Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7302/2012 AI generated

Revision for conflict of judgments rejected as tardy despite one-month statutory deadline for natural gas quota labor claims

Case Number Decizia nr. 7302/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's request for revision of the appeal court's judgment as filed late, thereby upholding the Court of Appeal's decision, which had reversed the first-instance award and dismissed the plaintiffs' claims for monetary benefits. The dispute concerned a labor conflict where multiple employees sought compensation for the value of a natural gas quota for 2006–2008, which the employer argued had been absorbed into the base salary by a collective bargaining agreement, while the plaintiff contended the benefit remained separate and cited a prior favorable ruling in a similar case. The Supreme Court applied the peremptory exception of tardivity, determining that the one-month statutory deadline for filing a revision request under Article 324 of the Code of Civil Procedure, calculated from the pronouncement of the appeal judgment, was exceeded, rendering a substantive analysis of the conflict of laws or prior jurisprudence moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 103 alin. (1) C. proc. civ, art. 324 C. proc. civ; Revision for conflict of judgments rejected as tardy despite one-month statutory deadline for natural gas quota labor claims: Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., petentul arătând că decizia civilă nr. 2052 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București este potrivnică deciziei civile nr. 6777/R din 23 noiembrie 2009 a aceleiași instanțe.

Keywords

AI generated
revision of a judgment collective labor dispute conflicts of laws statutory deadline late filing value in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3055 din 3 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 7791/121/2010, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții E.D., D.I., P.S.D., R.D.M., G.I., M.V.I., G.E., R.R.G.R., E.G., I.V., N.L., D.M., S.C. și S.M. împotriva pârâtei SC O.P. SA; a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții D.M., D.I., G.I., G.E., E.D., E.G., I.V., N.L., R.R.G.R., S.C. și S.M. suma de 12.011,5 RON, reclamantului P.S.D. suma de 6.492 RON, reclamantului R.D.M. suma de 6.743 RON iar reclamantului M.V.I. suma de 8.865 RON, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești constând în contravaloarea cotei de gaze naturale pentru perioada 2006-2008, cu actualizare la data plății; în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești constând în contravaloarea aprovizionării toamnă - iarnă; a obligat pârâta la plata, către fiecare dintre reclamanți, a sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu expert.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta SC O.P. SA, arătând că reclamanții au solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii cotei de 4000 mc gaze naturale pentru perioada 2006, 2007 și 2008, însă, în fapt , începând cu anul 1997, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a ajutorului social constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale, ca urmare a introducerii ajutorului în salariul de bază al fiecărui salariat SC O.P. SA cu respectarea art. 187 C.C.M. Ramură.

Prin decizia civilă nr. 2052 din 8 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul pârâtei; a modificat în parte sentința atacată; a respins, ca neîntemeiate, pretențiile privind contravaloarea cotei de gaze naturale pentru perioada 2006-2008; a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile din Contactul colectiv de muncă, în sensul că drepturile bănești solicitate prin prezenta cerere au fost incluse în salariul de bază începând cu 01 iunie 1997, situație față de care nu se mai impunea acordarea lor separată în anii ulteriori.

Or, în condițiile în care din dispozițiile contractului colectiv de muncă reiese destul de clar că aceste drepturi au fost incluse în salariu, iar contractele colective de muncă au fost semnate de părțile în cauză, ele devin obligatorii nu numai pentru angajator, ci și pentru angajați.

Împotriva acestei decizii a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire numitul D.I., arătând că în mod greșit instanța de recurs a admis recursul pârâtei, deoarece aceasta nu a putut face dovada că valoarea cotei de gaze aferentă anilor 2006-2008 a fost compensată cu includerea în salariul de bază începând cu anul 1997, în condițiile în care în anul 2005, în contractul colectiv de muncă la nivel de P. era prevăzută și această cotă a cărei contravaloare a fost solicitată de reclamanți, prin acțiune.

Revizuentul a mai arătat că dacă instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de pârâtă, aceasta avea posibilitatea de a solicita o contraexpertiză, iar instanța de recurs, judecând cererea pe fondul cauzei, putea să dispună refacerea raportului de expertiză, urmând a lua în considerare raportul cel mai concludent.

Revizuentul a mai arătat că aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 6777/R din 23 noiembrie 2009 dată într-o cauză similară, în care revizuentul a avut, de asemenea, calitatea de reclamant, a soluționat pretențiile reclamanților în mod favorabil, concluzia fiind aceea că nu se pot da două decizii diferite în două dosare având același obiect și aceleași părți.

Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., petentul arătând că decizia civilă nr. 2052 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București este potrivnică deciziei civile nr. 6777/R din 23 noiembrie 2009 a aceleiași instanțe.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 din același cod, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), termenul se va socoti de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, Înalta Curte constată că termenul prevăzut de art. 324 a fost depășit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 8 martie 2012, iar cererea a fost promovată la 9 aprilie 2012 (data plicului), fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 aprilie 2012.

Legea sancționează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de D.I. împotriva deciziei nr. 2052 din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2012.