Bias transfer request denied: civil case stays in Sector 3 Bucharest Court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's request to transfer the civil case (Dosar nr. 4787/301/2013) from the Sector 3 Bucharest Court, with no further appeal; the petition alleged legitimate suspicion of bias, and the court, after noting the withdrawal of a related legal-aid request, rejected the transfer based on the merits of the claim.
Legislator headnote
AI generatedBias transfer request denied: civil case stays in Sector 3 Bucharest Court: Instanța, constatând soluționată cererea de ajutor public judiciar, acordă cuvântul părții în susținerea cererii de strămutare.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul C.I. prin care a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 4787/301/2013 al Judecătoriei Sector 3 București.
La apelul nominal se prezintă petentul C.I., personal, lipsind intimata S.M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare este legal timbrată și comunicată intimatei care nu a depus întâmpinare. Totodată se referă că petentul a depus, prin serviciul registratură, la data de 4 martie 2014 note scrise prin care a solicitat ajutor public judiciar sub forma asigurării asistenței juridice prin avocat, cerere la judecarea căreia petentul a renunțat, conform Încheierii de ședință din data de 11 martie 2014 în Dosarul nr. 737/l/2014/al al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Judecătoriei Sector 3 București și are termen de judecată la data de 26 martie 2014.
Instanța, constatând soluționată cererea de ajutor public judiciar, acordă cuvântul părții în susținerea cererii de strămutare.
Petentul pune concluzii de admitere a cererii așa cum a fost formulată pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris și prezentate verbal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul C.I. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 4787/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2014.
Procesat de GGC - LM