Property claim on Mamaia resort land barred by late appeal; name transcription error not force majeure

La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța.

Procedura completă.

Se referă că s-a cerut judecarea în lipsă.

Nefiind chestiuni prealabile, Curtea reține cauza pentru deliberare.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 1999 la Tribunalul Constanța, secția civilă reclamantul Iucal I.C. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 521,22 mp situat în Constanța, Stațiunea Mamaia lotul 13 careul 55. În drept a invocat dispozițiile art. 480 Cod civil. În situația în care terenul este afectat de construcții reclamantul a solicitat în compensare un alt teren situat în Mamaia.

În motivare a arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de autoarea sa M. G. în anul 1937 fiind cumpărat de la Primăria Municipiului Constanța și a fost preluat în proprietatea statului ca efect al deciziei nr. 22043/1958 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului Constanța prin care a fost reziliat de plin drept contractul de vânzare-cumpărare.

Reclamantul mai arată că deși contractul includea un pact comisoriu de gradul IV autoarea sa nu a avut posibilitatea îndeplinirii obligației asumate (de a construi o casă sau vilă în termen de 6 ani) deoarece a intrat în vigoare Decretul-Lege nr. 4215 din 16 decembrie 1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării, potrivit căruia terenurile de pe plaja Mamaia au devenit zone militare, iar ridicarea construcțiilor de orice natură în aceste zone a fost interzisă și condiția rezolutorie nu s-a realizat datorită unui caz de forță majoră.

La primul termen de judecată reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul restrângerii cadrului procesual menținându-și cererea de chemare în judecată doar față de Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 85 din 9 februarie 2000 Tribunalul Constanța – secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că între titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel cum este identificată în actul de vânzare-cumpărare din anul 1937 și autoarea reclamantului nu s-a demonstrat identitatea.

Apelul declarat de reclamant a fost admis prin decizia civilă nr. 236 din 16 octombrie 2000 al Curții de Apel Constanța secția civilă care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 72 din 12 februarie 2001 Tribunalul Constanța, secția civilă a respins cererea ca nefondată cu motivarea că terenul face parte din domeniul public și acordarea unui teren în compensare nu este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel la data de 25 februarie 2003.

Prin decizia nr. 29/C din 26 martie 2003 Curtea de Apel Constanța, secția civilă a respins cererea de repunere în termenul de apel și a respins apelul ca tardiv declarat.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că din dovada de comunicare a sentinței civile nr. 72 din 12 februarie 2001 rezultă că a fost afișată la domiciliul reclamantului indicându-se în conformitate cu art. 88 pct. 4 și art. 100 (1) pct. 4 Cod procedură civilă numele și domiciliul acestuia.

Consemnarea în cuprinsul prenumelui a literei „o” (Ioan) nu constituie o alterare a numelui de o asemenea gravitate și care să determine nulitatea dovezii de comunicare și a procesului-verbal.

În acest fel nu sunt motive pentru a se încuviința cererea de repunere în termen și apelul este tardiv declarat.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, citicând hotărârea pentru că greșit nu a încuviințat cererea de repunere în termen prenumele său corect fiind Ioan Constantin și nu I.C..

Recursul nu este fondat.

Conform art. 103 (1) Cod procedură civilă „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

În speță reclamantul nu a demonstrat existența unei împrejurări mai presus de voința sa. Dimpotrivă declararea la doi ani a apelului demonstrează mai degrabă lipsa de interes, invocarea prenumelui greșit ca motiv de repunere în termen fiind în mod vădit un argument nepertinent. Hotărârea instanței de apel este legală și temeinică.

În altă ordine de idei intrarea în analiza altor critici nu poate fi făcută, căci ar fi încălcat principiul „non omisso medio”.

Așa fiind, recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Iucal I.C. împotriva deciziei 29/C din 26 martie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2004.