Intent to transport concealed narcotics: circumstantial evidence and contradictory statements overcoming presumption of innocence in drug trafficking appeals

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 954 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția l penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.L.B. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.L.B. pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat că inculpatul L.L.B. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 18 mai 2007 - 28 septembrie 2007.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea a 49.918,4 grame heroină, 5,08 grame heroină și 5,06 grame heroină rămase în urma analizelor de laborator și depuse la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada din 10 iulie 2007, în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul L.L.B. a următoarelor bunuri: 1 telefon mobil marca S., 1 acumulator telefon mobil, 1 cartelă SIM, 1 telefon mobil marca N., 1 acumulator telefon mobil și 1 cartelă SIM, depuse la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Poliția de Frontieră Aeroport Internațional București cu dovada din data de 27 august 2007.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul L.L.B. a sumei de 1.876.00 euro depusă la Banca C.R. conform ordinului de încasare din data de 29 august 2007.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a automarfarului, a remorcii și a cheilor (1 set) de la automarfar, aflate în custodia Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad - Sectorul Poliției de Frontieră Curtici.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus cu privire la cheltuielile judiciare, avansate de stat, ca acestea să rămână în sarcina statului.

Pentru a hotăra astfel, prima instanța a reținut următoarele:

- Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr. 186/D/P/2007 din 09 octombrie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului L.L.B., cetățean bulgar, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Prin actul se sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că la data de 16 mai 2007, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - Direcția de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere și din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate - Direcția Antidrog au sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism, cu privire la faptul că, în noaptea de 15/16 mai 2007, un autotren condus către inculpatul L.L.B., cetățean bulgar, a părăsit teritoriul Bulgariei, intrând pe teritoriul României, transportând o importantă cantitate de heroină, având ca destinație Germania.

Astfel, în noaptea de 16/17 mai 2007, inculpatul L.L.B. a fost depistat în timp ce încerca să iasă din România, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, județul Arad, la volanul autotrenului.

Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu ocazia percheziției efectuate, asupra autotrenului și a remorcii mai sus menționate, în roata de rezervă fixată în spatele cabinei autotrenului, au fost găsite și ridicate 100 pachete ambalate în bandă adezivă de culoare maro, ce conțineau o substanță pulverulentă, care a reacționat pozitiv la testul efectuat cu trusa narcotest pentru heroină.

Cele 100 pachete descoperite au fost sigilate și ridicate în vederea expertizării, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 18 mai 2007 s-a stabilit că probele înaintate în cauza privind pe numitul L.L.B., erau constituite din: proba nr. 1 - 31.583,7 grame substanță care conținea heroină, cu o concentrație de 55,4% ± 2% și proba nr. 2 - 18.357,1 grame substanță care conținea heroină, cu o concentrație de 60,6% ± 2%.

Heroina (diacetilmorfină) face parte din Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Cantitățile de 5,0 grame (proba nr. 1) și 5,06 grame (proba nr. 2), substanțe care conțineau heroină, ambalate și sigilate, au fost predate organelor de cercetare penală, drept contraprobe.

Cantitățile de 31.575,7 grame (proba nr. 1) și 18.342,7 grame (proba nr. 2) substanțe care conțineau heroină, rămase după efectuarea analizelor de laborator și reținerea contraprobelor, împreună cu ambalajele celor 10 pachete alese aleatoriu din proba nr. 1 (173,8 grame) și din proba nr. 2 (124,0 grame), ambalate și sigilate, au fost predate organelor de cercetare penală.

Cu ocazia percheziției efectuate asupra inculpatului L.L.B. au fost găsite suma de 1.876 euro, două telefoane mobile - marca S. și N., precum și unele înscrisuri.

Din adresa din 18 mai 2007 a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate - Direcția Antidrog a rezultat că autoritățile competente bulgare au comunicat organelor de poliție române, la data 17 mai 2007 că inculpatul este membrul unui grup infracțional organizat, condus de către cetățeanul bulgar V.B.V., specializat în transportul unor importante cantități de heroină, pe ruta rutieră Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria - Germania.

De asemenea, autoritățile competente bulgare au comunicat și faptul că, la data de 17 mai 2007, la Lesovo, punct de trecere a frontierei dintre Turcia și Bulgaria, a fost reținut cetățeanul bulgar V.B.V. în timp ce transporta cantitatea de aproximativ 106,569 kilograme heroină, drogurile fiind disimulate în roțile de rezervă ale unui autotren cu care circula înmatriculat în Bulgaria, Sofia, modul de operare fiind identic cu cel al inculpatului L.L.B.

Totodată, autoritățile bulgare au comunicat faptul că, în cursul anului 2005, respectiv 2006, autoritățile competente turce au capturat cantitățile de 153 kilograme heroină și 179 kilograme heroină, de la alți membri ai acestei rețele de narcotraficanți, din care face parte și inculpatul. Aceleași aspecte au rezultat și din adresa din 29 august 2008 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, respectiv a faptului că autoritățile competente turce investighează o rețea de narcotraficanți implicată în organizarea unor transporturi importante de heroină, de ordinul zecilor și sutelor de kilograme la fiecare transport, pe ruta rutieră Turcia - Bulgaria - România - Ungaria, având ca destinație finală Olanda și Germania.

S-a reținut de Parchet că, audiat fiind, inculpatul L.L.B. a avut o atitudine nesinceră și a încercat în mod pueril să acrediteze ideea că nu cunoștea că într-una dintre cele două roți de rezervă ale autotrenului și remorcii sale, cu care se deplasa, fuseseră ascunse cele 100 pachete, ce conțineau cantitatea aproximativ 50 kilograme heroină.

Autoritățile judiciare bulgare au efectuat cercetări cu privire la numitul V.B.V. (arestat întrucât la data de 17 mai 2007 a fost prins în flagrant pe teritoriul Bulgariei în timp ce transporta disimulată în aceeași modalitate cantitatea netă de 99.128,22 grame heroină cu concentrația de 57%), membru al aceleiași rețele internaționale de traficanți de droguri din care face parte și inculpatul L.L.B., astfel că în cauză s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaționale.

La data de 27 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a trimis Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, spre a fi transmisă autorităților judiciare competente bulgare, o cerere de comisie rogatorie internațională, prin care li s-a solicitat să trimită, în copie, certificate pentru conformitate, actele procedurale întocmite cu ocazia prinderii în flagrant, Ia data de 17 mai 2007, la Lesovo, punct de trecere a frontierei dintre Turcia și Bulgaria, a cetățeanului bulgar V.B.V., în timp ce transporta cantitatea de aproximativ 100 kilograme heroină, drogurile fiind disimulate în roțile de rezervă ale unui autotren-cu care circula (înmatriculat în Bulgaria, Sofia), precum și a actelor procedurale efectuate ulterior, în cursul cercetărilor, inclusiv procesul-verbal de depistare, raportul de analiză a drogurilor descoperite, declarațiile făptuitorului și ale altor persoane audiate, procese-verbale redare în scris a convorbirilor telefonice interceptate, în situația în care există asemenea mijloace de probă, precum și suportul pe care fost înregistrate aceste convorbiri.

Totodată, prin aceeași cerere de comisie rogatorie internațională li s-a solicitat autorităților judiciare bulgare să trimită orice alte mijloace de probă relevante, pe care le dețin cu privire la activitățile infracționale desfășurate de către cetățeanul bulgar V.B.V. sau de alți membri ai rețelei traficanți de heroină din care face parte acesta.

De asemenea, Ii s-a solicitat autorităților judiciare bulgare să permită ca la audierea numitului V.B.V. să participe și o echipă formată din procurori și ofițeri de poliție judiciară români, iar persoanei audiate să-i fie prezentate și planșe cu fotografiile persoanelor cercetate.

La data de 12 septembrie 2007 organele de urmărire penală române s-au deplasat în Bulgaria, unde în baza cererii de comisie rogatorie judiciară internațională mai sus menționată, au participat la audierea de către autoritățile competente bulgare, în prezența unui traducător de limba bulgară-română, cetățeanului bulgar V.B.V. care a declarat că îl cunoaște pe inculpatul L.L.B. pe care de altfel l-a recunoscut de pe planșa foto prezentată cu ocazia efectuării audierii, arătând însă că nu au discutat, nici măcar telefonic, în momentele anterioare arestării preventive.

De asemenea, a mai declarat că inculpatul „nu fost angajat în firmele sale”, precum și că nu i-a dat acestuia nici un telefon mobil pentru a ține legătura cu el, așa cum susține inculpatul cercetat în prezenta cauză, iar în cursul lunii mai 2007 nu a efectuat vreun transport pentru firma sa, deoarece după „intrarea Bulgariei în Uniunea Europeană, șoferii care efectuează transporturi își găsesc singuri drumurile de făcut în statele U.E. și fac transporturile, iar beneficiul este împărțit în mod egal”.

Cetățeanul bulgar V.B.V. a mai declarat și faptul că, la momentul arestării sale folosea numărul de telefon care a fost găsit și în agenda unuia dintre telefoanele mobile găsit în momentul prinderii în flagrant asupra inculpatului L.L.B., respectiv în telefonul marca N.

Totodată, autoritățile competente bulgare au înaintat înscrisurile solicitate prin comisia rogatorie internațională din care rezultă faptul că, drogurile descoperite aproximativ 100 kilograme de heroină, au fost disimulate în aceeași modalitate ca și cantitatea de aproximativ 50 kilograme heroină din prezenta cauză, adică în roțile de rezervă ale autotrenului.

Faptele s-au stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal din data de 17 mai 2007 de efectuare a controlului autotrenului și a remorcii cu numere de înmatriculare de Bulgaria în care a fost depistat inculpatul L.L.B. și planșă foto, raport de constatare tehnico-științifică din 18 mai 2007 al Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori, procese-verbale întocmite de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - Direcția de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere și din cadrul Inspectoratului General al Poliței Române - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate - Direcția Antidrog, declarații inculpat L.L.B., înscrisuri comunicate în baza cererii de comisie rogatorie internațională de către autoritățile competente bulgare.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul L.L.B. și martorii J.S.S., D.G.A., P.N. Inculpatul a solicitat și tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 17 mai 2007 a fost identificat de către Poliția de Frontieră, la ieșirea din țară prin punctul de frontieră Nădlac, județul Arad, automarfarul marca R. înmatriculat în Bulgaria condus de inculpatul L.L.B., cetățean bulgar. În urma percheziției efectuate asupra autotrenului și remorcii, în roata de rezervă fixată în spatele cabinei autotrenului, au fost găsite 100 (50 kilograme) pachete ce conțineau o substanță pulverulentă și care potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 18 mai 2007 a stabilit că acestea conțineau heroină.

În urma percheziției corporale efectuate asupra inculpatului L.L.B. au fost găsite suma de 1.876 euro, două telefoane mobile - marca S. și N., precum și mai multe înscrisuri, ce au fost ridicate de organele de urmărire penală.

Inculpatul L.L.B. a susținut constant atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești că nu a avut cunoștință de drogurile găsite în roata de rezervă. Astfel, a relatat că este angajat la firma M.I.T., unde lucrează ca șofer pe autocamionul marca M., proprietatea sa personală și efectuează periodic transporturi internaționale. La data de 03 mai 2007 autocamionul i s-a defectat și a fost nevoit să îMucă la service-ul auto din Sofia. În acest context, la solicitarea numitului V.B.V. a început să efectueze curse pentru societatea M., o altă firmă de transport al cărui patron era persoana sus-menționată. La data de 09 mai 2007, la cererea numitului V.B.V., s-a deplasat în Turcia cu un autocamion cu remorcă pentru a aduce în Bulgaria 4 autoturisme din Istambul. S-a întors în Bulgaria la data de 11 mai 2007 cu cele patru autoturisme, documentele de transport predându-le numitului V.B.V. La data de 14 mai 2007 a fost sunat de sus-numitul V.B.V., care i-a solicitat să plece în Germania cu un alt autocamion pentru a aduce în Bulgaria autoturisme second hand. A preluat autocamionul în după-amiaza zilei de 15 mai 2007 de la un service auto și s-a deplasat cu acesta spre Germania tranzitând România, unde, la punctul de frontieră Nădlac, a fost oprit de autoritățile române, care în urma percheziției au găsit drogurile ascunse în roata de rezervă a autotrenului. În legătură cu bunurile găsite asupra sa, inculpatul a declarat că îi aparțineau, solicitând restituirea acestora. De asemenea, a precizat că numitul V.B.V. înainte de plecarea în cursă i-a dat un telefon mobil marca S., găsit la percheziția corporală, pentru ca pe traseu să îi comunice locația din Germania unde urma să ajungă.

Așadar, constant inculpatul a declarat că nu a cunoscut de existența drogurilor ascunse în roata de rezervă a automarfarului, astfel că revine organelor judiciare sarcina să dovedească că, dimpotrivă, a cunoscut această împrejurare, deci că a avut știință că heroina a fost ascunsă în roata de rezervă pentru a ajunge la destinație.

S-a constatat că probele referitoare la vinovăția inculpatului nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția acestuia, iar în acest caz se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea inculpatului de către instanța de judecată.

Începând cu data de 20 decembrie 2006, inculpatul a fost angajat ca șofer la firma de transport M.I.T., proprietatea numitului D.G.A., și efectua curse cu autocamionul său personal marca M., folosind licența de transport a firmei M.I.T., astfel cum rezultă din declarația notarială a numitului D.G.A., declarația martorului D.G.A. din cursul cercetării judecătorești, nota de serviciu M.I.T. și talon autotren marca M. depus la termenul din 16 iulie 2009. La data de 03 mai 2009 autocamionul său a fost grav avariat, necesitând importante reparații și înlocuiri de subansamble, schimbarea pistoanelor, a segmenților, ș.a., motiv pentru care a dus autovehiculul în service-ul mărcii M. din Sofia. Realitatea acestor împrejurări a fost dovedită pe parcursul procesului (pe care Parchetul nici nu le amintește în cuprinsul actului de sesizare) cu declarația inculpatului coroborată cu nota de serviciu emisă de M.I.T., declarația martorului D.G.A. și factura de achiziție piese depusă la termenul de judecată din 16 iulie 2009.

În aceste condiții, inculpatul acceptă propunerea numitului V.B.V., patronul societății M.I.T. de a efectua o cursă în Germania (contra cost) cu un automarfar marca R. cu remorcă pentru a aduce în Bulgaria autoturisme second hand. Inculpatul declară că a acceptat propunerea întrucât urma să fie plătit pentru cursa efectuată și apoi pentru a-și achiziționa piesele necesare autocamionului său din Germania, la un preț mult mai scăzut decât cel din Bulgaria. În același sens a declarat și martorul D.G.A. audiat în cursul cercetării judecătorești, precizând și că între inculpat și numitul V.B.V. nu existau relații de prietenie, relații apropiate.

În continuare, la data de 15 mai 2007, inculpatul se prezintă la parcarea aparținând societății P. unde se aflau autocamioanele societății M.I.T. pentru a primi autovehiculul cu care urma să efectueze cursa, cheile acestuia și documentele de transport. Martorul J.S.S., angajat al societății numitului V.B.V. relatează că în conformitate cu dispozițiile primite de la patronul său pregătise documentele pentru automarfarul marca R. cu remorcă pentru a le preda inculpatului ce urma să plece în Germania. La data de 15 mai 2007 s-a întâlnit cu acesta înntr-o parcare și i-a predat documentele de transport, cheile și automarfarul, pe care inculpatul l-a examinat, a verificat funcționarea stopurilor și a farurilor și dacă nu are componente lipsă. Au mers împreună la o stație de alimentare cu carburant, iar după alimentare inculpatul a plecat în cursă spre Germania. Martorul a mai precizat că anterior datei menționate, inculpatul nu mai făcuse nicio cursă cu autovehiculul respectiv, iar în parcarea amintită automarfarul se afla de câteva zile, fiind adus în acel Ioc de numitul V.B.V.

S-a observat de către prima instanța că din nicio probă administrată de Parchet în acuzare nu rezultă că inculpatul a avut cunoștință de existența drogurilor, iar în acest sens nu există nicio interceptare a vreunei convorbiri telefonice purtată între inculpat cu vreo altă persoană referitoare la droguri, vreo activitate de urmărire sub acoperire a inculpatului anterioară depistării sale sau depoziția vreunui martor. S-a arătat că există la dosar o adresă a Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Direcția Antidrog din care reiese că Direcția Generală de Combaterea Crimei Organizate din Bulgaria au comunicat că inculpatul L.L.B. este un membru al grupării infracționale conduse de V.B.V., însă această comunicare nu poate fi reținută ca probă în acuzare în sensul dispozițiilor procesual penale, cu atât mai mult cu cât adresa emisă de autoritățile bulgare aflată la dosarul de urmărire penală și despre care Parchetul face mențiune în cuprinsul rechizitoriului, prezentând-o ca și probă în acuzare, este în limba engleză, nefiind tradusă de un traducător autorizat.

S-a mai precizat ca autoritățile bulgare au comunicat că la data de 17 mai 2007 în cooperare cu Serviciul Național de Combatere a Crimei Organizate din Bulgaria au descoperit cantitatea de 106,569 kg heroină disimulată în roata de rezervă a automarfarului înmatriculat în Bulgaria și condus de numitul I.E.V., în cabina autocamionului fiind descoperit și cetățeanul bulgar V.B.V. (persoana mai sus amintită ce i-a solicitat inculpatului să efectueze cursa cu automarfarul depistat de autoritățile române). Cei doi au fost depistați la trecerea prin punctul de frontieră Lesovo dinspre Turcia. S-a dispus arestarea numiților I.E.V. și V.B.V., astfel cum rezultă din actele aflate în dosarul de urmărire penală de către Tribunalul regional Yambol pentru trafic de droguri. Prin încheierea de încetare parțială a acțiunii penale emisă de Parchetul Județean Yambol se reține că la data de 15 mai 2007 numitul V.B.V., proprietarul SC M.I.T. din Sofia, l-a rugat pe numitul I.E.V. să efectueze în Turcia un transport pentru a aduce în Bulgaria autoturisme. S-au deplasat împreună cu un automarfar marca M. cu remorcă, iar în Turcia, V.B.V. a procurat cantitatea de 99.123,22 gr. heroină de la o persoană și ascuns-o în roțile de rezervă ale automarfarului, fără ca numitul I.E.V., șoferul autovehiculului, să cunoască această împrejurare. La controlul vamal la punctul de trecere Lesovo spre Bulgaria a fost depistată heroina în roata de rezervă. În cursul urmăririi penale numitul I.E.V. a declarat că nu cunoștea și nici nu presupunea că în roata de rezervă se află heroină, astfel că autoritățile bulgare constatând că la dosar nu există probe categorice și concludente pe baza cărora să se tragă concluzia indubitabilă că numitul I.E.V. a participat la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, a dispus față de acesta încetarea acțiunii penale și anularea măsurii de prevenție.

S-a constatat că situația de fapt descrisă este oarecum asemănătoare cu cea din prezenta cauză, în sensul că inculpatul L.L.B. a fost solicitat de numitul V.B.V. - proprietarul SC M.I.T. să efectueze o cursă în Germania, că heroina a fost ascunsă în roata de rezervă a automarfarului, în speță fără a se stabili de cine anume și că inculpatul a relatat constant că nu a cunoscut împrejurarea că heroina se afla în roata de rezervă a autovehiculului.

S-a menționat că <parchetul susține în cuprinsul actului de sesizare că numitul V.B.V. este membru al aceleiași rețele internaționale de traficanți de droguri din care face parte și inculpatul L.L.B., deși nu există nicio dovadă în acest sens, la dosar neexistând nici măcar o convorbire telefonică purtată între cei doi, martorii audiați relatând că între aceștia nu existau relații de prietenie, relații apropiate. În aceste condiții, s-a apreciat că este evident că susținerea Parchetului se bazează pe comunicarea autorităților bulgare depusă la dosar în limba engleză, netradusă după cum se arăta mai sus.

În cursul urmăririi penale, s-a procedat la ascultarea numitului V.B.V., arestat în Bulgaria, care a declarat că îl cunoaște pe inculpat și că nu își. amintește să-I fi rugat să efectueze vreo cursă în Germania, că automarfarul cu care a fost depistat inculpatul folosea licența firmei sale M.I.T. pentru efectuarea de transporturi internaționale. Susținerea sa este combătută de declarațiile inculpatului și ale martorilor D.G.A., J.S.S., care au relatat exact contrariul după cum mai sus s-a arătat.

Martorul asistent P.N., audiat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a declarat că a asistat la percheziția autotrenului condus de inculpat, iar în roata de rezervă a fost găsită heroină.

S-a constatat, așadar, că toate aceste elemente de fapt reținute de instanță și anume cursa ocazională făcută de inculpatul L.L.B. spre Germania la solicitarea numitului V.B.V., încredințarea autovehiculului, a cheilor și documentelor de transport inculpatului de către martorul J.S.S. (angajat al numitului V.B.V.) chiar în ziua plecării în cursă, o similiaritate a situației inculpatului cu cea petrecută la data de 17 mai 2007 pe care și Parchetul o reține, dar în sensul acuzării, faptul că numitul V.B.V. este arestat de autoritățile bulgare pentru trafic de heroină, care au reținut că a procurat cantitatea de 99.123,22 gr. heroină de la o persoană și ascuns-o în roțile de rezervă ale automarfarului, fără ca șoferul autovehiculului respectiv să cunoască această împrejurare, apoi relatarea martorului J.S.S., în sensul că automarfarul condus de inculpat a fost adus în parcare de numitul V.B.V. dovedesc că, în fapt, inculpatul L.L.B. nu a cunoscut împrejurarea că în roata de rezervă se aflau ascunse droguri.

S-a subliniat că situația nu este aceeași cu cea a transportului unui pachet, a unui colet sau al primirii acestuia din străinătate, întrucât în acest caz există o îndoială, iar în caz de îndoială făptuitorul nu trebuie să treacă la executarea acțiunii, în caz contrar va răspunde pentru faptă sub forma intenției indirecte (în acest sens „Drept penal român partea generală”, C. Mitrache).

În concluzie, s-a apreciat că probele în acuzare sunt insuficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție consacrată de dispoz. art. 52 C. proc. pen. și nu dovedesc fără urmă de îndoială că inculpatul cu intenție a transportat și a introdus pe teritoriul României heroină.

Întrucât s-a apreciat de către judecătroul fondului că faptelor inculpatului L.L.B. le lipsesc unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, și anume intenția, tribunalul a dispus achitarea acestuia sub aspectul ambelor infracțiuni în temeiul dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. împotriva acestei hotărâri a formulat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând desființarea acesteia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv că instanța fondului a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, eroare determinată de interpretarea greșită a probelor existente, din care rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul a săvârșit fapta, motiv pentru care trebuie și condamnat.

Prin decizia penală nr. 66 din 08 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Instanța de apel a reținut că probele administrate nu conduc la concluzia că inculpatul face parte dintr-o rețea de traficanți de droguri, astfel că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

S-a precizat ca potrivit art. 345 C. proc. pen., instanța hotărăște, prin sentință, asupra învinuirii inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunțându-se dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

S-a arătat că din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că inculpatul a fost surprins în noaptea de 16/17 mai 2007, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, județul Arad, încercând să treacă frontiera de stat în Ungaria, conducând un autotren, iar în roata de rezervă fixată în spatele cabinei autotrenului, au fost identificate 100 pachete ambalate în bandă adezivă de culoare maro, ce conțineau (conform constatărilor tehnico-științifice făcute ulterior) heroină.

Inculpatul L.L.B., cetățean bulgar, a declarat că a părăsit teritoriul Bulgariei în data de 15/16 mai 2007 și avea ca destinație Germania, de unde trebuia să transporte înapoi autoturisme second-hand și că nu avea cunoștință de faptul că în autotren există heroină.

Această apărare a fost îmbrățișată de instanța de fond, care a și dispus achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., considerând că faptelor inculpatului le lipsesc unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de trafic internațional de droguri de mare risc, și anume intenția, respectiv că probele în acuzare sunt insuficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 52 C. proc. pen. și nu dovedesc fără urmă de îndoială că inculpatul cu intenție a transportat și a introdus pe teritoriul României heroină.

S-a menționat că este de necontestat aspectul că inculpatul L.L.B. a preluat autotransportorul prin predarea cheilor și a documentelor de transport de la martorul J.S.S. (angajat al numitului V.B.V. - proprietarul autotransportorului), dar nu există nicio dovadă că între inculpat și V.B.V. există relații de prietenie, relații apropiate sau de natură a duce la concluzia că ambii fac parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri (declarații martori, lipsă convorbiri telefonice înregistrate între cei doi etc), astfel că hotărârea instanței de fond a fost considerată ca fiind temeinică și legală, și a fost menținută, prin respingerea apelului promovat de Parchet, conform disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., făcându-se aplicarea disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București, invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 172 și 18 C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs și în susținerea orală procurorul a criticat decizia sub următoarele aspecte:

a) hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Sub acest aspect s-a invocat faptul că instanța de apel nu și-a motivat, în niciun mod, soluția adoptată limitându-se a face referiri doar la lipsa probelor care să confirme existența unor relații de prietenie între inculpat și V.B.V., relații de natură a conduce la concluzia că ambii fac parte dintr-o rețea internațională de trafic de droguri.

b) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate de procuror ceea ce echivalează cu nepronunțarea unor cereri esențiale în sensul dispozițiilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

c) decizia instanței de apel este nelegală în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale în materia confiscării.

d) hotărârile pronunțate în cauză sunt rezultatul unei erori grave de fapt ceea ce a condus la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri.

S-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru motivarea, în condițiile legii, a apelului declarat în cauză.

În subsidiar s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și condamnarea inculpatului L.L.B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 3 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Prin decizia penală nr. 3887 din 02 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împotriva deciziei penale nr. 66 din 08 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul L.L.B.

A fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului Parchetului la aceeași instanță, Curtea de Apel București, menținându-se actele procedurale îndeplinite până la data de 22 februarie 2011.

Cu privire la onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, s-a dispus să fie plătit din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba bulgară s-a dispus să fie plătit din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide în sensul celor de mai sus, instanța supremă a reținut că potrivit dispozițiilor art. 383 alin. (1) C. proc. pen. decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului.

Nu poate fi acceptată o hotărâre care nu este motivată, care nu este fundamentată pe o motivare rațională de natură să convingă asupra legalității și temeiniciei ei. Lipsa de motivare nu permite instanței de control judiciar să stabilească dacă soluția adoptată corespunde cu legea și adevărul.

S-a apreciat că în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 3859 teza I C. proc. pen., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, decizia instanței de apel fiind complet nemotivată, împiedicând astfel instanța de recurs să verifice legalitatea și temeinicia soluției date.

Singura mențiune, din cuprinsul deciziei, referitoare la lipsa probelor care să dovedească existența unor relații de prietenie între inculpat și V.B.V., respectiv implicarea acestora în traficul internațional de droguri, nu echivalează cu o motivare în sensul cerut de dispozițiile legale enunțate anterior.

S-a mai arătat că în motivele de apel procurorul a făcut trimitere, punctual, la probele care - în opinia acuzării - dovedesc vinovăția inculpatului, astfel că instanța de apel avea obligația să se pronunțe motivat asupra acestora, să-și însușească argumentația sau, dimpotrivă, să o înlăture.

S-a mai reținut că s-a făcut referire, în motivele de apel, la împrejurarea că inculpatul, după ce s-a întors din Turcia cu același autovehicul, acesta nu a mai fost dat altei persoane, iar în data de 15 mai 2007 inculpatul a plecat pentru a efectua un transport, plecând din Bulgaria spre România, precum la măsurile de precauție luate de inculpat în legătură cu această cursă.

S-a reținut că instanța de fond a înlăturat un înscris înaintat de autoritățile bulgare - acuzarea susținând că din conținutul acestuia rezultă că inculpatul este membru al unei grupări internaționale de trafic de droguri condusă de V.B.V. deoarece nu a fost tradus în limba română.

S-a arătat că instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv, avea obligația să dispună traducerea înscrisului sau dacă aprecia că această probă nu este necesară să motiveze respingerea ei.

S-a menționat că sub acest aspect motivarea instanței de fond - însușită de instanța de apel - în sensul că această probă, administrată în faza de urmărire penală, se impune a fi înlăturată deoarece actul nu a fost tradus, nu poate fi acceptată.

S-a precizat că în rejudecare, instanța de apel urmează să motiveze în fapt și în drept soluția, cu examinarea prealabilă și a celorlalte critici de legalitate invocate de procuror, iar dacă dezbaterile converg spre completarea probatoriului, instanța de apel va aprecia, motivat, asupra necesității administrării probelor necesare stabilirii adevărului.

În consecință, apelul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția l penală, sub nr. 34156/3/2007*, cu prim termen de judecată la data de 31 ianuarie 2012, când cauza a fost amânată în vederea soluționării cererii de abținere formulată de unul din membrii completului de judecată, care făcuse parte din completul care pronunțase în primul ciclu procesual decizia nr. 66 din 08 martie 2011, casată prin decizia nr. 3887 din 02 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Inculpatul a fost reaudiat în fața instanței de apel, așa cum rezultă din declarația acestuia de la dosar apel.

La termenul de judecată din data de 03 aprilie 2012, constatându-se lipsa interpretului de limbă bulgară, cauza a fost amânată la data de 24 aprilie 2012, când s-a rămas în pronunțare, pronunțare care a fost amântă succesiv, la datele de 08 mai 2012, 15 mai 2012, 22 mai 2012, când s-a pronunțat o încheiere de repunere pe rol a cauzei, în vederea judecării în complet de divergență, cu termen la data de 28 iunie 2012, când din nou s-a amânat pentru lipsa interpretului, la data de 18 septembrie 2012, când au avut loc dezbaterile, pronunțarea fiind amânata la data de 25 septembrie 2012, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Prin decizia penală nr. 252 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în majoritate, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat sentința apelată și, rejudecând pe fond:

A fost condamnat inculpatul L.L.B. după cum urmează:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, faptă din data de 15/16 mai 2007, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, faptă din data de 15/16 mai 2007, la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.(cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.(cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei rezultante de mai sus.

Pedeapsa complementară se va executa în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 18 mai 2007, la 28 septembrie 2007.

Inculpatul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 111 C. pen., art. 112 lit. e) C. pen. rap. la art. 117 C. pen., s-a luat față de inculpat, măsura de siguranță a expulzării, care se va aduce la îndeplinire, după executarea pedepsei închisorii, în condițiile prev. de art. 117 alin. (3) C. pen.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. rap. la art: 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat următoarele: 49.918,4 grame heroină, 5,08 grame heroină și 5,06 grame heroină rămase în urma analizelor de laborator și depuse la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada din 10 iulie 2007 în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 118 lit. b) teza I C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.L.B. a următoarelor bunuri: 1 telefon mobil marca S., 1 acumulator telefon mobil, 1 cartelă SIM, 1 telefon mobil marca N., 1 acumulator telefon mobil și 1 cartelă SIM, depuse la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Poliția de Frontieră Aeroport Internațional București cu dovada din data de 27 august 2007.

În baza art. 118 lit. b) teza I C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.L.B. a sumei de 1.876.00 euro depusă la Banca C.R. conform ordinului de încasare din data de 29 august 2007.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către firma utilizatoare SC M.I.T., Sofia, a automarfarului, a remorcii și a cheilor (1 set) de la automarfar, aflate în custodia Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Băneasa.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, aferente fondului cauzei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare, aferente fazei procesuale a apelului, rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu al inculpatului, precum și onorariul cuvenit interpretului de limbă bulgară, contravaloarea a patru ore, vor fi înaintate din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel, în opinie majoritară, a constată următoarele:

Prin motivele de apel, aflate la filele la dosarul de apel nr. 34156/3/2007, procurorul a formulat mai multe critici privitoare la legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, vizând greșita interpretarea a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, lipsa rolului activ, prin încălcarea dispozițiilor art. 4 și art. 287 alin. (1) C. proc. pen., precum și încălcarea dispozițiilor art. 3 referitoare la aflarea adevărului.

Se observă că principalul motiv de apel al Parchetului se referă la comiterea unei grave erori de fapt de către instanța de fond, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului L.L.B., în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., celelalte motive de apel circumscriindu-se acestor critici, fiind derivate din ele, precum și interdependente.

În consecință, pornind la analizarea acestui motiv de apel, Curtea reține întocmai situația de fapt din rechizitoriu, prezentată în cele de mai sus, care astfel nu mai trebuie reluată, impunându-se ca în cele ce urmează să se dea eficiență disp. art. 38518 C. proc. pen.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul de urmărire penală inculpatul era angajat ca șofer la firma de transport M.I.T. cu sediul în Sofia, proprietatea numitului D.G.A., și efectua curse cu autocamionul proprietate personală (conform susținerilor acestuia) marca M., folosind licența de transport a firmei M.I.T.

La data de 03 mai 2009, autocamionul inculpatului a suferit mai multe avarii, necesitând reparații și înlocuirea unor subansamble.

Încă de la început, inculpatul a declarat că, în aceste împrejurări, a fost contactat de numitul V.B.V., administrator al firmei comerciale unipersonale M.I.T. V.B.V., cu sediul în Sofia, așa cum rezultă din actele aflate la dosarul instanței de fond, care i-a solicitat să efectueze curse pentru societatea menționată.

Astfel, la data de 09 mai 2007, la cererea numitului V.B.V., inculpatul s-a deplasat în Turcia - Istambul, conducând un autocamion cu remorcă proprietatea firmei sus-numitului, pentru a aduce în Bulgaria 4 autoturisme second hand. S-a întors în Bulgaria la data de 11 mai 2007 și la data de 14 mai 2007 a fost sunat de numitul V.B.V. care i-a solicitat să plece în Germania cu un alt autocamion, pentru a aduce în Bulgaria autoturisme second hand, propunere pe care a acceptat-o.

Situația de fapt prezentată anterior, rezultată din declarațiile inculpatului, coroborate cu cele ale celor doi martori J.S.S., D.G.A., și cu înscrisurile de la dosar, nu este de natură să nască dubii, în condițiile în care ea reiese și din rechizitoriu, fiind îmbrățișată atât de prima instanță cât și de instanța de apel, în rejudecare.

Ceea ce se impune a fi însă clarificat de către Curte, având în vedere declarațiile inculpatului și modul în care acestea au fost interpretate, prin raportare și la celelalte probe administrate în speță, de către judecătorul fondului, constă în modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele, după ce la data de 14 mai 2007, inculpatul a fost sunat de numitul V.B.V. care i-a solicitat să plece în Germania, pentru a aduce în Bulgaria autoturisme second hand, propunere pe care inculpatul a acceptat-o.

Atunci când a analizat poziția procesuală a inculpatului, respectiv declarațiile pe care acesta Ie-a dat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, declarații care aparent se coroborează cu declarațiile martorilor propuși în apărare, și cu înscrisurile depuse tot de către inculpat, prima instanță nu a observat că aceste declarații s-au schimbat, devenind contradictorii, cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, schimbări intervenite în funcție de modalitatea în care inculpatul a înțeles să se apere și să producă probe în sprijinul acestei apărări.

Astfel, pe data de 18 mai 2007, când a fost audiat de procuror, inculpatul L.L.B. a declarat că pe data de 14 mai 2007, seara, a fost sunat de V.B.V., care i-a cerut să plece în Germania, pentru a aduce autoturisme second hand, fără ca acesta să-i spună la ce firmă sau în ce oraș trebuie să meargă, și fără să-i dea numele vreunei persoane de contact.

A mai precizat că în după amiaza zilei de 15 mai 2007 a mers la un service auto indicat de V.B.V., unde s-a întâlnit cu acesta, prilej cu care V.B.V. i-a înmânat un telefon marca S., cu cartelă telefonică germană, pentru a-l putea contacta în cursul deplasării, fiindu-i totodată predat de către V.B.V. autocamionul marca R. și platforma atașată acestuia.

Mai arată inculpatul în aceeași declarație că a condus autotrenul până în localitatea Vrața, unde a oprit timp de 10 minute pentru a-și cumpăra o sticlă de apă, produse alimentare și țigări, continuându-și drumul până la P.C.T.F. Vidin-Calafat, fără să mai oprească, astfel încât pe teritoriul României a intrat în jurul orelor 12.00-13.00, deplasându-se pe ruta Calafat - Orșova - Caransebeș - Timișoara - Nădlac, oprindu-se o singură dată la Orșova, unde s-a odihnit o oră, stând de vorbă la o cafenea cu mai mulți șoferi bulgari pe care i-a întâlnit întâmplător.

Când a fost audiat de instanța de judecată cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, inculpatul a făcut aceleași declarații, menționând în plus faptul că a preluat autotrenul de la o parcare de lângă calea ferată și nu direct de la firma lui V.B.V., deoarece parcarea aparținea aceleiași firme, acolo făcându-se și întreținerea mașinilor firmei.

O poziție asemănătoare a adoptat inculpatul și când a fost audiat de instanța de fond pe data de 28 februarie 2008, când însă a apărut prima schimbare a declarației în sensul că nu a mai oprit la Orșova, ci la Caransebeș și Timișoara, fără a face alte precizări.

Cu ocazia reaudierii de către instanța de fond, din data de 16 iulie 2009, apar schimbări semnificative în declarația inculpatului.

Astfel, inculpatul a susținut că documentele mașinii, cheile și autotrenul i-au fost predate de un angajat de la firma lui V.B.V., numitul J.S.S., care a și dat declarații în cauză, în calitate de martor.

A mai susținut că nu s-a mai întâlnit pe data de 15 mai 2007 cu V.B.V., care doar l-a sunat cu o zi înainte pentru a-l ruga să facă cursa din Germania, și i-a spus la telefon că a doua zi va veni un angajat de la firmă, care îl va duce la o parcare care se numește P., și care îi va da cheile, documentele și autotrenul, lucru care s-a și întâmplat, și în plus persoana care a venit să-l ia, i-a dat și suma de 2.000 euro care reprezenta contravaloarea deplasării sale și cheltuielile aferente, inculpatul solicitând totodată să i se restituie suma de 1.875 euro, care au mai fost găsiți asupra sa cu ocazia surprinderii de către organele de poliție.

Inculpatul a evitat însă să ofere vreo explicație asupra modului în care a ajuns în posesia sa telefonul marca S. și cartela telefonică germană, cu care trebuia sa țină legătura cu V.B.V., și care au fost găsite asupra sa, la momentul depistării de către organele de poliție, aspect care deși foarte important, a fost trecut cu vederea de către prima instanță care nu a observat schimbarea de declarație a inculpatului, în raport cu cele susținute constant la urmărirea penală.

Tot în cuprinsul declarației din data de 16 iulie 2009, inculpatul a mai susținut că nu era obligatoriu ca în cursa către Germania sau o altă țară să fie și un al doilea șofer și a precizat că își menține toate declarațiile date până la aceea dată, deși erau contradictorii.

În condițiile în care cele precizate de inculpat la data de 16 iulie 2009, contraziceau cele menționate de acesta la data de 18 mai 2007, și mai mult, declarația inculpatului din data de 16 iulie 2009 a fost data după audierea de către instanța de fond a martorilor J.S.S. și D.G.A., se impune concluzia că versiunile oferite de către inculpat au suferit modificări în funcție de probatoriul pe care acesta a reușit să-l construiască în special în timpul cercetării judecătorești, precum și în cursul efectuării urmăririi penale, această concluzie fiind rezultatul analizei momentelor la care au fost solicitate și administrate în ambele faze procesuale probele în apărarea inculpatului.

Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul deși asistat de apărător ales nu a solicitat administrarea probei cu martori, conform notei de probatorii, probă care a fost administrată numai în cursul cercetării judecătorești, la fond, când, într-o primă fază, la termenul de judecată din data de 28 februarie 2008, dată la care a fost audiat și inculpatul, au fost depuse la dosar declarațiile notariale ale celor doi martori menționați anterior, pentru ca ulterior aceștia să fie audiați de instanță.

Martorul J.S.S. a declarat că lucrează ca mecanic la M.I.T. - V.B.V., iar pe data de 15 mai 2007, în jurul prânzului, L.L.B. a sosit la parcarea în care firma respectivă își ține autocamioanele, i-a predat acestuia autotrenul marca R., apoi l-a condus pe acesta la o stație de alimentare cu carburant din din Sofia, unde s-a făcut alimentarea cu combustibil, cu această ocazie L.L.B. neîntâlnindu-se cu V.B.V.

Audiat de instanța de judecată pe data de 27 martie 2008 martorul J.S.S. a declarat că lucrează ca mecanic la firma S.T., că autotrenul cu care s-a făcut cursa se afla într-o parcare publică în afara garajului firmei, care nu avea parcare proprie, astfel încât își ținea camioanele într-o parcare publică, nepăzită, plătind pentru acest serviciu, că se afla parcat acolo de câteva zile, fiind adus de V.B.V., care i-a spus lui personal când l-a adus să pregătească documentele necesare deoarece L.L.B. trebuia să plece în cursă în Germania.

A mai precizat martorul J.S.S. că L.L.B. i-a spus că își va cumpăra și piesele necesare efectuării reparației autocamionului marca M., precizând martorul și faptul că se pleca cu bani din Bulgaria suficient să se ajungă la destinație și să se întoarcă.

Cel de-al doilea martor D.G.A., a declarat că L.L.B. lucrează de doi ani ca șofer la firma sa M.I.T. pe un autocamion marca M., care de fapt este proprietatea inculpatului, dar lucrează în baza licenței firmei M.I.T., autocamionul defectând-se la sfârșitul lunii aprilie 2007, motiv pentru care la sfârșitul lunii mai L.L.B. l-a sunat și i-a cerut voie să facă un transport până în Germania pentru V.B.V., cu un autocamion al acestuia din urmă, cu această ocazie urmând să achiziționeze și piesele necesare reparării autocamionului marca M. defect, care se găseau greu în Bulgaria.

În declarația dată în fața instanței la data de 22 mai 2008, martorul D.G.A. a susținut și faptul că în parcarea publică în care V.B.V. își ținea camioanele se aflau multe mașini parcate, această parcare nefiind păzită.

Așa cum s-a precizat anterior, după apariția la dosarul cauzei a acestor declarații, inculpatul L.L.B. și-a schimbat pentru prima dată declarațiile în sensul că în România a oprit de două ori, prima oară la Timișoara și a doua oară la Caransebeș, pentru odihna obligatorie, precum și faptul că a acceptat să facă acel drum pentru bani, adică 400-500 euro în funcție de km parcurși, și pentru a cumpăra piese pentru autocamionul marca M. defect, precizând totodată că mecanicul J.S.S. a verificat plinul autotrenului.

După administrarea acestor probe, instanța de fond la termenele de judecată din datele de 28 martie 2008, 24 aprilie 2008 și 22 mai 2008 a dispus emiterea unei adrese către Primăria Cartierului Orlandovți din localitatea Sofia, prin care s-a solicitat să se comunice dacă în acest cartier există parcare și dacă în perioada mai 2007 era folosită de firma M.I.T.

La termenul de judecată din data de 19 iunie 2008, în urma solicitării apărătorului inculpatului, s-a emis o adresă cu același conținut către Primăria Raionului Serdika, Sofia, deși s-a dispus revenirea cu adresă la Primăria Cartierului Orlandovți, și nu la o altă primărie. Prin adresa din data de 27 august 2008 Primăria Raionului Serdika a răspuns că: „administrația acestui raion nu a dat anterior și nu dă în prezent teren comunal cu destinația parcări în cartierul Orlandovți. Nu dispunem de informații referitoare la faptul dacă în luna mai 2007 firma M.I.T. a folosit o parcare în cartierul Orlandovți”.

Având în vedere acest răspuns care infirmă cele susținute de inculpat și de cei doi martori, la termenul de judecată din data de 09 octombrie 2008, la solicitarea apărătorului inculpatului, instanța a dispus emiterea unei adrese către M.I.T. prin care s-a solicitat să se comunice dacă în perioada 2007 acesta firmă folosea parcarea din cartierul Orlandovți.

Adrese cu același conținut și către același destinatar au fost emise și la datele de 11 noiembrie 2008 și 05 decembrie 2008, iar la data de 03 februarie 2009, Ia solicitarea apărătorului inculpatului s-a schimbat destinatarul adresei, revenindu-se în același sens, la același destinatar, la data de 26 februarie 2008.

Prin adresa din 27 februarie 2009, societatea P. a comunicat că: „din decembrie 2004 și până în prezent - 27 februarie 2009, service-ul auto P. SRL folosește obiectivul teren construcție monolită și parcare aflat în cartierul Orlandovți, unde efectuează principala sa activitate - reparații de autobuze și camioane”.

Având în vedere că această adresă venea în totală contradicție cu apărările inculpatului, s-a procedat la reaudierea inculpatului la termenul de judecată din data de 16 iulie 2009, după cum s-a menționat, dată la care acesta expune o nouă versiune a celor petrecute în perioada 14-17 mai 2007.

Astfel a arătat faptul că documentele mașinii și autotrenul i-au fost predate de un angajat al firmei lui V.B.V., că el personal a verificat autotrenul, inclusiv roțile de rezervă, în sensul că a lovit cu piciorul în ele, pentru a se asigura ca sunt în regulă, însă nu Ie-a scos din locașul lor, precizând că așa se procedează de regulă pentru verificarea presiunii.

A mai declarat că pe 14 mai 2007 a fost sunat de V.B.V., care l-a întrebat dacă pe 15 mai poate să plece în Germania, și i-a spus că pe 15 mai un angajat de la firmă va veni la domiciliul său și-l va duce la parcarea care se numește P., lucru care s-a și întâmplat. Angajatul de la firmă i-a dat suma de 2.000 euro, care reprezentau contravaloarea deplasării sale, cheltuielile aferente, taxele de drum, plata feribotului și alimentarea cu carburant pentru întoarcere. A precizat și faptul că nu știa de drogurile din roata de rezervă și faptul că nu era obligatoriu ca în cursa spre Germania să fie necesară prezența celui de-al doilea șofer.

Curtea observă că prima instanță nu numai că a eludat contradicțiile dintre declarațiile inculpatului, minimalizându-le importanța, dar, mai mult, nu a constatat o altă contradicție flagrantă din apărarea inculpatului, hotărâtoare în soluționarea pricinii, în sensul că deși pe de o parte, martorul J.S.S. a declarat că el a fost cel care a verificat autotrenul cu care inculpatul urma să se deplaseze în Germania, pe de altă parte, inculpatul, în declarația din data de 16 iulie 2009, a precizat că el personal a fost cel care a făcut aceste verificări.

Curtea constată că în mod evident în această declarație inculpatul își pliază poziția în funcție de toate probele pe care reușise să le administreze, până la acel moment, astfel încât să fie exonerat de răspundere penală.

Tot la termenul de judecată din 16 iulie 2009, apărătorul inculpatului a depus o serie întreagă de înscrisuri, respectiv factură piese achiziționate, listă olografă cu piese necesare, găsită asupra inculpatului la momentul reținerii, declarație administrator D.G.A. referitoare la situația juridică a autocaminului marca M., certificat înmatriculare M., din care rezultă că proprietatea mașinii aparține soției inculpatului, contract leasing pentru autotren marca R., licențe M.I.T., verificare tahograf M.I.T.

Contradicții între susținerile inculpatului și actele de la dosar, care ca și contradicțiile între propriile declarații ale inculpatului, precum și cele între declarația inculpatului din data de 16 iulie 2009 și declarația martorului J.S.S., există și cu privire la proprietatea autocamionului marca M., dar și cu privire la felul în care urmau să fie achiziționate piesele pentru repararea acestuia.

Se observă că autocamionul marca M., (despre care prima instanță a reținut că este proprietatea inculpatului, că s-a defectat și că acesta a plecat spre Germania și pentru a cumpăra piesele necesare reparației), la data de 15 mai 2007 se afla în realitate în proprietatea firmei M.I.T. - D.A., an de fabricație 1997, fiind înmatriculat prima dată pe data de 03 iunie 1998, a doua oară fiind înmatriculat la data de 05 decembrie 2005, proprietar fiind indicat M.I.T. - D.A., (conform certificatului de înmatriculare din dosarul de fond), iar a treia oară a fost înmatriculat pe data de 10 noiembrie 2008, pe numele L.L.B.E., soția inculpatului, (conform certificatului de înmatriculare de la dosarul de fond).

Din înscrisurile depuse de inculpat, respectiv o informare a Agenției Naționale a Veniturilor - Direcția Teritorială Sofia pentru M.I.T. - D.A., rezultă că acesta a devenit angajatul acestei societăți începând cu luna decembrie 2006, astfel încât pe de o parte nu există nici o probă care să ateste existența unor relații de orice natură între inculpat și acesta firmă la data de 05 decembrie 2005, și niciun înscris care să ateste că autocamionul marca M. s-a aflat vreodată în proprietatea inculpatului, acesta fiind doar proprietatea M.I.T. - D.A., până la data de 10 noiembrie 2008, când în vederea preconstituirii unei probe a fost înstrăinat și apoi înmatriculat pe numele soției inculpatului.

În aceste condiții, declarația notarială a martorului D.A., declarația aceluiași martor din cursul cercetării judecătorești, nota de serviciu M.I.T. și talonul M., depus la termenul din 16 iulie 2009, apar ca fiind neconforme cu realitatea fiind contrazise de înscrisuri emanând de la autorități publice asupra cărora nu există dubii.

Pe de altă parte nu există la dosarul cauzei niciun înscris care să ateste realitatea defecțiunilor care ar fi apărut în jurul datei de 03 mai 2007 la autocamionul marca M. sau efectuarea vreunei reparații în aceea perioadă la acest autovehicul.

Totodată, piesele despre care inculpatul susține că dorea să le cumpere din Germania pentru efectuarea reparației, au fost achiziționate tot de către M.I.T. (conform facturii existente la dosar fond) la data de 15 septembrie 2007, contra sumei de 7.010,84 leva, ceea ce dovedește încă o dată că autocamionul marca M. era la data respectivă proprietatea acestei societăți și nu a inculpatului.

Trebuie precizat, totuși, că nu există nicio dovadă a faptului că respectivele piese au fost folosite pentru efectuarea vreunei reparații la acest autocamion.

Curtea mai observă că atunci când a fost reținut, inculpatul avea asupra sa suma de 1.876 euro, fără a poseda alte sume de bani într-o altă monedă sau mijloace de plată electronice (carduri), astfel încât, în aceste condiții se pune în mod legitim întrebarea cu ce bani ar fi cumpărat inculpatul piesele de schimb din Germania, dat fiind faptul că singurii bani cu care a plecat în cursă au fost cei 2.000 euro, pe care i-a primit de la V.B.V., din care doar 400-500 euro (după cum chiar inculpatul declară) reprezentau contravaloarea cursei, restul reprezentând cheltuielile cu combustibilul și taxele aferente cursei, (rovignete, taxe de autostradă, taxe de parcare, etc.), iar contravaloarea pieselor în 15 septembrie 2007 a fost de 7.010,84 leva, sumă care depășea contravaloarea în leva a celor 2.000 euro, la cursul valabil și în anul 2007.

Toate acestea denotă faptul că prin apărarea pe care și-a construit-o, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că deplasarea sa în Germania s-a făcut într-un stop legitim, și nu în scopul traficului de droguri.

În ceea ce privește explicațiile oferite de inculpat cu privire la destinația sa din Germania, la societatea sau persoanele de la care trebuia să încarce autoturismele second hand, numărul. acestora, lipsa documentelor de călătorie și a carnetului TIR, lipsa celui de al doilea șofer, traseul urmat, numărul opririlor, în opinia Curții acestea nu sunt credibile, chiar și fără a mai analiza împrejurarea că sunt contrazise și de legislația internațională aplicabilă transporturilor rutiere internaționale și transporturilor din cadrul UE, menționată de Parchet, motiv pentru care Curtea nu apreciază necesară o analiză aprofundată a acestor aspecte legislative și nici a contraargumentelor inculpatului, cu excepția următoarelor precizări:

Apărarea inculpatului în sensul că numitul V.B.V. nu i-ar fi comunicat nici măcar numele orașului german în care trebuia să ajungă, apare ca fiind neverosimilă, prin prisma legislației amintite, pentru că nicio plecare transfrontalieră nu se face până nu se întocmește un document - foaie de parcurs din care să rezulte ruta de deplasare a autovehiculului, cu precizarea perioadei deplasării și a numărului de înmatriculare a acestuia, scopul deplasării sau felul încărcăturii, document care trebuie să se afle în posesia conducătorului auto.

În aceste condiții, este evident că inculpatul știa pe ce rută urma să se deplaseze, din Bulgaria spre Germania și că urma să țină legătura telefonic cu numitul V.B.V. începând cu data de 15 mai 2007, până la revenirea în Bulgaria, mai ales că, la percheziția efectuată asupra sa, s-a găsit un telefon mobil marca S., despre care a declarat că l-a primit de la numitul V.B.V., care i-a spus că nu-l poate folosi decât pentru primirea de apeluri, nu și la inițierea de apeluri, precum și un telefon mobil marca N., în memoria căruia apărea de asemenea numărul lui V.B.V.

La toate acestea trebuie adăugat faptul că după ce inculpatul a fost reținut de autoritățile române, V.B.V. a încercat conform înțelegerii să ia legătura cu acesta atât pe telefonul cu cartelă germană, pe care inculpatul îl primise la plecarea în cursă, cât și pe telefonul propriu al acestuia.

În acest sens V.B.V. l-a sunat pe inculpat de pe ambele telefoane pe care autoritățile bulgare le-au găsit asupra sa cu ocazia reținerii.

Toate aceste precauții luate de inculpat și numitul V.B.V. în legătură cu această cursă dovedesc faptul că ambii cunoșteau reala deplasare a autovehiculului condus de inculpat în perioada 16-17 mai 2007 - transportarea cantității de cca. 50 kg heroină achiziționată din Turcia, introdusă în Bulgaria și apoi, prin România, Ungaria, Austria, transportarea spre Germania.

Că inculpatul a acționat după un plan bine stabilit rezultă și din faptul că din telefonul mobil marca S. au fost șterse apelurile primite, iar în agenda telefonică nu existau numere memorate, întrucât lista de apeluri primite era goală, ca și agenda telefonică, așa cum rezultă din actul aflat la dosarul de urmărire penală.

De asemenea, din actul aflat la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul, în agenda telefonică a telefonului personal marca N., ridicat de organele poliției la data de 17 mai 2007, avea numărul de telefon al persoanei V., care este numitul V.B.V., întrucât acesta a recunoscut în fața organelor poliției judiciare, când a fost interogat, că numărul îi aparține, așa cum rezultă din actul aflat la dosarul de urmărire penală.

La dosarul de urmărire penală a fost depus și răspunsul la comisia rogatorie efectuată de autoritățile bulgare la solicitarea autorităților române, din care rezultă printre altele că V.B.V. a declarat că îl cunoaște pe L.L.B., dar că nu-și aduce aminte dacă acesta a fost angajatul lui pentru a efectua o cursă în Germania cu un autotren marca R. în perioada 16-17 mai 2007, nici dacă s-a întâlnit cu acesta și nici dacă i-a dat vreun telefon pentru a fi folosit pentru a ține legătura pe perioada transportului, susținând totodată că întotdeauna îl suna pe L.L.B. de pe telefonul său personal pe telefonul acestuia al cărui nr. se afla în agenda telefonului său, iar la efectuarea curselor în Uniunea Europeană nu există obligativitatea unui al doilea șofer pe autocamion.

Nu este o simplă coincidență nici faptul că, la data de 17 mai 2007, la punctul de frontieră din Bulgaria, Lesovo, autoritățile bulgare, cu ocazia controlului efectuat asupra vehiculului proprietatea firmei de transport a numitului V.B.V., condus de acesta și un angajat al său, alternativ, au descoperit cantitatea de 106,569 kg heroină, ascunsă într-o roată de rezervă a automarfarului, împachetată identic cum s-a descoperit cantitatea de cea 51,543 kg heroină în autovehiculul condus de inculpatul L.L.B., așa cum rezultă din actul aflat la dosarul de urmărire penală.

Cu referire la aceste aspecte, la dosarul de urmărire penală există o adresă a Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - Direcția Antidrog din care reiese că Direcția Generală de Combaterea Crimei Organizate din Bulgaria au comunicat că inculpatul L.L.B. este un membru al grupării infracționale conduse de V.B.V., despre care instanța de fond a apreciat că nu poate fi avută în vedere ca probă în acuzare în sensul dispozițiilor procesual penale, datorită faptului că adresa emisă de autoritățile bulgare aflată la dosar urmărire penală și despre care se face mențiune în cuprinsul rechizitoriului, fiind prezentată ca probă în acuzare, este în limba engleză nefiind tradusă de un traducător autorizat.

Astfel, prima instanță nu a observat ca la fila următoare din dosarul urmărire penală, exista traducerea acestei adrese, e drept neautorizată, ca de altfel și setul de înscrisuri de la dosar apel, primul ciclu procesual, care reprezintă traducerea în limba română neautorizată a documentelor înaintate de autoritățile bulgare, în limba bulgară, ca răspuns la cererea de asistență juridică internațională.

Trebuie precizat că deși în apel, primul ciclu procesual, s-a dat relevanță probatorie, în favoarea inculpatului, respectivelor înscrisuri, în condițiile în care așa cum s-a arătat nu erau traduse de un traducător autorizat, la fond au fost luate în considerare doar acele înscrisuri care în opinia instanței dovedeau nevinovăția inculpatului, iar cele două adrese menționate anterior, emise de instituții cu atribuții in combaterea traficului de droguri, și care coopereză în mod direct în baza Convenției O.N.U. din 1988 împotriva traficului Ilicit de droguri și de substanțe psihotrope („Convenția de la Viena”), pe care atât România, cât și Bulgaria au ratificat-o, și care reprezentau practic modul de sesizare al organelor de urmărire penală, având valoarea conferită de dispozițiile art. 221 C. proc. pen., nu au fost reținute ca relevante, întrucât nu erau traduse, aspect nereal, după cum s-a precizat, chiar dacă traducerea nu era una autorizată.

Curtea apreciază că nu poate reține ca pertinentă susținerea Parchetului referitoare la faptul că inculpatul acceptând propunerea lui V.B.V. de a efectua cursa în Germania, a plecat spre această destinație cu același vehicul cu care efectuase anterior, tot la solicitarea lui V.B.V., cursa în Turcia, astfel încat în perioada 09-11 mai 2007, după revenirea în Bulgaria, acest autovehicul nu a fost în posesia altei persoane, decât inculpatul.

În combaterea acestui argument din cuprinsul motivelor de apel, Curtea reține că declarațiile inculpatului și ale martorului J.S.S. sunt constante în a arăta că cea de a doua cursă, în Germania, trebuia să se efectueze cu un autotren marca R., în timp ce cursa în Turcia a fost efectuată cu un alt autotren, în acest sens fiind și susținerile reprezentantului Parchetului de la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2012, în fața instanței de apel, în rejudecare, prilej cu care s-a învederat, referitor la roata de rezervă a autotrenului marca R. că nu corespundea ca și caracteristici cu cele specifice roții de rezervă a unui asemenea autotren, aparținând de altfel autotrenului cu care se efectuase de către inculpat cursa în Turcia, potrivit acelorași caracteristici tehnice.

Această situație trebuia coroborată de prima instanță cu contradicțiile evidente care apar din simpla lecturare a declarațiilor inculpatului, contradicții care se referă la data și locul în care s-a întîlnit cu V.B.V., unde era parcat autotrenul cu care a plecat spre Germania, cine era proprietarul parcării respective, cine i-a dat telefonul marca S. cu cartela unui operator de telefonie german, cine i-a dat cei 2.000 euro, cine i-a dat documentele de călătorie, cine a efectuat controlul, înainte de preluarea de către inculpat a autotrenului marca R., care a fost traseul de la plecarea din parcare și până la trecerea frontierei bulgaro-române, care a fost traseul în România, câte opriri a făcut pe teritoriul României și în ce localități.

Curtea consideră că logica juridică a interpretării conținutului prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) și ale art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/000, care încriminează două infracțiuni de pericol exclud pronunțarea unei achitări în baza disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe lipsa intenției ca element constitutiv al acestora, în condițiile specifice ale speței de față, întrucât, dacă s-ar împărtăși punctul de vedere al primei instanțe ar însemna că inculpatul a cunoscut existența pachetului cu droguri în roata de rezervă a autotrenului pe care îl conducea, însă nu a știut ce anume conține acest pachet, astfel încât lipsește intenția ca element constitutiv al laturii subiective a celor două infracțiuni de trafic de droguri.

Din temeiul de drept al achitării dispuse de către prima instanță rezultă că infracțiunile există, că elementele obiective ale acestora sunt întrunite, lucru de care nu se îndoiește nici instanța de fond, dar nu au fost comise cu vinovăție de inculpat.

În aceste condiții, firesc ar fi fost ca după ce s-a concluzionat în sensul celor de mai sus, respectiv că traficul internațional de droguri și traficul de droguri, ca infracțiuni, există, au fost comise cu vinovăție sub forma intenției de către o persoană reală, care în opinia primei instanțe nu a fost inculpatul, soluția de achitare trebuia să se bazeze pe disp. art. 10 lit. c) C. proc. pen. - faptă comisă de altă persoană.

Curtea observă că, așa cum și-a formulat apărarea, inculpatul susține că nu a cunoscut că în roata de rezerva a tirului au fost încărcate și droguri; prin urmare s-ar fi aflat în eroare cu privire la natura mărfurilor transportate, ceea ce ar conduce la achitare, în baza art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., și nu în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Apărarea sa este, însă, contrazisă de probele administrate în cauză, după cum rezultă din considerentele expuse.

Asa cum s-a arătat, în cursul urmăririi penale s-a primit adresa din 18 mai 2007 a I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Direcția Antidrog, din care rezultă că autoritățile competente bulgare au comunicat organelor de poliție române, la data de 17 mai 2007, faptul că inculpatul L.L.B. este membru al unui grup infracțional organizat, condus de către cetățeanul bulgar V.B.V., specializat în transportul unor importante cantități de heroină, pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria - Germania.

Tot autoritățile bulgare competente au comunicat că, la data de 17 mai 2007, la Lesovo - punct de trecere între Turcia și Bulgaria, a fost reținut cetățeanul bulgar V.B.V., care transporta cantitatea de cca. 106,569 kilograme heroină, drogurile fiind disimulate în roțile de rezervă ale autotrenului înmatriculat în Bulgaria și condus de acesta, modul de operare fiind identic cu cel al inculpatului L.L.B.

Totodată, autoritățile bulgare au comunicat faptul că, în cursul anului 2005, respectiv 2006, autoritățile competente turce au capturat cantitățile de 153 kilograme heroină și 179 kilograme heroină, de la alți membri ai acestei rețele de narcotraficanți, din care face parte și inculpatul. Aceleași aspecte au rezultat și din adresa din 29 august 2008 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, respectiv a faptului că autoritățile competente turce investighează o rețea de narcotraficanți implicată în organizarea unor transporturi importante de heroină, de ordinul zecilor și sutelor de kilograme la fiecare transport, pe ruta rutieră Turcia - Bulgaria - România - Ungaria, având ca destinație finală Olanda și Germania.

Din toate aceste acte, coroborate cu atitudinea procesuală a inculpatului pe parcursul soluționării cauzei, care a încercat să denatureze realitatea, construindu-și o apărare în acest sens, dar care însă nu a reușit să evite contradicțiile flagrante evidențiate în cele de mai sus, atât dintre propriile declarații, cât și dintre aceste declarații și celelalte probe administrate în apărarea sa, rezultă că inculpatul a avut cunoștință de conținutul roții de rezervă a autotirului pe care îl conducea.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut în rechizitoriu că inculpatul a cunoscut că transportă droguri, pe care Ie-a introdus în țară și a încercat să le ducă în Germania, astfel că soluția de achitare a primei instanțe, nu poate fi primită.

Mai mult, Curtea observă că hotărârea primei instanțe, este contrară legii și prin această hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii chiar și în condițiile în care soluția de achitare pronunțată ar fi fost adoptată și de instanța de apel în rejudecare, având în vedere modul în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la restituirea bunurilor.

Astfel, instanța de fond a dispus restituirea către inculpatul L.L.B. a următoarelor bunuri: 1 telefon mobil marca S., 1 acumulator telefon mobil, 1 cartelă SIM, a sumei de 1.876 euro depusă la Banca C.R. conform ordinului de încasare din data de 29 august 2007 și a automarfarului, a remorcii și a cheilor (1 set) de la automarfar, aflate după opinia instanței în custodia Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad - Sectorul Poliției de Frontieră Curtici.

În ceea ce privește telefonul marca S., acumulatorul și cartela SIM, este de observat că probatoriul administrat confirmă faptul că acest telefon îi aparținea lui V.B.V. și nu inculpatului, așa încât aceste bunuri nu trebuiau să fie restituite inculpatului, ci lui V.B.V., sau să dispună confiscarea acestora, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art 118 lit. b) teza I C. pen., dat fiind faptul că au fost folosite în mod expres doar pentru coordonarea transportului de droguri.

Aceeași este situația în ceea ce privește suma de 1.876 euro care au fost dați inculpatului tot de către același V.B.V., drept plată a transportului drogurilor în Germania, astfel încât suma trebuia restituită lui V.B.V., sau să se dispună confiscarea acestora, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art 118 lit. b) teza I C. pen.

În ceea ce privește automarfarul, a remorcii și a cheilor (1 set) de la automarfar, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că acestea sunt proprietatea SC T.L. SA, având ca utilizator M.I.T. V.B.V., astfel încât aceste trebuiau restituite proprietarului sau utilizatorului și nu inculpatului, care nu are niciun drept asupra acestora.

În acest sens, nu s-a observat că mijloacele de transport se află în custodia I.G.F.P. Băneasa, și nu în custodia Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad - Sectorul Poliției de Frontieră Curtici, cum în mod greșit s-a reținut în dispozitivul hotărârii instanței de fond.

Chiar dacă în cauză probele care conduc Ia concluzia vinovăției inculpatului sunt indirecte, după cum s-a susținut și de Parchet, ele nu Iasă loc unei asemenea îndoieli, încât să se dea eficiență regulii „in dubio pro reo”, întrucât este cunoscut din practica judecătorească că o condamnare nu întotdeauna poate fi determinată de probe directe, mai ales în cazul infracțiunilor, cum este cazul și în speța dedusă judecății, care prin modalitatea în care au fost comise, nu permit existența unor probe directe care să poată fi ulterior administrate.

A raționa altfel ar însemna ca prevelarea de regula „in dubio pro reo”, să se absolutizeze la toate situațiile în care vinovăția unui inculpat nu poate fi dovedită decât în mod indirect, ceea ce este nu numai nelegal, dar și periculos, putându-se crea impresia unei lacune legislative care să permită achitarea tuturor celor care comit fapte penale, în lipsa posibilității dovedirii vinovăției lor pe baza unor probe directe.

Tot din practica judecătorească este cunoscut că probele, chiar și indirecte, trebuie să fie suficient de puternice pentru a răsturna prezumția de nevinovăție, respectiv să fie de așa natură încât să poată fi apreciate ca fiind neechivoce, caracteristică specifică nu numai probelor directe, dar și celor indirecte.

Raportând la speța de față toate aceste principii, Curtea consideră că probele în acuzare analizate în cele de mai sus au demonstrat pe deplin nesinceritatea inculpatului, faptul că acesta a încercat pe tot parcursul soluționării cauzei să-și dovedească nevinovăția, prin probe „pro causa”, și mai mult au relevat lacune și contradicții în apărare, hotărâtoare în soluționarea cauzei.

Or, în condițiile în care inculpatul nu ar fi avut nimic de ascuns, este evident că apărarea sa nu ar fi putut fi combătută de probe indirecte și nici nu ar fi fost caracterizată de schimbări inexplicabile de atitudine.

Mai mult, în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, comise în modalitatea reținută în cauza de față, posesia asupra drogurilor, este un element definitoriu, care dă naștere unei puternice prezumții de vinovăție, chiar dacă nu una absoluta, prezumție care, relativă fiind, poate fi răsturnată prin dovada contrarie.

În speță, Curtea constată pe de o parte, că apărarea inculpatului nu a fost în măsură să răstoarne o asemenea prezumție, iar pe de altă parte, că probele indirecte ce au fost administrate în acuzare au înlăturat prezumția de nevinovăție a inculpatului.

În consecință, Curtea, în majoritate, rejudecând apelul, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 3887 din 02 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 954 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția l penală, a desființat sentința apelată și rejudecând pe fond, a dispus condamnarea inculpatului L.L.B. pentru fiecare din cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, respectiv pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă din data de 15-16 mai 2007 și pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă din data de 15-16 mai 2007, cu aplicarea finală a disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele două fapte fiind săvârșite în concurs real de infracțiuni.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului L.L.B. instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială și în textele încriminatoare din legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, apreciat de instanță ca fiind ridicat având în vedere natura faptelor, modul de acționare, persoana și conduita inculpatului, care nu a recunoscut faptele și nu în ultimul rând consecințele unor asemenea fapte.

De menționat că la data de 18 mai 2007 inculpatul a fost reținut, iar prin încheierea din 18 mai 2007, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile, măsura fiind prelungită succesiv până la 28 septembrie 2007, când Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus punerea în libertate a inculpatului.

Totodată, pe linie de individualizare a pedepselor instanța retine și împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor in întreținere, are 57 de ani, iar in cadrul grupării conduse de Vasilev, rolul sau era de simplu executant al ordinelor Iui Vasilev, fara nici un fel de inițiativa organizatorica, toate aceste elemente determinând aplicarea in favoarea inculpatului a disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv, circumstanța atenuanta prevăzuta de textul de lege menționat, cu consecința reducerii cuantumului

'„pedepsei-aplicate pentru fiecare infracțiune, .sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

În consecință, instanța îi va aplica inculpatului pedepse în cuantumuri orientate sub minimul special prevăzut de lege, respectiv, la jumătate acestui minim și rezultat din aplicarea 74 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea finală a disp. art. 33 lit. a) și 34 lit. b) cp., cele două fapte fiind săvârșite în concurs real de infracțiuni.

De asemenea, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanța îi va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a),b, C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru fiecare infracțiune pedeapsa complementară fiind obligatorie a fi aplicată în cazul reținerii acestor doua infracțiuni, așa cum rezultă din textul de lege incriminator, astfel încât această pedeapsă complementară fiind aplicată pentru ambele fapte săvârșite de inculpat, instanța, după ce va face aplicarea disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) Cpen., și va contopi pedepsele stabilite și va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, în baza art. 35 alin. (3) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen. îi va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a),b, C. pen.(cu excepția dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei rezultante de mai sus, această pedeapsa complementara urmând să fie executată in condițiile prevăzute de art. 66 din codul penal.

La aplicarea pedepsei complementare, Curtea, având in vedere ca inculpatul este cetățean străin, a reținut și cele hotărâte prin decizia pronunțata in recurs in interesul legii nr. 24 din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justitei - Secțiile Unite, prin care a fost admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit ca pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, prevăzuta in legea penala romana in conținutul art. 64 C. pen., se aplica in condițiile art. 65 din același cod și inculpaților cetățeni străini, aceasta decizie fiind obligatorie, potrivit art. 414 indice 2 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Chiar daca aplicarea unei asemenea pedepse complementare, in conținutul arătat, este desueta in raport de disp. art. 34 și art. 35 din Constituția României, potrivit cărora exercitarea acestor drepturi este prevăzuta expres numai pentru cetățenii romani, cetățenii străini, neavand pe teritoriul statului roman nici dreptul de a alege și de a fi ales in organele puterii de stat și in funcții elective, nici dreptul de a ocupa o funcție ce implica

* r • X

exercițiul, autoritatii.de stat, Curtea nu poate face-abstracție- de disp. art. 65 alin. (2) C. pen., și nici de decizia nr. 24 din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justitei - Secțiile Unite.

Pe de alta parte, deși la prima vedere aplicarea textului menționat ar ramane fara obiect cată vreme Curtea apreciază ca se impune luarea fata de inculpat a măsurii de siguranța a expulzării, în baza art. 111 C. pen., art. 112 lit. e) C. pen. rap. la art. 117 C. pen., măsura de siguranță care se va aduce la îndeplinire, după executarea pedepsei închisorii, în condițiile prev. de art. 117 alin. (3) C. pen., iar potrivit art. 66 C. pen., pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi incepe după executarea pedepsei inchisorii, după grațierea totala sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării pedepsei, când practic inculpatul va fi expulzat, in realitate situația poate fi cu totul alta.

Astfel, in condițiile in care, expulzarea este singura măsura de siguranța pentru care legea nu prevede un termen pentru care poate fi luata, in practica stabilindu-se insa ca nu poate fi pentru totdeauna, astfel incat, condamnatul poate cere la un moment dat revocarea ei, cu posibilitatea revenirii in tara din care a fost expulzat, este evident ca la momentul unei eventuale intoarceri in România, in intervalul de timp pentru care a fost dispusa pedeapsa complementara, aceasta isi va găsi pe deplin eficienta juridica.

Se cuvine precizat ca la dispunerea măsurii de siguranța a expulzării, Curtea a avut in vedere ca rămânerea inculpatului pe teritoriul României prezintă pericol social, raportat la infracțiunile săvârșite și la persoana inculpatului care nu a recunsocut comiterea lor, precum și faptul ca nu exista motive serioase de a se crede ca acesta risca sa fie supus la tortura, sau la alte asemenea tratamente in tara de origine.

În opinie separată, s-a apreciat că apelul Parchetului este nefondat.

S-a reținut astfel că potrivit art. 69 cpr.pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Chiar dacă inculpatul ar face declarații contradictorii sau mincinoase cu privire la unele aspecte ale situației de fapt, aceste declarații nu pot constitui o probă legală de dovedire a vinovăției penale, în lipsa unor probe certe în acest sens (art. 69 C. proc. pen.).

Conform art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probe numai elementele de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Este în afara acestei norme legale, neconstituind probă, simpla coroborare a contradicțiilor din situația de fapt, ce rezultă din probele administrate. Ori acuzarea nu oferă, în speță, probe, ci doar interpretări, în lipsa unor probe solide de vinovăție.

Pentru a stabili vinovăția penală a inculpatului L.L.B., Parchetul trebuia să indice declarații de martori, înscrisuri, înregistrări audio sau video, fotografii, mijloacele materiale de probă, constatări tehnico-științifice sau expertize [art. 64 alin. (1) C. proc. pen.], care să stabilească cert că acesta cunoștea că transportă droguri în interiorul roții de rezervă al autotrenului sau că era implicat în vreun fel în traficul de droguri.

Însă niciuna din aceste mijloace de probă administrate, nu confirmă, nici măcar indirect, faptul că inculpatul ar fi cunoscut despre existența drogurilor în roata de rezervă a autotrenului, ce nu-i aparținea și pe care îl folosea pentru a efectua cursa pentru o firma de transport.

Parchetul nu poate înlătura apărarea inculpatului, oricâte „contradicții” ar decela în declarațiile acestuia (luate pe parcursul timpului de către diferite organe de cercetare penală), în lipsă de probe certe care să stabilească implicarea acestuia în traficul de droguri. Este de asemenea evident faptul că inculpatul, la plecarea în cursă, nu putea ca printr-o verificare obișnuită să descopere drogurile din roata de rezervă a autotrenului.

Și cum nu s-au indicat de către Parchet probe materiale de vinovăție sub acest aspect, prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnata, hotărârea primei instanțe nu poate fi modificată, apelul Parchetului fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.L.B., invocând următoarele cazuri de casare:

- art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța de apel nu s-a conformat deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că, cu ocazia rejudecării cauzei la Curtea de Apel București, nu a fost tradusă autorizat adresa poliției bulgare din 17 mai 2007 și nu s-a stabilit conformitatea între filele scrise în limba bulgară și traducerea neasumată de un traducător, aflate la dosarul cauzei;

- art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., întrucât instanța de apel și-a însușit practic criticile Parchetului care reprezentau o înșiruire de neadevăruri, pronunțând condamnarea inculpatului pe baza aceluiași material probator avut în vedere și de prima instanță atunci când a dispus achitarea inculpatului.

Inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de recurs, dar a fost reprezentat de avocat ales.

La termenul la care au avut loc dezbaterile a fost depus la dosar un act în limba bulgară, însoțit de traducere, invocându-se imposibilitatea de prezentare a inculpatului din motive medicale, fără a se solicita însă amânarea cauzei.

Nici prin motivele de recurs și nici oral, la vreunul dintre termenele de judecată, inculpatul nu a solicitat administrarea vreunei probe.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., acesta are în vedere fie situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, fie situația în care omisiunea a vizat nepronunțarea asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

În speță, inculpatul a criticat o pretinsă neconformare a instanței de rejudecare Ia dispozițiile obligatorii cuprinse în hotărârea instanței de casare, aspect care nu poate fi cenzurat însă în limitele cazului de casare invocat, care are în vedere nepronunțarea asupra unor cereri formulate de părți sau asupra unor probe administrate în cauză, esențiale pentru soluționarea acesteia.

În realitate, neconformarea instanței de rejudecare la hotărârea instanței de recurs reprezintă o nerespectare a unor dispoziții legale, mai precis a art. 38518 C. proc. pen., care fixează limitele rejudecării.

Noua hotărâre pronunțată în aceste condiții de către instanța de rejudecare este contrară legii, fiind criticabilă din perspectiva altui caz de casare, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Analizând situația din speță, Înalta Curte constată că susținerile inculpatului sunt nefondate.

Astfel, din decizia de casare rezultă că s-a pus în discuție traducerea unui singur înscris, respectiv a celui prin care autoritățile bulgare comunicau faptul că inculpatul este membru al unei grupări internaționale de trafic de droguri condusă de numitul V.B.V.

Mai precis, instanța de control judiciar a avut în vedere împrejurarea că instanța de fond a înlăturat acest înscris din probatoriul cauzei, întrucât nu fusese tradus în limba română, situație în care s-ar fi impus ca instanța de apel fie să dispună traducerea înscrisului respectiv, fie să motiveze respingerea probei, neputând fi acceptată înlăturarea înscrisului pentru că nu ar fi fost tradus.

Este adevărat că instanța de rejudecare nu a procedat la traducerea respectivului înscris și a făcut referire la existența lui în motivarea deciziei de condamnare, reținând însă că în dosarul de urmărire penală, la fila imediat următoare celei la care se găsea înscrisul în litigiu, se afla traducerea adresei transmise de Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate din Bulgaria din limba engleză în limba română.

În aceste condiții, problema unei noi traduceri a aceluiași înscris în cursul judecății s-ar fi putut pune doar în situația în care se contesta conținutul traducerii inițiale, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

În aceste condiții, faptul că în cauză nu există o traducere autorizată a adresei primite de la autoritățile bulgare, ci doar o traducere efectuată de autoritățile statului român care au primit astfel o sesizare de la autoritățile statului vecin, nu afectează conținutul acesteia, inculpatul nefiind în niciun el prejudiciat prin conduita omisivă a instanțelor de judecată.

De altfel, ceea ce instanța de trimitere a pus în discuție în decizia de casare a fost inexistența unei traduceri (ceea ce nu este cazul în speță), iar nu efectuarea unei traduceri autorizate, astfel încât nu se poate susține că s-ar fi impus o obligație în sarcina instanței de rejudecare pe care aceasta să nu o fi respectat.

Practic, inculpatul se prevalează de un aspect formal, fără a dovedi prejudiciul care i s-a produs, în condițiile în care nu a contestat conținutul traducerii existente în dosarul de urmărire penală.

În privința celorlalte înscrisuri despre care se face vorbire în motivele de recurs (cele trei hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe din Bulgaria, în limba bulgară), este de observat în primul rând că instanța de trimitere nu a făcut nicio referire și nu a impus nicio obligație în legătură cu acestea în decizia de casare.

În al doilea rând, aceste hotărâri judecătorești au fost traduse în procedura de judecată în apel în primul ciclu procesual chiar de către interpretul de limbă bulgară de care inculpatul a beneficiat în acea fază procesuală (dl. H.R.R.), aspect care rezultă implicit din adresa aflată la același dosar.

Ca și în cazul precedent, nici de această dată inculpatul nu a invocat vreo problemă de conținut a traducerii în limba română, pe care de altfel trebuia să o aducă la cunoștința instanței de fond în fața căreia actele au fost traduse, ci doar un aspect formal, respectiv inexistența unei traduceri autorizate a acestora, care de altfel nici nu corespunde adevărului (faptul că înscrisurile cuprinzând traducerea în limba română nu poartă ștampila traducătorului care a efectuat-o, nu are nicio relevanță, câtă vreme este cert că acesta a fost chiar interpretul desemnat de prima instanță de apel să asigure traducerea procedurii judiciare din limba bulgară în limba română și invers, pe durata judecății în primă instanță și apel).

De altfel, toate aceste înscrisuri invocate de inculpat nu au fost determinante în soluția pe care instanța de apel a adoptat-o și pe care acesta a înțeles să o critice în prezenta cauză.

Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs formulat de inculpat este nefondat.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., inculpatul a susținut practic că instanța de apel și-a însușit motivele de apel formulate de Parchet și a ajuns la o soluție diametral opusă adoptate de instanța de fond, deși în realitate nu există probe care să demonstreze vinovăția inculpatului.

În ce privește probatoriul pe care s-a întemeiat soluția de condamnare dispusă de instanța de apel în al doilea ciclu procesual, Înalta Curte constată că inculpatul a fost reaudiat de către instanța de rejudecare, ocazie cu care a arătat că își menține declarațiile date anterior, fără a dori să facă alte completări.

În același timp, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, soluția de condamnare dispusă de instanța de apel s-a bazat în principal pe analiza declarațiilor contradictorii ale inculpatului prin prisma înscrisurilor aflate la dosar - ajungându-se la o soluție diametral opusă celei inițiale printr-o reinterpretare a probatoriului cauzei, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, vinovăția inculpatului a fost stabilită în esență pe baza propriilor declarații și a unor înscrisuri, mai puțin pe baza probelor testimoniale.

Or, potrivit art. 378 alin. (2) C. proc. pen., în vederea soluționării apelului instanța poate da o nouă apreciere probelor administrate în fata primei instanțe, nefiind așadar obligată să administreze probe noi și nici să readministreze probatoriul existent, decât în măsura în care acesta sau parte din el este esențial pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției persoanei trimise în judecată.

Referitor la cazul de casare invocat, Curtea reține că pentru a fi în prezența acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

Așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanța de apel a constatat pe de o parte existența unor probe care conduc la concluzia că inculpatul a săvârșit cu vinovăție fapta imputată, iar pe de altă parte că probatoriul administrat în apărare de către inculpat, inclusiv declarațiile acestuia, nu demonstrează lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție, în condițiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen.

Deși a invocat faptul că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt atunci când a stabilit vinovăția sa, inculpatul critică în realitate modul în care instanța de apel a analizat probatoriul administrat în apărare, îndeosebi declarațiile date de acesta pe parcursul procesului penal.

Este real faptul că sarcina probațiunii în acuzare aparține organului de urmărire penală, însă odată administrate probe în acest sens este rândul inculpatului de a dovedi că acestea nu conduc în realitate la stabilirea vinovăției sale.

În speță, inculpatul a fost depistat în noaptea de 16/17 mai 2007, în timp ce încerca să iasă din România la volanul unui autotren înmatriculat în Bulgaria, iar în urma percheziției efectuate cu acest prilej, în roata de rezervă fixată în spatele cabinei autotrenului au fost găsite 100 de pachete ce conțineau heroină.

Simplul fapt al prinderii inculpatului conducând un autotren în care se afla disimulată o cantitate importantă de droguri conduce după sine la concluzia că inculpatul este implicat în traficul internațional de droguri, fiind în sarcina sa să probeze lipsa de temeinicie a acestei acuzații.

În apărarea sa, inculpatul a susținut că nu a cunoscut despre drogurile disimulate în roata de rezervă a autotrenului pe care îl conducea.

Inculpatul a acceptat astfel să dea declarații în cauză, ceea ce înseamnă că acesta și-a asumat riscul ca, în tot sau parte, ceea ce declară să poată fi folosit și împotriva sa.

Un asemenea caz este și acela în care, cum este și situația în speță, declarațiile inculpatului sunt inconstante, diferite în legătură cu aspecte considerate a fi esențiale, ceea ce creează dubii cu privire la voința reală a acestuia de a contribui la aflarea adevărului.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, declarațiile inculpatului s-au schimbat pe parcursul soluționării cauzei, urmărind să confirme postfactum probatoriul administrat în apărare.

Cu alte cuvinte, nu probatoriul în apărare a venit în susținerea declarațiilor inculpatului, ci invers, ceea ce ridică un semn de întrebare cu privire la buna-credință a inculpatului și Ia scopul real urmărit de acesta: stabilirea adevărului sau încercarea de a se sustrage de la răspunderea penală.

Or, contrar celor arătate în susținerea recursului, inculpatul și-a modificat declarația inițială care îl lega explicit de numitul V.B.V., arestat în aceeași zi cu inculpatul la frontiera turco-bulgară pentru un transport de heroină efectuat în condiții similare cu cele constatate în cazul inculpatului (drogurile fiind ascunse în roțile de rezervă).

Astfel, dacă în faza de urmărire penală a recunoscut că numitul V.B.V. i-a predat autocamionul, împreună cu un telefon mobil și o cartelă preplatită, în cea de-a doua declarație dată în fața instanței de fond, după ce a administrat probe în apărare, el a susținut doar faptul că autotrenul i-a fost predat de către un angajat al lui V.B.V. (în persoana martorului J.S.S., pliindu-se astfel pe declarația acestuia), evitând să ofere explicații cu privire la telefonul mobil și cartela telefonică și lăsând astfel să se înțeleagă că nu a avut un contact direct cu numitul V.B.V.

Mai mult, în cea de-a doua declarație dată în fața instanței de fond, inculpatul a arătat că suma găsită asupra sa făcea parte din cei 2.000 euro care îi fuseseră înmânați de același martor (iar nu numitul V.B.V.) ca și contravaloare a deplasării sale și a cheltuielilor aferente acesteia.

În acest conext, este de observant că prin apărarea sa inculpatul a încercat că acrediteze ideea că deplasarea în Germania a făcut-o și dintr-un interes personal, acela de a cumpăra piese de schimb pentru propriul autocamion care se defectase.

Or, dincolo de împrejurarea că proprietatea inculpatului asupra acelui autocamion la momentul respectiv nu a fost confirmată de înscrisurile aflate la dosar, el nu a putut explica cum ar fi putut să achiziționeze din Germania piesele de schimb invocate, câtă vreme nu avea asupra sa suma de bani necesară, în condițiile în care cei 2.000 euro trebuiau să acopere inclusiv cheltuielile aferente deplasării, iar valoarea pieselor de schimb (cumpărate postfactum conform unui înscris depus la dosar) era aproape dublul sumei totale ce-i fusese înmânată.

De asemenea, inculpatul nu a putut preciza care era exact destinația sa în Germania (încercând să acrediteze ideea puerilă că aceasta urma să i se precizeze ulterior telefonic de către numitul V.B.V.), după cum nu a putut oferi o explicație pentru faptul că pentru comunicarea cu acesta din urmă se folosea un telefon mobil și o cartelă preplătită, deși inculpatul avea asupra sa și propriul telefon mobil.

Toate aceste oscilații constatate în declarațiile date în cauză de către inculpat, ca și explicațiile neconvingătoare pe care acesta Ie-a dat unor chestiuni importante (cum ar fi scopul și destinația călătoriei sale, modul în care comunica cu numitul V.B.V.) sunt de natură a înlătura apărarea pe care inculpatul și-a construit-o, aceea de victimă inocentă a altor persoane cu adevărat implicate în traficul de droguri.

În privința probelor administrate de inculpat în apărare, acestea sunt fie nerelevante, fie în contradicție cu alte probe aflate la dosar (a se vedea declarația martorului S. în comparație cu declarațiile inițiale ale inculpatului sau declarația martorului A. în comparație cu înscrisurile aflate la dosar).

Prin urmare, inculpatul nu a demonstrat lipsa de temeinice a probelor de vinovăție aflate la dosar, în condițiile în care a fost prins în flagrant, astfel încât nu se poate susține că, prin soluția de condamnare dispusă în cauză, instanța de apel ar fi comis o gravă eroare de fapt.

Așa fiind, recursul declarat de către inculpat este nefondat și va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.L.B. împotriva deciziei penale nr. 252 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 aprilie 2013.