Fraudulent land acquisition via forged documents: validity of procedural nullities regarding victim designation and civil party status in criminal proceedings

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 366 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații C.G., B.I., T.I., B.G. și S.C. împotriva Sentinței penale nr. 331 din 11 aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

A fost desființată în totalitate sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 331 din 11 aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului C.G., prin apărător, având ca obiect înlăturarea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen.

A respins ca neîntemeiată cererea aceluiași inculpat având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de amenințate prev. de art. 193 C. pen.

În raport de soluția anterioară (de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice) a constatat ca rămasă fără obiect cererea inculpatului de constatare a incidenței prevederilor art. 284 C. proc. pen. privitoare la termenul de introducere a plângerii.

A respins ca neîntemeiată cererea inculpatului B.I., prin apărător, având ca obiect constatarea nelegalității obținerii unor mijloace de probă, mai exact a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice.

1) În baza art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 146 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.G., zis "G.B." la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 215 alin. ultim. C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c), art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat același inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen. rap. la art. 146 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul C.G. a executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsa complementară (după executarea pedepsei principale).

A computat timpul reținerii pentru inculpat din data de 04 iunie 2008, ora 13.00 până la 05 iunie 2008, ora 13.00 (24 H).

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

2) În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 146 C. pen. cu aplic art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I., zis "G." sau "J." la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.I. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (5) C. pen. rap. la art. 146 C. pen.

În baza art. 292 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.I. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev.. de art. 194 alin. (1) C. pen. (L.I., L.Z.).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (parte vătămată B.M.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul B.I. a executat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsa complementară (după executarea pedepsei principale).

A computat timpul reținerii pentru inculpatul B.I. de la 04 iunie 2008, ora 17.15 până la 05 iunie 2008, ora 17.15 (24 H).

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

3) În baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpata T.I., zisă "L.", la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 292 C. pen. cu aplic art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. inculpata T.I. a executat pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatei, pe o durată a termenului de încercare de 2 ani și 2 luni (calculată conform art. 82 C. pen.).

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

4) În baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 292 C. pen. cu aplic art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul S.C. a executat pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durata a termenului de încercare de 2 ani și 2 luni (calculată conform art. 82 C. pen.).

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

5) În baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 260 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. e) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul B.G. a executat pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A luat act că poziția procesuală a părții vătămate SC N.R. România SRL manifestată încă din cursul urmăririi penale în sensul că "nu are niciun prejudiciu cu privire la terenul din strada T.", a fost menținută și în cursul cercetării judecătorești.

În baza art. 348 C. proc. pen. comb. cu art. 14 alin. (3) C. proc. pen. (lit. a)) a dispus anularea Deciziei nr. 318 din 30 iunie 2005 (prin care se reține neconform realității că SC N.R. România SRL împuternicește pe I.M. să vândă terenul din strada T. sector 2 București) și, pe cale de consecință, desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare din 04 iulie 2005 la notariatul N., intervenit între inculpatul C.G. și SC N.R. România SRL, precum și a încheierii de completare a acestuia cu nr. 13309 din 13 iulie 2005.

A constatat că nu se poate dispune restabilirea situației anterioare în baza art. 348 C. proc. pen. comb. cu art. 170 C. proc. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare-cumpărare" încheiat între inculpatul S.C. și T.I. la data de 14 iunie 2005 (purtând data falsă de 04 ianuarie 1998), precum și a antecontractului de vânzare-cumpărare intervenit între aceleași părți la data de 14 iunie 2005 - autentificat.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații C.G., B.I., S.C., T.I. și B.G. la câte 1000 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că inculpatul S.C. a devenit titularul dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 36.000 mp situat în Strada T. Sector 2 București ("o insulă situată în Lacul Fundeni" cum se menționează în actul de sesizare a instanței) în baza unui act de partaj voluntar efectuat între acesta și numitul T.T., act emis de BNP M.P., transcris de Judecătoria Sector 2 București sub nr. 17815 din 29 noiembrie 1996 și nr. 17816 din 29 noiembrie 1996 și a titlului de proprietate nr. 8572 din 10 iunie 1994 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Municipiului București și SAI, transcris de Judecătoria Sect. 2 București sub nr. 10127 din 06 august 1996, prin reconstituirea dreptului de proprietate.

La data de 20 ianuarie 1998 inculpatul S.C. a procedat la înstrăinarea dreptului său de proprietate asupra terenului menționat prin vânzarea acestuia către SC R.F. I. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP M.Ș., prețul vânzării în cauză fiind de 100.000.000 lei, preț pe care vânzătorul a declarat că l-a primit în întregime de la cumpărător la data autentificării actului, mențiune inserată în chiar cuprinsul actului translativ de proprietate.

Societatea comercială, devenită în baza sus-menționatului contract, titulara dreptului de proprietate, a procedat la vânzarea terenului dobândit de la inculpatul S.C., cumpărător fiind numitul S.I.A. astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 363 din data de 14 martie 2002 la BNP "E.E." din București și în aceeași zi, la același birou notarial se perfectează contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 364/2002, prin care are loc transferul dreptului de proprietate asupra terenului în cauză din patrimoniul numitului S.I.A. în patrimoniul SC F.C. SRL, reprezentată la acea dată de asociatul unic L.Z., această societate fiind preluată împreună cu toate activele de SC N.R. LTD, care a devenit asociat unic, fiindu-i schimbată denumirea în SC N.R. România SRL, iar L.Z. numit administrator al noii societăți, terenul menționat devenind în condițiile descrise proprietatea SC N.R. România SRL.

La data de 3 mai 2004, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost înregistrată sub nr. unic 2379/P/2004, plângerea inculpatului S.C. prin care acesta a sesizat faptul că numitul A.R. l-a indus în eroare cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 3,600 ha situat în comuna Dobroiești, județul Ilfov (administrativ Str. T., Sector 2, București) producându-i un prejudiciu în cuantum de 800.000 dolari SUA, prin actul de sesizare a instanței, cu prezenta cauză, dispunându-se disjungerea și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct privitor la faptele vizate de plângerea inculpatului împotriva lui A.R.

Motivat de faptul că plângerii penale formulate nu i s-a dat o soluție până în anul 2005 (de altfel nici la acest moment, după 7 ani de la momentul formulării plângerii, nu s-a pronunțat o soluție în cauză, dispunându-se așa cum am arătat cercetarea separată a faptelor reclamate în cuprinsul plângerii), inculpatul S.C. a apreciat că este "îndreptățit" să se orienteze către modalități mai puțin legale prin care să-și facă dreptate (acesta socotind că prețul declarat ca primit în anul 1998 a fost nereal și neserios, a solicitat instanței civile anularea contractului de vânzare-cumpărare perfectat cu SC R.F. SRL însă abia în anul 2007) moment în care în "peisajul" evenimentelor descrise în rechizitoriu apar inculpații C.G. zis "G.B.", B.I. zis "J.", T.I. zisă "L." și B.G.

Astfel, inculpatul S.C. a luat legătura în cursul anului 2005 cu numitul M.A., prin intermediul acestuia, inculpatul cunoscându-i pe sus-menționații coinculpați.

De comun acord, inculpații au stabilit ca între S.C. și T.I. să se încheie un înscris sub semnătură privată antedatat, din cuprinsul căruia să rezulte că S.C. ar fi înstrăinat prin vânzare dreptul său de proprietate asupra terenului în cauză către T.I., la o dată anterioară celei la care s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare cu SC R.F. SRL, stabilindu-se totodată pentru un plus de garanție în ceea ce privește rezolvarea "doleanțelor" inculpatului S.C. (redobândirea terenului ori obținerea unei sume mai mari de bani) ca la aceeași dată să se încheie și un contract de împrumut între inculpatul S.C. - împrumutător - și inculpații B.I., C.G. - împrumutați.

Astfel, la data de 14 iunie 2005 între inculpați au fost încheiate patru acte și anume: - un înscris sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare-cumpărare" datat 04 ianuarie 1998 (prin urmare anterior momentului perfectării contractului cu SC R.F. SRL la 20 ianuarie 1998) în cuprinsul căruia se stipula neconform realității de fapt că la acea dată inculpatul ar fi vândut terenul inculpatei T.I., primind un avans; înscrisul a fost semnat în calitate de martori de inculpații B.G. și M.A., prezenți la momentul întocmirii actului; - un contract de împrumut sub semnătură privată între inculpatul S.C. în calitate de împrumutător și inculpații B.I., C.G. în calitate de împrumutați, pentru suma de 180.000 de euro, contract ce avea menirea mai sus menționată, și anume aceea de a-i garanta inculpatului S.C. obținerea unei sume de bani (la care acesta se socotea îndreptățit) de la inculpații la care el apelase pentru rezolvarea (evident în paralel cu ceea ce constituia domeniul legalului) problemei terenului vândut la un preț "nereal și neserios" cum susține inculpatul S.C.; - un antecontract de vânzare-cumpărare în formă autentică (la notariat) prin care inculpații S.C. și T.I. au recunoscut înscrisul sub semnătură privată antedatat, precizându-se totodată că inculpatul S.C. a primit și restul banilor; - la același notariat a fost autentificată și o procură (mandat) prin care inculpatul S.C. o împuternicea pe inculpata T.I. să vândă, chiar și sie însăși la preț de 540.000 dolari SUA, "preț pe care l-am primit anticipat" terenul; demn de reținut faptul că aceste ultime două acte și anume, antecontractul de vânzare-cumpărare în formă autentică și procura, au fost găsite la inculpatul C.G., cu ocazia percheziției domiciliare efectuate.

Așa cum s-a menționat anterior și cum a rezultat din conținutul convențiilor de vânzare-cumpărare succesive, la care am făcut referire, din anul 2002 terenul dobândit în anul 1996 de inculpatul S.C. a intrat în patrimoniul SC N.R. România SRL al cărei administrator era L.Z.

Până în vara anului 2005 (de reținut data întocmirii înscrisului sub semnătură privată încheiat între inculpații S.C. și T.I. și anume 14 iunie 2005), niciunul din inculpați (este vorba de B.I., C.G., T.I.) nu s-au dovedit a fi interesați în vreun mod de situația de fapt ori juridică a terenului, care teoretic, potrivit declarațiilor acestora și înscrisurilor menționate, se afla în patrimoniul inculpatei T.I., pentru ca de la acest moment (iunie 2005) interesul acestora să se nască brusc și să-i determine să realizeze în fapt acte de natură a stabili, în raport cu terții, că au calitatea de proprietari ai terenului situat în Lacul Fundeni.

Astfel, în cursul verii anului 2005 numitul L.Z. s-a deplasat împreună cu martorul L.I. pe terenul în cauză, în vederea realizării unui proiect de construcții pe acest teren de către SC N.R. România SRL.

În declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul L.I. a arătat că în anul 2005 a încheiat un contract de proiectare cu SC N.R. România SRL pentru un complex de blocuri ce urma a fi construit pe insulă. În acest context martorul a arătat că în luna iulie 2005 s-a deplasat pe insulă împreună cu numitul L.Z. "Am parcat autoturismul în afara insulei, pe șosea, iar la intrare pe insulă am găsit montată o barieră care era păzită de 2 - 3 țigani. Aceștia ne-au întrebat cine suntem, eu am răspuns că d-l L. este proprietarul terenului, ne-au lăsat să intrăm (...).

După aproximativ 5 minute au venit trei sau patru mașini de teren cu țigani, ne-au înconjurat și au întrebat ce căutăm acolo că este terenul lor. Le-am explicat că d-l L. este proprietarul și a venit să vadă terenul, iar eu sunt proiectantul. Țiganii au început să tragă de mine, să mă insulte și să mă amenințe cu moartea. O carte de vizită i-am dat-o unuia dintre agresori care se prezentase ca fiind "G.B." și care spunea că el este proprietarul. Atunci au început insultele la adresa mea, iar o femeie care s-a recomandat ca soția lui G.B. a spus că ea are acte pe terenul respectiv .

Între timp alți țigani l-au tot îmbrâncit pe d-l L., încercând să-l izoleze de mine." Martorul a arătat că sub presiunile acestora numitul L.Z. i-a dat inculpatul C.G. zis "G.B." o copie xerox a pașaportului său. A mai arătat că, după acest incident, "am primit mai multe amenințări telefonice atât pe mobil (...) cât și pe telefonul fix de la o persoană care nu s-a prezentat, dar vocea mi s-a părut a fi a lui G.B., iar amenințările vizau viața și securitatea mea, cât și a familiei și de fiecare dată amenințările erau menite să mă determine să nu spun nimic din ceea ce știu despre insulă și să nu-l ajut pe d-l L.

în legătură cu insula. Amenințări cu moartea am primit și pe insulă, tot pentru a mă determina să nu-l ajut pe d-l L. în această privință, cât și pentru a nu merge la poliție să redau cele întâmplate. După incidentul cu insula d-l L. mi-a povestit că la cca 2 - 3 săptămâni după aceea, a primit un telefon de amenințare din partea lui G.B. Arăt că eu am fost amenințat cu moartea în cazul în care mai pun piciorul pe insulă sau denunț la poliție cele întâmplate." Martorul a arătat că, de frică, a reziliat contractul și nu a mai fost pe insulă.

Martorul L.I. l-a recunoscut din planșa foto pe inculpatul C.G. zis "G.B.". Cartea de vizită a numitului L.I. a fost descoperită la inculpatul C.G. cu ocazia percheziției domiciliare.

Acțiunile inculpaților menite să creeze convingerea titularului dreptului de proprietate asupra terenului la acel moment și anume SC N.R. România SRL că legal proprietatea terenului a fost deținută de T.I. (concubina inculpatului B.I.), conform contractului de vânzare-cumpărare antedatat, au continuat prin exercitarea de presiuni asupra martorului A.R. (administratorul SC R.F. SRL, cumpărătorul terenului în data de 20 ianuarie 1998).

Astfel, martorul A.R., audiat fiind în cursul urmăririi penale, a arătat că în anul 2005 s-a întâlnit la restaurantul C. situat în Piața D. cu "J.", "S." și o persoană necunoscută care s-a recomandat reprezentantul inculpatului S.C. Cu această ocazie, "J." a susținut că soția lui cumpărase printr-o chitanță de mână «insula» de la S.C., însă ulterior acesta a vândut și lui A.R., prezentându-se ca fiind înșelat.

Cu aceeași ocazie, A.R. a afirmat că "J." i-a arătat un articol dintr-un ziar, în care era acuzat de terorism și spălare de bani, spunând că articolul a fost comandat de ei și pot comanda și alte articole care să ducă la expulzarea sa, sau pot face să fie arestat, dacă nu îi ajută să obțină proprietatea terenului. În acest scop i-au solicitat lui A.R. să dea o declarație în sensul că nu a dat banii inculpatului S.C., conform contractului, și în acest mod să se obțină anularea contractului de vânzare-cumpărare între el și acesta, precum și cele subsecvente, promițându-i-se că numitul M.A. zis "S." ar fi avut influența necesară pentru a rezolva problemele pe care A.R. a susținut că le-ar fi avut cu poliția și parchetul, dacă ar fi de acord cu această variantă.

Numitul A.R. a sesizat Direcția Națională Anticorupție, condiții în care au fost realizate, în iulie 2005, interceptări de convorbiri telefonice și ale discuțiilor purtate în mediul ambiental. Din discuțiile interceptate de D.N.A. în Dosarul cu nr. 125/P/2005 au reieșit metodele prin care inculpatul B.I. a încercat să obțină fraudulos proprietatea insulei, precum și date privind înțelegerea ilicită dintre inculpatul S.C., pe de o parte și pe de altă parte, inculpatul B.I., «nevasta» acestuia (astfel cum interlocutorii se referă la inculpata T.I.) și numitul M.A. zis "S.", având ca scop dobândirea proprietății terenului de către inculpatul B.I.

Copii ale proceselor-verbale de redare a convorbirilor sus-menționate au fost depuse de A.R. în dosarul privind plângerea formulată de S.C., o parte din acestea fiind descoperite și la locuința inculpatul B.I. cu ocazia percheziției domiciliare. Acestea au confirmat declarațiile martorului A.R.

Fiind audiat de către instanță cu privire la aspectele mai sus menționate, martorul a arătat că la solicitarea numiților M.M. și N.C. a acceptat să se întâlnească la restaurantul "D." cu inculpatul B.I. ("J."), acesta susținând că soția sa (inculpata T.I.) a dobândit același teren pe care el îl cumpărase în anul 1998 în baza unui "contract de mână", solicitându-i-se de către reprezentantul inculpatului S.C. să declare că la momentul dobândirii terenului acesta nu a remis banii vânzătorului și în cazul în care va fi de acord ar "putea primi suma de 500.000 euro", iar în cazul în care refuză solicitarea vor apărea în ziar articole denigratoare, chiar la momentul întâlnirii fiindu-i prezentat un astfel de articol ce denigra persoana martorului. A mai arătat martorul că nu a avut niciun fel de discuție cu inculpatul C.G.

Iată deci că, dacă până în data de 14 iunie 2005, inculpatul B.I. nu a întreprins nicio acțiune de natură a contura convingerea ori măcar presupunerea că T.I. a dobândit proprietatea asupra terenului în cauză (prin actul antedatat încercând a se demonstra calitatea acesteia de proprietar începând cu data de 04 ianuarie 1998), ulterior acestui moment au început să se întreprindă acțiuni menite să creeze o astfel de realitate, acțiuni realizate nu doar de inculpatul B.I., în calitatea sa de partener de viață al inculpatei T.I., ci și de inculpatul C.G., care se dovedește a fi interesat direct de teren (a se vedea incidentul cu L.I., L.Z. menționat anterior), deși până la data de 04 iulie 2005 (data perfectării contractului între inculpat și partea vătămată) acest inculpat nu a avut niciun, măcar aparent, drept asupra terenului.

Mai mult, ulterior aceluiași moment - 14 iunie 2005 - când inculpatul S.C. a promovat o acțiune civilă prin intermediul căreia a dorit a obține anularea contractului de vânzare-cumpărare perfectat la 20 ianuarie 1998 și a tuturor "contractelor subsecvente de vânzare-cumpărare încheiate ulterior", fiind vorba și de contractele de vânzare-cumpărare dintre SC N.R. România SRL și C.G. din 04 iulie 2005, dintre C.G. și B.I. din 05 ianuarie 2007, dar și de antecontractul intervenit între inculpat și T.I. ("încheiat ulterior" datei de 20 ianuarie 1998), martorii B.C. și Z.V., angajați de inculpatul S.C. pentru redactarea acțiunii, au primit la rândul lor amenințări.

Astfel, martorul B.C. a declarat în cursul urmăririi penale:

"Am fost sunat de către un individ care mi-a spus că se îndreaptă spre locuința mea, și că, dacă nu mă retrag din dosarul cu d-l S., o să am de-a face cu el. Un alt individ i-a luat telefonul din mână primului și mi-a spus că el este șmecher că e șeful țiganilor, că să nu mă prindă pe la Tribunal în ziua respectivă; că ne-am interesat și că "m-am interesat și știu unde stai și vin peste tine!", a replicat "să nici nu intri vreodată în acest dosar" că este o problemă de rezolvat între el și S. Apoi m-a întrebat cine stă în spatele acestei afaceri și cine vrea să preia insula C.". Din cauza stării de teamă creată de aceste amenințări, martorul a refuzat să mai intre în dosar.

Martorul și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, fiind audiat de Tribunal la 05 iulie 2010; martorul a arătat: "În data de 30 iulie 2007 am fost contactat telefonic de o persoană necunoscută mie, care mi-a spus să mă retrag din dosarul din acea zi; această persoană mi-a spus «noi suntem pe autostradă și ne îndreptăm spre tribunal, să nu intri în dosarul acesta că vei avea de-a face cu noi» acea persoană a mai arătat că are cunoștință unde locuiesc și că voi avea probleme dacă voi intra în acea cauză. Arăt că în contractul a cărui anulare se dorea părți erau S.C. și C.G. Arăt că am redactat acțiunea în condițiile sus-menționate numai pentru imobilul din C. Arăt că la telefon interlocutorul nu a făcut referire la vreuna din cauzele de care eu aveam cunoștință și care-l priveau pe S.C., doar cu excepția cauzei privitoare la acțiunea în anulare vizând imobilul din C. (terenul în cauză n.i), în celelalte cauze aveam delegație și participam efectiv, astfel că aveam cunoștință de termenele date în acele cauze și nu era vorba de niciuna din ele".

La rândul său, martorul Z.V., audiat în cursul urmăririi penale a declarat: "Am primit mai multe telefoane (...) prin care am fost amenințat, atât eu personal, cât și familia mea și colaboratorii mei din România, în sensul de a mă retrage din poziția mea de prieten și consultant personal al numitului S.C. referitor la toate litigiile care au ca obiect terenul (insula) situat în București, str. T., Sect.2, inclusiv a colaboratorilor mei care au calitatea de avocați aleși ai numitului S.C. în aceste litigii. Mi-au spus în mod direct și explicit că în situația în care nu vom renunța la colaborarea și prietenia noastră cu numitul S.C., aceștia vor trece la măsuri dure împotriva noastră, prin sechestrări și chiar uciderea noastră".

Deși au fost întreprinse de către instanță toate demersurile procedurale în vederea audierii acestui martor, nu s-a putut proceda la audierea sa, martorul nefiind găsit la niciuna din adresele la care a fost citat, urmând a se reține declarația dată de acesta în cursul urmăririi penale, declarație neinfirmată de vreun alt mijloc de probă, ci dimpotrivă confirmată de inculpatul S.C. și martorul B.C. ("eu l-am mai întâlnit pe inculpatul S. și acesta mi-a spus că și Z. a fost amenințat pentru a nu intra în acel dosar civil").

Faptul că data reală a momentului întocmirii înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare-cumpărare" încheiat între inculpații S.C. și T.I. a fost 14 iunie 2005, și nu 20 ianuarie 1998, așa cum au susținut inculpații T.I. și B.G. (direct interesați, câtă vreme, în prezenta cauză sunt cercetați și sub acest aspect, al antedatării înscrisului cu intenția producerii de consecințe juridice), a rezultat nu numai din evoluția evenimentelor descrise anterior (ulterior momentului iunie 2005), ci și din declarația unuia dintre semnatarii înscrisului, parte a acestuia, cercetat la rândul său și sub acest aspect ca și ceilalți doi inculpați (T.I. și B.G.) și care, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să fie interesat să declare în sensul celor susținute și de inculpații T. și B. pentru a înlătura răspunderea sa, dar care nu a procedat în acest mod, recunoscând că a greșit când a încercat, ca pe căi paralele celor legale, să-și rezolve problemele legate de teren și anume inculpatul S.C.

Astfel, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul S.C. a arătat că în anul 2005, prin intermediul unor persoane a făcut cunoștință cu numitul M.A. pentru ca acesta să-l ajute să recupereze insula. "Pe data de 14 iunie 2005, am mers cu acesta la locuința d-lui B.I., aici se mai aflau d-nii C.G. pe care eu îl cunoșteam, M.A. (...) B.G. (...) B.I. mi-a promis că el poate să-l scoată pe A.R. și pe evreul care are acte pe terenul respectiv. Pentru aceasta eu să fac o chitanță cu data de 04 ianuarie 1998, stabilind prețul terenului la 540.000 dolari. În aceeași zi am mers la notar și am încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu concubina lui B.I., pe nume T.I., în care am menționat că aș fi primit în 1998 o parte din bani, iar restul i-am primit în aceeași zi. În realitate nu am primit niciun ban de la aceștia. Tot în aceeași zi am încheiat un contract de împrumut prin care B.I. și C.G. arătau că au primit de la mine suma de 180.000 euro". "Pentru prețul pe care urma să-l primesc am încheiat cu B.I. și C.G. un înscris sub semnătură privată prin care cei doi îmi erau datori cu suma de 180.000 euro, pe care au semnat ca martori M.A. și B.G.".

"În fapt B. a intrat în posesia terenului imediat după încheierea antecontractului, punând o barieră și mai mulți paznici țigani care nu mai permiteau accesul în zonă".

"B.I. a afirmat în toate discuțiile noastre că el este proprietarul terenului și că atunci când va vinde îmi va da și mie o cotă-parte".

"Ulterior B.I. s-a lăudat în repetate rânduri spunându-mi cum a procedat: pe A.R. l-au prins și l-au dezbrăcat de haine, rămânând în pielea goală, l-au ridicat de gât și l-au făcut să recunoască că nu mi-a dat niciun ban pe acest teren și că a vrut să-mi tragă țeapă; pe israelianul L.Z. l-au prins pe insulă, au trimis 30 de țigănci, l-au băgat în lac și l-au amenințat că dacă mai vine pe acolo, îl îneacă".

"Nici B.I. sau T.I. nu mi-au dat sumele de bani menționate în contracte. În anul 2007 am depus la Oficiul Cadastru și Publicitate Imobiliară, o cerere de consemnare a unui litigiu. B.I. și concubina sa T.I. au început să mă amenințe cu moartea, cu răpirea nepoților, pentru a mă determina să renunț la orice demers privind terenul. Aceste amenințări le-am primit, atât telefonic, cât și direct".

Fiind audiat de către instanță, inculpatul S.C. și-a menținut poziția procesuală din cursul urmăririi penale, arătând că într-adevăr a apelat la inculpații C.G., B.I., T.I. și B.G. pentru a-l ajuta să recupereze terenul vândut în anul 1998 și, în realizarea solicitării sale, la data de "14 iunie 2005 am încheiat o chitanță pe care am antedatat-o, din cuprinsul căreia rezulta că am vândut terenul inculpatei T.I. La acea dată am primit suma de 20.000 euro, sunt singurii bani pe care i-am primit. Eu așteptam de la aceștia să mă ajute să recuperez terenul".

Inculpatul B.I. și inculpata T.I. au susținut, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, că la momentul iunie 2005, când între inculpată și S.C. au fost încheiate actele anterior menționate (înscris sub semnătură privată, antecontract de vânzare-cumpărare, procură) cei doi nu mai erau parteneri de viață, inculpatul B.I. neavând nicio implicare, și mai mult, nici cunoștință de cele petrecute la acea dată.

Aceste susțineri ale inculpaților au fost înlăturate de instanță ca nesincere motivat: de declarațiile inculpatului S.C. (anterior dezvoltate), de declarațiile date de chiar cei doi inculpați în Dosarul cu nr. 3617/P/2002 - în care aceștia arată că sunt concubini de 22 de ani, au împreună 4 copii -, de conținutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză, din care rezultă că inculpatul B.I. se referă la inculpată ca fiind nevasta sa, la adresa din str. G., ca fiind "acasă", de faptul că urmare percheziției domiciliare efectuată la adresa din str. G. au fost găsite documente privind terenul din str. T., dar și armele de foc deținute legal de inculpatul B.I., precum și o importantă sumă de bani aparținând acestuia.

Mai mult și extrem de relevant în reținerea implicării inculpaților C.G. și B.I., încă din data de 14 iunie 2005, la demararea demersurilor în vederea obținerii terenului în cauză, la relațiile apropiate dintre B.I. și T.I., o constituie încheierea la aceeași dată, la care între S.C. și T.I. s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare-cumpărare" și anume, 14 iunie 2005, a unui contract de împrumut sub semnătură privată între același S.C. în calitate de împrumutător și inculpații B.I., C.G., în calitate de împrumutați, având ca obiect suma de 180.000 euro.

A privi această împrejurare, și anume cea a întocmirii celor patru acte la aceeași dată, parte fiind în toate cele patru același inculpat S.C., iar celelalte părți inculpații T.I., B.I. și C.G., și a socoti că între cei din urmă trei inculpați nu a existat legătură și că demersurile lor nu converg către realizarea aceluiași scop ar fi reprezentat o negare nejustificată a evidenței, o demolare fără acoperire a logicii.

Faptul că cele patru înscrisuri întocmite în data de 14 iunie 2005 la care am făcut referire anterior (contract de vânzare-cumpărare antedatat 04 ianuarie 1998, contract de împrumut, antecontract de vânzare-cumpărare în formă autentică, procură-mandat în formă autentică) au avut menirea de a crea o falsă situație de fapt și juridică a terenului în cauză, demonstrându-se și în acest mod intenția concertată a inculpaților C.G. și B.I., ca prin intermediul și cu ajutorul inculpaților T.I. și B.G. să dobândească fraudulos sub aparența unui fals legal proprietatea acestui teren, rezultă și din conduita ulterioară a celor doi inculpați, din conținutul evenimentelor ce au succedat momentului iunie 2005.

Așa cum s-a arătat, inculpatul C.G. a avut cunoștință (și nu numai) de înscrisul întocmit între S.C. și T.I. (antedatat), precum și de procura prin care S.C. a împuternicit-o pe inculpată "să vândă, chiar și sie însăși, la preț de 540.000 dolari SUA, preț pe care l-am primit anticipat" terenul în cauză (întocmirea contractului de împrumut la aceeași dată și "întâlnirea" dintre inculpatul C.G. și L.Z., L.I. sunt evidente în acest sens).

Cu toate acestea, inculpatul C.G., care se pretinde a fi de bună-credință în întocmirea actelor privitoare la dreptul de proprietate asupra acestui teren, nu a apelat la inculpata T.I. pentru a obține proprietatea terenului, acțiune ce a demonstrat faptul că acesta nu a avut niciun moment convingerea ori măcar presupunerea că inculpata ar fi avut vreun drept asupra terenului, ci a încercat și a reușit prin manopere pe care le-a prezentat, să dobândească în acte dreptul de proprietate de la SC N.R. România SRL, societate pe care a socotit-o titulară a dreptului de proprietate (dacă lucrurile nu ar fi stat astfel, inculpatul nu ar fi perfectat contractul de vânzare-cumpărare din 04 iulie 2005, vânzător fiind SC N.R. România SRL).

Mai mult, între inculpații C.G. și B.I. au existat relații de prietenie, astfel că acțiunea acestuia de cumpărare a terenului de la societatea comercială, în condițiile în care T.I. ar fi plătit banii reprezentând contravaloarea terenului (suma de 540.000 dolari SUA), iar aceasta a fost și era partenera de viață a inculpatului B.I., și de a vinde ulterior acest teren inculpatului B.I. (la 05 ianuarie 2007), primind de la acest din urmă inculpat banii reprezentând contravaloarea terenului, ar sfida orice logică.

Acceptând buna-credință pe care a invocat-o cei doi inculpați, concluzia ar fi că inculpatul B.I. a plătit de două ori prețul pentru acest teren, prima dată prin intermediul concubinei sale T.I. și a doua oară cu "ajutorul" prietenului său C.G. de la care "cumpără" același teren.

Deși avea cunoștință de calitatea lui L.Z. de administrator al SC N.R. România SRL (a se vedea întâlnirea dintre inculpatul C.G. și L.Z., la care ne-am referit anterior, ocazie cu care cei doi au făcut schimb de cărți de vizită), inculpatul C.G. a acceptat cu multă "ușurință" ca la data de 04 iulie 2005 să se prezinte la notariatul N. (în fața notarului C.R.O.) împreună cu o persoană ce s-a prezentat I.M. - reprezentant al SC N.R. România SRL și să obțină prin cumpărare proprietatea terenului în cauză, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3245.

În fața notarului I.M. a prezentat un pașaport (cetățean sudanez refugiat în România) și decizia asociatului unic al SC N.R. România SRL nr. 318 din 30 iunie 2005, prin care acesta era aparent împuternicit să vândă terenul din str. T.

Referitor la această decizie, conform concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr. 222830/2008 și nr. 2257094/2008, s-a reținut că aceasta a fost falsificată, atât prin alterarea semnăturii - "semnăturile de la rubrica "Administrator" nu au reprodus semnăturile lui L.Z., cât și prin aplicarea unei ștampile false - impresiunea de ștampilă de la rubrica "Administrator" nu a fost aplicată cu ștampila SC N.R. România SRL, numitul I.M. neaflându-se niciodată în raporturi juridice (sau în vreo altă legătură) cu SC N.R. România SRL.

Că lucrurile au stat în modul anterior descris, și anume faptul că I.M. și-a declinat o calitate pe care nu a deținut-o și nici nu o deținuse vreodată (aceea de reprezentant al societății) a rezultat și din reacția societății în cauză, care a promovat o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data de 04 iulie 2005 și de nulitate a Deciziei nr. 318 din 2005, formulată la data de reprezentantul legal al SC N.R. România SRL și anume L.Z.

Mai mult, urmare solicitării adresate Oficiului Național al Registrului Comerțului de a pune la dispoziție toate documentele aflate în evidențe privind SC N.R. România SRL s-a constatat că la persoane împuternicite, nu apare niciodată I.M., iar între deciziile asociatului unic nu s-a regăsit nicio decizie prin care acesta să fi fost împuternicit; totodată, în ziua în care a fost datată Decizia nr. 318, și anume 30 iunie 2005, a fost înregistrată la ONRC Decizia nr. 1 a asociatului unic, însă cele două nu au aceeași ștampilă, fiind practic imposibil să fie emise 318 decizii ale asociatului unic într-o singură zi.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 225640 din 23 mai 2008 s-a stabilit că semnătura de la rubrica "Vânzător SC N.R. România SRL prin asociat unic și administrator I.M." nu a fost executată de I.M. - la întocmirea raportului în cauză au fost puse la dispoziție și utilizate pentru comparare următoarele documente: documentul eliberat de Oficiul Național pentru Refugiați, înregistrat sub nr. 31688/K/MR din 14 ianuarie 2004 și adresat lui I.M.; cererea de eliberare a unei copii legalizate întocmită pe numele I.M. din Dosarul nr. 593/2004 înregistrat la Judecătoria Sectorului 4 București; cererea de asistență judiciară gratuită datată 23 februarie 2004 și întocmită pe numele I.M.; plângerea întocmită pe numele I.M. și înregistrată la Oficiul Național pentru Refugiați sub nr. 808532 din 20 ianuarie 2004; declarația înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 593 din 26 aprilie 2004, întocmită pe numele I.M.

La data de 13 iulie 2005 inculpatul C.G., fiind însoțit de aceeași persoană prezentă la 04 iulie 2005, s-a prezentat la cabinetul aceluiași notar și în fața aceluiași notar public C.R.O., emițându-se o încheiere de completare a contractului de vânzare-cumpărare din 04 iulie 2005, încheierea cu nr. 13309.

Cu privire la I.M., din cuprinsul materialului probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarele: - cetățeanul de origine sudaneză a intrat în România legal, deținând statutul de refugiat în baza Sentinței civile nr. 3164, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în data de 07 iunie 2004; - din anchetele sociale realizate de Oficiul Național pentru Refugiați a rezultat că acesta nu avea ocupație, nu avea locuință, nici surse de venit, fiind cazat la Căminul pentru refugiați din str. T. (unde de altfel are și domiciliul), nu a cunoscut limba română, este analfabet, iar în urma supunerii la tortură și tratamente inumane, degradante timp de mai mulți ani în țara de origine Sudan - este traumatizat fizic, dar mai ales psihic, aspecte declarate în fața instanței, dar evidențiate și în raportul psihiatric și somatic întocmite de medici din cadrul Centrului Medical de Reabilitare, fiind diagnosticat cu "tulburare posttraumatică de stres cu o evoluție cronică îndelungată, eventual toată viața și necesită un tratament pe termen lung" fiindu-i prescris tratament psihotrop sub supraveghere medicală și psihoterapie; - urmare verificărilor în bazele de date privind intrările și ieșirile din România ale cetățenilor străini s-a stabilit că I.M. a părăsit România în data de 10 iulie 2005 fără a mai reveni în țară ulterior; - din declarația dată de martorul I.M.M.H., atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești a rezultat că I.M. nu era cunoscător de limbă română; martorul a arătat "Așa cum arătat în cursul urmăririi penale n.i. - I.M. nu cunoștea limba română, nu știa să scrie sau să citească în limba română. Eu îl cunosc pe I. de când acesta a venit în țară. Eu l-am cunoscut așa cum am arătat în virtutea faptului că aveam un restaurant, unde veneau mai mulți conaționali, acolo venea și I., cu acesta vorbeam în limba arabă. Arăt că angajații mei erau cetățeni români și eu am spus că I. nu cunoștea limba română pentru că atunci când venea la restaurant și comanda mâncare, acesta apela la mine când făcea comanda, nu se adresa direct ospătarilor vorbitori de limba română. De la ceilalți conaționali și din faptul că I. nu a mai apărut la restaurant, am dedus că acesta ar fi părăsit teritoriul României".

Referitor la persoana care s-a prezentat la data de 04 iulie 2005 cu numele de I.M., notarul public O.C.R. a declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, că aceasta era cunoscătoare de limba română: "SC N.R. România SRL a fost reprezentată de o persoană de culoare al cărui nume nu îl mai rețin. Această persoană, reprezentantă a societății, a fost întrebată dacă este cunoscătoare de limba română, răspunsul fiind afirmativ, motiv pentru care s-a apreciat că nu se impune prezența unui translator. Eu nu am avut rezerve relativ la capacitatea de înțelegere, capacitatea de exercițiu a reprezentantului SC N.R. România SRL, în caz contrar aș fi refuzat perfectarea actelor ".

Martora a mai arătat că persoana care s-a prezentat la biroul notarial în data de 04 iulie 2005 este aceeași persoană cu cea prezentă la același birou în data de 13 iulie 2005 (data întocmirii încheierii de completare a contractului de vânzare-cumpărare) și la 27 aprilie 2006 (data formulării declarației de renunțare la exercitarea căii de atac a recursului).

Din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă anterior dezvoltate a rezultat că persoana, care l-a însoțit pe inculpatul C.G. în fața notarului public C.R.O. la datele de 04 iulie 2005, 13 iulie 2005, și 27 aprilie 2006 și, care utilizând un act fals (Decizia nr. 318 din 30 iunie 2005) a contribuit la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare ce conferea inculpatului calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, nu a fost una și aceeași cu adevăratul I.M., acesta din urmă fiind, așa cum am arătat, necunoscător de limba română, cu afecțiuni psihice și care la data de 10 iulie 2005 a părăsit teritoriul României, fără a mai reveni în țară ulterior.

De altfel, instanța a întreprins numeroase demersuri procedurale în încercarea de a-l audia pe I.M., acesta fiind citat la mai multe termene, nereușindu-se audierea acestuia, împrejurare reținută ca argument suplimentar în sprijinul afirmației autorităților în sensul că după părăsirea țării persoana în cauză nu a mai revenit în România.

Inculpatul C.G. a încercat să acrediteze ideea că nu a avut nicio implicare cât privește activitatea nelegală a falsului I.M. și că societatea al cărei reprezentant s-a pretins (și căreia îi recunoaște calitatea de titulară a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză) a fost practic răspunzătoare de felul în care a înțeles să-și gestioneze patrimoniul.

Această susținere a inculpatului fiind înlăturată de instanță motivat de faptul că în luna iulie 2005 SC N.R. România SRL, prin administratorul său de la acea dată L.Z. nu a avut nicio intenție de a înstrăina terenul în cauză, aflat în patrimoniul său și nici nu a avut cunoștință de manoperele frauduloase ce au condus la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare din data 04 iulie 2005.

Că aceasta este realitatea a rezultat și din conduita societății păgubite prin manoperele arătate, aceasta prin reprezentantul său legal L.Z. (și ulterior prin Z.Y.M.) formulând plângere împotriva notarului public O.C.R., reclamând faptul că notarul a autentificat în mod abuziv sub nr. 3245 din 4 iulie 2005 contractul de vânzare-cumpărare a terenului situat administrativ în București, Str. T., Sector 2, proprietatea societății și care astfel a fost vândut de I.M. lui C.G.; petenta a precizat că falsul vânzător a prezentat Decizia nr. 318 din 30 iunie 2005 pretins emisă de SC N.R. România SRL, iar notarul public nu a depus diligențele necesare în vederea verificării autenticității acestui înscris - aspecte ce rezultă din adresa cu nr. 2339/P/2010 înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data 09 februarie 2011, iar la 13 octombrie 2005 a formulat o acțiune civilă de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data 04 iulie 2005.

Prin urmare, persoana care s-a prezentat la datele anterior menționate în fața notarului O.C.R. și-a declinat o falsă identitate, a prezentat un fals document ce atesta neconform realității că era împuternicită de proprietar să vândă inculpatului C.G. un teren pe care acesta era interesat să-l dețină (începând cu momentul 14 iunie 2005, astfel cum am dezvoltat anterior), a fost o persoană necunoscută vânzătorului și care nu s-a prezentat însoțit de nicio altă persoană decât de inculpatul C.G., cu excepția datei de 27 aprilie 2006, când, alături de cei doi s-a aflat în fața notarului și martora C.F. (avocat).

Referitor la prezența sa în fața notarului la data menționată anterior, martora audiată fiind în cursul urmăririi penale a declarat că a fost contactată de inculpatul C.G. care i-a solicitat prezența la un notariat, rugând-o să dea o declarație notarială (în numele SC N.R. România SRL) de renunțare la exercitarea căii de atac. Martora a arătat că s-a prezentat la notariatul N., a semnat declarația sa, după care inculpatul C.G. i-a înmânat toate cele trei declarații (ale martorei, falsului I.M. și inculpatului C.), solicitându-i să le depună la instanță (civilă). Citată de instanță în vederea audierii la numeroase termene, inclusiv cu mandat de aducere, martora nu s-a prezentat.

Așa cum am arătat anterior, la data 13 octombrie 2005, reprezentantul legal al SC N.R. România SRL, numitul L.Z. a promovat acțiune de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data 04 iulie 2005 și de nulitatea Deciziei nr. 318 din 2005, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. 4893/2005 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În aceste condiții, văzându-se amenințat în păstrarea calității sale de titular al dreptului de proprietate cât privește terenul în cauză, inculpatul C.G. continuă seria manoperelor frauduloase având drept scop păgubirea SC N.R. România SRL prin scoaterea din patrimoniul acesteia a terenului.

Astfel, în data de 11 noiembrie 2005, la același notariat N. și în fața aceluiași notar public C.R.O. s-a prezentat o persoană cu numele de R.V., prezentând un pașaport emis pe acest nume de autoritățile Republicii Moldova și care, utilizând decizia asociatului al SC N.R. România SRL nr. 27 din 10 noiembrie 2005, decizie prin care R.V. ar fi fost împuternicit să reprezinte societatea în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 4893/2005 în vederea stingerii litigiului dintre această societate și inculpatul C.G., a întocmit o declarație notarială autentificată prin încheierea nr. 5967 prin care SC N.R. România SRL este de acord cu stingerea litigiului cu C.G.

Cât privește autenticitatea Deciziei cu nr. 27 din 10 noiembrie 2005 din conținutul rapoartelor de constatare tehnico-științifică din 10 martie 2008 și din 27 mai 2008 rezultă că acest înscris a fost falsificat, atât prin alterarea semnăturilor de la rubrica "administrator", care nu au reprodus semnăturile lui L.Z., cât și prin aplicarea unei ștampile false, impresiunea de ștampilă de la rubrica "administrator" nefiind aplicată cu ștampila SC N.R. România SRL.

Mai mult și extrem de important în stabilirea și reținerea unei acțiuni concertate, singulare, emanând de la aceeași persoană (ori grup organizat și când facem referire la grup avem în vedere sensul gramatical al termenului și nu cel juridic) și având unic scop, acel al scoaterii din patrimoniul SC N.R. România SRL al terenului în suprafață de 36.000 mp din Str. T. Sector 2 București, l-a constituit faptul că impresiunile de ștampile aplicate pe decizia asociatului unic al SC N.R. România SRL nr. 318 din 30 iunie 2005 (utilizată de falsul I.M.) și pe decizia asociatului unic al SC N.R. România SRL nr. 27 din 10 noiembrie 2005 (utilizată de falsul R.V.), au fost aplicate cu aceeași ștampilă falsă.

Cu privire la numitul R.V., din cuprinsul materialului probator existent la dosar, Tribunalul a reținut următoarele:

- în urma verificărilor în bazele de date privind intrările și ieșirile din România ale cetățenilor străini, a rezultat că R.V. nu se afla în România nici la data întocmirii deciziei falsificate (10 noiembrie 2005), nici la data declarației făcute în fața notarului public (11 noiembrie 2005) și nici la data delegării avocatului C.F. pentru retragerea acțiunii în justiție (01 februarie 2006), cu privire la această din urmă împrejurare urmând a dezvolta mai jos;

- pașaportul numitului R.V. a fost declarat pierdut de către chiar titularul acestuia în fața autorităților din Republica Moldova în data de 23 martie 2004;

- audiat fiind în fața autorităților Republicii Italia, care au dat curs cererii Parchetului de pe lângă Tribunalul București de efectuare a comisiei rogatorii (martorul aflându-se în interes de serviciu în Italia), R.V. a declarat că nu a participat la nicio tranzacție imobiliară în România, nu a fost împuternicit de nicio societate în sensul renunțării la vreun litigiu, nu s-a prezentat în fața niciunui notar pentru a face o declarație notarială, nu a împuternicit vreun avocat în România pentru retragerea unei acțiuni în justiție. Fiindu-i prezentate fotografii ale numiților C.R.O., C.F., C.M. și inculpatului C.G., martorul a declarat că nu cunoaște niciuna dintre persoanele arătate;

- susținerile martorului au fost confirmate de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 276835 din data de 24 aprilie 2009 care au stabilit faptul că semnăturile care au apărut pe împuternicirea acordată avocatului C.F., pe declarația notarială autentificată cu nr. 5967 din 11 noiembrie 2005 la B.N.P N., prin care în numele lui R.V. se renunță de către SC N.R. România SRL la litigiu, pe cererea adresată B.N.P N. redactată pe numele R.V., pe cererea de preschimbare a termenului de judecată, nu au fost executate de R.V.;

- potrivit relațiilor date de Oficiul Național al Registrului Comerțului (căruia i-au fost solicitate toate documentele aflate în evidențe privind SC N.R. România SRL), la persoane împuternicite nu figurează nici I.M. (așa cum am mai arătat), dar nici R.V., iar între deciziile asociatului unic nu s-au regăsit niciuna dintre deciziile prin care aceștia să fi fost împuterniciți;

Din analiza coroborată a sus-menționatelor mijloace de probă s-a desprins concluzia că persoana care s-a prezentat în fața notarului public la data de 11 noiembrie 2005 și care a întocmit o declarație notarială prin care SC N.R. România SRL a fost de acord cu stingerea litigiului cu C.G., care la data de 01 februarie 2006 a delegat-o pe martora C.F. pentru retragerea acțiunii în justiție de către SC N.R. România SRL, nu a fost una și aceeași persoană cu adevăratul R.V., care, așa cum s-a arătat, și-a pierdut pașaportul în anul 2004, fiind declarat pierdut de către acesta în fața autorităților emitente la 23 martie 2004.

Folosirea unor persoane care s-au prezentat sub false identități, astfel cum s-a dezvoltat anterior, utilizându-se acte de identitatea a unor persoane care nu s-au aflat în România și care nici nu s-au aflat în țară la întocmirea majorității actelor de interes în cauză, (13 iulie 2005 - data încheierii de completare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3245 din 4 iulie 2005 dintre SC N.R. România SRL, prin I.M. și inculpatul C.G., 27 aprilie 2006 - dată la care falsul I.M. dă declarația de renunțare la exercitarea căii de atac în fața aceluiași notar, 11 noiembrie 2005 - dată la care falsul R.V. se prezintă în fața aceluiași notar și se întocmește declarația notarială prin care SC N.R. România SRL este de acord cu stingerea litigiului cu C.G., 01 februarie 2006 - dată la care persoana sub falsă identitate R.V. a delegat-o pe C.F. pentru retragerea acțiunii în justiție de către SC N.R. România SRL), faptul că aceeași ștampilă falsă a fost aplicată pe Decizia nr. 318 din 30 iunie 2005 (prin care SC N.R. România SRL împuternicește pe I.M. să vândă terenul în cauză), pe Decizia nr. 27 din 10 noiembrie 2005 (prin care R.V. este împuternicit de societate să o reprezinte în vederea stingerii litigiului cu C.G.), pe împuternicirea acordată martorei (avocat) C.F. de către R.V., pe tranzacția prin care C.F. a renunțat în numele societății la litigiul cu C.G., au condus la concluzia certă, în sensul că "în spatele tuturor acestor demersuri frauduloase având drept scop transferul dreptului de proprietate din patrimoniul SC N.R. România SRL în patrimoniul dobânditorului din data de 04 iulie 2005 - inculpatul C.G., s-a aflat una și aceeași persoană.

Ori, cine ar fi avut interes ca acest transfer, prin manoperele anterior menționate, să se producă, în condițiile în care SC N.R. România SRL nu a avut (la acel moment) niciun moment intenția de a înstrăina terenul (și oricum dacă ar fi dorit acest lucru, evident ar fi făcut-o în schimbul unui preț pe care l-ar fi stabilit de comun acord cu potențialul cumpărător), decât "dobânditorul" acestuia conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3245 din 4 iulie 2005, și anume inculpatul C.G.

Că aceasta este realitatea a rezultat și din rezultatele percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului C.G. la data de 04 iunie 2008, loc în care a fost descoperit pașaportul numitului R.V. în original (inculpatul recunoscând faptul că are acest pașaport în posesie de la sfârșitul anului 2005), dar și un fragment al ultimei pagini a contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin reprezentant I.M., nesemnat nici de cumpărător, nici de vânzător, precum și un titlu de proprietate color, din 1991, purtând antetul "România, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor" neavând completată nicio rubrică (în alb).

Mai mult, inculpatul C.G. a fost cel care s-a "îngrijit" ca în cauza civilă cu nr. 4893/2005 (acțiunea formulată de L.Z. de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din data de 04 iulie 2005 și de nulitate a Deciziei nr. 318/2005) falsul I.M. să fi beneficiat de asistență juridică de specialitate.

Astfel, la data de 22 februarie 2006, s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. 265082 între avocat P.G. și T.M., aceasta din urmă fiind concubina lui C.G., obiectul contractului fiind asistența juridică în Dosarul nr. 4893/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pentru clientul I.M.

Referitor la împrejurările încheierii contractului, martora T.E.M. a declarat: "mă aflam împreună cu concubinul meu C.G., iar acesta mi-a cerut buletinul de identitate pentru a angaja un avocat. Am semnat acel contract de asistență juridică. Nu am cunoscut nicio persoană pe nume I.M. Tot ce știam a fost faptul că nu am nicio calitate în proces, că angajez avocatul pentru o altă persoană".

Martorul G.F. (avocat), referindu-se la condițiile încheierii contractului de asistență arătat, a declarat că, aflându-se în așteptarea colegii sale P.G. a fost contactat de inculpatul C.G. pe care l-a cunoscut ("un cunoscut de-al meu C.G. zis G.B.") care i-a solicitat să-l ajute în sensul de a face un angajament pentru un prieten de-al său I.M., pe care să-l reprezinte într-un proces civil. În timp ce discutau, la masa celor doi a apărut și o altă persoană "o doamnă brunetă care a vorbit cu G.B. și a stat și ea jos" (martora T.M. n.i.), care a pretins că e concubina "celui trecut în contract" (I.M. n.i.). Pentru că nu avea actele necesare încheierii contractului, martorul a rugat-o pe colega sa, avocat P.G. să facă aceste acte și, deși inițial aceasta nu a vrut (deoarece nu cunoștea dosarul) la insistențele inculpatului care a spus că era un proces simplu deoarece părțile s-au înțeles, a acceptat.

Martora P.G. a declarat: "nu am fost de acord inițial întrucât nu cunoșteam dosarul, mi s-a spus încă o dată că părțile s-au înțeles. Acesta (I.M. n.i.) nu era prezent, era în schimb concubina acestuia o anume T.M. Contractul de asistență încheiat a fost semnat pentru I. de către concubina prezentă. În instanță cetățeanul reprezentat de mine nu a fost, în schimb am văzut că parte în proces era domnul care fusese la întâlnirea cu maestrul meu de la restaurant și tot atunci am luat la cunoștință când s-a făcut apelul că acel bărbat este C.G.".

Martora l-a recunoscut de pe planșe foto pe inculpatul C.G. ca fiind "persoana care era în compania maestrului meu la restaurantul "Z." și apoi l-am văzut în instanță" (proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere).

La data de 01 februarie 2006 o persoană ce s-a legitimat cu un pașaport ca fiind R.V. (de reținut că adevăratul R.V. nu se afla în țară la acea dată, iar pașaportul în original al acestuia se afla la inculpatul C.G. astfel cum am arătat) a împuternicit-o pe martora C.F. (avocat) să se prezinte în fața instanței pentru a semna o tranzacție prin care SC N.R. România SRL a renunțat la judecată.

Martora s-a prezentat la secția a IV-a civilă, unde s-a încheiat o tranzacție, pârâți în acea cauză fiind soții C. Referitor la condițiile încheierii acesteia, martora a declarat "documentul numit tranzacție nu-mi aduc aminte să-l fi redactat, cu atât mai mult cu cât nu am avut niciodată datele pârâților C.G. și M. Este posibil ca acest document să fi fost redactat de pârâți, iar eu să-l fi semnat în fața instanței. La încheierea acestei tranzacții nu s-a mai prezentat nimeni din partea societății, iar eu nu am fost în posesia ștampilei niciodată. Cauza civilă a fost declinată în favoarea unei instanțe comerciale, în speță Secția a VI-a Comercială, care în ședința din 23 aprilie 2006 a luat act de renunțarea la judecată".

La câteva zile de la acest moment - 25 aprilie 2006 - inculpatul C.G. a apelat la martora C.F., solicitându-i acesteia să se prezinte la notariat pentru a da o declarație de renunțare la exercitarea căii de atac, lucru care s-a și întâmplat, astfel că la 27 aprilie 2006 inculpatul C.G. împreună cu avocatul C.F. și cu o persoană folosind datele lui I.M. (care așa cum am arătat nu mai era în țară) s-au prezentat la notariatul N. și în fața notarului public C.R.O. au fost încheiate următoarele acte: declarația martorei C.F. de renunțare, în numele SC N.R. România SRL la exercitarea căii de atac în cauza civilă - autentificată prin încheierea nr. 2341; declarația în numele lui I.M. prin care și acesta renunță la exercitarea căii de atac, autentificată prin încheierea nr. 2342; declarația soților C. în același sens autentificată prin încheierea nr. 2343.

În timpul desfășurării procesului civil administratorul SC N.R. România SRL - L.Z. - a decedat (în data de 09 decembrie 2005) continuatorul activității de administrare, martorul Z.Y.M. fiind cel care a promovat recurs împotriva sentinței prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a societății (Curtea de Apel București - Dosar nr. 1034/3/2006), precum și plângeri penale împotriva lui I.M., R.V. și notarului public C.R.O.

Determinat de conduita noului administrator al societății păgubite și în continuarea demersurilor sale frauduloase, inculpatul C.G. a împuternicit un alt avocat, I.A., să îl reprezinte atât pe el, cât și pe soția sa C.M., dar și pe I.M. (din nou) în același dosar, toți trei fiind trecuți pe aceeași delegație semnată în fals în dreptul lui I.M., obiectul fiind asistența juridică în dosarul Curții de Apel București, Dosar nr. 1034/3/2006.

Fiind audiat, martorul I.A. a declarat că, dintre cele trei persoane care au apărut menționate în împuternicirea avocațială (în baza contractului de asistență juridică nr. 120 din 19 octombrie 2006), nu s-a întâlnit decât cu inculpatul C.G., acesta fiind cel care a luat împuternicirea și adus-o având trei semnături, despre care a susținut că sunt ale persoanelor menționate în act, celelalte persoane (C.M., I.M.) nefiind prezente nici la termen, în sala de judecată. Martorul a mai declarat că nici inculpatul C.G., și nici o altă persoană nu s-a prezentat pentru a semna contractul de asistență.

Implicarea inculpatul B.I. în acțiunile frauduloase ce au avut drept scop transferul forțat al dreptului de proprietate asupra terenului aparținând SC N.R. România SRL inițial, în patrimoniul inculpatului C.G. și ulterior în cel al inculpatului B.I., a rezultat nu doar din participarea acestuia la perfectarea actelor încheiate în data de 14 iunie 2005, dată la care, prin intermediul concubinei sale - inculpata T.I. și cu concursul prietenului său - inculpatul C.G., acesta încearcă să dobândească ilicit proprietatea (falsul contract de vânzare-cumpărare urma să stea la baza dobândirii ilicite a dreptului de proprietate asupra terenului de către inculpatul B.I., în timp ce contractul de împrumut, care masca falsul contract de vânzare-cumpărare, avea să garanteze dobândirea ilicită a unei sume de bani de către inculpatul S.C.), dar și din declarațiile martorului A.R. cu care inculpatul s-a întâlnit în vara aceluiași an 2005 (evenimente dezvoltate în cuprinsul prezentei hotărâri), din conținutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză.

Astfel, în cadrul discuțiilor (la începutul lunii iulie 2005) i s-a transmis martorului A.R., faptul că inculpatul B.I. i-a solicitat să facă în așa fel încât "să dispară L.Z. ăsta, ca ei să-și facă treaba sau dacă nu, L.Z. să-i dea o procură"; "M.M. : Ăsta, L. ăsta, cu ăsta e cel mai ușor, să-i facă lu' ăsta, lui J., sau lu' nevastă-sa, să-i facă procură. La oricine, nu contează! Și atunci s-a terminat șmecheria!"

Martorul A.R. a mai declarat că în cadrul discuțiilor referitoare la această procură, i s-a propus de către inculpatul B.I. și apropiații săi M.M. zis "M.C." și N.C. zis "N.G." să-i pună în legătură cu un cetățean străin pe numele căruia ei au întocmit o procură falsă, cu care să fie împuternicit de formă că ar fi avut terenul în proprietate ca să-l vândă, după care acesta să plece definitiv din țară și să nu mai poată fi găsit.

Din conținutul convorbirilor telefonice dintre A.R. și M.M. a rezultat că inculpatul B.I. a fost liderul grupului din care au făcut parte M.A. și M.M., precum și faptul că acesta a fost cel care a coordonat demersurile ilicite pentru dobândirea terenului din str. T.

În convorbirea telefonică purtată la data de 13 martie 2008 de inculpatul B.I. cu B.M., inculpatul a arătat că a fost în procese privind terenul în cauză, începând cu doi ani și jumătate anterior momentului convorbirii (13 martie 2008), deci din ultima parte a anului 2005, aspect ce a corespuns cu perioada declanșării procesului civil, dată la care așa cum s-a arătat, inculpatul B.I. nu a apărut în niciunul din actele încheiate (acesta avea să cumpere terenul de la inculpatul C.G. abia în data de 05 ianuarie 2007), împrejurare de natură să infirme susținerile neconforme realității făcute de inculpatul B.I. că nu ar fi avut nicio legătură cu terenul până în momentul cumpărării acestuia de la inculpatul C.G.

În declarația sa, Z.Y.M. a arătat că, în timpul judecării litigiilor pe care le promovase în legătură cu terenul s-a întâlnit atât cu inculpatul C.G., cât și cu inculpatul B.I.

Faptul că inculpatul C.G. a întreprins demersurile frauduloase arătate, coordonat fiind de inculpatul B.I. și pentru a garanta o datorie pe care o avea față de el, inculpatul B.I., a rezultat și din conținutul convorbirilor telefonice purtate atât de inculpații B.I. și C.G. între ei, dar și de aceștia cu terțe persoane, astfel: discuția din data de 11 ianuarie 2008 ora 15:53:01, când, de la postul telefonic cu nr. x, B.I. a contactat pe C.G., la postul telefonic cu nr. xx.

La data de 29 noiembrie 2006 Z.Y.M., în calitate de administrator al SC N.R. România SRL - deși promovase recurs împotriva sentinței civile prin care se lua act de renunțarea la judecată a societății, formulase plângeri penale împotriva lui I.M., R.V. și notarului public, prin aceste demersuri manifestându-se ca un proprietar păgubit - o împuternicește pe avocata D.M. să renunțe la judecarea recursului, prin încheierea din data de 30 noiembrie 2006 în Dosarul nr. 1034/3/2006, Curtea de Apel București luând act de poziția petentei recurente, condiții în care la data de 05 ianuarie 2007 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1 din 05 ianuarie 2007 la notarul public C.L., contract prin care inculpatul C.G. și soția sa au transferat dreptul de proprietate asupra terenului inculpatului B.I., în acest mod realizându-se scopul urmărit de cei doi inculpați încă din luna iunie a anului 2005, și anume ca B.I. să devină proprietarul (ilicit) al acestui teren, prin Încheierea nr. 566 din 11 ianuarie 2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a sectorului 2 București procedându-se la înscrierea dreptului de proprietate asupra insulei în cartea funciară.

Referitor la împrejurările în care s-a renunțat la judecarea recursului de către Z.Y.M., au fost avute în vedere declarațiile făcute de B.M. în calitate de reprezentant al SC N.R. România SRL, precum și mai multe afirmații făcute de B.I. în cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate în cauză, din care au rezultat că acesta a făcut presiuni asupra lui Z.Y.M. pentru a-l determina să renunțe la litigii, împrejurări în care acesta din urmă a ajuns la o soluție de compromis, și anume cumpărarea terenului (ulterior) de la B.I., astfel că pe fondul acestor presiuni SC A.D. SRL (societate la care era asociat Z.Y.M. - fost reprezentant al SC N.R. România SRL) a încheiat cu inculpatul B.I. un antecontract de vânzare-cumpărare a terenului în cauză și ulterior un contract de vânzare-cumpărare, inculpatul B.I. având calitatea de vânzător, prețul specificat fiind echivalentul în lei a 4 milioane de euro.

Deși, dobândise în condițiile arătate proprietate asupra terenului, inculpatul B.I., urmărind stingerea tuturor cauzelor penale vizând insula, aflate în lucru, și pentru a determina societatea păgubită să precizeze în cadrul dosarului penal că nu a suferit niciun prejudiciu și că nu s-a constituit parte civilă în cauză, a continuat seria amenințărilor, de această dată fiind vizat B.M., noul administrator al SC N.R. România SRL.

Astfel, în declarațiile sale date în cursul urmăririi penale, B.M. a arătat că a fost sunat de un individ care s-a prezentat ca fiind "J." și care l-a amenințat pentru a-l determina să renunțe la litigiul promovat în legătură cu terenul. B.M. mai declară că o persoană de etnie israeliană "A.B." i-a spus că, în fața casei unde locuiește, "s-au strâns într-o noapte 40 de țigani înarmați cu fiare, pistoale și bețe, deoarece au crezut că din cauza lui s-a deschis un proces privitor la insulă și l-a lăsat să înțeleagă că nu e bine să se pună cu oamenii aceștia".

În data de 17 martie 2008, B.M. s-a întâlnit cu inculpații B.I. și C.G., însoțiți de M.A. și A.C.C., ocazie cu care tema discuției a fost ca acesta să retragă litigiul promovat. Demn de reținut (cât privește condițiile în care Z.Y.M. a acceptat retragerea recursului) că, atunci când inculpatul B.I. a considerat necesară prezența lui Z., a spus unuia dintre însoțitorii lui să-l cheme, iar acesta a sosit foarte repede, în aproximativ 10 minute. Discuțiile purtate cu ocazia acelei întâlniri au fost înregistrate în mediul ambiental în baza ordonanței cu titlu provizoriu din 17 martie 2008, confirmată de Tribunalul București la data de 20 martie 2008.

Din declarațiile lui B.M. a mai rezultat că, a doua zi după întâlnire, în data de 18 martie 2008, la solicitarea lui Z.Y.M., el s-a întâlnit cu acesta, ocazie cu care a declarat că, inițial a încercat să-l convingă de faptul că terenul i-ar fi aparținut lui "J.", iar ulterior "i-am spus că nu e logic, pentru că dl. L.Z. a venit cu un plan făcut cu un arhitect și au primit bătaie amândoi. Nu mi-a răspuns și a început să plângă. Mi-a menționat de câteva ori că vrea să rămână în viață, fără să-mi spună cine anume îi pune viața în pericol, doar banda de țigani" - a fost evident că se referea la persoanele de la întâlnirea din ziua precedentă. Tot în cadrul acestei discuții, B.M. a declarat că Z.Y.M. i-a spus că s-a întâlnit în Ierusalim cu d-na N. (fiica lui L.Z.) și i-a propus o afacere care să-l scape de «presiunea grupului de țigani», anume să cumpere de la aceștia terenul printr-o firmă A., cu suma de 9.000.000 euro, ulterior să vândă, întrucât a crezut că poate găsi client pentru o sumă mai mare, iar din diferența de preț rezultată a dat 50% firmei NAR. (declarații parte vătămată B.M.).

Această intenție a inculpatului B.I. de a vinde fraudulos insula unei societăți aparținând lui Z.Y.M., avea să fie în cele din urmă finalizată. În felul acesta inculpatul B.I. a urmărit să obțină un profit foarte mare și totodată să scape de insulă și de litigiile legate de aceasta.

Totodată, întrucât inculpatul S.C. nu obținuse profitul urmărit prin înțelegerea frauduloasă făcută la 14 iunie 2005 și a promovat o acțiune în justiție pentru desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC R.F. SRL în 1998 și a tuturor contractelor subsecvente, înscriind litigiul la cartea funciară, lucru ce l-a împiedicat pe inculpatul B.I. să găsească potențiali cumpărători, acesta a început să exercite presiuni (amenințări) asupra lui S.C. și asupra avocaților acestuia, a trimis-o pe inculpata T.I. să formuleze plângere penală (la data de 02 august 2007) împotriva acestuia, aspecte ce au rezultat din declarațiile inculpatului S.C., ale martorilor B.C. și Z.V. (anterior prezentate).

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă constând în aceea că împreună cu inculpatul B.I., deși cunoșteau situația reală a terenului și modul ilicit în care inculpatul C.G. dobândise proprietatea acestuia, au indus în eroare autoritățile cu ocazia încheierii la data de 05 ianuarie 2007 a contractului de vânzare-cumpărare, prin care inculpatul B.I. a dobândit proprietatea termenului din str. T. sector 2, București, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii nici în privința laturii obiective (inducerea în eroare) și nici în privința laturii subiective.

A reținut prima instanță că faptele care au atras deposedarea părții vătămate în mod fraudulos, de terenul în cauză au culminat cu data de 04 iulie 2005, dată la care terenul a trecut ilegal în patrimoniul inculpatului C.G., iar la perfectarea convenției din 05 ianuarie 2007 infracțiunea de înșelăciune era deja consemnată, întrucât ambele părți - vânzător și cumpărător - erau în cunoștință de cauză, cu privire la situația reală a terenului. Pentru aceleași considerente, s-a dispus achitarea inculpatului B.I.

Cât privește fapta inculpatului C.G. "de a agresa împreună cu inculpatul B.I. în luna iulie 2005, în timp ce se afla pe terenul din str. T. pe L.Z. și arhitectul L.I. și de a-i amenința cu moartea dacă revin la teren sau dacă vor sesiza cele întâmplate organelor de poliție", prima instanță a dispus achitarea.

A reținut prima instanță că L.Z., proprietarul terenului la acea dată nu a dorit să formuleze plângere împotriva inculpaților, iar prin faptul că a promovat acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 04 iulie 2005 semnifică că persoana ce a făcut obiectul șantajului nu a luat niciun moment potențialul pericol al faptei inculpaților, acțiunea de amenințarea nefiind de natură să provoace un sentiment de îngrijorare.

Cât privește fapta reținută în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului B.I., constând în aceea că, în luna iulie a anului 2005, împreună cu inculpatul C.G. i-ar fi agresat pe L.Z. și L.I., prima instanță a dispus achitarea, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada prezenței la data și locul respectiv și a inculpatului B.I., ci doar a inculpatului C.G.

În drept, faptele săvârșite de inculpați au primit încadrări juridice, după cum a urmat:

Fapta inculpatului C.G., constând în aceea că prin mijloace frauduloase - constând în utilizarea de acte false, a unor persoane cu identitate falsă, prin utilizarea ilicită a actelor unor persoane reale (I.M. și R.V.) a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din str. T. sector 2 București, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 04 iulie 2005 a fost încadrată în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a folosi, prin intermediul unei persoane ce s-a prezentat sub o falsă identitate respectiv I.M., Decizia nr. 318 cu conținut neconform realității, împrejurare de care inculpatul avea cunoștință, în fața notarului public C.R.O., în vederea producerii unei consecințe juridice (încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 04 iulie 2005) a fost încadrată în infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

Fapta săvârșită de inculpatul B.I. de a determina pe inculpatul C.G. ca prin mijloace frauduloase, respectiv utilizarea ilicită a actelor falsificate ale unor persoane reale, să dobândească proprietatea terenului din str. T. sector 2 București, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 04 iulie 2005, pentru ca, apoi, în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 05 ianuarie 2007 să realizeze transferul drepturilor de proprietate în patrimoniul său, plan elaborat și finalizat de cei doi inculpați, a fost încadrată în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a declara în fața notarului public la data de 09 ianuarie 2008 cu ocazia încheierii cu SC A.D. SRL a unui antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul din str. T. sector 2 București, că a dobândit imobilul în mod legal și de bună-credință a fost încadrată în infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.

În fine, fapta aceluiași inculpat de a-l constrânge pe reprezentantul SC N.R. România SRL B.M., prin amenințări, atât directe, cât și prin intermediul altor persoane (Z.Y.M. și B.A.) să renunțe la litigiile promovate în justiție, privind dreptul de proprietate asupra terenului din str. T. sector 2 București a fost încadrată în dispozițiile art. 194 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului S.C. de a încheia la data de 14 iunie 2005 cu inculpata T.I. un înscris sub semnătură privată, prin care arătau neconform realității că termenul din str. T. sector 2 București a fost cumpărat de inculpata T.I. de la inculpatul S.C. la data de 04 ianuarie 1998, dată la care inculpatul S.C. ar fi primit suma de 330.000 dolari SUA din cei 540.000 dolari SUA, reprezentând prețul terenului, a fost încadrată în dispozițiile art. 290 C. pen.

Fapta aceleiași inculpate, constând în aceea că la data de 14 iunie 2005 a încheiat cu inculpatul S.C. o chitanță de mână prin care arăta că terenul din str. T. sector 2 București a fost cumpărat de inculpata T.I. de la inculpatul S., antedatând acest document cu data de 04 ianuarie 1998, a fost încadrată în dispozițiile art. 290 C. pen., iar fapta inculpatei de a încheia la data de 14 ianuarie 2005 un contract de vânzare-cumpărare cu inculpatul S.C., ocazie cu care au declarat în fața notarului public faptul că, la data de 04 ianuarie 1998 au încheiat o chitanță de mână, prin care inculpatul S.C. vinde terenul din str. T. inculpatei T. pentru suma de 540.000 dolari SUA, din care 330.000 dolari SUA au fost plătiți la data încheierii chitanței, a fost încadrată în dispozițiile art. 292 C. pen.

În fine, fapta inculpatului B.G. de a semna în calitate de martor chitanța sub semnătură privată antedatată, încheiată între inculpatul S.C. și inculpata T.I. a fost încadrată în dispozițiile art. 290 C. pen., iar fapta aceluiași inculpat de a face afirmații mincinoase în fața organelor de cercetare penală privind încheierea chitanței sub semnătură privată antedatată, încheiată între inculpatul S.C. și inculpata T.I. a fost încadrată în dispozițiile art. 260 C. pen.

Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a făcut în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și în condiții privative de libertate pentru inculpații C.G., B.I. și B.G. și chiar fără executare pentru inculpații T.I. și S.C., în privința cărora s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor.

În soluționarea laturii civile s-a dispus anularea Deciziei nr. 318 din 30 iunie 2005 și, pe cale de consecință, desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3245 din 04 iulie 2005 la notariatul N., precum și a încheierii de completare a acestuia cu nr. 13309 din 13 iulie 2005.

S-a mai dispus desființarea totală a înscrisurilor sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare-cumpărare" încheiat la 14 iunie 2005, precum și a antecontractului de vânzare-cumpărare intervenit la data de 14 iunie 2005 și autentificat.

Totodată s-a constatat că nu s-a putut dispune restabilirea situației anterioare, motivat de faptul că nu s-a produs la examinarea convențiilor subsecvente actului inițial, dobândirii ulterioare, al unui imobil, nu au avut calitatea de parte în cauză.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații C.G., B.I., T.I., B.G. și S.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

- 1. greșita achitare a inculpatului C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (5) C. pen., rap. la art. 146 C. pen.;

- 2. greșita soluționare a cauzei sub următoarele aspecte: omisiunea instanței de a dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1 din data de 05 ianuarie 2007 de BNP I.C., omisiunea de a se dispune confiscarea specială a sumelor de bani obținute de inculpați în urma activității infracționale, respectiv a vânzării terenului în cauză, greșita constatare că nu se poate dispune restabilirea situației anterioare în baza art. 348 C. proc. pen. combinat cu art. 170 C. proc. pen. și în fine, omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra măsurii sechestrului asigurător asupra contractului deschis pe numele inculpatului B.I. la BNR;

- 3. greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, în sensul că acesta sunt prea blânde în raport cu faptele comise.

Inculpații B.I., T.I. și B.G. au criticat sentința pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

- greșita condamnare a sa pentru infracțiunile prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5), art. 292 C. pen. și 194 C. pen.;

- greșita soluționare a cauzei fără introducerea moștenitorilor părților vătămate decedate, respectiv L.Z. și L.I.;

- greșita respingere a excepțiilor invocate în temeiul art. 300 C. proc. pen. cu privire la regularitatea actului de sesizare prin încheierea din 15 februarie 2010.

Inculpatul S.C. a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că a fost în mod greșit condamnat, întrucât nu a făcut altceva decât să acționeze în mod legal.

Dat fiind faptul că faptele reținute în sarcina sa nu au întrunit elementele constitutive ale unei infracțiuni, inculpatul a solicitat achitarea.

Pe cale de consecință, inculpatul a solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 600 din 20 ianuarie 1998 încheiat între inculpat și R.A., acesta fiind lovit de nulitate absolută.

A susținut inculpatul că în contractul nr. 600 din 20 ianuarie 1998 nu se prevede că plata s-a făcut în fața notarului prin care acesta să constate personal acest fapt, ceea ce a afectat caracterul de act autentic al acestuia.

În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen. și a unei amenzi administrative.

Examinându-se sentința apelată în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371, 372 și 378 C. proc. pen. s-a constatat că apelurile au fost fondate, pentru cele ce au urmat:

Inculpații C.G. și B.I. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj constând în aceea că în luna iulie 2005, în timp ce se aflau pe terenul din str. T. au agresat și amenințat cu moartea pe L.Z. și arhitectul L.I. în caz că cei doi vor reveni pe teren sau dacă vor sesiza cele întâmplate organelor de poliție.

A fost evident că dacă se pretinde că s-a comis o infracțiune de șantaj trebuie să fie și o parte vătămată în cauză, și, bineînțeles să fie conceptată ca atare.

În cauza de față s-a constatat că pentru infracțiunea de șantaj nu a fost precizată nicio parte vătămată, nici la urmărirea penală și nici la instanța de fond.

S-a impus a se preciza că atât urmărirea penală, cât și instanța fondului s-au mulțumit să concepteze pe numitul L.I., ca martor, deși este evident că el era parte vătămată, întrucât agresiunea și amenințarea au fost îndreptate împotriva lui.

Era importantă conceptarea părților vătămate, deoarece înainte de orice, trebuie fixat cu rigoare cadrul procesual, adică dată fiecărei părți calitatea pe care o are și apoi să se purceadă la administrarea de probe.

Potrivit art. 76 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămate prin infracțiune, precum și persoana civilmente responsabilă, iar potrivit alineatului al doilea al aceluiași articol înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, să se poată constitui parte civilă. De asemenea, i s-a atras atenția că declarația de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în fața primei instanțe de judecată, până la citirea actului de sesizare.

S-a constatat că legiuitorul a instituit o obligație atât pentru organul de urmărire penală, cât și pentru instanța de judecată și nu o facultate, iar încălcarea acestei dispoziții, respectiv a îndatoririi de către organul judiciar poate conduce la casarea hotărârii (T.S. - Decizia penală nr. 26/1992 în C.D. - 1982, p. 292).

În cauza de față organul de urmărire penală nu a chemat spre audiere persoanele vătămate L.Z. și L.I., iar persoana vătămată L.I. a fost audiată ca martor și nicidecum ca parte vătămată, față de care să se aducă la îndeplinire dispozițiile art. 76 C. proc. pen.

Dacă la urmărirea penală nu s-au respectat dispozițiile art. 76 C. proc. pen., prima instanță era datoare să aducă la îndeplinire dispozițiile legale ale textului vizat mai sus.

Consecința nerespectării dispozițiilor art. 76 C. pen. a fost deosebit de importantă pentru activitatea de judecată, deoarece la prima instanță se fixează cadrul procesului, mai exact se stabilește care sunt părțile și calitățile pe care le au în proces.

Nefixarea cadrului procesual a fost mai mult decât dăunător activității de judecată.

Revenind la speță, s-a observat că infracțiunea de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. nu are părți vătămate, că una din persoane în loc să i se ia declarație de parte vătămată a fost citată în calitate de martor și audiată în această calitate.

În al doilea rând, deloc de neglijat, s-au constituit părți civile și moștenitorii persoanei vătămate, dacă aceasta a decedat după constituirea ca parte civilă în locul acesteia, dacă persoana vătămată a decedat înainte de a exercita acțiunea civilă, aceasta se poate exercita de moștenitori în nume propriu ca succesori ai persoanei vătămate. (Tratat de Drept procesual - Grigore Teodoru - f. 162. Editura Hamangiu).

S-a precizat că, poate deveni parte civilă și persoana care a suferit un prejudiciu moral, potrivit legii civile (art. 14 alin. (5) C. proc. pen.).

Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în tot cursul urmăririi penale, iar în fața instanței de fond până în momentul citirii actului de sesizare, (potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. proc. pen.). Pentru a înlesni exercitarea acestui drept, organul judiciar a avut obligația de a chema în fața sa persoana vătămată arătându-i că se poate constitui parte civilă și până în ce moment poate proceda în acest sens. (Grigore Teodoru - Tratat de Drept procesual - Editura Hamangiu - 2007 - pag. 162).

Dacă s-a respectat această prevedere a legii, iar persoana vătămată nu și-a manifestat voința de a se constitui parte civilă în termen legal, instanța de judecată a refuzat participarea părții civile în proces, (Tribunalul Suprem, secția penală - Decizia penală nr. 308/1986 - Curtea Supremă de Justiție, secția penală - Decizia penală nr. 1526/1991 - în lucrarea "Probleme de drept (...) 1990 - 2000).

Revenind la speță, s-a reținut că în actul de sesizare al instanței din 25 noiembrie 2009 nu apare consemnată nicio parte vătămată pentru infracțiunea de șantaj, prev. de art. 194 C. pen., ci L.I. apare menționat ca martor, iar prima instanță nu s-a preocupat de acest aspect, menționând citarea ca martor în continuare a numitului.

Abia la termenul din 14 aprilie 2010, s-a dispus citarea martorilor, constatându-se că L.I. a decedat.

Așa cum s-a arătat mai sus, prima instanță era datoare să stabilească în mod corect cadrul procesual, prin conceptarea tuturor părților: inculpat, parte vătămată, parte civilă, iar în caz de deces al părții vătămate să introducă în cauză moștenitorii, care și ei aveau dreptul să se constituie parte civilă prin solicitarea de daune morale sau nu.

Cum parte vătămată nu a fost conceptată ca atare, cauza a fost soluționată cu lipsă de procedură cu aceasta.

Problema nefixării cadrului procesual s-a constatat de a fi încălcată nu doar pentru infracțiunea de șantaj, ci, pentru motivele ce s-au arătat mai jos și în privința necitării în proces în calitate de părți civile a subdobânditorilor imobilelor ce au făcut obiectul infracțiunilor de înșelăciune.

La data de 16 aprilie 2008, SC A.D. SRL - a solicitat restituirea sumelor de 500.000 euro, sumă de bani pe care a plătit-o în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 09 ianuarie 2008, autentificat sub nr. 14 din 09 ianuarie 2008 și de 500.000 euro plătită în baza actului adițional la antecontract.

Această solicitare a fost o veritabilă constituire de parte civilă, însă SC A.D. SRL nu a fost conceptată ca parte civilă, deși infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. săvârșită de inculpatul B.I. a fost dedusă judecății și s-a pronunțat chiar condamnarea acestuia.

Ori, din moment ce s-a reținut că a fost falsă împrejurarea că inculpatul a dobândit în mod legal și de bună-credință imobilul pe care l-a înstrăinat către SC A.D. SRL, înstrăinându-i acesteia de fapt, nimic, a fost evident că în soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a fost datoare să concepteze partea civilă constituită și să se pronunțe prin admiterea sau respingerea cererii.

Mai mult, inculpatul B.I. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., întrucât a determinat un alt inculpat să dobândească proprietatea terenului din str. T., sector 2 București, pentru ca apoi să transfere terenul în mod nereal în patrimoniul său, iar mai apoi să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare cu partea civilă SC A.D. SRL, astfel că se impunea a fi analizată constituirea de parte civilă a societății păgubite, bineînțeles fiind nevoie ca aceasta să fie mai întâi conceptată.

Instanța de fond a susținut în motivare că, deși va proceda la anularea contractului de vânzare-cumpărare din 04 iulie 2005, cu privire la terenul din str. T., București, sector 2, nu a procedat la examinarea convențiilor subsecvente actului inițial, deoarece, cum este cazul SC A.D. SRL - nu este parte în cauză.

Dar, nimic nu a împiedicat introducerea acestei părți civile (constituite deja, așa cum s-a arătat mai sus) în cauză și să soluționeze acțiunea civilă.

Nu s-a trecut peste principiul resolution iure dantis rezolvitur jus accipientis sau quod nullum est nullum producit efectum - (un act nul produce efecte nule), ci era suficient, doar citarea în cauză a părții civile, iar motivarea instanței de fond că dobânditorii ulteriori ai unui imobil nu au calitatea de parte în cauză nu este pertinentă.

Dimpotrivă, s-a procedat la examinarea convențiilor subsecvente actului inițial, era chiar obligatoriu ca acțiunea civilă să fie rezolvată în totalitatea ei și nu parțial.

Nu a existat în procesul penal acțiune civilă soluționată doar pe jumătate.

Tocmai de aceea s-a impus ca instanța de fond să citeze toate părțile inclusiv pe cei care au avut calitatea de subdobânditori, cumpărători de bună-credință.

Persoanele sus-menționate trebuiau să aibă calitate de parte în procesul penal pentru ca, instanța penală, care este obligată (din moment ce există constituire de parte civilă) să soluționeze și latura civilă, era datoare să analizeze fiecare contract și să stabilească cazurile de nulitate absolută sau relativă și să se pronunțe asupra cauzei în totalitate.

S-a impus citarea dobânditorilor în procesul penal tocmai pentru a nu se ajunge la situația ca actele lor de proprietate să fie desființate fără să aibă posibilitatea să formuleze apărări și să aibă calitatea de parte.

Aspectele menționate mai sus nu ar fi putut fi realizate în calea de atac a apelului, chiar dacă a fost devolutivă, întrucât părțile ar fi private de o cale de atac, iar acest principiu nu trebuie înfrânt.

Stabilirea cadrului procesul, respectiv a părților și calităților lor trebuia să fie riguroasă și nu întâmplătoare, ea reprezentând baza soluționării corecte a unei cauze.

Având în vedere cele ce preced, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchet și inculpați și s-a desființat sentința, urmând a se fi trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Cu ocazia rejudecării s-au avut în vedere toate celelalte motive de apel formulate de părți.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, deoarece în mod greșit a fost desființată sentința primei instanțe și trimisă cauza spre rejudecare.

A fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând decizia recurată, constată că recursul formulat este fondat.

Curtea de apel a apreciat că se impune rejudecarea cauzei, deoarece în primă instanță judecata a avut loc în lipsa unei părți ce nu a fost citată legal. Astfel, inculpații C.G. și B.I. au fost trimiși în judecată pentru că în iulie 2005, în timp ce se aflau pe strada T. au agresat și amenințat cu moartea pe L.Z. și pe L.I., dar nici la instanța de fond, nici la urmărirea penală nu a fost indicată care este partea vătămată, L.I. fiind citat ca martor, încălcându-se astfel dispozițiile art. 76 alin. (1) C. proc. pen.

A mai reținut, instanța de apel că, în caz de deces al părții vătămate, instanța de fond era datoare să introducă în cauză moștenitorii, care aveau și ei dreptul să se constituie părți civile și să solicite daune morale.

De aceea, a apreciat că a fost soluționată cauza cu lipsă de procedură, motiv pentru care se impune rejudecarea.

Înalta Curte, constată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că este incident în cauză un motiv de nulitate absolută.

Nu orice persoană vătămată în urma unei infracțiuni primește în mod automat calitatea de parte vătămată.

Conform art. 24 alin. (1) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale atrage calitatea de inculpat și de parte în proces, alături de partea vătămată, atunci când persoana vătămată înțelege să participe în această calitate în procesul penal.

Persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal se numește parte civilă.

Ca atare, participarea în această calitate în procesul penal nu este obligatorie, ci este consecința alegerii pe care o face persoana vătămată. Dacă aceasta nu se constituie parte vătămată în cauză, poate declara proces în calitate de martor.

L.I. a fost audiat în timpul urmăririi penale ca martor, motiv pentru care și prima instanță a dispus citarea lui în această calitate.

Conform adresei de la dosarul primei instanțe, L.I. a decedat la 4 decembrie 2009, anterior primului termen de judecată fixat la 21 decembrie 2009.

L.Z. a decedat la 9 decembrie 2005, anterior începerii urmăririi penale (5 martie 2008) și ca atare citarea sa în calitate de parte vătămată nici nu ar fi fost posibilă, pentru că acesta nu a putut să-și exprime opțiunea cu privire la o asemenea calitate.

În ceea ce privește moștenitorii persoanei vătămate, aceștia se pot constitui părți civile în cauză ca succesori ai persoanei vătămate, dar necitarea lor nu este un caz de nulitate absolută, deoarece nu este expres prevăzut în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. O asemenea omisiune reprezintă o nulitate relativă, dar o asemenea nulitate nu poate fi invocată decât de partea ale cărei interese au fost vătămate, conform disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen. Or, în cauză lipsa de procedură cu partea vătămată L.Z. și cu moștenitorii acesteia a fost invocată în apel de către inculpați, ceea ce nu poate conduce la constatarea nulității relative.

Instanța de apel a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare și în raport de faptul că prima instanță a dispus condamnarea inculpatului B.I., trimis în judecată pentru infracțiunea de fals în declarații, constând în aceea că a declarat în fața notarului public, la data de 9 ianuarie 2008, cu ocazia încheierii cu SC A.D. SRL a unui antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul din Strada T., sector 2 București, că a dobândit terenul în mod legal.

Instanța de apel a apreciat că memoriul depus la dos. urm. pen. de SC A.D. SRL, prin care a solicitat restituirea sumei de 500.000 euro, pe care a plătit-o în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, reprezintă o veritabilă constituire de parte civilă, astfel încât prima instanță trebuia să o citeze în această calitate și să se pronunțe cu privire admiterea sau respingerea cererii.

Înalta Curte constată că inculpatul B.I. a fost trimis în judecată în prezenta cauză doar pentru infracțiunea prev. de art. 292 C. pen., iar pentru infracțiunea de înșelăciune s-a dispus prin rechizitoriu disjungerea și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct.

Infracțiunea de fals în declarații, fiind o infracțiune de pericol, nu are ca urmare imediată producerea unui prejudiciu și, ca atare, în prezenta cauză pentru fapta reținută nu se poate alătura acțiunii penale și o acțiune civilă.

Faptul că prima instanță a dispus anularea Deciziei nr. 318 din 30 iunie 2005 și, pe cale de consecință, desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3245 din 4 iulie 2005 la Notariatul N., intervenit între inculpatul C.G. și SC N.R. România SRL, precum și a încheierii de completare a acestuia cu nr. 13309 din 13 iulie 2005, este urmarea faptului constatării infracțiunii de fals și aplicării dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (3) C. proc. pen.

De altfel, a și precizat prima instanță în dispozitiv că nu se poate dispune restabilirea situației anterioare în baza art. 348 C. proc. pen. rap. la art. 170 C. proc. pen.

Ca atare argumentele instanței de apel, că se impune rejudecarea cauzei, întrucât nu au fost citați subdobânditorii imobilului, cumpărători de bună-credință și ca atare nu au avut posibilitatea să-și formuleze apărări, nu au niciun fundament, deoarece prima instanță nu a dispus anularea actelor de vânzare-cumpărare subsecvente.

Mai mult, dacă instanța de apel consideră că dispoziția primei instanțe privind anularea Deciziei nr. 318 din 30 iunie 2005 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3245 din 4 iulie 2005 este greșită, o poate înlătura cu prilejul soluționării apelului.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa în totalitate decizia penală atacată și va trimite cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi suportate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 366 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații C.G., B.I., T.I., B.G. și S.C.

Casează, în totalitate decizia penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN