Fiscal appeal inadmissibility due to pending administrative complaint; default refusal to resolve contested tax assessment

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 2 februarie 2011, SC I.P.R. SRL, a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice Sector 2, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. 286 din 12 iulie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 722014 din 12 iulie 2010 și exonerarea societății de plata sumei de 1.967.386 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată, majorări de întârziere și dobânzi.

În subsidiar, s-a cerut obligarea pârâtelor la soluționarea contestației introdusă pe cale administrativă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 6595 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea față de Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive și totodată, a respins ca inadmisibil petitul principal, privind anularea actelor administrative.

Prin aceeași hotărâre, instanța a admis capătul subsidiar al acțiunii, a constatat refuzul nejustificat al Direcției Generale a Finanțelor Publice București și a dispus obligarea acestei pârâte să soluționeze contestația introdusă de reclamantă la 4 august 2010 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea amenzii de 20% pe zi de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut inadmisibilitatea cererilor de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, în condițiile în care autoritatea fiscală, sesizată potrivit art. 205 C. proc. fisc., nu a emis o decizie administrativă nici conform art. 208 alin. (1) - reclamanta neretrăgându-și contestația administrativă - nici în conformitate cu art. 218 alin. (1).

Referitor la capătul subsidiar al acțiunii, instanța a constatat că de la data formulării contestației, 4 august 2010, s-a depășit termenul rezonabil necesar soluționării cererii, reținându-se astfel refuzul nejustificat al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice București.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta SC I.P.R. SRL, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că în mod greșit s-a procedat la respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a actelor administrative atacate, întrucât dreptul societății de a sesiza instanța s-a născut la expirarea termenului de 45 de zile în interiorul căruia trebuia soluționată contestația administrativă, neavând relevanță împrejurarea că nu s-a formulat o solicitare expresă de renunțare la calea administrativă de atac.

S-a menționat că, întrucât de la data înregistrării contestației a trecut mai mult de 1 an fără ca organul fiscal să emită o decizie de soluționare, instanța, constatând conduita abuzivă a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice București, trebuia să procedeze la soluționarea pe fond a cauzei, în sensul anulării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București a criticat sentința sub aspectul admiterii petitului subsidiar, învederând că a avut nevoie de timp pentru soluționarea contestației administrative.

În acest sens, pârâta a arătat că a fost necesar să solicite punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice - Direcția de legislație în domeniul TVA, informații care nu au fost comunicate.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205 - 218 C. proc. fisc. constituie o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă, în sensul art. 21 din Constituție.

Reclamanta, deși a urmat procedura administrativă prealabilă, contestând decizia de impunere, s-a adresat instanței înainte de soluționarea contestației, deși, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. doar deciziile emise în această procedură pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Astfel cum a reținut instanța de fond, reclamanta, în raport de depășirea termenului legal de soluționare, avea posibilitatea de a-și retrage contestația administrativă notificând astfel autoritatea fiscală, urmând a introduce apoi acțiune pe calea contenciosului administrativ.

Întrucât societatea nu a procedat în acest mod, s-a constatat în mod justificat inadmisibilitatea capetelor de cerere privind anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

De altfel, după pronunțarea sentinței, a fost emisă Decizia nr. 260 din 15 mai 2011 prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice București a admis contestația și a dispus desființarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată în valoare de 1,412,517 RON TVA și 542.513 RON accesorii.

Nici critica formulată de pârâtă nu este întemeiată, conduita acesteia de a nu soluționa contestația administrativă fiind corect calificată ca refuz nejustificat de a soluționa cererea în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit normei sus-menționate, constituie refuz nejustificat exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ambele recursuri declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC I.P.R. SRL și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței Civile nr. 6595 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM