Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 280/2014 AI generated

Appeal against irrevocable judgment held inadmissible under uniqueness of remedies principle.

Case Number Decizia nr. 280/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petitioner’s appeal against the irrevocable civil decision of the Court of Appeal of Iași, ruling that no further appeal may be filed against an irrevocable judgment; the earlier appellate decision remained in force. The underlying dispute concerned the plaintiff’s action to compel the local land commission and the commune mayor’s office to issue a property title for 50 ares of land, which had been rejected at first instance and on appeal. The decisive legal ground was the principle of the uniqueness of appeal remedies under the applicable Civil Procedure Code (arts. 299(1), 377(2)), whereby an irrevocable decision can no longer be challenged by a new appeal, and this restriction does not violate the right of free access to justice under Article 6 of the ECHR or equality under Article 16 of the Romanian Constitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 alin. (1) C. proc. civ, art. 1551 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ, art. 16 din Constituția; Appeal against irrevocable judgment held inadmissible under uniqueness of remedies principle: În temeiul dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Keywords

AI generated
principle of equality right of access in property article of civil procedure constitution right to remain grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului civil de față, reține următoarele;

Prin sentința civilă nr. 337 din 6 iulie 2012, Judecătoria Răducăneni a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul V.A. în contradictoriu cu pârâtele și Comisia Județeană de Fond Funciar, Iași, având ca obiect obligarea pârâtelor la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 50 de ari situați în satul B. De asemenea, a respins acțiunea formulată împotriva Primăriei Comunei R., ca declarată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 2021 a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței Judecătoriei Răducăneni.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, reclamantul a formulat contestație în anulare, a cărei judecată a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 1551 C. proc. civ., prin încheierea de ședință nr. 43 S din data de 4 februarie 2013.

Prin decizia civilă nr. 478 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Iași a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva măsurii de suspendare.

Împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Iași a fost formulat prezentul recurs.

La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2014, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, excepție ce se impune a fi analizată cu prioritate, față de excepția nemotivării recursului, în raport cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la recursul exercitat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt de ordine publică întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod definitiv, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este îngăduit să formuleze și nici să învestească în mod legal instanța cu judecata unei căi de atac, exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unică și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce presupune că nimănui nu îi este permis de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac.

În temeiul dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumeră categoriile de hotărâri irevocabile ca fiind hotărâri date în recurs precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, numai pot fi atacate cu recurs. Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac.

Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

În speță, prin decizia nr. 478 din 10 aprilie 2013, irevocabilă, Curtea de Apel Iași, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva măsurii de suspendare.

Prin urmare, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Iași, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs atât timp cât unul din principiile de drept procesual civil privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant V.A. este inadmisibil și va fi respins ca atare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul V.A. împotriva deciziei civile nr. 478 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2014.