Abusive property expropriation: formal rejection of restitution request for insufficient property identification violates truth-seeking duty under Law 10/2001
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside both the appellate decision and the first-instance judgment, and remanded the case to the court of first instance for re-trial, effectively ruling in favor of the claimants. The dispute concerned the annulment of a municipal order rejecting a request for the restitution in nature or compensation of real estate properties allegedly seized abusively during the period from 1945 to 1989. The lower courts had dismissed the claim on procedural grounds, finding that the plaintiffs failed to specify property identification elements and estimated value as required by Article 21 of Law No. 10/2001 and failed to notify each holder separately. The Supreme Court determined that this approach was excessively formalistic and violated the court's duty to establish the truth under Article 129(5) of the Code of Civil Procedure. It held that, in light of the 2003 Methodological Norms clarifying notifications and the existence of evidence such as title deeds and the defendant's admission, the lower courts should have ordered the necessary expert services to identify the property's boundaries rather than denying the claim on formal grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 314 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Abusive property expropriation: formal rejection of restitution request for insufficient property identification violates truth-seeking duty under Law 10/2001: The dispute concerned the annulment of a municipal order rejecting a request for the restitution in nature or compensation of real estate properties allegedly seized abusively during the period from 1945 to 1989. The lower courts had dismissed the claim on procedural grounds, finding that the plaintiffs failed to specify property identification elements and estimated value as required by Article 21 of Law No. 10/2001 and failed to notify each holder separately. The Supreme Court determined that this approach was excessively formalistic and violated the court's duty to establish the truth under Article 129(5) of the Code of Civil Procedure. It held that, in light of the 2003 Methodological Norms clarifying notifications and the existence of evidence such as title deeds and the defendant's admission, the lower courts should have ordered the necessary expert services to identify the property's boundaries rather than denying the claim on formal grounds.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for admitting the appeal and setting aside the previous decisions.
Full text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 29 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului Buzău și precizată ulterior, reclamantele I.N. și N.E. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria orașului Nehoiu, anularea dispoziției nr. 59 din 28 februarie 2002 emisă de pârâtă, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură sau de acordare a despăgubirilor pentru terenurile ce au aparținut antecesorului lor R.G.P., decedat în 1947, în suprafață totală de 1 ha și 416 m2 .
Prin sentința civilă nr. 297 din 28 iunie 2002, Tribunalul Buzău, secția civilă a respins ca nefondată contestația, reținând în esență că reclamantele au încălcat dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu au indicat elementele de identificare a bunului imobil, nici valoarea estimativă a acestuia. De asemeni, s-a constatat că au ignorat dispozițiile art. 21 alin. (1) din aceeași lege, în sensul că nu au notificat separat pe fiecare deținător al terenurilor solicitate.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 104 din 8 octombrie 2002, cu motivarea că este culpa reclamantelor care nu au identificat prin notificare vecinătățile terenului solicitat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamantele au declarat recurs, prin care au susținut nelegalitatea soluției pronunțate, față de probele dosarului, care dovedeau că în termenul legal au depus în completarea notificării actele care identificau terenul pretins, cu schița de plan. S-a susținut că instanța a ignorat probele administrate, respectiv recunoașterea pârâtei din fața Tribunalului Buzău cu privire la identificarea și împrejurarea că terenurile se găsesc în detenția a două societăți comerciale.
Intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat, va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse.
Procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este reglementată în art. 21-23 din lege.
Prin Normele Metodologice aprobate de Guvern la 18 aprilie 2003 s-a precizat, în legătură cu art. 21 alin. (1) din lege că în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeași localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz.
Prin notificarea lor, astfel cum a fost completată, reclamantele au depus actele de proprietate ce au aparținut autorului lor. Cu o minimă diligență, comisia ar fi putut, în urma convocării la discuții a reclamantelor, să identifice imobilele pretinse, iar nu să respingă formal cererea.
Același mod formalist de abordare a fost încurajat de instanțele investite cu judecarea contestației.
Instanțele au încălcat astfel prescripțiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotriveau.
De aceea, constatând că în cauză există elemente care să permită aflarea adevărului, Înalta Curte, în raport cu art. 314 C. proc. civ., văzând că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, va admite recursul, va casa ambele hotărâri, judecata urmând a fi reluată de instanța de fond, care va dispune, în cazul în care nelămuririle persistă, efectuarea unei expertize pentru identificarea vecinătăților terenurilor, în raport cu actele prezentate de reclamante.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții I.N. și N.E.O. împotriva deciziei civile nr. 104 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Casează această decizie precum și sentința civilă nr. 297 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Buzău și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2004.