Criminal retrial admissibility: Interpretation of existing evidence does not constitute new facts under Art. 394(1)(a) of the Code of Criminal Procedure.

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 178 din 7 mai 2012 a Tribunalului Iași, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de către revizuentul I.C., împotriva Sentinței penale nr. 33 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iași, secția penală, modificată prin Decizia penală nr. 212 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2092 din 23 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că motivele invocate de către condamnatul I.C. nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., și nici vreunui caz prevăzut în mod expres de art. 394 alin. (1), lit. a) - e) C. proc. pen.

A mai motivat prima instanță că, deși petentul revizuent I.C. susține incidența disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu a arătat care anume împrejurări de fapt, cu relevanță în stabilirea faptelor cauzei, nu au fost cunoscute de instanță la momentul hotărârii de condamnare și cum ar putea acestea determina achitarea inculpatului, petentul făcând o serie de considerente referitoare la modalitatea de instrumentare a cauzei și de interpretare a probatoriului.

Or, în sensul textului de la lit. a), pentru a fi admisibilă în principiu este necesar ca, în fapt, cererea de revizuire să tindă la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță, și nu la reinterpretarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală sau de judecată. Reinterpretarea probatoriului administrat nu satisface exigențele prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în condițiile în care textul se referă la descoperirea de "fapte sau împrejurări noi", și nu la reinterpretarea probelor deja administrate.

În același sens, nici faptul că petentului i s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil prin modul de instrumentare a dosarului în faza de urmărire penală sau în cea a cercetării judecătorești nu reprezintă un aspect nou, necunoscut instanțelor de judecată și care să conducă la achitarea petentului. Însuși revizuentul precizează în declarația dată că încălcarea drepturilor procesuale a fost invocată în fața instanțelor de control judiciar; dacă aceste instanțe au respins întemeiat sau nu încălcările de drepturi invocate de petent nu este atributul instanței de față să constate, soluțiile fiind dispuse cu titlu definitiv în cauză, însăși instanța supremă analizând din acest punct de vedere susținerile revizuentului.

S-a mai arătat că revizuentul nu a făcut dovezi cu privire la existența vreunei hotărâri de condamnare pentru fapte de mărturie mincinoasă ori cu privire la caracterul fals al vreunui înscris, ori că procurorul sau persoana care a făcut acte de cercetare ar fi comis vreo infracțiune în legătură cu cauza care se judecă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 140 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul I.C., împotriva Sentinței penale nr. 219 din 13 mai 2013 a Tribunalului Iași, secția penală.

Revizuentul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 300 RON, onorariu de avocat oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că motivele invocate în cererea revizuentului nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen. și nici nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., în accepțiunea acestui text de lege, deoarece revizuentul nu a adus la cunoștința instanței elemente de fapt noi cu caracter informativ, care să dovedească netemeinicia sentinței de condamnare și care să nu fi fost avute în vedere de instanțe la pronunțarea hotărârii penale definitive.

Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent I.C. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de revizuire apreciind că în speță sunt incidente prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din examinarea întregului dosar al cauzei, a referatului cuprinzând concluziile procurorului după efectuarea cercetărilor potrivit art. 399 C. proc. pen., a considerentelor hotărârilor pronunțate (sentință/decizie), în special a acesteia din urmă, în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că și în această fază procesuală - ca și în cele precedente- condamnatul revizuent invocă argumente ce țin fie de stabilirea unei alte stări de fapt, consecutiv "prelungirii" probatoriului administrat în ciclul procesual ordinar (fond/apel/recurs), ceea ce după cum judicios s-a reținut în cele două hotărâri (sentință/decizie) pronunțate în revizuire, nu se poate realiza în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Reiterarea în recurs a acelorași argumente, cu aceeași finalitate, fără a se arăta care sunt în concret, încălcările legii procesual penale imputabile instanței de apel, încălcări ce ar putea fi subsumate în raport cu gravitatea și consecințele lor cazului de casare invocat art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., nu poate fi primită din moment ce recursul - reglementat ca a doua cale de atac ordinară, este un remediu exclusiv pentru nelegalitate, iar nu și pentru netemeinicia deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat I.C. împotriva Deciziei penale nr. 140 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat I.C. împotriva Deciziei penale nr. 140 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 februarie 2014.

Procesat de GGC - AZ