Suspension of prison sentences for post-prohibition mephedrone trafficking and low-social-danger classification of brief personal possession
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals and upheld the lower court judgments, thereby confirming the convictions for trafficking in high-risk drugs and the conditional suspension of imprisonment for the principal defendants, while also maintaining the acquittals for lesser offenses of possession for personal consumption based on the lack of substantial social danger. The case involved multiple defendants accused of trafficking and possessing mephedrone ("bath salts") in Cluj-Napoca during the brief period following its prohibition in February 2010; the core legal dispute centered on whether the short duration of illegal activity and the defendants' prior legal consumption habits justified acquittal for possession, the appropriateness of suspended sentences instead of detention, and the calculation of confiscatory fines. Relying on Article 181 of the Penal Code to exclude liability for low-social-danger acts, the court affirmed that the brief post-prohibition timeframe and lack of specific intent for large-scale distribution negated the elements of serious possession crimes, while applying Article 861 of the Penal Code to uphold the suspended sentences as sufficient for the educational and coercive purposes of punishment, rejecting the Public Prosecutor's arguments for mandatory detention and additional accessory penalties.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 76 alin. (3) C. pen, art. 88 C. pen, art. 861 C. pen; Suspension of prison sentences for post-prohibition mephedrone trafficking and low-social-danger classification of brief personal possession: The case involved multiple defendants accused of trafficking and possessing mephedrone ("bath salts") in Cluj-Napoca during the brief period following its prohibition in February 2010; the core legal dispute centered on whether the short duration of illegal activity and the defendants' prior legal consumption habits justified acquittal for possession, the appropriateness of suspended sentences instead of detention, and the calculation of confiscatory fines. Relying on Article 181 of the Penal Code to exclude liability for low-social-danger acts, the court affirmed that the brief post-prohibition timeframe and lack of specific intent for large-scale distribution negated the elements of serious possession crimes, while applying Article 861 of the Penal Code to uphold the suspended sentences as sufficient for the educational and coercive purposes of punishment, rejecting the Public Prosecutor's arguments for mandatory detention and additional accessory penalties.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main ground for dismissing the appeals as unfounded and maintaining the lower court decisions.
The procedural basis for imposing judicial costs on the parties.
Full text
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 62 din data de 17 februarie 2012 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3451/117/2010, s-a dispus condamnarea inculpaților:
1. O.R., în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de - 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 23 martie 2010 și până la 20 ianuarie 2011.
În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., stabilit de instanță la 7 ani.
Conform art. 863 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Potrivit art. 863 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte și următoarea obligație: să nu intre în legătură cu inculpații P.D.I., C.D.C., V.D.A., D.D.C.
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut, față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Cluj-Napoca luată prin încheierea ședinței publice din data de 13 ianuarie 2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 77/R/2011 a Curții de Apel Cluj.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 2.720 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantității de 3,6 grame mefedronă, substanță rămasă în urma analizelor de laborator și care se află la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ Cluj.
2. P.D.I., în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 23 martie 2010 și până la 20 ianuarie 2011.
În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., stabilit de instanță la 6 ani și 6 luni.
Conform art. 863 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Potrivit art. 863 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte și următoarea obligație: să nu intre în legătură cu inculpații O.R., C.D.C., V.D.A., D.D.C.
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Cluj-Napoca luată prin încheierea ședinței publice din data de 13 ianuarie 2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 77/R/2011 a Curții de Apel Cluj.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 1.770 lei și 50 euro, sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua confiscării, dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantității de 0,6 grame mefedronă, substanță rămasă în urma analizelor de laborator și care se află la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ Cluj.
S-a respins sesizarea din oficiu cu privire la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul P.D.I. cu măsura arestării preventive.
3. C.D.C., în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 01 iunie 2010 și până la 20 ianuarie 2011.
În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., stabilit de instanță la 7 ani și 2 luni.
Conform art. 863 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Potrivit art. 863 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte și următoarea obligație: să nu intre în legătură cu inculpații O.R., P.D.I., V.D.A., D.D.C..
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Cluj-Napoca luată prin încheierea ședinței publice din data de 13 ianuarie 2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 77/R/2011 a Curții de Apel Cluj.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 5.000 lei, dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc.
4. D.D.C., în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că faptele de mai sus au fost comise în condițiile concursului real de fapte, iar în temeiul art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de .3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
5. V.D.A., în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că faptele de mai sus au fost comise în condițiile concursului real de fapte, iar în temeiul art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 01 iunie 2010 și până la 20 ianuarie 2011.
În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., stabilit de instanță la 6 ani și 2 luni.
Conform art. 863 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Potrivit art. 863 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte și următoarea obligație : să nu intre în legătură cu inculpații O.R., P.D.I., C.D.C., D.D.C..
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., s-a menținut față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Cluj-Napoca luată prin încheierea ședinței publice din data de 13 ianuarie 2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 77/R/2011 a Curții de Apel Cluj.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, a cantității de 0,4 grame mefedronă rămasă în urma analizelor de laborator și care se află în prezent la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Cluj.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 2.760 lei, dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc.
II. 1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O.R., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului O.R. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.D.I. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului Z.M.G. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul Z.M.G. a cantității de 8 grame mefedronă, substanță rămasă în urma analizelor de laborator la care a fost supusă substanța găsită în autoturismul inculpatului și care se află depusă la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Cluj.
5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului O.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O.A., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului O.A. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Potrivit art. 191 alin. (1) și 2, art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 2.500 lei fiecare, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 263/D/P/2009 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimiși în judecată inculpații O.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, completată și modificată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen., P.D.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, completată și modificată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen., Z.G.M., pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 C. pen., rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. și ped. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen., C.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și O.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. și ped. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 17 mai 2010, fiind înregistrată sub nr. 3451/117/2010.
Prin rechizitoriul nr. 48/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimiși in judecată, inculpații C.D.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu art. 41 alin. (2) C. pen., V.D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu art. 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicare art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu art. 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, D.D.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu,, fără drept, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 24 iunie 2010 sub nr. 4441/117/2010.
Reținând că în cauză este incident cazul de indivizibilitate prev. de art. 33 lit. c) C. proc. pen. în privința inculpatului C.D.C. fiind vorba de acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni unice, la termenul din 23 septembrie 2010 Tribunalul Cluj a dispus în baza disp. art. 35 C. proc. pen., reunirea Dosarului nr. 4441/117/2010 la Dosarul nr. 3451/117/2010.
La termenul de judecată din 22 decembrie 2011 inculpatul V.D.A. a solicitat să fie judecat în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. fapta pentru care instanța de fond a reținut în sarcina acestuia faptele astfel cum rezultă din actul de sesizare și recunoscute în totalitate de către inculpat după cum urmează:
Inculpatul V.D.A. a început să consume mefedronă în anul 2009 astfel că la începutul anului 2010 era dependent de această substanță.
Deoarece inculpatul V. a consumat foarte des „sare de baie”, a ajuns să fie cunoscut în anturajul sau că poate procura substanța respectivă.
1. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul P.M.A. - consumator Numitul P.M.A. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. la sfârșitul lunii februarie 2010 în timp ce se afla în Clubul Midy din Cluj-Napoca. întrucât susnumitul a aflat despre inculpat că vindea mefedronă în perioada în care această substanță era legală, a aflat numărul acestuia de telefon, după care l-a contactat și i-a cerut să se întâlnească. Susnumitul i-a cerut inculpatului să-i vândă „special gold”, astfel că în perioada respectivă a cumpărat de la acesta 2 plicuri de „special gold” fiecare cântărind 0,25 grame cu suma de 45 lei/ plic (fila 205-206 vol. I). Ulterior P.M.A. a consumat singur substanța respectivă, iar în urma consumului acesteia s-a simțit plin de energie.
2. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul B.L.M. - consumator:
Numitul B.L.M. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. în urmă cu aproximativ 2 ani de zile și știa despre acesta ca se ocupă cu vânzarea de „special gold”și „magic powder”. în aceste condiții susnumitul cunoscând numărul de telefon al inculpatului l-a contactat pe acesta, și i-a cerut să se întâlnească. Susnumitul a precizat că s-a întâlnit cu inculpatul în zona străzii Năsăud din Cluj-Napoca și i-a cerut acestuia să-i vândă „special gold”. Deoarece inculpatul avea asupra sa mai multe plicuri de „special gold”, i-a vândut un plic cu suma de 50 lei, substanță pe care a consumat-o ulterior singur.
La scurt timp, susnumitul l-a contactat din nou pe inculpat și i-a cerut să întâlnească, iar cu acea ocazie a cumpărat de la inculpat un plic de „magic powder” cu suma de 80 lei. Ulterior, susnumitul a mai cumpărat de la inculpat încă un plic de „magic powder” cu suma de 80 lei, pe care de asemenea l-a consumat singur.
Susnumitul a arătat în declarația dată în fața procurorului că ori de câte ori îl contacta telefonic pe inculpat nu vorbeau deschis despre droguri, ci fie îi cerea să se întâlnească - acesta fiind codul pentru tranzacțiile cu droguri, fie folosea diferite cuvinte din care se înțelegea că se referă la „sare de baie”.
3. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul P.R.A. - consumator:
Numitul P.R.A. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. în urma cu aproximativ 1 an de zile și știa despre acesta că se ocupă cu vânzarea de „sare de baie”. în aceste condiții susnumitul s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul și a cumpărat de la acesta „sare de baie” în varianta „special gold” cu sume cuprinse între 20 și 60 de lei/ plic. în perioada februarie - martie, 2010, susnumitul a cumpărat de la inculpat de aproximativ 10 ori diferite cantități de „sare de baie” (respectiv unul sau maxim două plicuri o dată), substanță pe care a consumat-o singur sau împreună cu alte persoane.
Susnumitul a arătat în declarația dată în fața procurorului că ori de câte ori îl contacta telefonic pe inculpat nu vorbeau deschis despre droguri, ci foloseau diferiți termeni pentru a nu se înțelege de altcineva că discută despre „sare de baie”.
4. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul B.D.E. - consumator.
Numitul B.D.E. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. în urmă cu aproximativ 14 ani de zile fiind în relații amicale cu acesta. La începutul anului 2010 susnumitul a aflat din cercul său de prieteni că inculpatul vinde „special gold”, însă în perioada în care substanța respectivă se comercializa în mod legal nu a cumpărat niciodată de la acesta.
La începutul lunii martie 2010 inculpatul i-a oferit susnumitului cu titlu gratuit „special gold” de aproximativ 5 sau 6 ori, substanță pe care a consumat-o fie singur, fie împreună cu inculpatul. Ulterior, aproximativ în aceeași perioadă susnumitul a cumpărat de la inculpat încă de aproximativ 3 ori câte 1-2 plicuri de „special gold” cu sume cuprinse între 40 și 50 lei/ plic, substanța pe care a consumat-o singur sau împreună cu numitul P.R.A.
Susnumitul a arătat în declarația dată în fața procurorului ca ori de câte ori îl contacta telefonic pe inculpat nu vorbeau deschis despre droguri, ci foloseau diferite cuvinte ca și coduri.
5. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul A.V.C. - consumator:
Numitul A.V.C. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. în urmă cu aproximativ 4 luni de zile în timp ce se afla în Clubul D. din Cluj-Napoca. întrucât susnumitul a aflat despre inculpat că vindea mefedronă l-a contactat telefonic și i-a cerut să se întâlnească. Susnumitul ia cumpărat de la inculpat 2 plicuri de „sare de baie” cu suma totală de 100 lei.
Ulterior susnumitul a consumat singur substanța respectivă și s-a simțit euforic.
6.Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul B.M.A. - consumator:
Numitul B.M.A. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. la sfârșitul anului 2009. încă de la început susnumitul a aflat despre inculpat că acesta consumă „sare de baie”, însă în perioada în care comercializarea acesteia era legală nu a cumpărat niciodată de la inculpat substanța respectivă.
Începând cu luna februarie 2010 și până în luna martie 2010 susnumitul a început să cumpere câte 2 plicuri de „special gold” de la inculpat, cu suma de 50 lei/ plic. Susnumitul a precizat că a cumpărat în total de la inculpat aproximativ 10 plicuri de „special gold” pe care le-a consumat singur.
7. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numita I.P.C. - consumatoare:
Numita I.P.C. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. în urmă cu mai mulți ani de zile întrucât au fost colegi de școală. La începutul anului 2010 numita s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul, iar în urma discuțiilor purtate cu acesta inculpatul a întrebat-o dacă nu ar fi interesată să cumpere „sare de baie”. Din acel moment susnumita a început să-l contacteze telefonic pe inculpat și cu toate că nu vorbeau explicit la telefon, se înțelegeau să se întâlnească, iar la întâlnire stabileau câte plicuri de „special gold” dorea să cumpere susnumita. Susnumita a cumpărat de la inculpat de 5 ori câte 3-4 plicuri de „special gold” o dată, cu suma de 50 lei/ plic.
În perioada ulterioară datei de 15 februarie 2010 susnumita a consumat împreună cu inculpatul „sare de baie” încă de aproximativ 6-7 ori, fie în autoturismul inculpatului, fie la locuința numitului B.A.
8. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numita S.R.A. - consumatoare:
Numita S.R.A. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. în urmă cu mai mult timp, fiind în relații amicale cu acesta. în perioada în care comercializarea mefedronei era legală, numita a început să consume cu inculpatul substanța respectivă pe care o cumpăra de la acesta.
Ulterior momentului la care mefedronă a fost declarată drog de mare risc, susnumita a consumat împreună cu inculpatul substanța respectivă de mai multe ori, însă niciodată nu a mai plătit bani pentru aceasta.
Susnumita nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, însă depoziția sa este infirmată pe de o parte de declarațiile inculpatului și conținutul procesului verbal de confruntare, iar pe de altă parte de conținutul convorbirilor telefonice purtate între cei doi și declarația numitei S.P..
9. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numita S.P. - consumatoare:
Numita S.P. l-a cunoscut la inculpatul V.D.A. în cursul lunii februarie 2010 și începând cu data respectivă și până în luna martie 2010 a fost prietena acestuia. în această perioadă susnumita a constatat că inculpatul consumă „special gold”, substanță pe care i-a oferit-o și susnumitei spre consum. în depoziția sa susnumita a arătat că în toată perioada de timp cât a fost prietena inculpatului a consumat împreună cu acesta „sare de baie” de aproximativ 10 ori, însă niciodată nu a plătit bani pentru aceasta.
Susnumita a menționat că de fiecare dată când consuma „sare de baie” se simțea plină de energie și era mult mai volubilă.
10. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul V.V.B. - consumator:
Numitul V.V.B. l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. la începutul anului 2010 în timp ce se afla într-un club din Cluj-Napoca. întrucât susnumitul a aflat despre inculpat că vindea mefedronă au făcut schimb de numere de telefon și ori de câte ori intenționa să-și cumpere substanța respectivă de la inculpat îl suna și îi cerea să se întâlnească. Susnumitul a arătat că înainte ca substanța respectivă să fie declarată ilegală a cumpărat de la inculpat „special gold” de mai multe ori. întrucât susnumitul se obișnuise cu efectele substanței respective și după ce aceasta a fost interzisă, l-a contactat telefonic pe inculpat și a cumpărat de la acesta un plic de „special gold” cu suma de 50 lei, substanță pe care a consumat-o singur.
11. Fapta inculpatului V.D.A. raportat la numitul T.C.A. - consumator:
Numitul T.C.A. I-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. în cursul lunii martie 2010 prin intermediul numitei S.P. Susnumitul a aflat de la aceasta din urmă despre inculpat că are de vânzare „special gold” și alte substanțe cu efecte halucinogene. Astfel susnumitul i-a cerut inculpatului să îi vândă 2 plicuri din substanța respectivă cu suma totală de 70 lei. Ulterior susnumitul a consumat singur substanța amintită.
La data de 02 martie 2010 investigatorul sub acoperire cu nume de cod „H.M.” și colaboratorul acestuia cu nume de cod „B.S.” au cumpărat de la inculpatul V.D.A., care la momentul respectiv nu era identificat, cantitatea de 0,4 grame mefedronă sub forma de „special gold” cu suma de 120 de lei (fila 9 vol. l din dos. de u.p. nr. 48/P/2010]. Ulterior, substanța respectivă a fost predată de către investigatorul sub acoperire lucrătorului de poliție judiciară care a înaintat-o Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din Cadrul B.C.C.O Cluj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 942090 din 03 martie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că proba înaintată era constituită dintr-o substanță cristalină de culoare albă introdusă în două punguțe din material plastic transparent cu ziplock, care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este mefedronă, respectiv conține ca și substanță activă 4-metilmetcatinonă, substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 (fila 11-14 din vol. I d.u.p. nr. 48/P/2010]. în concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifică s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator proba înaintată a fost consumată (f. 12 vol. I).
La data de 05 martie 2010 investigatorul sub acoperire cu nume de cod „H.M.” și colaboratorul acestuia cu nume de cod „B.S.” au cumpărat de la inculpatul V.D.A., 3 plicuri cu inscripția „special gold bath salt seafood aroma” care conținea o substanță cristalină de culoare albă cu suma de 300 de lei (fila 19 vol. I d.u.p.]. Ulterior, substanța respectivă a fost predată de către investigatorul sub acoperire lucrătorului de poliție judiciară care a înaintat-o Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din Cadrul B.C.C.O Cluj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 08 martie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că proba înaintată era constituită din 0,7 grame substanță cristalină de culoare albă introdusă în trei punguțe din material plastic transparent cu ziplock, care erau ambalate individual în trei pliculețe din carton de culoare alb cu portocaliu, care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este mefedronă, respectiv conține ca și substanță activă 4-metilmetcatinonă, substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 (f. 21-24 vol. I d.u.p.]. în concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifică s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 0,4 grame care a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip Ml cu nr. x care a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte (f.27 vol. I d.u.p.].
La data de 11 martie 2010 investigatorul sub acoperire cu nume de cod H.M.” și colaboratorul acestuia cu nume de cod „B.S.” au cumpărat de la inculpatul V.D.A., 3 plicuri cu inscripția „special gold bath salt seafood aroma” care conținea o substanță cristalină de culoare albă cu suma de 200 de lei (f.28 vol. I d.u.p.). Ulterior, substanța respectivă a fost predată de către investigatorul sub acoperire lucrătorului de poliție judiciară care a înaintat-o Laboratorului de Analiză și Profil al drogurilor din Cadrul B.C.C.O Cluj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 15 martie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că proba înaintată era constituită din 0,4 grame substanță cristalină de culoare albă introdusă în trei punguțe din material plastic transparent cu ziplock, care erau ambalate individual în trei pliculețe din carton de culoare alb cu portocaliu, care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este mefedronă, respectiv conține ca și substanță activă 4-metilmetcatinonă, substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 (f. 30-33 vol. I d.u.p.). în concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifică s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator proba înaintată a fost consumată integral (f. 31 vol. I d.u.p.).
De asemenea, așa cum reiese din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală, în fața instanței de judecată, ca și din declarația martorului B.D.E., audiat în fața instanței de judecată (f. 151 din vol. I din dosarul instanței), care este un prieten foarte apropiat al inculpatului V.D.A., rezultă că în toată perioada în care inculpatul a traficat droguri de mare risc, respectiv mefedronă, acesta a și consumat astfel de substanțe, ajungând în stare de dependență psihologică față de drogul respectiv.
În drept, fapta inculpatului V.D.A. care în perioada 15 februarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut și a oferit mefedronă, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, pe piața de consumatori din municipiul Cluj-Napoca, respectiv numiților T.C.A., V.V.B., P.M.A., S.R.A., A.V.C., B.D.E., P.R.A., B.L.M., I.P.C., B.M.A., S.P., precum și colaboratorului autorizat cu nume de cod „B.S.” - droguri de mare risc pe care le-a procurat de la inculpatul D.D.C., care la rândul său le-a procurat de la inculpatul C.D.C., așa cum s-a arăta cu ocazia descrierii stării de fapt referitoare la acești inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Fapta aceluiași inculpatul, care în perioada cuprinsă între 15 februarie 2010 - martie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat în mod repetat mefedronă, respectiv „sare de baie”, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, singur sau împreună cu alte persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. și ped. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Reținând vinovăția inculpatului V.D.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina sa, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.
Ținând seama de cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului, de faptul că acesta nu posedă antecedente penale, de conduita de regret manifestată pe parcursul procesului penal, instanța de prim grad a apreciat că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea acesteia, sens în care a stabilit ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 861 C. pen.
1. Ceilalți inculpați trimiși în judecată nu au recunoscut faptele, astfel că instanța de fond a început cercetarea judecătorească, din probele dosarului reținând următoarele:
Mefedronă, cunoscută sub denumirea populară de „sare de baie” a fost comercializată în mod legal, prin intermediul magazinelor obișnuite sau magazinelor online, până la data apariției O.U.G. nr. 6/2010 - act normativ care a intrat în vigoare o dată cu publicarea acestuia în M. Of. nr. 100 din 15 februarie 2010. Actul normativ menționat a modificat și completat Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în sensul că substanța activă conținută de așa numita „sare de baie”, respectiv 4-metilmetcatidona, sau altfel spus mefedrona, a fost incriminată ca și drog de mare risc fiind enumerată pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000.
Intervenția legiuitorului s-a impus ca urmare a faptului că noul sortiment de stupefiante, mult mai puternice decât salvia sau alte plante etnobotanice, comercializat fie sub brand-ul „special gold”, fie sub brand-ul „magic powder”, a fost extrem de răspândit în rândul tinerilor, provocând, alături de efecte halucinogene, o multitudine de simptome cum ar fi palpitații, ticuri nervoase și chiar decesul în unele cazuri, dovedindu-se a fi foarte toxice.
Așa cum s-a arătat, înainte de incriminarea mefedronei ca și drog de mare risc, aceasta era comercializată în mod legal, fie prin așa zisele „magazine de vise”, fie în mod direct de persoane care frecventau diverse cluburi din Cluj-Napoca, cum ar fi Clubul M., Clubul R., Clubul D., etc. Printre persoanele care aveau astfel de preocupări și care își asigurau veniturile zilnice din comercializarea substanței cunoscută sub denumirea de „sare de baie” era și inculpatul O.R.. Persoana acestuia a ajuns să fie notorie printre persoanele care frecventau cluburile amintite și care îl cunoșteau sub numele de „R.” și care îl asociau cu cel care vinde „sare de baie”.
Din declarațiile date de inculpat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, rezultă că acesta se aproviziona atât de la societatea la care lucra numitul B.A.B., și care își promova produsele pe diferite site-uri, cât și de la inculpatul P.D.I., care era prieten cu inculpatul C.D.C., zis „Conu”, și care deținea de asemenea un site, www.magicpowder.ro, prin intermediul căruia comercializa on line „sare de baie”.
În cele ce urmează s-a analizat activitatea inculpaților trimiși în judecată ulterior datei de 15 februarie 2010, când mefedrona a devenit drog de mare risc, și prin urmare activitatea de traficare sau de consum, fără drept, a unei asemenea substanțe, cădea sub incidența Legea nr. 143/2000.
Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului, percepute de instanță în mod nemijlocit, în cursul anului 2009 a început să consume „sare de baie”, iar din toamna aceluiași an a început să comercializeze substanța respectivă în mod direct în diferite cluburi din Cluj-Napoca.
Martorii P.N.B., S.C. și F.A. se cunosc de mai mulți ani, și sunt cunoscuți în anturajele pe care le frecventează ca fiind persoane agresive.
Inculpatul O.R. era în relații amicale cu martorul P.N.B. de mai mulți ani, astfel că prin intermediul acestuia i-a cunoscut pe martorii F.A. și S.V.C., zis „C.”. Cei trei martori cunoșteau despre inculpat că în perioada în care „sarea de baie” se comercializa în mod legal, acesta obișnuia să vândă substanța respectivă în special în Clubul Refresh din Cluj-Napoca, astfel că personal și-au procurat de la inculpat de mai multe ori „special gold”. Ulterior datei de 15 februarie 2010, din cele declarate de martori rezultând că era vorba chiar de sfârșitul lunii februarie 2010, martorul P.N.B., cunoscut de prieteni drept „B.”, întrucât toate magazinele care se ocupau cu vânzarea substanței amintite au fost închise și pentru că inculpatul O.R. avea o datorie față de acest martor, l-a contactat pe inculpat pentru a-i furniza lui și prietenilor lui, „sare de baie”. Deoarece prietenul lor F.A. urma să intre în tură la clubul „A.” unde acesta lucra ca bodyguard, toți trei s-au deplasat la acest club, urmând să sosească inculpatul O.R. cu „sarea de baie”. Așa cum reiese din declarațiile martorilor P.N.B. (filele 105-111 și respectiv 249) și S.V.C. (filele 96-100 și respectiv 246), ulterior au fost sunați de către inculpatul O.R. că va trimite pe cineva, și după un timp au fost sunați de un băiat care a spus că va veni să se întâlnească cu ei din partea inculpatului O.R.. Peste puțin timp a apărut băiatul respectiv, în persoana inculpatului P.D.I., și acesta le-a înmânat celor trei un plic de „magic powder”. Când inculpatul P.D.I. le-a solicitat celor trei banii pentru marfa furnizată, aceștia i-au replicat că inculpatul O.R. le este dator, și el, adică inculpatul P.D.I., nu are decât să se înțeleagă cu inculpatul O.R..
Ulterior cei trei martori au consumat împreună plicul de „magic powder”
Deși prin rechizitoriu se susține că cei trei martori au achiziționat și altă dată de la inculpatul O.R. droguri de mare risc, adică mefedrona, oferind în schimb obiecte vestimentare, cum ar fi un costum Armâni, instanța de fond nu a luat în considerare aceste acte materiale, deoarece martorii nu au declarat nimic în legătură cu ele, iar Parchetul a arătat că sunt dovedite prin interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpatul O.R. cu martorul P.N.B. la data de 05 martie 2010, adică anterior începerii urmăririi penale, care a avut loc la data de 19 martie 2010 (filele 62-64 vol. I din dos, de u.p. 263/P/2009), ori potrivit deciziei nr. 962/2009 a Curții constituționale, care este obligatorie pentru instanțe, inclusiv în ceea ce privește statuările ce apar în considerentele ei, potrivit deciziei instanței constituționale nr. 1/1995, aceste interceptări sunt valide numai în măsura în care au fost efectuate după începerea urmăririi penale.
Martorul H.M.A. este cetățean tunisian care de aproximativ 5 ani studiază în România medicina, specializarea stomatologie.
Începând cu anul 2009 când comercializarea „sării de baie” era legală, martorul a început să consume substanța respectivă foarte des, întrucât avea posibilitatea să și-o procure din diferite surse, devenind în scurt timp dependent, și ulterior incriminării mefedronei, fiind chiar condamnat atât pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu cât și pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Astfel, spre sfârșitul anului 2009 martorul H.M.A. frecventa Clubul Refresh din Cluj-Napoca, unde l-a cunoscut pe inculpatul O.R.. Cum acesta din urmă se ocupa cu comercializarea de „special gold” și întrucât martorul era consumator de astfel de substanțe, acesta din urmă a cumpărat de la inculpat „sare de baie” de foarte multe ori, motiv pentru care cei doi au ajuns să facă schimb de numere de telefon și să se vadă tot mai des.
Ulterior datei de 15 februarie 2010, când comercializarea „sării de baie” a devenit ilegală, martorul H.M.A. a încercat să nu mai consume substanța respectivă, însă întrucât devenise dependent de aceasta, l-a abordat din nou pe inculpatul O.R. și l-a întrebat dacă nu știe cum ar putea face rost de așa ceva. Fără ca inculpatul O.R. să-i divulge sursa sa de droguri, acesta i-a dat martorului mefedronă să consume, de mai multe ori, cei doi consumând împreună, așa cum reiese din declarațiile martorului (filele 55-62, 64-65 și respectiv 298). Martorul a mai declarat în faza de urmărire penală că nu poate spune decât ori au consumat, dar a menționat că se întâlneau aproape în fiecare week-end și consumau, iar atunci când consumau împreună inculpatul nu îi cerea bani. în faza de judecată martorul a declarat că ulterior datei de 15 februarie 2010, inculpatul O.R. i-a dat mefedronă de 2-3 ori, dar a precizat că își menține toate declarațiile date în faza de urmărire penală.
La începutul lunii martie 2010, inculpatul O.R. i-ar fi spus martorului că poate să-i facă rost de magic powder, având o sursă pentru această substanță. Totodată inculpatul i-a spus prețul unui gram este de 160-200 lei, astfel că martorul i-a dat de mai multe ori bani ca să-i procure astfel de droguri. La scurt timp după ce martorul H.M.A. a cumpărat „magic powder”, de la inculpatul O.R., martorul l-a cunoscut și pe inculpatul P.D.I., care era de fapt sursa de la care inculpatul O.R. procura „sarea de baie”.
Așa cum reiese din declarațiile martorului date atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, inculpatul O.R., însoțit de martor, s-a întâlnit cu inculpatul P.D.I. de trei ori, și după fiecare întâlnire martorul își procura mefedronă. Cele trei întâlniri au avut loc la benzinăria Moli din Mărăști, în apropierea podului Calvaria din Mănăștur și în Piața 14 Iulie din cartierul Grigorescu. La întâlnirea ce a avut loc la benzinăria M. inculpatul P.D.I. nu a venit singur, ci împreună cu inculpatul Z.G.M. care conducea autoturismul marca Lancia cu numărul de înmatriculare x, dar care însă nu a participat în mod direct la discuția dintre cei doi inculpați, acesta rămânând în mașina sa.
Cu toate că inculpatul P.D.I. a declarat în fața instanței de judecată că i-a dat martorului H. „generation 2012” și nu mefedronă, s-a putut pune la îndoială declarația martorului, care a susținut foarte clar că a primit mefedronă și nu altă substanță, și având în vedere că martorul a declarat că era dependent de mefedronă, în mod cert nu se poate confunda această substanță cu vreo alta.
Martora M.A. l-a cunoscut pe inculpatul P.D.I. în Clubul B. începând cu vara anului 2009, aceasta a început să lucreze ca și model în studioul inculpatului de video chat. în cursul lunii ianuarie 2010 acesta i-a oferit „sare de baie”, în timp ce se aflau la studioul respectiv. De asemenea, în perioada 16-21 februarie 2010, inculpatul, în timp ce se afla în vizită la martoră în noul apartament închiriat de aceasta pe strada Gorunului din Cluj-Napoca, i-a oferit din nou „sare de baie”, cei doi consumând împreună această substanță. Martora mai arată că la data de 19 martie 2010 inculpatul i-a oferit din nou sared e baie martorei, iar cei doi au consumat împreună (filele 4-6 vol. II d.u.p.).
În fața instanței de judecată martora a declarat că apartamentul de pe strada Gorunului l-a închiriat cândva prin 14-15 februarie 2010, dar că în acel apartament s-a mutat cu câteva zile înainte de încheierea contractului și că consumul de „sare de baie” a avut loc imediat după mutare, martora încercând în acest fel să plaseze în timp această acțiune a inculpatului de oferire de droguri de mare risc, undeva anterior datei de 15 februarie 2010, și prin urmare înafara unei incidențe penale.
Instanța apreciază că această declarație a martorei nu este sinceră, deoarece în faza de urmărire penală martora a arătat, cu foarte multă precizie, că inculpatul i-a oferit droguri de mare risc, pe care le-au consumat împreună, cândva în perioada 16-21 februarie 2010, deoarece de cele două limite ale perioade pe care a enunțat-o a legat evenimente importante din viața sa, și anume la data de 16 februarie 2010 s-a mutat într-un nou apartament, adică în cel de pe strada Gorunului, iar la data de 21 februarie 2010 a plecat în vacanță în Malta, și știa sigur că a consumat droguri de mare risc oferit de către inculpat, în timp ce se afla împreună cu acesta în noua sa locuință (f. 250 din vol. I d.p.). Cele două date avansate de martoră în faza de urmărire penală, respectiv 16 și 21 februarie, reprezintă aspecte de amănunt pe care, de obicei le poate furniza doar cineva care cu adevărat le cunoaște și, așa cum am mai arătat, aveau legătură cu evenimente destul de importante din viața, și din această pricină relatările par foarte veridice, dincolo de faptul că declarația din faza de urmărire penală este mult mai apropiate în timp de evenimentele relatate, în condițiile în care acea declarație este datată 26 martie 2010, ori declarația dată în fața instanței de judecată este dată la 02 decembrie 2010. Declarația din faza de urmărire penală este mai credibilă și prin prisma datelor avansate, în timp ce cea dată în faza de judecată este destul de evazivă, plus că apare o precizare, cu totul nouă, că în apartamentul respectiv de pe str. Gorunului s-ar fi mutat cu câtva timp înainte de semnarea efectivă a contractului, semnare ce a avut loc cândva la 14 sau 15 februarie 2010.
De altfel declarația martorei M.A. este contrazisă și de contractul de închiriere de pus la dosar la fila 9 din vol. I din dosarul instanței, din care reiese că acest contract a fost semnat la data de 16 februarie 2010, iar locațiunea era valabilă din data de 17 februarie 2010.
Martorul A.V.A. l-a cunoscut pe inculpatul P.D.I. în Clubul O. în luna martie 2010, în contextul în care fiind însoțit de mai multe fete, fiind ziua de 8 martie, le-a întrebat pe acestea de unde poate procura „droguri legale”, iar fetele respective i l-au indicat pe inculpat. Acesta i-a dat un pliculeț cu o substanță albă cu granulație fină, pentru care a plătit suma de 200 lei. La câteva zile după momentul relatat mai sus, martorul l-a contactat din nou pe inculpat, care i-a mai vândut un pliculeț identic cu cel din noaptea de 8/9 martie contra sumei de 200 lei (vol. III d.u.p. filele 76-80 și respectiv fila 299 din d.p.).
Martorul a susținut în fața instanței de judecată că de fapta cumpărat „generation 2012”.
Din procesul-verbal de percheziție domiciliară întocmit la data de 23 martie 2010 cu privire la locuința inculpatului P.D.I. situată în Cluj-Napoca, str. Mureșului a rezultat faptul că nu au fost găsite droguri sau alte substanțe stupefiante f. 113 vol. I d.u.p.). La aceeași dată prin rezoluția procurorului D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj a fost autorizată în baza art. 100 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 106 C. proc. pen., efectuarea unei percheziții asupra autoturismului marca B. seria 5 cu numărul de înmatriculare x utilizat de inculpatul P.D.I. (f. 118 vol. I d.u.p.). în urma efectuăm percheziției asupra vehiculului, a fost găsit un plic de culoare neagră cu inscripția „magic” despre care inculpatul a declarat ca nu știe ce conține, un comprimat de culoare albastră despre care inculpatul a afirmat că este ketonal și încă un carton pe care era trecută expresia „magic flower powder” (f. 121-122 vol. I d.u.p.). Substanțele găsite în autoturismul inculpatului au fost ridicate și sigilate cu sigiliul MAI, fiind predate ulterior Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din Cadrul B.C.C.O Cluj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 23 martie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că proba înaintată era constituită dintr-o substanță cristalină de culoare albă împachetată într-o din material plastic transparent, capsată pe carton de culoare neagră și inscripționată „flower magic powder” care cântărea 0,9 grame și care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este 4-metilmetcatinonă (mefedronă), substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 (f. 124-129 vol. I d.u.p.). în concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifice s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 0,6 grame mefedronă care a fost sigilată cu sigiliul MAI 35988 și a fost predată ulterior la Camera de Corpuri Delicte. De asemenea în concluziile aceluiași script s-a stabilit că pastila de culoare albastră înaintată conține ca și substanță activă ketoprofen care nu se află sub incidența Legii nr. 143/2000 (f.125-129 vol. I d.u.p.).
Martorul S.L.V. l-a cunoscut pe inculpatul O.R. la sfârșitul anului 2009 prin intermediul martorului Nistor Ionuț. De la acesta, martorul a aflat că inculpatul vindea „special gold” în diferite cluburi din Cluj-Napoca cu sume cuprinse între 20 - 35 lei/ plic.
După date de 15 februarie 2010, mai precis la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie 2010, martorul a cumpărat de la inculpatul O.R. șapte plicuri dintr-o substanță, despre care martorul credea că era sare de baie, așa cum a declarat în fața instanței, în timp ce în faza de urmărire penală a declarat că a cumpărat în mod cert sare de baie sub forma „special gold” (f. 49-53, vol. III și respectiv f.247 din vol. I din dos. T.C.)
Martorii B.L. și F.D.Z. au declarat în fața instanței de judecată (f. 303 și respectiv 248) că au cumpărat sare de baie de la inculpatul O.R., dar numai înainte de data de 15 februarie 2011, de fapt martorul B. era cel care cumpăra pentru amândoi, dar în mod cert au cumpărat anterior datei la care aceasta a devenit ilegală, ultimele plicuri fiind consumate după data de 15 februarie 2010.
Martorul Căpușan Radu (f. 121-126, 215 din vol. III din dos. de u.p. și f. 301 din vol. I din dos. inst.) a declarat că la sfârșitul lunii februarie 2010 - martie 2010 a cumpărat de aproximativ 2 ori sare de baie de inculpatul O.R.
Este real că martorul a arătat în fața instanței că nu a mai achiziționat sare de baie de la inculpat după data de 15 februarie 2010, dar că la urmărire penală a declarat de această manieră, deoarece a fost intimidat de organele de urmărire penală. Instanța va aprecia că nu există temei de a crede că martorul a dat acele declarații în alte condiții mai stresante și mai presante decât cele pe care le presupune orice anchetă penală, deoarece a cerut lămuriri cu privire la intimidările la care a făcut referire martorul și apreciază că acestea fac parte din strategia de anchetă în faza de urmărire penală, și nu pot fi de natură a obține declarații împotriva voinței reale a persoanei declarante.
La sfârșitul anului 2009, inculpatul O.R. l-a cunoscut pe martorul B.A., care locuia în orașul Agnita, jud. Sibiu, prin intermediul unei cunoștințe comune. în perioada în care comercializarea mefedronei sub forma „special gold” era legală, martorul lucra pentru o societate care comercializa on line astfel de produse și le promova pe diferite site-uri. în perioada respectivă, inculpatul procura de la martor „sare de baie” cu suma de 8 - 9 lei/ plic, iar ulterior inculpatul o vindea în diferite cluburi din Cluj-Napoca cu suma de aproximativ 25 lei/ plic. Ca urmare a faptului că inculpatul avea foarte mulți clienți, s-a ajuns ca la un moment dat să cumpere chiar 1400 de plicuri o singură dată. întrucât cea mai mare cantitate se vindea în week-end, inculpatul obișnuia să se aprovizioneze cu aproximativ 800 - 1000 de plicuri pe săptămână. înainte ca „sarea de baie” să fie declarată ilegală, inculpatul a procurat de la învinuitul Borza de 3 ori câte 1.000 de plicuri, însă după data de 15 februarie 2010 martorul a închis site-ul prin intermediul căruia comercializa substanța respectivă, astfel că inculpatul a fost nevoit să găsească o altă sursă de procurare a substanței amintite.
La începutul lunii martie 2010, martorul B.A. s-a deplasat în municipiul Cluj-Napoca deoarece la Clubul Midy urma să mixeze un DJ renumit și era și ziua de naștere a martorului, astfel că l-a contactat telefonic pe inculpatul O.R. căruia i-a cerut „special gold”, întrucât nu cunoștea pe nimeni în municipiul Cluj-Napoca, cu excepția inculpatului, și fiind ziua sa de naștere dorea să se relaxeze consumând sare de baie. Ulterior martorul s-a întâlnit cu inculpatul și a primit de la acesta un plic de „special gold” care cântărea 0,25 grame, însă întrucât era ziua sa de naștere inculpatul nu i-a cerut bani pentru plicul respectiv, spunând că este cadou din partea lui (f. 144-148 vol. III din d.u.p. și f. 306 din vol. I d.p.)
La începutul lunii noiembrie 2009, martora M.A. a devenit iubita inculpatului O.R.. Chiar de la începutul relației dintre cei doi, inculpatul i-a spus martorei că distribuie „sare de baie”, respectiv „special gold” în diferite cluburi din Cluj-Napoca și că și-o procură prin intermediul martorului B.A., despre care martora știa că este din Sighișoara. Mai mult, încă de la început martora a cunoscut faptul că inculpatul primea diferite pachete cu „special gold” din București și că vindea un plic cu suma de 10 - 11 lei. De asemenea, martora l-a însoțit pe inculpat o singură dată la o firmă de curierat din municipiul Cluj-Napoca, de unde acesta a ridicat un pachet care conținea în jur de 1.500 de plicuri de „special gold”, pentru care inculpatul a achitat suma de 6.000 lei.
În perioada respectivă, inculpatul și martora obișnuiau să consume împreună foarte des „special gold” datorită efectelor pe care substanța respectivă o avea asupra lor. în fața instanței de judecată martora a declarat că din cauza consumului de droguri a avut probleme medicale, în luna octombrie 2010 suferind chiar o intervenție chirurgicală.
După data de 15 februarie 2010, respectiv după momentul în care inculpatul O.R. a început să își procure mefedronă prin intermediul inculpatului P.D.I., martora l-a cunoscut și pe acesta din urmă și chiar i-a însoțit pe inculpatul O.R. și pe martorul H.M.A. la una dintre întâlnirile pe care aceștia le-au avut cu inculpatul Pop. Martora a fost de față în momentul în care inculpatul O. și martorul H. au primit de la inculpatul P.D.I. două plicuri din substanța cunoscută sub denumirea de „generation 2012” și încă trei țiple neambalate și nemarcate cu vreo denumire.
Coroborând cele declarate de această martoră în faza de urmărire penală (f. 86-91, 211-212 vol. I din d.u.p.) cu declarația dată de martorul H. în fața instanței de judecată, se poate spune fără dubiu că în acele țiple se afla mefedronă, în condițiile în care martorul a spus că după fiecare întâlnire avută de el și inculpatul O.R., pe de o parte, și inculpatul P.D.I., pe de altă parte, el își procura mefedronă.
În fața instanței martora a declara că din câte cunoaște ea și își amintește, după data de 15 februarie 2010, inculpatul O.R. a oferit sau vândut numai „generation 2012”.
Instanța apreciază că declarațiile din faza de urmărire penală sunt marcate de sinceritate, deoarece sunt și mai aproape, în timp, față de momentul desfășurării evenimentelor, în timp ce cele din faza de judecată sunt de circumstanță și date în ideea de a-l ajuta pe inculpatul O.R., cu atât mai mult cu cât martora nu își mai amintea aspectele ce ar fi putut întări acuzațiile aduse inculpatului O.R., dar își amintea cu multă precizie și claritate tot ce aprecia că i-ar putea fi favorabil acestuia (fila 245 din vol. I din d.p.).
La sfârșitul anului 2009, martorul P.M.A. a început să consume ocazional „sare de baie”, în timp ce se afla prin diferite cluburi, unde l-a cunoscut și pe inculpatul O.R. despre care a aflat că se ocupă cu comercializarea „sării de baie”.
La începutul lunii martie 2010, după ce mefedronă a fost declarată drog de mare risc, martorul s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul O.R., ocazie cu care acesta din urmă i-a propus să cumpere de la el „special gold”, spunându-i că are de vânzare, cu suma de 45 lei/ plic. Cu toate că inițial martorul a fost de acord cu propunerea inculpatului, ulterior nu s-a mai întâlnit cu acesta pentru a cumpăra de la el substanța respectivă.
La scurt timp după episodul descris mai sus, inculpatul O.R. l-a contactat telefonic în repetate rânduri pe martorul P.M.A., propunându-i să se întâlnească pentru a-i vinde „sare de baie”, fie sub formă de „special gold”, fie sub formă de „magic powder”. Din depoziția martorului a rezultat faptul că ori de câte ori inculpatul îl contacta în acest scop, folosea cuvinte ca și „treninguri”, „parfumuri”, atunci când se referea la „sare de baie”. De asemenea, din depoziția testimonială a rezultat faptul că la un moment dat inculpatul i-a făcut martorului o ofertă de 10 plicuri de „special gold” cu suma de 700 lei, iar ulterior a negociat prețul până la 500 de lei tocmai pentru a-l determina pe martor să cumpere substanța respectivă (filele 193-196, vol. III din d.u.p.).
În fața instanței de judecată (fila 300 din vol. I din d.u.p.) martorul a arătat, după ce a susținut că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, că nu se afla în relații prea apropiate cu inculpatul O.R., și nu crede că acesta i-a oferit sare de baie, după data de 15 februarie 2010, însă nici nu a furnizat o argumentație solidă și rațională pentru faptul că în faza de urmărire penală a „presărat” în declarația sa foarte multe amănunte, care nu aveau cum fi „inventate” de organele de urmărire penală, și cu atât mai mult cu cât declarația i-a fost luată martorului în fața apărătorului inculpatului O.R..
Martorul N.I.L. îl cunoaște pe inculpatul O.R. de aproximativ 4 ani de zile, și fiind și el consumator de „sare de baie” știa, că în perioada în care comercializarea acesteia era legală, inculpatul se ocupa cu vânzarea acestui produs prin diferite cluburi. După data de 15 februarie 2010, inculpatul i-a oferit „sare de baie”, sub forma „special gold” cu prețul de 80 lei/ plic.
De asemenea martorul relatează (f. 196-200 din vol. I d.u.p. și respectiv fila 244 din d.u.) că undeva la sfârșitul anului 2009 - începutul lui 2010, inculpatul l-a întrebat pe martor dacă nu știe pe cineva care ar dori cocaină, spunându-i că ar putea procura cu 80-90 euro/ gram.
Cu toate că inculpatul neagă vehement că ar fi avut vreodată de a face cu trafic de cocaină, că nu a oferit niciodată nimănui astfel de substanță, apreciem că acest nu este străin de o asemenea îndeletnicire, în condițiile în care și martora M.A., iubita inculpatului, a declarat în faza de urmărire penală (f. 86-91, 211-212 vol. III din d.u.p.) că la un moment dat între cei doi au existat discuții, chiar dacă pur teoretice, despre perspectiva de a consuma cocaină.
De altfel, la data de 10 ianuarie 2010 investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.A.” și colaboratorul acestuia cu nume de cod „S.M.” au cumpărat de la inculpatul O.R. cantitatea de 0,7 grame cocaină cu suma de 500 de lei (f. 15 vol. I din d.u.p. 263/P/2009). Ulterior, substanța respectivă a fost predată de către investigatorul sub acoperire lucrătorului de poliție judiciară care a înaintat-o Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din Cadrul B.C.C.O Cluj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 11 ianuarie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că proba înaintată era constituită dintr-o substanță pulverulentă de culoare albă care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este cocaină în amestec cu fenacetină, substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. 11 din Legea nr. 143/2000 (f. 18-22 vol. I d.u.p.). în concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifice s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 0,4 grame cocaină care a fost sigilată cu sigiliul MAI nr. x și a fost predată ulterior la Camera de Corpuri Delicte (f. 23 vol. I d.u.p. 263/P/2009).
Instanța a procedat la audierea investigatorului sub acoperire cu nume de cod „P.A.” (f. 344-345 vol. II d.u.), întrucât audierea colaboratorului sub acoperire nu a fost posibilă, iar acesta a confirmat toate acuzațiile aduse inculpatului sub acest aspect.
Apărarea inculpatului O.R. a contestat această probă, susținând că nu este una obiectivă, câtă vreme investigatorul este practic organe de urmărire penală. Prin urmare problema care se ridică aici este aceea a legalității activității desfășurate de către investigatorul sub acoperire, deoarece declarațiile acestuia nu trebuie să fundamenteze într-un mod exclusiv și determinant stabilirea vinovăției inculpatului, iar pe de altă parte, activitatea lui nu trebuie să aibă un caracter provocator. Astfel, conform jurisprudenței CEDO (cazul Ludi c. Elveției), trebuie să existe unele rațiuni pentru care acuzatul să fie bănuit că ar fi un traficant de droguri (cazier, deschiderea unei anchete preliminare, găsirea unor droguri asupra sa sau la domiciliul său, procurarea de droguri direct sau prin intermediari, cercetarea activității infracționale a acestuia sau instigarea la comiterea unei astfel de infracțiuni). în contextul concret al cauzei de față, se ridică problema de a ști dacă probele au fost corect obținute sau cu încălcarea prevederilor art. 64 alin. (2) și art. 68 C. proc. pen. (ca urmare a provocării din partea agenților infiltrați - a colaboratorului sub acoperire). Ori este necesară, în cauză, verificarea împrejurării dacă inculpatul, în condițiile în care anterior nu a mai săvârșit astfel de fapte, nu ar fi comis niciodată infracțiunea dacă agenții provocatori nu ar fi intervenit și acționat din proprie inițiativă (cauza Teixeira de Castro c/Portugaliei).
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că, în special în lupta împotriva traficului de stupefiante, este esențial să nu se creeze o „intenție criminală” din partea polițiștilor, ci aceștia să folosească „intenția criminală deja existentă” iar în cursul procedurii inculpatul să fi avut posibilitatea să îi interogheze pe polițiști. Utilizarea metodelor specifice de investigație este admisă în cea mai mare parte a țărilor membre ale Consiliului Europei, mai ales în cazul infracțiunilor de crimă organizată, însă investigatori sub acoperire, ca și colaboratorii lor nu au voie să facă pași concreți pentru luarea hotărârii infracționale de către cel vizat.
În literatura de specialitate, română și străină, s-a pus problema de a ști ce înseamnă „provocare polițienească”? Curtea de casație belgiană a definit provocarea polițienească de o manieră precisă, văzând în ea un mijloc consistent fie de a da naștere rezoluției infracționale celui care urmează să execute infracțiunea, fie de a o întări. în orice caz, credem că putem vorbi de provocare în sensul menționat mai sus doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, și anume : să fie anterioară comiterii infracțiunii; să existe o legătură directă sau o legătură cauzală imediată între incitarea funcționarului de poliție (investigatorului) și infracțiunea comisă. în privința sarcinii probei, s-a subliniat că, în conformitate cu regulile generale referitoare Ia probe în materie penală, sarcina probei incumbă părții urmăritoare. Ca atare, din momentul în care apărarea invocă, în mod plauzibil, existența unei provocări polițienești, ministerului public îi revine sarcina de a dovedi că procedura a fost regulată. S-a remarcat că apărarea s-ar putea găsi în dificultatea de a stabili această verosimilitate a provocării, dacă ținem seama de existența unui dosar confidențial în mâinile procurorului, care conține informațiile asupra diferitelor faze de punere în aplicare a acestor metode de investigație (sub acoperire], Ia care apărarea nu are succes.
În speța de față, nu s-a pus atât problema provocării polițienești cât aceea a obiectivității probei reprezentate de declarația investigatorului sub acoperire. Din cele redate mai sus reiese că majoritatea țărilor europene acceptă depozițiile polițiștilor, investigatori sub acoperire, în măsura în care inculpatul îl poate interoga, ceea ce în cauza de față s-a întâmplat, cu ocazia audierii investigatorului Ia termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2011, când inculpatul, atât personal cât și prin apărătorul sau a avut posibilitatea de a pune întrebări investigatorului, ceea ce s-a și întâmplat. De asemenea din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că folosirea ca probă a declarațiilor investigatorilor este posibilă, câtă vreme soluția de condamnare nu se bazează determinant și exclusiv pe aceste probe, ori așa cum am statuat în cele ce preced, în raport de acest act material există și declarațiile martorilor N.I.L. și M.A.P.
Martorul C.T.I. I-a cunoscut pe inculpatul O.R. cândva în cursul anului 2009, și știa că acesta se ocupă cu comercializarea „sării de baie”. Spre sfârșitul acelui an martorul a început să consume „sare de baie”, și a cumpărat de Ia inculpatul O.R. de circa 6-8 ori, achiziționând 1-3 plicuri de fiecare tranzacție. Cândva după ce interzicerea comercializării mefedronei, martorul împreună cu alte persoane se aflau într-un club, iar Ia un moment dat, inculpatul O.R. împreună cu prietena sa, s-au alăturat celor de Ia masa martorului, iar inculpatul, peste masă, s-a întins și i-a aruncat acestuia un pliculeț cu o substanță albă ambalată identic cu cea pe care martorul o cumpăra Ia sfârșitul anului 2009 de Ia inculpat. De îndată martorul i-a aruncat din nou inculpatului acel pliculeț, deoarece avusese probleme de sănătate din cauza consumului de mefedronă și nu mai vroia să aibă de a face cu astfel de tentații. Din modul în care inculpatul i I-a dat acel pliculeț, adică foarte rapid, așa încât să nu observe toți cei prezenți, martorul a dedus că este vorba despre mefedronă (f. 186-188, 222 din vol. II d.u.p. și fila 329 din vol. II d.u.).
Instanța nu va reține actul material pentru care inculpatul O.R. a fost trimis în judecată, față de martora T.D., deoarece din declarațiile acestei martore, atât din faza de urmărire penală cât și din faza de judecată, rezultă, că după data de 15 februarie 2010 inculpatul nu i-a mai vândut sau oferit droguri de mare risc, respectiv mefedronă (vol. III f.42-48 din dos. de u.p. și f. 304 vol. I din d.u.).
La data de 04 martie 2010, investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.A.” și colaboratorul acestuia cu nume de cod „S.M.” au cumpărat de Ia inculpatul O.R. 5 plicuri inscripționate „special gold bath seafood aroma”, cu suma de 400 Iei. Ulterior, substanța respectivă a fost predată de către investigatorul sub acoperire lucrătorului de poliție judiciară care a înaintat-o Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din Cadrul B.C.C.O CIuj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 04 martie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că proba înaintată era constituită dintr-o substanță cristalină de culoare albă împachetată în 5 pliculețe de carton de culoare alb cu portocaliu, inscripționate „special gold bath seafood aroma” care cântărea 2,3 grame și care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este 4 - metiImetcatinonă (mefedronă], substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000 (f.37 vol. I d.u.p.). In concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifice s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 2 grame mefedrona care a fost sigilată cu sigiliul MAI nr. x și a fost predată ulterior la Camera de Corpuri Delicte (f.40-45 vol. I d.u.p.).
La data de 05 martie 2010, investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.A.” și colaboratorul acestuia cu nume de cod „S.M.” au cumpărat de la inculpatul O.R. 5 plicuri inscripționate „special gold bath seafood aroma”, cu suma de 400 lei (file 46 vol. I d.u.p.). Ulterior, substanța respectivă a fost predată de către investigatorul sub acoperire lucrătorului de poliție judiciară care a înaintat-o Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din Cadrul B.C.C.O Cluj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. x din 08 martie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că proba înaintată era constituită dintr-o substanță cristalină de culoare albă împachetată în 5 pliculețe de carton de culoare alb cu portocaliu, inscripționate „special gold bath seafood aroma” care cântărea 1,9 grame și care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este 4 - metilmetcatinonă (mefedrona), substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 (fila 49-53 vol. I d.u.p.). în concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifice s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 1,6 grame mefedrona care a fost sigilată cu sigiliul MAI 35988 și a fost predată ulterior la Camera de Corpuri Delicte (f.54 vol. I d.u.p.).
Inculpatul C.D.C. este prieten de mai mulți ani cu inculpatul Z.G.M., fiind în relații apropiate. La sfârșitul anului 2009, prin intermediul inculpatului Z.G.M., inculpatul C.D.C. l-a cunoscut pe inculpatul P.D.I., împreună cu care a început să iasă la diferite petreceri, fără însă ca relația dintre cei doi să fie una apropiată.
Din declarația dată de inculpatul C.D.C. la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2010 (filele 106-108), rezultă că în decembrie 2009, coincizând cu perioada sărbătorilor de iarnă, un prieten i-a arătat un pliculeț de „special gold”, cu acea ocazie aflând despre existența unor substanțe de acest gen. A comandat de pe internet astfel de substanțe, iar la începutul anului 2020, prin angajarea unui webdesingner care își oferea serviciile în pagina de publicitate a unui ziar, a deschis un site prin care dorea mai degrabă să facă un studiu de piața ce avea ca finalitate vânzarea unor produse de acest gen. Luând cunoștință despre acest lucru, persoanele din anturajul său apropiat au început să cumpere pliculețele oferite, fără ca inculpatul să cunoască dacă aceste peroane le cumpără pentru uzul propriu sau dacă le vând mai departe.
Inculpatul declară că ultima achiziție de substanțe ce conțineau mefedrona a făcut la 8, sau cel mai târziu la 10 februarie 2010, și a cumpărat atunci 2.000 de pliculețe, și că la momentul acestei ultime achiziții nu deținea alte stocuri.
În continuare, inculpatul C.D.C. arată că era foarte bine informat despre intenția guvernului de a promova o ordonanță de urgență și a interzice comercializarea unor substanțe de genul celor promovate de către inculpat pe site-ul său. Pentru a scăpa de marfa pe care o deținea inculpatul a preferat ca la data de 15 februarie 2010 să dea, chiar pe datorie ultimele pliculețe unor persoane cum sunt inculpatul D.D.C., un anume B., lui R.M. dar și inculpatului P.D.I., care a luat doar câteva pliculețe, până la 10. Inculpatul a arătat că la data de 14 februarie 2010 mai avea doar câteva pliculețe de sare de baie, pe care le putea vinde foarte rapid, astfel încât la data la care va fi interzisă să nu mai aibă pe stoc nici un pliculeț. Totodată la data de 15 februarie 2010 a închis site-ul prin care promova vânzarea de „sare de baie”.
Întrucât persoana de la care achiziționa anterior datei de 15 februarie 2010 „sare de baie”, era mult mai bine informată de cât inculpatul cu privire la interzicerea acestei substanțe, a luat legătura cu aceasta, și i-a spus că a apărut deja pe piață o substanță similară „sării de baie” intitulată „generation 2012”, și imediat după data de 15 februarie 2010 într-un ziar local a apărut un articol în care scria că „generation 2012” este noua sare de baie.
Cu toate că inculpatul neagă orice activitate de trafic de droguri de mare risc desfășurată după data de 15 februarie 2010, apărarea lui nu poate fi apreciată ca veridică. Astfel, inculpatul P.D.I., în declarația dată în fața instanței de judecată a arătat că a început să consume „sare de baie” la sfârșitul anului 2009, după aceea consumând sporadic și în anul 2010, la început cumpărând marfă de la inculpatul O.R.. Ulterior, după deschiderea site-ului deținut de inculpatul C.D.C., inculpatul P.D.I. a achiziționat „sare de baie” de la acesta, pentru consumul său propriu și pentru al câtorva prieteni apropiați, spunându-i și inculpatului O.R. despre sursa sa de droguri, deoarece acesta era curios de ce nu mai cumpără de la el, iar inculpatul O.R. i-a cerut săi aducă și lui mostre pentru a le compara cu cele achiziționate de la firma lui B.A.. Prin urmare inculpatul P.D.I. a declarat că singura lui sursă de astfel de substanțe, după deschiderea site-ului inculpatului C.D.C. a fost acesta.
Punând în legătură declarația inculpatului P.D.I. cu declarația martorului H.M.A., atât din faza de urmărire penală cât și din faza de judecată, instanța va reține că la un moment dat, când martorul mai sus amintit încerca să își facă rost de „sare de baie”, a declarat că s-a întâlnit cu inculpatul P.D.I. de circa trei ori, de față fiind și inculpatul O.R., care în mod cert nu mai deținea din altă sursă mefedronă, deoarece dacă ar fi avut credem că putea să-i dea direct martorului, fără să fie nevoie de alte persoane în cercul acesta de intermedieri, una din aceste întâlniri având loc undeva în Mărăști, de unde toți trei s-au deplasat în Piața 14 Iulie din Cluj-Napoca. Ajunși acolo inculpatul P.D.I. a coborât, spunându-le celorlalți doi să dea o tură cu mașina până se întoarce. La întoarcere, martorul declară că inculpatul P.D.I. i-a adus două plicuri de „magic powder” și trei plicuri de „generation 2012”. De altfel inculpatul P.D.I. nu neagă că la cea dată s-a deplasat la inculpatul C.D.C., dar susține că a adus de la acesta numai „generation 2012”, aspect ce nu este credibil, deoarece în mod cert atât „magic powder” cât și „generation 2012”, aveau aceeași sursă.
Pe de altă parte, chiar admițând că la acea întâlnire din Piața 14 Iulie inculpatul P.D.I. i-a data martorului H.M.A. numai „generation 2012”, nu poate explica de ce la celelalte două întâlniri în kod cert i-a dat „magic powder”, în condițiile în care din nici o probă de la dosar nu reiese că inculpatul P.D.I. ar fi avut o altă sursă de droguri sau chiar de „generation 2012”, decât inculpatul C.D.C..
Situația este identică și pentru cealaltă filieră a inculpatului C.D.C., constituită din inculpații V.D.A. și D.D.C. Aici chiar mai mult, inculpatul C.D.C. însuși afirmă, în mod paradoxal, că de și la data de 14 februarie 2010, mai avea doar câteva pliculețe de mefedronă, de care putea scăpa ușor, plasându-le pe piața de consumatori, totuși, câteva rânduri mai jos, afirmă că la aceeași dată de 14 februarie 2010 i-a dat inculpatului D.D.C. aproape 1.000 de pliculețe de substanță ce conținea și mefedronă. Prin urmare este evident că la data de 14 februarie 2010 nu deținea doar câteva pliculețe, ci un număr cu mult mi important, de o valoare economică destul de însemnată.
Prin urmare, câtă vreme i-a furnizat inculpatului D.D.C. circa 1.000 de pliculețe de substanțe ce conținea mefedronă, era evident că inculpatul și-a asumat, acceptând această urmare, pe care probabil că nu a urmărit-o, dar sub aspectul elementului intențional al infracțiunii de trafic de droguri nu prezintă relevanță, ca substanțele pe care i le-a remis inculpatului D.D.C. să circule pe piață multă vreme după ce acestea aveau să fie calificare ca și droguri de mare risc, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2010.
De altfel că este așa, rezultă și din desfășurarea ulterioară de evenimente, în condițiile în care drogurile obținute de inculpatul V.D.A., de la inculpatul C.D.C., prin intermediul inculpatului D.D.C., au continuat să fie puse în vânzare până la sfârșitul lunii martie 2010.
Că inculpatul C.D.C. era sursa și acestor tranzacții rezultă din declarațiile inculpatului V.D.A., care a arătat că singura lui sursă de procurare a acestor droguri este inculpatul D.D.C., al cărei unică sursă era de asemenea inculpatul C.D.C..
Inculpatul D.D.C. a fost angajat la firma administrată de inculpatul C.D.C. în calitate de web designer, el fiind cel care a creat site-ul atât pentru video chat cât și pentru „magazinul de vise on line”, deschis de inculpatul C.D.C. Inculpatul D.D.C. a declarat că prin intermediul acestui din urmă site inculpatul C. comercializa diferite substanțe halucinogene, în special „sare de baie”, sub brand-urile „special gold” și „magic powder”. Ca urmare a faptului că inculpatul D. era prieten cu inculpatul V., i-a cerut acestuia din urmă în mod repetat să îl ducă de la firma unde lucra la domiciliu, iar cu una din acest ocazii, le-a făcut cunoștință celor doi inculpați. Inculpatul D.D.C. mai declară că deoarece în perioada în care cei doi inculpați s-au cunoscut, „sarea de baie” era legală, între cei doi au existat discuții despre această substanță, astfel că inculpatul V. a început să cumpere de la inculpatul C. „sare de baie”. Inculpatul a mai susținut că a asistat la câteva tranzacții care au avut loc între cei doi inculpați, printre care și la o tranzacție ce a avut loc în zona Policlinicii Grigorescu. Inculpatul nu a putut preciza cu certitudine ce cantitate de marfa a cumpărat inculpatul V. de la inculpatul C., prețul pe care acesta din urmă îl cerea pe marfa, însă a putut afirma cu certitudine că inculpatul V. plătea pentru substanțele achiziționate de la inculpatul C.. Inculpatul D.D.C. a mai arătat că ulterior momentului în care „sarea de baie” a devenit ilegală, inculpatul C. i-a oferit o singură dată spre consum „magic powder”. Mai mult, inculpatul a menționat că după ce site-ul de vânzări on line a fost închis ca urmare a interzicerii mefedronei, a văzut că inculpatul C. ținea plicuri cu astfel de substanțe ascunse în spatele curții (f. 108-112 vol. I d.u.p.).
În sarcina inculpatului D.D.C. a fost reținută infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/200, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul că l-a ajutat pe inculpatul V. să obțină de la inculpatul C. „sare de baie”. Prin actul de inculpare se reține că activitatea infracțională a inculpatului a constat practic în aceea că stabilea întâlnirile dintre inculpații V.D.A. și C.D.C., iar uneori aducea marfa de la inculpatul C., i-o dădea inculpatului V., iar de la acesta din urmă lua banii și îi dădea inculpatului C.
Instanța de fond a apreciat declarațiile date de inculpatul D.D.C. în faza de urmărire penală ca fiind nesincere. Astfel, din declarațiile celorlalți doi inculpați, respectiv V.D.A. și C.D.C., rezultă că aceștia s-au văzut o singură dată, când au adat mâna unul cu celălalt, și că niciodată între aceștia nu au existat discuții legate de droguri, cum ar fi „sarea de baie”. Este real că sursa de droguri de mare risc a inculpatului V.D.A. era inculpatul C.D.C., însă la fel de real este, în urma probatoriului administrat nemijlocit de către instanță, că aceste droguri nu ajungeau de la inculpatul C. direct în posesia inculpatului V., decât prin intermediul inculpatului D.D.C.. Acest lucru este firesc în condițiile în care inculpatul V.D.A. nu deținea numărul de telefon al inculpatului C.. De altfel chiar inculpatul V.D.A. în faza de urmărire penală susține că toate tranzacțiile erau intermediate de către inculpatul D.D.C.
O astfel de modalitate de desfășurare de lucruri ni se pare nu numai firească, astfel cum rezultă din probele de la dosar, dar și logică. Este nefiresc ca inculpatul C.D.C., care a acționat foarte precaut și din umbră, să nu se fi lăsat văzut în relația sa cu filiera dezvoltată prin inculpatul P.D.I., în condițiile în care acest inculpatul îi era prieten, ceea ce presupune relații mult mai apropiate și bazate pe încredere, însă să se lase vizitat și implicit văzut, de inculpatul V.D.A., pe care-l cunoștea printr-un angajat de al său, deci înafara vreunei relații bazate pe încredere.
De altfel este foarte greu de crezut că inculpatul C.D.C. putea avea încredere în inculpatul D.D.C. în condițiile în care alți angajați ai firmei inculpatului C., cum sunt martorii C.P. și G.T. (f.156-157 vol. I d.u. și fila 151 vol. II din d.u.) au declarat că inculpatul D.D.C. devenise dependent de astfel de substanțe, și din această pricină lipsea de la serviciu și nu își îndeplinea corect atribuțiile de serviciu. Mai mult, din declarația inculpatului C.D.C. dată în faza de judecată, rezultă că din achiziționarea de mefedronă, inculpatul D.D.C. a acumulat față de inc C.D.C. o datorie de circa 10.000 lei.
Prin urmare inculpatul D.D.C. era cel care a furnizat inculpatului V.D.A., toată cantitatea mefedronă traficată de acest, cel mai probabil din cele 1.000 de pliculețe de mefedronă primite de inculpatul D.D.C. de la inculpatul C.D.C. chiar în ajunul momentului în care această substanță a intrat sub control național.
În drept: fapta inculpatului O.R. care în perioada ianuarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a procurat, a vândut, oferit și a efectuat alte operațiuni, respectiv schimb de cocaină și mefedronă, substanțe care se regăsește pe Tabelele Anexă nr. I și II la Legea nr. 143/2000, numiților F.A., S.V.C., P.N.B., S.L.V., H.M.A., M.A.P., C.R., B.A.B., N.I.L., P.M.A. și C.T.I., precum și colaboratorului autorizat cu nume de cod „S.M.”, droguri de mare risc pe care le-a procurat din mai multe surse, printre care inculpatul P.D.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului P.D.I. care în perioada 15 februarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a procurat, a pus în vânzare prin intermediul inculpatului O.R., a vândut direct și oferit mefedronă, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, numiților M.A., A.V.A., H.M.A., F.A., S.V.C. și P.N.B., droguri de mare risc pe care le-a procurat de la inculpatul C.D.C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului C.D.C., care în perioada 15 februarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pus în vânzare prin intermediul inculpaților P.D.I., D.D.C. și V.D.A., mefedronă, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, pe piața de consumatori din municipiul Cluj-Napoca - droguri de mare risc pe care le-a procurat din mai multe surse, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului D.D.C. care în perioada 15 februarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pus în vânzare, prin intermediul inculpatului V.D.A., mefedronă, pe piața de consumatori din municipiul Cluj-Napoca, substanță care provenea de la inculpatul C.D.C., și care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, reprezentând drog de mare risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii le trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiași inculpat, care în perioada cuprinsă între data de 15 februarie 2010 - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, a deținut și a consumat mefedronă, respectiv „sare de baie”, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, singur sau împreună cu alte persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept prev. și ed. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Reținând că din probele dosarului rezultă fără echivoc vinovăția inculpaților, instanța de prim grad a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere circumstanțele reale și personale ale comiterii faptelor.
În privința inculpaților O.R., P.D.I. și C.D.C. instanța de fond a apreciat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor este o modalitate de executare aptă să contribuie la atingerea scopului educativ și coercitiv al pedepsei însă în privința inculpatului D.D.C. a apreciat că față de cuantumul pedepsei rezultante nu se poate aplica o modalitate de executare a pedepsei neprivativă de libertate.
În privința inculpatului Z.G.M., prin rechizitoriu se reține că în perioada 15 februarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale l-a ajutat pe inculpatul P.D.I. să pună în vânzare prin intermediul inculpatului O.R. și să vândă direct mefedronă, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, în sensul că l-a transportat în diferite locații cu autoturismul proprietate personală marca Lancia cu numărul de înmatriculare x, pentru efectuarea tranzacțiilor, droguri de mare risc pe care inculpatul P.D.I. le-a procurat de la inculpatul C.D.C.
A apreciat instanța că această acuzare nu este susținută de probe. Astfel din declarațiile date de acest inculpat în fața instanței de judecată (f. 111-112) reiese că era în relații foarte apropiate de prietenie cu inculpatul P.D.I., și de fiecare dată când l-a transportat pe acesta, cei doi trebuiau să se întâlnească însă în contexte ce nu aveau nici o legătură cu activitățile de trafic de droguri.
În cazul în care inculpatul Z.G.M. l-a transportat pe inculpatul P.D.I. la benzinăria Moli, cei doi stabiliseră cu ceva timp înainte să se întâlnească într-un club. Deoarece inculpatul P.D.I. întârzia, inculpatul Z.G.M. l-a sunat să vadă ce se întâmplă. Acesta i-a relatat că i s-a stricat mașina și l-a rugat să vină să-l transporte până undeva, și în acest context l-a dus pe inculpatul P.D.I. la benzinăria M. din Mărăști.
Un alt transport pe care inculpatul Z.G.M. i l-a asigurat inculpatului P.D.I. a fost unul în cartierul Zorilor, unde inculpatul P.D.I. i-a spus lui Z.G.M. că trebuie să se întâlnească cu inculpatul O.R. deoarece acesta urma să-i dea niște bani. Cum inculpatul P.D.I. avea la rândul său o datorie față de inculpatul Z.G.M., evident că acesta a fost de acord să-l transporte în speranța că în acest fel își va recupera propria datorie.
O a treia situație în care inculpatul l-a transportat pe inculpatul P.D.I. a fost când l-a dus la Podul Calvaria, la acea întâlnire fiind prezent și inc O.R. precum și martorul H.M.A. De altfel acest martor a arătat că inculpatul Z.G.M. nu a coborât din mașină și nu s-a implicat deloc în discuțiile existente între cei trei.
Instanța de fond a apreciat că nu are relevanță nici faptul că în faza de urmărire penală inculpatul Z.G.M. a declarat că a bănuit că inculpatul P.D.I. și cu inculpatul O.R. discută despre droguri, câtă vreme el nu s-a implicat deloc în asemenea discuții.
Nu este mai presus de orice bănuială că inculpatul Z.G.M. cunoștea în mod clar și precis scopul întâlnirilor pe care le avea inculpatul P.D.I. cu persoanele cu care el se întâlnea în acele situații în care inculpatul Z.G.M. îl transporta. Cum orice dubiu este de natură a profita inculpatului, instanța de fond a apreciat că fapta nu a fost comisă de inculpatul Z.G.M. cu vinovăție, câtă vreme acesta nu cunoștea exact ce-l determina pe inculpatul P.D.I. să-i ceară să-l transporte în locurile în care avea nevoie.
Pentru aceste motive, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanța l-a achitat pe inculpatul Z.G.M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Față de inculpatul Z.G.M., s-a mai reținut prin rechizitoriu că în perioada cuprinsă între data de 15 februarie 2010 - martie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat în mod repetat mefedronă, respectiv „sare de baie”, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, singur sau împreună cu alte persoane.
Din procesul-verbal de percheziție domiciliară întocmit la data de 23 martie 2010 cu privire la locuința inculpatului Z.G.M. situată în corn. Florești, str. Abatorului nr. 166, jud. Cluj, a rezultat faptul că au fost găsite mai multe substanțe despre care inculpatul a declarat că sunt „sare de baie” (f.49 vol. I d.u.p.). In conținutul procesului-verbal s-a precizat faptul că după prezentarea autorizației nr. 29 din 19 martie 2010 emisă de Tribunalul Cluj, secția penală, inculpatul Z.G.M. a predat organelor judiciare penale un număr de 15 plicuri cu inscripția „flower magic powder + aproximativ 1 g” care conțineau o substanță pulverulentă de culoare albă, care au fost ridicate și sigilate cu sigiliul MAI nr. x. De asemenea, cu aceea ocazie inculpatul a mai predat 2 plicuri autosigilante din plastic de culoare alb transparent care erau rupte, precum și o bancnotă de 1 leu, făcută sul și legată la un capăt cu elastic de culoare albastră, precum și o pungă care conținea o substanță de culoare albă despre care inculpatul a arătat că este sare de bucătărie, bunuri care au fost de asemenea ridicate și sigilate cu sigiliul MAI nr. x. În timpul efectuării percheziției domiciliare inculpatul Z.G.M. a fost întrebat ce conțin cele 15 plicuri ridicate, ocazie cu care acesta a declarat că nu știe ca substanța din conținutul acestora să fie interzisă de lege (fila 149 vol. I d.u.p.).
Ulterior, bunurile ridicate au fost predate Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din Cadrul B.C.C.O Cluj-Napoca. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 942155 din 26 martie 2010 întocmit de instituția amintită a rezultat faptul că prima proba înaintată era constituită dintr-o substanță cristalină de culoare alba introdusă în 15 punguțe din material plastic transparent, capsate individual pe carton de culoare neagră și inscripționată „flower magic powder + aprox 1 g” care cântăreau 8,9 grame și care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este 4-metilmetcatinonă (mefedronă), substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 (f.157-163 vol. I d.u.p.). în concluziile aceluiași raport de constatare tehnico-științifice s-a precizat faptul că în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 8,0 grame mefedronă care a fost sigilată cu sigiliul MAI 11036 și a fost predată ulterior la Camera de Corpuri Delicte (f. 63, vol. I d.u.p.). De asemenea în concluziile aceluiași script s-a stabilit că pe cele două folii din material plastic transparent ridicate și pe bancnota de un leu prinsă sub formă de sul cu elastic s-au pus în evidență urme de mefedronă, substanță care se află sub incidența Legii nr. 143/2000. În ceea ce privește cea de-a treia probă înaintată constituită din substanță cristalină de culoare albă și substanță solidă cu aspect de rezină de culoare galbenă s-a constatat că nu conține substanțe care se află sub incidența Legii nr. 143/2000.
Ținând seama de faptul că de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2000 și până la data percheziției domiciliare a trecut un interval de timp destul de scurt, având în vedere și faptul că din probele de la dosar nu reiese că inculpatul Z.G.M. ar fi consumat droguri de mare risc împreună cu alte persoane, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care va dispune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.
În temeiul art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului Z.M.G. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul Z.M.G. a cantității de 8 grame mefedronă, substanță rămasă în urma analizelor de laborator la care a fost supusă substanța găsită în autoturismul inculpatului și care se află depusă la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Cluj.
Sub aspectul comiterii infracțiunilor de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, situația este identică și pentru inculpații O.R. și P.D.I., care au consumat astfel de substanțe pe o perioadă de timp relativ scurtă după trecerea acestora sub control național, au consumat doar în cercul prietenilor lor apropiați, și doar sporadic, fără să dobândească dependență față de acest viciu.
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că faptele celor doi inculpați nu prezintă gradul de pericol social necesar pentru a caracteriza asemenea fapte drept infracțiuni, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. i-a achitat pe inculpații O.R. și P.D.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
În temeiul art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat fiecăruia din cei doi inculpați sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de câte 1.000 lei pentru fiecare.
În privința acestei infracțiuni imputată inculpatului C.D.C., instanța de fond a apreciat că singurele declarații care-l incriminează pe inculpat în acest sens, sunt declarațiile inculpatului D.D.C., care trebuie privite cu multă rezervă, în condițiile în care el avea o stare de dependență accentuată față de mefedronă, și în condițiile în care și sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri a încercat să accentueze răspunderea inculpaților V.D.A. și C.D.C., și să își minimalizeze propria răspundere.
De altfel inculpatul C.D.C. a arătat că ulterior datei de 15 februarie 2010 a consumat împreună cu inculpatul D.D.C. numai „insomnia” care era o substanță etnobotanică ce nu apărea, la vremea respectivă și nici în prezent, pe tabelele anexă ale Legea nr. 143/2000.
Pentru aceste motive, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. instanța a dispus achitarea inculpatului C.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
Inculpatul O.A. este tatăl inculpatului O.R., și din declarațiile date de acest inculpat în faza de urmărire penală, rezultă că din anturajul său fac parte mai mulți consumatori de droguri de risc. Cu toate că inculpatul O.A. are o vârstă a maturității depline, influențat de acest anturaj a început să consume mefedronă.
În data de 20 februarie 2010 inculpatul O.A. a participat la o petrecere organizată la o cabană situată în localitatea Sălicea, jud. Cluj - petrecere la care au fost invitați și martorii G.N.O. și K.D.T., alături de alte persoane. Cu aceea ocazie, inculpatului O.A. i s-a cerut de către acești martori să procure pentru petrecere „sare de baie” de la una dintre sursele sale. Astfel, inculpatul O.A. l-a contactat pe un anume „B.”, întâlnindu-se cu persoana respectivă, după care a revenit la petrecere, având asupra sa 10 plicuri de „sare de baie”, pe care le-a oferit-o martorilor G.N.O. și K.D.T. împreună cu care a și consumat substanța respectivă (f. 29-133, 135-137 vol. III d.u.p. 263/P/2009)
Martorii G.N.O. și K.D.T. au declarat cu prilejul audierii lor în faza de urmărire penală că petrecerea respectivă a fost organizată cu ocazia unei zile de naștere la care au participat mai multe persoane, printre care și inculpatul O.A., care la un moment dat a plecat pentru puțin timp de la cabană, iar ulterior când a revenit avea asupra sa mai multe plicuri de „sare de baie”, pe care le-a oferit spre consum celor doi martori, fără însă a le cere vreo sumă de bani.
În faza de judecată cei doi martori G.N.O. și K.D.T. nu au putut fi audiați, iar la termenul de judecată din data de 10 martie 2011 (f. 119-121), instanța a constatat imposibilitatea audierii lor, iar potrivit art. 327 alin. (3) C. proc. pen., a dat dispoziție să se citească declarațiile lor din faza de urmărire penală, urmând a ține seama de acestea la soluționarea cauzei.
Martorul H.V.A. este în relații amicale cu inculpatul O.A., astfel că aceștia obișnuiau să consume împreună „sare de baie”, pe care o procurau din diferite surse.
La sfârșitul lunii februarie 2010, martorul H.V.A. l-a vizitat pe inculpatul O.A. la locuința sa din Cluj-Napoca, str. Teleorman, unde acesta a desfăcut două pliculețe de „sare de baie”, a format mai multe liniuțe pe o farfurie, după care au consumat împreună, fără ca inculpatul O.A. să-i ceară bani în schimbul acesteia (f. 32-36, vol. III d.u.p. 263/P/2009).
În faza de judecată martorul H.V.A. a declarat (f.305 din vol. I d.u.) că, într-adevăr a consumat împreună cu inculpatul O.A. mefedrobnă, la domiciliul acestuia din urmă, acest lucru întâmplându-se la sfârșitul lunii februarie, însă la acea vreme mefedrona nu era trecută sub control național fiind încă legală comercializarea acestei substanțe. A mai arătat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, cu precizarea că a consumat mefedronă împreună cu inculpatul O.A. înainte ca mefedrona să fie calificată ca și drog de mare risc.
Instanța de fond apreciază că această declarație este de circumstanță, dată în ideea ajutării inculpatului O.A. de a scăpa de răspundere penală, în condițiile în care și în faza de judecată și în cea de urmărire penală, martorul a declarat foarte clar că a consumat mefedronă la sfârșitul lunii februarie 2010, ori O.U.G. nr. 6/2010 era în vigoare din data de 15 februarie 2010.
Tribunalul a apreciat că raportat la numărul actelor materiale, la numărul consumatorilor de droguri de mare risc față de care inculpatul O.A. a traficat mefedronă, la cantitatea redusă de droguri pe care a procurat-o, la contextul în care a procurat droguri și a consumat, numai față de prieteni foarte apropiați, și cu ocazia unor petreceri, la faptul că activitățile de trafic și de consum de astfel de droguri au avut loc într-o perioadă de timp foarte scurtă după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2010, la vârsta inculpatului și la faptul că acesta nu posedă antecedente penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. t) C. proc. pen. instanța a dispus achitarea inculpatului O.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului O.A. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - ServiciuI Teritorial Cluj și inculpații O.R., P.D.I., C.D.C., V.D.C. și D.D.C.
În apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj este criticată greșita individualizare a modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților, înlăturarea pedepselor complementare ca și nelegalitatea și netemeinicia soluțiilor de achitare.
S-a solicitat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, urmând a se dispune majorarea pedepselor aplicate inculpatului V.D.C. și executarea pedepsei rezultante în regim de detenție; condamnarea inculpaților O.R., P.D. și C.D.C. și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedepse ce urmează a fi contopite conform art. 334 C. pen., cu pedepsele ce le-au fost deja aplicate pentru infracțiunea concurentă de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în formă continuată, cu executarea în regim de detenție a pedepselor rezultante; condamnarea inculpatului O.A. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu prev. de art. 2 alin. (2) respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante conform art. 861 și art. 862 C. pen.; condamnarea inculpatului Z.G. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și respectiv art. 4 alin. (2) din aceeași lege, ambele în formă continuată, cu aplicarea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., și cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante conform art. 861 și art. 862 C. pen.; aplicarea față de toți inculpații, inclusiv față de inculpatul D.D., a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi; confiscarea de la inculpatul C.D.C. a sumei de 15.000 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc, respectiv 5.000 lei dobândită prin intermediului coinculpatului V.D.C. și 10.000 lei prin intermediul coinculpatului P.D.
Referitor la inculpații O.R., P.D. și C.D. s-a arătat că nu sunt întrunite cerințele legale pentru aplicarea art. 861 C. pen., impunându-se executarea pedepsei în regim de detenție.
Perioada scurtă de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, respectiv o lună, o lună și ceva, începând din 15 februarie 2010 până undeva spre sfârșitul lunii martie 2010, reținută în favoarea inculpaților ca și circumstanță atenuantă potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., este o împrejurare obiectivă, ce nu se datorează voinței inculpaților, care nu au sistat voluntar activitatea infracțională, aceasta fiind întreruptă doar prin intervenția organelor judiciare.
Se arată că greșit s-a considerat îndeplinită cerința prev. de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., condiție ce are la bază elemente ce privesc persoana inculpatului și cu precădere comportamentul inculpatului după comiterea faptei, comportament care putea fi apreciat ca pozitiv dacă ar fi început cel puțin cu recunoașterea și cu asumarea faptelor, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul inculpaților.
Având în vedere faptul că inculpații au manifestat vechi preocupări pe linia comercializării mefedronei, activitate pe care au desfășurat-o și după data de 15 februarie 2010, deși conform propriilor declarații, cunoșteau foarte bine intenția și voința legiuitorului (care nu s-a manifestat chiar așa „peste noapte”), mod de acțiune din care rezultă intenția lor directă de a trafica astfel de substanțe, în condiții de profit chiar mai bune decât cele din vremea comercializării lor legale, având în vedere masa mare de consumatori care dezvoltase dependența față de acest gen de substanță și nevoia lor de a o procura în orice condiții, se apreciază că numai executarea în regim de detenție a pedepselor aplicate inculpaților O.R., P.D.I. și C.D.C. ar putea asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei.
În privința inculpatului V.D.A. s-a apreciat că deși acesta a beneficiat de mai multe cauze de atenuare a răspunderii penale, valorificate sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, doar executarea în regim de detenție a pedepsei poate asigura îndeplinirea scopului acesteia, inculpatul fiind inconsecvent în declarații în ce privește activitatea infracțională a coinculpatului C.D.C., în cursul cercetării judecătorești revenind asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale pe aspecte care practic constituiseră denunțarea inculpatului C. Dan și care justificaseră aplicarea beneficiului disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a solicitat ca față de inculpații O.R., P.D.I., C.D.C. și D.D.C. să se dispună aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât în cauză nu au putut fi identificate niciun fel de circumstanțe atenuante care să privească persoana și conduita inculpaților de mai sus ci doar câteva elemente obiective, exterioare voinței inculpaților.
Se consideră că hotărârea de achitare parțială a inculpaților O.R. și P.D.I. este nelegală, întrucât instanța nu a ținut seama la pronunțarea ei de criteriile prev. de art. 181 C. pen., din modul de redactare al textului legal desprinzându-se ideea că organul judiciar ar putea aprecia asupra gradului de pericol social cu precădere în cazul infracțiunilor de rezultat, o astfel de apreciere fiind superfluă în cazul infracțiunilor de pericol.
Legislația română nu face o distincție netă între consumatorii dependenți și cei non dependenți, iar inculpații nu sunt simpli consumatori nedependenți (situație care ar fi putut justifica aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ), ci sunt în principal deținători de droguri care desfășoară activități de trafic ilicit de droguri, iar Legea nr. 143/2000 incriminează deținerea de droguri, fără drept, pentru consumul propriu, indiferent de cantitatea deținută.
S-a apreciat că se impune aplicarea față de toți inculpații a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi și în final reevaluarea sumelor pe care inculpatul C.C. le-a dobândit din traficul de droguri.
Apărătorul ales al inculpatului O.R. a solicitat admiterea apelului și reducerea termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., stabilit de către instanța de fond.
S-a arătat că esențial în cauză este faptul că această substanță a fost comercializată legal până la data de 15 februarie 2010, după care a fost interzisă de lege. începerea urmăririi penale împotriva inculpaților s-a realizat la data de 19 martie 2010, deci la un interval de aproximativ o lună de la data la care a intrat în vigoare legea care încriminează această activitatea comercială.
S-a dovedit că inculpatul O.R. ar fi oferit acea substanță, în acea perioadă, unui număr de 3-4 persoane și a consumat-o personal și cu alte persoane, în două ocazii. Inculpatul a achiziționat pliculețe suplimentare, prin operațiuni comerciale legale.
Ulterior datei de 15 februarie 2010 și până la data începerii urmăririi penale inculpatul a „scăpat” într-adevăr de anumite pliculețe pe care le avea deja în posesie. Inculpatul nu a mai achiziționat substanța respectivă, ci doar a oferit-o pe cea pe care o avea.
Referitor la critica parchetului cu privire la reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. s-a arătat că legea lasă la aprecierea instanței ca și alte împrejurări de fapt să fie catalogate ca și circumstanțe atenuante, ceea ce s-a și realizat în cazul de față.
Consideră că în mod corect instanța de fond a avut în vedere lipsa antecedenței penale a inculpatului, cât și studiile și activitățile ulterioare, dar mai ales referatele de evaluare psihosocială, care au demonstrat fără putință de tăgadă că inculpatul O.R., poate fi reintegrat în societate, dispunând suspendarea executării pedepsei în condițiile art. 861 C. pen.
În ce privește achitarea pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, instanța a avut în vedere persoana inculpaților și numărul actelor materiale de consum, acele pliculețe fiind consumate în două rânduri, în condiții strict interne, între cunoștințe și prieteni.
Aplicarea sau neaplicarea pedepsei complementare rămâne la aprecierea instanței și modalitatea de identificare a aplicării sau neaplicării este aceeași cu cea privitoare la circumstanța atenuantă, la modalitatea de executare și posibilitatea de reeducare a inculpaților.
Apărătorul inculpatului P.D.I. a solicitat admiterea apelului, achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau în subsidiar, raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. ori reindividualizarea pedepsei aplicate de către instanța de fond, cu aplicarea prev. art. 74 lit. a) C. pen.
Raportat la numărul de acte materiale pe care instanța de fond l-a avut în vedere și la relevanța lor, la intervalul scurt scurs de la intrarea în vigoare a legii, respectiv 15 februarie 2010 și până la momentul încetării activității infracționale, luna martie 2010, interval în care, prin intervenția legiuitorului, o activitate legală a devenit nelegală și cu valențe dintre cele mai grave, fiind aspru pedepsită, s-a considerat că în aplicarea principiului în dubio pro reo, se justifică pe deplin o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Martorii P.N.B. și S.V. sunt martori interesați și din afirmațiile lor nu rezultă nici că s-ar fi pretins unele sume de bani și nici că substanța ar fi într-adevăr magic powder și nu altceva.
Martorul H.M.A. a făcut o simpla afirmație, nefiind dovedit că ceea ce i s-a dat, dacă i s-a dat, de către inculpatul P.D. a fost într-adevăr mefedronă și nici nu s-a făcut dovada care a fost cantitatea de substanță care i s-a oferit.
Martora M.A. în fața instanței de judecată și-a schimbat declarația, neexistând argumente pentru a se lua în considerare declarația dată de aceasta în cursul urmăririi penale.
Martorul A.V.A. a arătat că a primit din partea inculpatului substanțe, dar a fost vorba de „generation 2012” și nu mefedronă.
La percheziția domiciliară nu s-a găsit nimic, iar în autoturism s-a descoperit o substanță de 0,9 grame, în urma analizei decelându-se 0,6 gr. mefedronă.
Martora M.A. a susținut că a consumat de la inculpatul P.D. „generation 2012” și alte substanțe din trei țiple fără inscripție.
Astfel s-a solicitat în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea amenzii administrative, având în vedere că fapta nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În mod subsidiar s-a solicitat a se proceda la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, și reținând prevederilor art. 74 C. pen., alături de cele ale alin. (2) și a celor prev. de alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea cu suspendarea executării pedepsei, potrivit art. 81 sau după caz, art. 861 C. pen.
Apărătorul ales al inculpatului C.D.C. a solicitat a se dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a arătat că acest inculpat s-a aflat în stare de arest preventiv pe baza declarației inculpatului D., dată în faza de urmărire penală, sub influența drogurilor.
Instanța de fond a reținut în mod corect că substanțele puse în vânzare de inculpatul V. proveneau într-adevăr de la inculpatul D., dar acesta le primise anterior datei de 15 februarie 2010 de la inculpatul C. Cantitatea dobândită de inculpatul D. de la inculpatul C.. este de aproximativ 1.000 plicuri, primite în seara de 14 februarie 2010.
S-a susținut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă neincriminată de legea penală, motiv pentru care s-a solicitat achitarea inculpatului conform lit. b) a art. 10 C. proc. pen.
În ce privește relația cu inculpații P.D. și V.D.A. s-a solicitat achitarea conform art. 10 lit. a).
S-a susținut că s-a făcut o confuzie între a deține droguri pentru a comercializa și a deține pentru consum, că nu există nici o probă în dosar din care să rezulte că inculpatul C. ar fi consumator. Argumentele aduse în motivele de apel sunt greșite.
Apărătorul ales al inculpatului V.D.A. a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, cu aplicarea art. 81 C. pen., având în vedere că inculpatul V.D.A. a recunoscut faptele pentru care a fost cercetat din momentul în care s-au efectuat actele de urmărire penală, respectiv 1 iunie 2010.
Inculpatul V. a participat la aceste activități infracționale până în data de 17 martie 2010, atunci când au intervenit părinții inculpatului și un prieten foarte bun, iar inculpatul a depus un efort fenomenal pentru ca prin puterile sale, susținut de către familie și prieten, să redevină un membru de vază al acestei societăți, să renunțe la deținerea de substanțe și consum, trecând prin foarte multe încercări. În momentul în care s-au început cercetările în prezentul dosar, la 1 iunie 2010, inculpatul nu mai era nici consumator, nici traficant de droguri și era în perioada în care depunea actele în vederea reînnoirii activității școlare.
Inculpatul a absolvit Facultatea de Geografie, s-a înscris la cursurile de masterat și este unul din puținii masteranzi care este propus pentru a-și continua studiile din punct de vedere a unui viitor doctorand. În momentul de față inculpatul are contract de muncă la o societate comercială pe perioadă nedeterminată.
Apărătorul ales al inculpatului D.D.C., avocatul G.H.T., a solicitat achitarea pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă, iar, în subsidiar, achitarea inculpatului în conformitate cu prev. art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., respectiv fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc s-a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.
S-a arătat că inculpatul D. în cursul anului 2009 a început să consume în mod sporadic și ocazional substanțe etnobotanice în sfârșiturile de săptămână la anumite petreceri, perioadă în care l-a cunoscut pe inculpatul V.D.A. Ulterior angajării sale, inculpatul a intrat într-un mediu în care drogurile sunt puse la dispoziție în mod facil.
S-a considerat că greșit instanța de fond a reținut că în data de 14 februarie 2010 inculpatul D. ar fi primit de la inculpatul C.D.C. o cantitate de 1.000 plicuri, din care o anumită cantitate a fost dată inculpatului V., deoarece inculpatul C. a afirmat că a fost la locul achiziției cu o săptămână înaintea datei menționate, iar inculpații Z. și P. au arătat că în timpul unui sfârșit de săptămână, fiecare vindea 800-1.000 plicuri de substanțe interzise.
Inculpatul D. nu a vândut niciun plic, doar a dat pe datorie unei persoane dependente care deja avea datorii la el.
Referitor la infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului, s-a considerat că aceasta s-a reținut nelegal, pe baza prezumției că dacă s-a deținut o cantitate de droguri, dacă inculpatul era consumator anterior dependent, în mod cert, deținerea a fost în vederea consumului propriu.
Consumul ulterior datei de 15 februarie 2010 a fost menționat de inculpatul D. o singură dată într-o împrejurare în care i s-a pus la dispoziție de către inculpatul C. o substanță cu privire la care azi nu poate preciza ce conținea.
Consumul într-un interval extrem de scurt de timp, face ca pericolul social al faptei să fie extrem de redus.
Ulterior datei de 15 februarie 2010 inculpatul D. și-a menținut o dependență față de substanțele etnobotanice.
Raportat la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc s-a arătat că inculpatul a dat mai departe către o singură persoană (V.), 76-86 plicuri, nu a avut foloase materiale și nu a avut un cerc mai mare de distribuție.
Apărătorul inculpatului D., avocatul S.B., a arătat că s-a ajuns paradoxal la situația în care un consumator este sancționat mai grav, că nu se poate mențină soluția instanței de fond doar pentru că pe lângă infracțiunea de trafic de droguri, inculpatul a fost și consumator, fiind irațional că o persoană care este dependentă să fie trimisă în închisoare.
Inculpatul se tratează și la acest moment. Nu se justifică arestarea și condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate pentru acest motiv.
Într-adevăr în seara de 1 februarie 2010 au fost la chef și au consumat toți știind că s-ar putea interzice, însă sunt acuzați pentru trafic de droguri începând cu data de 15 februarie 2010, ceea ce echivalează cu sancționarea faptelor înainte ca ele să fie incriminate.
Prin Decizia penală nr. 222/A/2012 din 13 decembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj și de către inculpatul D.D.C., domiciliat în Cluj-Napoca, împotriva sentinței penale nr. 62/ D din data de 17 februarie 2012 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o în parte, cu privire la temeiul achitării inculpatului C.D.C. pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu și cu privire la greșita condamnarea a inculpatului D.D.C. pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu și la modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestuia pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, în baza art. 2 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului C.D.C., pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului D.D.C., pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului D.D.C. sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei pentru infracțiunea de mai sus.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.D.C. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni, stabilit conform art. 862 C. pen.
Conform art. 863 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Potrivit art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen. a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte și următoarea obligație: să nu intre în legătură cu inculpații O.R., C.D.C., V.D.A., P.D.I.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, a suspendat și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864 C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
11. În baza art. 379 pct. I lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații O.R., P.D.I., C.D.C. și V.D.C. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 189 C. proc. pen. a stabilit suma de 400 lei ca onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului P.D.I., avocat M.N., și sumele de câte 100 lei ca onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților O.A. (avocat V.B.D.), Z.M.G. (avocat P.D.G.), V.D. (avocat P.R.M.), D.D. (avocat M.M.), și O.R. (avocat L.A.C.), sume ce se vor avansa din fondul M.J.L.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpații O.R., P.D.I., C.D.C. și V.D.C. să plătească suma de câte 600 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție instanța de prim control judiciar a reținut că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță în baza probatoriului administrat în cauză, iar pedepsele aplicate corespund criteriilor de individualizare reglementate de disp. art. 72 C. pen. cărora le-a fost acordată eficiența necesară.
La fel apreciază instanța de prim control judiciar că și soluțiile de achitare dispuse în cauză sunt legale și temeinice și nu se impune a fi modificate.
În ceea ce-l privește pe inculpatul D.D.C. instanța de apel a reținut că în raport de infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., față de circumstanțele comiterii faptei, poziția manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal de recunoaștere și regret, sunt incidente disp. art. 181 C. pen. apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, sens în care a dispus achitarea inculpatului în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.
Pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată de instanța de fond a fost bine individualizată sub aspectul cuantumului însă ca modalitate de executare a reținut că stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate respectă art. 861 C. pen., este aptă să contribuie la atingerea finalității prev. de art. 52 C. pen., fapt pentru care a dispus și în privința acestui inculpat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În ce privește temeiul achitării inculpatului C.D.C. pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Curtea de Apel Cluj a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea acestuia în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. temeiul corect fiind cel prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Reține sub acest aspect Curtea de Apel Cluj că din probele dosarului rezultă că inculpatul C.D.C. a consumat droguri și după data de 15 februarie 2010 însă în lipsa unui raport de constatare tehnico-științifică prin care să fie atestată natura substanțelor consumate nu se poate reține întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. fiind menținută soluția de achitare însă, temeiul fiind art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj și inculpații O.R., P.D.I. și C.D.C..
În recursul Parchetului este criticată nelegala achitare totală sau parțială dispusă față de inculpații O.R., P.D.I. și C.D.C., D.D.C., Z.G.M. și O.A..
Criticile formulate de parchet vizează greșita individualizare a modalității de executare a pedepselor precum și sub aspectul înlăturării pedepselor complementare.
În raport de toate criticile formulate Parchetul solicită admiterea recursului, casarea în parte a celor două hotărâri și în fond condamnarea inculpaților O.R., P.D.I., C.D.C. și D.D.C. și pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului O.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2) și respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 861 C. pen., condamnarea inculpatului Z.G.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) și respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., art. 861 C. pen., majorarea pedepselor aplicate inculpatului V.D.C. și ca modalitate de executare, executarea pedepselor în regim de detenție, schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului D.D.C. în regim de detenție, aplicarea față de toți inculpații a pedepsei complementare și confiscarea specială de la inculpatul C.D.C. a sumei de 15.000 lei dobândită prin valorificarea drogurilor.
Recurentul inculpat O.R. critică soluțiile instanțelor inferioare în baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. și solicită achitarea întrucât nu este dovedită vinovăția lui.
Recurentul inculpat P.D.I. invocă în susținerea recursului său cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 12, 14, 17 și 172 C. proc. pen. solicitând în principal achitarea în baza art. 10 lit. d) rap. la art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative în baza art. 181 C. pen.
În secundar în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. solicită casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei susținând sub acest aspect că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Conform art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. inculpatul solicită a se reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri sens în care solicită achitarea.
În raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. inculpatul P.D.I. critică modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând în acest sens reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea art. 81 C. pen.
În raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. inculpatul P.D.I. solicită a se reține că prin hotărâre s-a făcut aplicarea greșită a legii evidențiind sub acest aspect grava eroare făcută în aprecierea probelor aflate Ia dosarul cauzei.
Recurentul inculpat C.D.C. critică în recursul său hotărârea penală atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în raport de care solicită achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând că probele administrate în cauză nu sunt de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție.
În subsidiar, în baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicită schimbarea modalității de executare în sensul aplicării disp. art. 81 C. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize obiective și complete a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, evidențiind atât faptele în materialitatea lor, modalitatea și împrejurările comiterii acestora precum și forma de vinovăție cu care au fost comise.
Reține Înalta Curte că instanța de prim grad a expus pe larg situația de fapt reținută ca și probele pe care se sprijină și a realizat o analiză amplă a întregului ansamblu probator, analiză pe care o împărtășește și Înalta Curte fapt pentru care nu va mai expune situația de fapt și va purcede la analiza motivelor de recurs invocate de fiecare recurent în parte.
În cadrul acestei analize Înalta Curte va expune situația fiecărui inculpat și va supune examinării atât motivele de recurs invocate de Parchet cu privire la acel inculpat precum și propriile motive de recurs în cazul inculpaților care au declarat recurs în cauză.
Recurentul inculpat O.R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (2) din aceeași lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada ianuarie-martie 2010 fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale a procurat, a vândut, a oferit și a efectuat alte operațiuni, respectiv schimb de cocaină cu mefedrină, substanțe ce se regăsesc pe Tabelul Anexă nr. I și II la Legea nr. 143/2000 numiților F.A., S.V.C., P.N.B., S.L.V., H.M.A., M.A.P., C.R., B.A.B., N.I.L., P.M.A., C.T.I., precum și colaboratorului autorizat cu nume de cod Z.M., droguri de mare risc pe care le-au procurat din mai multe surse printre care inculpatul P.D.I. și a deținut droguri de mare risc pentru consum propriu.
Prin sentința penală nr. 62 din 17 februarie 2012 Tribunalul Cluj a dispus condamnarea inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare dispunând în baza art. 861 C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În privința acestui inculpat Parchetul critică netemeinicia pedepsei aplicate sub aspectul modalității de executare, sub aspectul înlăturării pedepsei complementare, iar recurentul inculpat în baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. solicită achitarea sa considerând că nu s-a dovedit vinovăția sa.
Înalta Curte consideră că toate criticile invocate sunt nefondate și urmează să le respingă ca atare.
Declarațiile martorilor expuse pe larg de instanța de prim grad fac dovada indubitabilă a vinovăției inculpatului O.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, rezultând că inculpatul a traficat „sare de baie” atât înainte de apariția O.U.G. nr. 6 din 15 februarie 2010 cât și ulterior apariției actului normativ care a modificat și completat Legea nr. 143/2000 în sensul că la Tabelul nr. I a fost interzisă orice operațiune cu mefedronă denumită popular „sare de baie”.
Rezultă din probele dosarului că inculpatul O.R. a realizat tranzacții ilicite și cu cocaină, declarațiile martorului N.I.L. și a investigatorului sub acoperire cu nume de cod P.A. fiind elocvente în acest sens.
În ultimul cuvânt acordat inculpatul O.R. în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 38515 alin. (3) C. proc. pen. acesta a declarat că regretă fapta ce i se reține în sarcină și solicită aplicarea disp. art. 861 C. pen. în sensul de a se menține sentința penală recurată.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului O.R. Înalta Curte apreciază că a fost corect dozată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare fapt pentru care constată că recursul declarat de parchet sub acest aspect este nefondat.
Chiar dacă faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere că majoritatea actelor materiale au fost comise înainte de apariția O.U.G. nr. 6 din 15 februarie 2010, dată până la care mefedronă putea fi comercializată legal, Înalta Curte consideră că termenul de încercare stabilit la cuantumul de 7 ani, perioadă în care inculpatul trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere este un avertisment serios și apt să-l determine pe inculpat să dovedească faptul că se poate reeduca și fără privare de libertate.
Mai mult decât atât, inculpatul O.R. a fost arestat preventiv în perioada 23 martie 2010 până la 20 ianuarie 2011 perioadă suficientă, apreciază înalta Curte, de a-l determina pe inculpat să adopte un comportament adecvat normelor de conviețuire socială.
Și înlăturarea pedepsei complementare este justă, astfel că apreciază Înalta Curte că nici aceste critici ale parchetului nu sunt fondate.
Recurentul inculpat P.D.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada 15 februarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleași rezoluții infracționale a procurat, a pus în vânzare prin intermediul inculpatului O.R., a vândut direct și oferit mefedronă numiților M.A., A.V.A., H.M.A., F.A., S.V.C. și P.N.B., droguri de mare risc pe care le-a procurat de la inculpatul C.D.C. și a deținut droguri de mare risc pentru consum propriu.
Prin decizia penală nr. 62 din 17 februarie 2012, Tribunalul Cluj a dispus în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului P.D.I. la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În susținerea recursului său inculpatul P.D.I. invocă cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 12, 14, 17 și 17z C. proc. pen. și solicită în principal achitarea în baza art. 10 lit. d) rap. la art. 3859 pct. 12 și aplicarea unei sancțiuni administrative în baza art. 181 C. pen., iar în secundar în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei.
În raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. susține apărarea că s-a făcut o greșit aplicare a legii și prin prisma acestui caz de casare invocă grava eroare făcută în aprecierea probelor aflate la dosarul cauzei.
Așa cum bine se poate observa, din simpla lecturare a motivelor de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului P.D.I. deși sunt invocate mai multe cazuri de casare, criticile formulate și soluțiile solicitate exced conținutului cazurilor de casare așa cum sunt reglementate de dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., situație ce face practic imposibilă analizarea acestora.
Pentru a exemplifica, Înalta Curte relevă că deși în principal apărarea solicită în raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., ulterior se solicită aplicarea unei amenzi administrative în baza art. 181 C. pen.
Sau în baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. se solicită a se reține grava eroare făcută în aprecierea probelor aflate la dosarul cauzei.
Trecând peste aceste ambiguități și carențe în apărarea inculpatului P.D.I., Înalta Curte reține că soluția dispusă de instanța de fond de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii ce i se reține în sarcină este legală și temeinică, probele administrate în cauză fiind elocvente în acest sens.
Declarațiile martorilor M.A., A.V.A., H.M.A., F.A., S.V.C., P.N.B., percheziția efectuată asupra autoturismului utilizat de inculpați la data de 23 martie 2010 în urma căreia a fost găsit un plic de culoare neagră cu inscripția „magic” raportul de constatare tehnico-științifică care a relevat că această substanță reprezintă mefedrină sunt probe evidente de vinovăție care justifică soluția de condamnare dispusă de instanța de fond.
De altfel, instanța de prim grad a realizat o analiză amplă și coroborată a întregului ansamblu probator evidențiind atât faptele cât și modalitatea de comitere a acestora, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că toate criteriile formulate de apărare prin prisma cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu sunt fondate.
Înalta Curte consideră că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, din probele dosarului rezultând că inculpatul P.D.I. a traficat mefedronă și după data de 15 februarie 2010, dată de la care a fost interzisă orice operațiune cu această substanță.
În ultimul cuvânt acordat inculpatului P.D.I. în fața instanței de prim control judiciar, acesta a arătat că regretă fapta iar în fața înaltei Curți a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței, astfel încât apreciază Înalta Curte că toate criticile formulate de apărare sunt lipsite de sens.
Criticile formulate deopotrivă de parchet și inculpat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. sunt nefondate.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului P.D.I. a fost corect dozată instanța de fond acordând eficiență tuturor criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum sunt reglementate de disp. art. 72 C. pen.
Pedeapsa a fost bine dozată atât sub aspectul cuantumului cât și ca modalitate de executare și apreciază Înalta Curte că nu se impune a fi modificată nici în sensul de a fi înăsprită conform cerințelor Parchetului și nici de a se aplica un regim sancționator mai blând conform solicitării inculpatului.
Instanța de prim grad a avut în vedere la stabilirea sancțiunii penale atât circumstanțele reale respectiv numărul mic de acte materiale comise după modificarea legii cât și cantitățile mici traficate precum și persoana inculpatului, tânăr, cu studii superioare, fără antecedente penale, cu perspective reale de reeducare chiar și fără executarea pedepsei în regim penitenciar.
De altfel, inculpatul P.D.I. a fost arestat preventiv în perioada 23 martie 2010 și până la 20 ianuarie 2011, perioadă suficientă în opinia înaltei Curți de a contribui la reeducarea inculpatului în sensul de a adopta un comportament pozitiv față de normele de conviețuire socială.
Măsurile de supraveghere cărora trebuie să se supună inculpatul pe perioada termenului de încercare de 6 ani și 6 luni reprezintă o oportunitate pentru inculpat de a demonstra că se poate abține de la comiterea pe viitor a unor fapte penale.
Recurenții inculpați O.R. și P.D. Ștefan au fost trimiși în judecată și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (2) din legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și prin sentința penală atacată Tribunalul Cluj a dispus achitarea acestora în baza art. 10 litb1 C. proc. pen. soluție criticată de Parchet.
Înalta Curte apreciază că soluția dispusă de instanța de fond în privința acestor inculpați în sensul achitării lor în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și a aplicării unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei este legală și temeinică și corespunde circumstanțelor specifice cauzei.
Astfel nu putem să omitem faptul că până la data de 15 februarie 2010 această substanță numită mefedronă era permisă consumului iar după această dată a fost trecută pe lista drogurilor de mare risc, ori este greu de crezut că inculpații puteau renunța instantaneu odată cu apariția modificărilor legislative la acest obicei indiferent dacă erau consumatori dependenți sau nedependenți.
În raport de această stare de lucruri apreciază Înalta Curte că soluția pronunțată de instanța de fond este justă și nu se impune condamnarea inculpaților O.R. și P.D.I. și pentru infracțiunea de consum de droguri de mare risc conform recursului Parchetului.
Este adevărat că inculpații O.R. și P.D.Ș. sunt și traficanți de droguri însă această împrejurare nu poate determina condamnarea inculpaților și pentru infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului având în vedere, așa cum am motivat anterior, circumstanțele specifice cauzei, respectiv faptul că până la data de 15 februarie 2010 mefedronă putea fi comercializată legal iar ulterior acestei date a fost pusă sub control național fiind interzisă orice operațiune inclusiv deținerea în vederea consumului propriu.
Înalta Curte consideră că dispoziția instanței de fond de înlăturare a pedepsei complementare este în deplin acord cu dispozițiile legale în materie, reținerea circumstanțelor atenuante dând posibilitatea instanței de a aprecia asupra oportunității interzicerii drepturilor civile, fapt pentru care criticile formulate de parchet sub acest aspect apar ca fiind nefondate.
Recurentul inculpat C.D.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificarea și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (2) din aceeași lege cu aplic, art. 41 alin. (2) constând în aceea că în perioada 15 februarie - martie 2010 fără a se putea stabili cu exactitate data, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pus în vânzare prin intermediul inculpaților P.D.I., D.D.C. și V.D.A., mefedronă, pe piața de consumatori din municipiul Cluj Napoca, droguri de mare risc pe care le-a procurat din mai multe surse și a deținut droguri de mare risc pentru consum propriu.
Prin sentința penală nr. 62 din data de 17 februarie 2012 Tribunalul Cluj a dispus condamnarea inculpatului C.D.C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Lega nr. 143/2000 modificarea și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare iar în baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani și 2 luni.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin decizia penală atacată nr. 222/ A din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis recursul Parchetului în privința acestui inculpat și pronunțând o nouă hotărâre a schimbat temeiul achitării în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
În recursul declarat de inculpatul C.D.C., acesta critică decizia penală atacată din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că s-a comis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecință greșita sa condamnare fapt pentru care solicită achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar solicită redozarea pedepsei și reținerea disp. art. 81 C. pen. ca modalitate de executare, cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile formulate de parchet cu privire la acest inculpat vizează atât greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificarea și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. cât și netemeinicia modalității de executare a pedepsei, solicitând în acest sens executarea pedepsei în regim penitenciar, precum și greșita înlăturare a pedepsei complementare.
Înalta Curte consideră că toate criticile formulate atât de inculpat cât și de parchet sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond în urma unei analize obiective și judicioase a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal neexistând nicio contradicție între situația de fapt și conținutul probelor.
Declarațiile inculpaților P.D.I., V.D.C., D.D.C. cât și declarațiile martorilor sunt relevante și fac dovada indubitabilă asupra vinovăției inculpatului C.D.C. cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
Inculpatul D.D.C. a dat declarație și în fața instanței de prim control judiciar ocazie cu care a menționat că a primit droguri de la inculpatul C.D.C. și după data de 15 februarie 2010 despre care inculpatul C. i-a spus că sunt legale însă arată inculpatul D.D.C. că aceste droguri aveau același ambalaj cu substanțele primite anterior.
Cu ocazia acordării ultimului cuvânt conform art. 38513 alin. (3) C. proc. pen., în fața înaltei Curți, inculpatul C.D.C. arată că regretă fapta ce i se reține în sarcină, împrejurare ce conduce implicit la recunoașterea faptei de trafic cu droguri de mare risc, soluția de condamnare a inculpatului C.D.C. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc fiind legală și temeinică, vinovăția inculpatului fiind dovedită în baza unor probe evidente de vinovăție.
Soluția de achitare a inculpatului C.D.C. în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. este legală și temeinică și apreciază Înalta Curte în deplin acord cu instanța de prim control judiciar că din probele dosarului nu rezultă cu certitudine că inculpatul C.D.C. a deținut droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Declarațiile martorilor sunt contradictorii în acest sens așa cum a evidențiat instanța de prim control judiciar, însă în lipsa unei probe științifice care să dovedească indubitabil natura substanțelor consumate, apreciază Înalta Curte că soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj nu poate fi modificată.
Criticile formulate deopotrivă de parchet și inculpat din perspectiva cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitoare la netemeinicia pedepsei, Înalta Curte le consideră ca fiind nefondate.
Pedeapsa aplicată inculpatului C.D.C. a fost corect dozată, instanța de fond dând eficiența necesară tuturor criteriilor de individualizare judiciară reglementate de disp. art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea de comitere a faptei, respectiv în mod repetat săvârșind mai multe acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni, perioada relativ scurtă de comitere a faptei, cantitatea de droguri traficată ca și natura drogurilor traficate, faptul că acestea puteau fi comercializate legal până la data de 15 februarie 2010.
Înalta Curte consideră că și modalitatea de executare ar fi fost corect individualizată și nu se impune a fi modificată nici în sensul aplicării disp. art. 81 C. pen. așa cum solicită inculpatul și nici în sensul executării în regim penitenciar așa cum solicită parchetul.
Pedeapsa astfel individualizată este în măsură să asigure finalitatea prev. de art. 52 C. pen., scopul educativ și coercitiv al pedepsei putând fi atins și fără executarea pedepsei, în acest mod inculpatul C.D.C. având posibilitatea de a demonstra că a înțeles clemența instanței și nu va persevera în comiterea unor fapte penale.
Înlăturarea pedepsei complementare conform art. 76 alin. (3) C. pen. este temeinică, în mod corect apreciind instanța de fond că în raport de modalitatea de executare a pedepsei nu se impune interzicerea drepturilor civile reglementate de disp. art. 64 C. pen.
Intimatul inculpat O.A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar prin sentința penală nr. 62 din 17 februarie 2012, Tribunalul Cluj a dispus achitarea inculpatului în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. aplicând o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei.
Soluția dispusă de instanța de fond este criticată de parchet care solicită condamnarea inculpatului O.A. pentru săvârșirea în concurs real a celor două infracțiuni.
Înalta Curte, în acord cu instanțele inferioare, consideră că soluția dispusă în privința inculpatului O.A. este legală și temeinică și nu se impune condamnarea acestuia la pedeapsa cu închisoarea.
Potrivit disp. art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Pronunțând soluția de achitare a inculpatului O.A. în baza disp. art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., instanța de fond a dat eficiență tuturor criteriilor enumerate în art. 181 C. pen., gradul de implicare a inculpatului în activitatea infracțională, cantitatea redusă de droguri traficată, a procurat droguri și a consumat numai față de prieteni foarte apropiați și cu ocazia unor petreceri, perioada scurtă de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională.
De asemenea, persoana inculpatului necunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise, toate aceste împrejurări justificând soluția pronunțată de instanța de fond, menținută și de instanța de prim control judiciar.
În raport de circumstanțele cauzei Înalta Curte apreciază că inculpatul O.A. va înțelege clemența de care a dat dovadă instanța și se va abține pe viitor de la comiterea unor fapte penale știind că în caz contrar va suporta mult mai drastic rigorile legii.
Intimatul inculpatul V.D.C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 62 din 17 februarie 2012 a Tribunalului Cluj pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/200 și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 7 luni închisoare iar în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare.
Ca modalitate de executare s-a dispus în baza art. 861 C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani și 2 luni.
În privința acestui inculpat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj formulează critici de netemeinicie a pedepsei și solicită executarea pedepsei în regim de detenție.
Înalta Curte privește aceste critici ca nefondate și apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului V.D.C. a fost corect dozată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare.
Este adevărat că activitatea infracțională a inculpatului V.D.C. nu este una redusă, însă față de atitudinea manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal de recunoaștere și regret a faptelor ce i se rețin în sarcină fiind singurul inculpat care s-a judecat în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., a colaborat cu organele de urmărire penală și a demascat și alte persoane implicate în traficul de droguri beneficiind în acest sens de cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte consideră că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și nu se impune a stabili o modalitate de executare a pedepsei privative de libertate.
Rezultă din înscrisurile existente la dosar că inculpatul a înțeles să se reintegreze în societate, are un loc de muncă, a reușit să scape de dependența de droguri, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată de instanța de fond este aptă să contribuie la reeducarea inculpatului, măsurile de supraveghere stabilite în sarcina acestuia și durata mare a termenului de încercare fiind de natură a-l determina pe inculpat să se abțină de la un comportament neadecvat normelor de drept și regulilor de conviețuire socială.
Și în privința acestui inculpat instanța de fond nu a aplicat pedeapsa complementară, soluție legală și temeinică apreciază Înalta Curte având în vedere circumstanțele atenuante reținute în sarcina acestui inculpat.
În raport de toate argumentele expuse, apreciază Înalta Curte că recursul declarat de parchet cu privire la inculpatul V.D.C. nu este fondat.
Intimatul inculpat D.D.C. a fost condamnat de instanța de fond pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) și art. 76 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. d) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.
Prin decizia penală atacată, Curtea de Apel Cluj a dispus în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. achitarea inculpatului D.D.C. pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fiindu-i aplicată o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei.
Pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare instanța de prim control judiciar a dispus ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani și 6 luni.
Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj în privința acestui inculpat vizează atât greșita achitare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu cât și netemeinicia schimbării modalității de executare a pedepsei.
Se solicită de asemenea de către parchet aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă determinată conform art. 65 C. pen.
Înalta Curte consideră că toate criticile formulate de parchet sunt nefondate și în consecință consideră ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj în privința inculpatului D.D.C.
Cu privire la infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, în mod corect a apreciat instanța de prim control judiciar că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni ca și în cazul inculpaților O.R. și P.D.I. având în vedere perioada scurtă de timp în care a fost comisă fapta, fără a exista la dosar date concrete care să stabilească cu exactitate intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională și nici cantitatea de droguri deținută și nici persoanele împreună cu care a consumat drogurile de mare risc.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, soluția dispusă de instanța de prim control judiciar care a reținut incidența disp. art. 861 C. pen. este legală și temeinică, Înalta Curte în urma propriei analize reținând că scopul educativ și coercitiv al pedepsei și în cazul acestui inculpat putând fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea acesteia.
Poziția sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, atitudinea de regret în raport de faptele comise, a depus eforturi susținute pentru a scăpa de dependența de droguri, are un loc de muncă stabil, sunt împrejurări care conduc la concluzia că inculpatul D.D.C. a conștientizat atât faptele comise cât și consecințele acestora și merită o șansă de a demonstra că se poate reintegra și fără executarea efectivă a pedepsei.
La fel și în cazul acestui inculpat, în mod corect instanța de fond a înlăturat pedeapsa complementară având în vedere reținerea circumstanțelor atenuante, împrejurare ce îi dă posibilitatea să aprecieze asupra oportunității aplicării acestei interdicții.
Intimatul inculpat Z.G.M. a fost achitat de instanța de fond în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Criticile parchetului vizează greșita achitare a inculpatului Z.G.M. pentru infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc și de asemenea că în mod greșit a apreciat instanța de fond că fapta de deținere de droguri pentru consum propriu nu prezintă gradul de pericol social a unei infracțiuni.
Înalta Curte consideră că soluția pronunțată de instanța de fond în privința inculpatului Z.G.M. este legală și temeinică și o va menține ca atare.
Astfel, în sarcina inculpatul Z.G.M. s-a reținut în actul de sesizare a instanței că în perioada 15 februarie - martie 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale l-a ajutat pe inculpatul P.D.I. să pună în vânzare prin intermediul inculpatului O.R. și să vândă direct mefedronă în sensul că l-a transportat în diferite locații cu autoturismul proprietate personală pentru efectuarea tranzacțiilor, droguri de mare risc pe care inculpatul P.D.I. le-a procurat de la inculpatul C.D.C.
Activitatea propriu zisă a inculpatului Z.G.M. a constat în principal în transportul inculpatului P.D.I. în diferite locuri pentru a pune în vânzare droguri prin intermediul inculpatului O.R. și să vândă direct droguri, ori probele administrate în cauză nu relevă mai presus de orice îndoială rezonabilă că inculpatul Z. a cunoscut activitatea infracțională a inculpatului P.D.I.
Este adevărat că în faza de urmărire penală inculpatul Z.G.M. a afirmat că a bănuit că inculpatul P.D.I. și inculpatul O.R. discută despre droguri însă această declarație nu poate contribui la adoptarea unei soluții de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc cât timp această declarație nu se coroborează și cu alte probe.
Cum din probele dosarului nu rezultă că inculpatul Z.G.M. cunoștea cu certitudine scopul în care îl transporta pe inculpatul P.D.I. la întâlnirile cu diferite persoane, în mod corect a apreciat instanța de fond că orice dubiu profită inculpatului, astfel că soluția de achitare dispusă în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc în formă continuată este întemeiată.
La fel și în cazul infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, în mod corect instanța de fond a dispus achitarea acestui inculpat apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dând eficiență în acest sens criteriilor prev. de art. 181 alin. (2) C. pen.
Expertiza domiciliară efectuată la locuința inculpatului Z.G.M. la data de 23 martie 2010, la scurt timp de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2010 în urma căreia a fost descoperită o cantitate mică de mefedronă care a fost predată benevol de către inculpat organelor de urmărire penală atitudinea pozitivă manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, împrejurarea că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi consumat droguri cu alte persoane, sunt circumstanțe ce justifică aprecierea instanței de fond în sensul lipsei de pericol social a faptei.
Referitor la solicitarea parchetului de confiscare de la inculpatul C.D.C. a întregii sume de 15.000 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc, 5.000 lei prin intermediul inculpatului V.D.C. și 10.000 lei prin intermediul inculpatului P.D.I., Înalta Curte consideră că nu este întemeiată, argumentele avute în vedere de instanța de prim control judiciar fiind pertinente și însușite în totalitate de Înalta Curte.
Din probele dosarului rezultă că această sumă a fost calculată prin estimare, ori cât timp nu există la dosar probe certe care să justifice cuantumul sumei ce urmează a fi confiscată ca fiind rezultată din activitatea infracțională, Înalta Curte consideră că soluția instanței de apel este legală și temeinică.
Pentru toate argumentele prezentate, având în vedere că în cauză nu există alte cazuri de casare care luate în considerate din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei judecătorești, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpații O.R., P.D.I. și C.D.C. împotriva deciziei penale nr. 222/A/2012 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă recurenții inculpați P.D.I. și C.D.C. la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat O.R. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați O.A. și Z.G.M., în sumă de câte 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați V.D.C. și D.D.C., în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2013.