Embezzlement via fictitious offshore consulting contract upheld; appeal partially allowed to reduce prison sentences.

Deliberând asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin Sentința penală nr. 1.356 din 26 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au fost condamnați inculpații V.B.E. și V.B.F.G. la pedepse de câte 8 ani închisoare pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași sentință, inculpata V.B.E. a mai fost condamnată, în baza art. 31 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, respectiv, în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

2. Prin Decizia penală nr. 176 din 06 martie 2006, Pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

3. Cele două hotărâri au fost casate, pentru motive procedurale, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 6.810 din 21 noiembrie 2006, dispunându-se admiterea recursurilor inculpaților și rejudecarea cauzei de către instanța de fond pentru suplimentarea probatoriului prin admiterea probelor solicitate de aceștia (în sinteză, obținerea de la organele judiciare din Ungaria și SUA a informațiilor legate de societatea off-shore, plata serviciilor de consultanță, existența reprezentantului societății off-shore care ar fi semnat contractul respectiv, etc).

4. Prin Sentința penală nr. 547 din 26 mai 2009, Tribunalul București, secția I penală, a dispus achitarea ambilor inculpați în temeiul art. 10 lit. b) din C. proc. pen. pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

5. Împotriva sentinței a declarat apel Ministerul Public, ulterior fiind pronunțate Deciziile nr. 66 din 19 martie 2010 de către Curtea de Apel București, secția I penală, și nr. 4.572 din 16 decembrie 2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în urma acestor decizii, ambele vizând aspecte procedurale ale cauzei penale, Curtea de Apel București, secția I penală, continuând judecarea pe fond a apelului declarat de Ministerul Public.

6. Prin Decizia penală nr. 124 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Ministerul Public, a desființat Sentința penală nr. 547 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și a dispus următoarele:

În temeiul art. II pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul-penal față de inculpata V.B.E. pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. II pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul-penal pornit față de inculpata V.B.E. pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata V.B.E. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) Cod penal a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.B.F.G. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată SC C.C.B.P.F. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul V.B.F.G. suma de 111.300 dolari S.U.A. dobândită din săvârșirea infracțiunii.

În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea contractului de prestări servicii nr. RO 00066 din 29 iulie 2000 și actul adițional la acesta, Declarația nr. 130 din 15 mai 2001 depusă la Banca I.R. și a dispozițiilor de plată valutară externă nr. 2279559 din 15 mai 2001, seria B nr. 2279561 din 19 iunie 2001, seria B nr. 2279562 din 1 august 2001 și seria B nr. 2304518 din 5 septembrie 2001.

În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen. au fost obligați inculpații V.B.E. și V.B.F.G. la plata sumei de 200 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel - în ultimul ciclu procesual - a reținut următoarele:

La data de 3 decembrie 2001, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București - Serviciul Poliției Economico-Financiare au procedat la consemnarea denunțului oral al numitei C.G., cenzor la Cooperativa de Credit - B.P.F., cu referire la numiții V.E. - director general al Cooperativei de Credit și, respectiv, B.F.G., concubinul acesteia. Denunțătoarea a sesizat organele judiciare că inculpata V.E., în calitatea pe care o avea, a întocmit fictiv un contract de consultanță managerială cu firma C.I.L.U., pentru a scoate din Cooperativa de Credit suma de 111.300 dolari S.U.A., sumă pe care a depus-o într-un cont la o bancă comercială din Budapesta, al cărei beneficiar era concubinul făptuitoarei.

În sinteză, conform sentinței de condamnare inițială a inculpaților, s-a reținut că inculpata V.E. a ocupat funcția de director general și administrator al Cooperativei de Credit - B.P.F. în perioada august 1998 - septembrie 2001. Din analiza contractului nr. RO 00066 din 29 iulie 2000, încheiat între Cooperativa de Credit B.P.F. și societatea off-shore C.I.L., precum și a Actului adițional nr. 1 la contract prin care perioada de valabilitate a contractului era stabilită între 1 august 2000 - 31 decembrie 2001, a rezultat că obiectul de activitate al contractului îl constituia prestarea de către societatea off-shore a unor servicii de consultanță managerială în domeniul strategiei de vânzări, analizei economice a pieței curente și viitoare, facilități de schimb de informații, etc. pe perioada stabilită.

Prin același document, s-a convenit ca locul efectuării-prestațiilor să fie în Ungaria, iar contravaloarea acestora să fie făcută anual, în 12 rate lunare. S-a reținut că nu se poate stabili în ce mod prestațiile de consultanță managerială asumate de firma off-shore, și înșiruite în contract, au putut să contribuie la rentabilizarea activității cooperativei de credit, de vreme ce aceasta reprezintă pur și simplu noțiuni teoretice, fără funcționalitate economică în cazul concret avut în vedere. Inculpata nu a putut să explice nici ea, cu argumente practice, în ce mod serviciile de consultanță de care pretinde că a beneficiat au condus la obținerea performanțelor financiare pe care le invocă în apărea sa.

Cu privire la modalitatea în care contractul a fost negociat, redactat și semnat de ambele părți, inculpata V.E. a arătat că acesta i-a fost remis, redactat în limba engleză, și chiar semnat de către un anume W.G., cu care a purtat mai multe convorbiri telefonice cu referire la situația Cooperativei de Credit pe care inculpata o conducea și, pentru că inculpata nu a avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la conținutul și clauzele contractuale, l-a semnat, contractul devenind astfel executabil. S-a reținut că nu se poate stabili cine este persoana fizică ce a semnat contractul pentru societatea off-shore, ca reprezentant legal al acesteia, în lipsa oricărei mențiuni cu privire la numele său, astfel că s-au înlăturat apărările inculpatei referitoare la identitatea persoanei cu care a negociat și încheiat contractul.

Martora B.L. a declarat că, în cursul lunii septembrie 2001, inculpata i-ar fi cerut să modifice o poziție din registrul de întrări-ieșiri corespondență pe anul 2000, în sensul de a șterge Mențiunea cu nr. 567/2000, iar în dreptul acestei poziții să fie înregistrat contractul nr. RO 00066, lucru pe care martora l-a și făcut, la inițiativa directorului general, respectiv inculpata. În cursul cercetării judecătorești, aceeași martoră a invocat obligația de păstrare a secretului profesional, susținând că nu-și mai amintește dacă și din ordinul cui ar fi efectuat acea modificare, atitudine procesuală pe care instanța a apreciat-o ca fiind consecința temerii martorei de a nu-și pierde locul de muncă, ea fiind încă angajata Cooperativei de Credit B.P.F.

Expertiza grafică efectuată în cursul urmăririi penale a atestat însă că scrisul de completare pentru poziția 567/2000 a fost executat de martora B.L. Inculpata V.E., în numele Cooperativei de Credit B.P.F., pentru care a și semnat în calitate de reprezentant legal, a efectuat 4 transferuri bancare către Banca I.R., prezentând reprezentanților acesteia declarația nr. 130 din 15 mai 2001 potrivit căreia, pentru serviciile ce nu au fost prestate pe teritoriul României, plățile sunt exonerate de la impunere conform art. 2 pct. c din O.G. nr. 83/1998.

Suma totală de 111.300 dolari S.U.A. a fost virată din contul Cooperativei de Credit în contul nr. x deschis, la data de 25 aprilie 2001, de către inculpatul B.F.G. - pe numele persoanei juridice nerezidente C.I. LLC - la Banca M.C.E.. Inculpatul a debitat ulterior acest cont prin încasare de numerar în perioada 01 octombrie 2001 - 21 noiembrie 2001, solicitând închiderea contului la data de 25 noiembrie 2002. S-a constatat că sediul societății off-shore este o căsuță poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18 România, titularul acesteia - în perioada iulie 2001 - iulie 2002 - fiind SC C.L., în cadrul căreia inculpatul deținea funcția de director general.

Concluzionând, s-a reținut că din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă, fără dubiu, că inculpata V.B.E., în calitate de administrator și director general al cooperativei de credit, ajutată prin acte de executare comisive de către concubinul său la aceea dată - inculpatul V.B.F.G. - în prezent soțul coinculpatei, care deținea funcția de membru în Consiliul de Administrație, a acționat după un plan bine stabilit, apelând la o "inginerie financiară" în scopul ca o parte din profitul realizat pe anul 2000 să fie evidențiat cu titlu de cheltuieli pentru investiții pentru ca, ulterior, prin virarea sumei de 111.300 dolari SUA în contul unei firme off-shore deschis la o bancă din Budapesta, cu titlu de plată servicii consultanță managerială și încasarea sumei de către concubinul său, suma alocată să ajungă, practic, în posesia celor doi inculpați.

Potrivit deciziei din apel, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților, s-a reținut - în sinteză - că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de delapidare, în calitate de autor, respectiv complice, întrucât aveau atribuții de conducere și drept de dispoziție cu privire la sumele de bani aflate în patrimoniul băncii. Referitor la realitatea contractului de prestări servicii, încheiat cu societatea off-shore, instanța de apel a reținut că acesta apare ca încheiat și înregistrat la 10 august 2000, deși, în realitate, operațiunea de înregistrare s-a realizat abia în septembrie 2001. Inculpata a recurs la modificarea registrului de întrare-ieșire a corespondenței băncii pentru a ascunde activitatea infracțională de însușire a sumelor de bani din patrimoniul cooperativei cu complicitatea concubinului său și pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor bancare efectuate. Cu privire la contul deschis în numele societății off-shore la o bancă din Budapesta, prin intermediul procedurilor de asistență judiciară internațională în materie penală, s-a stabilit că inculpatul V.B.F.G. este persoana care a deschis contul pe numele acestei societăți și a debitat acest cont, după care a solicitat închiderea lui. S-a reținut de asemenea, că - pe mai multe documente bancare întocmite de către Banca M.C.E. - este menționat ca sediu al firmei off-shore căsuța poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18 România, al cărui titular figura ca fiind o societate administrată de inculpat. Irealitatea contractului a fost conturată, în opinia instanței de apel, și de imposibilitatea inculpaților de a prezenta datele de identificare ale persoanei numită W.G., presupusa semnatară a contractului de consultanță, de absența din listingul convorbirilor telefonice a contactelor cu această persoană, de imposibilitatea de a dovedi realitatea prestațiilor de consultanță managerială efectuate de presupusa societate prestatoare. Contractul de consultanță a fost mijlocul fraudulos prin care inculpații au reușit să sustragă suma de bani pe care au însușit-o și au folosit-o în interes personal.

Rejudecând cauza penală, conform celor anterior arătate în decizia instanței de recurs, instanța de fond a suplimentat probatoriul prin administrarea probelor solicitate de inculpați (constând, în sinteză, în obținerea unor informații de la organele judiciare din SUA și Ungaria pentru verificarea apărărilor acestora).

În urma rejudecării cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților nu sunt prevăzute de legea penală, neexistând dovezi indubitabile ale unei activități infracționale, consecința fiind achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.; în opinia instanței de rejudecare, derularea unor operațiuni comerciale, contestate de instanțele care au judecat cauza în primul ciclu procesual - dar dovedite cert prin informațiile suplimentare obținute de la organele judiciare din statele respective - și evidențierea acestora la nivel financiar contabil și bancar - confirmă caracterul comercial al raporturilor dintre părți. Astfel, menționează instanța de rejudecare, contrar celor arătate în rechizitoriu și în hotărârile anterioare - în sensul fictivității contractului de consultanță managerială și a actelor adiționale încheiate între Cooperativa de Credit - B.P.F. și C.I.L., precum și a fictivității plăților efectuate de B.P.F. (condusă atunci de inculpată) către societatea din SUA (banii fiind în această opinie însușiți de inculpați în interes propriu) - se poate reține cu certitudine existența materială și juridică a contractului nr. RO 000066 din 29 iulie 2000, exemplarul aflat în posesia societății C.I.L. fiind predat autorităților judiciare americane (FBI) care l-au trimis în copie certificată la dosarul cauzei prin intermediul comisiei rogatorii; același contract și acte adiționale au fost ridicate și de la Banca Furnica, conținutul fiind identic (acte aflate la dosarul cauzei).

În consecință, reține instanța de rejudecare că, în baza acestei convenții, între cele două părți s-au încheiat raporturi comerciale având ca obiect prestarea, respectiv primirea, de servicii de consultanță de marketing și management, servicii necesare pentru dezvoltarea unei activități comerciale în perioada de tranziție din punct de vedere economic a anilor 2000. Pentru serviciile prestate în baza convenției menționate, C.I.L. a emis 13 facturi în perioada august 2000 - august 2001 pentru suma totală de 111.300 dolari S.U.A., facturi înregistrate în contabilitatea firmei și predate, în copie, autorităților americane pentru a face dovada realității lor. În baza aceleiași convenții, și a facturilor menționate, B.P.F. a achitat - potrivit prevederilor contractuale - prin virament bancar, în contul societății C.I.L., deschis la M.K.B., suma de 91.600 dolari S.U.A. - așa cum a rezultat din extrasul de cont emis de banca maghiară și predat autorităților americane. În final, a apreciat instanța de rejudecare că dovedindu-se atât existența contractului de prestări servicii, cât și plata serviciilor de consultanță, banii fiind încasați de societatea americană, nu se poate vorbi de o delapidare în forma însușirii de către inculpată a sumei respective, în interes propriu, ci de o activitate comercială certă, ilustrată prin înscrisurile legalizate și apostilate depuse la dosar.

De asemenea, în opinia instanței de rejudecare, în ceea ce privește acuzațiile aduse coinculpatului - de complicitate la delapidare - acestea nu sunt susținute de materialul probator administrat, mai exact de concluziile comisiei rogatorii. Astfel, menționează instanța de rejudecare că din înscrisurile primite de la reprezentanții societății C.I.L. și extrasele de cont furnizate de banca maghiară, rezultă incontestabil următoarele aspecte:

Prin Convenția nr. RO 000066/2000 s-a stabilit de comun acord ca locul materializării financiar contabile a operațiunilor comerciale stabilite între B.P.F. și C.I.L. să fie Ungaria, inculpatul deplasându-se de mai multe ori în această țară pentru a controla îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate prin convenție. Pornind de la relații comerciale stabile și de încredere, reprezentanții societății americane l-au împuternicit pe inculpat să finalizeze și alte operațiuni comerciale, derulate tot pe teritoriul Ungariei, încheiate între societatea americană și M.E.L. Existența relațiilor comerciale între C.I.L. și M.E.L. este, în opinia instanței de rejudecare, o certitudine atestată de autoritățile judiciare americane (prin comisia rogatorie). Potrivit extrasului de cont emis de banca maghiară, inculpatul - împuternicit de C.I.L. - a scos din contul acestei societăți, la date diferite, suma de 91.000 dolari S.U.A., depusă în numerar, în aceeași zi, în contul societății M.E.L. Suma reprezenta contravaloarea facturilor emise de M.E.L. pentru C.I.L., respectiv facturile nr. 358405 din 03 octombrie 2001, 258411 din 05 octombrie 2001, 171542 din 25 noiembrie 2001 - toate înregistrate în contabilitatea firmei - pentru suma de 91.000 dolari S.U.A., menționându-se ca modalitate de plată achitarea în numerar de către inculpatul V.B.F.G. Prin urmare, s-a apreciat că suma ridicată de inculpat, în numerar, nu a fost folosită în interes propriu, ci s-a achitat - în același cuantum și în aceeași zi - către M.E.L., și reprezintă contravaloarea facturilor emise de această societate către C.I.L.

Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. și art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în sarcina inculpatei V.B.E., instanța de rejudecare a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, dispunând achitarea art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea constând, în sinteză, că prin comisia rogatorie s-a făcut dovada certă că plățile nu au fost fictive, iar toate facturile au fost emise de societatea americană și înregistrate în contabilitatea ei, că prestațiile contractuale au fost efectuate în condițiile stipulate în convenție, deci nu se poate vorbi de un fals material în înscrisuri sub semnătură privată și, în final, referitor la fapta inculpatei de a o determina cu intenție directă pe numita B.L. să altereze registrul de evidență al Cooperativei de Credit prin ștergerea mențiunii existente în dreptul poziției nr. 567 din 10 august 2000 și înregistrarea în locul acesteia a contractului de prestări servicii nr. RO 000066 din 29 iulie 2000, că s-a dovedit - fără putință de tăgadă - existența atât a convenției, cât și efectuarea plăților în mod real, și deci nu se mai poate vorbi de consecințe juridice în sensul cerut de textul incriminator. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și - în urma rejudecării cauzei penale - condamnarea inculpaților pentru infracțiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată. În motivele de apel ale Ministerului Public s-a susținut că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, probatoriu care conduce indubitabil la stabilirea vinovăției acestora, existând probe decisive, complete și sigure, care însă au fost ignorate de instanța de rejudecare.

Astfel, s-a menționat că instanța de rejudecare și-a întemeiat soluția de achitare exclusiv pe baza informațiilor transmise de către organele judiciare străine, fără a observa că acestea nu schimbă cu nimic situația de fapt reținută în actul de inculpare. De asemenea, s-a arătat că informațiile transmise de F.B.I. nu au identificat un reprezentant legal al societății la încheierea contractului de consultanță, aspect care întărește ipoteza încheierii fictive a contractului de consultanță, și nu s-a făcut dovada faptului că acel contract a fost pus în practică în folosul societății financiare române, că nu s-a făcut dovada existenței persoanei cu care s-ar fi vorbit telefonic pentru încheierea contractului și pentru prestarea efectivă a consultanței financiare ori manageriale. În plus, un alt argument, în opinia acuzării, îl constituie și faptul că plata pretinselor prestații de consultanță s-a stabilit să se facă prin transfer bancar către o bancă din Ungaria, în contul unui off-shore controlat de inculpatul V.B.F.G., acesta ridicând, în numerar, sumele de bani destinate persoanei juridice din SUA, operațiune ilogică dacă, într-adevăr, sumele de bani erau destinate către firma off-shore din SUA. Conform acuzării, inculpata nu a fost în măsură să producă dovezi în sensul contactării numitului W.G. anterior datei încheierii contractului, și nici ulterior, pe perioada derulării contractului, nefiind făcută dovada existenței unor convorbiri internaționale prin care s-ar fi prestat serviciile de consultanță; de asemenea, sumele de bani ridicate de inculpat - în calitate de reprezentant al firmei C.I.L. - nu au fost justificate sub aspectul destinației. În final, acuzarea concluzionează că suma de 111.300 dolari S.U.A., alocată din profitul Cooperativei de Credit - B.P.F. pe anul 2000 pentru investiții, a ajuns în posesia inculpaților.

În etapa apelului s-au solicitat, și s-au comunicat, informații de la autoritățile judiciare din Ungaria și SUA - Guvernul Districtului Columbia și s-a procedat la audierea nemijlocită a inculpaților.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, din ambele cicluri procesuale, instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 03 decembrie 2001, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Poliției Economico-Financiare au procedat la consemnarea denunțului oral formulat de numita C.G., cenzor în cadrul Cooperativei de Credit - B.P.F., cu privire la faptele numiților V.E. - director general al Cooperativei de Credit și B.F.G. - concubinul numitei V.E., la aceea dată. În sinteză, numita C.G. a sesizat organele judiciare despre faptul că V.E., în calitate de director general al Cooperativei de Credit B.P.F., a întocmit în mod fictiv un contract de consultanță managerială cu societatea C.I.L.U. pentru a scoate din Cooperativa de Credit suma de 111.300 dolari S.U.A., pe care a depus-o într-un cont de la o bancă comercială din Budapesta, al cărui beneficiar este concubinul acesteia - B.F.G.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că B.P.F. este o organizație cooperatistă de credit, cu capital exclusiv privat, care a fost înființată la data de 27 februarie 1998, sub imperiul Legii nr. 109/1996, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/40/1919/1998.

În cadrul adunării generale a membrilor cooperatori, din data de 15 august 1998, numita V.E. a fost desemnată pentru a ocupa funcția de administrator al Cooperativei de Credit- B.P.F., iar în prima ședință a Consiliului Director, ce a urmat acestei adunări generale, V.E. a fost numită și în funcția de director general al cooperativei, aceste funcții fiind îndeplinite efectiv de către aceasta în perioada august 1998 - septembrie 2001.

În ceea ce privește componența Consiliului de Administrație al Cooperativei B.P.F., în adunarea generală a membrilor cooperativei din data de 23 decembrie 1999, s-a hotărât ca cei cinci membri ai Consiliului de Administrație al Cooperativei să fie B.C.O., V.E., B.F.G., C.D. și F.C.

Procedând la verificarea registrelor de evidență a intrărilor și ieșirilor de corespondență ținute de Cooperativa de Credit B.P.F., organele judiciare au constatat că, la poziția nr. 567 din 10 august 2000, figura înregistrat contractul de prestări servicii nr. RO 00066, încheiat la data de 29 iulie 2000, între Cooperativa de Credit B.P.F. și societatea off-shore C.I.L., iar în registrul de evidențe pe anul 2001, la poziția nr. 116 din 17 aprilie 2001, figura înregistrat Actul adițional nr. 1 la contractul nr. RO 00066 prin care perioada de valabilitate a contractului de prestări servicii era stabilită între 01 august 2000 - 31 decembrie 2001.

Din examinarea clauzelor contractului de servicii manageriale nr. RO 00066, și a Actului adițional nr. 1 la acest contract, rezultă că obiectul contractului îl constituie prestarea de către societatea off-shore a unor servicii de consultanță managerială în domeniul strategiei de vânzări, analizei economice a pieței curente și viitoare, facilități de schimb de informații, metodei de estimare a performanței, etc, pe perioada cuprinsă între 01 august 2000 - 31 decembrie 2001. Prin același contract, s-a stabilit ca locul efectuării prestațiilor de consultanță să fie în Ungaria, iar în privința modalității de achitare a contravalorii prestațiilor s-a prevăzut ca plata să se facă anual, în 12 rate lunare.

Instanța de apel a constatat, în primul rând, că nu se poate stabili în ce mod anume prestațiile de consultanță managerială asumate de firma off-shore, și înșiruite în contract, ar fi putut să contribuie la rentabilizarea activității cooperativei, de vreme ce acestea reprezintă pur și simplu niște noțiuni de ordin teoretic, fără funcționalitate economică în cazul concret avut în vedere. De altfel, în declarațiile date, inculpata V.E., a susținut în mod constant că beneficiul înregistrat de cooperativa de credit prin încheierea și derularea acestui contract l-ar fi constituit lărgirea portofoliului de clienți ai băncii și diversificarea serviciilor oferite, cu consecința îmbunătățirii considerabile a performanțelor economice obținute, însă aceasta nu a fost în măsură să explice, prin considerente de ordin practic, în ce mod anume serviciile de consultanță - de care pretinde că a beneficiat - ar fi condus la obținerea performanțelor pe care le invocă.

În legătură (cu împrejurările și modalitatea în care contractul de consultanță nr. RO 00066 ar fi fost negociat și semnat (încheiat) de cele două părți, inculpata a declarat că - aproximativ în lunile iunie - iulie 2000, întrucât cooperativa de credit se afla într-o perioadă în care intenționa să lărgească portofoliul de clienți și să diversifice paleta de servicii oferite - o fostă colegă de facultate, stabilită în SUA, i-ar fi recomandat pe un anume domn W.G., despre care i-a spus că este expert în consultanță managerială în domeniul financiar, dându-i în acest sens un număr de telefon la care să-l contacteze.

Astfel, susține inculpata - prin intermediul mai multor convorbiri telefonice purtate cu acest domn W.G. în vederea negocierii clauzelor contractului - i-a expus acestuia situația cooperativei, iar acesta din urmă, fiind de acord să presteze serviciile de consultanță solicitate, i-a trimis - prin intermediul serviciilor poștale - contractul redactat în limba engleză, și chiar semnat, pentru a-și exprima părerea cu privire la clauzele contractuale inserate, și - pentru că nu a avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la conținutul său - l-a semnat în calitate de director general al cooperativei, contractul devenind astfel executabil.

A reținut instanța de apel că, dacă în privința părții române ce figurează în contract ca beneficiară a prestațiilor de consultanță managerială - Cooperativa de Credit B.P.F. - inculpata V.E. a recunoscut că a semnat contractul de servicii în calitate de director general al acestei organizații cooperatiste, în ceea ce privește prestatorul de servicii -societatea off-shore C.I.L., a cărei ștampilă figurează aplicată pe contract, nu se poate deduce cine ar fi fost persoana fizică ce a semnat acest contract în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice nerezidente; a conchis instanța de apel că în lipsa oricărei mențiuni referitoare la numele acesteia, apărările inculpatei în privința identității persoanei cu care a negociat și încheiat contractul, sub aspectul avut în vedere, nu sunt verificabile în mod obiectiv.

Instanța de apel a reținut, conform probelor administrate, că - deși contractul de prestări servicii nr. RO 00066 figurează înregistrat în evidențele cooperativei la poziția nr. 567 din 10 august 2000 - în realitate înregistrarea acestui contract în registrul de intrări-ieșiri corespondență s-a făcut abia în luna septembrie a anului 2001, de către martora B.L. Fiind audiată în cursul urmăririi penale, martora B.L. a declarat că, aproximativ în cursul lunii septembrie 2001, mai înainte de arestarea directoarei generale V.E., aceasta din urmă i-a solicitat să modifice o poziție din registrul de intrări-ieșiri corespondență pe anul 2000, în sensul de a șterge cu pastă corectoare mențiunea de la poziția nr. 567/2000, lucru pe care l-a și făcut, iar în dreptul acestei poziții, la inițiativa numitei V.E., a înregistrat contractul RO 00066 din 29 iulie 2000. În cursul judecății, martora a manifestat o atitudine extrem de rezervată - invocând obligația de păstrare a secretului profesional - arătând că datorită timpului îndelungat care s-a scurs din anul 2001, până în prezent, nu își mai amintește dacă ea a efectuat acea modificare la poziția nr. 567/2000 în registrul de evidență și nici din ordinul cui.

În opinia instanței de apel, afirmațiile inculpatei V.E. conform cărora este posibil ca martora B.L., care s-a ocupat de înregistrarea în evidențele cooperativei a contractului de prestării servicii, să fi făcut acea corectură în registru datorită faptului că respectivul contract era redactat în limba engleză, iar martora nu cunoștea această limbă, astfel încât ar fi putut greși ceva, nu sunt confirmate de martora în discuție, așa încât nu pot fi acceptate ca pertinente pentru lămurirea împrejurărilor legate de înregistrarea contractului la poziția nr. 567 din 10 august 2000.

Instanța de apel a reținut că, dimpotrivă, declarațiile martorei B.L. făcute în cursul urmăririi penale se coroborează cu concluziile expertizei grafice efectuate în cursul urmăririi penale potrivit cărora scrisul de completare în litigiu, la poziția nr. 567 din registrul nr. 1, a fost executat de către numita B.L.

De asemenea, s-a reținut că martora C.G., prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, a relatat în mod detaliat circumstanțele în care s-a ajuns la "încheierea" contractului de consultanță managerială nr. RO 00066, și la înregistrarea acestuia în evidențele cooperativei de credit, infirmând astfel apărările nesincere ale inculpatei formulate sub acest aspect.

S-a mai reținut și că, la data de 05 iunie 2002, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție informarea nr. S 11/122 din 05 iunie 2002 cu privire la tranzacțiile suspecte efectuate de persoanele fizice V.E. și B.F.G. din conturile Cooperativei de Credit B.P.F. Din cuprinsul acestei informări a reieșit că, în perioada 15 mai 2001 - 05 septembrie 2001, numita V.E., în calitate de director general al Cooperativei de Credit - B.P.F., a ordonat, în baza contractului de prestării servicii nr. RO 00066, efectuarea unui număr de 4 transferuri bancare, prin Banca I.R., pentru plata unor facturi externe. Pentru efectuarea celor 4 transferuri bancare ordonate Băncii I.R., inculpata V.E. a semnat - în numele Cooperativei de Credit B.P.F. - dispozițiile de plată valutară externă. Totodată, inculpata a prezentat reprezentanților Băncii I.R. Declarația nr. 130 din 15 mai 2005, semnată în calitate de director general al cooperativei de credit, potrivit căreia plățile efectuate către societatea off-shore C.I.L. sunt exonerate de la impunere conform art. 2 pct. c din O.G. nr. 83/1998, întrucât ar reprezenta plăți pentru servicii ce nu au fost prestate pe teritoriul României. Tot din informarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a rezultat că suma totală de 111.300 dolari S.U.A., pentru care inculpata V.E. a ordonat efectuarea plății din contul cooperativei de credit deschis la Banca I.R. pe baza dispozițiilor de plată valutară externă, a fost virată în contul nr. x, deschis pe numele persoanei juridice nerezidente C.I.L., la Banca M.K. Budapesta, Republica Ungară.

Pe baza informării primite de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor la data de 22 august 2002 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a solicitat autorităților judiciare din Ungaria, prin comisie rogatorie, efectuarea următoarelor acte procedurale: obținerea de la Banca M.C.E. (M.K.B.) a datelor de identificare ale persoanelor fizice care au deschis contul bancar nr. x pentru persoana juridică nerezidentă C.I.L., a fișelor cu specimene de semnătură ale împuterniciților și extrasele de cont din care rezultă operațiunile de încasări și plăți. Urmare a cererii de asistență juridică internațională în materie penală adresată de partea română, autoritățile judiciare maghiare au înaintat la dosarul cauzei toate documentele ce au rezultat în cursul îndeplinirii cererii de asistență juridică în legătură cu numărul de cont indicat, puse la dispoziție de către Banca M.C.E., și anume: fișa de date de identificare, contractul de deschidere de cont, conturile proprietarilor de conturi, pozițiile contului, copia pașaportului, împuternicire, adeverință de casă înștiințare privind creditul. Din relațiile furnizate de către Banca M.C.E. din Budapesta, cu prilejul îndeplinirii cererii de asistență juridică internațională formulată de autoritățile judiciare din România, rezultă că inculpatul B.F.G. este persoana care a deschis, la data de 25 aprilie 2001, pe numele persoanei juridice C.I.L., contul nr. x, a debitat acest cont prin încasare de numerar, în perioada 01 octombrie 2001 - 21 noiembrie 2001, și a solicitat închiderea contului la data de 25 noiembrie 2002.

Astfel, s-a constatat împrejurarea că acest cont a fost deschis la data de 25 aprilie 2001 de către inculpatul B.F.G., în numele societății C.I.L., fiind dovedită de faptul că, pe mai multe din documentele întocmite de către Banca M.C.E. în legătură cu administrarea acestui cont, este menționat, ca sediu al firmei off-shore, căsuța poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18 România; or, din verificările efectuate la Compania Națională Poșta Română SA a rezultat că titularul acestei căsuțe poștale, în perioada iulie 2001 - iulie 2002, a fost SC C.L. SRL, în cadrul căreia inculpatul deține calitatea de director general.

De altfel, s-a constatat că despre lejeritatea procedurii de deschidere de conturi în unele bănci din Ungaria, situație care ar reprezenta un paradis fiscal, și de efectuare de operațiuni bancare prin intermediul unor astfel de conturi, se face referire în broșura "P.F. 2000", broșură ridicată de la inculpata V.E. și atașată la dosarul de urmărire penală.

Conform adeverințelor bancare, puse la dispoziție de către Banca M.C.E. din Budapesta, rezultă că suma de 111.300 dolari S.U.A., virată în contul nr. x de către Cooperativa de Credit B.P.F., a fost ridicată integral de către inculpatul B.F.G.- (la acea dată concubinul inculpatei V.E. și membru în Consiliul de Administrație al Băncii P.F.) în calitate de reprezentant al firmei C.I.L., în mai multe tranșe, în perioada 01 - 05 octombrie 2001 și 25 noiembrie 2001. Așa cum rezultă din cererea de închidere a contului, transmisă prin comisie rogatorie de către M.K.B., la data de 25 noiembrie 2002 inculpatul a solicitat băncii maghiare închiderea contului nr. x, contul fiind radiat la data de 26 noiembrie 2002; această împrejurare este dovedită de faptul că pe cererea de închidere a contului figurează semnătura indescifrabilă a inculpatului B.F.G.

În opinia instanței de apel, din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă, fără dubiu, că inculpata V.E. - în calitate de administrator și director general al Cooperativei de Credit B.P.F. - ajutată de concubinul său, inculpatul B.F.G. (actualmente soț) - care îndeplinea, la acea dată, funcția de membru în consiliul de administrație al băncii - a acționat după un plan bine determinat, apelând la "ingineria financiară" ilicită anterior descrisă, în scopul ca o parte din profitul realizat de Cooperativa de Credit pe anul 2000 să fie evidențiat în contabilitate cu titlu de cheltuieli pentru investiții, pentru ca, ulterior, prin virarea sumei totale de 111.300 dolari S.U.A. în contul deschis pe numele firmei off-shore la Banca M.K.B. din Budapesta, cu titlu de plată pentru servicii de consultanță managerială și încasarea integrală a acestei sume de către inculpatul B.F.G., ca reprezentant al firmei C.I.L., suma de bani alocată din profitul cooperativei de credit pe anul 2000 pentru investiții să ajungă practic, fără drept, în posesia celor doi inculpați, în interesul acestora.

Conform curții de apel, împrejurările în care inculpata V.E. susține că s-a negociat, s-a încheiat și s-a derulat contractul de consultanță managerială nr. RO 00066, nu au fost dovedite prin vreun mijloc de probă.

Astfel, a arătat Curtea de Apel că formarea convingerii în sensul că acest contract de prestări servicii manageriale nr. RO 00066 din 29 iulie 2000 reprezintă mijlocul fraudulos prin care inculpata V.E., conferind aparența de legalitate necesară acțiunilor sale, a reușit să scoată din patrimoniul Cooperativei de Credit B.P.F. suma totală de 111.300 dolari S.U.A., pe care apoi - cu ajutorul concubinului său - inculpatul B.F.G., și-au însușit-o în interes personal, este fundamentată de întregul ansamblu probator administrat în cauză, fiind menționate următoarele argumente probatorii:

Pe de o parte, nu rezultă care este numele reprezentantului legal al firmei off-shore C.I.L. în numele căreia ar fi semnat contractul pe care inculpata susține că l-ar fi primit prin corespondență.

Pe de altă parte, inculpata a afirmat, în mod constant, că negocierea contractului de consultanță managerială s-a realizat prin intermediul convorbirilor telefonice pe care le-ar fi purtat cu "domnul W.G.", expert în domeniul consultanței manageriale de ordin financiar ce i-a fost recomandat de către o fostă colegă de facultate stabilită în SUA, însă aceasta nu a reușit să producă niciun fel de dovezi cu privire la contactarea fizică ori telefonică a acestei persoane în perioada de dinaintea datei menționate în contract ca dată a încheierii acestuia (29 iulie 2000).

De asemenea, deși inculpata a susținut că, în perioada derulării contractului, serviciile de consultanță managerială oferite contra-cost de așa-zisul domn W.G., reprezentant al firmei off-shore, au fost prestate prin intermediul convorbirilor telefonice purtate cu acesta, atât de pe telefonul său mobil, având nr. 0722286xxx, cât și de la postul telefonic al cooperativei de credit, nu există nicio probă sub acest aspect, astfel că nu s-a probat realizarea în fapt a acestor servicii de consultanță managerială de către pretinsul domn W.G.

Fiind întrebată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, despre numărul de telefon la care pretinde că l-a contactat telefonic pe așa-zisul "domn W.G." în vederea negocierii contractului de consultanță managerială și, ulterior, pentru executarea prestațiilor ce făceau obiectul contractului, inculpata a precizat - de fiecare dată - că nu-și mai amintește acest număr de telefon și că nu-l mai are, fiind posibil "să se fi pierdut" odată cu arestarea sa, în cursul lunii septembrie 2001, moment în care de la sediul cooperativei de credit au fost ridicate foarte multe documente, inclusiv înscrisuri cu caracter personal.

În opinia instanței de apel, această apărare a inculpatei a fost înlăturată ca fiind vădit nesinceră, întrucât - dacă ar fi avut interesul să demonstreze că negocierea și consultanță managerială au avut loc în maniera pretinsă de ea - atunci ar fi putut apela, din nou, la sprijinul acelei foste colege de facultate, numita N.M. sau L. (nu se cunoaște exact), persoană stabilită în SUA și care i l-a recomandat pe pretinsul expert W.G., pentru a obține și pune la dispoziția organelor judiciare toate datele necesare pentru verificarea veridicității apărărilor sale.

Curtea de Apel a reținut că apărările inculpatei, sub acest aspect, sunt infirmate de informațiile comunicate - la solicitarea organelor de cercetare penală - de către operatorii de telefonie SC M. SA și R. SA. Astfel, cu adresa nr. 2346 din 10 ianuarie 2003 SC M. SA a transmis, cu referire la cauza de față, listingul convorbirilor telefonice efectuate de la postul telefonic 0722286xxx (aparținând inculpatei V.E.) din perioada 28 martie - 22 septembrie 2000, listing din care rezultă că, în această perioadă, nu au fost apelate de la postul telefonic menționat numere de telefon aparținând operatorilor internaționali de telefonie. De asemenea, s-a reținut și că, prin adresa nr. 251/13877 din 20 februarie 2002, Romtelecom SA a transmis facturile detaliate pentru posturile telefonice cu numerele 2117xxx, 2123xxx, 2326xxx, 3136xxx, 3136xxx, 3137xxx, aparținând titularului Cooperativa de Credit B.P.F., aferente perioadei 01 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001, din examinarea cărora nerezultând apelarea unor numere de telefon din străinătate.

A mai reținut instanța de apel, în ceea ce privește perioada de derulare a contractului, că - deși prin Actul adițional nr. 1 din 17 aprilie 2001 este prevăzută ca perioadă de valabilitate a convenției 01 august 2000 - 31 decembrie 2001 - au fost efectuate plăți în valută de către cooperativa de credit, în baza acestui contract, doar până în luna septembrie 2001 (perioadă care coincide cu arestarea preventivă a inculpatei într-un alt dosar); or, în acest context, este nefiresc ca B.P.F. să nu mai beneficieze contra-cost de serviciile de consultanță managerială prestate de "expertul W.G.", contractul fiind în vigoare.

Cu privire la participația penală a inculpatului B.F.G. la activitățile infracționale desfășurate în legătură cu contractul de consultanță managerială nr. RO 00066 din 29 iulie 2000, instanța de apel a reținut că împrejurările în care acesta susține că a ajuns să efectueze operațiuni bancare (acte de dispoziție) în contul deschis pe numele, persoanei juridice nerezidente off-shore C.I.L. la M.K.B. din Budapesta nu sunt susținute de probe, ci - dimpotrivă - din probele administrate rezultă că inculpatul a acționat într-o deplină conveniență infracțională cu concubina sa în scopul aducerii la îndeplinire a planului conceput pentru însușirea, în interesul lor, a sumelor de bani virate din contul Băncii P.F. pentru plata unor prestații de consultanță managerială fictive.

Din relatările făcute de inculpatul B.F.G., cu prilejul repetatelor sale audieri în cursul procesului-penal, se reține de Curtea de Apel că acesta ar fi intrat în legătură cu pretinsul domn W.G. sunându-l pe acesta la un numărul de telefon găsit la domiciliu, pe o carte de vizită aflată între niște documente personale ale prietenei (concubinei) sale V.E., el fiind gelos, după care a trecut la o veritabilă relație de afaceri cu așa-zisul domn W.G., acesta din urmă făcându-i propunerea de a-l sprijini în achiziționarea de mașini second hand de pe alte piețe din Europa, propunere pe care ar fi acceptat-o după câteva luni de zile, iar dintre adresele dealerilor de pe piața externă, pe care i le-a prezentat W.G., și-a ales unele din Ungaria.

În acest context, Curtea de Apel reține că, pentru a justifica deplasările sale în Ungaria tocmai în perioada în care a fost deschis la Banca M.C.E. din Budapesta contul nr. x, pe numele firmei off-shore C.I.L., inculpatul a susținut că, în primăvara anului 2001, s-a deplasat la Budapesta cu scopul de a achiziționa autoturisme second hand la prețuri avantajoase, dar - pentru faptul că nu era în măsură să dovedească aceste susțineri - a invocat împrejurarea că nu a reușit să materializeze această afacere din pricina reticenței băncilor comerciale din România, care nu sunt de acord cu finanțarea achiziționării de autoturisme second hand.

În realitate, reține instanța de apel, deplasarea inculpatului la Budapesta, în primăvara anului 2001, a avut drept scop deschiderea contului (la data de 25 aprilie 2001) de la M.K.B., în care, ulterior, începând cu data de 15 mai 2001, au fost virați, din dispoziția inculpatei V.E., cei 111.300 dolari S.U.A. din patrimoniul Băncii P.F.

În opinia instanței de apel, apărările inculpatului în legătură cu împrejurările și modul în care ar fi ajuns să fie împuternicit de către pretinsul domn W.G. să efectueze operațiuni bancare (încasări de numerar) în numele societății off shore C.I.L., în contul nr. x deschis la Banca M.C.E., sunt neverosimile, ele neputând fi acceptate și pentru considerentul că, într-o relație comercială, reprezentantul uneia dintre părțile contractante nu poate fi, în același timp, și reprezentantul celeilalte părți, pentru că ar fi într-un vădit conflict de interese.

Pe de altă parte, instanța de apel reține că inculpatul nu a fost în măsură să dovedească la ce număr de telefon l-ar fi apelat, în nenumărate rânduri, potrivit propriilor susțineri, pe "domnul W.G." cu care pretinde a avut o relație benefică, precizând - ca și coinculpata V.E. - că nu și-l mai amintește și că, după întreruperea relațiilor cu acesta, i-a pierdut.

De asemenea, se reține de Curtea de Apel că inculpatul a precizat că nu l-a întâlnit niciodată personal pe așa-numitul domn W.G., iar în aceste condiții pare de necrezut cum acest W.G., având o încredere deplină într-o persoană necunoscută, îi solicită acesteia din urmă ca, ori de câte ori se deplasează din România la Budapesta, în interes de afaceri personale, să îndeplinească un comision pentru el (neremunerat), în sensul de a debita contul firmei C., deschis la Banca M.C.E., cu diverse sume de bani în numerar, pe care - apoi - să le remită unor furnizori de servicii pentru stingerea unor datorii. În același context, se reține de instanța de apel faptul că nu se justifică de ce pretinsul W.G. ar fi avut nevoie să apeleze la serviciile de comisionat ale inculpatului B.F.G. pentru încasarea în numerar a sumelor virate de către B.P.F. în contul deschis pe numele firmei C.L., și remiterea acestor sume pentru stingerea unor datorii ale firmei C. față de anumiți furnizori din Budapesta, în condițiile în care acesta avea la îndemână posibilități mult mai comode și mai facile de debitare a contului în scopul efectuării de plăți către terți, de exemplu transmițând către bancă, prin intermediul mijloacelor moderne de corespondență, ordine de plată sau dispunând efectuarea unor plăți prin transferuri bancare. În plus, suma totală cu care a fost creditat contul deschis la Banca M.C.E. provine exclusiv din transferurile bancare ordonate de clientul B.P.F., fiind încasată integral de către inculpat în perioada 01 octombrie - 25 noiembrie 2001 conform adeverințelor bancare aflate la dosar.

Tot referitor la sumele de bani ridicate de inculpat din contul deschis în banca M.K.B., instanța de apel menționează că nu există nicio dovadă care să ateste faptul că cele trei facturi fiscale, de care se prevalează inculpatul, ar fi fost achitate chiar cu sume de bani provenind din contul în care a fost virată de către B.P.F. contravaloarea pretinselor prestații, cu atât mai mult cu cât una dintre aceste facturi, în valoare de 11.000 dolari S.U.A., apare ca fiind achitată la data de 25 noiembrie 2002, iar contul deschis pe numele firmei C. a fost debitat integral până în data de 25 noiembrie 2001, fără ca în acest cont să mai fie efectuate, după această dată și alte operațiuni bancare de creditare. Pe de altă parte, menționează Curtea de Apel, chiar dacă susținerile inculpatului ar fi în parte reale, se poate aprecia că procedeul folosit de inculpat - prin plasarea unei părți din banii ridicați din contul deschis pe numele firmei C. sub formă de plată pentru servicii manageriale - reprezintă tot o modalitate de disimulare a activității ilicite desfășurată în complicitate de către cei doi inculpați în legătură cu contractul de servicii manager ale nr. RO 00066, pentru întărirea aparenței de legalitate a acțiunilor lor.

În opinia instanței de apel, apărările inculpatului în legătură cu incidentul în urma căruia s-a ajuns, probabil, la închiderea contului, în sensul că, necunoscând foarte bine limba engleză, nu a înțeles dacă formularul pe care l-a completat era pentru radierea împuternicirii pe care i-o dăduse W.G. sau pentru închiderea contului, sunt necredibile, fiind de neconceput ca un respectabil om de afaceri, cum este inculpatul, să pretindă că nu are minime cunoștințe de limba engleză pentru a efectua diverse operațiuni bancare.

În ceea ce privește apărările inculpatului conform cărora deși a discutat cu numita V.E. despre persoana lui W.G., aflând de la aceasta doar că este un partener de afaceri, totuși nu a avut cunoștință despre încheierea și derularea contractului de prestări servicii, au fost apreciate de Curtea de Apel ca nesincere întrucât, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu prilejul ședinței executive a Consiliului de Administrație al Cooperativei de Credit B.P.F., din data de 20 noiembrie 2000, inculpatul, în calitate de membru în Consiliul de Administrație, a participat la această ședință în care s-a aprobat "încheierea contractului de prestări servicii și includerea acestuia în cheltuielile cooperativei". De altfel, în opinia instanței de apel, în calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al Băncii P.F., este imposibil ca inculpatul să nu fi avut nici cea mai vagă idee despre cea mai importantă și costisitoare cheltuială a cooperativei de credit, în timp ce un simplu funcționar al băncii, martora C.R.C.M., propusă de către inculpați, și care avea funcția de operator ghișeu, în mod surprinzător a fost în măsură să tragă concluzia că sporirea fluxului de clienți ai băncii ar fi fost determinată de împrejurarea că doamna director general E.V. a beneficiat de servicii de consultanță din partea cuiva.

Nu în ultimul rând, conform instanței de apel, broșura "Planificare fiscală 2000", ce se găsește atașată în dosarul de urmărire penală, ilustrează pas cu pas procedura de care s-au folosit, în mod nelegal, inculpații pentru a intra în posesia sumei de bani delapidate.

S-a mai arătat de instanța de apel că activitatea infracțională a celor doi inculpați este descrisă, în mod detaliat, și de către, martora C.G. care, în perioada de referință avută în vedere, august 2000 - septembrie 2001, avea calitatea de cenzor în cadrul Băncii P.F. Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, această martoră a făcut dezvăluiri complexe cu privire la circumstanțele și modalitatea de comitere a faptelor, credibilitatea acesteia neputând fi pusă la îndoială pentru motivul că în cursul cercetării judecătorești audierea sa a devenit practic imposibilă, apelându-se la dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. din motive obiective.

De asemenea, în opinia instanței de apel sunt importante și declarațiile făcute de martora B.L., date în cursul urmăririi penale, prin care aceasta relatează aspecte legate atât de înregistrarea în evidențele cooperativei B.P.F. a contractului de servicii manageriale nr. RO 00066, cât și de împrejurările efectuării transferurilor bancare de valută, la extern, în temeiul contractului sus-menționat prin intermediul Băncii I.R.

Referitor la înscrisurile transmise la dosarul cauzei în cursul judecății, în România, din două țări, prin care se încearcă a se acredita ideea că persoana juridică nerezidentă C.I.L. recunoaște colaborarea cu Cooperativa de Credit B.P.F. în domeniul consultanței manageriale prin intermediul contractului de prestări servicii nr. R000066 din 29 iulie 2000, Curtea de Apel a apreciat că nu pot fi luate în considerare ca exprimând poziția oficială a firmei C.L. întrucât, pe niciunul dintre ele, nu figurează aplicată ștampila firmei off-shore, astfel că - în lipsa acestui element de identificare - nu se poate stabili că aceste documente ar proveni de la firma respectivă.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că așa-numitele extrase din rapoartele de activitate ale firmei C., pentru perioada august 2000 - august 2001, în legătură cu contractul de servicii manageriale nr. RO 00066 din 29 iulie 2000, reprezintă - de fapt - o sumă de precepte și idei teoretice în domeniul activității bancare, reproduse, parcă, întocmai dintr-o lucrare de specialitate, fără nicio referire concretă la activitatea desfășurată de organizația cooperatistă B.P.F. în plus, instanța de apel a reținut că, în niciunul dintre documentele menționate nu se face vreo referire la misteriosul personaj W.G., indicat în mod constant de către inculpați ca fiind unicul reprezentant al firmei off-shore C.I.L. cu care au avut relații de colaborare.

În final, a conchis instanța de apel, întreg probatoriul administrat în cauză a evidențiat că acel contract de consultanță a fost fictiv, înregistrat în contabilitate la aproximativ 1 an de la momentul întocmirii și prin falsificarea unei poziții din registrul de corespondență. Pe de altă parte, nu s-a identificat existența vreunui reprezentant legal al firmei off-shore C.I.L. cu care să se facă dovada realității contractului, nu există vreo dovadă a unei activități de consultanță concretă realizată de către firma contractantă, sumele de bani virate pentru așa-zisele prestații de consultanță au fost ridicate în numerar și au intrat în posesia inculpatului V.B.F.G., aspecte ce au fost confirmate atât prin sesizarea Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, cât și prin depoziția cenzorului cooperativei, care a și denunțat activitatea infracțională.

Chiar dacă în perioada derulării contractului, 2000 - 2001, cooperativa a avut profit și a împărțit dividende, este evident că, în lipsa înregistrării acestui contract fictiv și a plății sumei de 111.300 dolari S.U.A., profitul înregistrat ar fi fost majorat cu această sumă.

Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel a apreciat că prezumția relativă de nevinovăție, ce operează în favoarea inculpaților în temeiul art. 52 și art. 66 alin. (1) C. proc. pen., este infirmată de probele de vinovăție existente în cauză, astfel cum au fost expuse și analizate anterior, susținerea instanței de fond în sensul că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, fiind eronată și urmarea unei interpretări greșite a materialului probator.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei V.B.E., de a-și însuși în realizarea aceleași rezoluții infracționale în interesul său și al coinculpatului V.B.F.G. (soțul său), cu ajutorul nemijlocit al acestuia, suma de 111.300 dolari S.U.A. pe care o administra în calitate de director-general și administrator al Cooperativei de Credit B.P.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpata, în calitatea sa de director general și administrator al Băncii P.F. a avut efectiv în administrare suma de bani ce constituie obiectul material al delapidării, fiind îndeplinită cerința impusă de lege pentru subiectul activ al delapidării, aceea de a fi funcționar care are în administrare bunul delapidat. în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii s-a reținut că inculpata, efectuând acte de dispoziție cu privire la suma de 111.300 dolari S.U.A. ce constituia veniturile cooperativei de credit, izbutit - cu ajutorul direct al concubinului său (actualmente soț) și prin folosirea de mijloace frauduloase - să-și însușească în interes personal sau pentru altul această sumă de bani. Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de delapidare a fost săvârșită de către inculpată cu intenție directă, aceasta prevăzând și urmărind producerea rezultatului socialmente periculos. Ca modalitate de săvârșire, infracțiunea de delapidare a fost comisă de inculpată în formă continuată prin mai multe acte materiale având la bază o rezoluție infracțională unică, aceasta consumându-se în momentul efectuării plăților fictive, adică în momentul în care în mai multe tranșe suma de 111.300 dolari S.U.A. a fost scoasă prin actele sale de dispoziție din patrimoniul cooperativei de credit.

În mod corelativ, în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului V.B.F.G., de a o ajuta în mod repetat pe inculpata V.E., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Băncii P.F. să-și însușească în interesul său ori pentru altul suma de 111.300 dolari S.U.A., pe care aceasta o administra în calitate de director general și administrator, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul V.B.F.G. a contribuit la săvârșirea infracțiunii nemijlocit, prin acte de executare comisive, realizându-se coeziunea psihică între complice și autor.

Cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. penal și ale infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen., reținute în sarcina inculpatei V.B.E., Curtea de Apel a constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, întrucât ultimul act material este din data de 5 septembrie 2001, iar termenul de prescripție a răspunderii penale, de 7 ani și 6 luni, s-a împlinit la 4 martie 2009.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. și anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege care incriminează infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor, pus în evidență de circumstanțele reale ale comiterii faptelor, de modalitatea concretă de săvârșire și mijloacele folosite, precum și de urmarea socialmente periculoasă produsă, circumstanțele personale ale inculpaților, aceștia nefiind cunoscuți cu antecedente penale, considerați de către angajați și foștii angajați ai cooperativei de credit B.P.F., audiați în cauză, drept specialiști cu o bună pregătire profesională, iar în momentul de față, cei doi inculpați și-au întemeiat o familie, din căsătoria lor rezultând un copil. În raport cu criteriile de individualizare judiciară anterior expuse, s-a apreciat că în favoarea inculpaților se justifică a fi reținută incidența circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., astfel încât, dându-se eficiență prevederilor art. 76 C. pen., cuantumul pedepsei s-a situat sub limita minimului special prevăzut de lege, apreciindu-se în raport cu gradul ridicat de instruire al inculpaților, că aceste pedepse reduse sunt în măsură să asigure reeducarea acestora, formarea unei atitudini corecte față de normele de drept și față de valorile sociale ocrotite de lege. De asemenea, la stabilirea cuantumului pedepselor s-a avut în vedere și împrejurarea că a trecut o perioadă mare de timp de la momentul comiterii faptelor, ecoul acestora în rândul opiniei publice fiind estompat.

S-a luat act că partea vătămată SC C.C. B.P.F. nu s-a constituit parte civilă iar în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 111.300 dolari dolari S.U.A. dobândită din săvârșirea infracțiunii.

Conform art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea contractului de prestări servicii nr. RO 00066 din 29 iulie 2000 și actul adițional la acesta, Declarația nr. 130 din 15 mai 2001 depusă la Banca I.R. și a dispozițiilor de plată valutară externă nr. 2279559 din 15 mai 2001, seria B nr. 2279561 din 19 iunie 2001, seria B nr. 2279562 din 1 august 2001 și seria B nr. 2304518 din 5 septembrie 2001.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpații V.B.E. și V.B.F.G. au declarat recurs, motivele și cazurile de casare fiind menționate în înscrisul depus la dosar (motive scrise de recurs), precum și în încheierea de dezbateri și amânarea pronunțării prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor declarate de inculpați Înalta Curte reține următoarele aspecte de natură procesul-penală:

Decizia atacată de cei doi inculpați a fost pronunțată în luna aprilie 2012, la data de 30 aprilie 2012 fiind declarate prezentele recursuri, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți în luna mai 2013. La primul termen de judecată în recurs, din data de 29 octombrie 2013, după circa 5 luni de la data înregistrării dosarului pe rolul Înaltei Curți, și la peste 1 an și 6 luni de la data pronunțării deciziei atacate de inculpați, la cererea ambilor inculpați Înalta Curte a amânat judecarea recursurilor și acordat un nou termen de judecată, la data de 10 decembrie 2013, pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării.

Examinarea fondului prezentei cauze penale - faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și, respectiv, vinovăția acestora - a fost efectuată, după cum s-a arătat anterior, pe parcursul celor două cicluri procesuale, de patru instanțe, deopotrivă competente să devolueze integral, în fapt și în drept, întreaga cauză penală (două instanțe de fond și, respectiv, două instanțe de apel). Astfel, în primul ciclu procesual, inculpații au fost condamnați în primă instanță, soluție menținută de instanța de apel; în al doilea ciclu procesual, inculpații au fost achitați în primă instanță, soluție infirmată de instanța de control judiciar care, prin decizia atacată, a dispus condamnarea acestora. Decizia de casare, care a atras reluarea ciclului procesual, a avut în vedere aspecte formale ale cauzei penale, nefiind o soluție pe fondul cauzei penale (o soluție de condamnare sau de achitare a inculpaților), ci o soluție prin care s-a dispus completarea probatoriului, în sensul cerut de apărarea acestora; în consecință, întregul probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale ale judecății a fost legal examinat de instanțele judecătorești de rejudecare (în primă instanță și, apoi, în apel).

Se mai reține că, în rejudecare, conform deciziei de casare, au fost obținute informațiile apreciate de apărare ca importante pentru clarificarea situației de fapt și vinovăției inculpaților (informații provenind de la autoritățile din S.U.A. și Ungaria).

În cursul judecății, inculpații au avut posibilitatea de a se confrunta cu martorii acuzării propuși prin rechizitoriu (12 martori reaudiați), cu excepția altor 3 martori pentru care, din motive obiective legate de imposibilitatea localizării și aducerii lor în fața instanței - și numai după efective și repetate eforturi procedurale de citare și aducere a lor pentru audiere - s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., atât acuzarea, cât și apărarea fiind de acord cu această modalitate procedurală (citirea declarațiilor date în cursul urmăririi penale). De asemenea, au fost încuviințate și administrate probe propuse de apărare (martor C.R.C.M.; informații de la autoritățile din S.U.A. și Ungaria). Martorii audiați au reluat și în fața instanței cele declarate în cursul urmăririi penale; se constată că în mod corect s-a reținut, cu privire la declarația în instanță a martorei B.L. că aceasta, în condițiile în care era încă angajată la Cooperativa de Credit, și-a nuanțat declarația de la urmărirea penală, fără însă a o nega, motivația sa cu privire la uitarea unor amănunte și aspecte relevate în declarațiile anterioare (trecerea unui timp îndelungat de la data faptelor, stresul și un pretins tratament medical) nefiind rezonabilă, mai ales că vizează un aspect practic de necontestat (modificarea poziției în registrul de intrări - ieșiri corespondență).

În recurs, Înalta Curte a solicitat recurenților-inculpați, asistați de avocatul lor ales, să precizeze dacă sunt de acord să fie audiați și, respectiv, dacă propun administrarea de probe. Ambii recurenți-inculpați au menționat că nu înțeleg să facă declarații suplimentare în fața Înaltei Curți, precizând însă că mențin declarațiile date anterior și că nu solicită alte probe, cu excepția înscrisurilor depuse de avocat în ziua judecării recursurilor, probe încuviințate de instanța de recurs și depuse la dosar (poziție procesuală consemnată în declarațiile semnate de aceștia și atașate la dosarul cauzei).

Înalta Curte mai reține că ambii inculpați au avut posibilitatea de a expune în fața organelor judiciare de urmărire penală (poliție și procuror), precum și în fața instanțelor de judecată, propria versiune cu privire la acuzațiile aduse de Ministerul Public. Astfel, în cursul urmăririi penale, în prezența avocaților aleși, atunci când au apreciat necesar acest lucru, ambii inculpați au fost de acord să fie audiați de mai multe ori, declarațiile date fiind consemnate, semnate și atașate la dosar; de asemenea, în cursul judecății, cu acordul lor, ambii inculpați au fost ascultați de instanțele de judecată (de fond și de apel), declarațiile date fiind consemnate, semnate și atașate la dosar.

Examinând pe fond recursurile inculpaților, Înalta Curte reține următoarele:

I. Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. în temeiul căruia s-a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței deoarece, în opinia apărării, "apelul a fost greșit admis".

Potrivit cazului de casare menționat de apărare, o hotărâre judecătorească este supusă casării când "este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii".

Astfel, potrivit motivelor scrise de recurs, expuse și în cursul dezbaterilor, s-a susținut că instanța de apel ar fi ignorat dispozițiile deciziei de casare (în sinteză, apărarea a menționat că deși instanțele în cursul rejudecării au admis și administrat probele stabilite prin decizia de casare - obținerea unor informații suplimentare de la autoritățile din Ungaria și S.U.A. - acestea nu au procedat și la evaluarea conținutului respectivelor înscrisuri). De asemenea, s-a susținut că instanța de apel a ignorat probele directe, cu conținut favorabil, obținute prin intermediul comisiei rogatorii efectuate în fața instanțelor de fond. Un alt argument în susținerea cazului de casare a constat în faptul că instanța de apel ar fi dispus condamnarea inculpaților prin reaprecierea probelor administrate anterior, în opinia apărării fiind obligatorie readministrarea tuturor probelor anterioare. Cu privire la aspectele de fond, în aceleași motive de recurs s-a susținut că soluția de condamnare se bazează pe probe indirecte, nesigure și incomplete, iar nu pe probe certe, complete și directe, că s-a ignorat prezumția de nevinovăție a inculpaților, că s-a demonstrat realitatea contractului de consultanță și a plăților efectuate și, de asemenea, că s-a dovedit realitatea relațiilor comerciale dintre societățile C.I.L. și M.E.L., sumele ridicate în numerar de inculpat fiind depuse în aceeași zi în contul societății M.E.L.

Soluția solicitată - casarea deciziei și menținerea sentinței deoarece apelul a fost greșit admis - este reglementată de art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. însă motivarea de către apărare a soluției nu se referă la ipoteze particulare ale acesteia (greșita admitere a unui apel tardiv sau greșita admitere a unui apel inadmisibil, etc), ci sugerează critici referitoare la evaluarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Înalta Curte apreciază că niciunul dintre motivele invocate de apărare nu justifică concluzia că decizia atacată ar fi contrară legii ori că prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Decizia atacată a fost pronunțată de o instanță competentă să devolueze integral cauza penală, în fapt și în drept, în complet legal constituit, prin examinarea întregului probatoriu administrat în cursul procesului penal, prin analizarea și înlăturarea motivată a tuturor apărărilor inculpaților. Curtea de Apel, ca instanță competentă să devolueze integral cauza penală, în fapt și în drept, conform art. 378 - 379 și urm. C. proc. pen., avea inclusiv prerogativa legală de desființare a sentinței și de condamnare a inculpaților în soluționarea apelului exercitat de Ministerul Public în defavoarea lor, aceștia având cunoștință de o astfel de posibilitate și fiind asistați de un avocat ales.

Așa cum s-a menționat anterior, decizia de casare în recurs - care a atras reluarea ciclului procesual, și la care s-a referit apărarea în cursul dezbaterilor - a avut în vedere aspecte formale/procedurale ale cauzei penale, nefiind o soluție pe fondul cauzei penale (o soluție de condamnare sau de achitare a inculpaților), ci o soluție prin care s-a dispus completarea probatoriului în sensul cerut de apărarea acestora (pag. 9 din Decizia nr. 6.810 din 21 noiembrie 2006 a Înaltei Curți), prin această decizie nefiind excluse mijloacele de probă administrate anterior ori constatate nulități ale activității judiciare desfășurată de instanțele anterioare de natură să atragă nulitatea cercetării judecătorești și administrării probelor; în consecință, întregul probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale ale judecății a fost legal avut în vedere de instanțele judecătorești de rejudecare (în primă instanță și, apoi, în apel).

De asemenea, se reține că, în rejudecare, ambele instanțe au procedat la suplimentarea cercetării judecătorești prin administrarea probelor solicitate de apărare, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, aspect care - de altfel - este necontestat de recurenții inculpați, printre altele, ei invocând în apărarea lor inclusiv probele obținute prin demersurile procedurale efectuate de instanțele de rejudecare către autoritățile din S.U.A. și Ungaria (în acest sens fiind și concluziile apărării consemnate la pag. 3 a Încheierii din 2 martie 2012 care menționează că "... după primul ciclu procesual, probatoriul a fost suplimentat ...").

Perioada îndelungată de timp de la data pronunțării deciziei atacate și, respectiv, de la data înregistrării dosarului pe rolul Înaltei Curți și stabilirea primului termen de judecată, precum și faptul că apărarea tehnică (asistența juridică) a inculpaților a fost asigurată și în recurs de același apărător ales, au fost premisele asigurării timpului și înlesnirilor necesare pregătirii apărării. Din examinarea încheierii de dezbateri în apel (din data de 2 martie 2012) rezultă că inculpații și avocatul ales al acestora nu au solicitat administrarea altor probe ori readministrarea celor anterior administrate de instanțe, nu au solicitat suplimentarea declarațiilor date anterior de ei, fiind încuviințate probele în circumstanțiere solicitate de avocat (pag. 1 a Încheierii), deși - potrivit art. 301 - 302, art. 320, art. 323, respectiv, art. 172 C. proc. pen. - inculpații și avocatul ales al acestora ar fi avut o astfel de posibilitate; de altfel, așa cum s-a menționat anterior, ambii inculpați au dat ample declarații în fața instanțelor (la prima instanță și la instanța de apel), declarații în care au expus propria versiune și apărările cu privire la acuzațiile aduse. Inculpații, prezenți personal și asistați de avocatul lor ales, nesolicitând readministrarea probelor, se deduce că au achiesat la conținutul acestora; așa cum s-a arătat anterior, inculpații au avut posibilitatea de a se confrunta cu martorii acuzării propuși prin rechizitoriu, cu excepția a 3 martori pentru care, din motive obiective legate de imposibilitatea localizării și aducerii lor în fața instanței - și numai după efective și repetate eforturi procedurale de citare și aducere a lor pentru audiere - s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., atât acuzarea, cât și apărarea fiind de acord cu această modalitate procedurală (citirea declarațiilor date în cursul urmăririi penale).

În final, cu referire la aceeași critică (pretinsa obligație de readministrare a probelor și de reaudiere a inculpaților), se mai reține că în fața Înaltei Curți recurenții-inculpați și-au exercitat "dreptul la tăcere", nefiind de acord să fie audiați cu privire la faptele care fac obiectul judecății, limitându-se la a arăta că mențin toate declarațiile date anterior; de asemenea, în recurs inculpații au arătat că nu propun administrarea altor probe, solicitând numai depunerea la dosar a unor înscrisuri în apărarea lor, probe încuviințate de Înalta Curte și depuse la dosar de către avocatul acestora (poziția procesuală a inculpaților fiind consemnată conform înscrisurilor atașate).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că facultatea oferită acuzatului de a interoga - direct sau în numele său - un martor trebuie să poată fi exercitată în instanță dacă nu se consideră că persoana interesată a renunțat la dreptul conferit de art. 6 parag. 3 lit. d) al Convenției Europene, întrucât nici litera și nici spiritul acestui articol nu împiedică o persoană să renunțe, de bunăvoie, la garanțiile pe care acest text i le conferă, expres sau tacit, însă această renunțare trebuie să fie neechivocă. Așadar, acuzatul are posibilitatea de a renunța la dreptul garantat de art. 6 parag. 3 lit. d), acest drept având un caracter relativ și, pe cale de consecință, nu poate pretinde că i-a fost încălcat acest drept în cazul în care instanța își întemeiază hotărârea de condamnare pe declarația dată în cursul urmăririi penale de un martor (inclusiv anonim), la a cărui audiere acuzatul a renunțat (CEDO, Hotărârea din 8 aprilie 2004, în cauza Sadak contra Turciei și Hotărârea din 28 august 1991, în cauza Brandstetter contra Austriei).

Cu privire la cei 3 martori care nu au mai putut fi audiați în fața instanței, Înalta Curte reține, pe de o parte, că în vederea localizării și aducerii lor în fața instanței au fost efectuate numeroase demersuri procedurale, rezultantele fiind negative, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. (citirea în ședință publică a declarațiilor date în cursul urmăririi penale cu acordul expres al apărării astfel cum rezultă din încheierile de ședință (22 februarie 2005, 14 iunie 2005, 04 octombrie 2005), inculpații și avocatul lor ales având posibilitatea contestării conținutului acestor depoziții cu ocazia dezbaterilor, iar pe de altă parte, aceste 3 declarații nu numai că nu au constituit singurele probe în stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpaților, dar nici nu au contribuit în mod determinant ori exclusiv la adoptarea soluției de condamnare a acestora.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în absența posibilității de a obține prezența unui martor în sala de judecată, instanța poate, sub rezerva drepturilor la apărare, să țină seama de depozițiile luate de poliție și de judecătorul de instrucție, cu atât mai mult cu cât acestea îi pot apărea ca fiind coroborate de alte probe administrate în cauză (CEDO, Hotărârea din 8 martie 2007, în cauza Dănilă contra României; CEDO, Hotărârea din 28 august 1992, în cauza Anner contra Austriei).

De asemenea, potrivit aceleiași jurisprudențe CEDO, drepturile garantate de art. 6 parag. 1 și parag. 3 lit. d) din Convenția Europeană pot fi exercitate de acuzat și/sau de avocatul său (CEDO, Hotărârea din 19 februarie 1991, în cauza Isgro contra Italiei; CEDO, Hotărârea din 19 decembrie 1989, în cauza Kamasinski contra Austriei).

În sfârșit, se reține că stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților s-a întemeiat atât pe declarațiile martorilor audiați în instanță, cât mai ales - ca urmare a naturii faptei penale deduse judecății: delapidarea unei sume de bani din fondurile cooperativei de credit - pe baza unor documente (înscrisuri), toate existente în dosarul cauzei și examinate de inculpați și de apărarea acestora.

Cu privire la criticile menționate în motivele de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se mai reține că instanțele ierarhic inferioare s-au conformat dispozițiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziile penale nr. 6.810 din 2006 și nr. 4.572 din 2010, inclusiv cu privire la administrarea probelor propuse de apărare (așa cum s-a menționat, constând în obținerea informațiilor de la organele competente din Ungaria și SUA, apreciate ca relevante de apărare).

Se constată și că instanța de apel - în soluționarea apelului declarat de Ministerul Public - a procedat, cu acordul inculpaților, la ascultarea acestora, cărora li s-a oferit astfel posibilitatea expunerii propriei versiuni cu privire la faptele deduse judecății.

Înalta Curte reține, conform încheierilor de ședință, că în cursul soluționării apelului, inculpații și apărătorii aleși ai acestora au susținut, inițial, că alte probe (înscrisuri) nu mai sunt utile (Încheierea din 13 noiembrie 2009), pentru că, ulterior, să insiste în obținerea informațiilor de la autoritățile din SUA și Ungaria (Încheierea din 22 ianuarie 2010, partea introductivă a Deciziei nr. 66/2010, Încheierile din 14 octombrie 2011, 16 decembrie 2011, 10 februarie 2012); în final, după obținerea informațiilor de la autoritățile judiciare din SUA și Ungaria, inculpații și avocatul ales al acestora nu au mai solicitat alte probe pe situația de fapt, cu excepția probei cu acte în circumstanțiere (probe încuviințate), fără a formula alte cereri prealabile dezbaterilor - administrarea unor probe noi sau reascultarea unor martori audiați de prima instanță) ori excepții (Încheierea din 2 martie 2012).

În recurs, așa cum s-a menționat, inculpații nu au fost de acord să dea declarații cu privire la faptele și împrejurările care au făcut obiectul judecății și nici nu au solicitat administrarea unor probe noi sau readministrarea unor probe anterior administrate, la dosar fiind însă depuse - de apărare și de lichidatorul judiciar - înscrisuri (cu privire la situația indicatorilor economico-financiari ai Cooperativei de Credit BPF pentru anii 1998 - 2003, bilanțuri ale aceleiași unități, conturi de profit și pierdere, date informative, procese-verbale din ședințele adunării generale, extrase de cont de la Banca I.R., acte referitoare la situația familială, studii, înscris emis de lichidatorul judiciar al unității, cu anexe, note de contabilitate și dispoziții de plată valutară externă, precum și copii ale documentelor legate de contractul de consultanță și plata serviciilor de consultanță); unele dintre aceste probe nu reprezintă, în realitate, probe noi, reiterând probe anterior depuse pe parcursul judecății și examinate de instanțe, iar celelalte sunt lipsite de relevanță juridică în raport cu obiectul judecății, inculpații nefiind trimiși în judecată în prezenta cauză pentru falimentarea ori devalizarea cooperativei de credit, ci pentru delapidare/complicitate la delapidare cu privire la o parte din profitul respectivei societăți de credit.

Împrejurările la care au făcut referire recurenții-inculpați, inclusiv prin depunerea în recurs a înscrisurilor apreciate de avocat ca fiind probe noi - în sinteză, cu privire la existența și în prezent a unor fonduri bănești la dispoziția membrilor Cooperativei de Credit, la situația prezentată de lichidatorul judiciar al acesteia, la obținerea unui profit la nivelul aceleiași Cooperative de Credit și la neconstituirea ca parte civilă a acesteia - nu prezintă relevanță juridică nici din perspectiva cazului de casare invocat și nici din punct de vedere al soluției solicitate în recurs deoarece, pe de o parte, este necontestată împrejurarea că suma delapidată a fost o parte din profitul realizat de Cooperativa de Credit (suma urmând să fie evidențiată cu titlu de cheltuieli pentru investiții), iar pe de altă parte, motivele pentru care Cooperativa de Credit nu s-a constituit parte civilă exced competenței de examinare a organelor judiciare penale.

II. Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. Apărarea, în cursul dezbaterilor, a menționat că, deși ar putea fi invocat și numai cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. este suficient ca temei pentru soluționarea recursurilor inculpaților.

O parte din argumentele apărării în motivarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. - expuse în motivele scrise de recurs și în cursul dezbaterilor (ignorarea probelor directe, cu conținut favorabil, obținute prin intermediul comisiei rogatorii efectuate în fața instanțelor de fond; fundamentarea soluției de condamnare pe probe indirecte, nesigure și incomplete, iar nu pe probe certe, complete și directe; ignorarea prezumției de nevinovăție a inculpaților; probarea realității contractului de consultanță și a plăților efectuate și, de asemenea, probarea realității relațiilor comerciale dintre societățile C.I.L. și M.E.L., a faptului că sumele ridicate în numerar de inculpat au fost depuse în aceeași zi în contul societății M.E.L..) - se referă la aspecte de fond ale cauzei penale (stabilirea situației de fapt).

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. poate fi luat în considerare și din oficiu, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate.

În conformitate cu art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Prin "eroare de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau că un mijloc de probă ar demonstra existența unei împrejurări când, în realitate, din acest mijloc de probă reiese contrariul. În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie "gravă" trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului; în sinteză, eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Motivele de recurs, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar și din dezbateri, relevă ipoteza potrivit căreia instanța de apel ar fi interpretat greșit probele administrate, aceasta nefiind suficientă să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Instanța de apel a motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpaților prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal; de asemenea, instanța de apel a examinat și a înlăturat motivat toate apărările inculpaților, argumentând și opțiunea cu privire la probele administrate (cu precădere proba testimonială).

Clasificarea probelor la care a făcut referire apărarea (probe directe și probe indirecte) este una doctrinară, teoretică, C. proc. pen. nefăcând o astfel de clasificare/ierarhizare a probelor/mijloacelor de probă; pe de altă parte, nici doctrina juridică și nici jurisprudența nu interzic utilizarea probelor doctrinar intitulate "probe indirecte". Instanța de apel a realizat o examinare a conținutului informativ a tuturor probelor/mijloacelor de probă, inclusiv a celor doctrinar definite ca probe directe și indirecte, stabilind situația de fapt prin coroborarea acestora, arătând motivele reținute pentru înlăturarea apărărilor inculpaților referitoare - în esență - la natura legală a operațiunilor economico-financiare (negocierea, încheierea, executarea contractului de consultanță și, respectiv, efectuarea plăților onorariului de consultanță - transferul bancar, ridicarea sumelor de bani, motivarea depunerii acestora în contul altei societăți etc).

Cu referire la acest aspect, Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 parag. 1 nu interzic instanței ca în scopul stabilirii adevărului în cauză să se bazeze pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestor probe nu se realizează de o manieră neloială (Comisia Europeană, Decizia din 4 iulie 1979, în cauza X contra Germaniei, nr. 8.414/1978).

Potrivit legii naționale, este adevărat că inculpatul beneficiază de "prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii, "a proba lipsa lor de temeinicie" este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

Înalta Curte mai reține și că judecarea cauzei s-a realizat - pe fond, integral în fapt și în drept - pe parcursul a 2 cicluri procesuale (cauza a fost judecată de 2 ori în primă instanță și de 2 ori a fost judecată în apel), ceea ce a fost de natură să faciliteze apărarea inculpaților de-a lungul întregului proces penal prin propunerea de noi probe, verificarea apărărilor și, mai ales, prin asigurarea premiselor probării lipsei de temeinicie a probelor în acuzare. De altfel, trebuie reținută împrejurarea că instanța de fond a dispus soluția achitării inculpaților pe temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. - ceea ce semnifică juridic că faptele există în materialitatea lor și au săvârșite de persoanele trimise în judecată - apreciind că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, împrejurare care, în principiu, este de natură să înlăture premisele unei erori grave în stabilirea situației de fapt.

Așa cum s-a arătat, instanța de apel a evaluat întregul probatoriu administrat, ajungând la concluzia - în condițiile și contextul concret în care se pretinde că a fost negociat, încheiat și executat contractul de consultanță, inclusiv cu modalitatea privind locul prestațiilor de consultanță, cu modul, locul, băncile și societățile implicate în plata acestor pretinse prestații de consultanță, cu persoana care a solicitat scoaterea sumelor de bani și pretins a plătit sumele respective altor societăți, din dispoziția așa-numitului "domn W.G." - că întregul context - factual descris în actul de acuzare și confirmat în urma efectuării cercetării judecătorești a fost mijlocul ingenios ("ingineria financiară") prin care s-a reușit de către inculpată, prin crearea unei aparențe de legalitate, ca o parte din profitul realizat de Cooperativa de Credit să fie evidențiat în contabilitate cu titlu de cheltuieli pentru investiții pentru ca, ulterior, prin virarea sumei în contul deschis pe numele firmei off-shore la Banca M.K.B. din Budapesta, cu titlu de plată pentru servicii de consultanță managerială și încasarea acestei sume de către coinculpat, să ajungă practic, fără drept, în posesia celor doi inculpați (concubini la data faptelor), în interesul acestora.

Așa cum s-a arătat anterior, inculpații beneficiază de "prezumția de nevinovăție", nefiind obligați să-și dovedească nevinovăția, revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestora; însă, ambii inculpați, în cazul în care există probe de vinovăție, au dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie întrucât, în măsura în care aceștia nu reușesc să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.

Din această perspectivă, una din modalitățile cele mai importante de apărare a acuzatului constă în acceptarea de a da declarații în fața organelor judiciare, declarații în care, pe de o parte, își prezintă propria versiune cu privire la faptele de care este acuzat, iar pe de altă parte, invocă apărări (propun probe ori oferă explicații pentru combaterea temeiniciei probelor în acuzare).

Or, așa cum amplu a argumentat instanța de apel, în cursul procesului penal (urmărire penală și judecată) ambii inculpați au dat explicații echivoce ori contradictorii, au expus ipoteze, apărări, versiuni; și oferit explicații fie aflate în evidentă contradicție cu probele existente la dosar, fie total lipsite de rezonabilitate/credibilitate.

În măsura în care ambii inculpați au fost de acord să dea declarații în fața organelor judiciare (poliție, procuror, instanțe de fond și de apel), de cele mai multe ori în prezența unui avocat ales, acestea - potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. pen. - pot fi folosite și împotriva lor. Fiecare ipoteză, versiune, apărare expusă de inculpați a fost verificată de organele judiciare, dovedindu-se ca nereală ori neverosimilă (numai cu titlu de exemplu: pretinsa executare a contractului prin prestații/consultații acordate prin telefon, în pofida valorii foarte mari a contractului (plata fiind făcută în valută forte); pretinsa contactare telefonică a "domnului W.G." la un număr de telefon care nu a putut fi indicat organelor judiciare, deși multitudinea pretinselor "prestații de consultanță" acordate de-a lungul executării contractului și valoarea foarte mare a contractului ar fi justificat, cel puțin, memorarea de oricare dintre inculpați a acestui număr de telefon; înregistrarea foarte târzie a contractului în evidențele Cooperativei de Credit; pretinsa motivare a legăturilor dintre coinculpat și așa-zisul "domn W.G.", etc, Înalta Curte apreciind că nu se impune reluarea tuturor acestor aspecte, astfel cum au fost deja arătate în decizia atacată.

Revenind la multiplele declarații date în fața organelor judiciare de către cei doi inculpați se reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu interzice recurgerea, în materie penală, la prezumții de fapt sau de drept, prevăzând însă ca acestea să se încadreze în "limite rezonabile" care să țină seama de importanța intereselor implicate și de necesitatea respectării dreptului la apărare. Aceste limite sunt, în principiu, considerate respectate în cazul în care se acordă persoanei împotriva căreia funcționează prezumția posibilitatea de a furniza proba contrară, chiar și în cadrul a ceea ce se definește ca fiind "nucleul dur" al dreptului penal.

De asemenea, în ceea ce privește respectarea "dreptului de a nu se autoincrimina", dar și a "dreptului la tăcere", jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă, în sensul că dacă probele aduse împotriva acuzatului impun o explicație din partea acestuia, iar acesta nu o dă, se va putea deduce, din rațiuni care țin de bunul simț, că aceste explicații nu există și că acuzatul este vinovat.

În declarațiile date, ambii inculpați - așa cum a reținut instanța de apel - fie nu au oferit deloc explicații, fie au oferit explicații care au fost categoric infirmate de probele administrate fie, în sfârșit, au oferit explicații lipsite de rezonabilitate.

În contextul în care s-au desfășurat faptele care formează obiectul prezentei cauze penale (funcțiile îndeplinite de cei doi coinculpați: administrator și director general al cooperativei de credit, respectiv, membru în consiliul de administrație al aceleiași cooperative de credit; relațiile extrem de apropiate dintre coinculpați: inițial concubini și, apoi, soți; onorariul foarte mare, în valută, de peste 100.000 dolari SUA, o sumă importantă atât din perspectiva realităților economice și financiare ale României anilor 2000 - 2001, cât și din perspectiva, recunoscută chiar de inculpată, că a fost "principala cheltuială a cooperativei", onorariul respectiv reprezentând circa 10% din veniturile acestei mici unități de credit care a fost "B.P.F."), declarațiile ambilor inculpați cu privire la împrejurările în care pretind că s-a negociat, încheiat, executat și achitat onorariul contractului de consultanță, inclusiv motivația și scoaterea sumei respective din contul băncii ungare, ca de altfel și celelalte aspecte factuale, astfel cum le-au explicat și justificat pe parcursul procesului penal, au fost de natură să adauge o componentă de o natură misterioasă, iar nu una de transparență, oficială, instituțională și legală la care îi obliga atribuțiile de serviciu și, mai ales, împrejurarea că banii respectivi nu proveneau din fonduri personale, ci constituiau venituri financiare ale Cooperativei de Credit B.P.F.

Declarațiile inculpaților - cuprinzând propria versiune cu privire la faptele care formează obiectul cauzei, explicațiile și apărările formulate - confirmă aprecierile instanței de apel cu privire la modul ingenios în care au fost concepute faptele, inclusiv preocuparea pentru asigurarea unei aparențe de legalitate a scoaterii din patrimoniul societății de credit a unei importante sume de bani, fiind necesară reluarea conținutului acestora.

Declarațiile inculpatei V.E., date în prezența avocatului ales: - declarația inculpatei V.E. dată în fața procurorului "Mențin declarațiile date în fața organelor de urmărire penală. Din august 1998 și până în septembrie 2001 am avut calitatea de administrator și director general al cooperativei de credit F. În această calitate aveam următoarele atribuțiuni de serviciu: coordonam activitatea cooperativei de credit și o reprezentam în relațiile cu terți. În luna august a anului 2000 între Cooperativa de Credit F. și firma C.I.L. a fost încheiat un contract de prestări servicii, pe o perioadă determinată, având ca obiect servicii de consultanță managerială. Conform clauzelor contractuale, prestațiile nu urmau să fie efectuate pe teritoriul României. Îmi amintesc că acest contract-cadru a fost conceput de către firma de consultanță și nu are menționată numele reprezentanților celor două societăți. Declar că acest contract a fost înregistrat în evidențele cooperativei la data semnării de către ambele părți (nu-mi amintesc dacă a fost semnat prin fax sau în alt mod).

Serviciile societății contractante s-au concretizat în creșterea nr. de clienți, îmbunătățirea imaginii cooperativei în mass-media și în eficientizarea plasamentelor cooperativei. Aceste consultații mi-au fost acordate telefonic de o persoană cu care eu am colaborat și care reprezenta firma C., d-nul W.G. Pentru aceste servicii cooperativa de credit a plătit suma de 111.300 dolari S.U.A.

Firma C. mi-a fost recomandată de către o cunoștință stabilită în SUA pe nume M.N.

Niciun reprezentant al acestei firme nu a venit vreodată în România, eu purtând cu d-nul W.G. discuții telefonice. De asemenea informațiile pe care mi le cerea firma erau puse la dispoziție telefonic.

Contractul a fost derulat până în septembrie 2001 din câte știu eu.

În ceea ce privește datele furnizate de către autoritățile judiciare ungare, declar că nu am cunoscut faptul că învinuitul B.C. era reprezentantul societății C.I.L. În perioada derulării contractului de prestări servicii învinuitul a deținut funcția de cenzor și ulterior membru în consiliu de administrație al Cooperativei de Credit. Cu referire la documentele depuse de către mine la dosarul cauzei, arăt că nu știam la data încheierii contractului faptul că societatea C.I.L. se înființase cu două zile înainte de această dată.

Declar de asemenea că nu cunoșteam nimic despre ridicarea sumei de 111.300 dolari S.U.A. de către învinuitul B.C., în calitate de reprezentant al societății C.I.L., de la o bancă din Ungaria.".

- declarația inculpatei V.E. dată în fața primei instanțe:

"Precizez că îmi mențin toate declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, nu recunosc săvârșirea infracțiunilor de care sunt învinuită întrucât aceste fapte nu au fost săvârșite. În perioada august 1998 - septembrie 2001 am avut calitatea de director general și administrator al Cooperativei de Credit - Banca Populară F., numirea mea în funcția de administrator fiind făcută de adunarea generală a membrilor cooperatori iar în funcția de director general am fost numită în prima ședință o Consiliului Director. Cu prilejul numirii mele în funcția de director general s-a stabilit în ședința consiliului de administrație ca în această calitate să am atribuții de reprezentare a cooperativei în relațiile cu terții. Hotărârile pe care le luam în calitate de director general al Cooperativei în sensul încheierii unor contracte cu terții erau supuse ulterior confirmării consiliului de administrație ca o formalitate expres prevăzută de Legea nr. 109/1996.

Contractul în discuție a fost încheiat în luna iulie 2000 în contextul în care Cooperativa se afla într-o perioadă în care intenționa să lărgească portofoliul de clienți și să diversifice serviciile oferite. În acest context, o prietena de-a mea, fostă colegă de facultate stabilită în SUA, mi-a recomandat pe un anume domn W.G. despre care mi-a spus că este un expert în probleme de consultanță managerială în domeniul financiar, în acest sens, dându-mi un număr de telefon la care să îl pot contacta pe acest domn, număr de telefon pe care în prezent nu mi-l mai amintesc. Această recomandare mi-a fost făcută cu aproximație în lunile iunie - iulie 2000. Nu îmi amintesc cu exactitate când l-am contactat pe domnul W.G. în vederea negocierii contractului.

Anterior Încheierii contactului, am purtat mai multe convorbiri telefonice cu dl W.G. în vederea negocierii clauzelor contactului, prilej cu care i-am expus situația cooperativei iar domnul W.G. a precizat că poate acorda consultanță în domeniul diversificării și rentabilizării activității cooperativei. La un moment dat domnul W.G. a precizat că îmi va trimite contractul pe care urma să îl încheiem astfel încât să îmi pot exprima părerea cu privire la clauzele acestuia. Astfel, contractul redactat de către domnul W.G. și chiar semnat de acesta purtând ștampila firmei C.I.L. mi-a fost transmis prin intermediul serviciilor poștale iar eu fiind de acord cu clauzele acestuia și văzând că poartă deja semnătură părții cu care contractam, l-am semnat în calitatea mea de director general. La vremea respectivă domnul W.G. nu a precizat în mod explicit că ar reprezenta aceasta firma de consultanță managerială a cărei ștampilă figura pe contract și nici eu nu am întrebat. În contactul încheiat inițial nu s-a prevăzut perioada de derulare a prestațiilor iar eu nu am observat la momentul încheierii contactului acest lucru, motiv pentru care în anul 2001 în aceeași modalitate am încheiat un act adițional prin care s-a precizat perioada de valabilitate a contractului.

Modalitatea de efectuare a plăților a fost stabilită prin contactul încheiat a se efectua în 12 rate lunare, iar pe parcursul derulării contractului au fost emise lunar facturi cu privire la contravaloarea prestațiilor efectuate de firma de consultanță însă plățile nu s-au făcut lunar, ci s-au făcut atunci când se acumulau 3 sau 4 facturi.

Acest contract a fost înregistrat în registrul de intrări - ieșiri corespondență al cooperativei pe data de 10 august 2000 din câte îmi aduc aminte sub nr. 567, înregistrarea s-a efectuat de către numita B.L. care la vremea respectivă avea funcția casier în cooperativă și se ocupa și de înregistrarea corespondenței. Faptul că în registrul de intrări - ieșiri corespondență la poziția respectivă apare o corectură s-ar putea datora faptului că numita B.L. a greșit explicația, lucru perfect posibil având vedere împrejurarea că acest contract este redactat în limba engleza iar martora cunoaște aceasta limbă.

Susținerile acestei martore în legătură cu faptul ca aș fi obligat-o să facă acea corectură întrucât contractul ar fi fost înregistrat mult mai târziu, în cursul anului 2001, sunt neadevărate întrucât nu aveam niciun motiv pentru care să fac acest lucru deoarece nu exista nicio reglementare care să îmi fi solicitat în mod expres înregistrarea contractului în evidențele cooperativei, valabilitatea contractului nedepinzând în niciun mod înregistrarea sa în evidențe.

Aceste susțineri ale martorei B.L. precum și ale martorei C.G. sunt contrazise de procesul-verbal întocmit de inspectorii B.N.R. în luna august 2001 în urma controlului efectuat de aceștia în lunile iunie - august 2001 în care la punctul 5 se face referire în mod expres la acest contract.

Prin contractul încheiat nu am convenit asupra contravalorii prestațiilor, ci aceasta a fost cuantificată lunar de către domnul W.G. prin emiterea facturilor în funcție serviciile de consultanță care erau prestate, așa cum de altfel se stabilise prin clauzele contractului.

Deși nu am convenit inițial asupra contravalorii prestațiilor totuși în măsura în care cuantumul stabilit de domnul W.G. nu ar fi fost corespunzător, aveam posibilitatea să obiectez, în primul rând prin neplata facturii sau prin solicitarea unor explicații asupra stabilirii cuantumului.

Consultațiile din partea domnului W.G. au fost prestate telefonic și s-au concretizat în creșterea nr. de clienți ai cooperativei realizându-se un rulaj foarte mare, ceea ce a condus la îmbunătățirea indicatorilor de bonitate ai cooperativei, aspect care de altfel fost consemnat și de către inspectorii BNR.

Pe domnul W.G. îl sunam atât de pe telefonul meu mobil, cât și de la postul telefonic al cooperativei, apelând un număr de telefon pe care însă nu mi-l mai amintesc. Urmare a acestor prestații de consultanță managerială, capitalurile proprii ale membrilor s-au mărit de aprox 10 ori, veniturile totale ale cooperativei au fost de aprox 30 miliarde RON, iar cheltuielile cu consultanța acordată au reprezentat un procent mai mic de 10% din veniturile cooperativei.

Precizez că aceste servicii de consultanță au reprezentat principala cheltuială a cooperativei, dar care însă a adus în același timp și venituri substanțiale, celelalte cheltuieli fiind foarte reduse. Precizez că în fapt, nu m-am întâlnit niciodată cu domnul W.G.

Precizez că dispozițiile pentru plăți externe le-am întocmit în conformitate cu legislație vigoare la acea data iar declarația care însoțea aceste dispoziții de plată conform căreia plățile efectuate pentru serviciile de consultanță managerială erau scutite de la plata impozitului pe profit având în vedere împrejurarea că prestațiile s-au efectuat în afara teritoriului țării, a fost conforma cu prevederile contractului încheiat, astfel încât nu înțeleg pentru ce mi s-a reținut în sarcină săvârșirea infracțiunii de fals.

Nu îmi amintesc exact țara în care l-am contactat telefonic pe domnul W.G. întrucât nu am verificat prefixul de țară, dar bănuiesc că în SUA, cu precizarea că domnul W.G. se plimba în mai multe țâri. Colega de facultate care mi l-a recomandat pe domnul W.G. se numește N.L. și în prezent locuiește în SUA. Nu am fost foarte bună prietenă cu aceasta, ci doar după ce am terminat facultatea și a plecat în SUA am menținut legătura.

Detaliile în legătură cu locul și contul în care urmau să fie depuși banii pentru fiecare prestație mi-au fost transmise de domnul W.G. în scris odată cu facturile înaintate pentru fiecare dintre prestații.

Nu pot preciza locul în care se afla de fiecare dată domnul W.G. atunci când prin telefon efectua serviciile de consultanță managerială. Banii pentru aceste prestații au fost depuși într-un cont deschis la Banca M.C.E.

Precizez că am avut pe undeva scris numărul de telefon al domnului W.G. în perioada respectivă, dar între timp nu știu ce s-a întâmplat cu acesta, astfel încât în prezent nu-l mai am și nici nu mi-l mai amintesc.

În toata această perioada de timp eu nu am achiziționat nicio firma off-shore și nu am cunoștință de faptul că firma C. ar fi o firma off-shore având în vedere că este înregistrată în SUA. Precizez ca nu am nicio calitate și nicio funcție în firma C.I.L. Nu a existat în posesia mea niciodată vreo ștampilă a firmei C. și nu am văzut niciodată o astfel de ștampilă. Martorul care a declarat că ar fi văzut o ștampilă cu impresiunea firmei C. la firma E.F. se afla în practică la această din urmă firmă și nu avea cum să aibă acces la vreo ștampilă astfel încât susținerile sale sunt nereale.

La momentul încheierii contactului nu mi-am pus niciun moment problema dacă acesta este semnat chiar de domnul W.G. sau de altcineva de vreme ce am constatat că acesta era semnat și ștampilat pentru societatea C.

Cu privire la declarația martorei C.G. arăt că nu aveam nicio obligație în calitate de director general să îi relatez aceste aspecte cu privire la activitatea mea și în mod cert nu am făcut niciodată acest lucru.

În perioada octombrie - noiembrie 2001 m-am aflat în stare de arest preventiv într-o altă cauza motiv pentru care nu am cunoștință despre deplasările soțului meu la Budapesta și scopul acestei deplasări. În perioada încheierii și derulării contactului nu i-am vorbit niciodată soțului meu despre domnul W.G.

Posibil ca numărul de telefon al domnului W.G. să îl fi pierdut în perioada lunii septembrie 2001 când s-a produs arestarea mea preventivă, iar în perioada de arest preventiv care a durat 9 luni de zile, mare parte din documentele mele s-au rătăcit, au fost făcute și o serie de percheziții domiciliare, unele documente au fost depuse la celălalt dosar penal și în acest context nu știu ce s-a întâmplat cu acest număr de telefon.".

- declarația inculpatei V.E. dată în fața instanței de apel:

"Am fost director al Cooperativei de Credit F. în perioada 1998 - septembrie 2001. Nu i-am văzut niciodată pe W.G., în legătură cu care am intrat prin intermediul unei prietene, aflată în Statele Unite ale Americii. Contractul de consultanță a fost întocmit de către SC C.L., semnat și comunicat prin curierat, apoi l-am semnat eu. Am semnat acest contract de consultanță în baza calității mele de reprezentant legal, fără a fi necesare avizele altor direcții din cadrul cooperativei de credit. Precizez că în acea perioadă, nu am cumpărat și nici nu am fost interesată de cumpărarea vreunei societăți off-shore. Contractul de consultanță a fost înregistrat la momentul încheierii acestuia. Prestarea serviciilor de consultanță s-a făcut prin intermediul telefonului. Precizez că acea clauză contractuală privind prestarea de servicii pe teritoriul Ungariei, cu interdicție pe teritoriul României, a fost formulată de SC C.L. și nu a fost negociată.

Conform statutului și regulamentului interior, plățile trebuiau aprobate doar de mine, fără a avea avizul altor direcții din cooperativa de credit. Nu am cunoștință despre persoana care a deschis contul la banca din Ungaria. Am plătit contravaloarea serviciilor de consultanță prin intermediul Băncii I.R., întrucât cooperativa de credit avea conturile la banca respectivă. Nu eram avizați de BNR să intrăm în sistemul de compensări interbancare, ci doar băncile comerciale au această posibilitate. După începerea cercetărilor penale în acest dosar, am aflat că inculpatul V.B.F.G., actualul meu soț, avea calitatea de reprezentant al SC C.L.

Niciodată nu am obligat pe cineva să semneze procesele-verbale încheiate în urma ședințelor consiliului de administrație. În mod concret, ședințele consiliului de administrație nu aveau loc, ci doar se întocmeau procesele-verbale, citite și semnate de fiecare în parte. În perioada respectivă, 2000 - 2001, actualul meu soț era acționar la o societate comercială de leasing, însă nu a cumpărat niciodată autoturisme second-hand din Ungaria. Pe K.L.G. l-am văzut o singură dată, când mi-a acordat consultanță, însă nu îmi mai amintesc dacă am încheiat vreun contract. Nu am conturi deschise în străinătate. În august - septembrie 2001 am încheiat orice contract cu W.G. Precizez că nu am solicitat și nici nu am primit vreo dovadă a faptului că W.G. era reprezentantul legal al SC C.L. După acordarea acestei consultanțe, cooperativa de credit a înregistrat profit. Precizez că majoritatea clienților cooperativei de credit, atât persoane fizice cât și juridice, au venit pe recomandarea lui W.G. Precizez că acești clienți erau, în principal, din România."

Declarațiile inculpatului B.F.G., date în prezența avocatului ales:

- declarația inculpatului B.F.G. dată în fața procurorului:

"Mențin declarațiile date în fața organelor de cercetare penală. Începând cu anul 2000, am avut calitatea de director general al SC C.L. precum și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Cooperativei F.

Despre încheierea contractului de prestări servicii cu firma C.I.L., am aflat de la organele de poliție, deoarece în cadrul ședinței Consiliului de Administrație în care s-a aprobat încheierea contractului am văzut o enumerare de documente, fără a discuta fiecare contract în parte.

Căsuța poștală 113 a fost închiriată, nu pot preciza de către cine, în numele societății C.L. pentru relația cu clienții.

La solicitarea funcționarilor bancari din Ungaria, am comunicat căsuța poștală cu numărul de mai sus ca fiind locul unde mi-ar fi putut fi transmise anumite documente, apreciind că este un loc sigur pentru primirea acestora. În acest sens, apreciez că s-a făcut o confuzie de către funcționarii bancari din Ungaria trecându-se acest număr de căsuță poștală ca sediu al firmei C.

Cu reprezentantul firmei C., domnul W.G., am luat legătura telefonic la începutul anului 2001, căutând persoana care răspundea la un număr de telefon descoperit de mine în documentele personale ale E.V.

Ulterior, domnul G. mi-a propus, tot în cadrul unei convorbiri telefonice, să mă ajute în sensul furnizării de autoturisme second hand din Ungaria.

După mai multe deplasări în Ungaria, domnul Gatt m-a rugat să ridic o sumă de bani de la o bancă din Ungaria, în calitate de reprezentant al firmei C. și să efectuez plăți în numerar la o societate pe care mi-a indicat-o, din Budapesta, respectiv M.E.L. Dl G.t s-a ocupat de toate formalitățile cerute de bancă pentru delegarea mea ca reprezentant al societății C.

Am omis să declar acest lucru organelor de poliție pentru că nu doream ca E.V. să afle de relația mea cu W.G.

Prin aceste ridicări de numerar și prin plata banilor la societatea indicată mai sus, am înțeles să-i fac un serviciu dlui G. pentru că îmi facilitase legătura cu societățile ce comercializau autoturisme second hand.

Precizez că aceste relații nu s-au materializat în încheierea unor contracte deoarece firmele din Ungaria nu ofereau garanții pentru autoturismele cumpărate.".

- declarația inculpatului B.F.G. dată în fața primei instanțe:

"Precizez că îmi mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale. Am deținut funcția de membru în consiliul de administrație al cooperativei de credit BPF. La începutul anului 2001 am găsit la domiciliu unele însemnări ale E.V. și o carte de vizită cu numele domnului W.G. și un număr de telefon. Fiind curios să aflu despre cine este vorba și dacă nu cumva acesta este o persoană din anturajul E.V. am început să sun la numărul respectiv de la mai multe posturi telefonice, precizez că nu mi-am putut da seama din ce țară era numărul respectiv, având impresia că este vorba despre un telefon GSM. După mai multe tatonări la un moment dat a trebuit să mă prezint cine sunt și de asemenea persoana care mi-a răspuns la telefon s-a recomandat ca fiind W.G. Cu prilejul convorbirii telefonice purtată în limba engleză, m-am recomandat ca fiind prietenul E.V. și sumar i-am spus ca sunt angajatul unei firme de leasing auto. W.G. s-a recomandat la rândul său ca fiind un om de afaceri american ce își desfășoară activitatea și în mai multe țări din Europa printre care și Ungaria și România și auzind ca sunt angajatul unei firme de leasing mi-a făcut propunerea dacă nu cumva mă interesează achiziționarea de mașini și de pe alte piețe decât cea românească, fiind vorba de alte prețuri. La momentul respectiv nu l-am dat niciun răspuns urmând să mă mai gândesc la propunerea făcută.

După câteva luni de zile, având și alte solicitări din partea clienților firmei de leasing la care lucram, m-am gândit foarte serios la propunerea pe care mi-o făcuse domnul W.G. și l-am sunat din nou, iar acesta a fost de acord să îmi furnizeze mai multe locații de pe piața externă de la care aș fi putut achiziționa autoturisme second-hand la prețuri mai avantajoase. Dintre adresele dealerilor pe care mi le-a furnizat domnul W.G. am ales unele din Ungaria dat fiind faptul că această țară era cea mai apropiată României și astfel am hotărât să mă deplasez la Budapesta pentru a achiziționa autoturisme second hand la prețuri evident mai avantajoase.

M-am deplasat în acest scop în primăvara anului 2001 la Budapesta și deși am găsit destule oferte avantajoase la dealerii maghiari în concret nu am putut achiziționa autoturisme întrucât datorită reticenței manifestate de băncile comerciale din România nu am putut obține finanțarea necesară pentru achiziționarea acestora dat fiind faptul că băncile din România nu sunt de acord cu finanțarea achiziționării de autoturisme second hand.

Cu prilejul deplasărilor mele la Budapesta, la un moment dat domnul W.G. m-a rugat să îi fac un comision, în sensul de a ridica niște bani de la o banca din Budapesta și a preda acești bani unor furnizori din Budapesta către care domnul W.G. avea niște datorii, urmând ca după efectuarea acestor plați să primesc drept dovadă un document scris pe care să i-l trimit pe adresa firmei C. cu sediul în Washington SUA. Cunoscând care sunt formalitățile cerute și de băncile din România în asemenea cazuri i-am comunicat domnului W.G. faptul că îmi trebuie o delegație pentru a putea ridica acești bani din banca însă dumnealui mi-a comunicat că se va ocupa el de împuternicirea pe baza căreia aș putea să ridic banii din cont și în aceste condiții am fost de acord să fac acest comision. Cam de câte ori am mers la Budapesta pentru a prospecta piața de autoturisme, tot de atâtea ori am ridicat bani de la o banca de comerț exterior din Budapesta, bani pe care i-am dat furnizorilor indicați de domnul W.G. iar dovezile acestor plați le-am trimis în SUA la sediul firmei C.

Nu am cunoștință cine a deschis contul de la banca din Budapesta. Singurul document ce mi-a fost solicitat la banca din Budapesta a fost pașaportul. Cu prilejul prezentării mele la bancă pe un formular tip mi s-a solicitat specimenul de semnătură cu scopul de a putea opera în acest cont. La un moment dat funcționarii bancari maghiari mi-au solicitat în calitate de împuternicit al firmei C. să comunic o adresa de corespondență unde eventual să îmi poate fi transmise unele mesaje. În acest context am comunicat adresa de domiciliu din București dar pentru mai multa siguranța am comunicat și căsuța poștală 113 dat fiind faptul că aceasta reprezenta un loc sigur unde corespondența îmi parvenea mie personal.

De la banca din Budapesta în numele domnului W.G. am ridicat cam aproximativ 91.480 dolari S.U.A.

La un moment dat constatând că datorită opreliștilor impuse de băncile din România nu pot desfășura aceasta activitate de achiziționare de autoturisme de pe piața maghiară și realizând că ocaziile mele de a merge în Ungaria vor fi limitate de la acel moment înainte, iar de pe alta parte și pentru faptul că mă hotărâsem să nu mai fac aceste servicii de comisionare pentru domnul W.G. i-am solicitat acestuia să radieze de la banca maghiara acea delegație sau împuternicire pa care mi-o dăduse, însă acesta mi-a spus că trebuie să mă deplasez în Ungaria pentru a completa un formular în acest sens. Completând formularul respectiv, dat fiind faptul că mențiunile acestuia erau în limba maghiară și în limba engleza nu am putut foarte bine să îmi dau seama dacă acest formular era pentru închiderea contului sau pentru radierea împuternicirii de la banca maghiară, eu necunoscând foarte bine limba engleză.

Furnizorul căruia a trebuit să îi dau banii în numele domnului W.G. mi-a fost indicat însă nu îmi mai aduc aminte denumirea societății respective iar în acest scop m-am întâlnit cu un anume domn A. căruia i-am dat banii și mi-a dat în schimb chitanța ce făcea dovada plății.

Precizez că nu m-am întâlnit niciodată personal cu domnul W.G. În legătură cu numărul de telefon al domnului W.G. precizez ca nu mi-l mai aduc aminte și datorită împrejurării ca la un moment dat am rupt legătură cu acesta am pierdut și numărul de telefon.

Mărturisesc că la început am fost determinat să aflu cine este domnul W.G. dintr-un sentiment poate de gelozie, însă ulterior stând de vorba cu acesta mi-am dat seama că nu este vorba de ceea ce cred datorită activităților pe care le desfășura și nu am insistat în curiozitatea mea în a-l întreba pe domnul W.G. ce relații avea cu soția mea. De asemeni nici pe soția mea nu am întrebat-o ce relații avea cu domnul W.G. tocmai pentru ca nu am vrut să dau importanța acestui aspect.

Despre faptul că domnul W.G. mi-a făcut propunerea de a-mi facilita achiziționarea de mașini de pe piața externă i-am vorbit și soției mele însă cu privire la serviciile de comisionare pe care le-am făcut domnului G. nu i-am vorbit deloc.

Am fost prezent la ședința consiliului de administrație în care s-a probat contractul de consultanță managerială însă cu privire la acest contract nu s-au prezentat detalii în ședință ci a fost prezentată ordinea de zi care a fost supusă spre aprobare.

Nu am văzut la banca din Budapesta împuternicirea pe care domnul W.G. o dăduse pentru mine băncii respective. Menționez că nu am păstrat nicio copie a chitanțelor doveditoare ale plății primite de la furnizorul din Budapesta ci toate chitanțele în original le-am trimis la Washington.

Discuțiile purtate între mine și V.E. referitoare la domnul W.G. s-au purtat în perioada de început a relației mele cu aceasta persoană atunci când l-am contactat telefonic pentru a afla cine este. Revin și arăt că nu i-am povestit soției mele despre domnul W.G. ca fiind cel care s-a oferit să îmi faciliteze achiziționarea de mașini de pe piața maghiară ci discuțiile despre această persoana s-au rezumat la aceea că am discutat cu soția mea despre cine este acest domn, întrebare la care soția mea a răspuns că este un partener de afaceri.

În perioada derulării relațiilor dintre mine și domnul W.G., V.E. îmi era prietenă. Am luat hotărârea să îi fac aceste servicii de comisionare domnului W.G. pentru a răspunde cumva serviciilor pe care și acesta se oferise să le facă pentru mine.

Precizez că formularul pe care mai înainte de ridicarea banilor din banca maghiară l-am completat era un formular ale cărui mențiuni se refereau strict la acordarea unui specimen de semnătură și nu la deschiderea unui cont, același lucru înțelegându-l și de la funcționarii bancari și precizez că niciun moment nu am avut intenția nici de a deschide și nici de a închide vreun cont. Niciun moment nu s-a pus problema ca pentru serviciile de comisionare oferite să fiu renumerat.".

- declarația inculpatului B.F.G. dată în fața instanței de apel:

"Nu îmi aduc aminte să-l fi cunoscut pe W.G. Nu îmi aduc aminte să fi vorbit la telefon cu W.G. Am ridicat banii din banca din Ungaria în calitate de mandatar al SC C.L., mi-au fost remise documente pentru această calitate, însă nu mai rețin de către cine. Am mers de mai multe ori la banca din Ungaria, de unde am ridicat sumele de bani, fără a cunoaște cine le-a trimis, după care predam aceste sume de bani unor societăți comerciale din Ungaria. Arăt că nu mai țin minte cine îmi indica aceste societăți comerciale cărora trebuia să le predau banii ridicați din bancă. Aceste activități le-am efectuat voluntar, întrucât mergeam des în Ungaria, cu probleme personale. Precizez că întreaga suma de aproximativ 100.000 dolari SUA, pe care am ridicat-o în tranșe de la banca din Ungaria, am predat-o diverselor societăți comerciale din țara respectivă. Nu am deținut societăți off-shore. Nu cunosc dacă actuala mea soție a deținut asemenea societăți off-shore.

În documentele bancare ungare, figurează căsuța poștala de la societatea comercială unde eram asociat, deoarece banca mi-a solicitat o adresă de corespondență și eu am indicat adresa mea de domiciliu, deoarece acolo primeam toată corespondența societății comerciale, cu toate că eram împuternicit ca persoană fizică. E posibil să-l fi sunat, la telefon, pe W.G., întrucât am găsit cartea de vizită a acestuia la soția mea și eram gelos. Nu știu și nu cred că am avut deschise conturi în nume personal sau în numele societăților comerciale la care eram asociat Nu cunosc dacă soția mea avea asemenea conturi. Precizez că am primit niște formulare pentru predarea banilor în Ungaria, pe care, toate, le-am trimis la adresa din Statele Unite ale Americii. Nu mi-a atras nimeni atenția că există incompatibilitate în calitate de membru în consiliul de administrația al Băncii P.F. și calitatea de administrator la societățile comerciale pe care le dețineam și, de asemenea, și de reprezentant al SC C.L."

Legat de existența și transparența instituțională și organizațională a acestui contract de consultanță - relevant sub aspect valoric - declarațiile din dosar relevă că persoane apropiate ori cu funcții importante în cooperativa de credit nu au fost informate, nu li s-a adus la cunoștință și nici nu au cunoscut existența acestuia (C.D. - membră în consiliul de administrație, V.I. - sora inculpatei, B.C.O. - președintele cooperativei de credit, T.C. - consilier al președintelui cooperativei de credit, N.A. - avocatul cooperativei de credit, C.R.C.M. - funcționar al cooperativei de credit, propusă de apărare).

În final, Înalta Curte apreciază, în raport cu probatoriul administrat, că decizia instanței de apel - prin care au fost condamnați ambii inculpați - nu este consecința unei erori grave în stabilirea situației de fapt deoarece - așa cum a menționat această instanță în decizia atacată - există suficiente elemente probatorii care să justifice, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia "ingineriei financiare" realizată prin intermediul societăților de tip off-shore. Astfel, facturile depuse la dosar privesc două societăți de acest tip, M.E.L.

și C.I.L., plăți în numerar făcute pe teritoriul Ungariei, informațiile pretins relevante de către apărare sunt conținute în documente emise de C.I.L. ("domeniul de activitate prestarea de servicii și operațiunile comerciale", "N.H.L., cu sediul în Shirley Street, BAHAMAS, a fost asociat unic al societății de la data constituirii acesteia până în prezent") - celelalte înscrisuri neavând relevanță probatorie în sensul susținut de apărare și cu referire concretă la contractul de consultanță (înscrisuri provenind de la un secretar asistent, de la Divizia Societății Districtului Columbia, avocați care ar fi acordat asistență juridică societății C.I.L., etc.) - au ca loc de emitere Nicosia-Cipru (anul 2005) - noii manageri ai C.I.L. fiind investiți la 2 decembrie 2002 - în documentele transmise de C.I.L. nu se precizează persoana care a reprezentat societatea C.I.L. la încheierea contractului și nici numele persoanelor care au prestat pretinsele consultații (existând exprimări de genul: "prin mandatarul său și persoana specializată în consultanță management pentru Europa de Est", respectiv, "specialiștii noștri în consultanță managerială pentru Europa de Este care au furnizat serviciile pentru acest contract în perioada august 2000 - august 2001"), rapoartele (extrasele) de activitate pentru anul 2000 - 2001 - cu referire la contractul managerial - au un conținut absolut general (cu noțiuni teoretice, didactice, cu definiții etc), iar nu cu directă aplicabilitate pentru cooperativa de credit BPF, nu se face vorbire de un "domn W.G." ca reprezentant ori ca prestator de servicii de consultanță, după cum nici în informațiile transmise de FBI - SUA nu se face vorbire despre un astfel de personaj (rămas neidentificat); de asemenea, deși s-a menționat în contract că "locul în care serviciile vor fi furnizate este Ungaria" inculpata nu a arătat în ce mod concret au fost prestate/furnizate serviciile pe teritoriul Ungariei, așa-zisele "servicii"; de consultanță referindu-se exclusiv la aspecte generale, teoretice aplicabile oricărei instituții/organizații cu specific financiar/de credit;

în sfârșit, coincidența deplasărilor coinculpatului B.F.G. (la data aceea concubinul inculpatei V.E. - director general și administrator al cooperativei de credit BPF și, totodată, membru al consiliului de administrație al BPF), el fiind cel care a scos, de fiecare dată, banii transferați din România (de către BPF), fiind și punctul/elementul comun al facturilor în care apar M.E.L. și C.I.L. întregesc contextul care a justificat reținerea situației de fapt arătate în decizia atacată.

III. Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Recursurile inculpaților vor fi admise numai sub aspectul individualizării pedepselor aplicate și numai în limitele arătate (reducerea cuantumului pedepsei închisorii).

Instanța de apel a examinat și aplicat corect criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. și art. 74 C. pen. reținând atât elementele care caracterizează faptele/infracțiunile săvârșite (modul ingenios de concepere și realizare a infracțiunilor, pericolul social concret ridicat al acestora, suma mare în valută delapidată, nu numai la nivelul anilor 2000 - 2001, dar chiar și în prezent), cât "și cele care caracterizează făptuitorii/inculpații (poziția lor în ierarhia Cooperativei de Credit BPF, împrejurarea că nu figurau cu antecedente penale, situația socio-profesională și familială)"; de asemenea, a reținut corect și aspectul legat de timpul scurs de la data săvârșirii infracțiunilor.

Numai sub acest ultim aspect, Înalta Curte apreciază că este justificată o reducere a cuantumului pedepsei închisorii aplicată fiecărui inculpat pentru infracțiunea săvârșită, reducere până la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, adică orientată către minimul prevăzut lege ca urmare a efectului circumstanțelor atenuante.

În raport cu aceleași criterii de individualizare menționate anterior, dar și în raport cu scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., cererea apărării de reducere a pedepselor până la un cuantum care să facă posibilă aplicarea unei modalități de executare neprivativă de libertate apare ca neîntemeiată, reținându-se, pe de o parte, suma mare de bani delapidată, iar pe de altă parte, atitudinea inculpaților de neasumare, chiar și parțială, a răspunderii pentru faptele săvârșite, această atitudine procesuală nefiind de natură să conducă la convingerea că au înțeles gravitatea faptelor comise și, deci, că ar exista premisele realizării scopului pedepsei chiar și fără executarea acesteia.

Față de cele arătate, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reținând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații V.B.E. și V.B.F.G. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia atacată și reduce de la câte 6 ani închisoare la câte 4 ani și 6 luni închisoare pedepsele aplicate fiecărui inculpat.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AM