Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4034/2012 AI generated

Nullity of appeal for failure to state grounds in enforcement of restitution compensation title

Case Number Decizia nr. 4034/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

**Final Operative Outcome:** The High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s appeal null and void for failure to provide mandatory legal grounds, thereby upholding the lower court’s dismissal of the request; the 2012 decision remains irrevocable. **Dispute and Material Facts:** The appellant, an individual claimant, sought to force the state commission for restitution to issue a compensation title for a 3.16-hectare land plot, specifically requesting the lower court to attach an enforceable formula to a previous judgment mandating the emission of this title. The Court of Appeal had previously dismissed this request, reasoning that the obligation to issue a specific administrative title could not be executed by bailiffs. **Decisive Legal Basis:** Applying Article 306 of the Civil Procedure Code, the court held that an appeal is null if not motivated within the legal deadline; because the appellant failed to articulate grounds for illegality or unreasonableness as required by Article 303 and other procedural provisions, the sanction of nullity was imposed.

Legislator headnote

AI generated

art. 306 din C. proc. civ, art. 303 alin. (1) din C. proc. civ, art. 3021 din C. proc. civ, art. 129 alin. (1) din C. proc. civ, art. 306 alin. (1) din C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to state grounds in enforcement of restitution compensation title: Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că acesta nu a fost motivat, situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation civil judgment enforceable title restitution and compensation basis of obligation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.M. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună investirea cu formulă executorie a sentinței nr. 45/F-CONT din 1 februarie 2012 prin care pârâta a fost obligată să emită titlu de despăgubire pentru suprafața de 3,16 ha, la valoarea de 1.137.600 RON.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 28 martie 2012 a respins cererea de investire cu formulă executorie formulată de petent, reținând că este lipsită de interes, deoarece respectarea acestei obligații de către intimată nu se poate aduce la îndeplinire prin intermediul executorilor judecătorești.

Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul T.M., fără a motiva cererea.

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că acesta nu a fost motivat, situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., a constatat că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Întrucât recurentul nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de T.M. împotriva Încheierii din 28 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012.