War-displacement relocation not qualifying as ethnic persecution; appeal allowed and lower judgment quashed

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința nr. 121 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău. A anulat Hotărârea nr. 127 din 31 mai 2010 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o hotărâre prin care să stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare și să acorde drepturile prevăzute de această lege începând cu data de 1 mai 2010.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin lege, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul a urmărit ca de acestea să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit cu începere din 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând cei care au fost refugiați sau strămutați în altă localitate.

În acest context, instanța de fond a constatat că reclamantul, prin probele administrate, a dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999, în sensul că s-au exercitat asupra acesteia persecuții din motive etnice, astfel încât, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantului de recunoaștere a calității de refugiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ.

Prin criticile aduse sentinței instanței de fond, recurenta-pârâtă susține, în esență, că din actele depuse la dosar de către reclamant nu rezultă că acesta a suferit o persecuție pe criterii etnice, cauzată de împrejurările istorice din perioada sus-menționată, fiind vorba de o măsură de protecție datorată războiului, prin detașarea cu serviciul a tatălui acestuia, Z.V., din stația Vatra Pașcani în stația Alba Iulia.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Înalta Curte, apreciază că pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare, soluția legală și temeinică era de respingere a acțiunii formulate de reclamantul Z.C.

Astfel, în cauză, reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu Vatra Pașcani, județul Iași și refugiul în, localitatea Alba Iulia, județul Alba s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuția invocată trebuia probată, ceea ce reclamantul nu a făcut.

Din actele dosarului rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român, în condițiile în care statul român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia acestora.

Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Se reține că, schimbarea domiciliului reclamantului din Pașcani în localitatea Alba Iulia, județul Alba, s-a datorat înaintării frontului sovietic, fiind o măsură de protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii de persoane.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și, în urma rejudecării, va respinge acțiunea formulată de reclamantul Z.C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău, împotriva Sentinței nr. 121 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea reclamantului Z.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2011.

Procesat de GGC - LM