Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1773/2010 AI generated

Sufficiency of witness testimony for establishing ethnic refugee status in absence of official documents

Case Number Decizia nr. 1773/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the County Pension House, quashed the Court of Appeal’s judgment, and remanded the case for retrial by the same instance, effectively ruling against the claimant at this stage. The dispute concerned a challenge to an administrative decision denying the plaintiff the status of an ethnic refugee under Law no. 189/2000 and the associated financial rights, alleging displacement from his domicile in 1940-1945 due to ethnic persecution. The lower court had granted the claim based on witness testimony because official documents were unavailable, but the supreme court found the evidence insufficient. Relying on Article 1 of Law no. 189/2000 and Article 61 of Emergency Ordinance no. 105/1999, the court determined that the single witness declaration, despite the absence of official records, did not constitute a sufficient probative basis to establish the factual circumstances of the refugee status, necessitating further evidence through the hearing of an additional witness to clarify the specific facts and incident of the legal provisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 304 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ; Sufficiency of witness testimony for establishing ethnic refugee status in absence of official documents: The dispute concerned a challenge to an administrative decision denying the plaintiff the status of an ethnic refugee under Law no. 189/2000 and the associated financial rights, alleging displacement from his domicile in 1940-1945 due to ethnic persecution. The lower court had granted the claim based on witness testimony because official documents were unavailable, but the supreme court found the evidence insufficient. Relying on Article 1 of Law no. 189/2000 and Article 61 of Emergency Ordinance no. 105/1999, the court determined that the single witness declaration, despite the absence of official records, did not constitute a sufficient probative basis to establish the factual circumstances of the refugee status, necessitating further evidence through the hearing of an additional witness to clarify the specific facts and incident of the legal provisions.

Keywords

AI generated
refugee status sufficiency of witness testimony ethnic persecution status of official legal status proof of statelessness

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Procedural basis for quashing the lower court's sentence and remanding the case for retrial.

art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Procedural rule governing the obligations of the remitting court during the retrial phase.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul L.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Sălaj solicitând anularea hotărârii din 16 aprilie 2009 emisă de pârâtă și stabilirea în favoarea sa a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale, a arătat că în perioada septembrie 1940-martie 1945 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu, în localitatea Beiuș, județul Bihor.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 487 din 21 octombrie 2009 a admis acțiunea reclamantului L.J., a anulat hotărârea din 16 aprilie 2009 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1941-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 februarie 2008.

Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile autentice ale martorilor P.I. și R.F. rezultă indubitabil că reclamantul a fost refugiat din motive etnice, în perioada decembrie 1941 - martie 1945, din localitatea de domiciliu în localitatea Beiuș, județul Bihor împreună cu părinții.

Audiat nemijlocit de către instanță, s-a reținut că martorul R.F. a fost refugiat din aceeași localitate cu reclamantul, iar în localitatea de refugiu s-a întâlnit cu familia acestuia.

Instanța de fond nu a reținut apărările pârâtei, potrivit cărora, împotriva martorilor au existat și plângeri penale pentru mărturie mincinoasă, atâta timp cât nu există o confirmare oficială în acest sens.

Pe de altă parte, instanța a mai reținut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența unei plângeri împotriva martorului P.I., iar în privința martorului R.F. plângerea are în vedere alte persoane și nu reclamantul în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că intimatul nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiere în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, documentele solicitate și prevăzute de lege neputând fi prezentate de intimat.

A mai arătat că în urma cercetărilor penale efectuate de organele abilitate au fost depistate cazuri de persoane care au dat declarații de martori false, recurenta atașând la dosarul cauzei Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 23 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău (filele 5-6).

Prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 12), intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că susținerile recurentei nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Analizând cauza sub aspectul probelor administrate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, inclusiv în baza art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În cauză, Curtea de apel a încuviințat pentru reclamant audierea martorilor R.F. și P.I., persoane care au calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, recunoscută de Casa Județeană de Pensii Bihor prin Hotărârea din 30 noiembrie 2004, respectiv din 01 aprilie 2003 și care au dat declarații notariale depuse în probațiune.

În prezenta cauză, se constată că martorul R.F. a fost audiat nemijlocit de instanță la termenul din data de 01 iulie 2009.

Celălalt martor încuviințat P.I., persoană în vârstă de 88 ani, nedeplasabilă conform actului medical aflat la dosar (fila 49), nu a mai putut fi audiat de instanță fiind spitalizat.

Instanța de fond a stabilit calitatea de refugiat din motive etnice a reclamantului Labai Ianos în baza exclusivă a declarației martorului R.F., în cauză, nefăcându-se dovada refugiului cu acte oficiale.

Este adevărat că dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 permit dovedirea calității de refugiat în lipsa actelor oficiale, cu orice mijloc de probă, însă instanța de control judiciar apreciază că declarația martorului R.F. confirmată în instanță prin audierea nemijlocită a acestuia, nu este suficientă pentru a clarifica aspectele concrete și împrejurările menționate în declarațiile date în fața notarului.

Având în vedere că situația de refugiat a reclamantului nu a fost dovedită cu acte oficiale, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată a fost dată în baza unui probatoriu insuficient.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine situația de refugiat din motive de persecuție etnică a reclamantului și în vederea verificării corecte a situației de fapt și a incidenței dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 este necesar a se suplimenta probatoriul prin audierea în cauză a încă unui martor care să lămurească, în sensul celor mai sus prezentate, situația de fapt din dosar.

Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței nr. 487 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 aprilie 2010.