Obligation to disclose surveillance motives: unjustified refusal under Law 554/2004 and burden of proof for alleged privacy infringement

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 ianuarie 2011, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, obligarea pârâților să îi comunice motivele reale pentru care este hărțuit de o perioadă îndelungată atât în țară, cât și în străinătate de către reprezentanții autorităților pârâte, susținând că aceștia încearcă cu orice preț să îi pună eticheta de infractor și îi încalcă nejustificat demnitatea și orice drept la viața intimă. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata pagubelor provocate prin abuzurile comise.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Ulterior, reclamantul a solicitat ca și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să îi comunice un răspuns complet cu privire la motivul pentru care a intrat în atenția serviciului de informații al instituției.

Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4705 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității (pentru lipsa procedurii prealabile), nulității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a respins acțiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepțiile invocate de autoritățile pârâte în întâmpinări, reținând următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile invocată de pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Curtea a apreciat că această excepție este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu contestă un act administrativ pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci solicită obligarea pârâților la emiterea unui răspuns într-un anumit sens cu privire la cererea sa.

Pe de altă parte, instanța de fond a înlăturat susținerea pârâtei conform căreia cererea reclamantului ar fi nulă deoarece aceasta nu are obiect, întrucât obiectul acțiunii este acela de a obliga pârâta la emiterea unui răspuns în sensul solicitat de reclamant.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Administrației și Internelor, prima instanță a reținut că pârâtul reprezintă autoritatea în cadrul căreia este constituită Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, astfel că o cerere adresată unei direcții a pârâtului poate fi considerată ca fiind adresată instituției pârâte M.A.I. Mai mult, solicitarea reclamantului din 14 mai 2010 a fost adresată pe site-ul www., astfel că nu se poate retine susținerea pârâtului M.A.I. în sensul că cererea a fost adresată strict pârâtei D.G.I.P.I.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamantul a solicitat, la 14 mai 2010, ca pârâtul M.A.I. să-i comunice motivele pentru care serviciul de informații al acestui minister îl monitorizează și încearcă să-l compromită.

Prin adresa din 17 august 2010 emisă de către M.A.I. - D.G.I.P.I., i s-a comunicat reclamantului faptul că nu au fost întreprinse împotriva sa activități de natura celor menționate de acesta în petiție și că D.G.I.P.I. își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 30/2007.

Prima instanță a apreciat că susținerile reclamantului referitoare la faptul că ar fi monitorizat și că s-ar întreprinde activități de supraveghere a acestuia nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă, reținând că, în acest context, pârâții nu au cum să facă dovada unui fapt negativ.

Totodată, Curtea a constatat că nu se poate retine în speță existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, deoarece pârâții au răspuns cererii reclamantului, însă nu în sensul dorit de acesta.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că reclamantul nu a dovedit că i-au fost încălcate drepturi prevăzute în Constituția României, cum ar fi acela la viața privată, ori că împotriva sa pârâții ar fi comis abuzuri.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul D.I. a formulat cerere de recurs în termenul legal, fără a preciza motivele de nelegalitate ale hotărârii și fără a structura criticile invocate.

În motivarea căii de atac formulate, recurentul-reclamant descrie demersurile efectuate în vederea comunicării de către instituțiile pârâte a motivelor pentru care este monitorizat și susține că, în mod nelegal, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituția României, conform cărora autoritățile publice sunt obligate să informeze în mod corect cetățenii asupra problemelor de interes public sau interes personal, iar verificarea corectitudinii unui răspuns se poate face doar prin documentarea acestuia.

Recurentul apreciază că, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, răspunsul comunicat de către pârâta D.G.I.P.I. se încadrează la „exces de putere", deoarece, la emiterea acestui răspuns, pârâta a avut în vedere faptul că reclamantul nu poate avea acces la informațiile din cadrul acestei instituții.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul D.I. s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând obligarea autorităților pârâte Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă să îi comunice motivele reale pentru care este monitorizat de către reprezentanții acestora, precum și obligarea la plata de daune materiale și morale.

Înalta Curte apreciază că, în mod legal, instanța de fond a reținut, pe o parte, inexistența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, iar pe de altă parte, că susținerile reclamantului referitoare la abuzurile săvârșite de pârâți nu au fost dovedite.

Astfel, instanța de control judiciar reține că recurentul a invocat refuzul nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea, respectiv de a-i comunica motivele pentru care este hărțuit de o perioadă îndelungată atât în țară, cât și în străinătate.

Totodată, recurentul solicită instanței supreme să verifice corectitudinea răspunsului comunicat de pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.

Recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea pârâților de a răspunde sau de a soluționa cererile, deoarece răspunsurile transmise de autoritățile pârâte sesizate nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza dedusă judecății, nu le poate fi imputat pârâților împrejurarea că nu au procedat la comunicarea unui răspuns favorabil reclamantului, în condițiile în care petițiile acestuia au fost soluționate.

Adresa nr. A1. din 17 august 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (dosar fond) reprezintă răspunsul comunicat reclamantului, referitor la petițiile sale, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 și nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ.

Dreptul de petiționare recunoscut cetățenilor prin art. 51 din Constituție nu a fost încălcat în acest litigiu și nu se confundă cu dreptul de acces la o instanță, reglementat de art. 21 din Legea fundamentală, care este strâns legat de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție și al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturi valorificate pe deplin de către recurent.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod legal, a interpretat și aplicat în cauză principiul actori incumbit onus probandi, întrucât reclamantul nu a administrat niciun mijloc de probă care să ateste că este monitorizat și supravegheat operativ de reprezentanții autorităților pârâte.

Nu poate fi reținută nici critica recurentului referitoare la incorectitudinea răspunsului formulat de pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, în condițiile în care acesta a fost emis în termenul legal și în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul D.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 4705 din 06 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.