Denial of suspension of police disciplinary demotion due to failure to prove imminent harm and well-justified case under Law 554/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul N.G. a solicitat, în baza art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, Suspendarea executării actelor administrative Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. D1. din 07 aprilie 2011. Ordinul Ministrului Administrației și Internelor (O.M.A.I.) nr. 11/2670 din 04 mai 2011, Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Arad nr. D2. din 16 mai 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei supuse judecății, care face obiectul Dosarului nr. 746/59/2011 a Curții de Apel Timișoara, cu termen de judecata în 01 noiembrie 2011.

Pârâtul I.P.J. Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale sale pasive, susținând că Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Arad nr. D2. din 16 mai 2011 este un act subsecvent Dispoziției Inspectorului General al Poliției Române nr. D1. din 07 aprilie 2011 prin care s-a dispus trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, respectiv în funcția de ofițer specialist I și Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/2670 din 04 mai 2011 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva dispoziției de sancționare.

Prin sentința civilă nr. 307 din 12 iulie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.G. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor București și Inspectoratul General al Poliției Române București având ca obiect suspendarea executării dispoziției nr. D1. din 7 aprilie 2011, a Ordinului M.A.I. nr. 11/2670 din 4 mai 2011 și a dispoziției nr. D2. din 16 mai 2011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean Arad și a respins acțiunea împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IPJ Arad, este fondată, întrucât potrivit susținerilor acestuia, Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Arad nr. D2. din 16 mai 2011 este un act subsecvent Dispoziției Inspectorului General al Poliției Române nr. D1. din 07 aprilie 2011 prin care s-a dispus trecerea reclamantului într-o funcție inferioară, aceea de ofițer specialist I, precum și O.M.A.I. nr. 11/2670 din 04 mai 2011, de soluționare a contestației administrative a reclamantului. Așa fiind, rezultă că IPJ Arad nu este parte în raportul juridic dedus judecății, dispoziția emisă prin reprezentantul său, nu este un act administrativ de natură să producă efecte juridice față de reclamant, ci este o operațiune subsecventă dispoziției de reîncadrare, astfel că nu subzistă calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, reclamantul nu a motivat condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, astfel încât să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor contestate. Din acest punct de vedere doar susținerea că Inspectorul General al Poliției Române nu și-a motivat în nici un fel decizia de sancționare raportat la constatările Consiliului, nu conduce la o îndoială asupra legalității actului, câtă vreme reclamantul nu a indicat nici un motiv de nelegalitate al acestuia, iar Dispoziția nr. D1. din 07 aprilie 2011, aflată la dosar, este motivată în fapt și în drept.

Astfel, motivele invocate în acțiune par să se raporteze exclusiv la condiția pagubei iminente, atât timp cât, reclamantul susține că nu există nicio funcție vacantă de nivelul celei pe care a fost retrogradat, pe care să poată fi reîncadrat, că există pericolul încetării raporturilor de serviciu urmare a aplicării criteriilor de disponibilizare și că există o funcție de această natură care a fost scoasă la concurs conform adresei IPJ Arad nr. A1. din 25 mai 2011 și care va fi ocupată prin concursul din data de 17 iunie 2011, în timp ce o altă funcție similară există la serviciul evidență operativă, care nu a fost scoasă la concurs, fără a exista un motiv obiectiv pentru aceasta.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul N.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că instanța a reținut în mod eronat faptul că nu s-a motivat condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, „din perspectiva unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, astfel încât să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor contestate".

Ca o consecință, recurentul consideră că aspectele legate de starea de fapt și de drept menționate creează o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative contestate și constituie motive de apreciere de către instanță a injusteții acestora.

Referitor la existența condiției pagubei iminente, instanța a considerat că argumentele invocate nu pot fi luate în considerare, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 este definită ca fiind un „prejudiciu material viitor și previzibil”.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că simplele afirmații ale reclamantului nu sunt de natură a concluziona ca îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate instanța de control judiciar consideră că nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, chiar dacă actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bucură de prezumția de autenticitate și pe cea de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție la care poate ajunge instanța de contencios administrativ, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.G. împotriva sentinței civile nr. 307 din 12 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.