Wrongful detention damages: Moral prejudice presumption and objective criteria for quantifying non-patrimonial loss in wrongful conviction cases

Deliberând asupra recursului declarat de pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei nr. 74 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 730 pronunțată de secția civilă a Tribunalului Cluj la 20 noiembrie 2002, în dosarul nr. 7911/2002 a fost admisă în parte acțiunea formulată de F.D.F. împotriva STATULUI ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj, pârâtul fiind obligat să îi plătească reclamantului 606 milioane lei cu titlu de despăgubiri și 5 milioane lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Apelul făcut ulterior de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 74 pronunțată de Curtea de Apel, secția civilă, la 18 aprilie 2003, în dosarul nr. 1358/2003, apelantul pârât fiind obligat și la plata cheltuielior de judecată în valoare de 4 milioane lei efectuate de reclamant în acea fază procesuală.

Pronunțând aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au avut în vedere că în perioada 30 ianuarie 1995 - 29 noiembrie 1995, F.D.F. s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate care i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1006 din 23 mai 1995 a Judecătoriei Cluj Napoca, în sarcina sa reținându-se infracțiunea de furt calificat în dauna avutului privat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. e) și g) C. pen.

Totodată s-a relevat că ulterior reclamantul a fost achitat, constatându-se că infracțiunea amintită fusese săvârșită de o altă persoană.

În acest context cele două instanțe au conchis că, potrivit prevederilor art. 504 – art. 505 C. proc. civ. și art. 998 C. civ., F.D.F. este îndreptățit să pretindă câte 2 milioane de lei pentru fiecare dintre cele 303 zile de detenție, apreciindu-se că aceasta reprezintă o modalitate echitabilă de despăgubire a sa pentru suferințele de ordin psihic și moral datorate lipsirii sale de libertate.

La 13 iunie 2003, pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 3612/2003.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut în esență că hotărârile pronunțate în cauză contravin cerințelor art. 504 C. proc. civ. și sunt prin urmare criticabile deoarece:

„prin proba administrată, intimatul nu a reușit să contureze dimensiunea suferințelor, cât și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus în vederea stabilirii echivalentului valoric”;

instanțele de fond și de apel „au stabilit în mod arbitrar” cuantumul sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri, deoarece nu au ținut seama „de probatoriul administrat, precum și de persoana intimatului (cu antecedente penale, nivelul scăzut al studiilor, fără calificare profesională)”;

în raport cu aceste date ale speței, reclamantul ar beneficia de o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce îl privește intimatul-reclamant F.D.F. a solicitat respingerea recursului, formulând și o întâmpinare.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că libertatea individuală constituie o valoare socială de prim rang consacrată atât prin tratate internaționale, cât și prin reglementări interne, constituționale și legale.

Așa fiind, se prezumă că lipsirea nelegală de libertate a unei persoane este de natură a-i aduce acesteia un prejudiciu moral.

În speță, F.D.F. nu a evocat însă numai această prezumtie, iar depoziția martorului I.P.B. propus de reclamant și audiat de către instanța de fond a confirmat pe deplin gravele traume de ordin moral suferite de acesta în urma condamnării penale și a perioadei de detenție.

Prin urmare este nefondată critica formulată de recurent referitoare la lipsa de suport probatoriu a acțiunii.

În altă ordine de idei, Curtea are în vedere că stabilirea de către instanțe a cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implică de regulă și o operațiune de estimare.

O astfel de estimare s-a făcut și în speța dedusă judecății, însă ea nu a avut caracter arbitrariu, așa cum se susține de către recurent, efectuându-se în raport cu anumite criterii obiective, ca de exemplu vârsta reclamantului și consecințele pe care condamnarea le-a avut asupra statutului său social.

Afirmațiile recurentului potrivit cărora antecedentele penale, nivelul scăzut al studiilor sau lipsa de calificare profesională ale reclamantului ar trebui să ducă la o diminuare a cuantumului despăgubirilor sunt lipsite de suport legal sau logic.

În speță, acești factori au fost evocați de instanțe care au subliniat că datorita lor reclamantul avea deja dificultăți de integrare socială și că deci, condamnarea nedreaptă și detenția care i-a urmat au fost cu atât mai traumatizate în cazul său.

Considerentele deja expuse demonstrează că valoare despăgubirilor a fost corect stabilită, sens în care se impune a fi înlăturată și critica referitoare la pretinsa îmbogățire fără just temei de care ar fi beneficiat reclamantul.

Prin urmare în speță nu își găsesc incidența dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici alte prevederi ale aceluiași articol.

Așa fiind, Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei nr. 74 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.