Automatic termination of public service for pensioner-employee due to failure to opt for pension suspension under Law 329/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamantul U.I. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, anularea Ordinului nr. 3242 din 10 decembrie 2009 emis de către pârâtă, cu obligarea acesteia la reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior, cu plata salariului corespunzător funcției începând cu data de 10 decembrie 2009 și până la data încadrării efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit prin Ordinul Vicepreședintelui Autorității Naționale a Vămilor nr. 8626 din 02 octombrie 2007 în funcția publică de inspector vamal clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare 1, având la data ocupării postului, calitatea de pensionar militar beneficiar al pensiei anticipate.

Reclamantul a criticat Ordinul nr. 3242 din 10 decembrie 2009, prin care s-a dispus în temeiul prevederilor cap. IV din Legea nr. 329/2009 încetarea raporturilor sale de serviciu, considerând, în esență, că astfel i-a fost încălcat dreptul la muncă și dreptul la proprietate, fiind, de asemenea, încălcate principiului certitudinii dreptului și principiul nediscriminării.

A ridicat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17-25 cap. IV din Legea nr. 329/2009.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 506 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului U.I.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 3242 din 10 decembrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului numit în funcția publică de inspector/ inspector vamal în considerarea dispozițiile art. 20 din Legea nr. 329/2009, dispoziții apreciate ca fiind constituționale prin decizia nr. 368 din 22 martie 2011 a Curții Constituționale, decizie prin care a fost respinsă excepția invocată de către reclamant în prezenta cauză.

Evocând considerentele și concluziile instanței constituționale, Curtea de Apel a apreciat că actul contestat este, astfel, legal emis, iar, pe de altă parte, măsura respectă cerințele de obiectivitate și de rezonabilitate.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul U.I., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ.

Recurentul a susținut că dispozițiile Legii nr. 329/2009, chiar dacă sunt constituționale, contravin dispozițiilor legale de nivel constituțional preluate în dreptul intern ca efect al aderării României la Uniunea Europeană, și a criticat faptul că judecătorul fondului nu și-a asumat un rol activ în soluționarea acestui conflict, așa cum i-ar fi revenit obligația.

A mai arătat că obligația impusă, de a renunța la locul de muncă, și care nu este impusă pensionarilor cu statut identic, angajați în sistemul privat, este discriminatorie; că dispozițiile Legii nr. 329/2009 vin în conflict cu Directiva nr. 2000/79 și Regulamentul nr. 1408/71; că măsurile astfel prevăzute nu sunt justificate obiectiv și rezonabil de situația economică, în contextul dat.

A mai susținut că hotărârea instanței de fond ar fi fost nemotivată, în condițiile în care aceasta nu a răspuns prin argumente directe și personale la susținerile recurentului privind nelegalitatea actului atacat și nu a înlăturat motivat apărările invocate de acesta, mai ales cu privire la principiul certitudinii dreptului și principiul nediscriminării.

Recurentul a mai invocat încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., în condițiile în care este lipsit de dreptul la muncă pe o perioadă nedeterminată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând actele și înscrisurile cauzei, prin prisma criticilor recurentului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefundat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea având ca obiect, principal anularea Ordinului nr. 3242 din 10 decembrie 2009 prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului se serviciu în baza art. 20 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional în condițiile în care raporturile de serviciu se află sub incidența art. 17 și următoarele din Cap. IV, datorită calității acestuia de pensionar și de cumulare a salariului cu pensia militară.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, confirmând, în considerente, incidența dispozițiilor art. 20 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că ordinul atacat este legal.

Din conținutul hotărârii recurate se constată că prima instanță a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de parte prin acțiune, găsindu-le nefondate, cu referire la considerentele și concluziile deciziei nr. 368 din 22 martie 2011 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 17-25 din Legea nr. 329/2009.

Astfel, recurentul - reclamant a avut calitatea de funcționar public, pe baza actului administrativ de numire în funcție, și anume Ordinul Vicepreședintelui Autorității Naționale a Vămilor nr. 8626 din 02 octombrie 2007.

Prin intrarea în vigoarea a Legii nr. 239/2009 raportul de serviciu se afla sub incidența art. 17 din lege datorită calității acestuia de pensionar și de cumulare a salariului cu pensia militară, astfel că recurentul-reclamant avea obligația ca în termen de 15 zile, respectiv până la 9 decembrie 2009 să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raportului de serviciu, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășea nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cum această obligație nu a fost îndeplinită s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu și în mod legal s-a emis ordinul contestat.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de neconstituționalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța constituțională pronunțându-se cu privire la aceste aspecte prin decizia nr. 368 din 22 martie 2011, evocată de către instanța de fond.

Nu se poate reține nici faptul că judecătorul fondului nu ar fi acționat în calitatea sa de prim judecător comunitar, câtă vreme nu se poate aprecia că dispozițiile legale criticate de către recurentul-reclamant ar contraveni normelor comunitare invocate de acesta, în acest fiind și jurisprudența instanței constituționale în materie.

În aceste condiții, constatând că instanța a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății și că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în raport cu obiectul cererii și susținerile părților, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge recursul formulat de reclamantul U.I. împotriva sentinței civile nr. 506 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012.