Validity of 1948 nationalization and post-privatization restitution by equivalent versus in-kind rest

Asupra recursului civil de față:

Din lucrările dosarului se constată următoarele:

Prin acțiunea adresată la 20 septembrie 2001, Tribunalul Alba, reclamanta B.O. a chemat în judecată pârâta SC A. SA Alba Iulia, solicitând ca prin sentință să se dispună anularea deciziei emisă de aceasta privind respingerea cererii sale de retrocedare în natură a imobilului situat în Aiud, înscris în C.F. nr. 10199; pe cale de consecință s-a solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este moștenitoarea fostului proprietar al imobilului, O.I., de la care a fost naționalizat în anul 1948. Clădirea se compunea dintr-o brutărie, magazin și spații de locuit, acestea din urmă fiindu-i restituite reclamantei prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pârâta a răspuns negativ notificării reclamantei vizând restituirea în natură a imobilului, această soluție contravenind, în opinia exprimată prin acțiune, prevederilor Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Alba, pe baza probatoriilor administrate, a pronunțat sentința civilă nr. 871 din 3 octombrie 2002 prin care a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța a reținut că restituirea în natură a spațiilor ce au constituit brutăria și magazinul nu este posibilă, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 deoarece:

- naționalizarea s-a făcut cu respectarea, sub toate aspectele, a prevederilor Legii nr. 119/1948;

- bunul în litigiu face parte din patrimoniul pârâtei, privatizată integral, cu respectarea dispozițiilor legale, încă din anul 1998.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 220 din 7 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, solicitând în principal casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru ca aceasta să se pronunțe asupra fondului apărărilor sale; în subsidiar s-a solicitat modificarea deciziei și pe fond admiterea contestației.

Au fost invocate în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., reclamanta-recurentă susținând în esență că:

- instanțele au încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Legii nr. 119/1948, omițând să observe susținerile sale privind nevalabilitatea naționalizării;

- „nu s-a ținut cont de probe importante de la dosarul cauzei care erau hotărâtoare pentru soluționarea legală a litigiului”;

Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Este de relevat în primul rând că ambele instanțe, și îndeosebi cea de apel, au analizat apărările reclamantei, respingându-le argumentat și cu o motivare convingătoare.

În raport de probatoriile administrate au fost stabilite în mod corect cele două coordonate fundamentale ale cauzei:

- spațiile de producție și comerț au fost naționalizate cu respectarea prevederilor Legii nr. 119/1948, nici măcar reclamanta neputându-se referi la o cauză de nulitate, în afara caracterului „retrograd” al acestui act normativ;

- în consecință, spațiile în litigiu s-au aflat în mod legal în patrimoniul societății pârâte, privatizată încă din anul 1998.

Pe aceste premise corect stabilite, instanțele au concluzionat, fără a încălca prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și cu luarea în considerare a probatoriilor administrate, că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001 însă nu printr-o restituire în natură a imobilului că prin măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de acest act normativ.

Așa fiind, cum hotărârile pronunțate sunt în întregime legale și temeinice, recursul va fi respins, ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.O. împotriva deciziei civile nr. 220 A din 7 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2004.