Appeal allowed and administrative order annulled: Termination of court bailiff status for negligent crime conviction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appellant's appeal, reversing the lower court's decision to uphold the administrative order, and ordered the annulment of the Minister of Justice’s decree that terminated the appellant's status as a court bailiff, thereby allowing the appellant to prevail in the administrative litigation. The dispute centered on the interpretation of Article 22 of Law No. 188/2000, specifically whether a definitive criminal conviction for a crime committed through negligence (involuntary bodily harm) constituted "criminal antecedents" that automatically led to the cessation of the bailiff's mandate under Article 22(1)(g) in conjunction with Article 15(d), or if this consequence applied only to intentional crimes as per Article 22(1)(e). The ICCJ held that a systematic and teleological interpretation of the law demonstrates that the legislature intended to limit the automatic cessation of mandate to intentional crimes that damage the profession's prestige, finding that the lower court's reasoning—that any criminal conviction, regardless of intent, triggers the loss of status—renders Article 22(1)(e) redundant and contrary to legislative intent, thus requiring the annulment of the order issued without proper evidence regarding the appellant's reputation or the specific impact of the negligent offense on the profession.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 188/2000, art. 22 din Legea nr. 188/2000, art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, art. 48 din Legea nr. 188/2000, art. 184 C. pen, art. 22 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000; Appeal allowed and administrative order annulled: Termination of court bailiff status for negligent crime conviction: The dispute centered on the interpretation of Article 22 of Law No. 188/2000, specifically whether a definitive criminal conviction for a crime committed through negligence (involuntary bodily harm) constituted "criminal antecedents" that automatically led to the cessation of the bailiff's mandate under Article 22(1)(g) in conjunction with Article 15(d), or if this consequence applied only to intentional crimes as per Article 22(1)(e). The ICCJ held that a systematic and teleological interpretation of the law demonstrates that the legislature intended to limit the automatic cessation of mandate to intentional crimes that damage the profession's prestige, finding that the lower court's reasoning—that any criminal conviction, regardless of intent, triggers the loss of status—renders Article 22(1)(e) redundant and contrary to legislative intent, thus requiring the annulment of the order issued without proper evidence regarding the appellant's reputation or the specific impact of the negligent offense on the profession.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for modifying the lower court's decision and admitting the appeal.
Procedural ground cited in the dispositive as the specific legal basis for allowing the appeal.
Procedural rule cited in the dispositive governing the effect of the appeal in administrative litigation, leading to the annulment of the administrative act.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub Dosar nr. 1003/57/2011, reclamantul V.I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Ordinului nr. 1541/C din 14 iulie 2011 emis de Ministrul Justiției.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că emiterea ordinului menționat în petitul acesteia este rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor art. 15 și 22 din Legea nr. 188/2000. În acest sens, reclamantul precizează că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 188/2000 reglementează condițiile în care o persoană poate fi primită în funcția de executor judecătoresc, la lit. d) menționându-se "nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație", în timp ce dispozițiile art. 22 din Legea nr. 188/2000 se referă la încetarea calității de executor. La lit. e) a art. 22 din Legea nr. 188/2000 se prevede că încetarea calității de executor judecătoresc intervine în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, iar la lit. g) se menționează că intervine încetarea acestei calități și în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 15 lit. d) din lege.
A considerat reclamantul că cerința textului art. 22 lit. g) este realizată numai în situația condamnării pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, ori condamnarea sa s-a dispus pentru comiterea unei infracțiuni din culpa. Dacă orice condamnare ar fi putut atrage încetarea calității de executor judecătoresc, n-ar fi avut sens reglementarea distinctă de la lit. e) a art. 22.
2. Apărarea intimatului.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că ordinul criticat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, iar situația de fapt în care se află reclamantul, care are antecedente penale, se încadrează întocmai în ipoteza reglementată expres prin textul legal care a constituit temeiul de drept al ordinului, temei care a fost în vigoare încă de la apariția Legii nr. 188/2000 și nu a suferit nicio modificare.
3. Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința nr. 290 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.I.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- Prin Ordinul nr. 1541/C din 11 iulie 2011 emis de către Ministrul Justiției s-a dispus, în temeiul art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d), a art. 22 alin. (2) și art. 48 din Legea nr. 188/2000, încetarea calității de executor judecătoresc a reclamantului.
- La emiterea ordinului s-a ținut seama de cazierul judiciar nr. 71038 din 30 mai 2011 eliberat de Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu din care rezultă că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., constatându-se că acesta nu mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, având antecedente penale.
A apreciat prim instanță că susținerile reclamantului în sensul că cerința textului art. 22 lit. g) este realizată numai în situația condamnării pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, considerând că dacă orice condamnare ar fi putut atrage încetarea calității de executor judecătoresc, n-ar fi avut sens reglementarea distinctă de la lit. e) a art. 22 sunt neîntemeiate având în vedere următoarele:
- Potrivit art. 22 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000 "(1) Calitatea de executor judecătoresc încetează: (...) g) în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 15 lit. a), b), d), e) și f);
- În conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. d) din același act normativ "Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplinește următoarele condiții: (...) d) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație."
- Din interpretarea literală, sistematică și teleologică a acestor texte de lege rezultă că ivirea antecedentelor penale după primirea în profesie atrage încetarea calității de executor judecătoresc, independent de forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta penală, legiuitorul optând pentru o anumită simetrie a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să poată fi executor și a cazurilor în care această calitate încetează.
A mai reținut instanța de fond că dacă legiuitorul a reglementat la lit. e) a art. 22 din același act normativ situația condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, drept caz distinct de încetare a calității de executor judecătoresc, nu conduce la interpretarea pretinsă de reclamant a dispozițiilor art. 22 lit. g).
În același sens, s-a reținut că textul art. 22 lit. g) din Legea nr. 188/2000 este clar, iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă, ceea ce în speță are semnificația că nu pot fi excluse cazuri care n-au fost excluse de legiuitorul însuși.
În concluzie, reținând că situația de fapt în care se află reclamantul, care are antecedente penale, se încadrează în ipoteza reglementată expres prin textul legal care a constituit temeiul de drept al emiterii ordinului atacat, curtea de apel a apreciat neîntemeiată acțiunea dedusă judecății.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V.I.S. invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant reține că între considerentele Sentinței civile nr. 228/2011, pronunțată în suspendarea aplicării ordinului Ministrului Justiției și considerentele Sentinței nr. 290/2011, prin care s-a soluționat fondul cauzei este o contradicție de apreciere a textului art. 22 din Legea nr. 188/2000, deși ambele hotărâri sunt date și motivate de același magistrat.
Arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 22 lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000.
Prin reglementarea în mod expres a cazului de încetare a calității de executor judecătoresc legiuitorul a înțeles să circumscrie condiția de a nu avea antecedente penale doar la infracțiunile săvârșite cu intenție, fiind excluse cele din culpă.
Prin urmare, condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, nu antrenează consecințele juridice în privința calității de executor judecătoresc.
Prin notele de ședință depuse la 25 octombrie 2012, recurentul-reclamant susține că art. 15 din lege, coroborat cu art. 22 lit. e) trebuie înțeles și aplicat în practică, dacă antecedentele penale au fost cauzate din comiterea unei infracțiunii cu intenție.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul Ministrului Justiției nr. 1541/C din 11 iulie 2011, prin care a încetat calitatea de executor judecătoresc a acestuia.
În susținerea cererii a arătat că temeiul avut în vedere, respectiv art. 22 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000, vine în contradicție cu dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. e) din același act normativ, motiv pentru care existența antecedentelor penale nu poate constitui un motiv de încetare a calității de executor judecătoresc.
Actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de certificatul de cazier judiciar nr. 71038 din 30 mai 2011, eliberat de Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu privind săvârșirea unei infracțiuni din culpă.
Art. 15 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi primită ca executor judecătoresc, la lit. d), fiind menționată condiția de a nu avea antecedente penale și să se bucure de o bună reputație.
Potrivit art. 22 din același act normativ "calitatea de executor judecătoresc încetează" în cazul condamnării definitive, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, care aduce atingere prestigiului profesiei.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a prevăzut situația executorului judecătoresc condamnat definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.
Așa cum susține recurentul-reclamant, raportat la cazul dat, este necesar să se facă dovada că este îndeplinită condiția că prin săvârșirea infracțiunii cu intenție să se aducă atingere prestigiului profesiei, aceasta prin raportare la obligațiile profesionale și de conduită ale executorului judecătoresc, statuate, prin legea de organizare, prin statut sau regulament.
În cauză nu s-au administrat probe și nici nu s-a pretins că executorul judecătoresc nu se mai bucură de bună reputație privită ca o condiție de primire și menținere în funcție.
Înalta Curte apreciază că raționamentul îmbrățișat de judecătorul fondului, că orice condamnare indiferent dacă privește o infracțiune săvârșită din culpă sau intenție, inserate în cazierul judiciar, ca antecedente penale este de natură să conducă la încetarea calității de executor judecătoresc, conduce la concluzia că textul art. 22 lit. g) din lege este inaplicabil.
Dacă intenția legiuitorului în adoptarea Legii nr. 188/2000 era ca sancțiunea încetării calității de executor judecătoresc să fie aplicată, indiferent de natura faptei penale comise, nu insera textul de la lit. e) a art. 22.
În concluzie, contrar considerentelor primei instanțe, în cauză nu rezultă îndeplinirea condițiilor necesare pentru încetarea calității de executor judecătoresc, astfel că se impune anularea actului administrativ contestat.
2. Temeiul legal al soluției adoptate
Având în vedere cele expuse la pct. II.1 în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. respectiv la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul V.I.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de V.I.S. împotriva Sentinței civile nr. 290 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului.
Anulează Ordinul nr. 1541/C din 11 iulie 2011 emis de Ministrul Justiției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012
Procesat de GGC - GV