Human trafficking and organized crime group: Retroactivity of new criminal code and concurrence rules

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 72 din 22 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 4811/101/2009, a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 2 și art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) - art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.R., căsătorit, cu doi copii minori, cu antecedente penale, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de părțile vătămate P.C., P.M., V.I. și G.A.D.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului G.P.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) - art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.R., la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de partea vătămată G.G.S.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului G.P.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) - art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.R. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "Inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup."

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului G.P.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 33 - 34 C. pen., nu s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) și (3) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 198 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus anterior condamnarea acestui inculpat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare prin Sentința penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni (1,6 ani închisoare pentru art. 321 alin. (1) C. pen., 3 ani pentru art. 322 alin. (1) și (3) C. pen., 1 an pentru art. 217 alin. (1) C. pen., 2 ani pentru art. 192 alin. (2) C. pen., 3 ani pentru art. 323 alin. (1) C. pen., 3 luni pentru art. 180 alin. (1) C. pen.; 3 ani închisoare pentru art. 197 alin. (1) C. pen.; 2 ani închisoare pentru art. 198 alin. (1) C. pen.).

În baza art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-au constatat grațiate pedepsele de 1,6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.; de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. și de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

În baza art. 36 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, cu pedepsele aplicate prin prezenta sentință pentru săvârșirea de către inculpatul G.P.R. a infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (de 3 ani închisoare), de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (de 2 ani închisoare) și de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 (de 3 ani închisoare), toate aceste ultime trei infracțiuni cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada prev. de art. 71, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 35 alin. (2) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului G.P.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), c), e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 36 alin. (3), art. 88 C. pen. și art. 356 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioadele mai sus menționate, ca executate (de la 15 ianuarie 2001 până la 18 octombrie 2001 și de la 29 decembrie 2003 până la 1 februarie 2005); precum și perioada executată în stare de reținere și arest preventiv, pentru faptele deduse judecății, de la 5 februarie 2007 la 19 iulie 2007.

În baza art. 61 alin. (1) s-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, se consideră executată, întrucât inculpatul G.P.R. a executat în regim privativ de libertate în perioada 15 ianuarie 2001 - 18 octombrie 2001 și în perioada 29 decembrie 2003 - 1 februarie 2005, fiind liberat condiționat la data de 1 februarie 2005, prin Sentința penală nr. 237 din 1 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, iar în perioada restului rămas neexecutat (de 418 zile) nu a mai săvârșit nici o altă infracțiune, motiv pentru care nu se mai impune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei rezultante aplicată prin prezenta sentință penală.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.M. și obligat inculpatul G.P.R. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale către aceasta.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul G.P.R. la plata sumei de 2.270 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 2.000 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru părțile vătămate, sumă ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți din 30 martie 2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.P.R., cetățenia română, fără ocupație, căsătorit, cu antecedente penale, pentru infracțiunile prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 2 și art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen. - și disjungerea cauzei față de inculpații D.T. și T.I., învinuiții S.D.A. și S.C., precum și față de făptuitorii V.D. și T.C.-S., în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunile prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, inculpații D.T. și T.I. se află în relații de concubinaj și au domiciliul stabil în România.

Cei doi, în urmă cu mai mulți ani împreună cu fiul lor "M.", s-au stabilit, ca rezidenți, în orașul Almeria - Spania. Aici, cei trei, ajutați de alți cetățeni români, au pus bazele unei rețele de traficanți de persoane. Fie direct, fie prin intermediari, inculpații au recrutat fete fără posibilități materiale de trai și transportat din România în Spania - orașul Almeria, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit, dar, în realitate, le-au exploatat sexual.

La acest grup constituit în Spania a aderat și inculpatul G.P.R., care, în perioada 2002 - 2003, a recrutat mai multe fete, pe care le-a transportat în Almeria, unde au fost exploatate sexual.

Astfel, s-a reținut că, părțile vătămate P.C. și M., surori gemene, absolvente a 10 clase primare, în perioada anului 2002, au locuit temporar la bunicii paterni din localitatea G., județul G.. Aici, cele două surori l-au cunoscut pe T.C.S., care le-a oferit un loc de muncă în străinătate. În timpul discuțiilor, le-a promis că le ajută cu bani pentru transport până în Spania și cu plata taxelor necesare obținerii pașapoartelor. Având posibilități materiale reduse, cele două părți vătămate au acceptat propunerea și, la următoarea întâlnire, T.C.S. le-a făcut cunoștință cu inculpatul G.P.R., "omul lui de legătură, care le va însoți în Spania".

După obținerea pașapoartelor, în ziua de 26 iunie 2002, cele două surori au plecat din orașul Motru, județul Gorj, cu un autoturism condus de prietenul lui T.C.S., în care se mai afla, alături de acesta, și soția sa, A. S-a menționat că inculpatul G.P.R. plecase în Spania mai înainte, pe o rută necunoscută de cele două părți vătămate. Toți patru - P.C., P.M., T.C.S. și soția sa, A., au coborât în Arad, de unde au preluat un autocar cu destinația Spania.

Din baza de date a IGPFR a rezultat că, la 27 iunie 2002, ora 4,10, cu autocarul, au ieșit din țară prin Vama Borș. Ajunse în Spania - Madrid, părțile vătămate au fost așteptate de inculpatul G.P.R. și D.M., care le-au transportat într-o locație închiriată de inculpatul D.T., zis P. Aici, cele două părți vătămate au constatat nemijlocit că "toate fetele care stau în casa închiriată de D.T. practică prostituția la stradă sau în clubul din apropiere".

După o zi de odihnă, cele două fete au fost luate de inculpatul G.P.R. și duse în clubul de noapte situat în apropiere, unde au fost obligate să practice prostituția. Semnificativă, în acest sens, este declarația părții vătămate P.C. "aveau obligația să obțină de la fiecare client câte 40 - 50 de Euro. Pașapoartele erau lăsate de proxenet la recepție".

Deși cei doi - inculpatul G.P.R. și T.C.S., erau extrem de violenți în realizarea scopului propus prin transportarea fetelor în Spania, cei doi aveau obiceiul să ude un prosop cu apă și cu el le băteau pe tot corpul pe fetele care nu practicau prostituția, părțile vătămate au reușit să fugă din acel club, fără să practice prostituția.

S-a reținut, de asemenea, că partea vătămată V.I. și prietena sa, M.I., în vara anului 2002, prin intermediul numitului G.F., l-a cunoscut pe inculpatul G.P.R., persoană care se ocupa cu găsirea unui loc de muncă în Spania. Cu această ocazie, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va lucra în Spania ca ospătar la un bar. Acceptând propunerea, inculpatul G.P.R. și prietenul său G.F. au suportat toate cheltuielile necesare obținerii pașapoartelor.

După obținerea pașaportului, partea vătămată V.I., însoțită de inculpat, a plecat din Târgu Jiu, județul Gorj, cu un taxi condus de un băiat M., până la Cluj. De aici, au luat un autocar cu care au ieșit din țară prin Vama Borș, iar, la punctul de trecere a frontierei în Austria, inculpatul G.P.R. a fost dat jos din autocar, din motive necunoscute în Spania, partea vătămată a fost așteptată de un tânăr de etnie rromă - C.S., ginerele lui D.T., capul rețelei - și transportată în localitatea Badajos. Aici, partea vătămată a găsit mai multe fete, surorile S., P.M. etc., care erau împărțite pe proxeneți.

S-a mai reținut că partea vătămată G.A.D. în primăvara anului 2003, s-a întâlnit la discoteca din comuna Corcova, județul Mehedinți, cu inculpatul G.P.R., care "i-a propus să meargă în Spania, pentru a lucra ca menajeră". Neavând posibilități materiale de întreținere și mama bolnavă, partea vătămată a acceptat propunerea. După două zile inculpatul G.P.R. însoțit de inculpații D.T. și T.I., au venit la partea vătămată acasă și, fără știrea mamei sale, au purtat discuții referitoare la plecarea sa în Spania. După ce au obținut pașaportul taxele fiind plătite de inculpatul G.P.R., partea vătămată a plecat la Turnu Măgurele, județul Teleorman, unde a stat trei săptămâni, timp în care au mai fost aduse două fete din Motru. Din Turnu Măgurele, cele trei fete au plecat în Spania, pe ruta Cluj - Borș - Almeria, în Almeria au fost așteptate de D.T. și T.I., care au obligat-o pe partea vătămată să se prostitueze timp de un an și opt luni.

În actul de sesizare a instanței s-a mai reținut că partea vătămată G.G.S., la discoteca din comună, l-a cunoscut pe inculpatul G.P.R., care i-a propus să meargă la muncă în străinătate. Aceasta a acceptat propunerea, dar i-a relatat inculpatului că este minoră și nu are certificat de naștere, act necesar obținerii pașaportului.

Inculpatul G.P.R. s-a oferit să o ajute în obținerea unui duplicat al certificatului de naștere și, ulterior, obținerea pașaportului, plătind taxele aferente. După obținerea pașaportului, în ziua de 3 septembrie 2002, ziua de naștere a părții vătămate, aceasta aplecat cu V.D. la Cluj și, de aici, cu autocarul, prin Vama Borș, până în localitatea Anganda - Spania, unde au fost așteptați de inculpatul G.P.R. Aici, minora a fost obligată de inculpat să practice prostituția.

S-a reținut că, starea de fapt din rechizitoriu a fost stabilită pe baza declarațiilor părților vătămate, a martorilor audiați în cauză și a înscrisurilor aflate la dosar.

Prin Sentința penală nr. 240 din 19 iulie 2007, Tribunalul Mehedinți a dispus achitarea pentru faptele deduse judecății, precum și punerea de îndată în libertate a inculpatului G.P.R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă. Pentru a se dispune această soluție s-a reținut în esență că din coroborarea probelor administrate în cauză nu a rezultat vinovăția acestui inculpat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal s-a declarat recurs de DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți.

Prin Decizia penală nr. 33 din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, a dispus respingerea apelului ca inadmisibil, reținându-se în esență că doar Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți putea exercita apel în cauză, deoarece în fața primei instanțe, Ministerul Public a fost reprezentat de un procuror din cadrul acelui parchet, care de altfel a și pus concluzii pe fond.

Împotriva acestei decizii, în termen legal s-a declarat recurs de DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți.

Prin Decizia penală nr. 394 din 5 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței mai sus menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți, reținându-se în esență că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității exercitării apelului de către DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți. Întrucât Legea nr. 508/2004 conferă un plus de atribuții acestei structuri fată de atribuțiile Ministerului Public reglementate de Legea nr. 304/2004.

S-a mai reținut în cadrul aceleiași decizii că în fața primei instanțe și a instanței de apel judecarea s-a efectuat fără respectarea procedurilor legate de publicitate a ședinței de judecată, potrivit art. 6 parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Legea nr. 304/2004, art. 290 alin. (1) C. proc. pen. și art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 4811/101/2009.

În cauză s-a procedat la audierea inculpatului G.P.R., declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Inculpatul a arătat că înțelege să uzeze, potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. pen., de dreptul la tăcere.

Deși legal citate, inclusiv conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen., cât și cu mandat de aducere, părțile vătămate nu s-au prezentat în vederea audierii. Din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere a părților vătămate a rezultat că acestea sunt plecate de mai multă vreme în locații necunoscute din străinătate.

În cauză, s-a dispus citarea martorilor din rechizitoriu: G.V.A., B.D., S.M.M., E.V., G.G.V. și B.N.I.

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2009 s-a prezentat în instanță numita B.M., care a afirmat că este mătușa martorei B.D. și a arătat că această martoră nu se poate prezenta deoarece are probleme de natură medicală fiind internată într-un spital din Franța. În acest sens a depus la dosar o dovadă medicală în limba franceză.

Martora G.V.A. a declarat că menține declarațiile date anterior în cauză, că nu-l cunoaște pe inculpatul G., că în urmă cu mai mulți ani a plecat în Spania cu numita G.G., unde a locuit la o persoană numită I.P.; că în acel loc numitul P. i-a reținut pașaportul și a condiționat restituirea acestuia de prestarea a diverse munci în folosul altor persoane, precum și că din discuțiile avute de numitul P. cu o altă persoană a înțeles că acesta intenționa să o vândă pe numita G.G., care însă a reușit să fugă cu un văr de-al ei cu mașina.

Martora S.M.M. a declarat că menține declarațiile date anterior în cauză, că pe inculpatul G. nu-l cunoaște, că știe că de intermedierea persoanelor pe ruta Spania se ocupa un bărbat din Motru poreclit S.; că a plecat în Spania în luna iunie 2005, aflând de posibilitatea de a lucra în agricultură de la o vecină a sa numită L. Martora a mai declarat că sumele de bani necesare în vederea procurării documentelor necesare plecării au fost avansate de numitul A. zis E., căruia i-au fost trimise în acest scop sume de bani din Spania de către D.T.; că după procurarea celor documente a plecat din Drobeta-Turnu Severin în Teleorman, unde a locuit aproximativ trei săptămâni la rude ale numitului D.; că ajunsă în Spania a locuit într-o locație aparținând numitei T.I., unde i s-a reținut pașaportul și vreme de mai multe luni nu i s-a permis să plece decât însoțită; că în acea locație din Almeria locuiau 3 - 4 fete în mod periodic, că inițial a lucrat într-un bar, apoi pe stradă întreținând relații intime cu diverse persoane contra cost; precum și că deși obținea între 800 și 1.200 Euro pe zi, cea mai mare parte a sumelor obținute erau reținute de D.T., martorei fiindu-i puse la dispoziție doar alimente, medicamente, sume mici de bani - în jur de 20 Euro - și 5 Euro pentru fiecare convorbire telefonică în țară. Martora a mai declarat că ulterior i s-a permis să revină în țară, că numita T.I. i-aș oferi suma de 500 Euro cu acea ocazie sub promisiunea că-i va găsi alte fete care să practice prostituția în interesul său.

Având în vedere mențiunile făcute, în procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele martorilor B.D., E.V., G.G.V. și B.N.I. În baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanța a constatat că audierea acestora nu mai este posibilă, motiv pentru care s-a procedat la citirea declarațiilor făcute de aceștia în cursul urmăririi penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin Rezoluția din 26 mai 2006 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, dată în Dosarul nr. 148/D/P/2005, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul G.P.R. și alții, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 pct. 2, lit. a), comb. cu art. 2 pct. 2, lit. e) din Legea nr. 678/2001, art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, reținându-se că, în perioada 2002 - 2006, aceștia au racolat mai multe fete, dintre care două minore, pe care le-au transportat în Spania, sub promisiunea unor locuri de muncă, dar, în realitate, le-au exploatat sexual, sumele de bani obținute fiind încasate de către T.I. și D.T.

Prin Ordonanța din 5 februarie 2007 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului G.P.R., pentru infracțiunile prev. de art. 12 pct. 2, lit. a), comb. cu art. 2 pct. 2, lit. e) din Legea nr. 678/2001, art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, reținându-se că, în perioada iulie 2002 - iunie 2003, acesta, atât singur, cât și împreună cu T.C.S., au recrutat pe minora G.G.S. și pe numitele P.C., P.M.,V.I. și G.A.D., pe care le-au transportat în Spania - Almeria, fiind găzduite la familia D., unde au fost obligate să practice prostituția. Cele cinci părți vătămate, din care una minoră, au fost înșelate (mințite) că în Spania vor lucra ca ospătar la un bar, fie în agricultură, la cules de portocale.

Prin rechizitoriul din 30 martie 2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, nr. 148/D/P/2005, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.P.R., pentru infracțiunile prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 2 și 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., și disjungerea cauzei față de inculpații D.T. și T.I., învinuiții S.D.A. și S.C., precum și față de făptuitorii V.D. și T.C.S. în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunile prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, reținându-se, în fapt, că inculpații D.T. și T.I. se aflau în relații de concubinaj și au domiciliul stabil în România. Cei doi, în urmă cu mai mulți ani, împreună cu fiul lor "M.", s-au stabilit, ca rezidenți, în orașul Almeria - Spania. Aici, cei trei, ajutați de alți cetățeni români, au pus bazele unei rețele de traficanți de persoane. Fie direct, fie prin intermediari, inculpații au recrutat fete fără posibilități materiale de trai și transportat din România în Spania - orașul Almeria, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit, dar, în realitate, le-au exploatat sexual.

La acest grup constituit în Spania, a aderat și inculpatul G.P.R., care, în perioada 2002 - 2003, a recrutat mai multe fete, pe care le-a transportat în Almeria, unde au fost exploatate sexual.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 "(1) Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi,", iar potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001 "(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi."

Din interpretarea logico-juridică a acestor texte de lege rezultă că în ambele cazuri este necesar să existe un anumit scop (cel al exploatării unei persoane), însă pentru săvârșirea acestor infracțiuni de trafic de persoane nu este necesar ca scopul să fie și realizat efectiv.

Prin exploatarea unei persoane se înțelege potrivit art. 1 pct. 2 lit. e) din același act normativ obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.

În cazul majorilor, pe lângă cerința realizării oricăreia dintre acțiunile ce compun elementul material al infracțiunii prev. de art. 12 (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane), este necesar ca acestea să se realizeze printr-o anumită modalitate (amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere; prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani, ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane), în caz contrar fapta neconstituind infracțiunea prevăzută art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În cazul minorilor, realizarea elementului material (recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor), fără utilizarea mijloacelor de constrângere mai sus amintite, constituie infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, iar utilizarea oricăruia din acele mijloace de constrângere atrage aplicarea agravantei prevăzute de alin. (2) al aceluiași act normativ.

Legea 678/2001 prevede drept formă calificată a infracțiunii de trafic de persoane, potrivit art. 12 alin. (2) lit. a), situația în care aceasta este săvârșită de două sau mai multe persoane.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză a rezultat că în urma unor investigații polițienești desfășurate de către Brigăzile Provinciale de Străini și Documente din Valencia și Almeria desfășurate în lunile mai - decembrie 2006 s-a realizat dezmembrarea parțială a unui grup infracțional organizat de mai mulți ani, ce se ocupa cu transportarea femeilor de origine română din România în Spania în vederea exploatării lor sexuale în cluburi sau pe străzi, în provincia Valencia și Almeria.

Liderul grupului era D.T. - zis P. - care, între altele, se ocupa cu traficul femeilor, era destinatarul câștigurilor obținute de acestea prin practicarea prostituției, călătorea în mod regulat din provincia Valencia în provincia Almeria, unde folosea amenințările, inclusiv cu moartea prin împușcare, față de unele dintre femei.

Concubina acestuia, T.I., se ocupa de găzduirea unor persoane de sex feminin venite în localitatea Badajos, din provincia Almeria, le reținea documentele de identitate, le forța să practice prostituția în diverse locații aparținând rețelei și în special în C.E. și pe autostrada S.A., efectua un control strict asupra veniturilor obținute de acestea, venituri ce erau ulterior predate numitului D.T.

În cursul anului 2002 la acest grup infracțional a aderat și inculpatul G.P.R., inculpat care în perioada anilor 2002 - 2003 a racolat pe numitele P.C., P.M.,V.I., G.A.D. și G.G.S., ultima fiind minoră în acea perioadă, în scopul exploatării lor sexuale în folosul clanului D. ce activa în provincia Almeria din Spania.

Deși inițial în fața procurorului din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Gorj inculpatul G. a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, ulterior acesta a arătat că nu-și mai menține acele declarații, deoarece au fost date sub presiunea exercitată de procuror și nu ar corespunde adevărului.

Din înscrisul de la dosarul parchetului a rezultat că în perioada 27 mai - 11 septembrie 2002 inculpatul G.P.R. a încasat prin W.U. suma de 1.750 dolari SUA, unul dintre persoanele care i-au trimis sume de bani fiind însăși numitul D.T..

Inculpatului G. i-au fost trimise sume de bani din Spania inclusiv de numitul T.C.S. (235,87 dolari SUA în 14 august 2002).

La aceste sume se adaugă suma menționată în adresa din 6 martie 2003 a SC B.P. SA, de 516,62 dolari SUA trimisă aceluiași inculpat în perioada 30 august - 11 septembrie 2002 din Spania de către numitul C.S. - ginerele lui D.T.

De remarcat a fost faptul că sumele respective de bani au fost transmise inculpatului de diverse persoane, din localitatea Badajos, din provincia Almeria - Spania. Privitor la aceste sume de bani, în cursul procesului, anterior inculpatul G. a declarat că acestea reprezentau partea sa din contravaloarea unor bunuri pe care le sustrăsese în Spania alături de diverse persoane din clanul D.

Această afirmație a fost în parte eronată, deoarece din extrasele de cont și ordinele de plată, din adresa din 6 iulie 2007 a IJPF Mehedinți (Dosar 4516/101/2007 - Tribunal Mehedinți) și din copia pașaportului acestui inculpat, a rezultat că parte din sumele de bani amintite au fost trimise din.Spania anterior primei date de ieșire a acestui inculpat din țară.

Astfel, din adresa din 6 iulie 2007 al JPF Mehedinți a rezultat că inculpatul G.P.R., în cursul anului 2002, a ieșit din țară la data de 18 iulie 2002 și a revenit în țară la 6 august 2002; apoi a ieșit din țară la 15 august 2002 și a revenit în țară la 27 august 2002; apoi a ieșit din țară la 12 septembrie 2002 prin vama Borș, a revenit la aceeași dată prin același punct de frontieră și a părăsit țara prin PTF Salonta la aceeași zi. De remarcat a fost faptul că acestui inculpat i-au fost trimise din Spania cu puțin timp înainte de data fiecărei plecări următoarele sume de bani din localitatea Badajos:- înainte de 18 iulie 2002: 47,54 + 291,09 dolari SUA = 338,63 dolari SUA; 466,67 dolari SUA + 235,87 dolari SUA = 702,54 dolari SUA; respectiv 285,44 dolari SUA + 140,46 dolari SUA + 516,62 dolari SUA = 942,52 dolari SUA.

Din coroborarea tuturor declarațiilor date de părțile vătămate P.C., P.M., V.I. și G.G.S. pe parcursul procesului penal de față a rezultat că în vara anului 2002 inculpatul le-a cunoscut pe acestea și le-a propus să plece în Spania sub pretextul găsirii unui loc de muncă. Ajunse în Spania, în localitatea Badajos, din provincia Almeria, cele patru persoane mai sus menționate au fost cazate într-o locație aparținând numitei T.I., concubina lui D.T., unde li s-au reținut actele de identitate și au fost obligate să se prostitueze, sumele obținute fiind gestionate de T.I., fiind remise apoi lui D.T..

Potrivit art. 75 C. proc. pen. "Declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză."

În cauză declarațiile date pe parcursul procesului de către părțile vătămate, s-au coroborat între ele, se coroborează cu mențiunile din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cu mențiunile din depozițiile martorilor audiați în cauză.

Astfel, surorile P. au declarat că l-au cunoscut pe inculpatul G. în vara anului 2002, prin intermediul lui T.C.S.; că la data de 27 iunie 2002 au ieșit din țară prin vama Borș împreună cu acesta din urmă (fapt ce se coroborează și cu mențiunile din adresa IGPFR).

Ajunse în Spania în locația mai sus amintită, cele două surori au fost duse într-un club de noapte din apropiere - C.E. - unde li s-a solicitat să se prostitueze. Partea vătămată P.M. a declarat că la scurt timp după ce au ajuns în Badajos - Spania și-a făcut apariția și inculpatul G., "persoană căreia îi plăcea să spună că este mare boxior și că se impune prin forța sa." Această afirmație se coroborează cu mențiunile din adresa din 6 iulie 2007 a IJPF Mehedinți și din adresa din 6 februarie 2007 emisă de C.S.M. Motru (Dosarul 4516/101/2007 al Curții de Apel Craiova).

Ambele părți vătămate au declarat că refuzând propunerea mai sus amintită, au fost amenințate cu exercitarea de acte de violentă asupra lor și asupra membrilor familiei lor de către persoane din clanul D. Au mai arătat că inculpatul G. obișnuia să le pună să se dezbrace de haine și să le bată cu un prosop ud peste tot corpul, deoarece au refuzat să se prostitueze.

Instanța a constatat că există unele contradicții în cuprinsul declarațiilor date de către aceste părți vătămate, în special legate de momentul sosirii inculpatului în Spania (partea vătămată P.C. afirmând la dosar că inculpatul G. a ajuns înaintea lor în Spania), însă aceste contradicții minore sunt firești, dat fiind faptul că de la data sosirii lor în acea țară și până la data luării declarațiilor a trecut o perioadă mare de timp. Relevant a fost faptul că ambele părți vătămate au declarat că în același timp și în același loc l-au cunoscut pe inculpatul G., precum și că acesta a exercitat acte de amenințare și de violență fizică asupra celor două persoane mai sus menționate, în scopul determinării acestora de a practica prostituția, în privința surorilor P., s-a reținut că inculpatul G., nu numai că le-a indus în eroare la momentul racolării, promițându-le că le va găsi un loc de muncă în agricultură, dar a și exercitat acte de amenințare și de violență în scopul determinării lor să practice prostituția în folosul clanului D.

Instanța a reținut că din coroborarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale de către părțile vătămate V.I. și G.G.S. rezultă că tot în vara anului 2002 inculpatul G. le-a propus acestora să plece în Spania, sub pretextul oferirii unui loc de muncă.

Din actele de la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul locuia în comuna L., județ G., comună ce se învecinează cu localitatea de domiciliu a părților vătămate V.I. și G.G. (comuna S.).

Din adresa din 16 martie 2003 a IGPF și anexele la aceasta, a rezultat că numita V.I. a părăsit țara prin vama Borș la data de 12 septembrie 2009, în același mijloc de transport în care se aflau între alții inculpatul G. și numita M.I., precum și că partea vătămată G.G.S. a părăsit țara la data de 3 octombrie 2002, cu același mijloc de transport folosit la aceeași dată de numitul V.D.

Instanța a constatat că declarațiile date de partea vătămată G.G.S. se coroborează cu declarațiile date inițial de inculpatul G., precum și cu declarațiile date de partea vătămată V.I. ulterior datei de 23 februarie 2004, când a fost întocmit procesul-verbal de confruntare.

S-a apreciat ca lipsit de relevanță sub aspectul dovedirii faptelor deduse judecății faptul că în luna februarie 2004, numita V.I. a declarat că nu-l cunoaște pe inculpatul G.P.R. și pe numita G.G.S., atâta timp cât declarațiile date ulterior de aceasta s-au coroborat cu declarațiile celor două persoane mai sus menționate și cu restul probelor de la dosar. În aceste condiții depozițiile date de aceasta în luna februarie 2004 s-au apreciat ca nesincere și au fost înlăturate. La dosar se află declarațiile date de numita V.I. la data de 16 iunie 2005, declarații din care a rezultat că l-a cunoscut pe inculpatul G., prin intermediul numitului G., că acesta este aceeași persoană cu care a fost anterior confruntată, că acesta le-a relatat că va suporta toate cheltuielile legate de obținerea documentelor și transportul său și a numitei M.I. din România în Spania, unde urma să le ofere loc de muncă ca ospătărițe într-un bar. Aceeași persoană a mai declarat că inculpatul G. a discutat cu numitul G. despre posibilitatea de a o lua cu ei în Spania și pe numita G.G.S., o fată minoră din același sat cu ei, că acest lucru nu a mai fost posibil, deoarece acea persoană nu a avut clarificată situația actului său de identitate; că ea, împreună cu M.I. și cu inculpatul au părăsit țara prin vama Borș, dar că ulterior inculpatul G. a fost dat jos din autocar, din câte-și amintește la frontiera cu Austria.

Ajunse în Spania, au cunoscut mai multe persoane, inclusiv din județul Gorj, cum ar fi surorile S. (cu S.F. inculpatul G. plecase din țară cu același mijloc de transport în data de 18 iulie 2002) și numita P.M. (ce a plecat din țară în data de 15 august 2002 cu același mijloc de transport folosit de inculpatul G. și de numita S.E.); a doua zi de la sosire D.T. le-a făcut morală acelor fete că nu au strâns bani suficienți și le-a solicitat să le explice și lor ce au de făcut, ocazie în care au aflat că urmau să se prostitueze.

A mai declarat că fetele erau împărțite între proxeneți, M.I. și surorile S. lucrau pentru inculpatul G., care ajunsese între timp în Spania și a locuit o vreme împreună cu acestea; că M.I. urma să lucreze pentru C.S. - ginerele lui D. - că nu au avut de ales și au trebuit să se prostitueze; că 70% din profit revenea proxeneților și că la aproximativ o lună și-a făcut apariția și G.G.S. însoțită de un colaborator al inculpatului, V.D.. Numita V., a relatat că G.G.S. a fost exploatată de inculpatul G., care i-a aplicat mai multe corecții deoarece nu a vrut să i se supună, precum și că de la fetele cu care a lucrat a aflat că și surorile P. ar fi fost exploatate. La rândul ei, numita G.G.S. a declarat la dosar, la data de 1 februarie 2006, că l-a cunoscut pe inculpatul G. la o discotecă din comuna Slivilești, că acesta i-a relatat că poate să-i găsească un loc de muncă în Spania, în agricultură; că fiind minoră, trebuiau ca părinții săi să-și dea acordul pentru plecarea sa din țară; că o vreme a locuit în apartamentul inculpatului G. din Motru; că acesta s-a ocupat de procurarea pașaportului, ca și în cazul altor consătene ale sale, M.I. și V.I. (prima fiind verișoară a sa), că între timp inculpatul a plecat cu acestea în Spania, că i-a lăsat o sumă de bani în acest scop și i-a relatat că va fi transportată în acel loc de numitul V.D., consătean al ei.

Martora a mai relatat că în timpul cât a locuit în Motru, împreună cu inculpatul și soția sa C., acesta se întâlnea în dese rânduri cu T.C.S., cu care discuta despre fete și despre plecarea în Spania; că a ajuns în acea țară împreună cu V.D.; că ajunsă la destinație a văzut într-o casă închiriată de grupul lui D.T. mai multe fete, recunoscându-le pe surorile S., pe M.I., V.I. și P.M.; precum și că aflând la destinație că urma să practice prostituția, nu a fost de acord, motiv pentru care inculpatul G.R. a lovit-o și a obligat-o să practice prostituția.

De altfel, instanța a reținut că procesul-verbal de confruntare nu reprezintă un mijloc de probă, în sensul legii penale și că dată fiind natura infracțiunilor deduse judecății, nu era firesc ca victima traficului de persoane să fie pusă față în față cu inculpatul. Pe de altă parte, dat fiind faptul că din declarația dată de inculpatul G. și din declarația numitei V.I., neconfirmate însă de vreun act emis în acest sens, rezultă că aceasta s-a căsătorit în Spania, era firesc ca aceasta să încerce să "uite" trecutul său.

Instanța a mai reținut că în declarația de la dosar, la data de 4 februarie 2004, inculpatul a recunoscut că le cunoștea pe numitele V.I., G.G.S. și pe surorile P., declarație ce se coroborează cu depozițiile acestor persoane.

Din adresa din 17 mai 2003 a Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei - Gorj a rezultat că inculpatul G. a fost returnat în Spania la data de 7 martie 2003, iar din declarația părții vătămate G.A.D. rezultă că în primăvara anului 2003 aceasta s-a întâlnit la discoteca din comuna Corcova, județul Mehedinți, cu inculpatul G.P.R., care "i-a propus să meargă în Spania, pentru a lucra ca menajeră". Neavând posibilități materiale de întreținere și mama bolnavă, partea vătămată a acceptat propunerea. După două zile, inculpatul G.P.R., însoțit de inculpații D.T. și T.I. au venit la partea vătămată acasă și, fără știrea mamei sale, au purtat discuții referitoare la plecarea sa în Spania. După ce au obținut pașaportul, taxele fiind plătite de inculpatul G.P.R. partea vătămată a plecat la Turnu Măgurele, județul Teleorman, unde a stat trei săptămâni, timp în care au mai fost aduse două fete din Motru. Din Turnu Măgurele, cele trei fete au plecat în Spania, pe ruta Cluj - Borș - Almeria. În Almeria au fost așteptate de D.T. și T.I., care au obligat-o pe partea vătămată să se prostitueze timp de un an și opt luni. Depoziția părții vătămate, G.A.D. s-a coroborat cu depoziția părții vătămate G.G.S. care a afirmat că în Spania a întâlnit-o în aceleași împrejurări pe această persoană.

Martorii audiați în cauză, deși nu au relatat aspecte menite a-l acuza pe inculpatul G., au relatat aspecte menite a contura o imagine asupra modului în care acționau membrii clanului D.; cum ar fi depozițiile martorilor B.D. și S.M.M., care au avut o experiență asemănătoare cu cea a părții vătămate G.A.D., privind modalitatea prin care a ajuns în Spania, după o "escală" în casa familiei D. din Teleorman.

Instanța a apreciat că este lipsită de relevanță sub aspect probatoriu, calitatea sub care au fost audiate în cauză numitele P.C., P.M., V.I., G.G.S. și G.A.D. (martore sau părți vătămate), atâta timp cât din coroborarea depozițiilor acestora cu ansamblul probatoriului la care s-a făcut referire în rândurile de mai sus, au reieșit faptele de care este acuzat inculpatul G. și vinovăția acestuia. S-a mai reținut că potrivit art. 82 C. proc. pen. "Persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată. "Din acest punct de vedere, la aprecierea probelor, nu trebuie omisă nici natura infracțiunilor deduse judecății, situația specială în care se află victimele infracțiunilor de trafic de persoane, traumele la care în mod evident au fost supuse acestea.

Față de toate aceste aspecte, instanța a apreciat că inculpatul a comis cu intenție directă faptele de racolare a patru persoane majore și a unei persoane minore în scopul exploatării lor, persoane care ajunse în Spania au fost obligate să practice prostituția în folosul clanului D., prin amăgire, prin amenințare și prin exercitarea de acte de violență.

Fapta inculpatului G.P.R. de a o racola pe minora G.G.S., în scopul practicării prostituției în interesul său, constituie infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, fapta fiind săvârșită cu intenție directă, în sensul că inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului scontat.

Deși din probele mai sus menționate a rezultat că uneori inculpatul a exercitat acte de violență asupra acestei părți vătămate, care la data plecării sale din România avea 17 ani, instanța a apreciat că în cauză se reține față de inculpat doar forma simplă a infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu cea calificată, dat fiind faptul că exercitarea de acte de violență a avut loc după realizarea acțiunilor ce constituie elementul material al acestei infracțiuni, iar potrivit declarațiilor inculpatului, acesta a fost arestat în Portugalia în cursul lunii noiembrie 2002, deci la scurt timp de la sosirea părții vătămate G. în Spania.

Cu privire la această infracțiune, s-a mai reținut că la data comiterii acelor fapte, deși elementul material al infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 era identic cu acela din reglementarea actuală, limitele pedepsei erau mai mici; astfel că sub acest aspect s-a făcut aplicația art. 13 C. pen.

De asemenea, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 13 C. pen., deoarece acțiunile ce constituie elementul material al acestei infracțiuni sunt identice în reglementarea actuală cu cele din reglementarea în vigoare la data săvârșirii faptelor, astfel că în fapt avem de-a face cu aceeași reglementare/încadrare juridică a faptelor.

Instanța a apreciat că faptele aceluiași inculpat, care împreună cu alte persoane a recrutat prin înșelăciune și a transportat în Spania, direct sau prin persoane interpuse, pe părțile P.C., P.M., V.I. și G.A.D. în scopul practicării prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind săvârșite cu intenție directă în aceeași perioadă de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

În cauză faptele comise de inculpat constituie infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 (alin. (1) și (2) C. pen., deoarece victimele au fost obligate să practice prostituția în folosul clanului D. prin înfrângerea libertății lor de voință, iar după cum s-a menționat de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul Legii nr. XVI/2007, distincția dintre aceste infracțiuni este dată de obiectul lor juridic generic, de valoarea socială protejată de legiuitor prin incriminarea unor anumite fapte: în cazul infracțiunilor de trafic de persoane obiectul juridic generic este dat de apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism obiectul juridic specific este dat de apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și necesitatea asigurării licite a mijloacelor de existență.

Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute, de art. 2 și art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Probele administrate în cauză au demonstrat că în cursul anului 2002 inculpatul G.P.R. a aderat la un grup infracțional organizat din Spania, condus de D.T., care se ocupa între altele de exploatarea sexuală a unor persoane de sex feminin aduse în acest scop din România. Din grupul respectiv mai făceau parte, între alții, T.I. - concubina lui D.T. - și C.S. - ginerele lui D.T.

Prin "grup infracțional organizat" se înțelege potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului; iar potrivit art. 2 lit. b) prin "infracțiune gravă" se înțelege între altele și infracțiunea de trafic de persoane.

Instanța a reținut că grupul infracțional organizat, în sensul Legii nr. 39/2003 există ori de câte ori se face dovada că trei sau mai multe persoane, desfășoară o acțiune conjugată, coordonată în scopul comiterii unor anumite infracțiuni grave în diferite grade de participație, dobândind astfel un folos material sau de altă natură.

În cauza de față, inculpatul G., alături de alte persoane, se ocupa de racolarea unor persoane de sex feminin din România, sub pretextul, găsirii unui loc de muncă în Spania, precum și de transportul acestora, direct sau prin interpuși; numita T.I. se ocupa de găzduirea, de determinarea acelor persoane să practice prostituția și de supravegherea activității acestora, prin controlul strict al sumelor de bani astfel obținute; iar D.T. se ocupa de coordonarea activității întregului grup infracțional.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 "Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

Dat fiind faptul că art. 2 din Legea nr. 39/2003 nu incriminează o infracțiune distinctă, ci definește doar unii termeni utilizați în acest act normativ, instanța a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 2 și art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni reținute în sarcina acestuia, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 și 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsa prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, urmările produse, vârsta inculpatului, conduita acestuia, care s-a prezentat la termenele de judecată, având un comportament decent în fața instanței; anterior săvârșirii faptelor deduse judecății nu a mai suferit nici o condamnare definitivă pentru săvârșirea unor fapte de natură penală; iar ulterior eliberării din starea de arest preventiv nu a mai săvârșit fapte de natură penală și potrivit înscrisurilor de la Dosarul 4516/101/2007 al Curții de Apel Craiova a manifestat o conduită conformă valorilor sociale, încadrându-se în muncă, căsătorindu-se și având doi copii minori în întreținere, apreciindu-se că aplicarea unor pedepse privative de libertate sub minimul prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului G.P.R. este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În privința laturii civile a cauzei, s-a reținut că partea vătămată P.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 RON din cursul urmăririi penale, iar date fiind suferințele de natură fizică și psihică cauzate acesteia prin faptele inculpatului, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ. s-a constatat că acestea sunt parțial întemeiate, motiv pentru care s-a dispus admiterea în parte a acțiunii civile formulate de partea civilă și obligarea inculpatului G.P.R. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale către aceasta.

S-a mai reținut că, la rândul ei, P.C., s-a constituit parte civilă în cursul judecății la data de 28 iunie 2007 (conform mențiunilor din încheierea de la Dosarul 4516/101/2007 al Tribunalului Mehedinți), însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri deoarece prin Decizia penală nr. 394 din 5 februarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, între altele, menținerea actelor procedurale efectuate până la termenul din 3 mai 2007 (termen care este anterior datei la care această parte vătămată s-a constituit parte civilă).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți și inculpatul G.P.R.

Reprezentantul parchetului a solicitat în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, invocând încălcarea dispozițiilor art. 291 C. proc. pen. și art. 177 alin. (4) și (9) C. proc. pen., deoarece la momentul judecării cauzei în fond, procedura de citare cu partea vătămată G.A.D. și cu minora G.G.S., nu a fost realizată conform legii, deoarece acestea erau plecate în străinătate.

Cu privire la celelalte critici invocate în motivele scrise, reprezentantul parchetului a solicitat ca acestea să fie avute în vedere de către instanța de fond în rejudecare, respectiv raportat la starea de fapt și la dispozițiile Legii nr. 678/2001, în vigoare la data comiterii faptei, 30 septembrie 2002, să se constate că a fost sesizată cu soluționarea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din legea sus-menționată și să pună în discuție schimbarea încadrării juridice în acest sens.

Inculpatul a solicitat în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate nu rezultă că faptele au fost săvârșite de acesta martorii audiați în cauză declarând că nu-l cunosc pe inculpat.

A arătat de asemenea, prin apărător, că achiesează la concluziile procurorului, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru motivele invocate de acesta.

Prin Decizia nr. 183 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți și inculpatul G.P.R., împotriva Sentinței penale nr. 72 din 22 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 4811/101/2009, a desființat sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.P.R.

Prin Decizia penală nr. 1384/4811/101/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpat, a casat decizia penală recurată și a trimis cauza la instanța de apel pentru continuarea judecății.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că, pentru a fi incident motivul de desființare a hotărârii prev. de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., este necesar ca invocarea lui să se facă de partea care a lipsit și nu a fost legal citată, în speță de părțile vătămate G.A.D., G.G.S. și P.M., neputând fi valorificat, ca motiv de apel, în căile de atac de către Parchet sau de inculpat.

În acest sens, Înalta Curte a avut în vedere natura nulității cu care este sancționată nerespectarea disp. art. 177 și următoarele C. proc. pen., respectiv nulitatea relativă, care nu operează de îndată și în mod automat, prin simpla încălcare a legii, ci doar în condițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen., și pentru a-și produce efectele ea trebuie, în primul rând să fie invocată de cel care, lipsind de la judecată a fost vătămat în interesele sale procesuale, neinvocarea de către acesta a nulității conducând la acoperirea ei, și pe care de consecință la validarea actelor efectuate cu încălcarea legii. Ca urmare, acest motiv de apel nu poate fi invocat decât de partea față de care procedura de citare nu a fost în mod legal îndeplinită și nu de procuror sau de celelalte părți din proces, cum este cazul în speță.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 4811/101/2009*. Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat, iar cel declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Examinând motivele de apel invocate de inculpat, se reține că acesta a solicitat în primă teză achitarea sa, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri, depoziții ale martorilor, nu demonstrează că inculpatul G.P.R. se face vinovat de infracțiunile reținute în sarcina sa, în sensul că aceste fapte, chiar dacă au existat în materialitatea lor, nu au fost săvârșite de inculpat.

Prima instanță a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în special în cursul urmăririi penale, în baza cărora s-a reținut situația de fapt redată în considerentele rechizitoriului, concluzionând asupra vinovăției inculpatului în urma unei analize corecte, complete și detaliate a materialului probator.

Astfel, se constată că în concret în anul 2002, inculpatul a aderat la grupul infracțional organizat condus de D.T., sprijinind activitatea acestuia, acesta ocupându-se de racolarea de persoane de sex feminin, majore și minore, sub pretextul oferirii unui loc de muncă în Spania, precum și de transportul acestora în Spania, unde erau obligate să se prostitueze.

Din declarațiile părții vătămate G.A.D., a rezultat că în vara anului 2003, în timp ce se afla la discotecă, a fost recrutată de inculpatul G.P.R., acesta propunându-i să meargă în Spania pentru a lucra ca menajeră sau ospătăriță, iar după ce a acceptat propunerea, inculpatul a luat legătura cu D.T. și concubina acestuia.T.I., aceștia sprijinind ulterior, demersurile părții vătămate de a obține pașaport, inclusiv prin achitarea taxelor aferente. După obținerea pașaportului, partea vătămată a fost transportată de către liderul grupului, D.T., în Spania, împreună cu alte două tinere, în localitatea Almeria, unde au fost constrânse la practicarea prostituției.

De asemenea, aceeași parte vătămată a declarat ca după aproximativ 3 săptămâni, T.I., a venit și ea în Spania, însoțită de două fete care erau surori, care a fost de asemenea constrânse să practice prostituția, prin amenințare.

În același sens converg și declarațiile celorlalte părți vătămate - P.C., P.M.,V.I. și G.G.S. - care au relatat, în esență, că în vara anului 2002 inculpatul le-a propus să plece în Spania, pentru a lucra fie ca ospătărițe, menajere, etc., iar, după ce au ajuns în Spania, în localitatea Badajos din provincia Almeria, au fost cazate într-o locuință aparținând numitei T.I., concubina lui D.T., unde li s-au reținut actele de identitate și au fost obligate să se prostitueze, sumele obținute fiind încasate de T.I. și predate apoi liderului rețelei, D.T.

În cauză declarațiile date pe parcursul procesului de către părțile vătămate P. se coroborează atât între ele, precum și cu înscrisurile emise de IGPFR care confirmă împrejurările relatate de părțile vătămate P., privind momentul ieșirii din țară și persoana care le-a însoțit precum și modul de deplasare.

Aspecte similare privind activitatea infracțională a inculpatului rezultă și din coroborarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale de către părțile vătămate V.I. și G.G.S., acestea fiind recrutate în aceeași perioadă (vara anului 2002) prin promisiunea mincinoasă a oferirii unui loc de muncă. Deși contestate de inculpat sub aspectul concludenței, Curtea a reținut că declarațiile acestor părți vătămate se coroborează și între ele, dar și cu conținutul relațiilor comunicate de IGPFR cu adresa din 16 martie 2003 care confirmă că numita V.I. a părăsit țara prin vama Borș la data de 12 septembrie 2002, în același mijloc de transport în care se aflau între alții inculpatul G. și numita M.I., precum și că partea vătămată G.G.S. a părăsit țara la data de 3 octombrie 2002, cu același mijloc de transport folosit la aceeași dată de numitul V.D. La rândul ei, numita G.G.S. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul G. la o discotecă din comuna Slivilești, că acesta i-a spus că poate să-i găsească un loc de muncă în Spania, în agricultură și că fiind minoră, trebuia ca părinții săi să-și dea acordul pentru plecarea sa din țară; că inculpatul s-a ocupat de procurarea pașaportului ca și în cazul celorlalte părți vătămate. De asemenea, partea vătămată a arătat și că înainte de a pleca în Spania cu părțile vătămate M.I. și V.I., inculpatul i-a lăsat o sumă de bani pentru transportul în Spania și i-a spus că va fi transportată de numitul V.D., aspecte confirmate de adresa IGPFR mai sus indicată. De asemenea, această parte vătămată a relatat că ajunsă la destinație, în Spania, a fost cazată într-o casă închiriată de gruparea condusă de D.T., împreună cu mai multe fete dintre care le-a recunoscut pe surorile S., M.I., V.I. și că a fost constrânsă de inculpat să practice prostituția, prin violență.

Totodată, depoziția acestei părți vătămate, se coroborează cu cea a părții vătămate, G.A.D., ambele relatând că s-au întâlnit în Spania în împrejurările mai sus descrise.

Declarațiile martorii audiați în cauză, care au susținut că nu l-au cunoscut pe inculpat, se coroborează totuși circumstanțial, cu declarațiile părților vătămate, sub aspectul modului de operare a grupului infracțional condus de D.T.

Curtea a apreciat în acord cu prima instanță, irelevantă împrejurarea că declarațiile martorilor audiați în cauză nu cuprind referiri explicite la activitatea infracțională a inculpatului G.P.R., câtă vreme, circumstanțial acestea se coroborează cu cele ale părților vătămate, dar mai ales ținând cont de specificul probațiunii în cauzele privind traficul de persoane, în care declarațiile victimelor prezintă o importanță deosebită, în principal pe considerentul că acestea sunt singurele persoane care au perceput direct și nemijlocit cele întâmplate, putând oferi informațiile și datele necesare aflării adevărului și stabilirii în mod corect și complet a situației de fapt.

În aceste condiții, declarațiile părților vătămate, coroborate cu înscrisurile conținând relațiile comunicate de IGFPR (referitoare la împrejurările trecerii frontierei de stat de către părțile vătămate), precum și cele referitoare la transferurile unor importante sume de bani efectuate în perioada activității infracționalele numele inculpatului (din localitatea Badajos, provincia Almeria, Spania - locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională a grupului organizat) fundamentează pertinent și suficient stabilirea fără niciun dubiu a vinovăției inculpatului în raport de faptele pentru care este judecat. Nu pot fi primite nici criticile inculpatului referitoare la legalitatea incriminării infracțiunii de grup infracțional organizat.

În raport de probatoriul mai sus analizat, Curtea a reținut că inculpatul, a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, condus de D.T., din care au mai făcut parte T.I., concubina liderului, și C.S., ginerele acestuia, grup care a avut drept scop exploatarea sexuală a mai multor persoane de sex feminin, transportate din România în Spania.

Acest grup organizat a acționat în perioada 2002 - 2006, fiecare membru al lui executând propriile atribuții,cele ale inculpatului G.P.R. constând în racolarea persoanelor de sex feminin, sub promisiunea mincinoasă a unui loc de muncă, obținerea documentelor și transportul acestora în Spania. Necontestat este și faptul ca activitatea, infracțională desfășurată de acest grup a fost stopată de organele judiciare în anul 2006, când a fost începută urmărirea penală față de membrii grupului, ulterior fiind arestați unii dintre participanți inclusiv inculpatul G.P.R. În speță, inculpatul a desfășurat o activitate infracțională comisivă continuă care s-a epuizat la încetarea acțiunii sau inacțiunii.respectiv după ultimul act de executare - recrutarea părții vătămate G.A.D., în vara anului 2003.

Pornind de la calificarea corectă a acestei activități ca fiind o infracțiune comisivă continuă și având în vedere momentul la care aceasta a luat sfârșit, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii penale în timp.

Astfel, în conformitate cu principiul activității legii penale prevăzut de art. 10 C. pen., legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Aceasta înseamnă ca activitatea infracțională continuă de aderare și sprijinire a unui grup organizat desfășurată de inculpat începând din anul 2002, a continuat și s-a încheiat în vara anului 2003, sub imperiul Legii nr. 39/2003, publicată la 29 ianuarie 2003 și intrată în vigoare la 1 martie 2003. Nu pot fi primite nici criticile apelantului inculpat referitoare la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

În speță, conform art. 122 C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru infracțiunea prev de art. 12 lit. a) și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 este de 10 ani, pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este de 15 ani.

Față de inculpat s-a întrerupt cursul termenelor de prescripție mai sus menționate prin începerea urmăririi penale și audierea inculpatului în această fază, în conformitate cu disp. art. 123 alin. (1) C. pen. la data de 4 februarie 2004. De asemenea, Curtea a reținut că până la acest moment nu s-a împlinit nici termenul de prescripție specială pentru niciuna din infracțiunile deduse judecății (15 ani, respectiv 22 ani și 6 luni), calculat conform disp. art. 124 C. pen., (durata termenului de prescripție generală la care se adaugă jumătate de acesta) de la data încetării activității infracționale împlinindu-se doar 10 ani.

În drept, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore, prevăzute de art. 12 pct. 2 lit. a) și art. 13 pct. 1 și 3 din Legea nr. 678/2001, și aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

Sub acest aspect, s-a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de Parchet, prin prisma motivului referitor la greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpat în raport de partea vătămată minoră G.G.S., având în vedere dispozițiile Legii nr. 678/2001 în forma în vigoare la data săvârșiri faptei (30 septembrie 2002) care prevedeau la alin. (3) că se sancționează cu închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi fapta de recrutare, transportare, transferare a unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, săvârșită prin amenințare, violență, fraudă sau înșelăciune.

În speță, partea vătămată minoră G.G.S. a fost recrutată de inculpat prin înșelăciune, respectiv prin promisiunea mincinoasă a asigurării unui loc de muncă în Spania (în agricultură), fiind transportată în Spania de făptuitorul V.D., iar odată ajunsă la destinație a fost obligată la practicarea prostituției, în folosul grupului infracțional organizat.

Drept urmare, s-a impus admiterea apelului declarat de Parchet sub acest aspect, cu consecința schimbării încadrării juridice a faptei săvârșite în raport de această parte vătămată și a condamnării inculpatului în raport de acestei dispoziții.

În ceea ce privește criticile Parchetului referitoare la reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, Curtea a constatat că acestea sunt întemeiate doar în parte, sub aspectul incidenței disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

Astfel, în speță nu poate fi reținută conduita bună anterioară a inculpatului întrucât acesta a săvârșit și anterior fapte de natură penală, fiind condamnat definitiv, așa cum rezultă din fișa de cazier, iar conduita procesuală a inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea faptelor nu poate primi eficiența juridică a unei cauze de atenuare a răspunderii penale, nefiind îndeplinite niciuna din condițiile art. 74 alin. (1) lit. c).

În acord cu prima instanță, Curtea a reținut că se impun a fi valorificate drept circumstanță atenuantă judiciară în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., celelalte elemente favorabile ce care caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta acestuia, împrejurarea că ulterior liberării din starea de arest preventiv și-a normat conduita în sensul conformării cu normele de drept și valorile sociale, încadrându-se în muncă și întemeindu-și o familie legal constituită, având și doi copii minori în întreținere.

S-a reținut că, nu pot fi primite criticile Parchetului privind agravarea răspunderii inculpatului prin stabilirea unor pedepse mai mari, Curtea însușindu-și considerentele de fapt conținute în motivarea primei instanțe, referitoare la proporționalizarea pedepselor, chiar în condițiile noii încadrări pentru infracțiunea de trafic de minori (art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001) impunându-se aplicarea aceleiași pedepse, de 3 ani închisoare. În plus, Curtea a reținut că aplicarea unor pedepse în cuantum mai mare, cu consecința majorării pedepsei rezultante (3 ani) nu ar fi de natură să satisfacă scopul represiv, preventiv și educativ reglementat de art. 52 C. pen., dată fiind și durata de timp scursă de la momentul săvârșirii faptelor și până în prezent (peste 10 ani).

Astfel, făcând aplicarea disp. 36 C. pen., art. 33 și art. 34 C. pen. și art. 35 alin. (2) și (3) C. pen., Curtea a procedat la contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, (cele stabilite prin Sentința penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, cu pedepsele stabilite în prezenta cauză), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), C. pen., ca pedeapsă complementară.

Totodată, Curtea a reținut că prima instanță a procedat legal și temeinic la deducerea din pedeapsa rezultantă astfel stabilită a perioadei deja executate, conform disp. art. 36 alin. (3), art. 88 C. pen. și art. 356 alin. (2) C. proc. pen., (de la 15 ianuarie 2001 până la 18 octombrie 2001 și de la 29 decembrie 2003 până la 1 februarie 2005); și a duratei reținerii și arestului preventiv, pentru faptele deduse judecății (de la 5 februarie 2007 la 19 iulie 2007), iar în raport de disp. art. art. 61 alin. (1) C. pen., s-a constatat în mod corect că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, se consideră executată, astfel că nu se mai impune emiterea unui nou mandat de executare în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 379 pct. 1 C. proc. pen., apelul declarat de inculpat a fost respins, ca neîntemeiat, iar apelul declarat de Parchet a fost admis, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu consecința desființării în parte a sentinței în limitele arătate și în rejudecare s-a dispus conform celor arătate anterior, menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 191 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul G.P.R.

Inculpatul G.P.R. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 și pct. 172 C. proc. pen. solicitând achitarea inculpatului pentru lipsa atât a laturii obiective cât și cea subiectivă a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, precizând că nu rezultă cu certitudine implicarea inculpatului în activitatea infracțională.

Față de intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 12 februarie 2014 recurentul prin apărător a completat motivele de casare și a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv C. pen. actual în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei și sancțiunea aferentă atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și a schimbării modalității de executare prin aplicarea suspendării.

Analizând calea de atac declarată în cauză instanța reține următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, de excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În ceea ce privește criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului se constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât, astfel cum s-a arătat în mod detaliat anterior, din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că inculpatul a recrutat persoanele vătămate promițându-le locuri de muncă în Spania, plătind taxele de pașaport și transportul; rezultă implicit intenția acestuia de a le transporta acolo în scopul traficării, astfel că, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore, prevăzute de art. 12 pct. 2 lit. a) și art. 13 pct. 1 și 3 din Legea nr. 678/2001, și aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce privește criticile referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanța constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii atât cu privire la cuantum, cât și cu privire la modalitatea de executare, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

În ceea ce privește efectele abrogării art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001 și reincriminarea faptei de trafic de minori în art. 211 C. pen., instanța de recurs constată că este în prezența situației descrise de art. 5 C. pen. și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 29 ianuarie 2014. În speță, de la data pronunțării Deciziei din apel, 22 mai 2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează traficul de persoane, a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent instanța de recurs urmează să analizeze:

a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Conform art. 94 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, se modifică după cum urmează: la art. 2, a) prin trafic de persoane se au în vedere faptele prevăzute la art. 210 și 211 C. pen.; b) prin exploatarea unei persoane se au în vedere activitățile prevăzute la art. 182 C. pen.; c) prin victimă a traficului de persoane se înțelege persoana fizică, subiect pasiv al faptelor prevăzute la art. 210, 211, 264 și 374 C. pen. sau al tentativei la una dintre aceste, fapte, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de persoană vătămată. Art. 12, 13, 14 și 15 - 19 din Legea nr. 678/2001 se abrogă.

Dată fiind abrogarea art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 și incriminarea traficului de minori în art. 211 C. pen., instanța de recurs a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche (Legea nr. 678/2001) față de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă (Codul penal). Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Instanța va analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei față de acesta.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 "Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

Art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (...)

(2) Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună; (...) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 13 alin. (1) și (3) teza 1 din Legea nr. 678/2001 (...) (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2)(...)

Art. 210 C. pen. - Traficul de persoane - (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(...) (3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Art. 211 - Traficul de minori - (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 367 - Constituirea unui grup infracțional organizat - (1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică, regulile privind concursul de infracțiuni.

(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.

(5) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - (3) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii, uneia sau mai multor infracțiuni.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a intrat în vigoare art. 210, art. 211 și art. 367 C. pen., care cuprinde cu excepția agravantei săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună toate celelalte elemente din acuzația pentru care a fost trimis în judecată. În ceea ce îl privește pe G.P.R., acuzația față de care a fost condamnat a constat în recrutarea persoanelor vătămate promițându-le locuri de muncă în Spania, plătind taxele de pașaport și transportul.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl privește pe G.P.R., respectiv recrutarea, transportarea, unui minor în scopul exploatării, acestuia nu prezintă diferențe între art. 13 din Legea nr. 678/200 și art. 211 C. pen. Renunțarea la elementul circumstanțial al săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună (prevăzut în Legea nr. 678/2001), care dădea faptei comise de G.P.R. un caracter calificat, nu afectează existența infracțiunii în formă simplă, incriminată în art. 211 alin. (1) C. pen. Legea nouă, care suprimă o condiție ce dădea faptei un caracter calificat, devine astfel mai favorabilă, deoarece conduce la reținerea formei simple a infracțiunii de trafic de minori.

Caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Dacă legea nouă nu prevede o agravare a sancțiunii pentru fapta comisă înlăturând un element circumstanțial pe care legea veche îl prevedea și astfel sancționa fapta mai sever, totuși nu se poate aplica legea nouă, având în vedere faptul că inculpatului i s-au reținut circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., circumstanțe care nu se mai regăsesc în noua lege, respective s-au reținut ca elemente favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta, acestuia, împrejurarea că ulterior liberării din starea de arest preventiv și-a reformat conduita în sensul conformării cu normele de drept și valorile sociale, încadrându-se în muncă și întemeindu-și o familie legal constituită, având și doi copii minori în întreținere, circumstanțe care au condus la stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Față de cele ce preced, instanța va compara efectele acuzației din legea veche (art. 13 alin. (1) și (3) teza I raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001) și efectele acuzației în legea nouă (art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.). Legea veche prevedea o sancțiune de la 7 la 18, iar legea nouă prevede o sancțiune de la 3 la 10 ani cu posibilitatea de crește maximul la 12 ani. Sancțiunea individualizată de instanța de fond și menținută de instanța de apel a fost sub minimul, prevăzut de lege. Legea nouă, deși prevede un minimum de 3 ani nu este mai favorabilă față de legea veche care prevede un minimum de 7 ani, întrucât potrivit, alin. (3) al art. 367 "Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, ceea ce ar însemna adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că s-ar ajunge în situația de a se îngreuna situația inculpatului în propriul recurs, ceea ce nu este permis, astfel că legea nouă nu va retroactiva. Principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituțiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidență. În cazul unor instituții diferite de incriminare și sancțiune este impusă de lege, jurisprudența Curții Constituționale:

- instituții autonome definite atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabilește legea mai favorabilă distinct față de cea stabilită în raport de încadrarea juridică și sancțiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracțiuni (art. 10), suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voința legiuitorului este clară și neechivocă, în aplicarea principiului constituțional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situația concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituțiilor incidente fiecărui caz în parte;

Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituțiile care funcționează autonom a fost discutată în doctrină și practică încă din anul 1936, Vintilă Dongoroz în Codul penal adnotat din 1936 arăta că "aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obține un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna, crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituțiunile cari funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului". Aceeași idee este regăsită și în Codul penal comentat și adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. și este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, pag. 32 - 41, Constantin Mitrache în Explicații preliminare ale noului C. pen., pag. 76 parag. 1, pag. 77).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituții autonome nu contravine principiului legalității, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condițiile de existență ale unei instituții dintr-o lege, iar efectele aceleiași instituții sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispozițiilor de favoare în cadrul aceleiași instituții juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situații prin care condițiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiași fapt juridic, nu și aplicarea unor legi diferite cu privire la instituții juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condițiile de existență ale unei instituții (faptul juridic) și efectele acelei instituții (faptul juridic).

Conform Constituției României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situația persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravențională, după caz.

În aplicarea acestui principiu, în raport de Legea nr. 187/2012 care stabilește modalitatea aplicării autonome a legii penale mai favorabile într-un anumit număr de cazuri concrete, mecanismul aplicării legii penale mai favorabile în cadrul unor instituții autonome este incident în speță cu privire la efectele concursului de infracțiuni.

Referitor la existența concursului de infracțiuni, instanța constată că legea veche este mai favorabilă inculpatului întrucât aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ, în timp ce legea nouă are caracter obligatoriu și având în vedere că inculpatul a fost condamnat la pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cuantum situat sub minimul prevăzut de lege ca efect a reținerii de circumstanțe atenuante și prin neaplicarea sporului de pedeapsă, dispozițiile legii noi nu sunt mai favorabile și nu pot retroactiva.

Față de cele ce preced va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.P.R. împotriva Deciziei penale nr. 191 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate G.A.D., G.G.S., P.C., V.I. și intimata parte civilă P.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.P.R. împotriva Deciziei penale nr. 191 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate G.A.D., G.G.S., P.C., V.I. și intimata parte civilă P.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.

Procesat de GGC - CL