Securitate worker status: sufficiency of surveillance activities to constitute restriction of fundamental rights under O.U.G. 24/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.I., să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul având calitatea de ofițer, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul la viață privată.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 5197 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului de lucrător al securității.

Pentru a pronunța acestă soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de lucrător al securității este aceea ca respectiva persoană să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989, iar a doua condiție vizează activitatea desfășurată, în sensul că în perioada 1945 - 1989 a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

A reținut astfel că, în speță, pârâtul a avut gradul de locotenent în perioada 1945-1989, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Teleorman în anii 1968 și 1969 și respectiv locotenent major, în cadrul Direcției de Informații Externe, în anul 1972.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, aceea ca, în perioada 1945 - 1989, să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul, în calitate de ofițer de legătură, a procedat la urmărirea informativă a numiților Ț.I., fost condamnat politic pentru uneltire contra ordinei sociale, urmărit în dosarul problemă “foștii condamnați”; F.C. lucrat în dosar de supravegere informativă pentru intenții de evaziune și plecare din țară; numitul V.V.I., fost legionar, fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru spionaj, semnalat cu intenții de evaziune.

În observațiile făcute la Nota informativă dată de sursa „V.P.” pârâtul a dat sarcini informatorului să meargă acasă la persoana urmărită să caute să se reapropie de acesta, după care să tatoneze pe obiectiv cu întrebări care să-l orienteze asupra poziției și intențiilor celui în cauză.

De asemenea, în Dosarul nr. 5379, prin nota făcută asupra notei informative întocmită de sursa „V.” cu privire la verificarea informativă a numitului F.C. suspect de evaziune și de intenția de a pleca din țară, în care informatorul face o descriere amănunțită a situației familiale a obiectivului, pârâtul menționează că materialul a fost luat pentru cunoașterea soților M. pentru a hotărî asupta avizării pentru plecare în Suedia.

Prima instanță a reținut că susținerile pârâtului sunt în sensul că, deși în nota de constatare depusă de reclamant se arată că, în calitatea de locotenent în cadrul IJS Teleorman, a dirijat acțiuni informative, însă din toată activitatea desfășurată în această calitate nu rezultă că ar fi suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Pârâtul nu neagă calitatea sa de ofițer în Securitate, însă, în opinia sa, aceasta nu este de natură și nu reprezintă încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar din cele trei dosare de urmărire, ulterior, la unul dintre acestea s-a renunțat, nerezultând că ar fi efectuat acte care să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prima instanță a reținut că, din cele trei dosare de urmărire, rezultă că pârâtul, în calitate de ofițer de securitate, a participat la instrumentarea acestora, trasând sarcini surselor ulterior analizei informațiilor furnizate prin Notele informative, informații care se refereau la viața privată a persoanelor urmărite, chiar dacă din actele depuse de reclamant doar observațiile de pe două note informative pot fi reținute în soluționarea cauzei, din conținutul sarcinilor trasate și din conținutul informativ al acestor două note informative rezultă că, în calitate de ofițer de securitate, pârâtul a încălcat dreptul la viață privată al persoanelor urmărite.

Totodată, prima instanță a reținut că Nota de constatare din 29 martie 2010 a fost întocmită de reclamant, în raport cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 și calitatea pârâtului de angajat al fostei Securități, și urmare a aprobării acesteia de către Colegiul C.N.S.A.S., potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanță, s-a dispus Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității, în condițiile art. 11 alin. (1).

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând art. 304 punctul 9 și art. 3041 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât deși a avut calitatea de ofițer al Securității, prin niciuna din activitățile sau actele desfășurate nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, iar din actele menționate în considerentele hotărârii atacate nu rezultă contrariul.

În plus, chiar instanța a menționat că doar observațiile de pe două note informative pot fi reținute în soluționarea cauzei, fără însă a preciza în mod concret care sunt acele activități desfășurate care au fost de natură să îngrădească sau să suprime în vreun fel drepturile și libertățile fundamentale ale omului, ceea ce rezultă că nu s-a realizat o analiză temeinică a probelor, făcându-se o greșită aplicare a legii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G.nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător a recurentului-pârât.

Prima instanță a reținut în mod corect, pe baza documentației prezentate de C.N.S.A.S., că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității și că, prin activitatea desfășurată, a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Cu referire punctuală la criticile din recurs, pe care urmează să le grupeze și să sistematizeze în raport cu motivele de casare sau de modificare în care pot fi încadrate, răspunzându-le prin considerente comune, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Critica privind modul de interpretare a probelor

Curtea de Apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de intimatul-reclamant, incluzând note de activitate, adrese și rapoarte întocmite de recurentul-pârât în perioada în care era ofițer de Securitate, comunicate acestuia, conform încheierii din 19 noiembrie 2010, în temeiul art. 96 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât nu a formulat întâmpinare, nu a contestat autenticitatea înscrisurilor și nu a solicitat probe în combaterea lor, după cum nici în recurs, nu a depus la dosar înscrisuri, potrivit art. 305 din C. proc. civ., deși în finalul cererii de recurs a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Or, în aceste condiții, nu se poate reproșa primei instanțe că nu a analizat temeinic probele administrate, întrucât a considerat concludente înscrisurile depuse la dosar de intimatul-reclamant.

1.2. Critica privind încadrarea activității recurentului - pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit prevederii legale enunțate, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate se încadrau în atribuțiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer al Securității, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată însă că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conținut este descris pe larg la pct. 12 din prezenta decizie, demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată, protejat normativ, cel puțin la nivel formal și în perioada anterioară anului 1989.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.I. împotriva sentinței nr. 5197 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.