a transportat-o în Franța, unde a obligat-o să cerșească în favoarea sa.

În faza de judecată, martorul a declarat că fratele său, U.I., i-a povestit că a fost în Franța împreună cu U.T., unde au fost obligați de B.M. și B.V. să cerșească, cei doi inculpați luându-le banii astfel obținuți în fiecare seară.

Martorul M.T. a arătat că a locuit o săptămână la inculpatul B.M., în orașul Clermont Ferrand și a văzut că "în fiecare seară veneau oamenii cu banii pe care-i cerșeau în timpul zilei, pentru a-i preda acestuia", astfel că inculpatul obținea zilnic 150 - 200 euro.

În faza de judecată a declarat că inculpatul B.M. avea 3 persoane care cerșeau pentru el, persoane care, deși exista o înțelegere ca banii să fie împărțiți, rămâneau aproape fără niciun ban.

Partea vătămată B.G. a declarat că a cerșit în beneficiul lui B.M. o perioadă de 3 luni, timp în care era amenințat de inculpat, o dată fiind chiar lovit de acesta, întrucât inculpatul era nemulțumit de sumele obținute de partea vătămată din cerșit.

În faza de judecată partea vătămată a declarat că nu a fost obligată să cerșească, iar inculpatului B.M. i-a dat o mică parte din bani câștigați zilnic, pentru mâncare. Cu toate acestea, se constituie parte civilă în cauză.

Partea vătămată M.I. a declarat că a cerșit pentru B.M. inițial o perioadă de aproximativ 6 luni, iar a doua oară circa 5 luni, în fiecare zi între orele 9 - 21 și că se temea de inculpat, care era o persoană agresivă.

În faza de judecată a declarat că banii obținuți din cerșetorie i-a folosit în interes personal, iar inculpatului B.M. i-a dat doar suma de 100 euro, pe care acesta o plătise pentru transportul său.

Referitor la inculpata D. (Fostă B.) D., zisă "G.", s-a arătat că partea vătămată B.C.V. a declarat că, în timpul în care s-a aflat în Franța la cerșit, a auzit o discuție între inculpații L.M. și L.J. în care se vorbea că "D.M. și D.D. aduc oameni din România și îi pun la cerșit în orașul Clermont Ferrand".

Partea vătămată P.D. a relatat că într-o zi a obținut doar 5 - 6 euro din cerșit, ceea ce a provocat nemulțumirea inculpaților D.M. și D.D., astfel că a intrat într-o altercație cu inculpata D.D., motiv pentru care D.M. l-a lovit cu pumnul în față.

Partea vătămată M.G. a declarat că, în perioada de 4 luni cât a cerșit în Franța, inculpata D.D. le vorbea foarte urât celor care cerșeau, îi insulta și amenința, fiind nemulțumită că nu câștigă destui bani, iar în a doua perioadă în care a fost în Franța, sora sa, M.T., din cauza condițiilor în care cerșea (stând pe un carton, în condiții meteo nefavorabile, fără apă și mâncare) s-a îmbolnăvit foarte grav, astfel încât D.D. a internat-o într-un spital, dar după 2 luni inculpata a obligat-o să cerșească din nou, chiar dacă nu se refăcuse complet.

În faza de judecată a declarat că nu îi cunoaște pe inculpați, iar în Franța a cerșit pentru el și a locuit la sora sa, M.T.

Martorul M.T. a declarat că în perioada în care a cerșit în Franța a văzut că mai multe persoane cerșeau pentru B.M. și soția sa B.D.

Partea vătămată M.R. a relatat că a cerșit aproape o lună, zilnic, între orele 7 - 19, pentru inculpații D.M. și D.D., care nu le dădeau nimic de mâncare toată ziua, iar după o lună a sosit în Franța și soțul acesteia, M.M. La un moment dat inculpatul D.M. i-a vândut unui bărbat numit "A." și în cele din urmă părțile vătămate au reușit să fugă și au revenit în România.

Părțile vătămate L.V. și L.L. au declarat că pe timpul șederii în Franța au aflat că, printre alții, și inculpata D.D. avea oameni la cerșit în beneficiul său.

Referitor la inculpatul B.C. s-a arătat că partea vătămată M.I. a declarat că în orașul Clermont Ferrand sunt mai multe persoane din România care practică cerșetoria în beneficiul inculpatului B.C.

Părțile vătămate U.I. și U.T. au declarat că au fost racolate de inculpatul B.C., care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă bine plătite în Franța și condiții optime de locuit. Inculpatul le-a asigurat transportul în Franța, unde au fost cazate într-o clădire părăsită, fără apă și curent electric și obligate, prin amenințări și violențe, să cerșească în folosul lui B.V.

În faza de judecată partea vătămată U.T. a declarat că a fost racolată de inculpatul B.V. și exploatată tot de acesta.

Martorul M.T. a declarat că inculpatul B.C. îi obliga pe ginerele său și fiica sa minoră să cerșească în Franța.

Referitor la inculpatul L.M., zis "I.", s-a arătat că partea vătămată B.C.V. a relatat că a fost racolată de inculpata L.J., care i-a asigurat transportul până în Franța și cazarea, iar în timpul cât a stat în Franța, a fost transportat zilnic de inculpatul L.M. până în fața magazinelor unde trebuia să cerșească, iar seara îi preda banii inculpatului, care ținea, într-un caiet, evidența sumelor obținute de la persoanele care cerșeau pentru el.

În faza de judecată a declarat că nu a avut nici o legătură cu familia L. în Franța, unde a stat o lună și jumătate, perioadă în care a cerșit, banii folosindu-i în interes personal.

Referitor la inculpatul J.F. s-a arătat că părțile vătămate P.D., T.M., L.L., L.V., M.I., M.R., M.G., M.T. și C.G.N. au fost transportate în Franța de inculpatul J.F. și acolo au fost exploatate de inculpatul D.M.

Instanța a reținut că la dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că inculpatul J. a cunoscut înțelegerile dintre inculpatul D.M. și părțile vătămate, dar partea vătămată M.G. a declarat că după ce au ajuns în Franța, începând din ziua următoare, părțile vătămate au fost duse de inculpatul J.F. în fața unor magazine din orașul Clermont Ferrand, unde au început să cerșească.

Martorul M.T. a declarat că a fost transportat de inculpatul J.F. în Franța la locuința lui D.F., unde au urcat în mașină mai multe persoane, pe care le-a dus în fața unor magazine pentru a cerși. Martorul a mai relatat că în toată perioada în care s-a aflat în Franța a văzut că în fiecare dimineață J.F. îi transporta în fața magazinelor pe cei care cerșeau pentru D.M.

Partea vătămată M.R. a relatat că "J.F. este un apropiat al lui D.M. și acesta este persoana care ne ducea în fiecare dimineață cu microbuzul pe care îl conducea la locurile în care cerșeam, iar seara ne transporta înapoi la rulota unde locuiam".

În faza de judecată, partea vătămată P.D. a declarat că a fost racolat de inculpatul J.F., care i-a spus că va lucra în Franța în construcții. A fost transportat în Franța de inculpatul J., care l-a cazat la locuința lui, iar banii obținuți din cerșit i-a predat inculpatului J.

Referitor la inculpatul D.M., zis "F." s-a arătat că partea vătămată C.G. a declarat că în localitatea Clermont Ferrand a stat într-o casă părăsită împreună cu M.T. și alte persoane care au cerșit în beneficiul lui D.M., și pe care acesta le transporta zilnic la locurile de cerșit, iar seara nota pe un caiet sumele obținute din cerșit de acestea.

Partea vătămată T.M. a declarat că a fost în Franța, în orașul Clermont Ferrand împreună cu M.T., L.L., P.D. și M.I., fiind transportați de J.F. În Franța, D.M. i-a dus, zilnic, în fața magazinelor unde au cerșit, în favoarea acestuia în fiecare zi de la ora 7 la ora 21. Partea vătămată T.M. a mai relatat că L.L. și M.T. erau obligate să cerșească de către D.M.

În faza de judecată a arătat că împreună cu L.L., M.I. și P. au plecat în Franța, unde au cerșit și, deși inițial inculpatul D.M. le-a spus că banii urmează a fi împărțiți, în final inculpatul a luat toți bani.

Partea vătămată M.I. a declarat că, urmare unei discuții telefonice cu D.M., care le-a promis locuri de muncă, cazare și hrană, a plecat împreună cu M.T., L.L., T.M. și P.D. în Franța, unde au cerșit pentru D.M.

Partea vătămată P.D. a relatat aceleași împrejurări, adăugând că pentru D.M. a cerșit și L.V.

Martorul M.T. a declarat că în favoarea inculpatului D.M. au practicat cerșetoria, printre alții, L.V. și M.T.

În faza de judecată martorul a relatat că pentru inculpatul D.M. au cerșit 5 persoane, printre care și M.T.

Partea vătămată M.R. a declarat că a fost în Franța, la cerșit la D.M. împreună cu L.V., M.T., L.L., M.I. și M.G. Inculpatul i-a cazat într-o rulotă și nu în casă cum li se promisese, îi transporta în fiecare zi la locurile de cerșit, iar seara le lua toți banii.

Partea vătămată M.M. a declarat că a fost în Franța, unde D.M. l-a cazat într-un microbuz, în care mai erau cazați M.T., L.V., L.L. M.R., M.I. și M.G. Toate aceste persoane erau transportate la locurile de cerșit de D.M., iar seara banii erau însușiți de către inculpat. Partea vătămată a relatat că în momentul în care a refuzat să cerșească pentru inculpat a fost bătut și amenințat de acesta.

Partea vătămată L.V. a declarat că a cerșit pentru inculpatul D.M. timp de 3 luni împreună cu L.L., M.T. și alte persoane.

În faza de judecată partea vătămată a declarat că nu a dat nimănui din banii obținuți ca urmare a practicări cerșetoriei în Franța.

Partea vătămată L.L. a declarat că a cerșit în Franța, în două rânduri, o dată timp de 2 luni și a doua oară timp de trei luni, la propunerea lui D.M., care îi lua în fiecare seară jumătate din banii obținuți și o controla pentru a vedea dacă nu ascunde bani. În cea de-a doua perioadă, i-a întâlnit în Franța pe M.T. și L.V., care cerșeau tot pentru D.M.

În faza de judecată a declarat că nu îi cunoaște pe inculpați și nu a dat din banii obținuți din cerșetorie nimănui.

Partea vătămată M.I. a declarat că a cerșit în Franța fiind transportat de B.N., în autoturismul căruia se mai aflau L.V. și M.I. "care mergeau și ei la cerșit pentru D.M.".

S-a menționat și faptul că în perioada 2009 - 2011 inculpații, deși nu dețineau locuri de muncă, au expediat din Franța în România importante sume de bani astfel: B.M. 7280 euro, D.M. 2700 euro, iar B.C. 3900 euro. Autoritățile franceze au comunicat date privind existența unui cont deschis în cadrul B.P. din Franța, al cărui titular este inculpatul B.M., cont în care, în perioada 1 iulie 2010 - 30 septembrie 2011 s-au efectuat 87 depuneri, însumând 19.632 euro.

Raportat la aceste probe, apare evident că în rechizitoriu s-a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea întrucât, chiar dacă unele părți vătămate și-au modificat declarațiile în faza de judecată, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formate în urma examinării tuturor probelor administrate, iar aflarea adevărului în procesul penal presupune existența unei concordanțe la care ajung organele judiciare și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei. Prin urmare, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forța acestora de a exprima adevărul, iar din coroborarea întregului material probator rezultă că inculpații au săvârșit faptele pentru care, greșit, au fost achitați.

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, în apelul declarat, a criticat hotărârea apelată ca fiind netemeinică întrucât prima instanță le-a aplicat inculpaților pedepsele minime prevăzute de lege, în condițiile în care inculpații D.M., B.V., L.J., J.F. S.F. și S.N. s-au asociat împreună cu ceilalți inculpați în vederea săvârșirii de infracțiuni grave (trafic de persoane și trafic de minori (inculpații S., D.M. și J.F.) comise în formă continuată (mai puțin inculpații S.), și asupra unui număr mare de părți vătămate provenite dintr-un mediu social defavorizat și precar, cărora le-au promis locuri de muncă și condiții decente de cazare, iar ulterior le-au exploatat pentru obținerea beneficiilor de ordin financiar.

S-a menționat că inculpații obligau victimele la practicarea cerșetoriei, iar când acestea se împotriveau, erau amenințate, agresate, lăsate fără bani și fără documentele personale într-o țară a cărei limbă nu o cunoșteau.

Pe de altă parte, unii dintre inculpați, deși nu sunt recidiviști, sunt cunoscuți cu antecedente penale, astfel: inculpatul S.F. a suferit 2 condamnări pentru tăinuire și trafic de persoane; inculpatul D.M. a fost condamnat pentru o infracțiune la regimul circulației și a executat o măsură educativă pentru furt calificat și violare de domiciliu; inculpata L.J. a fost condamnată pentru furt calificat; inculpatul B.C. a fost condamnat pentru înșelăciune; inculpatul B.V. a fost trimis în judecată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți pentru trafic de persoane; inculpatul B.M. a suferit 3 condamnări pentru furt calificat și tăinuire.

Totodată, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, în apelul declarat, a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 17 C. proc. pen., acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Instanța a reținut că inculpatul J.F. a transportat-o pe partea vătămată - minoră C.G. în Franța, unde a cerșit în folosul inculpatului D.M., în perioada ianuarie - martie 2011, când avea doar 17 ani.

Raportat la vârsta părții vătămate, în mod greșit instanța de judecată a luat act că aceasta a renunțat la pretențiile civile, întrucât acțiunea civilă trebuia exercitată din oficiu.

În motivele de apel ale inculpatei L.J. s-a arătat că proba concludentă atât pentru apelanta inculpată L.J. cât și pentru intimatul L.M., este declarația părții vătămate B.C.V., luată de instanța de fond cu ocazia cercetării judecătorești, existentă la dosar, și care a fost asistat de avocat din oficiu desemnat de către instanța de fond, pe motiv că nu știe să scrie, semneze sau să citească, și nu declarația luată de către organul de cercetare penală sau de organul de urmărire penală. Dacă instanța de fond a avut îndoiala că inculpata apelantă a recrutat pe numiții M.I., C.M., C.P. și M.R., pe care i-a recrutat pentru D.M. sau B.V., consideră că este absolut necesară reaudierea inculpaților L.J., D.M. și B.V. S-a solicitat achitarea inculpatei L.J. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru acuzațiile nelegale și nedovedite care i se aduc într-un mod bizar, pe baza unor improvizații ale organului de cercetare și de urmărire penală, însușite pe baza unor acuzații nedovedite și de către instanța de judecată. A învederat instanței de apel faptul că au fost eludate în totalitate probațiunea cu înscrisuri și dovezi depuse la termenele de judecată, din care rezultă modul de viață pe care îl duce familia L. în Franța, modul cum sunt apreciați de comunitatea franceză din orașul Clermont Ferrand și cum s-au integrat în cadrul comunității franceze.

În motivele de apel ale inculpatului D.M. s-a arătat că, în ceea ce privește reținerea infracțiunii de trafic de minori, referitor la minora C.G., instanța a avut în vedere faptul că aceasta ar fi fost transportată în Franța de numitul J.F., la solicitarea inculpatului D.M., pentru a cerși în folosul acestuia din urmă. Greșeala instanței de fond constă în faptul că a acordat un credit nejustificat declarațiilor părții vătămate, date în timpul urmăririi penale, fără să țină cont de faptul că, în fața instanței aceasta nu și-a mai menținut declarația dată inițial în fața polițistului B.A., cu motivarea că a fost dată la sugestia acestuia și că în realitate situația de fapt era cu totul alta.

Argumentul principal că declarația părții vătămate G.C., dată în timpul urmăririi penale, nu reprezintă adevărul, rezultă din aceea că afirmația cum că ar fi fost transportată în Franța de către J.F., care ar fi primit o procură din partea mamei ei pentru a putea trece frontiera (având în vedere faptul că la acea dată era minoră), este contrazisă de faptul că respectiva împuternicire notarială, depusă la dosarul cauzei, este dată pe numele altei persoane, respectiv P.F.V., și nicidecum pe numele inculpatului J.F. Acest fapt demonstrează reaua-credință a polițistului care a consemnat declarația în discuție, cât și superficialitatea instanței de fond, care nici măcar nu a verificat dacă este sau nu adevărat faptul că împuternicirea ar fi fost emisă pe numele lui J.F.

O altă reținere a situației de fapt neconformă cu realitatea, pe care o consideră imputabilă instanței de fond, este dată de faptul că nu a acordat deloc atenție faptului că minora se deplasa în Franța la soțul ei, aflat de mai mult timp acolo, care se ocupa cu cerșitul, neavând nici o legătură cu numitul D.M. Referitor la starea de minoritate a părții vătămate C.G., mamă a unui copil minor, a învederat instanței că în măsura în care aceasta ar fi mers în Franța la inculpatul D.M., ceea ce se subliniază că nu este adevărat, pentru a se reține infracțiunea menționată mai sus, era obligatoriu ca organele de urmărire penală sau instanța de fond să facă dovada faptului că inculpatul știa că aceasta este minoră.

Față de această situație, s-a apreciat că se impune ca unică soluție achitarea inculpatului apelant D.M. pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există.

În ceea ce privește reținerea în sarcina inculpatului D.M. a infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., s-a arătat că instanța a avut în vedere faptul că în perioada 2009 - 2010, inculpatul apelant ar fi desfășurat activități constând în recrutarea și cazarea unor persoane interesate a merge în Franța pentru a cerși în localitatea Clermont Ferrand, unde acesta locuiește în mod legal cu familia sa, având și loc de muncă. Victimele acestei infracțiuni ar fi fost numiții P.D., T.M., M.I., M.R., M.M. și M.G., care ar fi fost transportați în Franța de către numitul J.F.

S-a reținut de către instanța de fond faptul că înainte de plecarea acestora din țară, inculpatul le-ar fi promis părților vătămate asigurarea unor locuri de muncă în Franța, a cazării și a hranei zilnice, fapt care nu a mai avut loc după ajungerea acestora în localitatea respectivă, dimpotrivă, aceștia fiind puși să cerșească în favoarea inculpatului apelant. S-a menționat că această situație de fapt este pur și simplu o afirmație a organelor de urmărire penală preluată și de instanța de fond, ea nefiind demonstrată de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, s-a susținut că în motivele de apel, că nu există niciun fel de probă că inculpatul apelant ar fi stat de vorbă cu sus-numitele părți vătămate și că ar fi făcut promisiunile reținute de către instanță, înainte ca acestea să plece în Franța. Singura legătură a acestuia cu părțile vătămate a fost aceea că, acestea aflându-se în comunitatea rromă din localitatea respectivă, uneori, la sfârșitul săptămânii, se întâlneau cu inculpatul prin piața de vechituri, ocazie cu care acesta s-a angajat să le asigure contra cost o masă seara, precum și acordarea de ajutor în cazul în care ar avea probleme medicale.

Acest fapt este demonstrat prin declarațiile mai multor părți vătămate, printre care M.I., M.T., L.L., în sensul că aceștia își achitau contravaloarea mesei acordate de către inculpatul apelant din banii obținuți în urma cerșetoriei și că au știut că în Franța se duc la cerșit, însă nu au fost racolate sau transportate de inculpatul D.M. Pe de altă parte, s-a susținut că instanța de fond argumentează reținerea acestei infracțiuni în sarcina inculpatului, susținând că deplasarea părților vătămate în Franța s-ar fi efectuat datorită faptului că inculpatul apelant le-ar fi promis locuri de muncă în domeniul construcțiilor sau agriculturii și că, nefăcând acest lucru, a săvârșit infracțiunea de mai sus prin înșelăciune.

S-a considerat că acest argument al instanței de fond trebuie înlăturat, având în vedere că în general specificul populației rrome și în special al părților vătămate în discuție nu este acela de a munci organizat, în speță nefiind făcută dovada că acestea ar avea vreo calificare în sensul de mai sus. Mai mult, așa cum rezultă din declarațiile părților vătămate la care s-a făcut referire, majoritatea acestora știau că pleacă în Franța la cerșit și nicidecum la muncă în construcții sau agricultură. Referitor la depoziția martorului M.T., care afirmă că știe că părțile vătămate au cerșit pentru D.M., reținerea acestei probe este neavenită, deoarece a afirmat că știe acest lucru din spusele părților vătămate și nu că ar fi perceput personal o asemenea stare de fapt, în sensul înlăturării acestei probe pledând și declarațiile martorului G.T. (tatăl lui M.G., M.I.

și L.V.) care a declarat că aceștia nu i-au comunicat că ar fi fost obligați să cerșească în Franța, ci că au făcut acest lucru pentru că acesta era în fapt scopul deplasării în această țară. În același sens s-a invocat și depoziția martorei M.A., care și ea, fiind în Franța, a susținut că părțile vătămate în discuție nu au avut legături cu inculpatul apelant, în sensul că acesta le-ar fi pus să cerșească pentru el. S-a amintit și de declarația numitei D.C.L., mama unor părți vătămate, care afirmă că a aflat de la acestea că numiții M.M.

și M.R. le-au cerut să afirme că banii obținuți din cerșit în Franța i-au împărțit cu D.M., și că declarațiile date la poliție au fost date în fapt pe câmp, iar la sugestia polițistului B.A. au spus DA la toate întrebările adresate. O altă împrejurare, esențială după părerea apelantului inculpat, în aprecierea corectitudinii cu care s-a desfășurat urmărirea penală, este dată și de faptul că la dosar se află înregistrarea unei discuții telefonice a martorului M.T. cu inculpatul apelant D.M., purtată de acesta de pe telefonul polițistului B.A., convorbire care demonstrează că martorul M.T.

îl provoca pe inculpatul apelant să îi dea cumva răspunsuri afirmative în ceea ce privește primirea în Franța a unor persoane "serioase". S-a făcut mențiunea că în mod nereal se pretinde că această înregistrare a fost făcută în baza autorizației din 03 februarie 2011 cu privire la care însă nu există nici o încheiere dată de judecător pentru interceptarea discuțiilor purtate de pe telefonul lui B.A. cu numărul de telefon la care a răspuns o persoană bănuită a fi inculpatul apelant.

În ceea ce privește reținerea în sarcina inculpatului apelant D.M. a infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni) s-a arătat că nu există niciun fel de probă din care să rezulte că între inculpatul apelant și alte persoane învinuite de aceeași faptă, ar fi existat vreo discuție în legătură cu racolarea și transportarea de persoane în scopul cerșetoriei în Franța. Despre racolare nu poate fi vorba, întrucât persoanele în discuție au plecat în Franța din proprie inițiativă, iar transportul lor a fost efectuat de diverși transportatori autorizați, care nu aveau nici o legătură cu inculpatul apelant. Știut fiind faptul că pentru existența unor asemenea infracțiuni este necesară dovedirea unor înțelegeri în sensul ca fiecare să participe la săvârșirea unor infracțiuni într-un anume mod, și cum în speță această stare de fapt nu se regăsește, s-a apreciat că și pentru această infracțiune se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În mod cu totul secundar, în care contrar susținerilor inculpatului apelant, instanța de apel ar împărtăși în tot sau în parte argumentele instanței de fond cu privire la existența unei vinovății vizavi de faptele reținute, s-a apreciat că se impune reaprecierea sancțiunilor aplicate inculpatului apelant în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., respectiv prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. S-a solicitat acest lucru avându-se în vedere faptul că inculpatul apelant nu are antecedente penale, așa cum rezultă din cazierul penal depus la dosarul cauzei, că în mod greșit instanța de fond a reținut că faptele penale comise în perioada minorității ar constitui antecedente penale, precum și de faptul că acesta locuiește legal în Franța, are o familie organizată, fiul acestuia urmează cursurile școlii franceze și că nu a avut o atitudine refractară în fața instanței, acesta descriind cu bună-credință adevăratele relații pe care le-a avut cu părțile vătămate în Franța. Față de această situație, în măsura în care, așa cum s-a arătat, s-ar reține totuși vinovăția inculpatului apelant, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

Prin Decizia penală nr. 243/A din 14 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N. împotriva Sentinței penale nr. 230/PI din 06 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1517/30/2012.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul J.F. împotriva aceleiași sentințe.

S-a desființat Sentința penală nr. 230/PI din 06 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în ceea ce îl privește pe inculpatul J.F. și rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului J.F. pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

S-au menținut în rest dispozițiile hotărârii penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N. la plata a câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare parțiale către stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Hotărârea primei instanțe este temeinică și legală în ceea ce îi privește pe inculpații D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N., vinovăția acestora fiind dovedită în mod cert de probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, astfel că apelurile formulate de inculpații sus-menționați au fost respinse ca nefondate.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D.M., deși acesta a susținut că nu a avut nicio legătură cu părțile vătămate în sensul indicat în rechizitoriu, s-a reținut că apărarea sa este contrazisă de declarațiile părților vătămate P.D., T.M., M.I., M.R., M.G., M.M. și C.G., care se coroborează între ele.

S-a reținut că în declarațiile lor, părțile vătămate au descris același mod de derulare a faptelor, respectiv că aflând că inculpatul D.M. duce persoane în Franța, au discutat telefonic cu acesta și s-au înțeles că le va asigura transportul, masa și cazarea până vor strânge bani suficienți pentru a-și plăti contravaloarea transportului, cu excepția părții vătămate P.D. - care a susținut că i s-a promis un loc de muncă, celelalte cunoscând că vor merge pentru a cerși, dar că banii le vor rămâne lor. Toate părțile vătămate au fost cazate de inculpatul D.M. într-un microbuz dezafectat situat într-o parcare, nu li s-a asigurat mâncarea, fiind transportați de inculpat în fața unor magazine, unde cerșeau, iar banii erau însușiți de acesta.

S-a mai reținut că din declarațiile acelorași părți vătămate rezultă că la exploatarea lor de către inculpatul D.M. și-au adus contribuția și inculpata L.J., partea vătămată M.G. și martorii L.A. și B.N.. Astfel, părțile vătămate P.D. și T.M. au fost contactate de martora L.A., care le-a propus să plece în Franța cu ajutorul inculpatului D.M., partea vătămată M.I. a relatat că inculpata L.J. i-a vorbit despre posibilitatea de a câștiga bani cu ajutorul inculpatului D.M., fiind apoi contactat telefonic de acesta; iar partea vătămată C.G. că a ajuns în legătură cu inculpatul prin intermediul părții vătămate M.G.

În ceea ce o privește pe partea vătămată C.G., s-a notat că în mod corect Tribunalul Timiș a reținut că la data faptei (ianuarie - martie 2011) era minoră, în vârstă de 17 ani, fiind născută în ... 1993.

Referitor la numiții L.L., L.V. și M.T., s-a concluzionat că analiza probatoriului făcută de prima instanță este temeinică și completă, neconducând la relevarea unei acțiuni de inducere în eroare din partea inculpatului D.M.

S-a reținut că părțile vătămate L.L. și L.V. au relatat că banii obținuți din cerșetorie au fost împărțiți cu inculpatul, însă acest lucru s-a făcut conform înțelegerii, în schimbul cazării, prima fiind cazată la locuința inculpatului, iar al doilea într-o rulotă. În ceea ce o privește pe partea vătămată M.T., într-adevăr aceasta nu a fost audiată în cursul procesului penal, iar martorii G.T. și D.C.L., părinții săi, au confirmat doar că locuiește în Franța de 3 ani și practică cerșetoria, fără a se putea stabili vreo implicare a inculpatului D.M. Prin urmare, s-a menționat că raportat la aceste trei părți vătămate nu s-a putut stabili o acțiune de inducere în eroare sau constrângere exercitată de inculpatul sus-menționat în vederea exploatării în folosul său financiar.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.V., s-a apreciat că vinovăția acestuia rezultă din declarațiile părților vătămate C.M., M.R., C.P., U.T. și U.I. care se coroborează între ele, relevând aceleași aspecte. Referitor la părțile vătămate C.M., M.R. și C.P. s-a reținut că acestea au relatat că luând legătura cu inculpata L.J., despre care aflaseră că se ocupa cu găsirea de persoane interesate să lucreze în Franța, în domeniul construcțiilor, aceasta le-a propus să lucreze pentru un salariu de 1.200 euro lunar, precum și ca plata transportului în cuantum de 130 euro să fie făcută inculpatului B.V. după ce vor câștiga bani în străinătate, însă ajunși acolo inculpatul B.V. le-a comunicat că nu a rezolvat angajarea la firma de construcții și nici cazarea, fiind puși să cerșească și cazați în corturi.

Părțile vătămate U.T. și U.I. au relatat că li s-au promis locuri de muncă în agricultură și un salariu de 1.000 euro lunar, însă, în final, inculpatul B.V. le-a sugerat să cerșească pe străzi, aceștia acceptând datorită faptului că au fost amenințați și bătuți de inculpat, fiind cazați într-o clădire abandonată de la marginea orașului Clermont Ferrand. Relevantă este declarația dată de partea vătămată U.T., care arată: "inculpatul B.V. mi-a cerut să cerșesc, dar eu inițial am refuzat, însă am fost amenințată cu bătaia, astfel că am fost nevoită să cerșesc".

În ceea ce o privește pe inculpata L.J., s-a reținut că vinovăția sa rezultă din coroborarea declarațiilor părților vătămate C.M., M.R., C.P., recrutați de aceasta și exploatați de inculpatul B.V., precum și părții vătămate M.I., recrutat de inculpată și exploatat de inculpatul D.M. Astfel, din declarațiile primelor părți vătămate rezultă că inculpata L.J. i-a asigurat că vor avea locuri de muncă cu salariu de 1.200 euro și li se va asigura cazarea, iar ultimul, deși a știut că va merge pentru a cerși, i s-a promis cazare și transport; fiind apoi contactați telefonic de inculpații B.V., respectiv D.M. Mai mult, părțile vătămate C.M., M.R. și C.P. au susținut că au fost luați cu mașina pentru a fi transportați în Franța chiar de la locuința inculpatei, ceea ce constituie un element în plus care conduce la concluzia implicării active a acesteia.

Invocarea modului de viață pe care inculpata L.J. l-ar avea în Franța nu constituie un argument suficient care să conducă la înlăturarea unor probe pertinente și concludente, cu atât mai mult cu cât implicarea în asemenea activități ilicite se desfășoară fără a fi cunoscute de prea multe persoane. Mai mult, nivelul de trai cu care inculpata își construiește apărarea nu este însoțit și de dovada unor venituri rezultate din munca acesteia, care să îl justifice, astfel că nu poate fi reținut ca un element probatoriu.

În ceea ce îi privește pe inculpații S.N. și S.F., vinovăția acestora rezultă din coroborarea declarațiilor părții vătămate Ș.N.L. cu declarația martorului M.T. și adresa din 21 decembrie 2011 a Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Timișoara.

Împrejurarea că partea vătămată a mers în luna octombrie 2010, în Franța, la cei doi inculpați, sub pretextul de a se căsători cu inculpatul S.N. a fost susținută de toate părțile implicate, doar că ajunsă acolo, partea vătămată a fost obligată să cerșească, fapt confirmat de martorul M.T.. De altfel, prin adresa din 21 decembrie 2011 se confirmă că partea vătămată prezintă simptome caracteristice sindromului de stres posttraumatic.

În ceea ce îi privește pe inculpații B.M., D.D., B.C. și L.M., la care se referă apelul declarat de D.I.I.C.O.T., s-a apreciat că soluția de achitare dispusă de prima instanță este, de asemenea, temeinică și legală.

Instanța de apel a constatat că inculpatul B.M. a fost trimis în judecată în ceea ce privește exploatarea părților vătămate B.G. și M.I., astfel că referirile generale ale unor martori sau părți vătămate la faptul că acesta ar fi exploatat alte persoane exced cauzei.

Martorul M.T. a susținut că partea vătămată M.I. cerșea pentru acest inculpat, însă în fața primei instanțe această parte vătămată a prezentat o altă variantă. Mai mult, martorul sus-menționat prezintă alte persoane ca victime ale inculpatului decât cele reținute în rechizitoriu, respectiv: "inculpatul B.M. avea 3 persoane care cerșeau pentru el, B.V. avea de asemenea persoane care cerșeau pentru el. Menționez că niciuna dintre aceste persoane nu a fost obligată să cerșească, exista o înțelegere stabilită dinainte ca banii să fie împărțiți, însă inculpații profitau de naivitatea celorlalți și nu respectau înțelegerea. (...) Pentru B.M. cerșeau M.I., care este unchiul meu, F.I. și C.L.".

De partea cealaltă, partea vătămată M.I. a susținut că el l-a rugat pe B.M. să îl ajute, că i s-a atras atenția că e problema lui cum se va descurca în Franța, respectiv: "Banii pe care i-am câștigat i-am folosit în interesul meu personal și este adevărat că i-am restituit inculpatului B.M. suma de 100 de euro pe care acesta a plătit-o pentru transport. Nu am fost bătut și nici amenințat în Franța".

În ceea ce îl privește pe martorul F.E., care a relatat că inculpatul B.M. ar fi exploatat-o pe M.A., precum și pe U.I. și U.T., declarațiile acestuia sunt contrazise de părțile vătămate. Astfel, M.A. a arătat în fața instanței că: "În momentul în care mă aflam în Franța nu am discutat niciodată cu F.E. Nu am fost sechestrată și nici amenințată în Franța. B.M. nu a discutat niciodată la telefon cu F.E.", aceasta menționând și că este concubina inculpatului B.M., cu care locuiește în Franța împreună cu copiii, sora lui M.T., este în dușmănie cu F.E., fostul său concubin.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.C., s-a menționat că în rechizitoriu acestuia i s-a imputat faptul că le-a recrutat pe părțile vătămate U.T. și U.I., astfel că declarațiile martorului M.T. și părții vătămate M.I. din cursul urmăririi penale, expuse în motivele de apel ale D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, nu probează acuzația adusă acestuia. Partea vătămată U.T. a declarat în fața instanței că a fost racolată de către inculpatul B.V., care a fost și cel care i-a exploatat pe aceasta și soțul său. Instanța de apel apreciază că nu există niciun motiv pentru a se crede că această declarație ar fi rezultatul vreunei influențe din partea inculpatului, dat fiind gradul de rudenie dintre inculpatul B.V. și B.M. care ar fi condus la o retractare totală a acuzațiilor inițiale, ori partea vătămată le-a menținut detaliat, însă cu precizarea că și racolarea a fost făcută de inculpatul B.V.

Referitor la inculpatul L.M., s-a arătat că în mod corect prima instanță a constatat că acuzația se bazează doar pe declarația părții vătămate B.C.V., parte vătămată a cărui credibilitate este pusă sub semnul îndoielii câtă vreme în fața instanței de judecată a arătat că nu a avut nicio legătură cu familia L. în Franța. De altfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale partea vătămată B.C.V. vorbește de o înțelegere cu inculpata L.J. potrivit căreia inculpata îi asigura transportul și cazarea, iar partea vătămată dădea jumătate din suma obținută în urma cerșitului, neputându-se reține vreun element de înșelăciune sau exercitarea autorității, libertatea de care dispunea acesta rezultând și din împrejurarea că putea pleca oricând ("După trei luni de zile de stat în Franța, întrucât nu se mai câștigau așa mulți bani din cerșit, am luat hotărârea de a mă întoarce în România"). Prin urmare, chiar dacă susținerile părții vătămate din cursul urmăririi penale (respectiv că inculpatul L.M. l-ar fi transportat cu autoturismul personal în fața magazinelor unde cerșea, iar seara venea și îl lua, încasând și jumătate din banii câștigați) ar fi reale, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în absența unei acțiuni de înșelăciune, exercitare a autorității sau oricărei forme de constrângere.

În ceea ce o privește pe inculpata D. (Fostă B.) D. în rechizitoriu s-a reținut că acesteia i s-a imputat participarea, alături de inculpatul D.M., la exploatarea părților vătămate M.R., M.M. și M.G. În declarația dată în cursul urmăririi penale, declarație modificată în fața instanței, partea vătămată M.G. a arătat că: "Am stat în Franța timp de aproximativ patru luni, perioadă în care am câștigat din cerșit circa 60 euro/zi, însă toți banii erau încasați în fiecare seară de D.M., mie nerămânându-mi nimic.

Declar că am fost nevoit să cerșesc pentru D.M. și concubina sa, B.D., zisă "G." în fiecare zi, în condiții meteorologice nefavorabile, respectiv stând în frig și ploaie, fără să mănânc nimic pe timpul zilei decât ce primeam de la trecători și nici nu puteam să plec, indiferent cât eram de nemulțumit, deoarece D.M. a spus că dacă fac asta mă va lăsa în Franța să mă descurc și nu mă va ajuta cu nimic. Neștiind nici limba franceză și neavând nici bani să mă descurc, m-am văzut nevoit să fac ceea ce-mi spunea D.M.

După aproximativ patru luni, m-am întors în România, fiind nemulțumit de faptul că trebuia să cerșesc, iar toți banii îmi erau luați de D.M. (...) De asemenea, eram nemulțumit și de faptul că concubina lui D.M., B.D., zisă "G.", vorbea foarte urât cu noi, insultându-ne și amenințându-ne mereu că nu câștigăm destui bani din cerșit", cu toate acestea partea vătămată relatează că după ce a revenit în România a mai mers tot cu D.M. în Franța timp de trei luni la cerșit. Partea vătămată M.R. a relatat în fața organelor de urmărire penală că: "Ajunși în Franța, în orașul C.

F., la domiciliul lui D.M. și al soției sale, B.D., zisă "G.", am fost cazată, de fapt, într-o rulotă parcată în fața casei acestora și nu efectiv în casă, așa cum mi se promisese inițial, împreună cu celelalte cinci persoane cu care am venit din România și a trebuit să dormim pe saltele. Începând cu ziua următoare, am început să cerșesc, iar D.M., zis "F.", ne transporta pe fiecare până în fața unor supermarket-uri din Clermont Ferrand și ne dădea fiecăruia câte un pahar de plastic în care să adunăm banii obținuți din cerșit și un carton pe care să stăm, învățându-ne câteva cuvinte în limba franceză pentru a ne adresa trecătorilor.

Timp de aproape o lună, am cerșit în Franța pentru D.M., zis "F." și B.D., zisă "G.". (...) Menționez faptul că D.M. și B.D. zisă "G." nu ne dădeau nimic de mâncare toată ziua și mâncam doar dacă trecătorii sau clienții supermarket-ului unde cerșeam dădeau alimente, dar trebuia să le mâncăm înainte de a ajunge acasă la cei doi, pentru că altfel ni le luau și pe acestea". În declarația dată de partea vătămată M.M. acesta nu a făcut nicio referire la inculpata D. (Fostă B.) D. în sensul implicării acesteia în exploatarea sa.

Instanța de apel a constatat că în mod corect Tribunalul Timiș a reținut că părțile vătămate au făcut referiri generale la implicarea inculpatei D.D., în sensul susținerii concubinului său, dar nu se poate stabili o acțiune de exploatare sau ajutor dat în vederea exploatării din partea acesteia. În acest sens, s-a arătat că părțile vătămate M.G. și M.R. vorbesc de faptul că nu le dădea de mâncare și le vorbea urât, fiind nemulțumită de sumele obținute, dar nu era ea cea care îi ducea la locul unde cerșeau, care îi amenința și le lua banii.

Pe de altă parte, s-a menționat că celelalte declarații la care a făcut referire D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara în motivele de apel se referă la posibile acțiuni care nu au făcut obiectul rechizitoriului în ceea ce o privește pe această inculpată, fie sunt afirmații generale, respectiv că nu conțin aspecte concret legate de părțile vătămate în speță.

În ceea ce îl privește pe inculpatul J.F., s-a reținut că pe de o parte acesta contestă soluția de condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 în ceea ce o privește pe partea vătămată C.G., în timp ce D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara contestă soluția de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Referitor la părțile vătămate P.D., L.L., L.V., T.M., M.I., M.R., M.G. și M.T., s-a arătat că, în mod corect s-a reținut că nu există probe în sensul că inculpatul J.F. a cunoscut despre înțelegerea acestora cu inculpatul D.M. S-a invocat în motivele de apel ale D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara s-a invocat faptul că părțile vătămate M.G. și M.R. au declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul J.F. le ducea pe părțile vătămate în fiecare dimineață la locurile de cerșit, ceea ce nu echivalează însă cu împrejurarea că ar fi cunoscut toate aspectele, respectiv condițiile de cazare, împărțirea banilor sau că ar fi avut un rol în exploatarea acestora.

Referitor la situația părții vătămate C.G. instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut că inculpatul J.F. a transportat-o în Franța și a cunoscut vârsta acesteia datorită împuternicirii întocmite pe numele său pentru ca minora să poată părăsi România. În declarația dată în cursul urmăririi penale, partea vătămată C.G. a arătat că: "În cursul lunii mai 2011, aproximativ pe data de 04/05 mai 2011, din cauza faptului că nu aveam bani să-mi întrețin familia și copilul, am luat hotărârea să plec în Franța pentru a câștiga mai bine, lucru pe care l-am stabilit după ce am vorbit cu soțul meu H.M., aflat la acea vreme și el în Franța la muncă.

Astfel, soțul mi-a spus să iau legătura cu "C." pe numele său M.G., pentru că el îl cunoaște pe "F." pe numele său D.M. care duce oameni la cerșit în Franța. (...) D.M. zis F. a trimis după noi un microbuz condus de un bărbat căruia i se spunea "M." și pe numele căruia mi-a făcut împuternicire notarială mama mea K.K. întrucât eu sunt minoră și nu puteam ieși din țară altfel". Verificând actele dosarului, instanța de apel a constatat că între ele nu există nici o procură întocmită pe numele inculpatului J.F., însă a fost depusă în apel declarația autentificată prin Încheierea nr. 2523 din 04 mai 2011 de B.N.P. E.L., prin care numita K.K. îl împuternicea ca însoțitor al părții vătămate C.G.N. pe ruta România - Ungaria - Austria - Italia - Franța, în perioada 04 mai 2011 - 04 mai 2012, pe numitul P.F.V.

Prin urmare, susținerile părții vătămate sunt contrazise de acest document, neexistând nicio dovadă a implicării inculpatului J.F. în exploatarea sa sau a faptului că avea cunoștință de acest lucru și de vârsta minorei. Prin urmare, s-a apreciat că în speță se impune a se dispune achitarea inculpatului J.F. pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., infracțiunea nefiind comisă cu participarea acestuia; pe cale de consecință urmând a se dispune și achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. nerealizându-se latura subiectivă a acestei infracțiuni câtă vreme nu s-a probat că acesta avea cunoștință de înțelegerile cu părțile vătămate și derularea acestora.

În ceea ce privește motivul de apel al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara referitor la faptul că prima instanță ar fi luat act de renunțarea la pretențiile civile a părții civile C.G., deși aceasta era minoră, se constată că este neîntemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) și (2) C. proc. pen.: "Acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. În acest scop, organul de urmărire penală sau instanța de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviințează actele, să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite". Din textul legal anterior citat rezultă că în ceea ce privește acțiunea civilă relevantă este data sesizării instanței și vârsta părții vătămate la momentul efectuării actelor procesuale. În speță, încă de la data sesizării instanței, partea vătămată C.G. era majoră, având capacitate deplină de exercițiu și nemaifiind incidente dispozițiile art. 17 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara precum și inculpații D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N. care au formulat critici de nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171, 18 și 14 C. proc. pen. învederând în esență următoarele:

Hotărârea este netemeinică întrucât prin apreciere greșită a probelor s-a menținut soluția de achitare pentru toate faptele comise de inculpații B.M., D.D., B.C. și L.M. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a dispus achitarea inculpatului J.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu privire la care instanța de fond pronunțase o hotărâre de condamnare.

Inculpatul D.M., a fost achitat parțial pentru infracțiunea pe trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și din Legea nr. 678/2001 săvârșită în dauna părților vătămate L.L., L.V. și M.T.

Prin Sentința penală nr. 230 din 06 iulie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1517/30/2012 Tribunalul Timiș a dispus achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., față de inculpații B.M., D.D., B.C. și L.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus achitarea inculpatului D.M. pentru actele materiale comise împotriva părților vătămate L.L., L.V. și M.T.

Apelul declarat de procuror a fost respins prin decizia recurată. D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, reținându-se că în perioada 2009 - mai 2011, au racolat, transportat și exploatat victime majore și minore, în vederea determinării acestora la practicarea cerșetoriei în zona localității franceze Clermont Ferrand.

Raportat la probele administrate în cauză apare evident că în rechizitoriu s-a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea întrucât, chiar dacă unele părți vătămate și-au modificat declarațiile în faza de judecată, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formate în urma examinării tuturor probelor administrate, iar aflarea adevărului în procesul penal presupune existența unei concordanțe la care ajung organele judiciare și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei. Prin urmare, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forța acestora de a exprima adevărul, iar din coroborarea întregului material probator rezultă că inculpații au săvârșit faptele pentru care, greșit, au fost achitați.

S-a arătat că în aprecierea vinovăției inculpaților achitați trebuie avute în vedere veniturile realizate de aceștia în Franța în condițiile în care nu erau încadrați în muncă. Astfel, autoritățile franceze, comunică la data de 11 ianuarie 2012 că numitul B.M. a efectuat 87 de depuneri în cont, în perioada 1 iulie 2010 - 30 septembrie 2011, însumând 19632 euro. Aceeași persoană a primit prin expediție în anul 2010 suma de 3100 euro de la S.F. (coinculpat).

B.C. a primit sume, în euro, în perioada 2009 - 2011 de la B.V., iar D.M. a expediat din Franța în România suma de 2700 euro mai multor persoane, inclusiv lui B.M.

Totodată, B.M. a transferat din Franța în România suma de 2780 euro pe numele inculpaților D.M., S.F., B.V. și numitului L.M.

Toate aceste transferuri, în euro, precum și depozitele aferente demonstrează că inculpații au cooperat în săvârșirea faptelor și în repartizarea profitului.

Hotărârile sunt nelegale sub aspectul modului de soluționare a laturii civile.

La urmărirea penală minora C.G. s-a constituit parte civilă conform declarației din 3 august 2011. Fiind audiată la instanța de fond, în 24 mai 2012 aceasta nu-și mai menține declarațiile anterioare și prima instanță a luat act de renunțarea la pretențiile civile.

În aceste condiții instanțele trebuiau să exercite din oficiu acțiunea civilă conform art. 17 alin. (1) și (2) C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 678/2001.

Statutul de minor se stabilește în funcție de data săvârșirii faptei fără a avea relevanță momentul sesizării instanței prin rechizitoriu, cum greșit a apreciat instanța de apel.

De altfel, art. 17 alin. (2) C. proc. pen. prevede că "acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu." Este evident că legiuitorul a văzut vârsta minorului din momentul pornirii acțiunii civile, deci din faza urmăririi penale.

În concluzie s-a apreciat că se impune cel puțin obligarea inculpatului D.M. la daune morale față de partea civilă C.G.

Având în vedere considerentele expuse s-a solicitat casarea Deciziei nr. 243/A din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara și a Sentinței penale nr. 230/PI din 06 iulie 2012 a Tribunalului Timiș și rejudecând în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 171, 18 C. proc. pen., să se pronunțe o hotărâre în consens cu motivele noastre de recurs.

Criticile formulate de recurenții inculpați S.F. și S.N. s-au circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, 172, 18 și 14 C. proc. pen. învederându-se următoarele:

Inculpații S.F. și S.N. au arătat că susțin motivele de recurs formulate și motivate în scris, solicitând admiterea recursului prin casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare la instanța de apel spre a se administra întregul probatoriu, fie reținerea cauzei spre rejudecare prin achitarea inculpaților pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În susținerea recursului formulat au invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la 323 C. proc. pen., instanța nemotivând nici în fapt nici în drept soluția dată.

În susținerea recursului formulat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., au arătat că s-au aplicat pedepse greșit individualizate, instanța nu a dat relevanța juridică declarației părții vătămate în care aceasta arată că nu a fost lovită cât timp a stat la familia S., singurul act violent fiind acela când inculpatul a ridicat vocea la partea vătămată.

A solicitat ca în procesul de individualizare să se dea eficiență circumstanțelor atenuante, prin aplicarea art. 861 și următoarele C. proc. pen.

Criticile formulate de inculpatul B.V. s-au circumscris motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 și 12 C. proc. pen.

În susținerea acestui caz de casare a arătat că atât instanța de fond cât și instanța de apel l-au condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni, dar nu determină care ar fi modalitatea de săvârșire a acestei infracțiuni de către inculpat, respectiv elementul material al laturii obiective și nici probele pe care se întemeiază soluția de condamnare, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

De asemenea, se impune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul sub aspectul laturii obiective. A arătat că inculpatul B.V. pe tot parcursul anului 2009 a fost angajat cu contract de muncă în cadrul Primăriei Comunei Vlădaia, acesta deplasându-se ocazional pe teritoriul Franței, astfel că inculpatului nu i s-a reținut o activitate infracțională desfășurată pe o perioadă îndelungată, nu s-a reținut caracterul continuat al infracțiunii, atitudinea acestuia fiind de recunoaștere, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspectul laturii obiective.

Criticile formulate de inculpații L.J. și D.M. s-au circumscris motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 și pct. 12 C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, hotărârea fiind contrară legii.

A arătat că din toate probele administrate în fața instanței, nu rezultă că ar fi întrunite elementele infracțiunilor pentru care aceasta a fost condamnată, instanța ar fi trebuit să dea eficiență declarațiilor părților vătămate date în fața instanței, care au fost asistate, acestea fiind probe administrate nemijlocit de judecătorul cauzei.

Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate sunt fondate urmarea incidenței cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., împrejurare care face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs formulate în cauză.

În principiu, hotărârea trebuie să fie motivată în condițiile în care calitatea hotărârii depinde, în principal, de calitatea motivării. A motiva înseamnă a demonstra iar a demonstra înseamnă a pune în evidență datele concrete care, folosite ca premise, au dus la formularea unei concluzii logice. A afirma o concluzie fără arătarea datelor care au servit la formularea ei, a indica o dată concretă fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată, a face o referire explicită sau implicită la aspectele cauzei în general, nu înseamnă a motiva, ci a da numai aparența unei motivări.

O motivare bună este o necesitate imperioasă, astfel încât orice persoană, chiar fără studii juridice, să înțeleagă starea de fapt și să aibă în vedere că soluția adoptată de judecător este bazată exclusiv pe probele existente la dosarul cauzei, fără intervenția unei cauze extrinseci procesului penal, ea obligând judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii.

În acest scop, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

Pentru a permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate, motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții, ca urmare a unui raționament ce a condus judecătorul la adoptarea soluției, să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în special respectarea dreptului la apărare și dreptul la un proces echitabil).

Cu toate că dreptul la o hotărâre motivată nu este prevăzut expres în Convenția europeană a drepturilor omului, din practica instanței europene rezultă că instanțele au obligația să precizeze cu claritate temeiurile pe care acestea își întemeiază hotărârea, cu motivația reală că părțile trebuie să exercite în cunoștință de cauză dreptul la o cale de atac.

Este de relevat și faptul că potrivit jurisprudenței europene obligația impusă instanțelor naționale nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, dar tot Curtea a decis că în acest demers trebuie să fie examinate în mod real, problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea hotărârii acesteia. Tot astfel, s-a statuat că instanța de control judiciar este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii chiar dacă își însușește concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre este criticată, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator pentru a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Suminem c. Finlanda).

Amploarea motivării este apreciată în funcție de natura, complexitatea cauzei, a hotărârii pronunțate, cât și de solicitările pe care le-au formulat părțile în cursul judecății.

Pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justițiabil și de societate, în general, drept rezultatul unei aplicări echitabile și al unei aprecieri convingătoare a faptelor, astfel încât destinatarul și beneficiarul direct al legii să aibă convingerea că a fost examinată cauza și că a fost soluționată corect, iar societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili ordinea legală și socială.

Prin prisma considerațiilor exprimate, izvorâte atât din legislația internă cât și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că Decizia penală nr. 243/A din 14 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, este lacunară și neconvingătoare creând doar aparența unei motivări în sensul exigențelor reglementărilor naționale și europene.

Sub acest aspect,exercitând propriul control, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că instanța de apel nu a analizat criticile formulate de inculpații D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N. cu trimitere expresă la materialul probator administrat în cauză, așa cum acestea sunt redate în motivele de apel formulate și consemnate, ca atare, în practicaua deciziei atacate.

Este evidentă motivarea necorespunzătoare a deciziei penale menționate atâta timp cât în cuprinsul considerentelor acesteia sunt identificate puncte suspensive fapt care denotă insuficienta argumentare a împrejurărilor de fapt și de drept supuse examinării instanței de prim control judiciar.

Este de observat, în acest sens, faptul că instanța de apel nu a argumentat apărările inculpaților formulate în scris și susținute oral referitoare la cererile de achitare pentru toate infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, în condițiile în care criticile acestora au vizat împrejurări clare asupra cărora instanța trebuia să formuleze un răspuns fundamentat pe argumente și să se preocupe să analizeze susținerile inculpaților cu privire la împrejurările care vizau aspecte de vinovăție învederate de aceștia.

Deși inculpatul D.M. a menționat că pentru minora C.G.N. s-a întocmit o împuternicire notarială pe numele altei persoane, respectiv P.F.V., și nu pe numele lui J.F., astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță, se constată că instanța de apel nu a analizat această împrejurare în contextul afirmației inculpatului că minora C.G.N. s-a deplasat în Franța la soțul ei, care se afla acolo de mai mult timp și care se ocupa cu cerșitul și nu a stabilit legătura acestuia cu pretinsa activitate infracțională reținută în sarcina inculpatului.

Tot astfel, deși inculpatul a arătat că pentru infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, nu este vinovat și că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru că fapta nu există, această solicitare nu a fost examinată în contextul circumstanțelor de fapt învederate, amplu dezvoltate de inculpat, în motivele de apel.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., reținută în sarcina inculpatului D.M., se constată că situația de fapt stabilită de prima instanță este preluată întocmai în considerentele deciziei atacate, fără o examinare punctuală și o motivare corespunzătoare a susținerilor formulate de inculpat care tindeau să demonstreze împrejurarea că acesta nu a beneficiat de banii câștigați de părțile vătămate din cerșit, prin exploatarea acestora.

De asemenea, instanța de apel nu a verificat susținerea inculpatului potrivit căreia singura legătură a acestuia cu părțile vătămate a fost aceea că uneori se întâlneau prin piața de vechituri, ocazie cu care acesta s-a angajat să le asigure, contra cost, o masă seara precum și acordarea de ajutor în cazul în care ar avea probleme medicale.

Instanța de prim control judiciar nu a făcut referiri nici la declarațiile părților vătămate M.I., M.T. și L.L. (declarații invocate de inculpat în sprijinul nevinovăției sale), în condițiile în care în conținutul acestora este menționat faptul că nu au fost racolate sau transportate de inculpat ci doar că acesta le achita contravaloarea mesei.

Totodată, se constată că nu au fost analizate susținerile inculpatului potrivit cărora la dosar nu există probe referitor la inducerea în eroare a părților vătămate cu privire la plecarea în străinătate și asigurarea vreunui loc de muncă de către acesta. Instanța de apel nu răspunde nici criticii referitoare la discuția telefonică, pretins înregistrată neautorizat, purtată de inculpatul D.M. cu martorul M.T. din care, în opinia inculpatului, nu rezultă niciun fel de răspuns al acestuia la propunerile martorului.

În fine, deși inculpatul D.M. a solicitat reaprecierea declarațiilor date de părțile vătămate în prezența polițistului B.A., care le-ar fi sugerat acestora să răspundă cu "da" la toate întrebările adresate, inclusiv referitor la minora C.G., pe care a determinat-o să spună că a fost transportată în Franța de o altă persoană decât cea care era trecută în împuternicirea notarială,în considerentele deciziei penale nu se regăsește niciun argument al reținerii or înlăturării acestor critici, de esență, în stabilirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane.

Referitor la inculpații S.F. și S.N. se constată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. proc. pen., instanța nu face referire nici în fapt nici în drept la soluția dată.

În consecință, Înalta Curte constată că, raportat la apărările și susținerile formulate de inculpați, instanța de apel nu a analizat, în mod real, problemele esențiale care au fost supuse controlului judiciar, iar considerentele hotărârii nu cuprind argumente care să convingă că s-a procedat la un examen propriu al pricinii în măsură să demonstreze părților că au fost ascultate ci, dimpotrivă, maniera în care a procedat instanța care a rezumat argumentația la câteva aspecte de fapt, echivalează cu o nemotivare a hotărârii atacate.

Ca urmare, în lipsa unei motivări corespunzătoare, controlul judiciar nu se poate exercita în cauza de față, motiv pentru care se impune casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite recursul declarat de inculpații D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N. împotriva Deciziei penale nr. 243/A/din 14 decembrie 2012 a Curți de Apel Timișoara, secția penală, va casa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Curtea de Apel Timișoara.

În rejudecare, instanța de apel va avea în vedere, criticile avansate de inculpați cu privire la neîntrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracțiunilor care au făcut obiectul judecății lor, a celor referitoare la cererile de achitare formulate de inculpați, la probele care nu s-au administrat în cauză, urmând a aprecia totodată cu privire la toate aspectele de fapt și de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N. împotriva Deciziei penale nr. 243 din data de 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală atacată și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel Timișoara.

Constată că inculpatul S.F. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați D.M., B.V., L.J., S.F. și S.N. și intimații inculpați J.F. și L.M. de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B.C., B.M. și D. (Fostă B.) D. de câte 400 RON, precum și pentru intimata parte vătămată Ș.L., în cuantum de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN