Tribunal Dâmbovița held to have jurisdiction over annulment claim against county accounts court; appellate forum rejected.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea Z.G. a chemat în judecată intimata Curtea de Conturi Dâmbovița, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea încheierii nr. 66/2011 și a Deciziei nr. 14 din 18 aprilie 2011.

La termenul din 19 ianuarie 2012, Tribunalul Dâmbovița a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.

Prin Sentința nr. 198 din 19 ianuarie 2012 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că potrivit Regulamentului din 4 noiembrie 2010 privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, instanța competentă este Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

La rândul său, Curtea de Apel Ploiești, la termenul din 4 aprilie 2012, a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a acestei curți și, prin Sentința civilă nr. 112 din 4 aprilie 2012, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că actul administrativ care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local, în speță Camera de Conturi Dâmbovița.

Constatând ivit conflict negativ de competență, în conformitate cu art. 21 C. proc. civ., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte, examinând conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei cauze aparține Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. 66 din 8 august 2011 emisă,de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 14 din 18 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi Dâmbovița.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute "prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Z.G. și pârâta Camera de Conturi Dâmbovița în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV