Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4003/2013 AI generated

Judicial rescission of commercial supply contract: misapplication of fault in non-performance and conflation of separate contractual obligations

Case Number Decizia nr. 4003/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for retrial, resulting in a procedural victory for the plaintiff (buyer). The dispute concerned the judicial rescission of a commercial sale-purchase agreement for corn, where the plaintiff alleged the defendant (seller) failed to deliver the full quantity, while the lower instances dismissed the claim citing the plaintiff's failure to pay for previously delivered goods and a lack of proof regarding specific damages. The Supreme Court determined that the appeal court erred in applying the civil code provisions on default by incorrectly aggregating obligations from two distinct contracts and failing to properly analyze whether the defendant's refusal to deliver was culpable, thereby misapplying the legal framework for contractual non-performance and damages. Key legal norms involved include the grounds for appeal based on erroneous application of law, the right to choose between performance or rescission with damages, and the distinction between separate contractual obligations.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 969 C. civ, art. 1021 C. civ, art. 1020 C. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Judicial rescission of commercial supply contract: misapplication of fault in non-performance and conflation of separate contractual obligations: Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC F. SRL Oradea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Keywords

AI generated
commercial contract right of rescission judicial law civil judgment supply of goods buyer

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față :

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1223 din 20 octombrie 2011 Tribunalul Satu Mare a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Oradea - societate în insolvență reprezentată de administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B.M. în contradictoriu cu pârâta SC P.C. SRL pentru rezoluțiune contract și daune interese.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2009, prin care reclamanta în calitate de cumpărător înțelegea să dobândească o cantitate de 1000 tone porumb boabe până la data de 30 octombrie 2009 la prețul de 0,35 lei/kg + T.V.A.

Tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare, întrucât neexecutarea de către pârâtă a obligației de livrare a mărfii, în condițiile din contract s-a datorat intervenției reclamantei care a pretins doar o parte a porumbului corespunzător necesităților fermei din Hereclean, iar din probele administrate în cauză nu poate fi reținut, pe seama pârâtei, refuzul de îndeplinire a obligației asumate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal, reclamanta SC F. SRL Oradea, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Oradea, secția a II -a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 128/ CA din 18 decembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC F. SRL -prin administrator judiciar G.E.F.I.N. Insolv Ipurl, fiind obligată să plătească intimatei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat cu privire la criticile aduse hotărârii că acestea sunt nefondate, în mod corect reținând prima instanță că, pe de o parte reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a porumbului deja livrat, fiind nevoie de demararea procedurii insolvenței, iar plata contravalorii pentru cerealele livrate în baza contractelor anterioare s-a făcut cu întârziere, instanța constatând în mod pertinent că, sub aspectul conduitei părților și a bunei-credințe a acestora, se impune analiza în raport cu toate obligațiile existente în cadrul raporturilor comerciale derulate între ele.

De asemenea s-a reținut că, sub aspectul dovedirii prejudiciului nu s-a făcut dovada concludentă a sumei solicitate, ori a faptului că s-ar fi achiziționat porumb la prețul indicat în oferta depusă la dosar ori la prețul invocat în precizarea cererii introductive.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC F. SRL Oradea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, hotărârea instanței este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că, față de neexecutarea obligației de livrare a pârâtei corelată cu creșterea prețului porumbului, reclamanta era perfect îndreptățită să invoce excepția de neexecutare a contractului, astfel că, nu era nevoire de nici o înțelegere în acest sens, cum greșit a apreciat instanța de apel.

O altă critică vizează faptul că, cele două instanțe au reținut în motivarea hotărârilor faptul că, nu poate fi reținută culpa intimatei pentru neexecutarea contractului tocmai pentru că reclamanta ar fi cerut reducerea ritmului livrărilor și apoi suspendarea livrărilor, aspect care în opinia recurentei se apreciază că a fost combătut cu acte, în administrarea probei cu înscrisuri.

În acest context, recurenta apreciază că instanța de apel, în mod greșit a reținut faptul că, abia în cursul soluționării apelului reclamanta ar fi solicitat intimatei livrarea cantității de porumb rămase, sens în care aceasta și-ar fi manifestat disponibilitatea pentru reînnoirea înțelegerii, având în vedere că, dispozițiile art. 1021 C. civ. conferă creditorului alegerea de a cere executarea contractului sau rezoluțiunea cu daune-interese, fără a fi obligat să-și justifice opțiunea.

Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei SC F. SRL Oradea să fie admis, casată decizia atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 969 C. civ., întrucât între părți există un contract valabil încheiat, aflat în vigoare, care nu a fost executat, iar cererea reclamantei de rezoluțiune a fost respinsă, intimata refuzând executarea.

În acest sens, critica reclamantei se constată a fi întemeiată, având în vedere că, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâta a recunoscut că a acceptat un alt calendar de livrarea porumbului, arătând că acesta nu a fost livrat la datele solicitate pentru că nu s-a achitat factura pentru orz, aspect ce relevă că s-a imputat neexecutarea unui alt contract, sens în care se reține că între părți au existat două contracte diferite.

În acest context, se reține că instanțele au aplicat, în mod greșit dispozițiile art. 1020 C. civ., deși exista culpa în neexecutare a reclamantei, aceasta refuzând plata porumbului livrat, ca o consecință a faptului că pârâta a menționat că va livra cantitatea de porumb rămasă, dar în condițiile pieței actuale, totodată reținându-se că, la data de 11 noiembrie 2009 nu s-a imputat reclamantei neplata porumbului, conform contractului de formează obiectul litigiului de față.

Toate aceste aspecte care nu au fost analizate, cu ocazia soluționării apelului urmează să fie lămurite de instanța de apel prin suplimentarea materialului probator, privind reevaluarea neexecutării contractului, dacă în cauză se poate reține o neexecutarea a contractului imputabilă pârâtei, în același context urmând a se face verificări și sub aspectul dovedirii prejudiciului, totodată avându-se în vedere considerentele expuse de prima instanță, criticile pârâtei și apărările reclamantei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de SC F. SRL Oradea, cu consecința casării deciziei din apel și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Oradea prin administrator judiciar G.E.F.I.N. Insolv Ipurl împotriva Deciziei nr. 128/ CA din 18 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2013.