Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5033/2012 AI generated

Dismissal of labor termination during institutional reorganization despite union leadership status

Case Number Decizia nr. 5033/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (Inalta Curte de Casație și Justiție) dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's decision that rejected the plaintiff's claims, thereby allowing the dismissal from the public service position to stand. The dispute concerned the annulment of a pre-notification and an administrative order issued pursuant to the reorganization and reduction of posts at a national agency for gender equality, with the plaintiff, a trade union leader, arguing that the termination violated labor protection statutes and union representation rights. The court held that the termination was a direct consequence of the institutional reorganization mandated by Law No. 329/2009 and Government Emergency Ordinance No. 1381/2009, rendering the mandatory consultation with the trade union under the Labor Code inapplicable; furthermore, the court determined that the statutory prohibition on dismissing union representatives did not apply to terminations resulting from legal reorganizations rather than employer discretion, and the plaintiff was properly informed of vacant local posts despite not being eligible for central vacancies.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, art. 6 alin. (6) din Legea nr. 329/2009, art. 10 din Legea nr. 54/2003, art. 10 din Legea nr. 53/2003; Dismissal of labor termination during institutional reorganization despite union leadership status: Referitor la aspectul privind calitatea reclamantei de lider sindical, s-a reținut în considerentele hotărârii că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, întrucât reorganizarea agenției a fost operată în temeiul legii, și nu prin dispoziția conducerii, pentru motive lăsate la aprecierea angajatorului.

Keywords

AI generated
administrative dismissal trade union rights emergency government ordinance notification of the decision standing to appeal legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003
Referitor la aspectul privind calitatea reclamantei de lider sindical, s-a reținut în considerentele hotărârii că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.
art. 6 alin. (6) din Legea nr. 329/2009
S-a arătat și faptul că pârâtul nu a respectat nici prevederile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 329/2009 privind criteriile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere la încetarea raporturilor de serviciu.
art. 10 din Legea nr. 54/2003
Referitor la aspectul privind calitatea reclamantei de lider sindical, s-a reținut în considerentele hotărârii că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.
art. 10 din Legea nr. 53/2003
Referitor la aspectul privind calitatea reclamantei de lider sindical, s-a reținut în considerentele hotărârii că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 7 iunie 2010, reclamanta T.G.A. a chemat în judecată, prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, Agenția națională pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, solicitând anularea preavizului nr. 3421 din 22 decembrie 2009 și a Ordinului nr. 97 din 20 aprilie 2010 și repunerea în situația anterioară în sensul reintegrării în funcția publică de execuție din care a fost eliberată în mod abuziv.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că măsura dispusă prin actele administrative contestate a fost luată prin încălcarea prevederilor legale privind protecția socială, cuprinse în codul muncii și în Legea nr. 329/2009, pârâta ignorând și calitatea deținută, de lider sindical.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, învederând că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are calitatea de pârât în cauză, prin reorganizarea Agenției naționale pentru egalitate de șanse între femei și bărbați și transformarea acesteia în direcție în cadrul ministerului.

Prin aceeași cerere precizatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la acordarea drepturilor salariale cuvenite și operarea modificărilor în carnetul de muncă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 5271 din 21 septembrie 2011 prin care a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a preavizului și ca nefondate celelalte capete ale acțiunii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Legea nr. 329/2009 s-a dispus reorganizarea agenției pârâte prin reducerea de posturi, astfel încât nu erau aplicabile prevederile art. 69 și următoarele din C. muncii privind obligativitatea consultării sindicatului.

Instanța de fond a constatat că prin comunicarea din 19 februarie 2010 i s-a transmis reclamantei lista cu posturile vacante în administrația locală, solicitarea de a i se oferi un post în cadrul structurii centrale neavând temei legal.

Referitor la aspectul privind calitatea reclamantei de lider sindical, s-a reținut în considerentele hotărârii că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, întrucât reorganizarea agenției a fost operată în temeiul legii, și nu prin dispoziția conducerii, pentru motive lăsate la aprecierea angajatorului.

S-a precizat de asemenea că preavizul comunicat reclamantei nu are natura juridică a unui act administrativ, apt de a produce prin el însuși, efecte juridice, motiv pentru care s-a dispus respingerea cererii de anulare a comunicării ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta T.G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând aplicarea greșită a legii.

Astfel, reclamanta a învederat că instanța nu a ținut cont că, și în cazul funcționarilor publici, prevederile Legii nr. 188/1999 se completează cu dispozițiile Codului muncii, astfel încât era obligatoriu pentru a se dispune eliberarea din funcție consultarea cu sindicatul sau reprezentanții salariaților.

S-a arătat și faptul că pârâtul nu a respectat nici prevederile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 329/2009 privind criteriile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere la încetarea raporturilor de serviciu.

Reclamanta a invocat și încălcarea dreptului de opțiune pentru posturile vacante la nivel central, precum și a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 54/2003, act normativ cu caracter special ce se aplică cu prioritate, potrivit cărora nu se poate desface contractul de muncă al liderilor de sindicat pentru motive neimputabile, în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod justificat că măsura eliberării reclamantei din funcția publică de execuție deținută, inspector principal la Compartimentul teritorial Olt s-a dispus urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1381/2009 prin care s-a procedat la reorganizarea instituției, structurile teritoriale fiind desființate, cu consecința încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului din aceste structuri în termen de 60 de zile.

În aceste împrejurări, astfel cum a reținut instanța de fond, nu erau aplicabile prevederile Codului muncii privind obligativitatea consultării sindicatului.

Cât privește critica privind necomunicarea listei cu posturile vacante, din actele dosarului rezultă că reclamanta a fost informată despre posibilitatea de a opta pentru un post vacant în administrația locală, în condițiile în care, neactivând la nivel central, nu exista temei pentru a accede la unul din cele 41 posturi prevăzute de Legea nr. 329/2009.

Curtea nu poate primi nici susținerea referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 53/2003 textul de lege reglementând interdicția desfacerii contractelor de muncă reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale doar pentru acele motive lăsate la aprecierea angajatorului.

În raport de cele expuse mai sus, hotărârea fiind legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de T.G.A. împotriva Sentinței nr. 5271 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV