Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1761/2010 AI generated

Inadmissibility of judicial appeal against final CSM Plenary decisions on professional performance evaluations under Article 40(4) of Law 303/2004

Case Number Decizia nr. 1761/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecutor's appeal as inadmisble, thereby upholding the prior decision of the Full Plenary of the Superior Council of Magistracy which had rejected the complaint regarding a "good" performance evaluation. The dispute involved a prosecutor challenging a professional qualification rating granted by an evaluation commission for the 2005–2007 period, arguing that the evaluation criteria and point deductions were unjustified, particularly concerning the management of the technical service and simultaneous investigative duties. The Court ruled that the appeal was barred by the principle of legality of appeal routes, noting that under Article 40(4) of Law No. 303/2004 and Article 133(7) of the Constitution, decisions of the Full Plenary of the Superior Council of Magistracy are final and irrevocable, and no further judicial appeal to the Supreme Court is available for non-disciplinary matters concerning professional performance evaluations.

Legislator headnote

AI generated

art. 40 din Legea nr. 303/2004, art. 137 C. proc. civ, art. 40 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 133 alin. (7) din Constituția, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, art. 133 alin. (1) din Constituția; Inadmissibility of judicial appeal against final CSM Plenary decisions on professional performance evaluations under Article 40(4) of Law 303/2004: Constituția României - art. 133 alin. (7) - Hotărârile C.S.M. sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alin. (2).

Keywords

AI generated
judicial law duty of the prosecutor principle of legality appealability of interlocutory decision matter in dispute action by staff

Cited Legislation

AI generated
art. 40 din Legea nr. 303/2004
A invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 40 din Legea nr. 303/2004.
art. 137 C. proc. civ
Înalta Curte având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ., va examina cu prioritate excepția inadmisibilității recursului.
art. 40 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
Astfel, potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, împotriva calificativului acordat de Comisia de evaluare se poate face contestație la secția corespunzătoare a C.S.M., iar hotărârile secțiilor pot fi atacate cu recurs la Plenul C.S.M., ca instanță de judecată, sunt definitive și irevocabile.
art. 133 alin. (7) din Constituția
De altfel, textul legii se întemeiază pe prevederile art. 133 alin. (7) din Constituția României, în baza căruia Hotărârile C.S.M.
art. 29 alin. (2) din Legea nr. 317/2004
Apărarea recurentului privind excepția inadmisibilității, prin invocarea art. 29 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 este fără relevanță în cauză, pentru că textul respectiv se referă la hotărârile pronunțate de Plenul C.S.M.
art. 133 alin. (1) din Constituția
corespunde exigențelor stabilite în jurisprudența C.E.D.O., deoarece potrivit art. 133 alin. (1) din Constituția României și art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Recurentul P.A.M. a formulat recurs împotriva hotărârii din 15 octombrie 2009 a Plenului C.S.M., solicitând anularea acestei hotărâri, admiterea contestației împotriva calificativului „bine” acordat de Comisia de evaluare din cadrul D.N.A., în sensul acordării calificativului „bine” pentru activitatea profesională desfășurată în perioada 2005 - 2007.

În motivele recursului a arătat că în perioada 2005 - 2007 a funcționat ca procuror în cadrul D.N.A., că pentru activitatea desfășurată în acest interval de timp Comisia de evaluare din cadrul D.N.A. i-a acordat calificativul „bine”, împotriva căruia a formulat contestație la Secția pentru procurori a C.S.M.

A precizat recurentul că prin Hotărârea nr. 189 din 21 mai 2009 secția pentru procurori a respins contestația, că împotriva acestei hotărâri a formulat plângere la Plenul C.S.M., care prin hotărârea din 15 octombrie 2009 a respins plângerea.

Criticile aduse în recurs au în vedere modul de evaluare, criteriile și indicatorii de evaluare, atribuțiile efectiv exercitate.

S-a arătat că a fost depunctat nejustificat de către comisie, iar Plenul C.S.M. nu a analizat criticile sale legate de indicatorul privind conducerea serviciului tehnic.

A precizat că în aceeași perioadă a avut și atribuții de anchetă, deși celorlalți procurori aflați în situații similare le-au fost redistribuite dosarele.

Intimatul C.S.M. a formulat Întâmpinare.

A invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 40 din Legea nr. 303/2004.

În susținerea inadmisibilității recursului s-a precizat că instanța de judecată nu se poate substitui comisiilor de evaluare, sens în care este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La dosar s-au depus Hotărârea din 15 octombrie 2009 a Plenului C.S.M., Hotărârea din 21 mai 2009 a secției de procurori a C.S.M.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs și legislația aplicabilă reține:

Recurentul P.A.M. a funcționat în perioada 24 octombrie 2005 - 31 octombrie 2006 ca procuror în cadrul D.N.A., iar în perioada 1 noiembrie 2006 - 31 decembrie 2007, ca șef serviciu tehnic în cadrul aceleiași instituții.

În cursul anului 2008 s-a desfășurat activitatea de evaluare a procurorilor D.N.A.; Comisia de evaluare i-a acordat calificativul „bine”.

Recurentul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Hotărârea din 21 mai 2009 de către secția pentru Procurori a C.S.M., cu motivarea că acestuia i s-a stabilit un punctaj corespunzător, că motivul privind întârzierile în soluționarea cauzelor datorate suprapunerii de sarcini nu este fondat, prin raportare la volumul de activitate și la faptul că nu a adus la cunoștința conducerii direcției în timp util această situație și mai mult aspectele imputate au fost reținute și prin nota de control din 2007 a Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori al C.S.M.

Prin Hotărârea din 2009 a Plenului C.S.M. s-a respins plângerea recurentului reținând că secția pentru procurori i-a respectat dreptul la apărare, iar pentru fondul cauzei s-a apreciat că soluția este întemeiată.

Legislația aplicabilă

Constituția României - art. 133 alin. (7) - Hotărârile C.S.M. sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alin. (2).

C. proc. civ. art. 137 - (1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

(2) Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Legea nr. 303/2004 - art. 39 alin. (1) -Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.

Art. 40 alin. (4) - Hotărârile secțiilor pot fi atacate la Plenul C.S.M. Hotărârile Plenului C.S.M., ca instanță de judecată, sunt definitive și irevocabile.

Legea nr. 317/2004 - art. 29 alin. (7) - Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ., va examina cu prioritate excepția inadmisibilității recursului.

Excepțiile fac parte din categoria mijloacelor de apărare ale pârâtului sau intimatului, ele nu privesc temeinicia fondului dreptului dedus în judecată, dar care sunt de natură să împiedice continuarea judecății.

Excepția inadmisibilității constituie un astfel de mijloc de apărare prin care se tinde la respingerea cererii introduse la instanța de judecată, întrucât dreptul părții nu este ocrotit pe calea procesuală exercitată de aceasta.

O astfel de excepție se încadrează în categoria excepțiilor peremptorii.

Stabilirea căilor de atac constituie competența legiuitorului, ceea s-a consacrat în doctrina de specialitate ca fiind principiul legalității căilor de atac.

În cazul prezent, prin lege s-a stabilit procedura de evaluare a judecătorilor și procurorilor, precum și modalitatea de contestare a calificativului acordat.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, împotriva calificativului acordat de Comisia de evaluare se poate face contestație la secția corespunzătoare a C.S.M., iar hotărârile secțiilor pot fi atacate cu recurs la Plenul C.S.M., ca instanță de judecată, sunt definitive și irevocabile.

De altfel, textul legii se întemeiază pe prevederile art. 133 alin. (7) din Constituția României, în baza căruia Hotărârile C.S.M. sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la art. 134 alin. (2), respectiv a celor luate în materie disciplinară.

Apărarea recurentului privind excepția inadmisibilității, prin invocarea art. 29 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 este fără relevanță în cauză, pentru că textul respectiv se referă la hotărârile pronunțate de Plenul C.S.M. în materie disciplinară.

În cauza de față, este examinată o altă ipoteză și anume acordarea calificativului pentru activitatea profesională, ceea ce nu are legătură cu domeniul disciplinar.

Întrucât legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de Plenul C.S.M. în soluționarea plângerilor împotriva hotărârilor secțiilor prin care s-au soluționat contestațiile la calificativ,Înalta Curte va respinge recursul declarat de P.A.M., ca inadmisibil.

Soluția procesuală aleasă de legiuitorul român corespunde cerințelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții, care a decis că în anumite domenii există rațiuni suficiente pentru a opta ca organul de soluționare a diferendelor să fie distinct de un tribunal clasic, integrat în sistemul judiciar național, care are deplină jurisdicție ce răspunde exigenței independenței față de executiv și față de părți, dar și față de puterea legislativă.

C.S.M. corespunde exigențelor stabilite în jurisprudența C.E.D.O., deoarece potrivit art. 133 alin. (1) din Constituția României și art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, C.S.M. este independent și se supune numai legii.

Având în vedere considerentele acestei decizii, recursul declarat de P.A.M. se va respinge ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.A.M. împotriva Hotărârii din 15 octombrie 2009 a Plenului C.S.M., ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2010.