Decizia nr. 1641/2013 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 419/P.I. din data de 10 octombrie 2011 a Tribunalului Timiș s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul C.Ș.A.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.Ș.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare și finanțare a traficului internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de droguri de risc.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului C.Ș.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.Ș.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul C.Ș.A. până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.Ș.A. durata reținerii din data de 21 martie 2010 și a arestului preventiv din perioada 22 martie 2010 - 25 iulie 2011.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.S.G., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 27 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la traficul internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de droguri de risc.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului B.S.G. pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul B.S.G. până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.S.G. durata reținerii din data de 21 martie 2010 și a arestului preventiv din perioada 22 martie 2010 - 25 iulie 2011.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.C.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 27 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la traficul internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.C.N. pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul M.C.N. până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.C.N. durata reținerii din data de 21 martie 2010 și a arestului preventiv din perioada 22 martie 2010 - 25 iulie 2011.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.C.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului P.C.S. pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul C.Ș.A. o cantitate de 390 comprimate care conțin MDMA și cafeină, precum și o cantitate de 397,6 gr. cannabis.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate de la inculpați, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul M.C.N. autoturismul marca M.

În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca M. până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 3.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 1592 lei din fondurile MJ către IML Timișoara reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cauză.

S-a dispus plata sumei de 200 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș nr. 41/D/P/2010 emis la data de 12 iulie 2010 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub număr unic de Dosar nr. 5892.2/30/2010, a fost trimis în judecată inculpatul C.Ș.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu, inculpatul B.S.G. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, organele de urmărire penală au dispus trimiterea în judecată și a inculpaților M.C.N. și M.D.C. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum și a inculpatului P.C.S. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților că s-au asociat în vederea săvârșirii unor infracțiuni de trafic internațional de droguri.

Astfel, în baza unei înțelegeri prealabile, la solicitarea inculpatului C.Ș.A., care a organizat și finanțat întreaga operațiune, și cu sprijinul inculpaților B.S.G. și M.C.N., inculpatul M.D.C., împreună cu inculpatul P.C.S., la data de 16 martie 2010, s-a deplasat în Olanda cu autoturismul marca M., proprietatea inculpatului M., de unde, prin intermediul numitului P.R.F., au adus în țară o cantitate de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis și comprimate ecstasy.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: procesele-verbale de sesizare din oficiu, de consemnare a unor acte premergătoare, de constatare a infracțiunii flagrante și planșele foto, de redare a convorbirilor și comunicărilor interceptate și înregistrate, de percheziție, dovezile de ridicare a unor bunuri, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor A.I.D., N.C.V. și A.M.C., buletinele de analiză toxicologică, declarațiile inculpaților, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 25 februarie 2010 organele de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara -Serviciul Antidrog, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numiții A.A.I., L.S.L., D.C.A. și inculpatul C.Ș.A. fac parte dintr-un grup infracțional organizat cu preocupări pe linia traficului de droguri de risc și de mare risc.

Datele preliminare existente evidențiau împrejurarea ca membrii rețelei urmau să se deplaseze în Olanda, de unde intenționau să procure o cantitate de cannabis și comprimate ecstasy pe care să le aducă în țară.

Transportul internațional de droguri urma a fi finanțat de către inculpatul C.Ș.A., zis "R.", iar drogurile urmau a fi ascunse în autoturismul cu care se efectua deplasarea. Acest autoturism marca M. model 124 aparține inculpatului M. și, în prealabil, a fost modificat pentru a permite ascunderea drogurilor în locurile special amenajate în șasiu.

Persoana care facilita achiziția drogurilor de pe piața olandeza este de origine română, mai exact numitul P.R.F.

Este de menționat faptul că legătura între transportatori și numitul P.R.F. s-a stabilit să fie asigurată de către inculpatul C. În acest sens, inculpatul C. a discutat în mod frecvent la telefon cu numitul P. în legătură cu sumele de bani ce urmau să fie folosite pentru cumpărarea drogurilor, o parte din acești bani fiind trimiși prin intermediul serviciului W.E.

Astfel, la data de 16 martie 2010 a fost inițiată pregătirea transportului de droguri din Olanda, operațiunea fiind coordonată și finanțată de către inculpatul C., cu ajutorul inculpatului B.

În noaptea de 17 din 18 martie 2010, cei doi transportatori, inculpații M. și P., au părăsit teritoriul României prin PTF Cenad, cu autoturismul marca "M.", autoturism aflat în proprietatea inculpatului M.

În ziua de 18 martie 2010, până la sosirea în Olanda, traseul transportatorilor a fost monitorizat de către inculpatul C., care, prin sms, a menținut în permanență legătura cu numitul P.R. Totodată, inculpatul C. i-a expediat prin sms inculpatului M. numărul de telefon al furnizorului din Olanda.

Potrivit unei înțelegeri stabilite între inculpații C. și M., autoturismul urma să fie condus la întoarcerea în țară de către inculpatul P., inculpatul M. trebuind să se întoarcă în România cu un autocar. În schimbul serviciilor sale, inculpatul P. urma să primească o parte din droguri înainte ca mașina în care se aflau stupefiantele să fie predată inculpatului M.

În cursul nopții de 18/19 martie 2010, prin intermediul unor sms-uri, inculpații C. și M. au stabilit modalitatea în care transportatorii se vor întâlni cu furnizorul din Olanda.

La data de 19 martie 2010, în cursul serii, inculpații M. și P. s-au întâlnit cu numitul P.R., ocazie cu care acesta le-a predat transportatorilor o cantitate de 400,6 gr. de cannabis și 390 de comprimate ecstasy. Stupefiantele au fost ambalate în mai multe pungi sigilate cu bandă tip scotch de culoare maro, iar apoi ascunse într-un loc special amenajat în pragurile autoturismului M.B.

În cursul aceleiași seri inculpatul C. l-a contactat pe P.R., asigurându-se de plecarea transportatorilor, respectiv a inculpaților M. și P.

Pe tot parcursul zilei de 19 martie 2010 inculpatul C. i-a relatat inculpatului B. modalitatea în care se desfășoară operațiunea și date legate de activitatea transportatorilor și momentul plecării acestora.

La data de 20 martie 2010 inculpatul M., prin intermediul unui sms, i-a comunicat inculpatului C. faptul că inculpatul P. a plecat spre România cu mașina, iar el efectua spre România cu autocarul.

Este de subliniat faptul că pe tot parcursul călătoriei inculpatul M. a menținut legătura telefonică cu inculpatul P., transmițându-i și inculpatului C., în permanență, date asupra traseului parcurs și asupra localizării autoturismului.

În aceeași zi, 20 martie 2010, inculpatul M., tot prin intermediul unui sms, l-a înștiințat pe inculpatul M. că inculpatul P., în momentul în care va pătrunde pe teritoriul României, îl va contacta în mod direct în vederea predării autoturismului, care apoi trebuia condus de inculpatul M. la inculpații C. și B.

În seara zilei de 20 martie 2010, în jurul orei 22:30, lucrătorii B.C.C.O. Timișoara din cadrul Serviciului Antidrog și lucrătorii P.T.F. Cenad au monitorizat zona de intrare în țară, sesizând apariția autoturismului marca M.B. pe sensul de intrare în țară. Organele de urmărire penală au procedat la oprirea autoturismului și la legitimarea conducătorului auto, acesta fiind identificat în persoana inculpatului P.

Apoi, organele de urmărire penală au procedat la examinarea autoturismului, în vederea identificării substanțelor stupefiante, drogurile fiind depistate în pragurile și scutul autoturismului. Acestea erau ambalate în mai multe pungi care conțineau 400,6 gr. cannabis și 390 comprimate tip ecstasy.

Imediat după reținerea sa, inculpatul P. a fost contactat pe telefonul mobil, în repetate rânduri, de către inculpații M., C., M. și B. În condițiile în care inculpatul P. nu a mai răspuns la telefon, în noaptea de 20/21 martie 2010, în jurul orei 23,30, inculpatul C. l-a contactat telefonic pe inculpatul M. care se afla încă pe drum, reproșându-i acestuia faptul că inculpatul P. ar fi trebuit să sosească în România, însă nu răspunde la apelurile telefonice. Cu această ocazie, inculpatul M. l-a asigurat pe inculpatul C. ca inculpatul M. a depistat un garaj pentru a adăposti autoturismul în vederea evacuării drogurilor.

În aceeași noapte inculpatul B. l-a contactat telefonic pe inculpatul M. pentru a-l întreba de sosirea transportatorului, acesta confirmându-i faptul ca nici la apelurile sale inculpatul P. nu a răspuns.

În dimineața zilei de 21 martie 2010, inculpatul P. a luat legătura cu inculpatul M. pentru a-l asigura ca este pe teritoriul României, mai exact în zona C. din imediata apropiere a Timișoarei. Imediat după această discuție, inculpatul M. l-a contactat pe inculpatul B., căruia i-a comunicat apariția transportului și locația la care se afla autoturismul. De asemenea, inculpatul M. l-a contactat și pe inculpatul M., anunțându-l de intrarea în țară a transportului de stupefiante (M. se afla încă pe traseu, în autocar).

În aceeași dimineață, inculpatul M. a fost sunat de către inculpatul B. pentru a stabili modalitatea de recuperare a autoturismului.

La scurt timp, și inculpatul C. a aflat de sosirea transportului, aspect care i-a fost comunicat de inculpatul B., inculpatul C. cerându-i inculpatului B. să-i ofere inculpatului M. suma de 100 lei pentru a se deplasa cu un taxi la locul la care se afla P., în condițiile în care acesta le comunicase că nu se mai poate deplasa întrucât s-a stricat mașina.

În jurul orei 8,30 inculpații M. și P. s-au întâlnit la locul unde se oprise inculpatul P. Inculpatul M. a fost contactat telefonic de către inculpații B. și C., transmițându-le acestora că mașina are o defecțiune tehnică, cei doi inculpați solicitându-i în repetate rânduri să scoată drogurile pentru că exista riscul de a fi depistate în service-ul la care urma să remedieze defecțiunea.

Inculpații B. și C. au fost depistați de către organele de poliție în momentul în care se deplasau spre locul în care urmau să se întâlnească cu inculpatul M.

La termenul de judecată din data de 28 februarie 2011, inculpatul M.D.C. a înțeles să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și că dorește ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușește și nu mai are de propus alte probe în apărare.

Ca urmare, prin Sentința penală nr. 317 din 01 iulie 2011 Tribunalul Timiș a dispus disjungerea cauzei față de inculpații C.Ș.A., B.S.G., M.C.N. și P.C.S., precum și condamnarea inculpatului M.D.C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Ca urmare a disjungerii, dosarul nou format a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 01 iulie 2011 sub numărul de Dosar nr. 4792/30/2011.

În primul rând instanța a reținut că, deși în cuprinsul rechizitoriului se reține, în expunerea stării de fapt, că un prim transport de droguri din Olanda a fost realizat de către inculpații M.A. și M. la data de 27 februarie 2010, prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru actul material comis în luna februarie 2010, astfel că nu va mai analiza această faptă cu care nu a fost sesizată.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiunea de trafic internațional de droguri introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, în conformitate cu alin. (2) fapta fiind mai gravă dacă are ca obiect droguri de mare risc.

Totodată, instanța a reținut că legiuitorul, prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 a înțeles să incrimineze și activitatea de organizare, conducere sau finanțare a traficului internațional de droguri de risc și mare risc.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța a reținut că fapta inculpatului C.Ș.A. de a organiza și finanța activitatea de trafic internațional de droguri de risc și mare risc, droguri care au fost aduse în țară de către inculpatul P.C.S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, fapta inculpaților B.S.G. și M.C.N. de a sprijini, din punct de vedere moral și material activitatea de introducere în țară a drogurilor, realizează conținutul legal al infracțiunii de complicitate la traficul internațional de droguri de risc și mare risc.

În sfârșit, fapta inculpatului P.C.S. de a introduce în țară, fără drept, o cantitate de 400,6 gr. cannabis și 390 comprimate ecstasy, drogurile fiind aduse din Olanda, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește poziția procesuală a inculpaților, instanța a reținut că inculpatul C. nu a recunoscut niciodată comiterea faptelor reținute în sarcina sa. Astfel, la data de 21 martie 2010, în cursul urmăririi penale, precum și în cursul cercetării judecătorești, el a refuzat să dea vreo declarație, prevalându-se de dispozițiile art. 70 C. proc. pen.

Ulterior, la data de 03 iunie 2010, inculpatul a arătat că este nevinovat întrucât nu are nicio legătură cu faptele comise de inculpații M. și P. El a arătat că în data de 17 martie 2010 inculpatul M. i-a cerut o sumă de bani împrumut, fără însă a-i comunica pentru ce anume va folosi banii, aflând abia ulterior că inculpatul M. urma să plece în Olanda cu inculpatul P.

Despre inculpatul P., inculpatul C. a precizat că avea cunoștință de împrejurarea că acesta va pleca în Olanda și dorea să cumpere droguri de la acesta.

În sfârșit, inculpatul C. a precizat că îl cunoaște pe numitul P.R., negând însă faptul că a discutat cu acesta despre efectuarea unor transporturi de droguri.

Totodată, inculpatul C. a negat și faptul că a discutat vreodată la telefon cu inculpatul P., cu excepția zilei de 21 martie 2010, când inculpatul P. i-a solicitat sprijinul pentru o problemă tehnică apărută la mașină.

După cum se va arăta ulterior, declarațiile inculpatului C. sunt în totalitate nesincere și contrazise de celelalte probe administrate în cauză.

La rândul său, inculpatul B. nu a recunoscut niciodată comiterea faptelor reținute în sarcina sa. Astfel, la data de 21 martie 2010, în cursul urmăririi penale, precum și în cursul cercetării judecătorești, el a refuzat să dea vreo declarație, prevalându-se de dispozițiile art. 70 C. proc. pen.

La data de 08 iunie 2010 inculpatul B. a menționat că este nevinovat. El a arătat că îl cunoaște pe inculpatul C., dar nu s-a implicat niciodată în traficul de droguri. De asemenea, inculpatul B. a precizat că îl cunoaște pe inculpatul M., fără însă ca acestuia să-i ofere vreodată bani.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.N., acesta a arătat că îl cunoaște pe inculpatul M. întrucât acesta este prietenul său. De asemenea, inculpatul M. a precizat că îi cunoaște și pe inculpații C. și B., cu care s-a întâlnit în mai multe localuri și despre care știe că sunt prietenii inculpatului M.

Despre inculpatul P., inculpatul M. a menționat că nu l-a văzut niciodată până în dimineața zilei de 21 martie 2010.

În continuare, inculpatul M. a arătat că în luna martie 2010 i-a împrumutat mașina, un M., inculpatului M., acesta spunându-i că dorește să meargă la părinții săi. Inculpatul a recunoscut faptul că după ce a predat mașina inculpatului M. acesta l-a sunat, spunându-i că se află la vamă și că nu poate trece în Ungaria întrucât nu are talonul autoturismului. În acest context, inculpatul M. s-a întors și a venit până la el acasă, unde inculpatul M. i-a predat talonul autoturismului. Cu această ocazie, potrivit spuselor inculpatului M., inculpatul M. i-a transmis că dorește să plece în străinătate, fără a-i preciza destinația, și că se va întoarce peste 2 - 3 zile.

Inculpatul M. a mai menționat că în dimineața zilei de 21 martie 2010 a fost sunat de către inculpatul P., care i-a transmis că s-a stricat mașina, cerându-i să vină la fața locului cu niște ulei pentru mașină. În acest context, el l-a sunat pe inculpatul B. și, întrucât nu avea bani să se deplaseze la locul unde se afla autoturismul, i-a cerut 100 lei împrumut ca să-și poată recupera mașina.

Cu banii primiți de la inculpatul B., inculpatul M. a afirmat că s-a deplasat la locul unde se afla inculpatul P. După ce a completat uleiul mașinii, au plecat, iar pe drum inculpatul P. a adus vorba despre droguri, abia atunci realizând că autoturismul fusese folosit la traficul de droguri.

Declarațiile inculpaților C., B. și M. au fost contrazise în totalitate de celelalte probe administrate în cauză.

În primul rând instanța a avut în vedere declarațiile inculpaților M. și P.

În cursul urmăririi penale inculpatul P. a arătat că la data de 17 martie 2010 inculpatul M. l-a întrebat dacă nu dorește să meargă cu el în Olanda. Inculpatul M. i-a comunicat scopul călătoriei, astfel că el a acceptat să efectueze deplasarea cu condiția să poată păstra pentru el o cantitate de droguri.

Inculpatul P. a continuat, arătând că au ajuns în Olanda în cursul serii zilei de 19 martie 2010, inculpatul M. contactându-l pe numitul P.R. de la care trebuiau să preia drogurile. La întâlnirea cu persoana arătată, P.R. le-a pus în mașină o pungă în care se aflau 400 g de cannabis și mai multe pastile de ecstasy, droguri pe care inculpatul M. și P.R. le-au ascuns în pragurile mașinii.

Inculpatul P. a continuat, arătând că în dimineața zilei de 20 martie 2010 l-a transportat pe inculpatul M. până la autogară, acesta dorind să se întoarcă în țară cu un autocar. Totodată, inculpatul M. i-a cerut ca la sosirea în țară să-l sune pe inculpatul M. acestuia trebuind să-i predea mașina, sens în care i-a și predat o cartelă cu un număr de telefon.

Inculpatul P. a mai arătat că el și-a continuat deplasarea spre țară cu mașina, iar pe drum inculpatul M. l-a sunat mereu pentru a-i afla poziția. Potrivit propriilor sale declarații, inculpatul P. a ajuns la graniță în seara zilei de 20 martie 2010, unde a fost oprit de organele de urmărire penală, care au procedat la controlarea autoturismului, descoperind drogurile ascunse în praguri.

La rândul său inculpatul M. a arătat că la data de 17 martie 2010 a fost sunat de inculpatul C. care i-a cerut să vină până la el. La această întâlnire, inculpatul C. i-a predat suma de 1.000 euro cerându-i ca banii să fie folosiți pentru cumpărarea de cannabis din Olanda. Totodată, inculpatul C. i-a cerut inculpatului M. să-i aducă din Olanda și un pachet cu comprimate ecstasy, pastilele fiind cumpărate deja de numitul P.R. cu banii pe care inculpatul C. îi trimisese on-line.

După ce a discutat cu inculpatul C., inculpatul M. a luat legătura cu inculpatul P., întrebându-l pe acesta dacă nu dorește să-l însoțească. Inculpatul P. a acceptat în schimbul primirii unei din drogurile pe care le vor transporta.

Inculpatul M. a continuat arătând că inculpatul C. este cel care i-a dat numărul de telefon al numitului P.R., iar pe parcursul călătoriei efectuate spre Olanda, a păstrat legătura cu inculpatul C., acesta interesându-se de locul în care se găseau atât la dus, cât și la întors.

În continuare, inculpatul M. a arătat că în Olanda a luat legătura cu numitul P.R., care le-a predat drogurile cumpărate, iar inculpatul P. este cel care a ascuns stupefiantele în pragurile autoturismului.

Ulterior, fiindu-i frică să se întoarcă cu mașina acasă, inculpatul M. a luat hotărârea să revină în țară cu un autocar. El i-a cerut inculpatului P. să-l transporte la autogară, stabilind împreună ca inculpatul P. să se întoarcă în țară cu mașina aparținând inculpatului M. și în care se aflau drogurile, în vreme ce el urma să se întoarcă cu autocarul.

Inculpatul M. a recunoscut faptul că i-a cerut inculpatului P. ca, la sosirea în țară, să-l contacteze pe inculpatul M. căruia trebuie să-i predea mașina în care erau ascunse drogurile, urmând ca inculpatul M. să predea autoturismul, mai departe, inculpatului C.

Din interpretarea declarațiilor inculpaților P. și M. se pot trage următoarele concluzii: inculpatul C. este cel care i-a cerut inculpatului M. să efectueze transportul drogurilor din Olanda în România. În acest sens, inculpatul C. i-a predat inculpatului M. o sumă de aproximativ 1000 euro, bani care urmau să fie folosiți la cumpărarea de cannabis, în vreme ce pastilele ecstasy fuseseră deja plătite on-line.

După această discuție, inculpatul M. l-a contactat pe inculpatul P., care a acceptat să-l însoțească în schimbul primirii unei părți din drogurile ce urmau să fie aduse în țară.

După ieșirea din țară, pe drumul spre Olanda, inculpatul C., prin intermediul unor mesaje sms, a păstrat în permanență legătura atât cu transportatorii, interesându-se periodic de locul unde se găseau aceștia și de momentul sosirii, cât și cu furnizorul drogurilor, numitul P.R.

În Olanda, inculpatul M. a luat legătura cu numitul P.R., numărul de telefon al acestuia fiindu-i comunicat de către inculpatul C., care le predă celor doi o cantitate de 400 g cannabis și 390 pastile ecstasy. Drogurile au fost ascunse în pragurile autoturismului.

Fiindu-i frică să se întoarcă în țară cu mașina în care se aflau drogurile, inculpatul M. s-a hotărât să revină în România cu un autocar, urmând ca inculpatul P. să conducă autoturismul până în România. Inculpatul M. i-a cerut inculpatului P. ca în momentul în care ajunge în România să-l contacteze pe inculpatul M., căruia trebuie să-i predea mașina, inculpatului M. revenindu-i obligația de a transporta drogurile până la inculpatul C., în condițiile în care inculpatul C. nu avea încredere în inculpatul P. În acest sens, inculpatul M. este cel care i-a predat inculpatului P. numărul de telefon al inculpatului M., precum și o cartelă de telefon nouă.

Declarațiile celor doi inculpați pot fi coroborate și cu celelalte probe administrate în cauză. În primul rând, instanța a luat în considerare procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal întocmit la data de 20 martie 2010. În cuprinsul acestui proces-verbal s-a consemnat că, la data de 20 martie 2010, în jurul orei 22,30, în PTF Cenad, a fost observat autoturismul marca M. de culoare verde, care era pe sensul de intrare în țară. Autoturismul a fost oprit pentru control, ocazie cu care s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, acesta fiind identificat în persoana inculpatului P.C.S.

În continuare, autoturismul a fost condus într-un garaj al PTF Cenad, în prezența inculpatului P., acesta recunoscând faptul că în pragurile autoturismului sau în scutul acestuia sunt ascunse mai multe pungi în care se află cannabis și comprimate ecstasy. Inculpatul a mai arătat că drogurile nu-i aparțin, fiind ale inculpatului M., el având doar rolul de a le transporta din Olanda la Timișoara, unde urma să le predea unui anume C. (inculpatul M.), care este și proprietarul mașinii.

Cu ocazia controlului autoturismului, în partea dreaptă față a scutului a fost descoperit un pachet din material plastic de culoare neagră, învelit în scotch de culoare maro, în care se aflau fragmente vegetale uscate și muguri de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis.

De asemenea, în partea stângă față a scutului au fost descoperite două pachete identice în care se aflu fragmente vegetale uscate și muguri de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis, în vreme ce în partea stângă spate a scutului a fost descoperit un pachet ce conținea 390 comprimate rotunde, de culoare albastru-verzui-murdar, cu diametrul de aproximativ 10 mm și grosimea de 3 mm, având ștanțat pe una dintre fețe logo-ul M., susceptibile de a fi ecstasy.

La stabilirea vinovăției inculpaților s-au avut în vedere și dispozițiile art. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 143/2000 unde se arată că prin noțiunea de "droguri de risc" se înțeleg drogurile înscrise în tabelul nr. III din aceeași lege, unde se regăsește și cannabisul, iar prin noțiunea de "droguri de mare risc" se înțeleg drogurile înscrise în tabelele nr. I și II din aceeași lege, unde se regăsește și Methylenedioxymetamfetamina (MDMA).

În legătură cu fragmentele vegetale și comprimatele descoperite în autoturismul cu care s-a întors în țară inculpatul P., acestea au fost supuse analizelor de laborator.

Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 30 martie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, în conținutul celor 390 comprimate aduse în țară de inculpatul P. s-a pus în evidență prezența methylenedioxymetamfetaminei (MDMA), substanță care face parte din tabelul anexă nr. I din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 31 martie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, fragmentele vegetale descoperite în autoturismul cu care a venit în România inculpatul P. sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

În consecință, instanța de fond a constatat că inculpatul P.C.S. a introdus în țară, fără drept, o cantitate de 400 g cannabis (droguri de risc) și 390 comprimate de ecstasy (droguri de mare risc).

După cum s-a arătat deja, implicarea inculpaților C., B. și M. în traficul internațional de droguri a fost atestată de inculpații M. și P., dar declarațiile acestora pot fi raportate, în special, la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, procese-verbale care se regăsesc la dosarul de urmărire penală.

Inculpatul M. a învederat organelor judiciare faptul că inculpatul C. este cel care i-a comunicat numărul de telefon al numitului P.R., persoana care i-a furnizat drogurile în Olanda. În acest sens poate fi observat faptul că în cursul zilei de 18 martie 2010 inculpatul C. i-a trimis un sms inculpatului M. cu unul dintre numerele de telefon ale furnizorului din Olanda.

Pe de altă parte, în urma analizării proceselor verbale de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice, instanța a apreciat că legătura dintre inculpatul C. și numitul P.R. nu poate fi contestată.

Astfel, la data de 16 martie 2011, la ora 14,05, inculpatul C. i-a trimis numitului P.R. un sms, solicitându-i să-l sune, pentru ca ulterior, la ora 19,28, să revină cu un alt sms prin care i-a cerut furnizorului să-l contacteze.

A doua zi, la data de 17 martie 2010, la ora 12,35, inculpatul C. a trimis numitului P. un alt sms prin care i-a comunicat acestuia faptul că a rezolvat problema transportului drogurilor, urmând ca transportatorii să ajungă în Olanda a doua zi. SMS-ul a avut următorul conținut: "Omule se rezolvă. Mâine apare intervenția".

După acest moment, la ora 17,36, P.R. l-a sunat pe inculpatul C. și a discutat cu acesta, la telefon, despre persoana transportatorilor și despre momentul la care cei doi (P. și M.) vor ajunge în Olanda, furnizorul solicitând ca transportatorii să ajungă spre seară întrucât el lucrează dimineața, inculpatul C. asigurându-l că le va transmite această solicitarea lui M. și P.

La data de 18 martie 2010 numitul P.R. l-a contactat pe inculpatul C., întrebându-l dacă știe ceva de cei doi transportatori. Inculpatul C. i-a răspuns că cei doi au avut probleme tehnice cu mașina și că îl vor contacta ei în momentul în care ajung.

În sfârșit, în cursul serii de 19 martie 2010, la ora 20,55, după ce P.R. se întâlnise cu cei doi transportatori și le predase acestora drogurile, între el și inculpatul C. s-a desfășurat o altă convorbire, prin intermediul unor mesaje sms, numitul P. transmițându-i inculpatului că s-a despărțit de transportatori și că aceștia au plecat să se odihnească.

Aceste comunicări atestă împrejurarea că inculpatul C. s-a aflat în permanență în legătură cu numitul P.R., pe care l-a ținut la curent în legătură cu momentul la care vor ajunge inculpații M. și P. pentru a prelua drogurile.

Inculpatul M. a confirmat faptul că pe tot parcursul traseului spre Olanda a păstrat legătura cu inculpatul C., care s-a interesat mereu de locul unde se găseau, precum și de momentul la care vor ajunge. În acest sens pot fi observate sms-urile trimise de inculpații C. și M. la data de 18 martie 2010. Inculpatul C. l-a întrebat pe M. unde se află și când vor ajunge în Olanda, acesta răspunzându-i că au avut probleme cu mașina, că sunt departe și că vor ajunge la ora 4 dimineața. În acest context, inculpatul C., după ce a discutat acest aspect cu P.R., a continuat să trimită sms-uri inculpatului M., transmițându-i acestuia că furnizorul din Olanda îl așteaptă. Inculpatul M. i-a răspuns că abia a intrat în Germania și că îl va contacta el pe P., moment în care inculpatul C. i-a trimis prin sms numărul de telefon indicat mai sus.

Tot în cursul zilei de 18 martie 2011, prin intermediul unor sms-uri, inculpatul C. a manifestat anumite rezerve față de persoana inculpatului P., pe care nu-l cunoștea, întrebându-l pe inculpatul M. dacă este de încredere, dacă poate conduce până în România fără să doarmă și ce va face în situația în care va fi oprit de poliție. În acest context, la ora 21,15 inculpatul M., de la un post telefonic public din Germania, l-a sunat pe inculpatul C., transmițându-i acestuia că inculpatul P. este o persoană de încredere, că acesta va primi și el o parte din droguri. Totodată, inculpatul M. l-a asigurat pe inculpatul C. în legătură cu faptul că inculpatul P. nu îl cunoaște, că nu va veni să se întâlnească cu el și că drogurile vor fi predate inculpatului M. care i le va aduce lui C.Ș.

Comunicările dintre cei doi inculpați au continuat și în noaptea de 18/19 martie 2010. Prin intermediul unor sms-uri, inculpatul C. i-a transmis inculpatului M. că furnizorul P. a trebuit să meargă la serviciu și nu se poate întâlni cu cei doi transportatori în dimineața zilei de 19 martie 2010. Inculpatul C. i-a cerut inculpatului M. să închirieze o cameră la un hotel, să se odihnească și să se întâlnească cu P.R. abia după ce acesta va termina programul de lucru.

Tot în cursul nopții inculpatul M. i-a solicitat inculpatului C. să-i comunice adresa autogării întrucât el dorea să se întoarcă cu autocarul în țară, urmând ca inculpatul P. să conducă mașina până în România.

Inculpații M. și C. au păstrat legătura și după ce transportatorii s-au întâlnit cu P.R. și drogurile au fost încărcate în mașină. Imediat după ce a aflat de la P.R. că drogurile au fost predate, inculpatul C. i-a trimis inculpatului M. un cod de reîncărcare a cartelei telefonice, acesta rămânând fără credit. Inculpatul M. i-a confirmat faptul că drogurile au fost încărcate și că a doua zi dimineața, la prima oră, inculpatul P. va pleca către România. În acest context, inculpatul C. i-a reproșat faptul că inculpatul P. pleacă prea târziu și astfel se schimbă întregul plan, inculpatul M. răspunzându-i că a durat mai mult ascunderea drogurilor în autoturism. Într-un final, inculpatul C. i-a cerut inculpatului M. să-i transmită inculpatului P. să nu plece mai târziu de 4 - 5 dimineața.

În dimineața zilei de 20 martie 2010, la ora 8,46, inculpatul M., printr-un sms, i-a comunicat inculpatului C. faptul că transportul a plecat din Olanda de două ore, după care, la ora 13.27 transmite faptul că inculpatul P. se află la Nurnberg, în Germania, el fiind în autocar. Ulterior, inculpatul M. i-a mai trimis două sms-uri inculpatului C. prin care l-a asigurat că totul este în regulă și se desfășoară conform planului.

Procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate din perioada 16 martie 2010 - 20 martie 2010 atestă și implicarea inculpaților B. și M. în desfășurarea activității infracționale.

Astfel, la data de 16 martie 2010, în condițiile în care nu dispunea de întreaga sumă necesară achiziționării drogurilor din Olanda, inculpatul C. l-a contactat pe inculpatul B., solicitându-i acestuia suma de 200 euro deoarece dorea să-l trimită pe inculpatul M. în Olanda și nu avea suficienți bani.

A doua zi, 17 martie 2010, inculpatul C. i-a trimis un sms inculpatului B. prin care i-a comunicat faptul că transportatorii au plecat.

În consecință, instanța de fond a constatat că inculpatul B. era la curent cu activitățile desfășurate de transportatori, inculpatul C. solicitându-i chiar un ajutor financiar pentru a putea prelua drogurile din Olanda.

Aceleași aspecte rezultă și din analizarea convorbirilor purtate de inculpații C. și B. în seara zilei de 19 martie 2010. Cu această ocazie inculpatul C. i-a transmis celuilalt inculpat aspectele ce i-au fost comunicate de inculpatul M. (întârzierea datorată ascunderii drogurilor, împrejurarea că inculpatul P. va pleca spre România abia în dimineața zilei de 20 martie 2010).

În ceea ce privește implicarea inculpatului M., după cum s-a arătat deja inculpații C. și M. se înțeleseseră ca după ce inculpatul P. va sosi în țară, acesta să predea autoturismul în care se găseau drogurile inculpatului M. care, la rândul său, va duce stupefiantele inculpatului C. În acest sens inculpatul M. i-a și comunicat inculpatului P. numărul de telefon al inculpatului M.

Aceste împrejurări au fost confirmate și de procesul-verbal de redare a comunicărilor efectuate de inculpatul M. către inculpatul M., comunicări din data de 20 martie 2010 (când inculpatul P. era pe drum spre România). Prin intermediul unui sms inculpatul M. l-a înștiințat pe inculpatul M. că atunci când P.C. va ajunge în țară va lua legătura direct cu el pentru a-i preda autoturismul astfel încât el să-l ducă mai departe către inculpatul C.

După cum s-a putut observa anterior, în seara zilei de 20 martie 2010, în jurul orei 22,30, la intrarea în țară prin PTF Cenad, inculpatul P. a fost oprit de organele de urmărire penală care, după examinarea autoturismului, au descoperit drogurile ascunse.

Procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor efectuate de inculpații C., B., M. și M., atestă, fără putință de tăgadă, împrejurarea că toate persoanele indicate au fost implicate în traficul internațional de droguri.

În perioada în care inculpatul P. a fost reținut de organele de urmărire penală, a fost contactat pe telefonul său de nenumărate ori, atât de inculpatul M. (care se afla încă în autocar), cât și de inculpații C., B. și M.A. În jurul orei 23,30 inculpatul M. i-a transmis inculpatului C. că ultima dată când a discutat la telefon cu inculpatul P. acesta trecuse de Budapesta, dar din acel moment, deși l-a sunat de mai multe ori, nu a mai răspuns.

Cu aceeași ocazie, inculpatul C. i-a solicitat inculpatului M. numărul de telefon al inculpatului M.A. pentru a lua legătura cu acesta după ce îi va fi predată mașina, inculpatul M. comunicându-i faptul că inculpatul M.A. a găsit un garaj unde vor putea scoate drogurile în siguranță, lucru refuzat de către inculpatul C.

După aproximativ un sfert de oră inculpatul C. l-a sunat din nou pe inculpatul M., întrebându-l dacă a răspuns la telefon P., acesta răspunzându-i negativ, deși afirmă că l-a sunat de 20 de ori. În această discuție a intervenit și inculpatul B., care se afla lângă inculpatul C., el întrebându-l pe inculpatul M.A. ce se întâmplă de nu răspunde P. Inculpatul M.A. i-a cerut să stea liniștit, afirmând că nu știe motivul pentru care P. nu răspunde la telefon.

În condițiile în care inculpatul P. nu a mai putut fi contactat, inculpații C., B. și M. au devenit neliniștiți. Imediat după ce a discutat cu M.A. la telefon, inculpatul B. l-a sunat pe inculpatul M. și l-a întrebat dacă știe ceva despre inculpatul P. Inculpatul M. i-a răspuns nu știe nimic, în afara faptului că nu-i răspunde la telefon inculpatului M.A., și a promis că dacă va afla ceva îl va suna imediat.

În cursul nopții, temându-se că inculpatul P. a fugit cu drogurile, inculpatul B. i-a trimis inculpatului M. un sms prin care i-a cerut să-l sune dacă reușește să-l găsească pe inculpatul P.

În dimineața zilei de 21 martie 2010, la ora 6,58, inculpatul P. l-a contactat telefonic pe inculpatul M., comunicându-i faptul că se află lângă Timișoara, la fabrica C. Totodată, inculpatul P. i-a transmis celuilalt inculpat că are numărul de telefon de la inculpatul M. cerându-i să se deplaseze la locul unde se afla pentru a prelua mașina.

Imediat după această convorbire inculpatul M. l-a contactat telefonic pe inculpatul B., înștiințându-l că a ajuns transportul și că P. se află la C. unde i s-a stricat mașina.

De asemenea, inculpatul M. l-a contactat și pe inculpatul M., înștiințându-l și pe acesta că a ajuns transportul.

La ora 7,34 inculpatul M. a fost sunat de către inculpatul B. pentru a stabili modul de recuperare a autoturismului, în condițiile în care inculpatul C. nu putea fi contactat, acesta dormind.

După aproximativ un sfert de oră, la 7,49, inculpatul C. l-a sunat pe inculpatul B. și a aflat de la acesta că transportul a ajuns, însă s-a stricat mașina, care la acel moment era parcată la C. în apropiere de Timișoara. Inculpatul B. i-a mai comunicat și faptul că îi va da inculpatului M. suma de 100 lei pentru a se deplasa cu un taxi în parcare să vadă dacă poate rezolva problema tehnică.

În continuare inculpatul C. l-a sunat pe inculpatul P., căruia i-a reproșat că nu a răspuns la telefon toată noaptea, transportatorul invocând faptul că a condus foarte mult și a adormit.

La ora 8,06 inculpatul M. l-a sunat pe inculpatul P. și l-a întrebat dacă știe unde se află ascunse drogurile, cerându-i ca în cazul în care cunoaște acest lucru să le scoată și să le pună într-o pungă întrucât el va veni cu un taxi pentru a le prelua. Inculpatul P. a refuzat acest lucru afirmând că nu știe cum să le scoată.

După aproximativ 30 de minute inculpații P. și M. s-au întâlnit în parcarea fabricii C., după care s-au îndreptat împreună spre Timișoara. Pe drumul spre Timișoara cei doi inculpați au purtat mai multe discuții despre cele întâmplate, discuții care sunt redate în cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 21 martie 2010. Astfel, din cuprinsul acestor discuții se poate trage concluzia că inculpatul M. avea cunoștință de ascunderea drogurilor în pragurile autoturismului, el făcând următoarele afirmații: "în prag, acolo, în spate, îi făcut, se vede (...) Aoleo și s-a desfăcut și acela, se vedea nană, să mor eu, dacă te opreau ăia, te luau direct.". Inculpatul M. a continuat spunându-i inculpatului P. că trebuia să scoată drogurile într-un loc mai ferit și că împărțirea stupefiantelor urma să se facă după ce ajungea în țară și inculpatul M.

În toată această perioadă inculpatul M. a fost contactat telefonic, în repetate rânduri, de către inculpații B. și C., care doreau ca drogurile să ajungă la ei. Inculpatul M. a afirmat că mașina este stricată și dorește să o lase la un service, moment în care inculpații C. și B. i-au cerut să scoată drogurile din autoturism întrucât exista riscul să fie găsite la service, motiv pentru care s-au hotărât să se deplaseze ei doi personal pentru a-l ajuta. Inculpații C. și B. s-au deplasat împreună spre locul de întâlnire stabilit cu inculpatul M., moment în care au și fost reținuți de organele de cercetare penală.

În consecință, instanța a apreciat că deși inculpații C., B. și M. neagă implicarea lor în aducerea în țară a drogurilor de către inculpatul P., probele administrate în cauză atestă, fără putință de tăgadă, existența activității infracționale.

Inculpatul C. a afirmat că nu a discutat niciodată despre droguri cu numitul P.R. El nu a oferit nicio explicație în legătură cu motivele pentru care, în perioada 16 martie - 19 martie 2010, a ținut permanent legătura cu numitul P.R., transmițându-i acestuia informații în legătură cu poziția transportatorilor, momentul în care aceștia vor ajunge în Olanda.

De asemenea, inculpatul C. a menționat că știa că inculpatul P. urma să meargă în Olanda și dorea să cumpere droguri de la acesta. El nu a oferit nicio explicație în ceea ce privește motivele pentru care în perioada 16 martie - 20 martie 2010 a ținut permanent legătura cu inculpatul M., cerându-i acestuia mereu informații în legătură cu poziția în care se găseau, ora la care vor ajunge, ora la care vor pleca spre casă etc.

Toate aceste aspecte au fost lămurite de inculpații M. și P., care au explicat faptul că întreaga operațiune a fost organizată de inculpatul C., care a și finanțat achiziția drogurilor. Inculpatul C. este cel care i-a pus în legătură cu numitul P.R., el este cel care a plătit drogurile, urmând ca în final stupefiantele să ajungă în posesia sa.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B., este evident că acesta a cunoscut întreaga operațiune. El a fost ținut la curent cu desfășurarea evenimentelor de către inculpatul C. și i-a oferit acestuia cel puțin un sprijin moral. De asemenea, inculpatul B. s-a interesat în permanență de momentul la care inculpatul P. va ajunge cu drogurile în România, implicându-se activ în preluarea stupefiantelor, în condițiile în care i-a oferit inculpatului M. suma de 100 lei pentru se deplasa în vederea preluării autoturismului, iar ulterior s-a deplasat personal la locul stabilit de inculpatul M. pentru a-l ajuta pe acesta să scoată drogurile din pragurile autoturismului.

Inculpatul M. a afirmat că el nu a făcut nimic altceva decât să împrumute mașina inculpatului M., fără ca el să fi cunoscut împrejurarea că inculpatul M. dorea să se deplaseze cu autoturismul în Olanda. Aceste afirmații sunt nereale. În opinia instanței cu siguranță inculpatul M. a cunoscut destinația inculpatului M., precum și scopul acestei deplasări. În acest sens instanța a avut în vedere convorbirile telefonice purtate de inculpații M. și M. la data de 17 martie 2010 când inculpatul M. a fost nevoit să se întoarcă de la frontieră întrucât nu avea talonul mașinii. Inculpatul M. i-a predat acest talon, aspect recunoscut de altfel, ceea ce confirmă faptul că inculpatul M. cunoștea destinația inculpatului.

De asemenea, comunicările și convorbirile telefonice interceptate au certificat faptul că rolul inculpatului M. a fost acela de a prelua autoturismul de la inculpatul P., după sosirea acestuia în țară, și de a-l preda apoi inculpatului C., evitându-se astfel o întâlnire directă între inculpatul C. și P., C.Ș. neavând încredere în această persoană.

Acest rol al inculpatului M. a fost evidențiat și de inculpații M. și P.

Inculpații au contestat utilizarea convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate invocând faptul că acestea sunt nelegale în condițiile în care judecătorul care a autorizat aceste interceptări, în momentul în care a pronunțat încheierea prevăzută de lege, nu a procedat și la întocmirea unei minute.

Aceste susțineri sunt nefondate. După cum s-a arătat și prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5892.2/30/2010 al Tribunalului Timiș, confirmările autorizațiilor provizorii de interceptare și înregistrare au un regim special, iar cu privire la acestea legiuitorul nu a prevăzut în nicio dispoziție legală necesitatea întocmirii unei minute, după cum a făcut-o, de exemplu, în cazul măsurilor preventive. Instanța exprimă aceeași poziție în sensul că în cazul încheierilor reglementate de art. 911 C. proc. pen. nu este obligatorie întocmirea unei minute, în această privință nefiind incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Este adevărat faptul că în cadrul procesului penal nu au putut fi folosite probele obținute nelegal, în condițiile prevăzute de art. 68 C. proc. pen. Or, în prezenta cauză, nu s-a putut considera că interceptările convorbirilor telefonice sunt nelegale. Aceste interceptări au fost autorizate și confirmate de către un judecător de la instanța competentă, în condițiile prevăzute de art. 911 C. proc. pen., astfel că lipsa minutei, care nu este obligatorie, nu poate afecta însăși valabilitatea probei și nu poate conduce la constatarea nelegalității acestor probe.

Pentru aceste considerente instanța a reținut în sarcina inculpatului C.Ș.A. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu raportare la prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Probele administrate în cauză au confirmat faptul că el este cel care a organizat activitatea de introducere în țară a drogurilor de risc și mare risc transportate de inculpatul P., în sensul că a recrutat transportatorii, a găsit persoana furnizorului, a stabilit legătura între transportatori și furnizor, a monitorizat întregul transport și a reglementat modalitatea de preluare a drogurilor odată cu întoarcerea în țară a autoturismului condus de inculpatul P.

Nu în ultimul rând, prima instanță a reținut și faptul că inculpatul C. a finanțat activitatea de introducere în țară a drogurilor, inculpatul M. arătând a primit de la C.Ș. suma de aproximativ 1000 euro pentru transport și pentru a plăti drogurile de risc (cannabisul), în vreme ce drogurile de mare risc au fost plătite on-line de același inculpat.

Sub acest aspect instanța de fond a reținut că inculpatul C. a solicitat audierea martorului A.M.C. Acest martor a precizat că în luna octombrie 2009 s-a deplasat în Olanda împreună cu inculpatul C., iar pe drum li s-a stricat mașina, astfel că au fost nevoiți să apeleze la un prieten al inculpatului C. pe nume F.(P.R.), care le-a împrumutat suma de 1500 euro pentru reparația mașinii. Martorul a continuat arătând că în acest context i-a dat inculpatului C. suma de 300 euro pentru ca acesta să restituie o parte din datoria pe care o avea față de numitul P.R.

Instanța de fond nu a luat în considerare aceste declarații. Deși prin intermediul martorului A. inculpatul C. a încercat să acrediteze ideea că banii pe care i-a dat inculpatului M. ar fi reprezentat o datorie față de numitul P.R., acest aspect nu este real. Inculpatul M. a explicat fără echivoc faptul că suma de 1000 euro i-a fost dată de inculpatul C. pentru a cumpăra cannabis și nu pentru a plăti vreo datorie.

Totodată, luând în considerare probele administrate în cauză, instanța a reținut în sarcina inculpatului P.C.S. infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, acesta fiind persoana care a introdus efectiv drogurile în România.

Luând în considerare faptul că, potrivit dispozițiilor art. 26 C. pen., complicitatea este acea formă a participației penale ce constă în înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, instanța va reține în sarcina inculpaților B.S.G. și M.C.N. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Probele administrate în cauză au confirmat faptul că inculpatul B. l-a sprijinit, cel puțin moral, pe inculpatul C. în organizarea activității de trafic internațional de droguri. El a cunoscut în permanență desfășurarea evenimentelor, fiind ținut la curent de către inculpatul C., iar după sosirea transportului în România, s-a implicat activ în organizarea preluării drogurilor de către inculpatul M., căruia i-a plătit și transportul până la locul unde se afla inculpatul P., după care s-a oferit personal să participe la acțiunile de scoatere a drogurilor din pragurile mașinii.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.N., rolul acestuia a fost acela de a asigura mijlocul de transport ce a fost folosit la transportul drogurilor, aspect ce poate fi circumscris noțiunii de complicitate materială. De asemenea, inculpatul M. avea și sarcina preluării autoturismului de la inculpatul P., odată cu sosirea acestuia în țară, urmată de predarea mașinii inculpatului C., aspect ce poate fi, de asemenea, interpretat ca reprezentând o complicitate materială.

Sub aspectul laturii subiective, apare ca fiind evidentă împrejurarea că inculpații au acționat cu intenție directă, ei având reprezentarea faptului că desfășoară o activitate ilegală, motiv pentru care au și ascuns drogurile, și urmărind ca prin aceasta să dobândească foloase materiale ilicite.

În sarcina inculpatului C.Ș.A. a fost reținută și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În condițiile prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanța a dispus achitarea inculpatului sub acest aspect. În opinia instanței, în prezenta cauză, nu au putut fi reținute atât complicitatea la traficul internațional de droguri, cât și organizarea și finanțarea traficului internațional de droguri. Actele desfășurate de către inculpatul C.Ș.A. reprezintă elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, infracțiune care a și fost reținută în sarcina sa, el organizând și finanțând traficul internațional de droguri, dar aceleași acțiuni nu pot constitui și o complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Legiuitorul a apreciat că activitățile de organizare sau finanțare a traficului de droguri sunt mai periculoase și nu reprezintă o simplă complicitate la infracțiunile prevăzute de art. 2 sau 3 din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care aceste activități au fost incriminate separat. Ca atare, cel care organizează sau finanțează traficul de droguri, fără a realiza efectiv vreuna dintre modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 2 sau 3 din Legea nr. 143/2000, nu va fi tras la răspundere penală pentru complicitate la cele două infracțiuni, ci va săvârși, în calitate de autor, o infracțiune distinctă, și anume infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanța a reținut că aceasta se poate realiza, printre alte modalități, și prin deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.

Sub acest aspect, se poate constata faptul că inculpații C. și B. au recunoscut că sunt consumatori de droguri.

Instanța de fond a constatat că potrivit buletinelor de analiză toxicologică nr. 63 și 64/T/V din 14 aprilie 2010 ale IML Timișoara, inculpații B.S.G. și C.Ș.A. sunt consumatori de droguri, testele imunometrice la care aceștia au fost supuși reacționând pozitiv pentru tetrahidrocannabinol.

La dosarul de urmărire penală se regăsesc procesele-verbale de percheziție domiciliară întocmite ca urmare a perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților C. și B. Potrivit procesului-verbal de percheziție, în locuința inculpatului C.Ș.A. au fost descoperite două dispozitive metalice de mărunțire a substanțelor vegetale ce conțineau fragmente vegetale susceptibile de a fi cannabis.

În legătură cu aceste două dispozitive, martorul A.I., prietena inculpatului C., a menționat că unul dintre dispozitive îi aparține, iar celălalt aparține inculpatului C. fiind folosit la consumul de droguri.

Fragmentele vegetale descoperite în cele două dispozitive au fost supuse analizelor de laborator. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 984142 din 06 aprilie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, aceste fragmente vegetale sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B., la locuința acestuia, după cum rezultă din procesul-verbal de percheziție domiciliară, a fost descoperită o cutie rotundă din lemn pe care se aflau mai multe fragmente vegetale. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 984153 din 10 aprilie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, aceste fragmente vegetale sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

Pentru aceste considerente instanța a reținut în sarcina celor doi inculpați săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ei deținând droguri de risc în vederea propriului consum, urmând ca, sub aspectul laturii subiective, să rețină intenția indirectă ca modalitate a vinovăției, inculpații având reprezentarea faptului că nu sunt îndreptățiți să dețină substanțe stupefiante, activitatea lor reprezentând o acțiune ilicită, și cu toate acestea au acceptat această situație în vederea satisfacerii propriilor nevoi.

Organele de urmărire penală au reținut în sarcina celor 4 inculpați și comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, infracțiune care face trimitere la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, potrivit art. 323 C. pen. aceasta constă în fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni.

În opinia instanței, în prezenta cauză se poate vorbi despre existența infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen., în condițiile în care grupul constituit de inculpatul C. a avut ca scop săvârșirea unor infracțiuni grave, infracțiuni specifice traficului internațional de droguri.

Dovezile administrate în cauză atestă faptul că fiecare dintre inculpații C., P., B. și M., trimiși în judecată în prezenta cauză, potrivit unui rol prestabilit la activitatea ce a avut ca finalitate aducerea în România, din Olanda, de către inculpatul P., a unor droguri de risc și mare risc.

Activitatea ilicită efectuată de către cei 4 inculpați a presupus un plan bine conturat, care implica mai multe etape:

- racolarea persoanelor dispuse ca în schimbul unor sume de bani sau a unei cantități de droguri să efectueze transportul stupefiantelor din Olanda;

- găsirea unui furnizor, care să achiziționeze drogurile din Olanda cu ajutorul banilor trimiși din România de către inculpatul C., furnizor identificat în persoana numitului P.R.;

- asigurarea mijlocului de transport ce va fi folosit pentru desfășurarea activității infracționale;

- monitorizarea permanentă a activității transportatorilor;

- preluarea autoturismului în care au fost ascunse drogurile, după sosirea în țară, de către o altă persoană decât cea care a efectuat efectiv transportul;

- predarea drogurilor finanțatorului acestei activități.

Toate aceste etape au fost parcurse de către inculpați, fiecare dintre ei având un rol bine stabilit, rol care a fost evidențiat cu prilejul analizării probelor administrate în cauză.

În opinia instanței de fond, scopul acțiunilor conjugate era evident, și anume obținerea de sume de bani în mod fraudulos din vânzarea stupefiantelor în România.

Prin urmare, în prezenta cauză nu se poate contesta faptul că gruparea inculpaților a avut drept scop săvârșirea de infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni de natură să producă consecințe dintre cele mai grave.

Luând în considerare aspectele mai sus evidențiate, instanța a reținut în sarcina celor patru inculpați și infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 399/2003 raportat la art. 323 C. pen. În opinia instanței, în prezenta cauză toate elementele definitorii ale asociației infracționale se regăsesc. Astfel, grupul celor patru inculpați a avut o structură proprie, în care au putut fi identificate persoane cu roluri diferite (organizator și finanțator - inculpatul C., transportator - inculpatul P., persoane care au asigurat mijlocul de transport și preluarea drogurilor în România - inculpații B. și M.), toate aceste persoane acționând în mod coordonat, împărțindu-și sarcinile în vederea realizării scopului menționat anterior. În același timp, dovezile administrate în cauză confirmă existența grupului pe o perioadă suficientă de timp ca să asigure succesul operațiunii, ceea ce exclude existența unei grupări constituite întâmplător și spontan.

Inculpatul C. a solicitat, prin apărătorul său, schimbarea încadrării juridice a faptelor indicate de către procuror prin rechizitoriu în sensul reținerii în sarcina sa doar a infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 întrucât această infracțiune absoarbe în conținutul său celelalte infracțiuni.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a respins această cerere ca nefondată. După cum s-a arătat deja, într-adevăr, în sarcina inculpatului C. nu au fost reținute infracțiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În condițiile în care actele sale au constat în organizarea și finanțarea traficului internațional de droguri, acesta va răspunde pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000. Însă, în acest caz, soluția nu poate fi aceea de schimbare a încadrării juridice, ci de achitare pentru infracțiunea de complicitate la traficul internațional de droguri.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., instanța nu a acceptat opinia potrivit căreia această infracțiune este absorbită în infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000. Este adevărat faptul că inculpatul C. a organizat traficul internațional de droguri, însă, în același timp el și-a manifestat voința de a lua parte la o asociere, formată din mai multe persoane, asociere care a avut un scop determinat. Această asociere a fost alcătuită din mai multe persoane care, urmând un plan amănunțit, în cadrul căruia a fost determinat rolul fiecărui membru al asocierii și a urmărit atingerea unui scop prestabilit - săvârșirea unei infracțiuni, ceea ce imprimă acestei asocieri caracterul unei fapte periculoase, motiv pentru care apare ca fiind necesară și sancționarea unei astfel de asociații. În opinia instanței inculpatul C. nu numai că a organizat și finanțat traficul internațional de droguri, dar a și inițiat constituirea unei asocieri infracționale și și-a manifestat voința de a fi membru al unei astfel de asocieri, ceea ce realizează conținutul legal al infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen.

În sfârșit, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) C. pen., această infracțiune nu are nicio legătură cu traficul internațional de droguri organizat și finanțat de către inculpatul C., neputând fi absorbită în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, cu excepția inculpatului C., care va fi achitat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, urmând ca la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate să țină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faptele inculpaților prezintă un pericol social deosebit, prin acțiunile lor numiții C.Ș.A., B.S.G., M.C.N. și P.C.S. aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea sănătății publice.

La stabilirea pedepselor, instanța de fond a luat în considerare și persoana inculpaților. Cu excepția inculpatului P., care în cursul urmăririi penale a recunoscut implicarea sa în traficul de droguri, ceilalți trei inculpați au adoptat un comportament nesincer aspect care va fi interpretat de către instanță ca fiind o formă de manifestare a lipsei oricărei forme de regret raportat la evenimentele ce formează obiectul prezentului dosar.

Instanța a reținut că în prezenta cauză au fost introduse în țară cantități mari de cannabis și comprimate ecstasy, aspect de natură a imprima faptelor un caracter mai grav. Totodată, faptele sunt cu atât mai grave cu cât desfășurarea activității infracționale s-a realizat după un plan bine stabilit, plan care a presupus inclusiv ascunderea drogurilor pentru ca acestea să nu fie găsite la un eventual control.

Pe de altă parte, este de observat faptul că niciunul dintre inculpați nu este cunoscut cu antecedente penale, aspect care a fost luat în considerare cu prilejul individualizării sancțiunilor ce vor fi aplicate.

În consecință, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., instanța a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancțiuni orientate spre minimul special, după cum urmează: pentru inculpatul C. - 4 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, 15 ani închisoare pentru organizarea și finanțarea traficului internațional de droguri și 6 luni închisoare pentru deținere de droguri de risc, pentru inculpatul B. - 3 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, 15 ani închisoare pentru complicitate la traficul internațional de droguri și 6 luni închisoare pentru deținere de droguri de risc, pentru inculpatul M. - 3 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și 15 ani închisoare pentru complicitate la traficul internațional de droguri, iar pentru inculpatul P. - 3 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și 15 ani închisoare pentru trafic internațional de droguri.

Faptele fiind comise în concurs real de infracțiuni, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanța a aplicat inculpaților pedepsele cele mai grele, respectiv 15 ani închisoare.

În cazul inculpatului C., dat fiind rolul său în inițierea și organizarea asocierii infracționale, instanța a adăugat un spor de 6 luni închisoare, care să reprezinte și un echivalent al pedepselor ce nu vor mai fi executate, urmând ca în final inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. instanța de fond a aplicat celor patru inculpați și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani - inculpatul C. și 5 ani ceilalți inculpați, după executarea pedepsei principale, pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 și 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații C.Ș.A., B.S.G. și M.C.N., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. Dosar 4792/30/2011 din 15 noiembrie 2011.

În motivele de apel formulate de inculpatul C.Ș.A. s-a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciindu-se că se impune desființarea hotărârii cu consecința trimiterii spre rejudecare pentru următoarele considerente:

Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, ce au avut loc în ședința publică din data de 03 octombrie 2011 a secției penale a Tribunalului Timiș, deși asistența juridică era obligatorie potrivit legii, aceasta a fost asigurată de un avocat care nu dobândise calitatea de avocat definitiv, în condițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ceea ce echivalează cu o veritabilă lipsă de apărare a inculpatului C.Ș.A. și, prin urmare, sentința penală de condamnare nr. 419/P.I. din 10 octombrie 2011 este lovită de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens s-a arătat că, la dezbaterea pe fond a cauzei, în ședința publică din data de 03 octombrie 2011, avocatul D.V. deși a învederat instanței de fond că nu dobândise calitatea de avocat definitiv (în condițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat) și astfel nu are calitatea cerută de lege pentru a pune concluzii pe fond în față Tribunalului Timiș, dorind totodată să depună și o cerere de amânare a cauzei care să justifice lipsa prezenței avocatului titular de contract, instanța de fond nu a ținut seama de aspectele evidențiate, solicitând avocatului stagiar să pună concluzii pe fondul cauzei. Se apreciază că, în cauză, apărarea asigurată inculpatului C.Ș.A., a fost una formală, ceea ce echivalează cu lipsa asistenței juridice și implicit cu încălcarea dreptului de apărare al acestui inculpat, vicii ce atrag neregularitatea sentinței penale.

Încheierile de ședință nr. 31 din 01 martie 2010, nr. 45 din 17 martie 2010 și nr. 56 din 25 martie 2010 pronunțate de Tribunalul Timiș în Dosarele penale nr. 31/I/2010, nr. 45/I/2010 și nr. 56/I/2010 având ca obiect autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor efectuate de la posturile telefonice aparținând inculpaților din prezenta cauză, sunt lovite de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece ședințele ce au avut loc la datele respective în camera de consiliu s-au desfășurat în absența procurorului DIICOT, deși prezența acestuia era obligatorie potrivit art. 315 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, pentru Dosarele penale nr. 31/I/2010, nr. 45/I/2010 și nr. 56/I/2010 în care s-au pronunțat aceste încheieri nu s-au scris nici minute și nu există nici mapă cu minute, iar din copiile filelor din condica de ședință cameră de consiliu, respectiv 01 martie 2010 și 24 martie 2010 nu se poate stabili legala constituire a instanței de judecată. Consecința imediată și firească a acestor neregularități o constituie însăși nulitatea autorizațiilor de interceptare și înregistrare a convorbirilor și comunicațiilor efectuate de la posturile telefonice aparținând inculpaților.

Astfel, se pretinde că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale precum și asupra unor probe administrate, de natură să garanteze drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului, sau a interpretat trunchiat materialul probator analizat. Astfel, inculpatul a invocat excepția nulității actelor de urmărire penală și a urmăririi penale în ansamblul ei deoarece, au fost încălcate normele de competență materială prevăzute sub sancțiunea nulității absolute instanța de fond omițând să se pronunțe asupra acestei excepții atât prin încheierea de ședință din data de 03 octombrie 2011, cât și prin Sentința penală de condamnare nr. 419/P.I. din 10 octombrie 2011. În susținerea acestei excepții s-a arătat că în speța de față, procurorul din cadrul DIICOT nu a efectuat niciun act de urmărire penală, întreaga cauză fiind instrumentată de polițiștii de poliție judiciară, procurorul limitându-se la emiterea rezoluției de începere a urmăririi penale și a ordonanțelor. Mai mult decât atât, procedând, astfel, procurorul de caz a încălcat dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că, "organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b1)". Organul de urmărire penală nu a fost legal sesizat prin vreunul din modurile prevăzute de dispozițiile art. 221 C. proc. pen., neexistând nici plângere, nici denunț, și nici proces-verbal de sesizare din oficiu pentru infracțiunile prevăzute art. 3, art. 4 și art. 10 Legea nr. 143/2000. Pe lângă nelegala sesizare a instanței care impunea restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, s-a mai învederat, imposibilitatea instanței de fond de a-și întemeia hotărârea de condamnare pe actele de urmărire penală, acestea fiind lovite de nulitate absolută însă Tribunalul Timiș, deși nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, mai mult, și-a întemeiat sentința penală de condamnare, în principal, pe probele administrate în cursul urmăririi penale. Instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra excepției nulității probelor constând în interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpați. În ceea ce privește interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.S.A. s-a arătat că este nelegală de îndată ce atât ordonanța cu titlu provizoriu nr. 68/2010 emisă la 26 februarie 2010 de DIICOT - ST Timișoara, cât și încheierea nr. 31 din 01 martie 2010 a Tribunalului Timiș de confirmare a acestei ordonanțe privesc pe numitul R.C. și nu pe inculpatul în discuție, C.Ș.A. care are o identitate distinctă. Mai mult decât atât, postul telefonic care a fost interceptat nu i-a aparținut niciodată inculpatului C.Ș.A., ci numitului R.C., persoană rămasă neidentificată. Se apreciază că mijloacele de probă privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice au fost obținute nelegal, deoarece la data efectuării interceptărilor nu era începută urmărirea penală față de niciunul dintre inculpații din prezenta cauză, urmărirea penală a fost începută la data de 19 martie 2010, iar interceptările și înregistrările audio au fost anterioare acestei date, fiind efectuate în faza actelor premergătoare. S-a mai solicitat instanței de fond să facă aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, însă tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestei cereri și nici nu a respins motivat solicitarea, cum de altfel nu s-a pronunțat asupra unor probe esențiale administrate în cauză, dând o preponderență excesivă probelor constând în interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpați. Totodată, interpretând, în mod tendențios declarațiile inculpaților P. și M., după ce, în prealabil, în mod abuziv, a respins declarațiile celorlalți inculpați, instanța a săvârșit o gravă încălcare a drepturilor procesuale ale inculpatului C.Ș.A., de natură a influența negativ aflarea adevărului în prezenta cauză. Mai mult decât atât, instanța de fond ca și organele de urmărire penală, au dat dovadă de o totală lipsă de rol activ, nepreocupându-se practic ca, în cadrul cercetării judecătorești, să lămurească împrejurările asupra cărora plana un dubiu evident, împrejurări de care depindea justa soluționare a cauzei.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, precum și ale infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., aflate în concurs. În acest sens se arată în motivele de apel că la termenul de judecată din data de 3 octombrie 2011 s-a solicitat instanței schimbarea încadrării juridice, din infracțiunile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.), complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc (art. 26 C. pen. rap la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000) și infracțiunea de organizare, conducere sau finanțare a faptelor prev. de art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 (art. 10 din Legea nr. 143/2000), în infracțiunea de organizare, conducere sau finanțare a faptelor prev. de art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 (art. 10 din Legea nr. 143/2000). Tribunalul Timiș a consemnat greșit cererea, în sensul că am fi solicitat ca din toate infracțiunile cu care fusese sesizată instanța de judecată, adică inclusiv art. 4 din Legea nr. 143/2000, să se schimbe încadrarea juridică prin reținerea numai a art. 10 din Legea nr. 143/2000. Aprecierea instanței de fond, cum că pentru infracțiunile din care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, în cazul în care acestea ar fi absorbite de incriminarea din art. 10 din Legea nr. 143/2000, soluția ar fi aceea de achitare și nu de schimbare a încadrării, este neconcludentă, din moment ce s-a solicitat ca această schimbare de încadrare juridică să se facă prin încheiere separată și nu o dată cu deliberarea. În ceea ce privește infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.), dat fiind faptul că între inculpați nu a intervenit o înțelegere prealabilă de a organiza un ansamblu infracțional în vederea traficului internațional de droguri, fără o repartizare ierarhică a sarcinilor în interiorul grupului, nu se pot reține dispozițiile acestui articol (323 C. pen.), ci numai art. 10 care pedepsește mai aspru simpla organizare a participanților în vederea comiterii faptelor incriminate la art. 2 - 9 din această lege. A mai arătat că motivarea instanței este superficială, ruptă din context, astfel că, în situația respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice formulate, se impunea ca Tribunalul Timiș să dispună achitarea inculpatului C.Ș.A. pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.). Cu privire la infracțiunea de organizare, conducere sau finanțare a faptelor prev. de art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 (art. 10 din Legea nr. 143/2000), având în vedere insuficiența ansamblului probator administrat în cauză față de inculpatul C.Ș.A., situație care impunea să se dea eficiență deplină dispozițiilor art. 52 C. proc. pen. referitoare la prezumția de nevinovăție și, drept urmare, să se facă aplicarea principiului instituțional în materie de probațiune, anume principiul "in dubio pro reo", instanța de fond trebuia să dispună achitarea inculpatului pentru infracțiunea de organizare, conducere sau finanțare a faptelor prev. de art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 (art. 10 din Legea nr. 143/2000), în baza art. 11, pct. 2, lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10, lit. c) C. proc. pen. Existența dubiului cu privire la identitatea persoanelor între care au fost purtate discuțiile referitoare la transportul de droguri, face ca aceste discuții să nu poată fi atribuite în mod legal numiților C.Ș.A. și P.R.F., cu consecința netemeiniciei sentinței penale apelate. În aceste condiții, transferul unei sume de bani din partea inculpatului C.Ș.A. pentru P.R.F., în lipsa unor probe certe care să ateste destinația acestora (adrese din partea operatorilor telefonici în sensul că numerele interceptate chiar aparțin numitului P.) nu poate fi considerat element material al infracțiunii de finanțare prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, astfel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei din urmă infracțiuni. S-a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, soluția care se impunea a fi adoptată în speță era achitarea inculpatului în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10, lit. c) C. proc. pen. În acest sens se arată că raportul de constatare tehnico-științifică nr. 984141/2010 al Laboratorului de analiză și profil al drogurilor din cadrul DIICOT Timișoara, întocmit în urma analizei de laborator a fragmentelor vegetale prelevate de pe dispozitivele ridicate de la locuința inculpatului, a atestat prezența canabisului, respectiv a THC-ului. Din procesul-verbal de predare-primire a probelor rămase în urma analizelor chimice de laborator efectuate asupra celor două dispozitive și a cântarului, rezultă cu certitudine că în urma acestor analize nu a mai rămas niciun fragment vegetal și implicit nicio cantitate de substanță stupefiantă. Astfel, din cele de mai sus reiese cu evidență faptul că fragmentele vegetale prezente pe dispozitivele de mărunțire și pe cântar au fost în cantități infime, constituind cel mai probabil urme, resturi rezultate în urma utilizării acelor instrumente. Coroborând aceste împrejurări, cu faptul că apartamentul de unde au fost ridicate aceste instrumente nu este proprietatea inculpatului, nici domiciliul acestuia și cu afirmația martorei A.D., fiica proprietarei și persoana care domicilia efectiv la această adresă, rezultă că nu se poate stabili cu certitudine dacă aceste resturi de fragmente vegetale îi aparțineau martorei sau inculpatului. Având în vedere ansamblul probator administrat în cauză cu privire la această faptă, fiind vorba de probe indirecte, din coroborarea acestora nu reiese cu certitudine că resturile vegetale găsite pe aceste instrumente îi aparțineau efectiv inculpatului C.Ș.A., astfel că în ceea ce privește această infracțiune există un dubiu evident în privința autorului, dubiu care îi profită inculpatului conform adagiului latin "in dubio pro reo".

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este netemeinică în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, urmare a greșitei individualizări judiciare a acestora, pentru considerentele ce vor fi prezentate.

În privința primului motiv de apel al inculpatului C.Ș.A., referitor la necesitatea desființării sentinței penale apelate și restituirea cauzei la instanța de fond, întrucât la termenul de judecată acordat pentru soluționarea cauzei de către prima instanță, respectiv 3 octombrie 2011 s-a prezentat pentru inculpatul apelant un apărător stagiar care nu dobândise calitatea de avocat definitiv în condițiile Legii nr. 51/95 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat ceea ce echivalează cu o lipsă de apărare, instanța de apel apreciază că acest motiv este nefondat.

Prin rechizitoriul DIICOT- Serviciul Teritorial Timișoara din Dosar nr. 41/D/P/2010 au fost trimiși în judecată inculpații P.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., C.Ș.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (1), art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., B.S.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., M.C.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și M.D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La termenul de judecată din data de 1 iulie 2011, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului M.D.C. potrivit încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenție. Judecătorul cauzei a formulat cereri de abținere de la soluționarea cauzei disjunse privind pe inculpații C.Ș., B.S., M.C. și P.C., invocându-se dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., cerere de abținere admisă de către instanța de fond.

La termenul de judecată din data de 21 iulie 2011, instanța de fond învestită cu soluționarea cauzei, în temeiul art. 3002 raportat la art. 139 alin. (1) și (35) C. proc. pen., art. 1451 C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților C.Ș., B.S., M.C. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, la soluționarea cauzei inculpatul C.Ș. fiind asistat de către apărătorii aleși C.T., R.D. și D.P., acordându-se termen de judecată la data de 05 septembrie 2011. La termenul de judecată din data de 5 septembrie 2011 instanța a încuviințat cererea inculpatului C.Ș. privind audierea martorei N.C.V., martoră față de care s-a dispus citarea în vederea prezentării pentru audiere. La termenul de judecată din data de 20 septembrie 2011 s-a procedat la audierea martorei, constatându-se că inculpatul C.Ș. s-a conformat dispozițiilor stabilite de către instanță în ceea ce privește indicarea domiciliului martorului A.C. propus spre audiere, astfel încât s-a admis cererea formulată de către inculpat dispunându-se citarea acestui martor, care a fost audiat la termenul de judecată din 3 octombrie 2010. La termenul de judecată din 3 octombrie 2011 pentru inculpatul C.Ș. s-a prezentat avocat D.V. despre care se susține în fața instanței de apel că nu ar îndeplini condițiile legale pentru exercitarea profesiei de avocat, în sensul că nu a susținut examenul de capacitate pentru a deveni avocat definitiv, fapt ce ar echivala cu o lipsă de apărare a inculpatului.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 modificată prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008, "avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie și poate asista ori reprezenta partea la instituțiile prevăzute la art. 3 - instanțe judecătorești -, stabilind un singur caz de nulitate absolută privitor la asistența juridică în conținutul art. 25 alin. (2) din aceiași lege, respectiv când actele specifice profesiei de avocat efectuate în mod public - de o persoană care nu a dovedit calitatea de avocat în condițiile legii - sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod. În același art. 25 alin. (2) este prevăzută însă și o derogare de la nulitatea absolută anterior prezentată, respectiv eroarea comună asupra calității persoanei ce a exercitat acte specifice profesiei de avocat, în raport de modul de împlinire a acestor atribute. Față de aceste norme juridice se reține că avocatul stagiar poate asista partea, indiferent de rangul instanței, singura prohibiție prevăzută de lege fiind aceea de a formula concluzii la instanțele ierarhic superioare judecătoriei în cazul avocatului stagiar, fără a fi prevăzută o sancțiune expresă în cazul încălcării acestor norme (art. 22 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 modificată).

În consecință, în absența unei prevederi exprese care să indice sancțiunea nulității absolute a actului de asistență juridică îndeplinit cu încălcarea disp. art 22 din Legea nr. 51/1995 de către avocatul stagiar, sancțiunea aplicabilă trebuie dedusă din interpretarea analogică a prevederilor art. 22 și art. 28 din Legea nr. 51/1995, care pe de o parte, dispun ca "avocatul înscris în Uniunea Baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, cu dată certă", iar pe de altă parte, impun sancțiunea nulității absolute numai pentru actele specifice profesiei de avocat efectuate de către persoană care nu are această calitate și dacă au produs o vătămare ce nu poate fi remediată înalt mod. Prin urmare, cât timp legiuitorul a prevăzut o excepție de la cazul de nulitate absolută prev. de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, chiar în cazul persoanei care nu are calitatea de avocat dar a efectuat acte specifice acestei profesii în mod public, când modul de împlinire a acestor activități a fost de natură să producă o eroare comună privitor la calitatea celui ce le-a săvârșit, cu atât mai mult îndeplinirea actelor de asistență juridică de către un avocat stagiar în fața unei instanțe la care nu poate formula concluzii în perioada de stagiatură nu poate reprezenta o cauză de nulitate absolută a acestor activități. Mai mult, din analiza practicalei sentinței penale apelate, rezultă că avocatul stagiar din Baroul Mehedinți - D.V., nu a adus la cunoștința președintelui completului de judecată calitatea sa de avocat stagiar, iar apărările sale formulate cu ocazia soluționării cauzei nu pot fi interpretate ca provenind de la o persoană care nu are capacitatea de a asigura asistență. Astfel, apărătorul inculpatului C.Ș. a solicitat instanței de judecată să pună din nou în discuție cererea de schimbare de încadrare juridică a faptei pentru respectarea principiului continuității și pentru că această excepție a fost pusă în discuție la completul de judecată învestit inițial cu soluționarea cauzei. Apărătorul inculpatului C.Ș. a susținut cererea de schimbare de încadrare juridică din infracțiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev de art. 10 din Legea nr. 143/2000, dezvoltându-și punctul de vedere cu privire la necesitatea aplicării dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., fapt ce a fost de natură a forma convingerea instanței că solicitarea provine de la o persoană calificată, îndreptățită să formuleze astfel de cereri în fața Tribunalului. Apărătorul ales al inculpatului C.Ș. a invocat în susținerea cererii de schimbare de încadrare juridică și Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 414/2008, solicitând și efectuarea unei adrese la Penitenciarul Timișoara pentru evidențierea comportamentului inculpatului. În același timp avocatul stagiar D.V. alături de apărătorul D.P. au formulat concluzii scrise. Așadar, avocatul stagiar este cel care a creat eroarea asupra calității sale de avocat definitiv cu drept de a pune concluzii în fața Tribunalului Timiș, astfel că acesta nu își poate invoca în fața instanței de apel propria culpă în derularea raporturilor procesuale. Analizând apărările formulate de către apărătorul stagiar pentru inculpatul C.Ș. instanța a apreciat că acesta a avut parte de o apărare reală și efectivă, apărătorul cunoscând speța dedusă judecății și punând concluzii în conformitate cu interesul clientului. Instanța de apel a reținut că inculpatul C.Ș. nu a invocat împrejurarea că apărătorul ales care l-a asistat la soluționarea cauzei este avocat stagiar, informare care trebuia făcută odată cu judecarea cauzei, astfel că neregularitatea invocată de apelanți ar fi putut constitui o cauză de nulitate relativă supusă procedurii prevăzută în art. 197 alin. (4) C. proc. pen., respectiv putând fi invocată numai în cursul efectuării actului, întrucât inculpatul C.Ș. a fost prezent la soluționarea cauzei. Modul în care a procedat avocatul stagiar din cadrul Baroului Mehedinți de a se prezenta în fața Tribunalului Timiș pentru a participa la dezbaterea unei cauze penale în fața unei instanțe la care nu avea dreptul de a pune concluzii este de natură să atragă răspunderea disciplinară a avocatului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 51/1995 modificată.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel referitor la împrejurarea că încheierile de ședință nr. 31 din 01 martie 2010, nr. 45 din 17 martie 2010 și nr. 56 din 25 martie 2010 pronunțate de Tribunalul Timiș în Dosarele penale nr. 31/I/2010, nr. 45/I/2010 și nr. 56/I/2010 având ca obiect autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor efectuate de la posturile telefonice aparținând inculpaților din prezenta cauză, sunt lovite de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece ședințele ce au avut loc la datele respective în camera de consiliu s-au desfășurat în absența procurorului DIICOT, deși prezența acestuia era obligatorie potrivit art. 315 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că instanța de fond a procedat în mod corect în ceea ce privește solicitarea formulată de DIICOT referitoare la autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor efectuate de la posturile telefonice aparținând inculpaților. Este adevărat că dispozițiile art. 315 C. proc. pen. instituie obligativitatea procurorului de a participa la soluționarea ședințelor de judecată desfășurate de instanțele de apel și recurs, dar în materia interceptărilor și înregistrărilor audio-video este consacrată de dispozițiile art. 911 și urm. C. proc. pen. ca o procedură diferită. Potrivit art. 911 C. proc. pen. interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea și localizarea participanților nu poate fi efectuată prin alte mijloace, ori cercetarea ar fi întârziată. Alin. (3) menționează că autorizația se poate acorda pe o durată ce nu depășește 30 de zile, în camera de consiliu, de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în lipsa președintelui instanței se va desemna un judecător cu atribuții în acordarea acestor autorizări. Din analiza dispozițiilor menționate rezultă că condiția impusă de textul de lege a fost îndeplinită, în sensul că autorizările înregistrărilor și convorbirilor telefonice ale inculpaților au fost acordate de judecătorul desemnat de președintele instanței, ședința desfășurându-se în camera de consiliu. Textul de lege nu face referiri cu privire la necesitatea prezenței procurorului la soluționarea acestei cereri, fiind vorba de o procedură necontencioasă dată exclusiv în competența judecătorului care analizează oportunitatea admiterii sesizării privind autorizarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor. Dispozițiile art. 315 C. proc. pen. invocate de către apărătorul ales al inculpatului C.Ș. ca motiv de apel și care consacră obligativitatea prezenței procurorului la ședințele de judecată în apel și recurs precum și în cazul în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu iar legea prevede pentru fapta comisă pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare, precum și atunci când unul dintre inculpați se află în detenție sau sunt incidente prevederile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., au un caracter general și nu sunt aplicabile în materia confirmărilor autorizațiilor provizorii de interceptare și înregistrare care au un regim special pentru care prevederile Codului de procedură penală nu cuprind dispoziție relativ la prezența procurorului la soluționarea cererii, cum este de pildă cazul dispozițiilor art. 1402 C. proc. pen. referitor la plângerea împotriva ordonanțelor procurorului privind măsurile preventive și în care se menționează în alin. (4) că participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie, la dispozițiile art. 1403 C. proc. pen. referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunțată de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive unde alin. (4) consacră obligativitatea participării procurorului la judecarea recursului. În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că lipsa minutei în cazul încheierilor de autorizare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice nu este de natură a afecta valabilitatea probei legal obținută, în condițiile în care legiuitorul nu obligă la întocmirea acestei minute printr-o dispoziție expresă, fiind vorba despre o procedură necontencioasă asemănătoare percheziției domiciliare reglementată de art. 100 și urm. C. proc. pen., în cuprinsul căruia este menționată la alin. (4) obligativitatea participării procurorului la soluționarea cererii de către instanță. Prin urmare, instanța a apreciat că probele au fost obținute legal în sensul prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât la soluționarea cauzei vor fi avute în vedere procesele-verbale de înregistrare și interceptare a convorbirilor telefonice. Încheierile de ședință pronunțate în materia autorizării și interceptării convorbirilor telefonice poartă un regim juridic special în condițiile în care ședințele de judecată nu sunt publice și nu există o condică de ședință accesibilă publicului, dată fiind rațiunea reglementării și momentul procesual în care are loc autorizarea. Fiind vorba de măsură ce se ia cu precădere în cursul urmăririi penale iar scopul pentru care se aplică art. 911 C. proc. pen. fiind acela al stabilirii situației de fapt a comiterii unor infracțiuni, legiuitorul a reglementat această procedură într-o manieră simplă care nu urmează regulile generale ale desfășurării procesului penal, ce implică prezența condicii de ședință, a mapei cu minute și a celorlalte acte procesuale necesare într-o cauză penală. Întrucât de cele mai multe ori la momentul la care organul de urmărire penală solicită autorizarea și interceptarea convorbirilor și comunicărilor există indicii rezonabile privind săvârșirea unor anumite infracțiuni, publicitatea reclamată de către apărătorul inculpatului referitor la prezența unei condici de ședință sau a anunțării ședințelor derulate în camera de consiliu ar avea ca scop estomparea caracterului secret al procedurii cu consecința aducerii la cunoștința opiniei publice și implicit a persoanelor față de care se ia o asemenea măsură a cauzei aflate pe rol, fapt ce ar fi de natură să îngreuneze urmărirea penală și să asigure exonerarea de la tragerea la răspundere a celor vinovați.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la necompetența organelor de cercetare penală, instanța de apel a reținut că în cauză urmărirea penală a fost efectuată de către organul competent. Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 procurorii DIICOT efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunea prev în art. 12 alin. (1) din Lege, iar potrivit art. 9 alin. (13) din același act normativ ofițerii și agenții de poliție judiciară anume desemnați efectuează acte de cercetare penală dispuse de către procurorii DIICOT. Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că organele de poliție judiciară efectuează acte de cercetare penală care se circumscriu noțiunii de acte îndeplinite în cursul urmăririi penale, putând îndeplini orice act stabilit prin delegare de către procurorul care supraveghează urmărirea penală în cauza dată. La baza formării Dosarului penal nr. 41/D/P/2010 stă procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 25 februarie 2010 de către organele de poliție judiciară din cadrul BCCO - Serviciul antidrog, care îndeplinește condițiile prev. în art. 221 C. proc. pen. relativ la modurile de sesizare a organelor de urmărire penală. Fiind vorba despre o sesizare din oficiu s-a întocmit procesul-verbal la care face referire articolul de mai sus și s-au dat eficiență dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. referitor la obligația instituită în sarcina organului de urmărire penală care sesizat în vreunul dintre modurile prev. în art. 221 C. proc. pen. de a proceda la începerea urmăririi penale prin rezoluție motivată. În cauză s-a procedat în acest fel întrucât organele de urmărire penală nu au sesizat incidența vreunei cauze de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, astfel încât sesizării din oficiu fiind considerată ca furnizând informații ce se impun a fi verificate i s-a dat eficiență juridică.

Analizând conținutul actului procesual intitulat proces-verbal de sesizare din oficiu întocmit de către organele de cercetare penală, instanța de apel a apreciat că acesta îndeplinește rigorile legale făcându-se referire la persoanele față de care există suspiciuni în ceea ce privește traficul internațional și național de droguri de risc și mare risc, fapte prev. de art. 3 alin. (1) și (2) art. 2 alin. (1), (2), art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, descriindu-se starea de fapt despre care lucrătorii de poliție judiciară au primit informații, parte din persoane fiind cunoscute după porecle de genul "A.", "P." "R.", "P.", și despre care se bănuia că au pus bazele unei grupări infracționale pentru săvârșirea și a infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003. Raportat la modalitatea mai sus descrisă instanța de apel a apreciat că urmărirea penală a fost efectuată de către organul competent potrivit atribuțiilor legale, nefiind vorba de efectuarea unor acte cu încălcarea normelor de competență care ar atrage restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului inculpatului C.Ș.A. prin care se solicită a se constata că interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.Ș.A. este nelegală de îndată ce atât ordonanța cu titlu provizoriu nr. 68/2010 emisă la 26 februarie 2010 de DIICOT - ST Timișoara, cât și încheierea nr. 31 din 01 martie 2010 a Tribunalului Timiș de confirmare a acestei ordonanțe privesc pe numitul R.C., și nu pe inculpatul în discuție, C.Ș.A. care are o identitate distinctă, instanța de apel apreciază că nu se impune excluderea din câmpul probator a acestor mijloace de probă, pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Prin referatul din data de 01 martie 2010 întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara s-a solicitat, în temeiul art. 911 și 912 C. proc. pen. confirmarea autorizării ordonanței cu titlu provizoriu nr. 68 din 26 februarie 2010 (emisă pe o perioadă de 48 ore din data de 27 februarie 2010 până la data de 01 martie 2010) pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și comunicațiilor efectuate de la următoarele posturi: x - utilizat de R.C., y - utilizat de A.A.I., q - utilizat de D.C.A., w - utilizat de L.S.L. Prin același referat s-a mai cerut instanței competente prelungirea de autorizare pe o perioadă de 28 de zile din data de 01 martie 2010 - până la data de 28 martie 2010 pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și comunicațiilor și IMEI-urilor efectuate de la posturile telefonice: x, IMEI - a - utilizat de R.C., y, IMEI - b - utilizat de A.A.I., q, IMEI - c - utilizat de D.C.A., w, IMEI - d - utilizat de L.S.L., precum și eliberarea unor autorizații nou pe o perioadă de 30 de zile începând cu data emiterii pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, comunicațiilor, SMS, efectuate de la următoarele posturi telefonice: xxx și aaa utilizate de o persoană neidentificată până la data cererii; bbb utilizat de o persoană poreclită "M." neidentificată până în prezent; ddd - utilizat de un tânăr poreclit "P." neidentificată. Prin ordonanța de autorizare provizorie nr. 68 din 26 februarie 2010 s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu pentru interceptarea și înregistrarea comunicațiilor, convorbirilor telefonice efectuate de la următoarele posturi telefonice: x - utilizat de R.C., y - utilizat de A.A.I., q - utilizat de D.C.A, w - utilizat de L.S.L., localizarea titularilor posturilor telefonice, precum și poziționarea în teren ( stradă, număr, etc).

Prin încheierea nr. 31 din 1 martie 2010 pronunțată în Camera de Consiliu de către Tribunalul Timiș s-a admis cererea formulată de DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara și s-a confirmat ordonanța cu titlu provizoriu nr. 68 din 26 februarie 2010 din Dosar nr. 41/D/P/2010, privind interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică sau orice alt tip de suport, a convorbirilor și a mesajelor SMS purtate de la posturile telefonice, autorizarea în continuare pe mai departe interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor și mesajelor de la aceste posturile telefonice menționate pe o perioadă de 28 de zile, respectiv din data de 1 martie 2010 până la data de 28 martie 2010 și de la posturile telefonice xxx și aaa utilizate de o persoană neidentificată până la data cererii; bbb utilizat de o persoană poreclită "M." neidentificată până în prezent; ddd - utilizat de un tânăr poreclit "P." neidentificat, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv din 1 martie 2010 până la data de 30 martie 2010. Potrivit acestor încheieri au fost ulterior emise autorizațiile având ca obiect interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice, astfel: autorizația nr. 81 din 01 martie 2010 pentru postul telefonic bbb utilizat de o persoană poreclită "M." neidentificată până în prezent, autorizația nr. 82 din 1 martie 2010 pentru postul telefonic ddd - utilizat de un tânăr poreclit "P." neidentificat, aaa utilizate de o persoană neidentificată, autorizația nr. 80 din 1 martie 2010 pentru postul telefonic aaa utilizat de o persoană neidentificată până la data cererii, autorizația nr. 79 din 1 martie 2010 pentru postul telefonic xxx utilizat de o persoană neidentificată - emise pentru o perioadă de 30 de zile respectiv 1 martie 2010 - 30 martie 2010; precum și autorizația nr. 78 din 1 martie 2010 pentru postul telefonic nr. w - utilizat de L.S.L., autorizația nr. 77 din 1 martie 2010 pentru postul telefonic nr. q - utilizat de D.C.A., autorizația nr. 76 din 1 martie 2010 pentru postul telefonic nr. y - utilizat de A.A.I. și nr. 75 din 1 martie 2010 pentru postul telefonic x - utilizat de R.C., acestea fiind emise pentru o perioadă de 28 de zile, respectiv 1 martie 2010 - 28 martie 2010.

La data de 16 martie 2010, DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara se adresează cu o nouă cerere instanței competente prin care se solicită confirmarea de autorizare a ordonanței cu titlu provizoriu nr. 84/2010 din 12 martie 2010 în același dosar de urmărire penală, prin care s-a autorizat pentru o perioadă de 48 ore (12 martie 2010 ora 17,00 - 14 martie 2010 ora 17,00) pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice de la posturile telefonice nr. p - utilizat de M.D.C.; nr. r - utilizat de numitul "C.", prelungirea de autorizare pentru 28 de zile din 15 martie 2010 până la 11 aprilie 2010 privind interceptarea convorbirilor telefonice, comunicațiilor și IMEI-ului aferent de la postul telefonic nr. r - utilizat de numitul "C.", precum și eliberarea unei autorizații noi pentru o perioadă de 28 de zile, privind interceptarea convorbirilor telefonice, comunicațiilor și IMEI-ului aferent de la postul telefonic p - utilizat de M.D.C. Această cerere a fost admisă de instanță prin încheierea nr. 45 din 17 martie 2010 a Tribunalului Timiș.

La data de 21 martie 2010 DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara a emis ordonanța cu titlu provizoriu nr. 99 prin care s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu pe o perioadă de 48 ore a interceptărilor înregistrărilor audio-video și ambiental a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirilor derulate între P.C.S. și M.C.N. La data de 24 martie 2010 același serviciu solicita instanței confirmarea ordonanței cu titlu provizoriu nr. 99 din 21 martie 2010 pentru interceptarea înregistrărilor audio-video și ambiental a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirilor derulate între P.C.S. și M.C.N., arătând în motivare că la DIICOT se află în lucru Dosarul penal nr. 41/D/P/2010 privind pe inculpații P.C.S., C.Ș.A., B.S.G., M.C.N., M.D.C.Ș.a, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de risc și mare risc și finanțare a activităților de introducere în țară a drogurilor de risc și mare risc, fapte prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 3 alin. (1), (2), art. 2 alin. (1), (2), art. 10 din Legea nr. 143/2000, în fapt reținându-se că la data de 20 martie 2010 inc. P.C.S., prin PTF Cenad județ Timiș a introdus în țară droguri de risc și mare risc (500 gr cannabis, 390 pastile ecstasy) disimulate în autoturismul marca M., activitate finanțată de C.Ș.A. și B.S.G. S-a mai arătat că inc. M.C.N. este proprietarul autoturismului M. care, în prealabil a fost pus la dispoziția inc. P.C. prin intermediul inc. M. D. În condițiile în care s-a executat activitățile dispuse prin ordonanța 99 din 21 martie 2010 în urma cărora s-a dispus reținerea inc. P.C.S. și M.C.N. s-a solicitat confirmarea acesteia.

Din prezentarea actelor procesuale emise în cauză se desprinde cu ușurință concluzia că la începutul actelor întocmite organele de urmărire penală, acestea aveau indicii generale cu privire la existența unei grupări infracționale care manifestă preocupări în introducerea pe teritoriul țării a unor importante cantități de droguri de risc și mare risc, membrii acesteia fiind și nominalizați după porecle, respectiv "R., A., M., P. etc". Ulterior, pe măsură ce actele de urmărire penală au fost canalizate pe identificarea persoanelor ale căror porecle erau cunoscute de anchetatori s-a reușit stabilirea exactă a identității și indicarea, în solicitările ulterioare, a numelor și prenumelor inculpaților, alăturat poreclelor cunoscute. Astfel, s-a stabilit că porecla "R." aparține inculpatului C.Ș.A., nefiind fondată susținerea apărătorului acestuia potrivit căreia ar fi vorba despre două persoane diferite. De altfel, dovadă în sensul că inculpatul C.Ș.A. era cunoscut în cercul său de prieteni cu apelativul "R." este depoziția inculpatului P.C. care a făcut vorbire de predarea unei cantități de droguri către "R.", a coinculpatului M.D. care a relatat că are cunoștință despre faptul că o parte din banii necesari achiziționării drogurilor din Olanda proveneau de la "R.". Aceste persoane menționate mai sus făceau parte din anturajul inculpatului C.Ș.A. și l-au indicat în depozițiile date, atât cu porecla cunoscută cât și cu identitatea sa reală, ambele nefiind contestate de inculpat, prin urmare, față de cele mai sus expuse, instanța de apel apreciază că persoana cu apelativul "ale cărei convorbiri au fost interceptate și înregistrate este una și aceiași persoană cu inculpatul C.Ș., nefiind vorba despre vreo nulitate, iar solicitarea de îndreptare a erorii materiale nu reprezintă o substituire de persoană, câtă vreme s-a dovedit fără putință de tăgadă că utilizatorul postului telefonic este inculpatul C.Ș.A.

În ceea ce privește solicitarea formulată de către apărătorul inculpatului C.Ș. de desființare a sentinței penale atacate întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură să influențeze soluția adoptată, instanța de apel apreciază că acest motiv nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. care reglementează expres cazurile în care, instanța de apel desființând sentința primei instanțe și dispunând rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, poate efectua acest lucru. Aceste cazuri se referă la judecarea cauzei în lipsa unei părți nelegal citată sau care legal citată a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de înștiința instanța despre această imposibilitate, precum și în situația existenței cazurilor de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. cu excepția cazului de necompetență. Instanța de apel în limitele efectului devolutiv reglementat de art. 371 alin. (2) C. proc. pen. s-a pronunțat asupra cererilor formulate de către inculpat în condițiile în care declarația de apel a inculpaților a avut efect devolutiv integral, repunând în discuție toate aspectele care au constituit obiectul judecării la prima instanță.

Un alt motiv de apel al inculpatului C.Ș. vizează neregularitatea mijloacelor de probă constând în înregistrările audio și video, administrate înainte de începerea urmăririi penale și care ar fi lovite de nulitate absolută. În motivarea acestei cereri s-a susținut că interceptările telefonice au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale față de inculpat și drept urmare nu pot fi avute în vedere în dovedirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, câtă vreme începerea urmăririi penale a avut loc la data de 19 martie 2010 iar autorizația de interceptare a convorbirilor telefonice a fost efectuată pe perioada 28 februarie 2010 - 21 martie 2010 fiind vorba de probe obținute nelegal.

Cu privire la solicitarea inculpatului de a se constata nelegalitatea probelor pe motivul încuviințării interceptărilor înainte de începerea urmăririi penale, Curtea de Apel Timișoara a constatat că încheierile de autorizare a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor au fost emise la datele de mai sus, parte din ele anterior începerii urmăririi penale în cauză față de inculpat.

Inculpatul nominalizat a invocat în sprijinul afirmațiilor sale cauzele C. și D.P. contra României dar instanța de apel a observat că cele două cauze la care inculpatul a făcut trimitere privește situații anterioare modificărilor Codului de procedură penală când Curtea europeană a Drepturilor Omului constatase deficiențe incompatibile cu gradul minim de protecție dorit de supremația dreptului într-o societate democratică respectiv: - definirea categoriilor de persoane ce pot fi puse sub ascultare judiciară; natura infracțiunilor ce ar putea conduce la aceasta; stabilirea unei durate în timp a executării măsurii; condițiile de întocmire a proceselor-verbale de sinteză care consemnează convorbirile interceptate; precauțiile de luat pentru a transmite, intacte și complete, înregistrările realizate, în vederea controlului eventual din partea judecătorului și a apărării; circumstanțele în care se poate sau trebuie să se efectueze ștergerea sau distrugerea benzilor respective, în special după neînceperea urmăririi penale sau punere în libertate; trebuie de asemenea să se ia în calcul alte garanții, ca cele care cer ca măsura să fie autorizată și punerea sa în aplicare să fie controlată de o autoritate independentă, în special de un magistrat. Actual Codul de procedură penală oferă garanțiile necesare, iar autorizația de interceptare a fost dată de judecător, care a stabilit durata în timp și a indicat posturile telefonice.

De altfel, prin Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 publicată în M. Of. nr. 563/13.08.2009, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., reținând în esență că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestora poate fi cel mult o problemă de aplicare. În consecință dispozițiile art. 911 C. proc. pen. nu au fost declarate neconstituționale, iar din conținutul acestora nu rezultă în mod expres condiția să fie începută urmărirea penală, ceea ce denotă că acestea nu sunt nelegale.

De asemenea Curtea de Apel Timișoara a reținut că în cauză condamnarea nu a avut loc în baza unei singure probe ci, prin coroborarea tuturor probelor administrate.

Cu privire la solicitarea apărătorului inculpatului C.Ș.A. de reținere în favoarea clientului său a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, instanța de apel a reținut că articolul citat stipulează că în situația în care persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 - 10 din Legea nr. 143/2000, în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitei pedepsei prevăzute de lege. Acordarea acestui beneficiu legal este lăsată la aprecierea instanței care, în situația în care ar constata că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv un denunț formulat și o sentință penală de condamnare dispusă în cauza penală rezultată ca urmare a denunțului, este obligată să facă aplicarea acestor dispoziții ce instituie o cauză legală de reducere a pedepsei aplicate.

La adresa formulată de către instanță către DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara prin care s-a solicitat a se comunica dacă inculpatul C.Ș. beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 prin prisma denunțului înregistrat sub nr. 115/D/P/2010, DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara a răspuns că inculpatul C.Ș. a formulat în cursul urmăririi penale un denunț pentru a putea beneficia de cauza de reducere a pedepsei, dar denunțul formulat de inculpat a conținut date insuficiente pentru identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni legate de traficul de stupefiante, apreciindu-se că nu poate beneficia de cauza care vizează reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Se mai arată în referatul întocmit de către DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara, că denunțul inculpatului a conținut date de ordin general care nu au putut fi valorificate prin activitățile specifice derulate de organele de cercetare penală, în condițiile în care acesta a arătat că a achiziționat stupefiante pentru consum propriu de la domiciliul unui cetățean timișorean localizat într-o zonă limitrofă a orașului Timișoara, fără a fi menționate particularitățile imobilului de unde s-au efectuat tranzacțiile. În referatul întocmit mai este menționată și poziția inculpatului C.Ș.A. care nu a fost în măsură să identifice persoana acuzată de trafic de stupefiante, potrivit procesului-verbal de efectuare a unei recunoașteri după planșa foto a persoanei, fiind menționată și poziția inculpatului care a mai formulat alte două denunțuri la fel de general.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond nu a reținut în sarcina inculpatului C.Ș.A. prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care nu s-a dovedit că informațiile furnizate de către inculpat au dus la identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în traficul de droguri.

În ceea ce privește starea de fapt reținută de prima instanță în privința tuturor inculpaților, instanța de apel a apreciat că aceasta este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că inculpații că s-au asociat în vederea săvârșirii unor infracțiuni de trafic internațional de droguri. Astfel, în baza unei înțelegeri prealabile, la solicitarea inculpatului C.Ș.A., care a organizat și finanțat întreaga operațiune, și cu sprijinul inculpaților B.S.G. și M.C.N., inculpatul M.D.C., împreună cu inculpatul P.C.S., la data de 16 martie 2010, s-a deplasat în Olanda cu autoturismul marca M., proprietatea inculpatului M., de unde, prin intermediul numitului P.R.F., au adus în țară o cantitate de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis și comprimate ecstasy.

Probele administrate în cauză au confirmat faptul că inculpatul C.Ș.A. el este cel care a organizat activitatea de introducere în țară a drogurilor de risc și mare risc transportate de inculpatul P.C., în sensul că a recrutat transportatorii, a găsit persoana furnizorului, a stabilit legătura între transportatori și furnizor, a monitorizat întregul transport și a reglementat modalitatea de preluare a drogurilor odată cu întoarcerea în țară a autoturismului condus de inculpatul P.C. și a finanțat activitatea de introducere în țară a drogurilor, inculpatul M. arătând a primit de la C.Ș. suma de aproximativ 1000 euro pentru transport și pentru a plăti drogurile de risc (cannabisul), în vreme ce drogurile de mare risc au fost plătite on-line de același inculpat.

Potrivit dispozițiilor art. 26 C. pen., complicitatea este acea formă a participației penale ce constă în înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, astfel că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpaților B.S.G. și M.C.N. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Probele administrate în cauză au confirmat faptul că inculpatul B. l-a sprijinit, cel puțin moral, pe inculpatul C. în organizarea activității de trafic internațional de droguri, el a cunoscut în permanență desfășurarea evenimentelor, fiind ținut la curent de către inculpatul C., iar după sosirea transportului în România, s-a implicat activ în organizarea preluării drogurilor de către inculpatul M., căruia i-a plătit și transportul până la locul unde se afla inculpatul P., după care s-a oferit personal să participe la acțiunile de scoatere a drogurilor din pragurile mașinii.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.N., rolul acestuia a fost acela de a asigura mijlocul de transport ce a fost folosit la transportul drogurilor, aspect ce poate fi circumscris noțiunii de complicitate materială și avea și sarcina preluării autoturismului de la inculpatul P., odată cu sosirea acestuia în țară, urmată de predarea mașinii inculpatului C.

Sub aspectul laturii subiective, este evidentă împrejurarea că inculpații au acționat cu intenție directă, ei având reprezentarea faptului că desfășoară o activitate ilegală, motiv pentru care au și ascuns drogurile, și urmărind ca prin aceasta să dobândească foloase materiale ilicite.

În sarcina inculpatului C.Ș.A. a fost reținută și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În condițiile prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanța de fond în mod corect a dispus achitarea inculpatului sub acest aspect. În prezenta cauză, nu pot fi reținute atât complicitatea la traficul internațional de droguri, cât și organizarea și finanțarea traficului internațional de droguri. Actele desfășurate de către inculpatul C.Ș.A. reprezintă elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, infracțiune care a și fost reținută în sarcina sa, el organizând și finanțând traficul internațional de droguri, dar aceleași acțiuni nu pot constitui și o complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Legiuitorul a apreciat că activitățile de organizare sau finanțare a traficului de droguri sunt mai periculoase și nu reprezintă o simplă complicitate la infracțiunile prevăzute de art. 2 sau 3 din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care aceste activități au fost incriminate separat. Ca atare, cel care organizează sau finanțează traficul de droguri, fără a realiza efectiv vreuna dintre modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 2 sau 3 din Legea nr. 143/2000, nu va fi tras la răspundere penală pentru complicitate la cele două infracțiuni, ci va săvârși, în calitate de autor, o infracțiune distinctă, și anume infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanța de apel a reținut că aceasta se poate realiza și prin deținerea de droguri de risc pentru consum propriu. Sub acest aspect, inculpații C. și B. au recunoscut că sunt consumatori de droguri. Potrivit buletinelor de analiză toxicologică nr. 63 și 64/T/V din 14 aprilie 2010 ale IML Timișoara, inculpații B.S.G. și C.Ș.A. sunt consumatori de droguri, testele imunometrice la care aceștia au fost supuși reacționând pozitiv pentru tetrahidrocannabinol. Pe de altă parte, potrivit procesului-verbal de percheziție, în locuința inculpatului C.Ș.A. au fost descoperite două dispozitive metalice de mărunțire a substanțelor vegetale ce conțineau fragmente vegetale susceptibile de a fi cannabis. În legătură cu aceste două dispozitive, martorul A.I., prietena inculpatului C., a menționat că unul dintre dispozitive îi aparține, iar celălalt aparține inculpatului C. fiind folosit la consumul de droguri. Fragmentele vegetale descoperite în cele două dispozitive au fost supuse analizelor de laborator, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 984142 din 06 aprilie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, aceste fragmente vegetale sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B., la locuința acestuia, a fost descoperită o cutie rotundă din lemn pe care se aflau mai multe fragmente vegetale. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 984153 din 10 aprilie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, aceste fragmente vegetale sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

Pentru aceste considerente instanța a reținut în sarcina celor doi inculpați săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ei deținând droguri de risc în vederea propriului consum, urmând ca, sub aspectul laturii subiective, reținându-se intenția indirectă ca modalitate a vinovăției, inculpații având reprezentarea faptului că nu sunt îndreptățiți să dețină substanțe stupefiante, activitatea lor reprezentând o acțiune ilicită, și cu toate acestea au acceptat această situație în vederea satisfacerii propriilor nevoi.

Organele de urmărire penală au reținut în sarcina celor 4 inculpați și comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, infracțiune care face trimitere la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen. În ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, potrivit art. 323 C. pen. aceasta constă în fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni.

Dovezile administrate în cauză atestă faptul că fiecare dintre inculpații C., P., B. și M., trimiși în judecată în prezenta cauză, potrivit unui rol prestabilit la activitatea ce a avut ca finalitate aducerea în România, din Olanda, de către inculpatul P., a unor droguri de risc și mare risc. Activitatea ilicită efectuată de către cei patru inculpați a presupus un plan bine conturat, care implica mai multe etape: racolarea persoanelor dispuse ca în schimbul unor sume de bani sau a unei cantități de droguri să efectueze transportul stupefiantelor din Olanda; găsirea unui furnizor, care să achiziționeze drogurile din Olanda cu ajutorul banilor trimiși din România de către inculpatul C., furnizor identificat în persoana numitului P.R.; asigurarea mijlocului de transport ce va fi folosit pentru desfășurarea activității infracționale; monitorizarea permanentă a activității transportatorilor; preluarea autoturismului în care au fost ascunse drogurile, după sosirea în țară, de către o altă persoană decât cea care a efectuat efectiv transportul; predarea drogurilor finanțatorului acestei activități, toate aceste etape fiind parcurse de către inculpați, fiecare dintre ei având un rol bine stabilit, rol care a fost evidențiat cu prilejul analizării probelor administrate în cauză.

În prezenta cauză nu se poate contesta faptul că gruparea inculpaților a avut drept scop săvârșirea de infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni de natură să producă consecințe dintre cele mai grave și luând în considerare aceste aspecte, instanța de apel apreciază că în mod judicios s-a reținut în sarcina celor patru inculpați și infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 399/2003 raportat la art. 323 C. pen. Astfel, grupul celor patru inculpați a avut o structură proprie, în care au putut fi identificate persoane cu roluri diferite (organizator și finanțator - inculpatul C., transportator - inculpatul P., persoane care au asigurat mijlocul de transport și preluarea drogurilor în România - inculpații B. și M.), toate aceste persoane acționând în mod coordonat, împărțindu-și sarcinile în vederea realizării scopului menționat anterior. În același timp, dovezile administrate în cauză au confirmat existența grupului pe o perioadă suficientă de timp ca să asigure succesul operațiunii, ceea ce exclude existența unei grupări constituite întâmplător și spontan.

În ceea ce privește modalitatea în care a procedat instanța de fond cu ocazia solicitării schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului C.Ș.A., din infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a respins solicitarea prin interpretarea dispozițiilor legale citate și conform cărora în condițiile în care activitatea inculpatului a constat în organizarea și finanțarea traficului internațional de droguri va fi angajată răspunderea penală pentru infracțiunea în care s-a schimbat încadrarea juridică, iar soluția va fi cea de achitare pentru infracțiunea de complicitate la traficul internațional de droguri. Infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni nu poate fi absorbită în infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, deoarece activitatea ilicită a inculpatului C.Ș.A. nu a constatat doar în organizarea traficului internațional de droguri, ci acesta a manifestat preocupări și în a lua parte la o asociere cu un scop determinat și formată din mai multe persoane. În cadrul acestei asocieri a luat parte și inculpatul C.Ș. care urmează a răspunde pentru această activitate și care asemenea celorlalți inculpați avea un rol bine determinat pentru atingerea scopului prestabilit, astfel că în mod corect s-a apreciat că este vorba de o infracțiune de sine stătătoare. Infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu privire la care s-a făcut afirmația că ar fi absorbită în conținutul legal al infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, din analiza textului de lege care reglementează cele două activități ilicite, instanța de apel a reținut că deținerea ilegală de droguri de risc nu poate fi apreciată ca o parte componentă a infracțiunii de organizare și finanțare a traficului internațional de droguri de mare risc, fiind vorba de laturi obiective diferite în cazul celor două.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Transpunând aceste reguli la speța de față, reținând vinovăția inculpaților pentru infracțiunile cu privire la care instanța de fond a dispus condamnarea lor, instanța de apel apreciază că se impune o redozare a pedepselor raportat la persoana inculpaților, gradul de implicare al acestora în activitatea infracțională, rolul avut de fiecare dintre membrii asociației organizate în vederea atingerii scopului propus, cantitatea de droguri traficată, ca și lipsa de antecedente penale a inculpaților.

Astfel, în vederea realizării scopului pedepsei, respectiv reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii de noi fapte antisociale se impune condamnarea acestora la pedeapsa închisorii în regim de detenție, aceasta fiind unica modalitate prin care inculpații vor conștientiza semnificația socială a activităților ilicite.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 60/A din 28 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au admis apelurile declarate de inculpații C.Ș.A., B.S.G. și M.C.N. împotriva Sentinței penale nr. 419 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.Ș.A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare și finanțare a traficului internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de droguri de risc.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului C.Ș.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.S.G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 27 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la traficul internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de droguri de risc.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului B.S.G. pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.C.N., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 27 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la traficul internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.C.N. pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații C.Ș.A., B.S.G. și M.C.N.

În recursul declarat de procuror întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. s-a arătat că acesta vizează un unic aspect și anume netemeinicia pedepselor aplicate de către instanța de apel în sensul reținerii în mod nejustificat de circumstanțe atenuante.

În primul rând, Curtea de Apel Timișoara nu a motivat în ce constau aceste circumstanțe atenuante din punctul de vedere al conținutului, respectiv în ce măsură împrejurările pe care le-a avut în vedere ar fi fost de natură să ușureze situația inculpaților.

Dimpotrivă, instanța trebuia să observe că inculpații au acționat organizat, în mod conjugat, pentru realizarea unei infracțiuni deosebit de grave, în care fiecare dintre ei a avut un rol bine stabilit. Astfel, inculpatul C. este cel care a organizat întreaga activitate infracțională de introducere în țară a drogurilor transportate ulterior de către inculpatul P., în sensul că el a găsit furnizorul, a recrutat transportatorii, a stabilit contactul acestora cu furnizorul, a monitorizat întregul transport prin purtarea de conversații telefonice sau prin sms în permanență cu cei doi care s-au deplasat în Olanda, a finanțat achiziția drogurilor alături de inculpatul B. și de asemenea, acesta din urmă a cunoscut întreaga activitate desfășurată și a stat alături de inculpatul C. pentru monitorizarea transportului, sprijinind activitatea infracțională inclusiv prin împrumutul acordat inculpatului C. în vederea cumpărării de droguri.

S-a mai menționat că inculpatul M. a cunoscut destinația și scopul deplasării celorlalți inculpați în Olanda, iar autoturismul pe care l-a pus la dispoziție era adaptat în vederea ascunderii cantității de droguri iar în cele din urmă, inculpații au reușit introducerea unei cantități mari de droguri în țară.

Reprezentantul parchetului a subliniat, totodată, că fapta prezintă prin natura ei un pericol social deosebit, că cea mai mare parte dintre inculpați nu și-au recunoscut contribuția la săvârșirea infracțiunii în pofida probelor evidente, iar toate aceste împrejurări demonstrează că circumstanțele atenuante acordate de instanța de apel nu își găseau justificarea. În consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței atacate.

În recursul declarat de inculpatul C.Ș.A. s-au invocat ca motive de casare cele prevăzute de art. 3859 pct. 6, 10, 18 și 172 C. proc. pen.

S-a arătat, totodată, că motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. se referă la infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 reținută în sarcina inculpatului C. Asupra acestui aspect, s-a învederat instanței că, ținând cont de cantitatea extrem de mică de drog deținută de inculpat, consideră că s-a făcut o greșită aplicare a legii în sensul că s-ar fi justificat aplicarea unei sancțiuni administrative și s-a apreciat că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și solicită achitarea acestuia în temeiul art. 181 C. pen., dacă va reuși să convingă instanța că pentru celelalte două infracțiuni pentru care a fost condamnat, ar trebui să se dispună achitarea în baza art. 10 lit. c) C. pen.

În dezvoltarea motivului de recurs prev. de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, având în vedere lipsa unei apărări concrete în condiții de legalitate în fața acestei instanțe.

S-a arătat că instanța de apel, pentru a salva situația, a menționat că s-ar fi întocmit concluzii scrise de către doi avocați, dintre care unul definitiv și unul stagiar, susținere nereală, având în vedere că la dosarul instanței de fond nu este menționat decât un avocat stagiar.

S-a mai arătat că motivul de apel referitor la lipsa de apărare în fața primei instanțe a fost respins cu motivarea că este vorba despre o eroare comună, dar consideră că ar trebui avute în vedere limitele în care se aplică principiul error communis facit jus, acesta nefiind aplicabil, în opinia sa, atunci când este vorba despre drepturile fundamentale ale unui inculpat. De asemenea, s-a considerat că trebuie să discute și de o anumită culpă în această situație, iar inculpatul nu este dator să suporte ceea ce cu bună sau rea-credință, din neglijență, din neobservare sau cu intenție au săvârșit un avocat și un complet care nici măcar în deliberare nu a observat că, concluziile scrise erau depus de un avocat stagiar.

S-a mai arătat că inculpatul sau inculpații nu ar trebui să suporte rezultatul greșelilor apărătorilor și eventual ale instanței, deoarece aceștia au o poziție cu totul diferită, nu au contribuit și eroarea nu este comună și lor.

În concluzie, s-a considerat că inculpatul C. a beneficiat în fața instanței de fond de o apărare neefectivă, ineficace și exercitată de o persoană care nu avea dreptul să o exercite, ceea ce înseamnă că actele de procedură efectuate de aceasta sau la care aceasta a contribuit sunt nule.

În al doilea rând, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., s-au invocat două critici.

Pe de o parte, s-a arătat că instanțele nu s-au pronunțat pe o cerere esențială de constatare a nulității probelor, făcând referire în acest context la nulitatea actelor de urmărire penală datorată lipsei de delegare a ofițerilor de poliție judiciară, precum și la nulitatea interceptărilor comunicațiilor purtate de inculpatul C. Referitor la cel din urmă aspect, s-a arătat că la data de 15 martie 2010 s-a întocmit un proces-verbal de redare a convorbirilor pretins purtate între inculpatul C. și alte persoane în perioada 12 martie 2010 - 21 martie 2010, proces-verbal care a fost certificat olograf de către procurorul de caz tot la data de 15 martie 2010; întrebarea este cum putea ști procurorul de caz în data de 15 martie 2010 ce se discuta pe 20 martie 2010 sau pe 21 martie 2010 și din acest motiv, s-a considerat că există dubii suficient de puternice cu privire la realitatea acelor convorbiri și la momentul în care s-au purtat; este extrem de probabilă o gravă eroare a procurorului care a certificat procesul-verbal și a polițistului care a transcris, nefiind respectate dispozițiile de la 911 și urm. C. proc. pen. De asemenea, s-a subliniat că președintele instanței este persoana autorizată conform Codului de procedură penală să dispună asupra cererilor de autorizare a interceptărilor, iar semnatarul autorizațiilor de interceptare nu a fost desemnat să îl înlocuiască printr-o dispoziție care să poată fi probată.

S-a arătat că nu s-au întocmit minute ale încheierilor prin care s-au autorizat interceptările, apreciind că minutele erau necesare, deoarece regula este că dispoziția dată de judecător se consemnează de îndată ce a luat hotărârea în forma scrisă a minutei.

În plus, s-a mai învederat instanței că la momentul autorizării interceptărilor nu era începută urmărirea penală în cauză, iar deliberarea care a avut loc a fost nelegală; judecătorul învestit cu cererea de autorizare a deliberat, însă nu a observat că data începerii urmăririi penale este ulterioară sesizării lui, este ulterioară chiar acelei autorizații provizorii.

A doua critică invocată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. se referă la faptul că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe esențiale, care puteau să influențeze soluția procesului, respectiv declarația martorei N.C. dată în fața primei instanțe și declarația extrajudiciară a lui P.R.F. care ar fi putut să genereze, și de fapt de aceea a și fost depusă, o citare a acestora în vederea audierii. Această declarație extrajudiciară nu era o probă ce se administrează direct, ci un indiciu suficient de puternic pentru a convinge completul că P.R.F. trebuie audiat.

Cu referire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și în replică la concluziile orale formulate de procuror, în sensul că inculpatul C. a ținut legătura cu toți ceilalți inculpați, s-a solicitat a se observa că fie R.C., fie C., cel în sarcina căruia se pun acele convorbiri, nu au avut niciun contact telefonic - fie prin convorbire, fie prin sms - cu intimatul inculpat P.

Totodată, s-a subliniat că eroarea gravă de fapt constă în faptul că s-a făcut o confuzie de persoane, iar dacă se va admite motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen. și se va dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, ar fi posibil ca în rejudecare să se discute și utilitatea administrării unor probe care să clarifice și această chestiune, instanța de recurs având posibilitatea să caseze cu indicația de a fi audiat P., precum și numitul R.C. iar datele de identificare ale acestuia pot fi aflate de autoritățile judiciare; de exemplu în actele de procedură efectuate s-a menționat inclusiv CNP-ul acestuia, deci existau posibilități ca acesta să fie chemat spre audiere și să clarifice confuzia.

În opinia acestui recurent inculpat se pretinde că R.C. este cel care ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. și de asemenea, s-a mai apreciat că acuzarea și instanțele se sprijină în a justifica identitatea dintre R.- cu privire la care s-au emis autorizațiile de interceptare - și C.Ș. S-au folosit, de exemplu, declarațiile lui M., care spune că inculpatul C.Ș. ar avea porecla de R.

Concluzionând pe acest aspect, s-a arătat că nu inculpatul C.Ș. este autorul și că ar exista un alt autor, cel mai probabil R.C., motiv pentru care solicită achitarea clientului său conform disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În recursul declarat de inculpatul B.S.G. a fost invocat în primul rând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., solicitând totodată casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

S-a invocat, de asemenea, cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., solicitând instanței de recurs casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să dispună în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., precum și pentru cea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece s-a apreciat că pentru prima infracțiune lipsește intenția pe latura subiectivă, iar pentru cea de a doua lipsește latura obiectivă.

S-a arătat, de asemenea, că față de lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor sus-menționate, înțelege să invoce și cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului de recurs prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., s-a arătat că atât decizia cât și sentința nu sunt corespunzător motivate, iar în motivarea hotărârii instanței de apel nu există niciun element în plus față de sentință. De asemenea, s-a apreciat că, începând de la rechizitoriul întocmit în acest dosar și continuând cu cele două hotărâri, nu există o motivare care să contureze săvârșirea acestor infracțiuni de către inculpatul B.

O primă inadvertență ar fi aceea că în tot rechizitoriul se folosesc cu privire la inculpatul B. sintagmele de "organizator"/"finanțator", dar în dispozitivul rechizitoriului se dispune neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, inculpatul B. fiind trimis în judecată, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Or, instanța de fond vine în sprijinul organului de urmărire penală și încearcă să dea o motivare (reluată și de instanța de apel), spunând că acea complicitate rezidă în următorul aspect: "Probele administrate în cauză au confirmat faptul că inculpatul B. l-a sprijinit cel puțin moral pe inculpatul C."; a doua motivare ar fi că inculpatul B. i-a împrumutat 100 lei inculpatului M., după care s-a oferit personal să participe la acțiunile de scoatere a drogurilor.

Cu privire la primul argument al instanței de fond, că inculpatul B. l-a sprijinit cel puțin moral pe inculpatul C., s-a subliniat că ultimul nominalizat a fost trimis în judecată și pentru art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, care prin sentința primei instanțe s-a pierdut undeva ceea ce înseamnă că inculpatul B. a fost complice la fapta de complicitate a lui C., deși nu există nicio probă în acest sens.

S-a subliniat, totodată, că deși inculpatul C. a fost trimis în judecată atât pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cât și pentru art. 10 din aceeași lege, fără să existe o schimbare a încadrării juridice, inculpatul C. este condamnat pentru art. 10 rap la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; complicitatea la traficul internațional de droguri de risc și mare risc s-a pierdut undeva și cu alte cuvinte, dacă s-a reținut sprijinul moral pe care inculpatul B. i l-a acordat lui C., ar fi trebuit să se rețină că acesta este complice la infracțiunea prev. de art. 10 rap la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și nicidecum la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 iar aceste inadvertențe nu pot fi sancționate altfel decât prin casarea cu trimitere spre rejudecare.

S-a mai arătat că în fața primei instanțe s-a solicitat și trimiterea dosarului la organul de urmărire penală pentru refacerea urmăririi penale, deoarece în ceea ce-l privește pe inculpatul B. este o totală contradicție între expozitivul și dispozitivul rechizitoriului; mai precis, s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, urmând ca aceasta să pună în discuție oportunitatea refacerii urmăririi penale.

Cu privire la cealaltă lapidară motivare a instanței, că inculpatul B. i-a oferit suma de 100 lei inculpatului M. pentru a se deplasa cu taxiul, s-a subliniat că nici acesta din urmă nu a fost autorul faptei, ci a fost complice la infracțiunea de trafic internațional de droguri - infracțiune ce s-a consumat în momentul în care drogurile au fost introduse în țară. S-a mai arătat că această complicitate, fie ea și morală, trebuie să fie anterioară sau concomitentă cu săvârșirea infracțiunii și de asemenea, că nu există nicio probă că inculpatul B. s-a oferit personal să participe la acțiunile de scoatere a drogurilor.

Cu referire la nulitatea unor probe în legătură cu care sunt incidente disp. art. 64 alin. (2) C. proc. pen. s-a făcut trimitere la Decizia nr. 17/2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în care se arată că aplicabilitatea prevederilor art. 309 C. proc. pen. nefiind limitată la situația când instanța soluționează cauza în fond, rezultă că ori de câte ori instanța deliberează și se pronunță asupra unei măsuri, rezultatul acestei deliberări se consemnează într-o minută.

S-a mai arătat că din economia textului art. 911 C. proc. pen., rezultă că în această situație are loc o deliberare; astfel, acest text de lege stipulează că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, dacă sunt date și indicii temeinice, ceea ce înseamnă că judecătorul poate să respingă o astfel de cerere de autorizare.

Așadar, pentru ca judecătorul să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 911 C. proc. pen., acesta trebuie să delibereze și s-a apreciat că în mod simplist s-a susținut că nu este nevoie de minută decât atunci când se discută despre o măsură preventivă, arătând totodată că din Decizia nr. 17/2005 rezultă că este nevoie de minută cu atât mai mult atunci când e vorba de o măsură preventivă.

Legiuitorul nu face vreo distincție în funcție de felul hotărârii, ci atâta timp cât se dispune asupra unei măsuri, este nevoie de minută și în concluzie, s-a considerat că încheierile de autorizare a interceptărilor în condițiile art. 911 C. proc. pen. sunt nule din pricina lipsei minutei.

În esență, s-a apreciat că nu sunt probe care să-l incrimineze pe inculpatul B., solicitând admiterea recursului.

În subsidiar, s-a solicitat, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., redozarea pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului, apreciind că pedeapsa de 6 ani închisoare este excesivă, iar sub aspectul modalității de executare, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

În fine, în recursul declarat de inculpatul M.C.N. s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția.

Astfel, în toate declarațiile date în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești, atât inculpatul M. cât și inculpatul P. arată fără echivoc că inculpatul M. nu a cunoscut scopul pentru care a fost împrumutată mașina acestuia, iar aceste susțineri sunt întărite și de declarațiile martorei A.I.D. fosta prietenă a inculpatului C., care a arătat că îi cunoaște pe toți ceilalți inculpați, însă niciodată nu a auzit vorbindu-se despre inculpatul M. și nici nu l-a văzut și aceeași susținere o face și fosta prietenă a inculpatului B. la termenul din 3 octombrie 2011. S-a considerat că aceste declarații de martori nu au fost analizate în mod obiectiv de către instanțele de fond și de apel și nu s-a dat valoare probatorie.

În ceea ce privește soluția instanțelor de condamnare a inculpatului M., s-a subliniat că singurele probe pe care se fundamentează această soluție sunt cele două declarații ale inculpaților M. și P., apreciindu-se că acestea sunt sincere și corespund adevărului; totodată, însă, acești doi inculpați arată, fără putință de tăgadă, că inculpatul M. nu a cunoscut scopul pentru care a fost folosit autoturismul său și nici măcar nu a fost beneficiarul drogurilor. În consecință, s-a considerat că instanța a dat o valoare probatorie trunchiată acestor declarații.

De asemenea, s-a considerat a fi relevant și faptul că pentru inculpatul M. testul privind consumul de droguri a ieșit negativ, deoarece se știe că persoanele care sunt în asemenea anturaje sunt și consumatori. Prin urmare, s-a solicitat instanței de recurs să dea valoare acestui aspect în ceea ce privește circumstanțierea.

S-a mai arătat că probele converg spre ideea că inculpatul M. nu a cunoscut scopul pentru care a fost utilizat autoturismul său, făcând trimitere în acest sens la declarația inculpatului M., aflată la dosar fond.

În subsidiar, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se redozarea pedepsei cu aplicarea disp. art. 861 C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocată în recursurile de față și deja expuse detaliat, precum și de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că totalitatea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații C.Ș.A., B.S.G. și M.C.N. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 28 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, se privesc ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

B.1./C.2. Sub aspectul motivului comun de critică din recursurile promovate de inculpații C.Ș.A. și B.S.G. prin care se tinde la soluția casării cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pretinzându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., susținându-se în esență nulitatea probei administrate în cursul urmăririi penale a interceptărilor convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon de către inculpații nominalizați și a înregistrărilor de imagini, ceea ce ar atrage sancțiunea inutilizabilității acestor mijloace de probă obținute în mod ilegal în baza art. 62 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

a) Astfel, prima chestiune iterată de recurentul inculpat C.Ș.A. în sensul nepronunțării de către instanța de apel pe această cerere esențială de constatare a nulității probelor sus-indicate administrate în faza de urmărire penală este înfrântă fără dubiu de arătarea faptului că dimpotrivă instanța Curții de Apel Timișoara a analizat pe larg această critică în cuprinsul filei 30 a deciziei recurate stabilind caracterul ei nejustificat și pronunțându-se în sensul respingerii ei.

Se reamintește de către instanța de recurs a Înaltei Curți că în recursul declarat de inculpatul C.Ș.A. se pretinde că interceptările telefonice au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale față de acesta și drept urmare nu pot fi avute în vedere în dovedirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, câtă vreme începerea urmăririi penale a avut loc la data de 19 martie 2010, iar autorizația de interceptare a convorbirilor telefonice a fost efectuată pe perioada 28 februarie 2010 - 21 martie 2010 fiind vorba de probe obținute nelegal.

Cu privire la solicitarea inculpatului nominalizat de a se constata nelegalitatea probelor pe motivul încuviințării interceptărilor înainte de începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că încheierile de autorizare a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor au fost emise la datele de mai sus, parte din ele anterior începerii urmăririi penale în cauză față de inculpat.

Pe de altă parte, deși inculpatul recurent nominalizat a invocat în sprijinul afirmațiilor sale cauzele Calmanovici și Dumitru Popescu contra României se are în vedere că cele două cauze la care s-a făcut trimitere privește situații anterioare modificărilor Codului de procedură penală când Curtea europeană a Drepturilor Omului constatase deficiențe incompatibile cu supremația dreptului într-o societate democratică respectiv: - definirea categoriilor de persoane ce pot fi puse sub ascultare judiciară; natura infracțiunilor ce ar putea conduce la aceasta; stabilirea unei durate în timp a executării măsurii; condițiile de întocmire a proceselor-verbale de sinteză care consemnează convorbirile interceptate; precauțiile de luat pentru a transmite, intacte și complete, înregistrările realizate, în vederea controlului din partea judecătorului și a apărării; circumstanțele în care se poate sau trebuie să se efectueze ștergerea sau distrugerea benzilor respective, în special după neînceperea urmăririi penale sau punere în libertate; alte garanții, ca cele care cer ca măsura să fie autorizată și punerea sa în aplicare să fie controlată de o autoritate independentă, în special de un magistrat.

Or, normele C. proc. pen. oferă garanțiile necesare, iar autorizația de interceptare a fost dată de judecător, care a stabilit durata în timp și a indicat posturile telefonice.

De altfel, prin Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 publicată în M. Of. nr. 563/13.08.2009, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., reținând în esență că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestora poate fi cel mult o problemă de aplicare.

În consecință dispozițiile art. 911 C. proc. pen. nu au fost declarate neconstituționale, iar din conținutul acestora nu rezultă în mod expres condiția să fie începută urmărirea penală, ceea ce denotă că acestea nu sunt nelegale.

În raport de toate cele mai înainte arătate, Înalta Curte are în vedere că statuarea instanței de apel în sensul că încheierile de ședință nr. 31 din 01 martie 2010, nr. 45 din 17 martie 2010 și nr. 56 din 25 martie 2010 pronunțate de Tribunalul Timiș în Dosarele penale nr. 31/1/2010, nr. 45/I/2010 și nr. 56/I/2010 având ca obiect autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor efectuate de la posturile telefonice aparținând inculpaților recurenți din prezenta cauză, nu sunt lovite de sancțiunea nulității absolute prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fiind legale și temeinice.

Astfel, deși este real că dispozițiile art. 315 C. proc. pen. instituie obligativitatea procurorului de a participa la soluționarea ședințelor de judecată desfășurate de instanțele de apel și recurs, materia interceptărilor și înregistrărilor audio-video este consacrată de dispozițiile art. 911 și urm C. proc. pen. ca o procedură diferită. În consecință prin dispozițiile alin. (1) din art. 911 C. proc. pen. se prevede că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea și localizarea participanților nu poate fi efectuată prin alte mijloace, ori cercetarea ar fi întârziată, iar dispozițiile alin. (3) statuează că autorizația se poate acorda pe o durată ce nu depășește 30 de zile, în camera de consiliu, de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în lipsa președintelui instanței se va desemna un judecător cu atribuții în acordarea acestor autorizări.

Din analiza dispozițiilor menționate rezultă că condiția impusă de textul de lege a fost îndeplinită, în sensul că autorizările înregistrărilor și convorbirilor telefonice ale inculpaților au fost acordate de judecătorul desemnat de președintele instanței, ședința desfășurându-se în camera de consiliu. Textul de lege suscitat nu face referiri cu privire la necesitatea prezenței procurorului la soluționarea acestei cereri, fiind vorba de o procedură necontencioasă dată exclusiv în competența judecătorului care analizează oportunitatea admiterii sesizării privind autorizarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor.

Dispozițiile art. 315 C. proc. pen. invocate de către inculpatul C.Ș. ca motiv de apel și care consacră obligativitatea prezenței procurorului la ședințele de judecată în apel și recurs precum și în cazul în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, iar legea prevede pentru fapta comisă pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare, precum și atunci când unul dintre inculpați se află în detenție sau sunt incidente prevederile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., au un caracter general și nu sunt aplicabile în materia confirmărilor autorizațiilor provizorii de interceptare și înregistrare care au un regim special pentru care prevederile Codului de procedură penală nu cuprind o dispoziție relativ la prezența procurorului la soluționarea cererii, cum este de pildă cazul dispozițiilor art. 1402 C. proc. pen. referitor la plângerea împotriva ordonanțelor procurorului privind măsurile preventive și în care se menționează în alin. (4) că participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie, or dispozițiile art. 1403 C. proc. pen. referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunțată de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive unde alin. (4) consacră obligativitatea participării procurorului la judecarea recursului.

b) Pe de altă parte, nu are pertinență nici secunda chestiune iterată de aceiași recurenți inculpați C.Ș.A. și B.S.G. subsumat aceluiași unic motiv de critică prin care se pretinde că președintele instanței este persoana autorizată conform Codului de procedură penală să dispună asupra cererilor de autorizare a interceptărilor, iar semnatarul autorizațiilor de interceptare nu a fost desemnat să îl înlocuiască printr-o dispoziție care să poată fi probată și că nu s-au întocmit minute ale încheierilor prin care s-au autorizat interceptările, apreciind că acestea erau necesare, deoarece regula este că dispoziția dată de judecător se consemnează de îndată ce a luat hotărârea în forma scrisă a minutei.

Or, avându-se în vedere, cu titlu de premisă, dispozițiile art. 309 C. proc. pen. care definesc minuta și unde se reglementează obiectul deliberării vizând instanța de judecată, acest text de lege referindu-se la deliberarea privind hotărârea pronunțată de instanța de fond se are în vedere că legea operează cu două instituții în ceea ce privește judecătorul. Una din instituții este cea a instanței de judecată, instituție de drept procesual penal despre care se vorbește din momentul în care instanța este sesizată cu rechizitoriul iar, până în acel moment, toate cererile din cursul urmăririi penale sunt soluționate de judecător.

Așadar, din examinarea tuturor dispozițiilor ce țin de procesul deliberării, de felul hotărârilor, se vorbește de instanță de judecată și de minută din momentul în care instanța a fost sesizată cu rechizitoriul, stipulându-se totodată că întocmirea minutei este obligatorie și în cazul în care judecătorul sau instanța dispun asupra măsurilor preventive.

În consecință, textul de lege sus-citat se referă în mod expres la măsuri preventive și nu se oprește la sintagma "măsuri", așa după cum au susținut recurenții inculpați indicați. În plus, se folosește instituția de judecător, cu care operează întreaga urmărire penală față de cererile adresate la acel moment, judecătorul având obligația să pronunțe o minută doar atunci când este vorba de măsuri preventive și prin urmare, textul este clar și orice extindere a lui este doar pro causa și nu poate fi interpretată în sensul că instanța ar avea obligația în cursul urmăririi penale să emită o minută atunci când dă o atare încheiere de autorizare.

Astfel, în mod judicios ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, au statuat în mod legal că lipsa minutei în cazul încheierilor de autorizare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice nu este de natură a afecta valabilitatea probei legal obținută, în condițiile în care legiuitorul nu obligă la întocmirea acestei minute printr-o dispoziție expresă, fiind vorba despre o procedură necontencioasă asemănătoare percheziției domiciliare reglementată de art. 100 și urm C. proc. pen., în cuprinsul căruia este menționată la alin. (4) obligativitatea participării procurorului la soluționarea cererii de către instanță.

Prin urmare, aceleași instanțe au apreciat în mod justificat că probele au fost obținute legal în sensul prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât la soluționarea cauzei au fost avute în vedere procesele-verbale de înregistrare și interceptare a convorbirilor telefonice.

Încheierile de ședință pronunțate în materia autorizării și interceptării convorbirilor telefonice poartă un regim juridic special în condițiile în care ședințele de judecată nu sunt publice și nu există o condică de ședință accesibilă publicului, dată fiind rațiunea reglementării și momentul procesual în care are loc autorizarea deoarece această măsură se ia cu precădere în cursul urmăririi penale iar scopul pentru care se aplică art. 911 C. proc. pen. fiind acela al stabilirii situației de fapt a comiterii unor infracțiuni, legiuitorul a reglementat această procedură care nu urmează regulile generale ale desfășurării procesului penal, ce implică prezența condicii de ședință, a mapei cu minute și a celorlalte acte procesuale necesare într-o cauză penală.

Pe de altă parte, întrucât de cele mai multe ori la momentul la care organul de urmărire penală solicită autorizarea și interceptarea convorbirilor și comunicărilor există indicii rezonabile privind săvârșirea unor anumite infracțiuni, publicitatea reclamată de către recurenții inculpați referitor la prezența unei condici de ședință sau a anunțării ședințelor derulate în camera de consiliu ar anihila caracterul secret al procedurii cu consecința aducerii la cunoștința opiniei publice și implicit a persoanelor față de care se ia o asemenea măsură a cauzei aflate pe rol, fapt ce ar fi de natură să îngreuneze urmărirea penală și să asigure exonerarea de la tragerea la răspundere a celor vinovați.

B.2. De asemenea, nu este fondată nici critica recurentului inculpat C.Ș.A. din nou subsumat cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., prin care se tinde la casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pretinzându-se nulitatea actelor de urmărire penală datorată lipsei de delegare a ofițerilor de poliție judiciară de către procuror în cursul urmăririi penale.

Aceasta, întrucât cu titlu de premisă, se reține că într-adevăr în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 procurorii DIICOT efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiune prev. în art. 12 alin. (1) din Lege, iar potrivit art. 9 alin. (13) din același act normativ ofițerii și agenții de poliție judiciară anume desemnați efectuează acte de cercetare penală dispuse de către procurorii DIICOT.

Or, din interpretarea dispozițiilor legale sus-citate rezultă că organele de poliție judiciară efectuează acte de cercetare penală care se circumscriu noțiunii de acte îndeplinite în cursul urmăririi penale, putând îndeplini orice act stabilit prin delegare de către procurorul care supraveghează urmărirea penală în cauza dată iar, în speță la baza formării Dosarului penal nr. 41/D/P/2010 stă procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 25 februarie 2010 de către organele de poliție judiciară din cadrul BCCO - Serviciul antidrog, care îndeplinește condițiile prev. în art. 221 C. proc. pen. relativ la modurile de sesizare a organelor de urmărire penală și fiind vorba despre o sesizare din oficiu s-a întocmit procesul-verbal la care face referire articolul de mai sus și s-au dat eficiență dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. referitor la obligația instituită în sarcina organului de urmărire penală care a fost sesizat în vreunul dintre modurile prev. în art. 221 C. proc. pen. de a proceda la începerea urmăririi penale prin rezoluție motivată.

În cauză s-a procedat astfel întrucât organele de urmărire penală nu au sesizat incidența vreunei cauze de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, astfel încât sesizării din oficiu fiind considerată ca furnizând informații ce se impun a fi verificate i s-a dat eficiență juridică.

Înalta Curte, analizând conținutul actului procesual intitulat proces-verbal de sesizare din oficiu întocmit de către organele de cercetare penală, reține că acesta îndeplinește cerințele legii făcându-se referire la persoanele față de care există suspiciuni în ceea ce privește traficul internațional și național de droguri de risc și mare risc, fapte prev. de art. 3 alin. (1) și (2) art. 2 alin. (1), (2), art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, descriindu-se starea de fapt despre care lucrătorii de poliție judiciară au primit informații, parte din persoane fiind cunoscute după porecle de genul "A.", "P." "R.", "P." și despre care se bănuia că au pus bazele unei grupări infracționale pentru săvârșirea și a infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003. Astfel se conchide că urmărirea penală a fost efectuată de către organul competent potrivit atribuțiilor legale, nefiind vorba de efectuarea unor acte cu încălcarea normelor de competență care ar atrage restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

De altfel, decisiv este aspectul că la dosarul de urmărire penală al cauzei există acele ordonanțe de delegare; de fapt, acestea sunt enumerate și în rechizitoriu, în mod greșit la capitolul "Mijloace de probă" și nu la datele privind urmărirea penală, dar existența lor este confirmată și prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 316 C. proc. pen., și această pretinsă nulitate este acoperită.

B.3. Concomitent, nu este pertinent niciun alt motiv de critică invocat în recursul declarat de inculpatul C.Ș.A., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., prin care se solicită a se constata că interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.Ș.A. este nelegală de îndată ce atât Ordonanța cu titlu provizoriu nr. 68/2010 emisă la 26 februarie 2010 de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, cât și încheierea nr. 31 din 01 martie 2010 a Tribunalului Timiș de confirmare a acestei ordonanțe privesc pe numitul R.C., și nu pe inculpatul în discuție, C.Ș.A. și în consecință nu se impune excluderea acestor mijloace de probă, pentru considerentele ce vor fi prezentate.

În acest punct de analiză Înalta Curte reține că prin referatul din data de 01 martie 2010 întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara s-a solicitat, în temeiul art. 911 și 912 C. proc. pen. confirmarea autorizării Ordonanței cu titlu provizoriu nr. 68 din 26 februarie 2010 (emisă pe o perioadă de 48 ore din data de 27 februarie 2010 până la data de 01 martie 2010) pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și comunicațiilor efectuate de la următoarele posturi: x - utilizat de R.C., y - utilizat de A.A.I., q - utilizat de D.C.A., w - utilizat de L.S.L.

Prin același referat procurorul a mai cerut instanței competente prelungirea de autorizare pe o perioadă de 28 de zile din data de 01 martie 2010 - până la data de 28 martie 2010 pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și comunicațiilor și IMEI-urilor efectuate de la posturile telefonice : x, IMEI - a - utilizat de R.C., y, IMEI - b - utilizat de A.A.I., q, IMEI - c - utilizat de D.C.A., w, IMEI - d - utilizat de L.S.L., precum și eliberarea unor autorizații nou pe o perioadă de 30 de zile începând cu data emiterii pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, comunicațiilor, SMS, efectuate de la următoarele posturi telefonice: xxx și aaa utilizate de o persoană neidentificată până la data cererii; bbb utilizat de o persoană poreclită " M." neidentificată până în prezent; ddd - utilizat de un tânăr poreclit "P." neidentificată.

Prin Ordonanța de autorizare provizorie nr. 68 din 26 februarie 2010 procurorul a dispus autorizarea cu titlu provizoriu pentru interceptarea și înregistrarea comunicațiilor, convorbirilor telefonice efectuate de la următoarele posturi telefonice : x - utilizat de R.C., y - utilizat de A.A.I., q - utilizat de D.C.A., w - utilizat de L.S.L., localizarea titularilor posturilor telefonice, precum și poziționarea în teren (stradă, număr, etc).

Prin încheierea nr. 31 din 1 martie 2010 pronunțată în Camera de Consiliu de către Tribunalul Timiș s-a admis cererea formulată de DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara și s-a confirmat Ordonanța cu titlu provizoriu nr. 68 din 26 februarie 2010 din Dosar nr. 41/D/P/2010, privind interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică sau orice alt tip de suport, a convorbirilor și a mesajelor SMS purtate de la posturile telefonice, autorizarea în continuare pe mai departe interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor și mesajelor de la aceste posturile telefonice menționate pe o perioadă de 28 de zile, respectiv din data de 1 martie 2010 până la data de 28 martie 2010 și de la posturile telefonice xxx și aaa utilizate de o persoană neidentificată până la data cererii; bbb utilizat de o persoană poreclită "M." neidentificată până în prezent; ddd - utilizat de un tânăr poreclit "P." neidentificat, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv din 1 martie 2010 până la data de 30 martie 2010. În consecința acestor încheieri au fost ulterior emise autorizațiile având ca obiect interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice, astfel: autorizația din 01 martie 2010 pentru postul telefonic bbb utilizat de o persoană poreclită "M." neidentificată până în prezent, autorizația din 1 martie 2010 pentru postul telefonic ddd - utilizat de un tânăr poreclit "P." neidentificat, aaa utilizate de o persoană neidentificată, autorizația din 1 martie 2010 pentru postul telefonic aaa utilizat de o persoană neidentificată până la data cererii, autorizația din 1 martie 2010 pentru postul telefonic xxx utilizat de o persoană neidentificată - emise pentru o perioadă de 30 de zile respectiv 1 martie 2010 - 30 martie 2010; precum și autorizația din 1 martie 2010 pentru postul telefonic w - utilizat de L.S.L., autorizația din 1 martie 2010 pentru postul telefonic nr. q - utilizat de D.C.A., autorizația din 1 martie 2010 pentru postul telefonic nr. y - utilizat de A.A.I. și din 1 martie 2010 pentru postul telefonic nr. x - utilizat de R.C., acestea fiind emise pentru o perioadă de 28 de zile, respectiv 1 martie 2010 - 28 martie 2010.

Ulterior, la data de 16 martie 2010, DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara se adresează cu o nouă cerere instanței competente prin care se solicită confirmarea de autorizare a Ordonanței cu titlu provizoriu nr. 84/2010 din 12 martie 2010 în același dosar de urmărire penală, prin care s-a autorizat pentru o perioadă de 48 ore (12 martie 2010 ora 17,00 - 14 martie 2010 ora 17,00) pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice de la posturile telefonice: nr. ccc utilizat de M.D.C.; nr. ddd utilizat de numitul "C.", prelungirea de autorizare pentru 28 de zile din 15 martie 2010 până la 11 aprilie 2010 privind interceptarea convorbirilor telefonice, comunicațiilor și IMEI-ului aferent de la postul telefonic nr. ddd - utilizat de numitul "C.", precum și eliberarea unei autorizații noi pentru o perioadă de 28 de zile, privind interceptarea convorbirilor telefonice, comunicațiilor și IMEI-ului aferent de la postul telefonic nr. ccc - utilizat de M.D.C. Această cerere a fost admisă de instanță prin încheierea nr. 45 din 17 martie 2010 a Tribunalului Timiș.

La data de 21 martie 2010 DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara a emis ordonanța cu titlu provizoriu nr. 99 prin care s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu pe o perioadă de 48 ore a interceptărilor înregistrărilor audio-video și ambiental a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirilor derulate între P.C.S. și M.C.N., iar la data de 24 martie 2010 procurorul a solicitat instanței confirmarea ordonanței cu titlu provizoriu nr. 99 din 21 martie 2010 pentru interceptarea înregistrărilor audio-video și ambiental a discuțiilor purtate cu ocazia întâlnirilor derulate între P.C.S. și M.C.N., arătând în motivare că la DIICOT se află în lucru Dosarul penal nr. 41/D/P/2010 privind pe inculpații P.C.S., C.Ș.A., B.S.G., M.C.N., M.D.C.Ș., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de risc și mare risc și finanțare a activităților de introducere în țară a drogurilor de risc și mare risc, fapte prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 3 alin. (1), (2), art. 2 alin. (1), (2), art. 10 din Legea nr. 143/2000, în fapt reținându-se că la data de 20 martie 2010 inculpatul P.C.S., prin PTF Cenad județ Timiș a introdus în țară droguri de risc și mare risc (500 gr cannabis, 390 pastile ecstasy) disimulate în autoturismul marca M., activitate finanțată de inculpații C.Ș.A. și B.S.G. și că inculpatul M.C.N. este proprietarul autoturismului M. care, în prealabil a fost pus la dispoziția inculpatului P.C. prin intermediul inculpatului M.D.

Astfel, din prezentarea actelor procesuale emise în cauză rezultă că organele de urmărire penală aveau indicii generale cu privire la existența unei grupări infracționale care manifestă preocupări în introducerea pe teritoriul țării a unor importante cantități de droguri de risc și mare risc, membrii acesteia fiind și nominalizați după porecle, respectiv "R., A., M., P. etc". ulterior, pe măsură ce actele de urmărire penală au fost canalizate pe identificarea persoanelor ale căror porecle erau cunoscute de anchetatori s-a reușit stabilirea exactă a identității și indicarea, în solicitările ulterioare, a numelor și prenumelor inculpaților, alăturat poreclelor cunoscute.

Astfel, s-a stabilit că porecla "R." aparține inculpatului C.Ș.A., nefiind fondată susținerea apărătorului acestuia potrivit căreia ar fi vorba despre două persoane diferite.

De altfel, dovadă în sensul că inculpatul recurent C.Ș.A. era cunoscut în cercul său de prieteni cu apelativul "R." este depoziția inculpatului P.C. care a făcut vorbire de predarea unei cantități de droguri către "R.", a coinculpatului M.D. care a relatat că are cunoștință despre faptul că o parte din banii necesari achiziționării drogurilor din Olanda proveneau de la "R.".

Aceste persoane menționate mai sus făceau parte din anturajul inculpatului C.Ș.A. și l-au indicat în depozițiile date, atât cu porecla cunoscută cât și cu identitatea sa reală, ambele nefiind contestate de inculpat și prin urmare, persoana cu apelativul "R." ale cărei convorbiri au fost interceptate și înregistrate este una și aceiași persoană cu inculpatul C.Ș., nefiind vorba despre vreo nulitate, iar solicitarea de îndreptare a erorii materiale ce reprezintă o substituire de persoană este nejustificată câtă vreme s-a dovedit fără putință de tăgadă că utilizatorul postului telefonic este inculpatul C.Ș.A.

B.4. În fine, nici ultima din criticile iterate de același recurent C.Ș.A., întemeiată pe același caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., prin care s-a pretins că instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat cu privire la unele probe esențiale, care puteau să influențeze soluția procesului, respectiv declarația martorei N.C. dată în fața primei instanțe și declarația extrajudiciară a lui P.R.F.

Aceasta, deoarece declarația extrajudiciară a fost depusă ca un înscris, iar instanța de fond a întrebat procurorul și părțile dacă mai au cereri de formulat și din moment ce cererea de administrare a probei cu audierea martorului respectiv nu a fost formulată în mod expres, nu se poate invoca faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat pe o astfel de declarație.

De altfel, nu s-a invocat nici în fața instanței de recurs în ce ar fi constat pertinența și concludența unei astfel de probe în raport cu ansamblul probatoriului administrat și care să îi susțină nevinovăția sa.

B.5. Nu este fondată nici critica recurentului inculpat C.Ș.A. întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen. prin care se solicită casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, pretinzându-se lipsa unei apărări concrete asigurată în condiții de legalitate pentru acest inculpat în fața instanței de fond.

Aceasta, întrucât cu titlu de premisă se are în vedere că în fața primei instanțe, la termenul de judecată din 03 octombrie 2011, pentru inculpatul C.Ș. s-a prezentat avocat D.V. despre care se pretinde că nu ar îndeplini condițiile legale pentru exercitarea profesiei de avocat, în sensul că nu a susținut examenul de capacitate pentru a deveni avocat definitiv, fapt ce ar echivala cu o lipsă de apărare a inculpatului.

În acest punct de analiză se reține că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 modificată prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008, "avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie și poate asista ori reprezenta partea la instituțiile prevăzute la art. 3 - instanțe judecătorești -, stabilind un singur caz de nulitate absolută privitor la asistența juridică în conținutul art. 25 alin. (2) din aceiași lege, respectiv când actele specifice profesiei de avocat efectuate în mod public - de o persoană care nu a dovedit calitatea de avocat în condițiile legii - sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod.

Pe de altă parte, în același text al art. 25 alin. (2) este prevăzută însă și o derogare de la nulitatea absolută anterior prezentată, respectiv eroarea comună asupra calității persoanei ce a exercitat acte specifice profesiei de avocat, în raport de modul de împlinire a acestor atribute. Așadar, avocatul stagiar poate asista partea, indiferent de nivelul de jurisdicție al instanței, singura interdicție prevăzută de lege fiind aceea de a formula concluzii la instanțele ierarhic superioare judecătoriei, fără a fi prevăzută o sancțiune expresă în cazul încălcării acestor norme (art. 22 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 modificată).

În consecință, în absența unei prevederi exprese care să indice sancțiunea nulității absolute a actului de asistență juridică îndeplinit cu încălcarea disp. art 22 din Legea nr. 51/1995 de către avocatul stagiar, sancțiunea aplicabilă trebuie dedusă din interpretarea analogică a prevederilor art. 22 și art. 28 din Legea nr. 51/1995, care pe de o parte, dispun ca "avocatul înscris în Uniunea Baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, cu dată certă", iar pe de altă parte, impun sancțiunea nulității absolute numai pentru actele specifice profesiei de avocat efectuate de către persoană care nu are această calitate și dacă au produs o vătămare ce nu poate fi remediată înalt mod.

Prin urmare, cât timp legiuitorul a prevăzut o excepție de la cazul de nulitate absolută prev. de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, chiar în cazul persoanei care nu are calitatea de avocat, dar a efectuat acte specifice acestei profesii în mod public, când modul de împlinire a acestor activități a fost de natură să producă o eroare comună privitor la calitatea celui ce le-a săvârșit; cu atât mai mult îndeplinirea actelor de asistență juridică de către un avocat stagiar în fața unei instanțe la care nu poate formula concluzii în perioada de stagiatură nu poate reprezenta o cauză de nulitate absolută a acestor activități. De altfel, din analiza practicalei sentinței penale recurate, rezultă că avocatul stagiar din Baroul Mehedinți - D.V., nu a adus la cunoștința președintelui completului de judecată calitatea sa de avocat stagiar, iar apărările sale formulate cu ocazia soluționării cauzei nu pot fi interpretate ca provenind de la o persoană care nu are capacitatea de a asigura asistență.

Astfel, apărătorul inculpatului C.Ș. a solicitat instanței de judecată să pună din nou în discuție cererea de schimbare de încadrare juridică a faptei pentru respectarea principiului continuității și pentru că această excepție a fost pusă în discuție la completul de judecată învestit inițial cu soluționarea cauzei și a susținut cererea de schimbare de încadrare juridică din infracțiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, dezvoltându-și punctul de vedere cu privire la necesitatea aplicării dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., fapt ce a fost de natură a forma convingerea instanței că solicitarea provine de la o persoană calificată, îndreptățită să formuleze astfel de cereri în fața Tribunalului.

Apărătorul ales al inculpatului C.Ș. a invocat în susținerea cererii de schimbare de încadrare juridică și Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 414/2008, solicitând și efectuarea unei adrese la Penitenciarul Timișoara pentru evidențierea comportamentului inculpatului.

În același timp avocatul stagiar D.V. alături de apărătorul D.P. au formulat concluzii scrise.

Așadar, avocatul stagiar este cel care a creat eroarea asupra calității sale de avocat definitiv cu drept de a pune concluzii în fața Tribunalului Timiș, astfel că acesta nu își poate invoca în fața instanței de apel propria culpă în derularea raporturilor procesuale.

Or, analizând apărările formulate de către apărătorul stagiar pentru inculpatul C.Ș. se are în vedere că acesta avut parte de o apărare reală și efectivă, apărătorul cunoscând speța dedusă judecății și punând concluzii în conformitate cu interesul clientului și că inculpatul C.Ș. nu a invocat împrejurarea că apărătorul ales care l-a asistat la soluționarea cauzei este avocat stagiar, informare care trebuia făcută odată cu judecarea cauzei, astfel că neregularitatea invocată ar fi putut constitui o cauză de nulitate relativă supusă procedurii prevăzută în art. 197 alin. (4) C. proc. pen., respectiv putând fi invocată numai în cursul efectuării actului, întrucât inculpatul C.Ș. a fost prezent la soluționarea cauzei. Pe de altă parte, este fără dubiu că modul în care a procedat avocatul stagiar din cadrul Baroului Mehedinți de a se prezenta în fața Tribunalului Timiș pentru a participa la dezbaterea unei cauze penale în fața unei instanțe la care nu avea dreptul de a pune concluzii este de natură să atragă răspunderea sa disciplinară în temeiul dispozițiilor Legii nr. 51/1995 modificată.

Se conchide că este lipsită de pertinență cererea recurentului inculpat C.Ș.A. vizând trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a lipsei unei apărări efective, în sensul că hotărârea instanței de fond ar fi fost lovită întrucât această sancțiune, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este atrasă de neasistarea inculpatului atunci când apărarea este obligatorie, ceea ce nu este cazul în speță, fiindcă inculpatul a fost asistat; iar legea nu face distincție la art. 197 alin. (2) C. proc. pen. între un apărător stagiar sau definitiv, ci impune doar obligativitatea ca inculpatul să fie asistat. Este adevărat că în acest caz a avut loc o încălcare a dispoziției speciale din Legea nr. 51/1991, dar această încălcare trebuie privită prin prisma disp. art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., fiind vorba de o nulitate relativă, care ar putea conduce la efectul nulității absolute dacă ar fi îndeplinite toate condițiile textului însă acestea nu sunt îndeplinite, în primul rând pentru că nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege.

Astfel, în momentul în care apărătorul a susținut atât cererile, cât și concluziile pentru inculpatul C., acesta din urmă era în situația invocării cererii privind constatarea nulității apărării în cursul efectuării actului, respectiv momentul în care avocatul depunea concluzii.

În al doilea rând, inculpatul nominalizat nu a dovedit o vătămare în ceea ce privește efectul nulității relative, pentru că avocatul a susținut toate cererile, făcând o apărare eficientă; deci nu se poate vorbi despre o lipsă de apărare, din moment ce în fața instanței de recurs apărarea invocă aceleași aspecte, nefiind satisfăcută de modul în care a răspuns Curtea de Apel.

Se concluzionează că nu se poate constata o nulitate relativă, întrucât pe de o parte aceasta nu a fost invocată în cursul efectuării actului, iar pe de altă parte nu i-a fost produsă inculpatului o vătămare care să conducă la nulitatea hotărârii respective, cu atât mai mult cu cât au fost depuse și concluzii scrise.

B.6. Nu este întemeiată următoarea critică din recursul inculpatului C.Ș.A. prin care pretinzându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se tinde la achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta fiind săvârșită de un alt autor, probabil numitul R.C.).

Cu titlu de premisă, se are în vedere că potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Astfel cum s-a statuat și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior și în doctrina de specialitate, Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În urma considerațiilor metateoretice de mai sus, Înalta Curte are în vedere că ambele instanțe, de fond și de apel, au reținut corect situația de fapt imputată în sarcina fiecăruia dintre recurenții inculpați de față, pe baza examinării complete a probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, respectiv: procesele-verbale de sesizare din oficiu, de consemnare a unor acte premergătoare, de constatare a infracțiunii flagrante și planșele foto, de redare a convorbirilor și comunicărilor interceptate și înregistrate, de percheziție, dovezile de ridicare a unor bunuri, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor A.I.D., N.C.V. și A.M.C., buletinele de analiză toxicologică, declarațiile inculpaților, constând în esență, în aceea că aceștia s-au asociat în vederea săvârșirii unor infracțiuni de trafic internațional de droguri.

Astfel, în baza unei înțelegeri prealabile, la solicitarea inculpatului C.Ș.A., care a organizat și finanțat întreaga operațiune, și cu sprijinul inculpaților B.S.G. și M.C.N., inculpatul M.D.C., împreună cu inculpatul P.C.S., la data de 16 martie 2010, s-a deplasat în Olanda cu autoturismul marca M., proprietatea inculpatului M., de unde, prin intermediul numitului P.R.F., au adus în țară o cantitate de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis și comprimate ecstasy.

Astfel, la data de 25 februarie 2010 organele de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara - Serviciul Antidrog, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numiții A.A.I., L.S.L., D.C.A. și inculpatul C.Ș.A. fac parte dintr-un grup infracțional organizat cu preocupări pe linia traficului de droguri de risc și de mare risc.

Datele preliminare existente evidențiau împrejurarea ca membrii rețelei urmau să se deplaseze în Olanda, de unde intenționau sa procure o cantitate de cannabis și comprimate ecstasy pe care să le aducă în țară.

Transportul internațional de droguri urma a fi finanțat de către inculpatul recurent C.Ș.A., zis "R.", iar drogurile urmau a fi ascunse în autoturismul cu care se efectua deplasarea respectiv un autoturism marca M. ce aparține inculpatului recurent M.C.N. și care, în prealabil, a fost modificat pentru a permite ascunderea drogurilor în locurile special amenajate în șasiu.

Persoana care facilita achiziția drogurilor de pe piața olandeză este de origine română, mai exact numitul P.R.F.

Este de menționat faptul că legătura între transportatori și numitul P.R.F. s-a stabilit să fie asigurată de către inculpatul C.

În acest sens, inculpatul recurent C. a discutat în mod frecvent la telefon cu numitul P. în legătură cu sumele de bani ce urmau să fie folosite pentru cumpărarea drogurilor, o parte din acești bani fiind trimiși prin intermediul serviciului W.E.

Astfel, la data de 16 martie 2010 a fost inițiată pregătirea transportului de droguri din Olanda, operațiunea fiind coordonată și finanțată de către inculpatul C., cu ajutorul inculpatului recurent B.S.G.

În noaptea de 17/18 martie 2010, cei doi transportatori, inculpații M. și P., au părăsit teritoriul României prin PTF Cenad, cu autoturismul marca "M.", autoturism aflat în proprietatea inculpatului M.

În ziua de 18 martie 2010, până la sosirea în Olanda, traseul transportatorilor a fost monitorizat de către inculpatul recurent C.Ș.A., care, prin sms, care a menținut în permanență legătura cu numitul P.R. Totodată, inculpatul C. i-a expediat prin sms inculpatului M. numărul de telefon al furnizorului din Olanda.

Potrivit unei înțelegeri stabilite între inculpații C. și M., autoturismul urma să fie condus la întoarcerea în țară de către inculpatul P., inculpatul M. trebuind să se întoarcă în România cu un autocar. În schimbul serviciilor sale, inculpatul P. urma să primească o parte din droguri înainte ca mașina în care se aflau stupefiantele să fie predată inculpatului M.

În cursul nopții de 18/19 martie 2010, prin intermediul unor sms-uri, inculpații C. și M. au stabilit modalitatea în care transportatorii se vor întâlni cu furnizorul din Olanda.

La data de 19 martie 2010, în cursul serii, inculpații M. și P. s-au întâlnit cu numitul P.R., ocazie cu care acesta le-a predat transportatorilor o cantitate de 400,6 gr. de cannabis și 390 de comprimate ecstasy. Stupefiantele au fost ambalate în mai multe pungi sigilate cu banda tip scotch de culoare maro, iar apoi ascunse într-un loc special amenajat în pragurile autoturismului M.

În cursul aceleiași seri inculpatul C. l-a contactat pe P.R., asigurându-se de plecarea transportatorilor, respectiv a inculpaților M. și P.

Pe tot parcursul zilei de 19 martie 2010 inculpatul recurent C. i-a relatat inculpatului recurent B. modalitatea în care se desfășoară operațiunea și date legate de activitatea transportatorilor și momentul plecării acestora.

La data de 20 martie 2010 inculpatul M., prin intermediul unui sms, i-a comunicat inculpatului C. faptul că inculpatul P. a plecat spre România cu mașina, iar el efectua spre România cu autocarul.

Este de subliniat faptul că pe tot parcursul călătoriei inculpatul M. a menținut legătura telefonică cu inculpatul P., transmițându-i și inculpatului C., în permanență, date asupra traseului parcurs și asupra localizării autoturismului.

În aceeași zi, 20 martie 2010, inculpatul M., tot prin intermediul unui sms, l-a înștiințat pe inculpatul M. că inculpatul P., în momentul în care va pătrunde pe teritoriul României, îl va contacta în mod direct în vederea predării autoturismului, care apoi trebuia condus de inculpatul M. la inculpații recurenți C. și B.

În seara zilei de 20 martie 2010, în jurul orei 22:30, lucrătorii B.C.C.O. Timișoara din cadrul Serviciului Antidrog și lucrătorii P.T.F. Cenad au monitorizat zona de intrare în țară, sesizând apariția autoturismului marca M. pe sensul de intrare în țară. Organele de urmărire penală au procedat la oprirea autoturismului și la legitimarea conducătorului auto, acesta fiind identificat în persoana inculpatului P.

Apoi, organele de urmărire penală au procedat la examinarea autoturismului, în vederea identificării substanțelor stupefiante, drogurile fiind depistate în pragurile și scutul autoturismului. Acestea erau ambalate în mai multe pungi care conțineau 400,6 gr. cannabis și 390 comprimate tip Ecstasy.

Imediat după reținerea sa, inculpatul P. a fost contactat pe telefonul mobil, în repetate rânduri, de către inculpații M., C., M. și B.

În condițiile în care inculpatul P. nu a mai răspuns la telefon, în noaptea de 20/21 martie 2010, în jurul orei 23,30, inculpatul C. l-a contactat telefonic pe inculpatul M. care se afla încă pe drum, reproșându-i acestuia faptul că inculpatul P. ar fi trebuit să sosească în România, însă nu răspunde la apelurile telefonice. Cu această ocazie, inculpatul M. l-a asigurat pe inculpatul C. că inculpatul M. a depistat un garaj pentru a adăposti autoturismul în vederea evacuării drogurilor.

În aceeași noapte inculpatul recurent B. l-a contactat telefonic pe inculpatul M. pentru a-l întreba de sosirea transportatorului, acesta confirmându-i faptul că nici la apelurile sale inculpatul P. nu a răspuns.

În dimineața zilei de 21 martie 2010, inculpatul P. a luat legătura cu inculpatul M. pentru a-l asigura ca este pe teritoriul României, mai exact în zona C. din imediata apropiere a Timișoarei. Imediat după această discuție, inculpatul M. l-a contactat pe inculpatul B., căruia i-a comunicat apariția transportului și locația la care se afla autoturismul. De asemenea, inculpatul M. l-a contactat și pe inculpatul M., anunțându-l de intrarea în țară a transportului de stupefiante (M. se afla încă pe traseu, în autocar).

În aceeași dimineață, inculpatul M. a fost sunat de către inculpatul B. pentru a stabili modalitatea de recuperare a autoturismului.

La scurt timp, și inculpatul C. a aflat de sosirea transportului, aspect care i-a fost comunicat de inculpatul B., inculpatul C. cerându-i inculpatului B. să-i ofere inculpatului M. suma de 100 lei pentru a se deplasa cu un taxi la locul la care se afla P., în condițiile în care acesta le comunicase că nu se mai poate deplasa întrucât s-a stricat mașina.

În jurul orei 8,30 inculpații M. și P. s-au întâlnit la locul unde se oprise inculpatul P. Inculpatul M. a fost contactat telefonic de către inculpații recurenți B. și C., transmițându-le acestora că mașina are o defecțiune tehnică, cei doi inculpați solicitându-i în repetate rânduri să scoată drogurile pentru că exista riscul de a fi depistate în service-ul la care urma să remedieze defecțiunea.

Inculpații recurenți B. și C. au fost depistați de către organele de poliție în momentul în care se deplasau spre locul în care urmau să se întâlnească cu inculpatul M.

La termenul de judecată din data de 28 februarie 2011, inculpatul M.D.C. a înțeles să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și că dorește ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușește și nu mai are de propus alte probe în apărare.

Ca urmare, prin Sentința penală nr. 317 din 01 iulie 2011 Tribunalul Timiș a dispus disjungerea cauzei față de inculpații C.Ș.A., B.S.G., M.C.N. și P.C.S., precum și condamnarea inculpatului M.D.C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Ca urmare a disjungerii, dosarul nou format a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 01 iulie 2011 sub numărul de dosar 4792/30/2011.

Pe de altă parte, se are în vedere că recurentul inculpat C.Ș.A. nu a recunoscut niciodată comiterea faptelor reținute în sarcina sa. Astfel, la data de 21 martie 2010, în cursul urmăririi penale, precum și în cursul cercetării judecătorești, el a refuzat să dea vreo declarație, prevalându-se de dispozițiile art. 70 C. proc. pen.

Ulterior, la data de 03 iunie 2010, inculpatul nominalizat a arătat că este nevinovat întrucât nu are nicio legătură cu faptele comise de inculpații M. și P. și a arătat că în data de 17 martie 2010 inculpatul M. i-a cerut o sumă de bani împrumut, fără însă a-i comunica pentru ce anume va folosi banii, aflând abia ulterior că inculpatul M. urma să plece în Olanda cu inculpatul P.

Despre inculpatul P., inculpatul C. a precizat că avea cunoștință de împrejurarea că acesta va pleca în Olanda și dorea să cumpere droguri de la acesta.

În sfârșit, inculpatul C. a precizat că îl cunoaște pe numitul P.R., negând însă faptul că a discutat cu acesta despre efectuarea unor transporturi de droguri.

Totodată, inculpatul C. a negat și faptul că a discutat vreodată la telefon cu inculpatul P., cu excepția zilei de 21 martie 2010, când inculpatul P. i-a solicitat sprijinul pentru o problemă tehnică apărută la mașină.

După cum se va arăta ulterior, declarațiile inculpatului C. sunt în totalitate nesincere și contrazise de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, depozițiile date pro causa de recurentul inculpat nominalizat nu reflectă decât poziția sa subiectivă de eludare a necesarei răspunderi angajate în cauză și sunt anihilate fără dubiu de declarațiile inculpaților M. și P.

În cursul urmăririi penale inculpatul P. a arătat că la data de 17 martie 2010 inculpatul M. l-a întrebat dacă nu dorește să meargă cu el în Olanda și i-a comunicat scopul călătoriei, astfel că el a acceptat să efectueze deplasarea cu condiția să poată păstra pentru el o cantitate de droguri.

Inculpatul P. a continuat arătând că au ajuns în Olanda în cursul serii zilei de 19 martie 2010, inculpatul M. contactându-l pe numitul P.R. de la care trebuiau să preia drogurile. La întâlnirea cu persoana arătată, P.R. le-a pus în mașină o pungă în care se aflau 400 g de cannabis și mai multe pastile de ecstasy, droguri pe care inculpatul M. și P.R. le-au ascuns în pragurile mașinii.

Inculpatul P. a mai arătat că în dimineața zilei de 20 martie 2010 l-a transportat pe inculpatul M. până la autogară, acesta dorind să se întoarcă în țară cu un autocar. Totodată, inculpatul M. i-a cerut ca la sosirea în țară să-l sune pe inculpatul M. acestuia trebuind să-i predea mașina, sens în care i-a și predat o cartelă cu un număr de telefon.

Inculpatul P. a relatat că și-a continuat deplasarea spre țară cu mașina, iar pe drum inculpatul M. l-a sunat mereu pentru a-i afla poziția. Potrivit propriilor sale declarații, inculpatul P. a ajuns la graniță în seara zilei de 20 martie 2010, unde a fost oprit de organele de urmărire penală, care au procedat la controlarea autoturismului, descoperind drogurile ascunse în praguri.

Concomitent, inculpatul M.D.C. a arătat că la data de 17 martie 2010 a fost sunat de inculpatul C. care i-a cerut să vină până la el. La această întâlnire, inculpatul C. i-a predat suma de 1.000 euro cerându-i ca banii să fie folosiți pentru cumpărarea de cannabis din Olanda. Totodată, inculpatul C. i-a cerut inculpatului M. să-i aducă din Olanda și un pachet cu comprimate ecstasy, pastilele fiind cumpărate deja de numitul P.R. cu banii pe care inculpatul C. îi trimisese on-line.

După ce a discutat cu inculpatul C., inculpatul M. a luat legătura cu inculpatul P., întrebându-l pe acesta dacă nu dorește să-l însoțească. Inculpatul P. a acceptat în schimbul primirii unei din drogurile pe care le vor transporta.

Inculpatul M. a continuat arătând că inculpatul C. este cel care i-a dat numărul de telefon al numitului P.R., iar pe parcursul călătoriei efectuate spre Olanda, a păstrat legătura cu inculpatul C., acesta interesându-se de locul în care se găseau atât la dus, cât și la întors precum și că în Olanda a luat legătura cu numitul P.R., care le-a predat drogurile cumpărate, iar inculpatul P. este cel care a ascuns stupefiantele în pragurile autoturismului.

Ulterior, fiindu-i frică să se întoarcă cu mașina acasă, inculpatul M. a luat hotărârea să revină în țară cu un autocar. El i-a cerut inculpatului P. să-l transporte la autogară, stabilind împreună ca inculpatul P. să se întoarcă în țară cu mașina aparținând inculpatului M. și în care se aflau drogurile, în vreme ce el urma să se întoarcă cu autocarul.

Inculpatul M. a recunoscut faptul că i-a cerut inculpatului P. ca, la sosirea în țară, să-l contacteze pe inculpatul M. căruia trebuie să-i predea mașina în care erau ascunse drogurile, urmând ca inculpatul M. să predea autoturismul, mai departe, inculpatului C.

Din interpretarea declarațiilor inculpaților P. și M. rezultă fără echivoc că inculpatul C. este cel care i-a cerut inculpatului M. să efectueze transportul drogurilor din Olanda în România. În acest sens, inculpatul C. i-a predat inculpatului M. o sumă de aproximativ 1000 euro, bani care urmau să fie folosiți la cumpărarea de cannabis, în vreme ce pastilele ecstasy fuseseră deja plătite on-line.

După această discuție, inculpatul M. îl contactează pe inculpatul P., care acceptă să-l însoțească în schimbul primirii unei părți din drogurile ce urmau să fie aduse în țară.

După ieșirea din țară, pe drumul spre Olanda, inculpatul C., prin intermediul unor mesaje sms, a păstrat în permanență legătura atât cu transportatorii, interesându-se periodic de locul unde se găseau aceștia și de momentul sosirii, cât și cu furnizorul drogurilor, numitul P.R.

În Olanda, inculpatul M. ia legătura cu numitul P.R., numărul de telefon al acestuia fiindu-i comunicat de către inculpatul C., care le predă celor doi o cantitate de 400 g cannabis și 390 pastile ecstasy, care au fost ascunse în pragurile autoturismului.

Fiindu-i frică să se întoarcă în țară cu mașina în care se aflau drogurile, inculpatul M. s-a hotărât să revină în România cu un autocar, urmând ca inculpatul P. să conducă autoturismul până în România. Inculpatul M. i-a cerut inculpatului P. ca în momentul în care ajunge în România să-l contacteze pe inculpatul M., căruia trebuie să-i predea mașina, inculpatului M. revenindu-i obligația de a transporta drogurile până la inculpatul C., în condițiile în care inculpatul C. nu avea încredere în inculpatul P. În acest sens, inculpatul M. este cel care i-a predat inculpatului P. numărul de telefon al inculpatului M., precum și o cartelă de telefon nouă.

Declarațiile celor doi inculpați deja nominalizați se coroborează și cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 20 martie 2010 în cuprinsul căruia s-a consemnat că, la data de 20 martie 2010, în jurul orei 22,30, în PTF Cenad, a fost observat autoturismul marca M. de culoare verde, care era pe sensul de intrare în țară. Autoturismul a fost oprit pentru control, ocazie cu care s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, acesta fiind identificat în persoana inculpatului P.C.S.

În continuare, autoturismul a fost condus într-un garaj al PTF Cenad, în prezența inculpatului P., acesta recunoscând faptul că în pragurile autoturismului sau în scutul acestuia sunt ascunse mai multe pungi în care se află cannabis și comprimate ecstasy și că drogurile nu-i aparțin, fiind ale inculpatului M., el având doar rolul de a le transporta din Olanda la Timișoara, unde urma să le predea unui anume C. (inculpatul M.), care este și proprietarul mașinii.

Cu ocazia controlului autoturismului, în partea dreaptă față a scutului a fost descoperit un pachet din material plastic de culoare neagră, învelit în scotch de culoare maro, în care se aflau fragmente vegetale uscate și muguri de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis.

De asemenea, în partea stângă față a scutului au fost descoperite două pachete identice în care se aflu fragmente vegetale uscate și muguri de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis, în vreme ce în partea stângă spate a scutului a fost descoperit un pachet ce conținea 390 comprimate rotunde, de culoare albastru-verzui-murdar, cu diametrul de aproximativ 10 mm și grosimea de 3 mm, având ștanțat pe una dintre fețe logo-ul M., susceptibile de a fi ecstasy.

Înalta Curte, la stabilirea vinovăției inculpaților recurenți în prezenta cauză are în vedere și dispozițiile art. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 143/2000 unde se arată că prin noțiunea de "droguri de risc" se înțeleg drogurile înscrise în tabelul nr. III din aceeași lege, unde se regăsește și cannabisul, iar prin noțiunea de "droguri de mare risc" se înțeleg drogurile înscrise în tabelele nr. I și II din aceeași lege, unde se regăsește și Methylenedioxymetamfetamina (MDMA).

În legătură cu fragmentele vegetale și comprimatele descoperite în autoturismul cu care s-a întors în țară inculpatul P., acestea au fost supuse analizelor de laborator.

Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 942170 din 30 martie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, în conținutul celor 390 comprimate aduse în țară de inculpatul P. s-a pus în evidență prezența methylenedioxymetamfetaminei (MDMA), substanță care face parte din tabelul anexă nr. I din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 984143 din 31 martie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, fragmentele vegetale descoperite în autoturismul cu care a venit în România inculpatul P. sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

În consecință, rezultă că inculpatul P.C.S. a introdus în țară, fără drept, o cantitate de 400 g cannabis (droguri de risc) și 390 comprimate de ecstasy (droguri de mare risc).

După cum s-a arătat deja, participația inculpaților recurenți C., B. și M. în traficul internațional de droguri a fost atestată de inculpații M. și P., iar declarațiile acestora se coroborează esențialmente cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, autorizate în condițiile legii și care se regăsesc la dosarul de urmărire penală.

Inculpatul M. a învederat organelor judiciare faptul că inculpatul C. este cel care i-a comunicat numărul de telefon al numitului P.R., persoana care i-a furnizat drogurile în Olanda și în acest sens se reține că în cursul zilei de 18 martie 2010 inculpatul C. i-a trimis un sms inculpatului M. cu unul dintre numerele de telefon ale furnizorului din Olanda.

Pe de altă parte, în urma analizării proceselor-verbale de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice rezultă fără dubiu legătura dintre inculpatul C. și numitul P.R.

Astfel, la data de 16 martie 2011, la ora 14,05, inculpatul recurent C. i-a trimis numitului P.R. un sms, solicitându-i să-l sune, pentru ca ulterior, la ora 19,28, să revină cu un alt sms prin care i-a cerut furnizorului să-l contacteze.

Ulterior a doua zi, la data de 17 martie 2010, la ora 12,35, inculpatul C. a trimis numitului P. un alt sms prin care i-a comunicat acestuia faptul că a rezolvat problema transportului drogurilor, urmând ca transportatorii să ajungă în Olanda a doua zi. SMS-ul a avut următorul conținut : "Omule se rezolvă. Mâine apare intervenția".

După acest moment, la ora 17,36, P.R. l-a sunat pe inculpatul C. și a discutat cu acesta, la telefon, despre persoana transportatorilor și despre momentul la care cei doi (P. și M.) vor ajunge în Olanda, furnizorul solicitând ca transportatorii să ajungă spre seară întrucât el lucrează dimineața, inculpatul C. asigurându-l că le va transmite această solicitarea lui M. și P.

La data de 18 martie 2010 numitul P.R. l-a contactat pe inculpatul recurent C., întrebându-l dacă știe ceva de cei doi transportatori. Inculpatul C. i-a răspuns că cei doi au avut probleme tehnice cu mașina și că îl vor contacta ei în momentul în care ajung.

În sfârșit, în cursul serii zilei de 19 martie 2010, la ora 20,55, după ce P.R. se întâlnise cu cei doi transportatori și le predase acestora drogurile, între el și inculpatul recurent C. s-a desfășurat o altă convorbire, prin intermediul unor mesaje sms, numitul P. transmițându-i inculpatului că s-a despărțit de transportatori și că aceștia au plecat să se odihnească.

Aceste comunicări atestă împrejurarea că inculpatul C. s-a aflat în permanență în legătură cu numitul P.R., pe care l-a ținut la curent în legătură cu momentul la care vor ajunge inculpații M. și P. pentru a prelua drogurile.

Inculpatul M. a confirmat faptul că pe tot parcursul traseului spre Olanda a păstrat legătura cu inculpatul recurent C., care s-a interesat mereu de locul unde se găseau, precum și de momentul la care vor ajunge.

În acest sens sunt ilustrative sms-urile trimise de inculpații C. și M. la data de 18 martie 2010.

Astfel inculpatul C. l-a întrebat pe M. unde se află și când vor ajunge în Olanda, acesta răspunzându-i că au avut probleme cu mașina, că sunt departe și că vor ajunge la ora 4 dimineața și în acest context, inculpatul C., după ce a discutat acest aspect cu P.R., a continuat să trimită sms-uri inculpatului M., transmițându-i acestuia că furnizorul din Olanda îl așteaptă. Inculpatul M. i-a răspuns că abia a intrat în Germania și că îl va contacta el pe P., moment în care inculpatul C. i-a trimis prin sms numărul de telefon indicat mai sus.

Tot în cursul zilei de 18 martie 2011, prin intermediul unor sms-uri, inculpatul recurent C. a manifestat anumite rezerve față de persoana inculpatului P., pe care nu-l cunoștea, întrebându-l pe inculpatul M. dacă este de încredere, dacă poate conduce până în România fără să doarmă și ce va face în situația în care va fi oprit de poliție.

Ulterior în aceeași dată, la ora 21,15 inculpatul M., de la un post telefonic public din Germania, l-a sunat pe inculpatul C., transmițându-i acestuia că inculpatul P. este o persoană de încredere, că acesta va primi și el o parte din droguri. Totodată, inculpatul M. l-a asigurat pe inculpatul C. în legătură cu faptul că inculpatul P. nu îl cunoaște, că nu va veni să se întâlnească cu el și că drogurile vor fi predate inculpatului M. care i le va aduce lui C.Ș.

Comunicările dintre cei doi inculpați au continuat și în noaptea de 18/19 martie 2010 când prin intermediul unor sms-uri, inculpatul C. i-a transmis inculpatului M. că furnizorul P. a trebuit să meargă la serviciu și nu se poate întâlni cu cei doi transportatori în dimineața zilei de 19 martie 2010. Inculpatul C. i-a cerut inculpatului M. să închirieze o cameră la un hotel, să se odihnească și să se întâlnească cu P.R. abia după ce acesta va termina programul de lucru.

Tot în cursul nopții inculpatul M. i-a solicitat inculpatului C. să-i comunice adresa autogării întrucât el dorea să se întoarcă cu autocarul în țară, urmând ca inculpatul P. să conducă mașina până în România.

Inculpații M. și C. au păstrat legătura și după ce transportatorii s-au întâlnit cu P.R. și drogurile au fost încărcate în mașină, iar imediat după ce a aflat de la P.R. că drogurile au fost predate, inculpatul recurent C. i-a trimis inculpatului M. un cod de reîncărcare a cartelei telefonice, acesta rămânând fără credit. Inculpatul M. i-a confirmat faptul că drogurile au fost încărcate și că a doua zi dimineața, la prima oră, inculpatul P. va pleca către România.

În acest cadru, inculpatul C. i-a reproșat faptul că inculpatul P. pleacă prea târziu și astfel se schimbă întregul plan, inculpatul M. răspunzându-i că a durat mai mult ascunderea drogurilor în autoturism iar într-un final, inculpatul C. i-a cerut inculpatului M. să-i transmită inculpatului P. să nu plece mai târziu de 4 - 5 dimineața.

Ulterior în dimineața zilei de 20 martie 2010, la ora 8,46, inculpatul M., printr-un sms, i-a comunicat inculpatului recurent C. faptul că transportul a plecat din Olanda de două ore, după care, la ora 13.27 a transmis că inculpatul P. se află la Nurenberg, în Germania, el fiind în autocar.

Concomitent, inculpatul M. i-a mai trimis două sms-uri inculpatului C. prin care l-a asigurat că totul este în regulă și se desfășoară conform planului.

Fără a relua considerațiile expuse pe larg la punctul de analiză B.3. din considerentele deciziei de față, Înalta Curte are în vedere că apărarea recurentului inculpat C.Ș.A. de a pretinde că faptele sale infracționale în realitate ar fi fost comise de un alt autor pe nume R.C. este lipsită de orice suport probator, întrucât în consens cu instanțele de fond și prim control judiciar se reține că porecla "R." aparține inculpatului C.Ș.A., nefiind temeinică susținerea potrivit căreia ar fi vorba despre două persoane diferite.

De altfel, relevantă în sensul că inculpatul recurent C.Ș.A. era cunoscut în cercul său de prieteni cu apelativul "R." este depoziția inculpatului P.C. care a făcut vorbire de predarea unei cantități de droguri către "R.", a coinculpatului M.D. care a relatat că are cunoștință despre faptul că o parte din banii necesari achiziționării drogurilor din Olanda proveneau de la "R.".

Or, aceste persoane menționate mai sus făceau parte din anturajul inculpatului C.Ș.A. și l-au indicat în depozițiile date, atât cu porecla cunoscută cât și cu identitatea sa reală, ambele nefiind contestate de inculpat.

B.7. În fine, ultimul motiv de critică invocat în recursul aceluiași inculpat C.Ș.A. prin care se tinde în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. la aplicarea unei sancțiuni administrative în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. combinat cu art. 181 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este nepertinent.

Aceasta, deoarece cu titlu de premisă se reține că, potrivit buletinelor de analiză toxicologică nr. 63 și 64/T/V din 14 aprilie 2010 ale IML Timișoara, inculpații recurenți B.S.G. și C.Ș.A. sunt consumatori de droguri, testele imunometrice la care aceștia au fost supuși reacționând pozitiv pentru tetrahidrocannabinol.

Pe de altă parte, potrivit procesului-verbal de percheziție, în locuința inculpatului recurent C.Ș.A. au fost descoperite două dispozitive metalice de mărunțire a substanțelor vegetale ce conțineau fragmente vegetale susceptibile de a fi cannabis. În legătură cu aceste două dispozitive, martorul A.I., prietena inculpatului recurent C., a menționat că unul dintre dispozitive îi aparține, iar celălalt aparține inculpatului C. fiind folosit la consumul de droguri.

Fragmentele vegetale descoperite în cele două dispozitive au fost supuse analizelor de laborator, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 984142 din 06 aprilie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, aceste fragmente vegetale sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

În ceea ce-l privește pe inculpatul recurent B., la locuința acestuia, a fost descoperită o cutie rotundă din lemn pe care se aflau mai multe fragmente vegetale iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 984153 din 10 aprilie 2010 al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Timișoara - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, aceste fragmente vegetale sunt constituite din cannabis, în conținutul acestora punându-se în evidență tetrahidrocannabinolul, compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta Cannabis sativa.

Așa fiind în mod judicios, în drept ambele instanțe de fond și de apel au reținut în sarcina celor doi inculpați recurenți nominalizați săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aceștia deținând droguri de risc în vederea propriului consum, cu mențiunea ca, sub aspectul laturii subiective, se reține intenția indirectă ca modalitate a vinovăției, inculpații deja menționați având reprezentarea faptului că nu sunt îndreptățiți să dețină substanțe stupefiante, activitatea lor reprezentând o acțiune ilicită, și cu toate acestea au acceptat în vederea satisfacerii propriilor nevoi.

În raport de cele mai sus expuse este lipsită de temei cererea acestui recurent inculpat de a se statua că în mod contrar fapta imputată nu prezintă ca trăsătură esențială pericolul social al unei infracțiuni.

C.1. Cu referire la primul motiv de critică invocat prin recursul declarat de inculpatul B.S.G. prin care pretinzându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. se susține că atât hotărârea instanței de fond, cât și decizia instanței de apel nu sunt corespunzător motivate, Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

Aceasta deoarece ambele hotărâri criticate au fost motivate cu totala amplitudine, cu referire la examinarea probatoriului administrat în cauză și dovezile a căror analiză coroborată generează concluzia săvârșirii cu vinovăție de către acesta a infracțiunilor imputate, fiind respectate pe deplin exigențele în materie stabilite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Din acest punct de vedere, se reține că prin hotărârea de primă instanță din decizia instanței de apel a Curții de Apel Timișoara sunt indicate toate argumentele prin care s-au răspuns la criticile iterate de acest recurent inculpat.

C.3./D.1. Totodată, nu este fondat nici motivul comun de critică invocat de către recurenții inculpați B.S.G. și M.C.N. prin care pretinzându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. se tinde la achitare în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Întrucât la punctul de analiză anterior din considerentele prezentei decizii B.6. s-a arătat de către Înalta Curte pe larg că ambele instanțe, de fond și de apel, au reținut corect situația de fapt imputată, inclusiv în sarcina acestor doi recurenți inculpați; în acest punct de analiză se reține cu titlu de premisă că la termenul de judecată din 8 iunie 2010 în fața primei instanțe prin declarațiile date ambii inculpați nominalizați au susținut că sunt nevinovați de infracțiunile imputate în sarcina lor.

Astfel, recurentul inculpat B.S.G. a pretins că îl cunoaște pe inculpatul C., dar nu s-a implicat niciodată în traficul de droguri și de asemenea, că îl cunoaște pe inculpatul M., fără însă ca acestuia să-i ofere vreodată bani.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.N., acesta a arătat că îl cunoaște pe inculpatul M. întrucât acesta este prietenul său și că îi cunoaște și pe inculpații C. și B., cu care s-a întâlnit în mai multe localuri și despre care știe că sunt prietenii inculpatului M.; iar despre inculpatul P., inculpatul M. a menționat că nu l-a văzut niciodată până în dimineața zilei de 21 martie 2010.

În continuare, inculpatul M. a arătat că în luna martie 2010 i-a împrumutat mașina, un M., inculpatului M., acesta spunându-i că dorește să meargă la părinții săi. Inculpatul nominalizat a recunoscut faptul că după ce a predat mașina inculpatului M. acesta l-a sunat, spunându-i că se află la vamă și că nu poate trece în Ungaria întrucât nu are talonul autoturismului. În acest context, inculpatul M. s-a întors și a venit până la el acasă, unde inculpatul M. i-a predat talonul autoturismului și cu această ocazie, potrivit spuselor inculpatului M., inculpatul M. i-a transmis că dorește să plece în străinătate, fără a-i preciza destinația, și că se va întoarce peste 2 - 3 zile.

Inculpatul M. a mai menționat că în dimineața zilei de 21 martie 2010 a fost sunat de către inculpatul P., care i-a transmis că s-a stricat mașina, cerându-i să vină la fața locului cu niște ulei pentru mașină și în acest cadru, l-a sunat pe inculpatul B. și, întrucât nu avea bani să se deplaseze la locul unde se afla autoturismul, i-a cerut 100 lei împrumut ca să-și poată recupera mașina.

Cu banii primiți de la inculpatul B., inculpatul M. a afirmat că s-a deplasat la locul unde se afla inculpatul P., iar după ce a completat uleiul mașinii, au plecat, iar pe drum inculpatul P. a adus vorba despre droguri, abia atunci realizând că autoturismul fusese folosit la traficul de droguri.

Or, din nou se are în vedere că depozițiile acestor recurenți inculpați B.S.G. și M.C.N. sunt contrazise în totalitate de declarațiile incriminatoare date de inculpații M.D.C. și P.C.S. și care au fost expuse pe larg în analiza detaliată realizată mai înainte la punctul B.6., motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Concomitent, Înalta Curte pentru statuarea vinovăției acestor recurenți inculpați B.S.G. și M.C.N. are în vedere că procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate în condițiile legii și înregistrate din perioada 16 martie 2010 - 20 martie 2010 atestă și implicarea inculpaților B. și M. în desfășurarea activității infracționale.

Astfel, la data de 16 martie 2010, în condițiile în care nu dispunea de întreaga sumă necesară achiziționării drogurilor din Olanda, inculpatul recurent C. l-a contactat pe inculpatul B., solicitându-i acestuia suma de 200 euro deoarece dorea să-l trimită pe inculpatul M. în Olanda și nu avea suficienți bani.

Ulterior a doua zi, 17 martie 2010, inculpatul recurent C. i-a trimis un sms inculpatului recurent B. prin care i-a comunicat faptul că transportatorii au plecat.

În consecință, rezultă fără dubiu că inculpatul B. era la curent cu activitățile desfășurate de transportatori, inculpatul C. solicitându-i chiar un ajutor financiar pentru a putea prelua drogurile din Olanda.

Aceleași aspecte rezultă și din analizarea convorbirilor purtate de inculpații recurenți C. și B. în seara zilei de 19 martie 2010. Cu această ocazie inculpatul C. i-a transmis celuilalt inculpat aspectele ce i-au fost comunicate de inculpatul M. (întârzierea datorată ascunderii drogurilor, împrejurarea că inculpatul P. va pleca spre România abia în dimineața zilei de 20 martie 2010).

În ceea ce privește inculpatul recurent M.C.N., după cum s-a arătat deja inculpații C. și M. se înțeleseseră ca după ce inculpatul P. va sosi în țară, acesta să predea autoturismul în care se găseau drogurile inculpatului M. care, la rândul său, va duce stupefiantele inculpatului C. și în acest sens inculpatul M. i-a și comunicat inculpatului P. numărul de telefon al inculpatului M.

Aceste împrejurări sunt confirmate și de procesul-verbal de redare a comunicărilor efectuate de inculpatul M. către inculpatul M., comunicări din data de 20 martie 2010 (când inculpatul P. era pe drum spre România).

Astfel, prin intermediul unui sms inculpatul M. l-a înștiințat pe inculpatul M. că atunci când P.C. va ajunge în țară va lua legătura direct cu el pentru a-i preda autoturismul astfel încât el să-l ducă mai departe către inculpatul C.

Or, după cum s-a indicat anterior, în seara zilei de 20 martie 2010, în jurul orei 22,30, la intrarea în țară prin PTF Cenad, inculpatul P. a fost oprit de organele de urmărire penală care, după examinarea autoturismului, au descoperit drogurile ascunse.

Înalta Curte are în vedere că procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor efectuate de inculpații C., B., M. și M. atestă împrejurarea că aceștia au fost implicați în traficul internațional de droguri.

Astfel în perioada în care inculpatul P. a fost reținut de organele de urmărire penală, a fost contactat pe telefonul său de nenumărate ori, atât de inculpatul M. (care se afla încă în autocar), cât și de inculpații C., B. și M. În jurul orei 23,30 inculpatul M. i-a transmis inculpatului C. că ultima dată când a discutat la telefon cu inculpatul P. acesta trecuse de Budapesta, dar din acel moment, deși l-a sunat de mai multe ori, nu a mai răspuns.

Cu aceeași ocazie, inculpatul C. i-a solicitat inculpatului M. numărul de telefon al inculpatului M. pentru a lua legătura cu acesta după ce îi va fi predată mașina, inculpatul M. comunicându-i faptul că inculpatul M. a găsit un garaj unde vor putea scoate drogurile în siguranță, lucru refuzat de către inculpatul C.

După aproximativ un sfert de oră inculpatul C. l-a sunat din nou pe inculpatul M., întrebându-l dacă a răspuns la telefon P., acesta răspunzându-i negativ, deși afirmă că l-a sunat de 20 de ori. În această discuție a intervenit și inculpatul B., care se afla lângă inculpatul C., el întrebându-l pe inculpatul M. ce se întâmplă de nu răspunde P. Inculpatul M. i-a cerut să stea liniștit, afirmând că nu știe motivul pentru care P. nu răspunde la telefon.

În condițiile în care inculpatul P. nu a mai putut fi contactat, inculpații C., B. și M. au devenit neliniștiți. Imediat după ce a discutat cu M. la telefon, inculpatul B. l-a sunat pe inculpatul M. și l-a întrebat dacă știe ceva despre inculpatul P. Inculpatul M. i-a răspuns nu știe nimic, în afara faptului că nu-i răspunde la telefon inculpatului M., și a promis că dacă va afla ceva îl va suna imediat.

În cursul nopții, temându-se că inculpatul P. a fugit cu drogurile, inculpatul B. i-a trimis inculpatului M. un sms prin care i-a cerut să-l sune dacă reușește să-l găsească pe inculpatul P.

În dimineața zilei de 21 martie 2010, la ora 6,58, inculpatul P. l-a contactat telefonic pe inculpatul M., comunicându-i faptul că se află lângă Timișoara, la fabrica C. și i-a transmis celuilalt inculpat că are numărul de telefon de la inculpatul M. cerându-i să se deplaseze la locul unde se afla pentru a prelua mașina.

Imediat după această convorbire inculpatul M. l-a contactat telefonic pe inculpatul B., înștiințându-l că a ajuns transportul și că inculpatul P. se află la C. unde i s-a stricat mașina.

De asemenea, inculpatul M. l-a contactat și pe inculpatul M., înștiințându-l și pe acesta că a ajuns transportul.

În continuare la ora 7,34 a dimineții zilei de 21 martie 2010 inculpatul M. a fost sunat de către inculpatul B. pentru a stabili modul de recuperare a autoturismului, în condițiile în care inculpatul C. nu putea fi contactat, acesta dormind.

După aproximativ un sfert de oră, la 7,49, inculpatul C. l-a sunat pe inculpatul B. și a aflat de la acesta că transportul a ajuns, însă s-a stricat mașina, care la acel moment era parcată la C. în apropiere de Timișoara. Inculpatul B. i-a mai comunicat și faptul că îi va da inculpatului M. suma de 100 lei pentru a se deplasa cu un taxi în parcare să vadă dacă poate rezolva problema tehnică.

În continuare inculpatul C. l-a sunat pe inculpatul P., căruia i-a reproșat că nu a răspuns la telefon toată noaptea, transportatorul invocând faptul că a condus foarte mult și a adormit, iar la ora 8,06 inculpatul M. l-a sunat pe inculpatul P. și l-a întrebat dacă știe unde se află ascunse drogurile, cerându-i ca în cazul în care cunoaște acest lucru să le scoată și să le pună într-o pungă întrucât el va veni cu un taxi pentru a le prelua dar inculpatul P. a refuzat acest lucru afirmând că nu știe cum să le scoată.

Ulterior, după aproximativ 30 de minute inculpații P. și M. s-au întâlnit în parcarea fabricii C., după care s-au îndreptat împreună spre Timișoara, iar pe drumul spre Timișoara cei doi inculpați au purtat mai multe discuții despre cele întâmplate, discuții care sunt redate în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 21 martie 2010.

Astfel, din cuprinsul acestor discuții rezultă că inculpatul M. avea cunoștință de ascunderea drogurilor în pragurile autoturismului, el făcând următoarele afirmații: "în prag, acolo, în spate, îi făcut, se vede (...) Aoleo și s-a desfăcut și acela, se vedea nană, să mor eu, dacă te opreau ăia, te luau direct". Inculpatul M. a continuat spunându-i inculpatului P. că trebuia să scoată drogurile într-un loc mai ferit și că împărțirea stupefiantelor urma să se facă după ce ajungea în țară și inculpatul M.

În toată această perioadă inculpatul M. a fost contactat telefonic, în repetate rânduri, de către inculpații B. și C., care doreau ca drogurile să ajungă la ei.

Inculpatul M. a afirmat că mașina este stricată și dorește să o lase la un service, moment în care inculpații C. și B. i-au cerut să scoată drogurile din autoturism întrucât exista riscul să fie găsite la service, motiv pentru care s-au hotărât să se deplaseze ei doi personal pentru a-l ajuta.

Inculpații C. și B. s-au deplasat împreună spre locul de întâlnire stabilit cu inculpatul M., moment în care au și fost reținuți de organele de cercetare penală.

În consecință, avându-se în vedere că potrivit dispozițiilor art. 26 C. pen., complicitatea este acea formă a participației penale ce constă în înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, Înalta Curte are în vedere că în mod corect s-a statuat în sarcina inculpaților recurenți B.S.G. și M.C.N. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Aceasta, întrucât probele administrate în cauză au confirmat faptul că inculpatul B. l-a sprijinit, cel puțin moral, pe inculpatul C. în organizarea activității de trafic internațional de droguri și a cunoscut în permanență desfășurarea evenimentelor, fiind ținut la curent de către inculpatul C., iar după sosirea transportului în România, s-a implicat activ în organizarea preluării drogurilor de către inculpatul M., căruia i-a plătit și transportul până la locul unde se afla inculpatul P., după care s-a oferit personal să participe la acțiunile de scoatere a drogurilor din pragurile mașinii.

Pe de altă parte, se reține că recurentul inculpat M.C.N. a pretins că nu a făcut nimic altceva decât să împrumute mașina inculpatului M., fără ca el să fi cunoscut împrejurarea că inculpatul M. dorea să se deplaseze cu autoturismul în Olanda dar aceste afirmații sunt nereale întrucât acesta a cunoscut destinația inculpatului M., precum și scopul acestei deplasări.

În acest sens se au în vedere convorbirile telefonice purtate de inculpații M. și M. la data de 17 martie 2010 când inculpatul M. a fost nevoit să se întoarcă de la frontieră întrucât nu avea talonul mașinii. Inculpatul M. i-a predat acest talon, aspect recunoscut de altfel, ceea ce confirmă faptul că inculpatul M. cunoștea destinația inculpatului.

De asemenea, comunicările și convorbirile telefonice interceptate au certificat faptul că rolul inculpatului M. a fost acela de a prelua autoturismul de la inculpatul P., după sosirea acestuia în țară, și de a-l preda apoi inculpatului C., evitându-se astfel o întâlnire directă între inculpatul recurent C. și inculpatul P., primul neavând încredere în secundul.

A./C.4./D.2. Având în vedere că prin recursul procurorului este criticată netemeinicia pedepselor aplicate de către instanța de apel solicitându-se sub acest aspect menținerea sentinței primei instanțe, iar pe de altă parte, ambii recurenți inculpați B.S.G. și M.C.N. solicită reindividualizarea pedepselor aplicate prin dispunerea suspendării sub supraveghere a acestora în condițiile art. 861 C. pen. - Înalta Curte în tiparul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., într-o analiză comună a acestor critici are în vedere nepertinența lor.

Aceasta, întrucât pedepsele rezultante de opt ani închisoare aplicată recurentului inculpat C.Ș.A., de șase ani închisoare stabilită pentru recurentul inculpat B.S.G. și respectiv, de patru ani închisoare ce urmează a fi executată de recurentul inculpat M.C.N., ca urmare a reținerii pentru fiecare a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) C. pen. cu efectul reducerii celor anterior stabilite de către instanța de fond prin conformare la dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen. sunt apte în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definitive prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie reale măsuri de constrângere și reeducare a acestora, cât și să prevină săvârșirea a noi infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc.

Concomitent, aceleași pedepse rezultante deja indicate au fost corespunzător dozate prin decizia atacată pronunțată de către instanța de apel prin conformare deplină la criteriile legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv avându-se în vedere pericolul social generic și concret, extrem de sporit al faptelor comise, existența grupului de criminalitate organizată în care s-au asociat recurenții inculpați și care a avut o structură proprie, în care au putut fi identificate persoane cu roluri diferite (organizator și finanțator - inculpatul C., transportator - inculpatul P., persoane care au asigurat mijlocul de transport și preluarea drogurilor în România - inculpații B. și M.), toate aceste persoane acționând în mod coordonat, împărțindu-și sarcinile în vederea realizării scopului menționat anterior, cantitățile extrem de mari de cannabis și comprimate ecstasy introduse în contra legii pe teritoriul național al României.

Totodată, au fost avute în vedere și datele care circumstanțiază persoana recurenților inculpați deja nominalizați, care nu au antecedente penale și au avut o poziție procesuală de negare a infracțiunilor comise.

Față de toate cele sus expuse, se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să justifice majorarea cuantumului pedepselor cu închisoarea stabilite, așa cum se cere în recursul procurorului și nici a unor elemente care să genereze modificarea regimului privativ de executare a acelorași pedepse, așa cum se solicită în recursurile declarate de inculpații B.S.G. și M.C.N.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de procuror să rămână în sarcina statului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații C.Ș.A., B.S.G. și M.C.N. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 28 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2013.

Procesat de GGC - NN