Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5371/2012 AI generated

Inadmissible revision for failure to appear in recourse proceedings where written conclusions were available

Case Number Decizia nr. 5371/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the petitioner's petition for revision as inadmissible, leaving in force the appellate court's decision that had previously dismissed the underlying action as unfounded. The dispute concerned a revision request against a final Supreme Court judgment in an administrative-tax case, where the petitioner argued she was prevented from attending the public hearing and was not notified of the decision announcement. The court held that the claim did not meet the strict requirements of Article 322(8) of the Civil Procedure Code, as the petitioner had not demonstrated that she was hindered by circumstances beyond her control from appearing in court, noting she retained the right to submit written conclusions. Citing legal certainty principles and European Court of Human Rights jurisprudence against disguised reopening of final judgments, the court ruled that the procedural safeguards were respected and the extraordinary remedy of revision was improperly invoked.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 8 C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 326 C. proc. civ, art. 328 C. proc. civ; Inadmissible revision for failure to appear in recourse proceedings where written conclusions were available: Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure reopening of proceedings procedural rights legal certainty right to petition

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2627 din 25 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și de R.R.C., în calitate de Președinte - Secretar de Stat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței nr. 181 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată și a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamanta A.M., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri intimata-reclamantă A.M. a formulat cerere de revizuire, invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate, revizuenta susține, în esență, că a fost împiedicată să participe la dezbaterea publică a dosarului, iar instanța a amânat pronunțarea soluției, fără a i se aduce la cunoștință această măsură.

Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs când evocă fondul, însă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326 C. proc. civ.

Din economia reglementărilor în materie rezultă, așadar, că admisibilitatea revizuirii se apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după evocarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., respectiv, în speță, în cele redate de pct. 8 al art. 322, invocat ca temei legal.

În cauza dedusă judecății, prin decizia atacată a fost evocat fondul cauzei, în condițiile în care Înalta Curte a admis recursurile declarate, a modificat sentința atacată și a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamanta A.M., ca neîntemeiată și, astfel, prima condiție de admisibilitate este îndeplinită.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 8 C. proc. civ., indicat de către revizuentă ca temei legal al cererii sale, „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [..] 8. dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.”

În speță, argumentele dezvoltate de către revizuentă nu se pot circumscrie ipotezei avute în vedere de art. 322 pct. 8 C. proc. civ. și, de altfel, niciuneia din situațiile limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Astfel, drepturile procesuale ale revizuentei nu au fost încălcate, în contextul în care instanța de recurs a amânat pronunțarea soluției, intimata-reclamantă având posibilitatea de a formula concluzii scrise în cauză.

Argumentele expuse în cererea de revizuire nu sunt de natură a justifica admisibilitatea cererii de revizuire, în condițiile în care nu materializează situația de fapt avută în vedere de dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ. și nu pot fi circumscrise niciunui alt motiv de revizuire prevăzut de art. 322.

De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par.28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, par.26).

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată împotriva deciziei instanței de recurs, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A.M. împotriva Deciziei nr. 2627 din 25 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.

Procesat de GGC - LM