Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1385/2012 AI generated

Nature of Labor Inspectorate Control Note as Contestable Administrative Act and Scope of Extraordinary Annulment Appeal for Material Error

Case Number Decizia nr. 1385/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the annulment appeal filed by the applicant, thereby upholding the prior cassation decision that had rejected his appeal and confirmed the lower court’s dismissal of his action as inadmissible. The dispute concerned whether an inspection note issued by the Labor Inspectorate constituted a contestable individual administrative act under Law No. 554/2004; the applicant argued the note imposed mandatory measures and was supported by subsequent enforcement, while the courts maintained it was merely a non-opposable recommendation directed at the local inspectorate, lacking the legal force to be challenged directly or via an illegality exception. The decisive legal basis was the strict procedural scope of the annulment appeal under Articles 317 and 318 of the Code of Civil Procedure, which is reserved exclusively for procedural defects or evident material errors regarding formal aspects, and does not permit re-examination of the substantive merits, legal interpretation, or assessment of evidence already addressed by the cassation court.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 317 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) din C. proc. civ, art. 317 alin. (2) din C. proc. civ, art. 318 din C. proc. civ; Nature of Labor Inspectorate Control Note as Contestable Administrative Act and Scope of Extraordinary Annulment Appeal for Material Error: Contestația în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același Cod, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Keywords

AI generated
action for annulment Civil Procedure Code scope of material error formal procedural defect administrative error legal aspects

Cited Legislation

AI generated
art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004
Din 21 martie 2008 a Inspecției Muncii nu poate fi calificată drept act administrativ în accepțiunea textului art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind o simplă recomandare, neopozabilă reclamantului, beneficiarul acesteia fiind numai I.T.M..
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Contestatorul a susținut că decizia contestată pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este rezultatul unei greșeli materiale, făcută ca urmare a neadmiterii tuturor probelor în conformitate cu prevederile art. 13 alin.
art. 317 C. proc. civ
Contestația în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ.
art. 317 alin. (1) din C. proc. civ
Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, față de părțile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 alin. (1) din C. proc. civ..
art. 317 alin. (2) din C. proc. civ
În ceea ce privește incidența art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art.
art. 318 din C. proc. civ
Nu pot fi reținute argumentele contestatorului nici în ceea ce privește ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 318 din C. proc. civ.
art. 318 C. proc. civ
În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 125 din 18 august 2011 Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de Inspecția Muncii și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamant, reținând că Nota nr. N1. Din 21 martie 2008 a Inspecției Muncii nu poate fi calificată drept act administrativ în accepțiunea textului art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind o simplă recomandare, neopozabilă reclamantului, beneficiarul acesteia fiind numai I.T.M.. Bacău și, pe cale de consecință, neputând face obiectul acțiunii judiciare, nu permite nici controlul indirect pe calea excepției de nelegalitate”.

Recursul declarat de S.L. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5785/2011, reținându-se că Nota nr. N1. din 21 martie 2008 a Inspecției Muncii este într-adevăr o „simplă recomandare neopozabilă reclamantului, adusă la îndeplinire de către I.T.M.. Bacău prin emiterea deciziei nr. 136/2008, decizie care produce efecte față de reclamant.

Împotriva acestei decizii recurentul - reclamant a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestatorul a susținut că decizia contestată pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este rezultatul unei greșeli materiale, făcută ca urmare a neadmiterii tuturor probelor în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a interpretării greșite a actului dedus judecății, precum și a nesocotirii încălcării dreptului la un proces echitabil de către instanța de fond.

Recurentul a mai susținut că Nota de control N1. a Inspecției Muncii este un act administrativ care impune anumite măsuri și poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, implicit pe calea excepției de nelegalitate.

Printr-o ultimă critică, recurentul a susținut că I.T.M. Bacău și Inspecția Muncii, prin întâmpinările formulate, au recunoscut caracterul de act normativ cu caracter individual al Notei de Control N1. din 21 martie 2008, iar instanța de recurs a ignorat acest fapt.

La data de 9 martie 2012, prin Serviciul de Registratură al acestei instanțe contestatorul S.L. și-a completat contestația în anulare în sensul dezvoltării motivelor din cererea inițială, fără însă a aduce critici noi hotărârii contestate.

Contestația în anulare este nefondată.

Contestația în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același Cod, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, față de părțile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 alin. (1) din C. proc. civ..

În ceea ce privește incidența art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menționat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanța de recurs l-a respins. Or, se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existența vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispozițiile legale precizate.

Nu pot fi reținute argumentele contestatorului nici în ceea ce privește ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 318 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a menționa, in terminis, un anumit aspect sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza II din C. proc. civ.

Astfel fiind, criticile invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispozițiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de S.L. împotriva deciziei nr. 5785 din 2 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012.