State liability for judicial error under Law 303/2004; nullity of appeal for failure to develop grounds.

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 75670/3/2011, astfel cum a fost precizată, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004 obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a aplicării greșite a prevederilor legale în cauzele soluționate de instanțe, care prin soluțiile pronunțate i-au produs reclamantului pagube morale și materiale.

Prin Sentința civilă nr. 1038 din 25 mai 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, în temeiul art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, a respins cererea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, lipsa unei hotărâri definitive, prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorilor care au pronunțat hotărâri în Dosarul nr. 797/2/2010, pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului, constituind o cauză legală de împiedicare în formularea cererii.

Prin Decizia civilă nr. 170/A din data de 10 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.M. împotriva Sentinței civile nr. 1038 din 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, iar în speță nu este incident nici art. 504 C. proc. pen. potrivit căruia este posibilă repararea atât a prejudiciilor materiale, cât și a celor morale dacă erorile judiciare sunt săvârșite în procese penale, iar repararea prejudiciilor cauzate sunt stabilite de C. proc. pen., având în vedere că, în speță, reclamantul nu a invocat erori judiciare în materie penală.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G.M., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurentul a arătat că nici prevederile art. 52 din Constituția României și nici art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu condiționează răspunderea statului de existența unei hotărâri de condamnare a magistratului în una din cauzele supuse judecății prin care se resping asemenea hotărâri.

Astfel, recurentul arată că atât prima instanță cât și instanța de apel i-au încălcat dreptul constituțional conform căruia persoanele cu handicap beneficiază de protecția statului și că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta având în vedere numai dispozițiile Legii nr. 303/2004, deși a invocat și prevederile Constituției României.

Mai arată recurentul că i s-au produs grave prejudicii care nu pot fi reparate decât prin admiterea acțiunii sale.

Totodată, recurentul a formulat, în baza art. 51 C. proc. civ., o cerere de intervenție voluntară accesorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Această cerere urmează a fi respinsă, având în vedere că dispozițiile art. 51 C. proc. civ. reglementează acea formă de participare a terțelor persoane la judecată, ce constă în intervenția unui terț, din propria sa inițiativă, într-un proces aflat în curs de judecată. Or, în speță, cererea de intervenție este formulată de recurent, iar nu de terțul a cărui introducere în proces se solicită, nefiind astfel îndeplinite condițiile de intervenție voluntară accesorie, prevăzute de textul de lege mai sus menționat.

Cu privire la cererea de recurs, Înalta Curte, analizând-o din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

Dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."

Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Se constată că, în cuprinsul declarației de recurs formulată în termenul legal mai sus menționat, recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susținerea recursului său nu se subscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., criticile invocate vizând elemente ce țin de temeinicia soluției, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Criticile recurentului vizând faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta având în vedere numai dispozițiile Legii nr. 303/2004, deși a invocat și prevederile Constituției României, nu pot fi primite, având în vedere că acesta și-a întemeiat cererea introductivă pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție temeinicia hotărârii atacate, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Prin urmare, deși recurenta a indicat drept motiv de recurs punctele 6, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., aceasta își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de soluționare a apelului în raport cu situația de fapt.

Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta în concret în ce constau greșelile de interpretare săvârșite de instanță și legea încălcată pentru a se putea astfel verifica încadrarea acestuia în cazurile prevăzute de motivele de recurs indicate limitativ nu este suficientă, lipsa acestora fiind sancționată de lege cu nulitatea cererii.

Așa fiind, întrucât conform alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurentul nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere, deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de intervenție voluntară accesorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, formulată de reclamantul G.M. în baza prevederilor art. 51 C. proc. civ.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul G.M. împotriva Deciziei civile nr. 170/A din 10 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - AZ