Illegality of normative administrative act limiting family benefits to birth events rather than children under OUG 148/2005
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Government and the County Social Benefits Agency, thereby upholding the appellate court's decision to declare the impugned normative provisions illegal. The dispute concerned an exception of illegality regarding Article 3(1) of Government Decision No. 1025/2006, which defined "birth" for the purpose of granting monthly family allowances under Emergency Ordinance No. 148/2005; the claimant argued that this definition, which limited allowances to three births rather than three children, illegally discriminated against families with multiple births (e.g., twins) by granting them only one allowance, whereas adopted multiple children would receive separate allowances. The court found the appeals unfounded and held that the exception of illegality was admissible against normative administrative acts under Law No. 554/2004. On the merits, the court ruled that the normative act violated the parent Ordinance and the principles of equality and non-discrimination by contradicting the legislative intent of Article 6(1) of Emergency Ordinance No. 148/2005, which provides allowances for the first three children, not just the first three birth events.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Illegality of normative administrative act limiting family benefits to birth events rather than children under OUG 148/2005: The dispute concerned an exception of illegality regarding Article 3(1) of Government Decision No. 1025/2006, which defined "birth" for the purpose of granting monthly family allowances under Emergency Ordinance No. 148/2005; the claimant argued that this definition, which limited allowances to three births rather than three children, illegally discriminated against families with multiple births (e.g., twins) by granting them only one allowance, whereas adopted multiple children would receive separate allowances. The court found the appeals unfounded and held that the exception of illegality was admissible against normative administrative acts under Law No. 554/2004. On the merits, the court ruled that the normative act violated the parent Ordinance and the principles of equality and non-discrimination by contradicting the legislative intent of Article 6(1) of Emergency Ordinance No. 148/2005, which provides allowances for the first three children, not just the first three birth events.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeals as unfounded.
Full text
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe,
Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin încheierea din ședința publică pronunțată în data de 15 aprilie 2009 a dispus suspendarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului de fond,până la soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamantă, sesizându-se în acest sens Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.
Hotărârea Curții de Apel
Investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor mai sus menționate, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 156 din 5 octombrie 2009, a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtul Guvernul României și, pe cale de consecință,a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta D.L.
Totodată, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025 /2006.
Pentru a pronunța astfel instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii,următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României, instanța a respins-o ca având în vedere că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă la excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, alin. (2) al aceluiași articol,nefăcându-se distincție între actul administrativ caracter normativ și cel cu caracter individual.
Pe fondul cauzei, instanța a constat că, din analiza art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,nașterea este definită ca aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”, astfel că adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcându-se astfel principiul egalității de tratament dintre copiii proveniți dintr-o simplă naștere și copiii proveniți dintr-o naștere multiplă, precum și principiul nediscriminării prevăzut de C.E.D.O.
Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova motive pe carele-au încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ.
În motivarea recursurilor, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința definirii termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.
Recurenții au învederat, de asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului așa cum eronat a reținut prima instanță.
De asemenea, recurenții au invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar nu normativ.
Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, formulată, intimata-reclamantă a răspuns criticilor formulate în cele două cereri de recurs,solicitând respingerea acestora.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor
Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative, se va reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din Legea susmenționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în care legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter normativ.
Într-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Rezultă, așadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se va reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate.
Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).
Or, definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele menționate, Înalta Curte va respinge recursurile în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile din actul administrativ normativ atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Guvernul României și A.J.P.S. Prahova împotriva sentinței nr. 156 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2009.